Contestaţie la executare. Decizia nr. 248/2014. Tribunalul ARAD

Comentarii

0

Decizia nr. 248/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 15036/55/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. operator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 248

Ședința publică din data de 01 octombrie 2014

Președinte C. C. A.

Judecător H. O.

Judecător L. L.

Grefier A. B.

S-au luat în examinare recursurile declarate de contestatoarea P. S. S.R.L. și intervenienta B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. Sucursala A. împotriva încheierii civile nr.3191/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., S. S. D. și E. G. S.R.L, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatoarei P. S. S.R.L avocat Chisbora C. A. din Baroul A., reprezentanta intervenientei B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. Sucursala A. avocat R. A. din Baroul T., reprezentantul intimatei E. G. S.R.L, avocat Kocsis J. I. din Baroul A., reprezentantul intimatului S. S. D. avocat M. R. din Baroul A. și reprezentantul intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. consilier juridic L. F., lipsă fiind intimatul S. S. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt timbrate fiecare cu câte 500 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, ori necesare alte probe, instanța apreciind recursul în stare de soluționare,declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea acestuia.

Reprezentanta contestatoarei P. S. S.R.L a arătat că a contestat raportul de evaluare și faptul că intervenienta B. C. Intessa Sanpaolo România S.A a recuperat doar 25% din creanță, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, admiterea contestației la executare, anularea actelor de executare contestate și întoarcerea executării silite, depunând concluzii scrise.

Reprezentanta intervenientei B. C. Intessa Sanpaolo România S.A a arătat că excepția tardivității a fost admisă și că s-a ajuns la 1,5% din creanță, solicitând admiterea recursului și casarea în parte,în sensul respingerii tardivității formulării cererii de intervenție principală, depunând de asemenea concluzii scrise.

Reprezentantul intimatei E. G. S.R.L a arătat că s-a stabilit prețul de pornire, nu cel de vânzare a terenului, iar la licitație s-a prezentat o singură persoană,solicitând respingerea recursurilor contestatoarei și intervenientei solicitând cheltuieli de judecată, și depune în acest sens înscrisuri bancare, respectiv extras de cont.

Reprezentantul intimatului S. S. D. a arătat că intimatul este nemulțumit de prețul licitației, al vânzării imobilului și că raportul de expertiză tehnică nu a fost contestat in termen de 15 zile, ci după 3 luni și solicită respingerea recursului contestatoarei ca fiind nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a arătat că licitațiile au fost semnate fără obiecțiuni, solicită admiterea excepției tardivității și respingerea recursurilor ca netemeinice, nelegale și nefondate, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. pe data de 29.07.2014 constată că prin încheierea civilă nr. 3191/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._ , s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. P. S. S.R.L. în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. (continuator în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a municipiului A.), și S. S. D.; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. (continuator în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a municipiului A.) în contradictoriu cu pârâta S.C. E. G. S.R.L.; s-a respins, ca tardiv formulată, contestația la executare formulată de intervenienta B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A.- SUCURSALA A., în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. (continuator în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a municipiului A.) și S. S. D., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin încheierea din 02.10.2013 a fost disjunsă ,,Precizarea’’ contestației la executare depusă la dosar la data de 19.08.2013 prin care contestatoarea S.C. P. S. S.R.L. a solicitat și anularea raportului de evaluare 6/VII/11.07.2013 întocmit de S.C. E. G. S.R.L. având ca obiect terenul intravilan în suprafață de 540 mp cu casă, situat în localitatea A., D.N. 69, Km 7, județ A.; anularea procesului verbal de licitație pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr._/09.08.2013, prin care se adjudeca terenul societății d-lui S. S. D., pentru suma de 26.600 lei; anularea oricăror acte subsecvente celor indicate și să se dispună întoarcerea executării silite.

Totodată, s-a constatat că, în temeiul HG nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și OPANAF nr.1500/2013, continuatoarea în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a municipiului A. este DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A..

În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă 1865, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice A. instanța de fond s-a pronunțat, în sensul admiterii ei, prin încheierea dată în ședința publică din 12.06.2013.

De asemenea, prin încheierea din 11.12.2013 a fost soluționată excepția de netimbrare a cererii de intervenție principală, în sensul respingerii excepției.

Referitor la excepția tardivității cererii de intervenție principală, excepție invocată de intimatul S. D., s-au avut în vedere următoarele:

Intervenienta, în calitate de creditor ipotecar, a cărui creanță a fost satisfăcută doar în parte, justifică interes în legătură cu dreptul dedus judecății, rațiuni care au stat și la baza admiterii în principiu a cererii de intervenție.

Ca natură juridică, așa cum rezultă din motivarea ei în fapt și în drept, cererea de intervenție este o veritabilă contestație la executare, urmând să i se aplice normele de drept procedural specifice, printre care și cele referitoare la termenul de exercitare a ei. Astfel, în conformitate cu art.401 alin.1 lit.a) Cod procedură civilă 1865, contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.

Intervenientei, participant la procedura de executare, i s-a comunicat raportul de evaluare, fără ca aceasta să conteste sau obiecteze cu privire la evaluarea imobilului. Ori, cererea de intervenție a fost înregistrată la Judecătoria A. la data de 13.11.2013, mult după împlinirea termenului prevăzut la art.401 alin.1 lit. a) Cod procedură civilă 1865.

Câtă vreme intervenienta nu este terț față de procedura executării silite, termenul de 15 zile prevăzut la art.401 alin.1 lit. a) Cod procedură civilă 1865 prevăzut pentru introducerea contestației la executare nu se confundă cu cel prevăzut la art.50 alin.2 Cod procedură civilă 1865, prevăzut pentru introducerea cererii de intervenție, deoarece posibilitatea conferită de lege de a interveni într-un proces început între alte persoane nu presupune eludarea normelor prin care se prevăd în mod expres condițiile și termenele în care se poate uza de anumite mijloace procesuale.

Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art.103 alin.1 Cod procedură civilă 1865, în conformitate cu care, neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea din dreptul de a-l efectua, excepția tardivității a fost admisă, cu consecința respingerii cererii de intervenție ca tardiv formulată.

