Pretenţii. Decizia nr. 209/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 209/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 16688/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.209
Ședința publică din data de 03 septembrie 2014
Președinte H. O.
Judecător R. M.
Judecător T. B.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta S. Catița prin curator S. Zorița în contradictoriu cu intimata R. & R. SA, împotriva sentinței civile nr. 1873/18.04.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei avocat T. P. I. din Baroul A. și reprezentantul intimatei R. & R. SA consilier juridic R. C. R. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței la data de 08 iulie 2014 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 580,50 lei, conform mențiunii de pe citație, astfel că recursul este legal timbrat
Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind formulate alte cereri ori necesare alte probe apreciind recursul în stare de soluționare, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile atacate și admiterea în totalitate a acțiunii astfel cum a fost precizată în fața primei instanțe în sensul obligării pârâtei la achitarea sumei de 12.500 lei reprezentând diferența dintre oferta fermă de preț de 15.000 lei, pe care a primit-o pentru vânzarea terenului și valoarea de piață a terenului, care în zona respectivă este de aproximativ 2500 lei/ha precum și la plata sumei de 5000 lei, daune morale, reiterând motivele expuse în cererea de recurs. Se solicită acordarea cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite în fața primei instanțe în sumă de 6989 lei, precum și cheltuielile de judecată ocazionate în recurs, depunându-se în acest sens chitanță privind onorariu avocațial.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca fiind neîtemeiat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca legală și temeinică pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 25 iunie 2014 se constată că prin sentința civilă nr. 1873/18.04.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta S. Catița prin curator S. Florița Zorica, în contradictoriu cu pârâta .- Filiala A., a fost obligată pârâta să achite reclamantei o chirie în sumă de 150 lei/lună calculată începând cu data 01.11.2011, s-a respins cererea pentru rest, a fost obligată pârâta la plata către reclamată a sumei de 1011 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată și ajutorul public în sumă de 655,50 lei de care a beneficiat reclamanta a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Față de numeroasele precizări ale cererii de chemare în judecată, se impune a se preciza în primul rând faptul că pretențiile finale ale reclamantei și prin urmare obiectul cererii care se impune a fi soluționat de către instanță sunt petitele conținute de precizarea de acțiune din data de 20.03.2013 (f.51) și 05.04.2013 (f.58) adică obligarea pârâtei la plata sumei de 12.500 lei reprezentând diferența dintre oferta de preț de 15.000 lei și valoarea de piață a terenului în zonă, obligarea pârâtei la plata chiriei lunare de 150 lei/lună începând cu data 01.11.2011, precum și la plata sumei de 5.000 lei daune morale, aspect confirmat de către apărătorul ales al acesteia și la termenul din data de 09.04.2014.
Astfel după cum reiese din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert topo Boșcai I. (f.97-109) doar . titlul de proprietate_/01.11.2002 (f.31) este traversată subteran de fibră optică, potrivit traseului identificat de expert (f.108). . nu este traversată de fibra optică.
După ce inițial pârâta a contestat faptul că fibra optică este proprietatea sa, prin notele de ședință din data de 08.04.2014 (f.160) a recunoscut acest aspect, achiesând totodată la pretențiile reclamantei cu privire la capătul de cerere privind plata sumei de 150 de lei/lună începând cu data de 01.11.2011, reprezentând contravaloarea chiriei solicitate de către reclamantă ca urmare a folosirii terenului de către pârâtă prin introducerea fibrei optice, fapt pentru care prima instanță acest capăt de cerere l-a admis.
Prima instanță a apreciat că celelalte pretenții sunt nefondate.
