Contestaţie la executare. Decizia nr. 41/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 16615/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 41
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2014
Președinte S. O. S.
Judecător D. C. U.
Judecător M. C.
Grefier C. I.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA în contradictoriu cu intimații U. Ț. BANK SA și N. A. împotriva sentinței civile nr. 4943 din 02.09.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei, constându-se că prin serviciul registratură la data de 29.01.2014 intimatul-contestator N. A. a depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 4943 din 2 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de contestatorul N. A. în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și U. Ț. Bank S.A.
S-au constatat nule actul de constatare vamală pentru autovehicule cu poluare redusă nr._/11.12.2000 emis de Reprezentanta RAR A., chitanța nr. 3802 M din 12.12.2000 emisă de Direcția G. a Vămilor din România, s-a dispus anularea formelor de executare pornite împotriva contestatorului de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și restabilirea situației anterioare executării silite. A fost obligată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara să plătească reclamantului 964 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că, la data de 25.09.2012, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani aflate în contul contestatorului deschis la U. Tiriac Bank până la concurența sumei de 8971 lei. Adresa de înființare a popririi a fost primită de terțul poprit la data de 05.10.2012, care a și procedat la reținerea a 1/3 din drepturile salariale încasate de contestator la data de 22.10.2012.
Adresa de înființare a poprii a fost emisă în baza titlurilor executorii reprezentate de actul constatator nr. 340/07.02.2002, procesul verbal privind calculul majorărilor și al penalităților de întârziere nr. 6438/2002, decizia nr. 6516/2008, nr. 5322/2010, proces verbal privind calculul sumelor prevăzute prin titlu executoriu nr._/30.08.2011.
Prima instanță a reținut că actul constatator nr. 340 din 07.02.2002 a fost emis ca urmare a documentului vamal reprezentat de chitanța nr. 3802 din 12.12.2000, chitanță în care se consemnează că s-a primit de la constatator suma de 30.157.083 lei ROL ca urmare a introducerii în țară a autoturismului marca Ford Mondeo, an fabricație 1993, nr. sașiu WFOFXXGBBFPR2688. Prima instanță a mai reținut că în anul 2007 contestatorul a formulat plângere penală pentru fals material în înscrisuri oficiale, susținând în esență că nu a introdus în țară autoturismul marca Ford Mondeo, nu a semnat chitanța nr. 3802 din 12.12.2000 și contractul de vânzare cumpărare.
Prin rezoluția din 27.09.2007 dată în dosarul nr. 3238/P/2007, P. de pe lângă Judecătoria A. a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. În cadrul prezentului dosar, contestatorul a solicitat nulitatea absolută a declarației vamale la care face referire actul constatator din 07.02.2002, declarația având nr.90 616 240, act de constatare vamală pentru autovehicule cu poluare redusă, nr._/11.12.2000, emis de Reprezentanta RAR A.; chitanța nr. 3802 M din 12.12.2000, emisă de Direcția G. a Vămilor din România, susținând în esență că semnătura de pe aceste înscrisuri nu îi aparține.
Prima instanță a constatat că în cauză nu a fost posibilă efectuarea unei expertize grafoscopice, având în vedere lipsa originalelor documentelor contestate, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara susținând în adresele înaintate instanței că originalul acestor acte a fost distrus.
Din verificările efectuate de către prima instanță rezultă că autoturismul marca Ford a fost cumpărat, după introducerea acestuia în țară, de numitul C. B.. Din declarația martorului C. B., audiat prin comisie rogatorie, rezultă că acesta a cumpărat autoturismul de la o persoană pe nume Ș., actele fiind încheiate la sediul PFA R. A., din C.. Totodată martorul a declarat că nu l-a cunoscut pe contestator, prețul de 165 milioane lei vechi fiind înmânat domnului Ș.. Martora R. A., audiată de asemenea prin comisie rogatorie, a declarat că în anul 2000 a intermediat cumpărarea unui autoturism de către numitul C. B., fiind posibil ca la încheierea actului să se fi prezentat un domn pe nume Ș..