Pe fond, s-a constatat că în data de 19.10.2012, executorii fiscali din cadrul A.J.F.P. A. au întocmit procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/19.10.2012, în dosarul de executare nr._/2012, cu privire la imobilul compus din teren intravilan cu hala de depozitare și reparații utilaje agricole P+1, situat în A., DN 69, km 7, județul A., cu suprafața de teren de 5160 mp și clădire în suprafață de 540 mp, înscris în CF nr._, nr. top.386.2896/1/2/1, nr. Cad._ C1, pentru recuperarea unei creanțe fiscale în sumă totală de 434.911 lei, proces-verbal adus la cunoștința debitorului în aceeași dată și semnat fără obiecțiuni de reprezentantul acesteia.

În data de 24.10.2012 s-a înscris ipoteca legală pentru suma de 434.911 lei asupra terenului intravilan în suprafață de 5160 mp proprietatea debitoarei S.C. P. S. S.R.L., iar la data de 26.02.2013 s-a întocmit anunțul privind vânzarea bunurilor imobile nr._/26.02.2013.

În vederea valorificării imobilului și în conformitate cu art.147 Cod procedură fiscală, organele de executare au solicitat evaluarea lui unor experți evaluatori independenți, respectiv ..

Potrivit raportului de evaluare întocmit de această societate, valoarea imobilului ce urma a fi executat silit a fost stabilită la_ lei.

Având în vedere faptul că, până la termenul limită de depunere a ofertelor de participare la licitația I-a nu a fost înregistrată nicio ofertă din partea potențialilor cumpărători s-a întocmit procesul verbal nr._/12.03.2013. În data de 21.03.2013 s-a stabilit termenul pentru licitația a II-a, respectiv 10.04.2013, întocmindu-se anunțul privind vânzarea bunurilor imobile nr._/21.03.2013.

În data de 15.04.2013, bunul imobil teren intravilan în suprafață de 5160 mp. este adjudecat în favoarea intimatului S. S. D. pentru suma de 530.000 lei, potrivit procesului-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr._/15.04.2013 (f.82,83);

Potrivit susținerilor părților, întreaga sumă rezultată din valorificarea bunului imobil a revenit Băncii Comerciale Intensa Sanpaolo România S.A., în calitate de creditor de rangul I., prețul vânzării fiind distribuit la data de 31.05.2013.

Pentru că suma obținută nu a fost îndestulătoare pentru satisfacerea creanței, la data de 25.07.2013 s-a întocmit anunțul înregistrat sub nr._/25.08.2013 pentru vânzarea la licitație a imobilului teren intravilan în suprafață de 540 mp, situat în A., D.N. 69, km.7, identificat în CF._, nr. top. 386.2896/1/2/2, în suprafață de 540 mp.

Licitația a avut loc la data de 09.08.2013, potrivit procesului verbal întocmit cu acea ocazie, licitație la care s-a prezentat numai intimatul S. S. D.. Licitația a pornit de la prețul de_ lei, potrivit raportului de evaluare 6/VII/11.07.2013 întocmit de S.C. E. G. S.R.L. intimatul S. S. D. a oferit prețul de_ lei și a adjudecat imobilul, actul de adjudecare fiindu-i eliberat la data de 12.08.2013.

Singurul motiv de contestație este cel al nelegalității raportului de evaluare prin care s-a stabilit valoarea imobilului la_ lei, valoare de la care s-a pornit licitația de vânzare, contestatoarea apreciind că imobilul a fost subevaluat.

Instanța de fond a apreciat criticile contestatoarei ca neîntemeiate pentru următoarele:

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții civile efectuată de către d-l expert tehnic ing. Cziszter Kalman, expert autorizat ANEVAR, inclusiv a răspunsurilor oferite la obiecțiunilor formulate de părți și a suplimentului de expertiză, valoarea reală a imobilului locală este de_ Euro, echivalent cu_ lei, cu aproximativ 55% mai mult decât cea stabilită prin raportul de evaluare.

Conform raportului, evaluarea imobilului s-a bazat pe folosirea mai multor metode (cea mai bună utilizare, abordarea prin comparație, abordarea prin cost, prin venit, prin piață), valoarea finală estimată fiind valoarea de piață obținută prin metoda comparației vânzărilor. Prin urmare, nu se poate susține că imobilul a fost subevaluat prin folosirea greșită a criteriilor din cadrul uneia dintre aceste metode, din moment ce prețul obținut prin metoda comparației a fost raportat și la informații rezultate din folosire celorlalte metode.

Ținând seama că pentru comparare, expertul tehnic judiciar a avut în vedere imobile similare, dar nu identice, instanța de fond a apreciat că diferența valorică dintre cele două expertize apare ca justificată din perspectiva faptului că orice procedură evaluatorie nu are la bază elemente exacte și bine determinate, ci presupune un procedeu de estimare și comparare din partea persoanei ce efectuează evaluarea, fapt ce implică o oarecare doză de subiectivism și justifică rezultate diferite raportat la același obiect evaluat.

În raport de aceste aspecte de fapt, instanța de fond a avut în vedere că o executare silită este întotdeauna o procedură prejudiciabilă pentru debitor, fiind desfășurată în considerarea realizării efective și concrete a dreptului subiectiv al creditorului care nu mai este doar afirmat în această fază a procesului civil, ci este consacrat printr-un titlu executoriu.

Câtă vreme deposedarea debitorului, prin vinderea bunurilor sale la prețuri derizorii, nu reprezintă unul din scopurile executării silite, vânzarea la licitație publică reprezintă o garanție a debitorului că bunurile sale vor fi înstrăinate silit la cel mai mare preț oferit. Scopul este același și în ceea ce-l privește pe garantul debitorului. O atare finalitate este de natură a asigura atât realizarea scopului primordial al executării silite, respectiv realizarea efectivă și concretă a creanței creditorului, a accesoriilor și cheltuielilor de executare, cât și evitarea asanării patrimoniului debitorului întru avantajarea nejustificată a terților adjudecatari. Pentru atingerea acestui deziderat este necesar a fi respectate toate dispozițiile legale menite a asigura o desfășurare a licitației publice în condiții de transparență, publicitate și corectitudine și care tind a asigura debitorului, respectiv garantului acestuia, garanția unei vânzări a bunurilor sale la prețuri cât mai apropiate de prețul real de pe piață.