În ceea ce privește suma de 12.500 lei, astfel după cum rezultă din art.1357 Noul Cod Civil, pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesar a fi întrunite cumulativ patru elemente: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În cauză prejudiciul invocat de către reclamantă nu este cert, șansa invocată de către reclamantă având un caracter prea ipotetic atâta timp cât, după cum rezultă și din declarațiile martorului C. I. (f.76), între părți s-au purtat doar negocieri, fără a se încheia vreun contract cu privire la vânzarea terenului și fără a se încheia acte prin care posibilul cumpărător să se angajeze ferm, printr-un înscris apt de a produce efecte juridice și de a-l obliga față de vânzătoarea reclamantă. Concretizarea acestor negocieri și seriozitatea ofertei este pusă sub semnul întrebării și de împrejurarea că, deși pe de o parte martorul a declarat că a fost atât de interesat și decis în cumpărarea terenului reclamantei încât i-a oferit acesteia dublul prețului practicat în zonă, în momentul în care a fost sesizată problema cauzată de introducerea cablurilor potențialul cumpărător a abandonat întregul proiect fără a încerca a întreprinde cele mai mici demersuri pentru a vedea dacă nu există posibilitatea găsirii unor soluții pentru problemele nou apărute, consultând eventual o persoană de specialitate, cu atât mai mult cu cât martorul a recunoscut că nu are nici o experiență în domeniu și, conform propriilor sale declarații, terenul era singurul din zonă care îndeplinea condițiile avute în vedere de martor pentru deschiderea afacerii sale.Pentru aceste motive, nefiind făcută dovada unui prejudiciu cert, s-a respins acest petit.
Cu privire la daunele morale, care presupun îndeplinirea cumulativă a acelorași patru elemente enumerate mai sus, fiind vorba tot de o răspundere civilă delictuală, pentru ca instanța să procedeze la o evaluare a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul nepatrimonial, este necesar ca cel ce pretinde daunele să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte consecințele negative suferite pe plan fizic sau psihic, însă, în cauză, reclamanta nu a adus nici o dovadă cu privire suferințele psihice care i-au fost cauzate, deși această obligație în revine potrivit principiului înscris în art. 1169 cod civil din 1864.
Pentru aceste motive, în baza art.1357 Noul Cod civil prima instanță a admis în parte cererea formulată și precizată și pe cale de consecință pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a unei chirii în sumă de 150 lei/lună calculată începând cu data 01.11.2011 și s-a respins cererea pentru rest.
Cheltuielile de judecată suportate de reclamantă au fost în sumă totală de 6989 lei formate din taxa judiciară de timbru, onorar de avocat și onorar expert. Față de soluția pronunțată în cauză în baza art.276 Cod de procedură civilă, pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 1011 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată, proporțional cu valoarea pretențiilor admise raportat la pretențiile formulate, iar în baza art.19 din OUG nr.51/2008 suma de 655,50 lei de care a beneficiat reclamanta cu titlu de ajutor public judiciar sub forma reducerii cu 50% a taxei judiciare de timbru a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta S. Catița prin curator S. Zorița, solicitând admiterea acestuia, desființarea în parte a sentinței civile recurat și, în consecința, admiterea în totalitate a acțiunii așa cum a fost precizată în fața primei instanțe, în sensul obligării pârâtei și la achitarea către recurentă a sumei de 12.500 lei, reprezentând diferența dintre oferta fermă de preț de 15.000 lei, pe care a primit-o pentru vânzarea terenului, și valoarea de piață a terenului, care în zona respectivă este de aproximativ 2500 lei ha, precum și la plata sumei de 5000 lei, daune morale. Reclamanta apreciază că se impune desființarea sentinței și în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate, întrucât față de cuantumul acestora nu s-au acordat proporțional cu soluția de admitere, iar ca efect al admiterii recursului se solicită acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite în fața primei instanțe, în cuantum de 6989 lei,cu cheltuieli de judecată și în fața instanței de recurs.