Prima instanță a mai reținut că vânzarea - cumpărarea autoturismului s-a încheiat la data de 21.12.2000, potrivit facturii nr._ încheiate de PFA R. A.. Ori, din pontajul realizat de S.C. IMSAT VEST S.A. A., depus de contestator la dosar, rezultă că atât la data consemnată în chitanța nr. 3802 M eliberată de intimată, cât și la data vânzării autoturismului, contestatorul era la serviciu. Totodată, prima instanță a mai reținut că potrivit mențiunilor din pașaportul contestatorului, ultima ieșire din țară a acestuia a fost în anul 1999. Prima instanță a înlăturat depoziția martorului C. H. T., întrucât aceasta nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
Așadar, prima instanță a reținut că la data de 12.12.2000, o altă persoană decât reclamantul, neidentificată, s-a prezentat la Vama A., introducând în țară autoturismul marca Ford Mondeo, an fabricație 1993, nr. sașiu WFOFXXGBBFPR2688.
Formalitățile vamale precum și actele aferente tranzitului au fost efectuate pe numele reclamantului. La acel moment a fost întocmită și chitanța nr. 3802/M/12.12.2000 pe numele reclamantului, semnătura de pe înscris nefiind realizată de reclamant. Cu toate că reclamantul nu a fost beneficiarul formalităților vamale mai sus identificate, prin Actul Constatator nr. 340/07.02.2002 emis de Direcția G. a Vămilor – Unitatea Vamală A. s-a solicitat reclamantului să plătească contravaloarea taxelor aferente autoturismului marca Ford Mondeo, an fabricație 1993, nr. sașiu WFOFXXGBBFPR2688.
Față de cele de mai sus, prima instanță a concluzionat că actele a căror nulitate se solicită nu au fost semnate de către contestator, motiv pentru care a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a actului de constatare vamală pentru autovehicule cu poluare redusă, nr._/11.12.2000, emis de reprezentanta RAR A., a chitanței nr. 3802 M din 12.12.2000 emisă de Direcția G. a Vămilor din România. Ca o consecință a anulării actelor menționate, a anulat formele de executare silită pornite împotriva contestatorului de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara. În temeiul art. 404² C.pr.civ., prima instanță a dispus restabilirea situației anterioare executării silite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta-intimată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 indice 1 și 304 punctul 9 Cod proc.civ, admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 4943/02.09.2013, în sensul respingerii contestației și menținerii formelor de executare efectuate de autoritatea vamală în dosarul de executare nr. 2203.
În motivare, recurenta-intimată arată că prin hotărârea pronunțată, prima instanță a admis contestația și a anulat toate actele de executare emise de autoritatea vamală ca o consecință a constatării nulității absolute a „actului de constatare vamală pentru autovehicule cu poluare redusă nr._/11.12.2000 emis de RAR A.” și chitanței nr. 3802 M din 12.12.2000 emisă de D.G.V., fără să cerceteze legalitatea actelor de executare cu care a fost investită.
Învederează instanței de recurs că instanța de fond s-a pronunțat asupra unor documente constatând nulitatea acestora, nulitate care nu produce efecte juridice asupra procedurii de executare silită și nici asupra legalității titlului de creanță care face obiectul executării silite, respectiv actului constatator nr. 340/07.02.2002 care la acest moment nu este anulat și produce efecte juridice în viitor.
Constatarea netemeiniciei și nelegalității titlurilor de creanță sunt inadmisibile pe calea contestației la executare în condițiile în care, în conformitate cu prevederile art. 218 pct. 2 din O.G.92/2003, asupra legalității și temeiniciei actelor emise de autoritatea vamală se pronunță o altă instanță de judecată, în situația în care contestatorul ar fi înțeles să le atace, în speță instanța de contencios administrativ după parcurgerea procedurii administrative prealabile. În acest sens invocă și dispozițiile Titlului IX privind soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din OG 92/2003 rep. Învederează faptul că, deși titlurile de creanță au fost comunicate contestatorului, acesta nu le-a contestat la instanța de contencios în termenul legal.