Aceasta nu înseamnă însă că el trebuie să fie echivalent prețului obținut dintr-o vânzare consensuală, întrucât chiar dacă există similitudini între vânzarea silită și cea consensuală, ele nu pot fi asimilate până la identificare.

Nemulțumirea contestatoarei cu privire la prețul vânzării la licitație, în condițiile în care nu s-a probat existența unei conivențe frauduloase între participanții la licitație sau alte neregularități în legătură cu actele de executare contestate, nu poate fi calificată drept o vătămare în sensul art.105 Cod procedură civilă, de natură să atragă sancțiunea nulității actelor de executare.

De asemenea, nici împrejurarea că, pe parcursul derulării procedurii de executare silită, contestatoarea a efectuat plăți în contul creanțelor fiscale datorate nu poate avea o asemenea finalitate, întrucât în conformitate cu art.371¹ alin.3 Cod procedură civilă 1865 ,,Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare’’.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.172 Cod procedură fiscală raportat la art.404 Cod procedură civilă, contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea S.C. P. S. S.R.L a fost respinsă.

În ce privește cererea de chemare în garanție formulată de intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., față de soluția pronunțată asupra contestației la executare instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare, așa încât în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă 1865 a fost respinsă.

Intimatul S. D. a solicitat cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, fără a face însă dovada cuantumului lor, motiv pentru care aceste cheltuieli nu au fost acordate.

Împotriva acestei soluții au formulat recurs contestatoarea P. S. S.R.L., la data de 22 iulie 2014 și intervenienta B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. Sucursala A. la data de 18 iulie 2014.

Prin recursul formulat de contestatoarea P. S. S.R.L., aceasta a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare formulate și în consecință anularea actelor de executare contestate și întoarcerea executării silite. Contestatoarea P. S. S.R.L. apreciază că prima instanță în mod eronat a respins contestația, soluția fiind nelegală și nefondată. În motivarea contestației s-a invocat faptul că raportul de evaluare, care stă la baza actelor de executare contestate, nu îndeplinește cerințele prevăzute de Standardele de Evaluare ANEVAR 2012, mai exact acest raport nu făcea trimitere la oferte reale din piața imobiliară. Mai mult, prețul la care a fost evaluat imobilul în cauză, nu este real, prețul este derizoriu și nu reflectă adevărata sa valoare. Criticile contesatoarei au fost confirmate de expertiza judiciară administrată în dosar. Expertul judiciar a concluzionat că imobilul supus executării silite, în realitate are o valoare cu de cel puțin 2 ori mai mare decât cea indicată de S.C. E. G. S.R.L.. Cu toate acestea, în mod nejustificat, prima instanță nu a ținut cont de expertiza judiciară și a respins contestația. Prima instanță era obligată să țină cont de expertiza administrată în prezentul dosar, însă a înlăturat concluziile raportului de expertiză deși a reținut că valoarea imobilului stabilită prin utilizarea de oferte reale din piața imobiliară locală este de 13.155 euro, echivalentul a 58.274 lei, cu aproximativ 55% mai mare decât cea stabilită prin raportul de evaluare contestat. A apreciat că diferența de peste 55% se datorează faptului că experții au avut în vedere imobile similare dar nu identice că "procedura evaluatorie nu are la bază elemente exacte și bine determinate, ci presupune un procedeu de estimare și comparare din partea persoanei ce efectuează evaluarea, fapt ce implică o oarecare doză de subiectivism". Aceste concluzii sunt eronate. Experții evaluatori au obligația să întocmească expertizele în funcție de normele ANEVAR. Astfel, lucrările acestora trebuie să urmeze aceeași procedură iar valorile să fie determinate de formulele de calcul prevăzute în normele ANEVAR. Chiar și în cazul în care datorită valorilor comparabile avute în vedere sau corecțiilor aplicate, apar diferențe între evaluări, aceste diferențe pot fi de maxim 10 % din valoarea imobilului și nicidecum de 55% din valoarea acestuia. Rațiunea pentru care s-a dispus proba cu expertiza de evaluare este, că instanța nu se putea pronunța asupra acestui aspect, fiind necesară consultarea unui expert. Or, opinia exprimată în concluziile raportului de expertiză, nu poate fi înlăturată decât prin concluziile unei contraexpertize. În cazul de față, intimații au renunțat expres la administrarea unei contraexpertize. Astfel, expertiza judiciară administrată în dosar este proba la care instanța trebuie să se raporteze în pronunțarea hotărârii. Expertiza judiciară administrată în cauză este în conformitate cu normele legale aplicabile. Aceasta conține toate elementele unei expertize de evaluare. De asemenea, prin multiplele răspunsuri la obiecțiuni, expertul judiciar a răspuns punctual la toate criticile aduse de intimați. Contestatoarea . arată că, în cauză nu s-au administrat probe care să contrazică raportul de expertiză judiciară efectuat de dl. Cziszter Kalman. Deși aveau posibilitatea, intimații nu au solicitat efectuarea unei contraexpertize, au renunțat la efectuarea acesteia ca urmare a răspunsurilor la obiecțiuni. Astfel, aceștia au acceptat expertiza judiciară efectuată în cauză. Astfel, prima instanță în mod nejustificat a înlăturat o expertiză judiciară efectuată conform normelor legale aplicabile. Din probele administrate, rezultă fără dubiu că raportul de evaluare întocmit de S.C. E. G. S.R.L. este eronat și nelegal și în consecință toate actele de executare emise în baza acestuia sunt nelegale și se impune anularea lor. De asemenea, contestatoarea . arată că, actele de executare silită contestate sunt nelegale.Prima instanță în mod greșit a respins criticile cu privire la obligația stabilirii unui preț real în cadrul executării silite. Greșită este și constatarea că, nu există o vătămare în sensul art.105 Cod procedură civilă. În cauze asemănătoare, instanțele de judecată au apreciat că scoaterea la licitație publică, la un preț dovedit care nu reflectă în mod real valoarea în ansamblu a imobilului, cauzează un prejudiciu debitorului. De asemenea, în jurisprudență s-a reținut că și vânzarea în cadrul unei executări silite trebuie corelată în mod necesar cu dispozițiile vânzării referitoare la preț cuprinse în art. 1660 C. civ. Aceste dispoziții sunt pe deplin aplicabile și în cazul vânzării silite, în ceea ce privește condițiile generale de validitate ale oricărui act juridic cu referire la cauza acestuia, mai exact la scopul imediat, contraprestația, deoarece, chiar dacă o asemenea vânzare se realizează prin mijlocirea executorului judecătoresc, ea nu se poate îndepărta de la aceste condiții generale și esențiale pentru validitatea sa. Prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți. Prețul serios presupune ca el să fie stabilit astfel încât să nu fie disproporționat în raport de valoarea lucrului, încât să se considere că nu există și, prin urmare, să nu poată constitui obiect al obligației cumpărătorului și cauză suficientă a obligației asumată de vânzător. Chiar dacă vânzarea contestată este una silită în cadrul procedurii de executare, ea trebuie să fie în acord cu prevederile art. 1660 cod civil datorită specificului său și a necesității respectării și ocrotirii drepturilor părților implicate în procedura executării. Prin urmare, organul de executare este cel căruia îi revine obligația de a aprecia seriozitatea prețului vânzării, în asemenea circumstanțe.