În motivarea cererii de recurs, recurenta arată că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că prejudiciul nu este cert, întrucât șansa invocată ar fi avut un caracter prea ipotetic. Este adevărat ca răspunderea pârâtei față de recurentă, așa cum bine a surprins și prima instanță, este una delictuală. Este, deasemenea cert faptul că, pentru angajarea unei astfel de răspunderi, este necesar a fi îndeplinite cumulativ și condițiile răspunderii. Adică, existența faptei ilicite, a vinovăției pârâtei, a prejudiciului, precum și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Recurenta arată că este în afara oricărui dubiu faptul că există și a fost probată în fața instanței fapta ilicită a pârâtei, constând în aceea că, fără a deține acordul recurentei, chiar fără a fi înștiințată în prealabil, pârâta a intrat în terenul pe care îl deține și despre care a făcut vorbire în acest dosar, efectuând în acesta săpaturi și lucrări de introducere a cablului optic, chiar și fără a deține autorizație în efectuarea lucrării, fapt confirmat de răspunsul primit de la Consiliul Județean A., cât și de la Primăria Chisindia. Deasemenea, este certă și existenta vinovăției pârâtei, în efectuarea acestor lucrări, care a purces la efectuarea lucrărilor, fără a deține acordul recurentei în prealabil și cunoscând că este teren proprietate privată. Mai mult, atitudinea culpabilă a pârâtei a fost evidențiată chiar până în timpul procesului, când, până la finalizarea acestuia, a susținut faptul că nu este proprietara și beneficiara lucrărilor sau a cablului optic, atitudine ce este clar, de rea-credință.
În ceea ce privește prejudiciul, recurenta arată că acesta există și este cert, actual și nereparat, existând și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Instanța de fond a considerat că prejudiciul nu este cert, fapt pentru care a respins cererea de obligare la repararea acestuia.
Recurenta apreciază că s-a dovedit în fața instanței faptul că, între ea și martorul audiat în cauză, a intervenit o înțelegere clară, fermă și angajantă, prin care a fost de acord să-i vândă acestuia terenul în discuție, acord pe care i l-a dat la momentul în care i-a oferit prețul pe care l-a considerat mulțumitor pentru ea. Astfel, i s-a oferit, după mai multe insistente și tatonări suma de 15.000 lei, pentru vânzarea terenului, preț cu care a fost de acord, moment în care, între recurentă și cumpărător, a intervenit o înțelegere fermă privind vânzarea. Practic, ambele părți și-au dat acordul în privința vânzării, moment în care s-a realizat acordul de voința, iar ceea ce urma, reprezenta doar o simplă formalitate, care avea să ducă și la transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, prin încheierea contractului în formă autentică, după aducerea la zi a actelor pe numele recurentei. Dealtfel, potrivit codului civil, simplul acord de voința, exprimat liber și neviciat, este nu doar necesar dar și suficient pentru încheierea unei convenții, însă, fiind vorba despre un imobil transferul de proprietate, desigur că nu se putea produce până la realizarea formalităților prevăzute de lege, ad validitatem. Însă, până la acel moment, era desigur nevoie de realizarea acordului de voință, astfel cum s-a arătat.
In concluzie, recurenta arată că înțelegerea era realizată, prețul stabilit și acceptat de ambele părți, fiind stabilită și modalitatea de plată, așa cum rezultă din declarația martorului, urma a se achita un avans, iar după aducerea la zi a actelor, urma să se prezinte la notar pentru încheierea actelor în formă autentică.
Ceea ce a făcut ca înțelegerea aceasta să nu se mai perfecteze în fața notarului a fost prezența muncitorilor pârâtei și efectuarea de către aceștia a lucrărilor arătate, pe terenul recurentei, la momentul în care, împreună cu martorul, s-au deplasat la fața locului, pentru a-i arata încă odată limitele terenului. Contrar celor reținute de instanță, este corectă atitudinea cumpărătorului, care s-a arătat sceptic, după ce a constatat ce lucrări se efectuează pe teren, deoarece acesta, câtă vreme a fost dispus să plătească o sumă mare de bani, ca preț, avea pretenția de a nu avea probleme de nici un fel, ori câtă vreme prin teren se introducea un cablu optic, pe lângă faptul că îl încurca la lucrarea ce o avea de făcut, acesta nu a dorit să își petreacă o parte din timp cheltuind alți bani prin instanțe, pentru reglementarea problemei, câtă vreme cablul se introducea deja.
P. serviciul registratură al instanței la data de 08 iulie 2014, intimata . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr.1873/18.04.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ ca temeinică și legală invocând în drept dispozițiile art. 115 – 118 C.pr.civ.