Recurenta-intimată solicită a se constata că actele de executare contestate au fost emise și comunicate în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Arată că autoritatea vamală a emis actele de executare în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. 2 și 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și acestea conțin toate elementele prevăzute de legiuitor ca fiind obligatorii, sunt emise în baza unui titlu executoriu valabil, motiv pentru care apreciază că executarea silită pornită de către autoritatea vamală este legală.
Intimatul-contestator N. A. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că prima instanță nu ar fi anulat inclusiv titlul de creanță, actul constatator nr. 340/07.02.2002, atrage atenția că s-au anulat "formele de executare silită pornite împotriva contestatorului și s-a dispus și restabilirea situației anterioare executării silite. Mențiunea expresă se refera la actul principal, generator al obligației de plată a taxelor vamale aferente introducerii în țară a unui autoturism cumpărat în Germania. Așa cum s-a stabilit în prima instanță, creditoarea-recurentă nu a contestat și nu contestă nici acum, autoturismul nu a fost introdus de intimatul-contestator, ci în numele acestuia, prin abuz.
Principalul act, cel de constatare vamală pentru autovehicule cu poluare redusă nr._/2000 și chitanța de plată a taxei principale, emisă de DGV este nul absolut, iar actul subsecvent și accesoriu nu poate exista dacă actul premergător este anulat sau constatat nul.
Dacă nu a avut obligația să plătească taxa vamală principală datorită introducerii autoturismului, cu atât mai puțin intimatul-contestator este și poate fi obligat să plătească taxa de completare a acestei taxe principale. Completarea s-a datorat descoperirii că autoturismul, contrar celor declarate de către o persoană rămasă neidentificată, nu se încadrase în categoria de poluare favorizantă. Prin admiterea concepției și a solicitării recurentei, s-ar ajunge exact la această consecință, că deși actul principal a fost constatat nul absolut, se menține în vigoare și se execută un act accesoriu.
Intimatul-contestator mai arată că prima instanță a fost sesizată cu nulitatea actelor de executare silită datând din 2002 și până în 2012, prin precizare s-au adăugat și actele inițiale legate de introducerea autoturismului în România. Acțiunea s-a admis în întregime, nu doar în parte, în motivare se fac mențiuni exprese privind actele subsecvente, care ca urmare a nulității actelor de introducere și stabilire a taxei vamale principale, sunt nule.
Arată că al doilea motiv de recurs, cu privire la neatacarea titlurilor și actelor de executare la o instanța de contencios, este neîntemeiat. Neatacarea în contencios administrativ sau fiscal a unor acte fiscale, care nu s-au bazat pe faptele și pe manifestarea intimatului-contestator de voință, nu îi sunt imputabile, întrucât nu știa de aceste acte, iar comunicarea din 2002 nu există.
Fraudările inițiale nu lasă loc pentru bună-credință nici pentru actele subsecvente, despre care intimatul-contestator a aflat în 2007. În acel an a demarat procedura penală împotriva făptuitorilor falsurilor, dar soluția penală a fost în sensul imposibilității identificării făptuitorilor și a prescrierii faptelor. În ciuda constatării de către organele de cercetare penală, că nu intimatul-contestator a semnat documentele vamale de introducere a mașinii, autoritățile vamale au continuat demersurile, cu o întârziere de zece ani, trecând la primul act concret de executare silită, în anul 2012.
Intimatul-contestatorul N. A. a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului formulat de recurenta-intimată Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul-contestator arată că prima instanță a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, reiterând motivele din întâmpinare.