Art. 504 alin 1 pct. din codul de procedură civilă face referire la "prețul la care a fost evaluat imobilul", orice omisiuni și necorelări anterioare sub acest aspect sunt preluate și în actul de executare subsecvent, putând determina anularea și refacerea acestuia. Textul de lege trebuie interpretat în sensul că prețul menționat expres în publicația de vânzare trebuie să fie unul real deoarece numai în această măsură este asigurat scopul evaluării, iar dispozițiile art. 501 alin. 2 raportat la art. 411 alin 3 din Codul de procedură civilă în mod corect aplicate. În cauzele similare în care au existat diferențe între evaluarea efectuată în dosarul de executare silită și evaluarea efectuată în dosarul de instanță, soluția instanțelor de judecată a fost anularea actelor de executare, valorificarea raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză și întocmirea unei noi publicații de vânzare în care prețul de pornire al licitației să fie cel stabilit prin raportul de expertiză judiciară. În fine, cu privire la prejudiciul suferit de contestatoarea apelantă, arată că este în continuare supusă executării silite de către intimata creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. pentru întreaga creanță și de către B. C. Intesa Sanpaolo România S.A. pentru diferența de 75% din creanța nerecuperată. Actele de executare au prejudiciat B. C. Intesa Sanpaolo România S.A. care a recuperat doar 25% din creanță, Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. care nu și-a recuperat niciun procent din creanța deținută precum și pe contestatoare

Prin recursul, înregistrat la data de 18 iulie 2014, recurenta B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. a solicitat admiterea acestuia și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției tardivității formulării cererii de intervenție principală invocată de intimatul S. S. D. și admiterii contestației la executare formulate de către S.C. P. S. S.R.L, cu consecința reținerii cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării pe fond a cererii de intervenție principală și a contestației la executare formulate de către S.C. P. S. S.R.L, în sensul admiterii acestora, menținându-se în rest sentința recurată, cu cheltuieli de judecată, invocând în drept dispozițiile art. 402 al.2, art. 299 și art. 304 ind.1 c.pr.civ. din 1865.

În motivarea recursului se arată că, între B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. în calitate de creditor și contestatoarea S.C. P. S. S.R.L., în calitate de debitoare, s-a încheiat contractul de credit nr. 13/005/15.05.2012. B. C. Intessa Sanpaolo România S.A., în calitate de societate absorbantă a Băncii C.R. Firenze România S.A., semnatară contractului de credit, a preluat toate drepturile și obligațiile acesteia. În vederea garantării executării obligațiilor, între B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. și debitoarea S.C. P. S. S.R.L. s-a încheiat contractul de ipotecă imobiliară nr. 13/062/22.05.2012 și contractul de garanție reală imobiliară nr. 13/001/27.01.2011, prin care a fost instituită în favoarea B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. un drept real imobiliar asupra imobilului proprietatea debitoarei. Ulterior instituirii dreptului de ipotecă, intimata ADMINISTRATA FINANȚELOR PUBLICE A., beneficiind de o ipotecă legală de rang inferior B. C. Intessa Sanpaolo România S.A., a demarat executarea silită a debitoarei S.C. P. S. S.R.L., formându-se dosarul de executare nr._/2012. În cadrul executării silite demarate în dosarul de executare nr._/2012, imobilul asupra căruia B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. avea instituit dreptul real imobiliar, a fost adjudecat, întreg prețul obținut din executarea silită a imobilului, ulterior deducerii cheltuielilor de executare silită, a fost distribuit către B. C. Intessa Sanpaolo România S.A., în calitate de creditor ipotecar, fiind astfel distribuită suma de 526.134 RON. Față de faptul că creanța B. C. Intessa Sanpaolo România S.A., rezultată din contractul de credit nr. 13/005/15.05.2012, este în cuantum de 2.099.827,95 RON, este evident că urmare a executării silite a imobilului creanța B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. a fost stinsă doar parțial. Astfel, nu doar că cel care a demarat executare silită nu și-a văzut satisfăcută în niciun procent creanța, suma obținută din executarea silită fiind distribuită către B. C. Intessa Sanpaolo România S.A., în calitate de creditor ipotecar preferențial, dar, și creanța B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. a fost stinsă doar parțial. Acesta este un rezultat direct al modului în care a fost efectuată evaluarea imobilului în cadrul executării silite. Prin Adresa nr._/10.04.2013 B. C. Intessa Sanpaolo România S.A., a solicitat intimatelor să suspende executarea silită motivat de faptul că prețul la care a fost evaluat imobilul este unul mult inferior valorii reale a acestuia, urmând ca din executarea silită a imobilului să nu fie satisfăcută nici creanța creditorului declanșator al executării silite și nici creanța B. C. Intessa Sanpaolo România S.A.. Cu toate acestea, intimatele nu au dat curs cererii B. C. Intessa Sanpaolo România S.A.. La data de 13.11.2013 a formulat cerere de intervenție principală în cadrul contestației la executare formulate de către debitoarea S.C. P. S. S.R.L. împotriva raportului de evaluare nr. 6/VH/11.07.2013 întocmit de către S.C. E. G. S.R.L., precum și a tuturor actelor de executare silită subsecvente, prin care s-a solicitat de asemenea anularea raportului de evaluare nr. 6/VII/11.07.2013 precum și a tuturor actelor de executare silită subsecvente, respectiv a anunțului de vânzare emis sub nr._ din 25.07.2013, a procesului-verbal de licitație nr._ din 09.08.2013 și a procesului-verbal de adjudecare nr._ din 12.08.2013. Având în vedere faptul că urmare a executării silite creanța B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. a fost satisfăcută doar în parte, precum și faptul că această stare de fapt este rezultatul direct al modului în care a fost evaluat imobilul, respectiv cu mult sub prețul real al acestuia, este evident că are un interes direct în litigiul dedus spre soluționare, după cum a menționat și prima instanță în motivarea admiterii în principiu a cererii de intervenție principală.