În motivarea cererii sale intimata a arătat că, din punctul său de vedere, prejudiciul invocat de recurentă nu este cert. Cu toate că aceasta s-a chinuit să probeze prejudiciul invocat, instanța de fond în mod absolut corect a constatat faptul că șansa invocată de recurentă avea un caracter prea ipotetic, așa cum rezultă și din declarațiile martorului Ches I., care a arătat faptul că între părți s-au purtat doar negocieri, fără a se încheia un contract cu privire la vânzarea terenului, și fără a se încheia acte prin care posibilul cumpărător să se angajeze ferm, printr-un înscris apt de a produce efecte juridice și de a-l obliga față de recurenta. Practic, acest capăt de cerere se întemeiază pe mărturia unui domn care a fost destul de ambigua, și care nu a dovedit că ar fi deținut suma de bani pe care s-ar fi oferit să o achite, dar care dorea construirea unei pensiuni fără a avea experiență în turism și care la data depunerii mărturiei nu investise în turism ci într-un Bar. Nu se poate înțelege cu ce ar fi împiedicat construirea unei pensiuni, utilitățile privind servicii de telecomunicații care puteau fi folosite de acea presupusă pensiune.
În susținerea ambiguității, vine chiar reclamanta care arată că nimeni nu a mai dorit construirea unei pensiuni acolo după acea, probabil pentru că avea utilitățile trase și nu pentru că era nerentabilă afacerea și nu există nicio pensiune în zona. Mai mult, martorul care s-a recomandat a fi presupusul ofertant al reclamantei nu cunoștea nici cum se numește aceasta, instanța reținând doar că acesta a susținut că numele reclamantei începe cu litera V. În afara prețului pe care spune că l-ar fi oferit și care este ireal, practic de șase ori mai mare decât prețul hectarului în acea zonă. Nu se poate concepe că un om intenționează să achite un teren plătind un preț de șase ori mai mare, fără să rețină cum se numea proprietarul acelui teren.
În cea ce privește deteriorarea terenului această afirmație se bazează pe o expertiză care poate fi numită oricum, dar numai expertiză nu, ci eventual un rezumat al dosarului sau o achiesare a expertului la pretențiile reclamantului. P. urmare nu se poate spune nici că terenul a devenit impropriu pentru culturi agricole, atât timp cât acest lucru nu au fost dovedit. Mai mult, în prezent terenul este necultivat, neaducător de profit. Suma acordată de instanță de fond pentru folosința a 36 mp din teren, și cu care a fost de acord, este una rezonabilă, cu mult peste prejudiciul cauzat, având în vedere faptul că intimata este de acord să plătească 150 lei/lună pentru utilizarea a 36 mp. Un alt aspect pe care intimata solicită ca instanța de recurs să-l ia în considerare, este faptul că dorește o colaborare pe termen lung cu reclamanta, iar la un calcul simplu se poate observa faptul că prin plata unei chirii pe o perioada de 10 (zece) ani suma pe care o va încasa reclamanta depășește cu mult beneficiul nerealizat și pretins de aceasta.
În analizarea capătului de cerere privind beneficiul nerealizat, intimata solicită a se lua în considerare, acoperirea prejudiciului prin acceptarea achitării retroactive a chiriei pentru subtraversarea terenului; beneficiul pe termen lung al reclamantei, care va acoperii cu mult suma cerută în peticul nr.3; achitarea cuantumului contravalorii întregului hectar în aproximativ un an de zile; neafectarea terenului, care poate fi folosit în continuare pentru culturi agricole, se solicită a se reține faptul că în prezent terenul este necultivat; sporul de valoare adus terenului, având în vedere faptul că se pretează pentru construirea unei pensiuni conform declarațiilor reclamantei, ori utilitățile privind serviciile de telecomunicații care pot fi puse la dispoziția solicitantului aduc un spor de valoare terenului; declarația ambiguă a martorului care nu știa nici măcar numele reclamantei, ci doar reține că începe cu litera V. În momentul în care se dorește a se achita pe un hectar de teren o sumă de aproximativ șase ori mai mare decât prețul real nu se poate să nu se rețină numele proprietarului.