În ce privește atacarea titlul executoriu la instanța de contencios administrativ, apreciază că în primul rând această excepție/susținere trebuia invocată în fața primei instanțe, fiind tardiv formulată direct în recurs. Intimatul-contestator nu ar fi avut posibilitatea să atace un act administrativ emis în anul 2002, fiind comunicat în anul 2007. Recurenta nu a contestat data comunicării indicată de intimatul-contestator și nici nu a făcut dovada unei alte dăți ca fiind data comunicării. Prima reacție a intimatului-contestator după primirea actelor din partea Direcției Vamale a fost formularea și depunerea plângerii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri, uz de fals și înșelăciune, împotriva unui autor necunoscut care a introdus în România un autoturism pe numele intimatului-contestator.
Luând în considerare data emiterii actului și data comunicării acestuia, intimatul-contestator apreciază că dreptul de a solicita executarea silită s-a prescris. În data de 07.02.2002 s-a întocmit actul constatator cu nr. 340, care nu i-a fost comunicat decât în luna iunie 2007. În data de 14.02.2002, începe să curgă termenul de prescripție, iar în data de 15.02.2007 se împlinește termenul de prescripție.
Invocă art. 97, 98 și art. 231 C.pr. fiscală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor dezvoltate de recurentă și sub toate aspectele, în baza art. 304 și art. 3041 C. pr. civ., tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Contestatorul a investit instanța de fond cu o contestație la executare formulată în temeiul art. 172 din Codul de procedură fiscală, care stabilește în alin. 3: ,,Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
La data de 30.03.2007, Direcția Regională Vamală Timișoara a emis somația nr. 9453 în dosarul execuțional nr. 2203 prin care s-a pus în vedere contestatorului să achite suma de 3144 lei reprezentând debitul pentru care s-a pornit executarea silită în temeiul titlurilor executorii AC 340/07.02.2002, PVCDP 2884/07.02.2002 și PVCDP 6437, 6438/13.03.2002 (fila 8 dosar instanță de fond).
Prin contestația formulată, contestatorul precizează că a luat cunoștință despre existența acestor acte și a debitului în luna iunie 2007, aspect confirmat și prin înscrisurile anexate de contestator în dovedirea contestației la executare (f. 8-38 dosar Judecătoria A.).
Potrivit art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003, rep., contestatorul avea posibilitatea de a contesta titlurile prin care s-a stabilit obligația sa de plată de către autoritățile vamale, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii (art. 207 alin. 1 din Codul de proc. fiscală), iar conform art. 206 alin. 3, contestația se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru.
Art.209 alin. 1 lit. a C. pr. fiscală stabilește: ,,(1) Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, precum și împotriva deciziei de reverificare se soluționează de către: a) structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz, în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale cu atribuții de inspecție fiscală”.
Conform art.218 alin.2 C. pr. fiscală ,,Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi analizată, pe calea excepției de nelegalitate, oricând în cadrul unui proces, din oficiu sau la cererea părții interesate Contestatorul nu invocă expres această excepție, însă urmărește, prin invocarea în cadrul contestației la executare, a nelegalității actelor administrativ-fiscale și a înscrisurilor ce au stat la baza emiterii acestora, eludarea procedurii de contestare reglementată de Codul de procedură fiscală.
Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește că ,,Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”, scopul reglementării excepției de nelegalitate prin art. 4 fiind acordarea posibilității de a supune instanței de judecată analizarea legalității actului administrativ prin invocarea excepției de către persoane vătămate prin acest act și care nu au avut posibilitatea de a sesiza instanței de judecată nelegalitatea într-o altă procedură.
Contestatorul avea posibilitatea de a urma procedura stabilită de Codul de procedură fiscală după comunicarea acestor înscrisuri în anul 2007. Depune la dosar o contestație din 18.06.2007 adresată Direcției Regionale Vamale Timișoara, însă nu a înțeles să conteste modul sau refuzul de soluționare a acestei contestații în fața instanței de contencios administrativ, conform procedurii și termenelor stabilite imperativ de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală.