Recurenta arată că, sentința recurată este netemeinică și nelegală, întrucât în considerentele sentinței recurate prima instanță precizează că, „ca natură juridică, așa cum rezultă din motivarea ei în fapt și în drept, cererea de intervenție este o veritabilă contestație la executare, urmând să i se aplice normele de drept procedural specifice, printre care și cele referitoare la termenul de exercitare a ei". Se face o gravă confuzie punând semnul egalității între cererea de intervenție principală și contestația la executare. Niciunde în cuprinsul Codului de procedură fiscală nu se prevede vreun termen special pentru formularea unei cereri de intervenție principală, astfel că, în virtutea art.2 alin. (3) C.pr.fisc, potrivit cărora „unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă", se vor aplica dispozițiile generale prevăzute de codul de procedură civilă în materia intervenției, respectiv art. 50 alin. (2) C.pr.civ. de la 1865 (preluate în art. 62 alin. (2) C.pr.civ.), potrivit căruia „cererea poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond". În plus, similaritatea de obiect dintre cererea de intervenție și contestația la executare formulată de S.C. P. S. S.R.L. nu poate conduce la concluzia suprapunerii perfecte, până la identitate a acestora, instituția juridică a intervenției beneficiind de specificitate în raport de contestația la executare, fapt care justifică pe deplin diferența de regim juridic. Recurenta arată că, în același sens s-a pronunțat și jurisprudența, invocând sentința comercială nr. 193/17.12.2009 a Curții de Apel București Astfel, având în vedere faptul că stadiul procesual în care se află cauza la momentul formulării cererii de intervenție principală era cel al administrării probelor, deci înainte de închiderea dezbaterilor în fond, rezultă că cererea de intervenție principală, formulată la termenul din 13.11.2013, a fost introdusă în termenul legal. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a admis excepția tardivității formulării cererii de intervenție principală invocată de intimatul S. S. D., iar ca urmare a acestui fapt se impune admiterea recursului și, în temeiul art. 312 alin. (3) și (4) C.pr.civ., rejudecarea în vederea soluționării pe fond a cererii de intervenție principală. Potrivit art. 312 alin. (4) C. pr.civ. de la 1865 „în caz de casare, curțile de apel și tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop". În speță sunt aplicabile dispozițiile legale menționate. Chiar dacă prima instanță a respins cererea de intervenție principală în urma admiterii excepției tardivității formulării cererii instanța de control judiciar are posibilitatea de a soluționa pe fond cererea, fiind administrate în primă instanță probele propuse de părți. În același sens a statuat și doctrina, respectiv „dacă respingerea are o dublă motivare - pe excepție și pe fond - nu determină casarea cu trimitere dacă cercetarea fondului este obiectivată în administrarea de probe și în dezbaterea fondului".