În ceea ce privește daunele morale, intimata arată că este evident faptul că nu se poate vorbi de o suferință psihică pricinuită de societate reclamantei. Faptul că, doamna S. Catița în momentul în care a fost contactată de reprezentanții societății nici nu era sigură că acel cablu subtraversează proprietatea ei, motiv pentru care se consideră că daunele morale sunt solicitate din simplul motiv că nu trebuiesc timbrate. Astfel, se solicită a se respinge acest capăt de cerere.
În aceste condiții, recurenta nu a făcut dovada caracterului cert al prejudiciului privind beneficiul nerealizat, în condițiile art. 1532 din Noul Cod Civil atât timp cât probabilitatea obținerii avantajului este discutabilă, având în vedere faptul că în situația în care se dorea construirea unei pensiuni, utilitățile privind serviciile de telecomunicații erau exact lucrul de care avea nevoie acea pensiune construită într-o zona izolată.
În fine, intimata solicită a se lua în considerare atingerea minimă adusă dreptului de proprietate al reclamantei, cât și câștigul prezent și viitor pe care urmează să îl realizeze aceasta prin plata unei sume lunare în cuantum de 150 lei/lună pentru utilizarea unei suprafețe de 36 mp dintr-un teren necultivat.
Tribunalul analizând recursul în condițiile art. 304-304 ind.1 c.pr.civ. și prin prisma motivelor scrise, constată că nu este fondat.
Singurul motiv de critică a hotărârii dezvoltat în memoriul de recurs îl reprezintă faptul că prima instanță nu a avut în vedere prejudiciul cert suferit de reclamantă.
Ori, din însăși acțiunea introductivă rezultă că reclamanta nu obiectează față de introducerea cablurilor pe terenul său ci solicită daune de 20.000 lei.
Față de această solicitare, este evident că reclamanta proprietara terenului dorește o sumă de bani care reprezintă contravaloarea acestuia dar fără a-l înstrăina.
Sub acest aspect, reclamanta putea solicita evacuarea pârâtei de pe terenul său dar a ales calea pretențiilor.
Suprafața de teren aparținând reclamantei este de 3977 mp, din care drumul nou creat 340 mp, iar pentru fibra optică 36 mp.
În aceste condiții, martorul putea cumpăra terenul, iar aspectul declarat, construirea unei pensiuni sau pescării nu ar fi avut nicio legătură cu fibra optică amplasată la 85-90 cm în pământ pe o suprafață mică și care iar fi adus numai avantaje. Aceasta deoarece este greu de crezut că poți investi într-o pensiue ale cărei camere nu au televizor iar proximitatea fibrei optice este un avantaj pentru cumpărător.
Oricum depoziția martorului nu conține elemente certe de existență a vreunui prejudiciu.
Cu privire la eventualul prejudiciu moral, acesta nu există deoarece nu aduce nicio vătămare reclamantei decât ca atitudine a pârâtei care a demarat lucrările fără acordul acesteia.
Această atitudine a fost remediată însă, iar plata unei chirii de 150 lei lunar începând cu 1 noiembrie 2011 reprezintă o justă reparație atât materială cât și morală, pentru că deja până la acest moment reclamanta este îndreptățită a încasa peste 5000 lei, iar în condițiile parteneriatului pe termen lung preconizat, suma încasată este extrem de consistentă.
Fără a relua argumentele primei instanțe corecte și ample, tribunalul văzând că reclamanta a ales calea pretențiilor în raportul cu pârâta iar acestea au fost judicios stabilite de prima instanță, văzând că nu există nu prejudiciu cert și nici daune morale, în baza art. 312 c.pr.civ. recursul se va respinge.
Nefiind cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantei S. Catița prin curator S. Zorița în contradictoriu cu . Timișoara împotriva sentinței civile 1873/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03 septembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
H. O. R. M. T. B.
Grefier:
V. M.
Red.H.O. /Tred.V.M.
2 ex-/22.09.2014
Nu se comunică părților:
Judecător A. B. V. - Judecătoria A.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 992/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 41/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