Față de dispozițiile legii speciale în temeiul căreia a fost formulată contestația la executare (art. 172 C. pr. fiscală) și Legii nr. 554/2004, tribunalul apreciază că nu poate fi analizată legalitatea titlurilor executorii și a celorlalte înscrisuri menționate de către contestator în cererea sa de chemare în judecată și în precizarea acesteia, comunicate contestatorului din anul 2007, după cum precizează chiar în motivarea cererii, în cadrul unei contestații la executare formulate în 06.11.2012, în urma somației nr. 2211emise de intimată la data de 20.01.2012, în același dosar execuțional nr. 2203 (fila 29 dosar Jud. A.).
Mai mult, pe calea contestației la executare, contestatoare invocă în principal motive de netemeinicie a actului administrativ și nu motive de nelegalitate, care să poată fi analizate pe calea excepției de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Despre existența acestor motive, respectiv a declarațiilor și chitanțelor întocmite pe numele său contestatorul a aflat în anul 2007, fiindu-i comunicate și prin adresa DGV Timișoara nr. 7898RFC/13.06.2007 (fila 131). A adresat o plângere Parchetului de pe lângă Tribunalul A., la data de 15.06.2007 (f. 15-17), soluționată prin rezoluția din 27.09.2007 dată în dosarul nr. 3238/P/2007 de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, acțiunea penală neputând fi pusă în mișcare întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale (fila 18).
Contestatorul nu a solicitat, pe cale civilă, anularea acestor acte, în conformitate cu disp. art. 184 C. pr. civ., procurorul având calitate de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prev. de art. 45 alin. 1 C. pr. civ., conform deciziei în interesul legii nr. XV/21.11.2005 a ICCJ, în celelalte cazuri, această acțiune aparținând părților.
Astfel, în contestația la executare, tribunalul nu poate analiza legalitatea titlurilor de creanță sau titlurilor executorii necontestate, ci doar nelegalitatea actelor de executare întocmite în baza acestora.
Tribunalul apreciază neîntemeiate motivele invocate de contestator în susținerea contestației la executare declarate și prin întâmpinarea formulată în recurs, cu privire la nelegalitatea actelor de executare.
Art. 91 C. pr. fiscală prevede: ,,(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.”
Nu sunt întemeiate susținerile contestatorului privind împlinirea termenului de prescripție a executării silite, întrucât acesta începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s a luat naștere acest drept, potrivit art. 131 alin. 1 din C. pr. fisc rep. și nu de la data de 14.02.2002, așa cum arată contestatorul, iar art. 132-133 reglementează cauzele de suspendare și întrerupere a termenului de prescripție.
Apelanta a emis acte de executare în acest interval de timp (somația nr. 9453/30.03.2007, somația nr. 2211/20.11.2012), după cum rezultă din dosarul de executare comunicat la solicitarea instanței de fond (f. 120-136), iar contestatorul nu invocă alte apărări cu privire la actele de executare.
Poprirea se înființează fără emiterea somației de executare, așa cum prevede art. 149 alin. (5) din OG nr. 92/2003 rep.: ,, Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.”
Astfel fiind, tribunalul reține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile, fiind incidente disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și urmează, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a fi admis recursul declarat de recurenta-intimată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 4943 din 02.09.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ /2013 și a se modifica această hotărâre în tot, în sensul respingerii contestației la executare formulată de contestatorul N. A. în contradictoriu cu intimații Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara și U. Ț. Bank S.A.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, instanța constată că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-intimată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 4943 din 02.09.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ /2013.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge contestația la executare formulată de contestatorul N. A. în contradictoriu cu intimații Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara și U. Ț. Bank S.A.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
O. Ș. S. D. C. U. M. C.
Grefier,
C. I.
Red. C.M. 28.02.2014
Thred. KL. 28.02.2014
2 ex./ 28.02.2014
Nu se comunică
Judecător primă instanță: R. A. C. – Judecătoria A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 209/2014. Tribunalul ARAD | Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 09-12-2014,... → |
|---|