În ce privește nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate cu privire la cererea de intervenție principală și contestația la executare, se arată că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Prima instanță face o gravă confuzie în ceea ce privește motivul contestației la executare. Debitoarea și B. C. Intessa Sanpaolo România S.A., prin cererea de intervenție, nu au contestat „prețul vânzării la licitație", sau „conivențe frauduloase între participanții la licitație" cum în mod greșit reține prima instanță, ci s-a contestat raportul de evaluare efectuat în cauză. Într-adevăr, prețul infim obținut la licitație reprezintă doar una dintre consecințele eronatei evaluări efectuate în cadrul procedurii executării silite. Rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut comunicarea către debitor, creditor, precum și către celelalte persoane interesate a raportului de evaluare și a publicației de vânzare o reprezintă tocmai conferirea posibilității contestării raportului de evaluare. Norma legală trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice. Astfel, dacă legiuitorul nu ar fi recunoscut persoanelor interesate acest drept de a contesta raportul de evaluare, atunci, nu s-ar fi prevăzut obligația comunicării raportului de evaluare. În acest caz, contestația nu este limitată la neregularități sancționate de art. 105 C.pr.civ. cu nulitatea, ci, contestația poate viza și alte aspecte. În același sens s-a pronunțat și jurisprudența, invocând în acest sens deciziei nr. 579/2011 irevocabilă, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Criticile aduse raportului de evaluare vizează atât condițiile de nelegalitate ale raportului de evaluare (luarea în considerare a unei alte categorii de folosință a terenului; omisiunea evaluării în întregime a imobilului, etc), cât și subevaluarea acestuia, care este o neregularitate derivată din modalitatea eronată de evaluare. Or, o astfel de neregularitate constituie caz de nelegală întocmire a raportului de evaluare, ca act îndeplinit în cadrul procedurii de executare silită, cu consecința anulării acestuia, precum și a actelor de executare silită subsecvente. În același sens s-a pronunțat și jurisprudența, invocându-se aici sentința nr. 272/31.01.2012 pronunțată de către Judecătoria Bârlad. Mai mult, astfel cum rezultă din raportul de expertiză administrat în cauză, valoarea imobilului este de 58.274 lei, deci cu 54% peste valoarea stabilită în cadrul executării silite (26.579 lei). Într-adevăr, rezultatul evaluării poate fi diferit, însă, această diferență nu poate fi calificată ca fiind „o marjă de eroare acceptabilă" în condițiile în care aceasta este de 54%. În plus, este atât în interesul creditorilor cât și al debitorului ca valorificarea bunurilor în procedura executării silite să nu se realizeze la un preț subevaluat, în caz contrar ambele părți putând fi prejudiciate, creditorii prin faptul că este posibil ca debitorul să nu mai aibă bunuri de valorificat și astfel creanța lor să mai poată fi stinsă integral, iar debitorul prin faptul că va trebui să suporte diferența de valoare rezultată din subevaluare prin valorificarea altor bunuri din patrimoniul său, în vederea acoperirii creanțelor rămase. În același sens s-a pronunțat și jurisprudența, indicându-se decizia nr. 184/2009 a Tribunalului Bistrița-Nâsăud. Prin urmare, raportul de evaluare prin care se stabilește un preț derizoriu pentru un bun care urmează a fi valorificat în cadrul executării silite constituie un act de executare silită care poate forma obiectul contestației la executare, iar subevaluarea poate constitui motiv de nelegalitate apt să conducă la anularea raportului de evaluare și a actelor de executare silită subsecvente. Referitor la caracterul derizoriu al prețului la care a fost valorificat imobilul în speță, recurenta B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. arată că valorificarea unui bun în cadrul procedurii executării silite contra unui preț neserios, derizoriu, contravine scopului acestei proceduri, respectiv satisfacerea integrală a creanțelor. Mai mult, seriozitatea prețului constituie o condiție de validitate a vânzării, indiferent de forma în care se realizează. Prețul reprezintă obiectul prestației cumpărătorului și corespunde valorii bunului vândut. Dacă această condiție nu este îndeplinită, contractul este nul. În același sens s-a pronunțat și jurisprudența - decizia nr. 3334/R/06.12.2012, irevocabilă, pronunțată de către Tribunalul București. Or, în speță, imobilul s-a valorificat la prețul de 26.600 lei, adică la mai puțin de jumătate din valoarea imobilului rezultată din raportul de expertiză administrat în cauză. Prin urmare, prețul la care s-a valorificat imobilul poate fi calificat ca vădit disproporționat raportat la valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză administrat în cauză, și deci neserios, reprezentând o consecință a eronatei evaluări. Astfel, în prezenta cauză s-a dovedit cu prisosință faptul că a existat o subevaluare a imobilului supus executării silite care a condus la valorificarea imobilului la un preț vădit disproporționat față de valoarea reală a acestuia, și deci neserios, încălcându-se astfel scopul procedurii executării silite, respectiv îndestularea creditorilor în cazul neexecutării voluntare de către debitor a obligațiilor asumate.

În concluzie, recurenta B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. arată că, rezultă cu puterea evidenței faptul că imobilul debitoarei nu a fost valorificat cu respectarea tuturor cerințelor legale, fiind încălcate atât dispozițiile referitoare la evaluarea bunului supus executării silite, cât și cele privitoare la adjudecarea sa, impunându-se anularea raportului de evaluare nr. 6/VII/11.07.2013 întocmit de către S.C. E. CRUP S.R.L., precum și a tuturor actelor de executare silită subsecvente, respectiv a anunțului de vânzare emis sub nr._ din 25.07.2013, a procesului-verbal de licitație nr._ din 09.08.2013 și a procesului-verbal de adjudecare nr._ din 12.08.2013.

La data de 11 august 2014, B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. a depus întâmpinare la recursului formulat de S.C. P. S. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, cu consecința reținerii cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării pe fond a cererii de intervenție principală formulată de B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. și a contestației la executare formulate de către S.C. P. S. S.R.L, în sensul admiterii acestora, menținându-se în rest sentința recurată, cu cheltuieli de judecată, invocând în drept, art. 308 alin. (2) Cpr.civ. de la 1865. În motivarea întâmpinării, se arată că B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. a formulat propriile critici cu privire la Sentința civilă nr. 3191/25.06.2014 pronunțată de către Judecătoria A. în dosarul nr._, arătate în motivarea recursului său și care solicită a fi avute în vedere la soluționarea cauzei. În al doilea rând, B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. arată că este de acord cu susținerile recurentei contestatoare S.C. P. S. S.R.L. formulate pe calea recursului. Cu titlu liminar, se arată că similaritatea de obiect decurge din faptul că atât B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. cât și contestatoarea urmăresc aceeași finalitate, respectiv valorificarea imobilului ipotecat la un preț serios, care, să tindă la stingerea creanței B. C. Intessa Sanpaolo România S.A., iar din perspectiva contestatoarei să tindă la achitarea obligațiilor sale de plată fără a fi nevoită să își micșoreze patrimoniul prin avansarea de sume suplimentare. La data de 18 august 2014, E. G. SRL A. depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor, arătând, cu privire la excepția tardivității cererii de intervenție formulate de recurenta- intervenienta, B. Comerciala Intesa Sanpaolo România, că întrucât Băncii Comerciale Intesa Sanpaolo România, în calitate de participant la procedura de executare i-a fost comunicat raportul de evaluare, aceasta avea posibilitatea să-1 conteste în termen legal. În condițiile în care intervenienta nu este terț față de procedura de executare silită, în mod evident cererea de intervenție formulată de bancă constituie o veritabilă contestație la executare, fiindu-i aplicabile normele de drept procedural referitoare la termenul în care poate să fíe introdusă. Astfel, în mod temeinic și legal a soluționat prima instanță excepția tardivității cererii de intervenție formulată de recurenta - intervenientă. Greșit susține recurenta P. S. SRL că prima instanță a înlăturat în mod nejustificat expertiza judiciară efectuată în cauză de dl. expert Cziszter Kalman. Conform art. 264 C. proc. civ. instanța este abilitată să examineze probele administrate și să le aprecieze ,, în mod liber, potrivit convingerii sale, în afara de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare". Întrucât legea nu prevede că expertiza, prin natura sa tehnică și științifică, ar avea o forță doveditoare superioară față de celelalte mijloace de probă, în mod corect a procedat prima instanță la analiza raportului de expertiză efectuat în cauză, care poate fi examinat ținându-se cont de ansambul probelor administrate în cauză, instanța nefiind legată de concluziile din raportul de expertiză, cum încearcă să sugereze recurenta. În mod neadevărat arată recurenta P. S. SRL că E. G. SRL A. a acceptat raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză și că în cadrul procesului nu au fost administrate alte probe de natură să contrazică raportul de evaluare. Atât în obiecțiunile depuse la raportul de expertiză, cât și în notele de ședință formulate s-au criticat concluziile raportului de expertiză, punctul său de vedere fiind acela că dl. expert Cziszter Kalman a stabilit în mod artificial valoarea parcelei care a făcut obiectul expertizei. Aceasta deoarece, cu privire la utilități, în răspunsul la notele scrise, dl. expert menționează la pct. 1/1 că utilitățile de la rețeaua publică se află la 15 m față de terenul în litigiu, confirmând astfel starea de fapt pe care a susținut-o pe tot parcursul procesului, în sensul că . este dotată cu utilități (curent electric, telefonie, TV internet, put forat, rezervor vidanjabil și stocator de gaze pentru încălzirea cu centrala pe gaz - actualmente stocatorul pentru gaz nu mai este la fața locului), utilitățile nefiind situate pe amplasamentul în discuție, ci pe un teren alăturat, proprietatea unui terț. De asemenea, din înscrisurile existente la dosar rezultă că terenul în cauză este o enclavă înconjurată pe toate laturile de . 819/2/1 (proprietatea altei persoane), fiind evident că o eventuală branșare sau acces la utilități depinde de voința proprietarului vecin, împrejurare de natură să diminueze valoarea parcelei. Cu toate acestea, fără să țină seama de aspectele mai sus descrise, expertul a stabilit spor de valoare pentru utilități, majorând în mod considerabil prețul virtual al imobilului la o valoare de 13.155 EUR, respectiv 24.36 EUR/mp . La evaluarea imobilului în litigiu dl. expert a utilizat mai multe metode, iar pentru comparare a folosit oferte existente la vânzare în decembrie 2013, respectiv ianuarie 2014, care nu sunt tranzacții certe, fără să aibă în vedere tranzacții identice efectuate pentru terenuri cum este cel în litigiu, care nu are front stradal, nu are utilități, fiind în fapt o enclava de 540 mp încadrată pe toate laturile în .. 819/2/1 de 5160 mp din care a fost dezmembrată. În aceste condiții, în mod corect a concluzionat prima instanță că apare justificată diferența valorică dintre expertiza efectuată de E. G. SRL și expertiza efectuată în prezentul dosar de dl. expert Cziszter Kalman.

După cum a reținut și instanța de fond, nu poate fi asimilat prețul de vânzare la licitație, cu prețul stabilit într-o vânzare consensuală. Altfel, în prima situație evaluarea bunului se realizează pentru a se stabili prețul de pornire al unei licitații, iar în cazul executării silite prin licitație publică prețul poate suferi modificări, în plus sau în minus, în funcție de cerere și ofertă. Impedimentul major pentru valorificarea parcelei 1-a constituit împrejurarea că terenul în cauză nu are front stradal, fiind amplasat în interiorul parcelei cu nr. cad 819/2/1 (proprietatea altei persoane). Ca urmare, terenul beneficiază doar de servitutea de trecere care, cuantificată în bani, presupunea să fie suportată de cel ce devenea proprietarul suprafeței de teren în litigiu. Dovada certă a faptului că prețul de piață, (care constituie rezultatul confruntării directe dintre cerere cu ofertă) stabilit prin raportul de evaluare întocmit de E. G. SRL este un preț corect pentru pornirea licitației, este aceea că la licitația publică organizată de DGFP A. nu au participat alte persoane în afară de dl. S. S. D., proprietarul parcelei în cadrul căreia este cuprins terenul în litigiu și care avea interesul de a-și întregi proprietatea. Așadar, deși recurentele susțin că prețul terenului era prea mic pentru pornirea licitației, realitatea este că nu s-a mai prezentat la acea licitație nimeni, în afară de dl. S. S. D., proprietarul parcelei cu nr. cad 819/2/1, ceea ce demonstrează ca terenul nu a prezentat interes pentru alți cumpărători și ca nu a fost subevaluat. Prin urmare, criticile recurentelor referitoare la acest aspect sunt nejustificate și nu au niciun fundament. În speță, prețul de pornire al licitației s-a stabilit corect, conform normelor ANEVAR, cu respectarea prevederilor art.55 și art.147 C. proc. fisc. (OG 92/2003-actualizată). Mai mult, întrucât la stabilirea prețului de pornire al licitației nu s-au încălcat prevederile codului de procedură fiscală, este inadmisibil să se solicite anularea raportului de evaluare și a actelor de executare, pentru alte motive decât cele prevăzute la art. 172 alin. (1) C. proc. fisc..

În fine, față de considerentele de mai sus și dat fiind faptul că în cazul de fața prețul de pornire al licitației s-a stabilit pe baza normelor ANEVAR, fiind respectate prevederile art. 55 si art. 147 C. proc. fisc. (OG 92/2003-actualizată), corect a reținut instanța de fond, că simpla nemulțumire a contestatoarei cu privire la prețul de vânzare la licitație nu poate constitui o vătămare în sensul art.105 C. proc. civ. de natură să atragă sancțiunea nulității actelor de executare.

La data de 18 august 2014, intimatul S. S. D. a depus la dosar întâmpinare prin acre a solicitat respingerea recursului formulat de contestatoare ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

În motivarea poziției sale intimatul arată că potrivit procesului verbal de licitație nr._/9.08.2013 și procesului verbal de adjudecare nr._/12.08.2013 a adjudecat terenul cu suprafața de 540 mp, situat în A., DN 69, km.7, înscris în C.F._ (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.nr._), nr.top. 386.2896/l/2/2. A achitat suma de 32.984 lei (26.600 lei + TVA), adică 13.76 Euro/mp (la cursul BNR de 1 Euro = 4,4373 lei, din ziua licitației), iar în data de 19.08.2013 S.C. P. S. S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva anunțului de vânzare al bunurilor imobile nr._ din 26.02.2013, care a fost disjunsă din dosarul nr._ al Judecătoriei A.. În contestația sa, recurenta S.C. P. S. S.R.L. nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare atacate. S.C. P. S. S.R.L. a făcut pur și simplu o critică a raportului de evaluare 6/VII/l 1.07.2013, întocmit de intimata S.C. E. G. S.R.L., prin care au fost evaluate imobilele. Art. 172 alin. 1 C.proc.fisc. și art. 399 C.proc.civ., pe care le-a invocat recurenta, pretind că actul a cărui anulare se cere să fi fost efectuat fie cu încălcarea normelor de procedură specială, fie cu încălcarea normelor de procedură generală. Or, S.C. P. S. S.R.L. nu a indicat încălcarea vreunei norme de procedură referitoare la evaluarea bunurilor. Conform art. 147 C.proc.fisc. evaluarea se efectuează prin experți evaluatori independenți, iar acești evaluatori "sunt obligați să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin " și care rezultă din: codul de procedură fiscală, actul prin care s-a dispus expertiza sau actul prin care experții au fost numiți. Or, nu a fost invocată nicio nelegalitate în legătură cu acest cadru legal al expertizei.Normele generale ale Codului de procedură civilă prevăd că, în conformitate cu art. 500 al.2 raportat la art. 411 al.3 C.proc.civ., expertul evaluează bunurile urmărite la valoarea de circulație și, de asemenea, trebuie să se comunice debitorului o copie după raportul de expertiză. Ambele obligații legale au fost îndeplinite. Valoarea de 26.579 lei + TVA, adică 32.957,96 lei, a fost stabilită de experți prin metoda comparațiilor de piață, iar în ceea ce privește comunicarea raportului de expertiză, acesta a fost înmânat personal reprezentantului debitorului. Faptul că, valoarea stabilită de S.C. E. G. S.R.L. este una corectă este întărit și de contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 226/27.01.2011 de Biroul Notarial Public „F.", depus la dosar. Respectivul contract este actul juridic prin care recurenta . A. a dobândit de la . A. tocmai imobilul care face obiectul prezentei contestații (înscris în CF nr._ A.), în starea în care el se găsește și astăzi, precum și un alt teren în suprafață de 5.160 mp cu hală depozitare și reparații utilaje agricole (înscris în CF nr._ A.). Prețul total a fost de 850.000 lei, din care prețul aferent imobilului ce face obiectul acestui litigiu, cu suprafața de 540 mp, a fost de 18.947 lei. Așadar însăși recurenta a stabilit, prin act autentic, care este valoarea de piață a imobilului în litigiu (de 18.947 lei), valoare mai mică decât cea la care a fost el evaluat de S.C. E. G. S.R.L. Depunerea la dosar a acestui înscris, pe care recurenta 1-a ascuns instanței, făcea inutilă expertiza. Din păcate s-a descoperit acest contract abia ulterior încuviințării administrării acestei probe. Administrarea probei cu expertiza s-ar fi justificat doar în ipoteza în care ar fi considerat prețul din contract ca fiind simulat, nicidecum în situația în care recurenta nu îl mai recunoaște. Faptul că valoarea stabilită de S.C. E. G. S.R.L. este una corectă nu rezultă doar din prețul cu care recurenta a cumpărat imobilul în litigiu, ci și din cele unsprezece oferte de vânzare, privind imobile similare, pe care le-a depus la dispoziția expertului Czister Kalman pentru a fi avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză judiciară.

Intimatul arată că, criticile factuale formulate de recurentă cu privire la raportul de expertiză contestat nu sunt fondate, întrucât ,deși valoarea imobilului a fost determinată prin valoarea de piață, totuși în raportul de expertiză, conform standardelor general acceptate, imobilul a fost evaluat și prin alte metode, cum este cea a capitalizării. În schimb, recurenta fără nicio probă susține că imobilul ar fi fost subevaluat, condițiile în care ea însăși 1-a cumpărat la un preț mai mic decât cel stabilit prin raportul de expertiză contestat, respectiv cu aproximativ 9,7 Euro/mp. Mai mult, faptul că susținerile recurentei privind valoarea pretinsă a terenului sunt nerealiste rezultă și dintr-un alt înscris autentic. Antecesoarea recurentei, S.C. P. TEHNIC S.R.L. a cumpărat terenul, cu suprafața totală de 5.700 mp, de la vânzătorii G. R. și G. Lucreția-F., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.l66/25.1.2006 de B.N.P. I. D. F.. Prețul a fost de 40.000 Euro, respectiv de 7,02 Euro/mp, astfel că, valoarea reală a terenului este mult mai mică decât cea pretinsă de recurentă.

În ce privește raportul de expertiză nr.12/13.1.2014 și suplimentul de expertiză tehnică din 4.VI.2014, efectuate în cauză de expertul judiciar Cziszter Kalman, se solicită instanței de recurs să înlăture aceste probe întrucât imobilul este descris în mod necorespunzător față de situația sa reală, deoarece expertul nu a menționat faptul că pe imobilul evaluat există un drept de servitute de trecere în favoarea imobilului cu nr.top.386.2896/1/2/1, nr.cad.819/2/2, drept înscris în C.F._ A., sub C.2. Dreptul de servitute de trecere privește întreaga suprafață de 540 mp, astfel încât posibilitățile de utilizare a imobilului de către orice potențial cumpărător sunt evident limitate. Expertul nu a ținut seama nici de principala caracteristică a imobilului, care influențează în mod decisiv valoarea acestuia, și anume că terenul reprezintă o parcelă „enclavă", plasată în interiorul imobilului cu nr.top.386.2896/1/2/1, nr.cad.819/2/2, asupra căruia . ei) un drept de servitute de trecere. În fapt, imobilul ce face obiectul litigiului este o bucată din curtea fondului dominant, situată chiar în dreptul porții prin care se realizează accesul în incintă. Și această caracteristică restricționeză drastic spectrul opțiunilor de utilizare. Mai mult decât atât, dreptul de servitute de trecere nu este unul gratuit, atunci când imobilul aparține unor proprietari diferiți, cum era în cazul de față la momentul întocmirii raportului de expertiză contestat de recurentă, fapt neluat în considerare de expertul Cziszter Kalman.

Pe de altă parte, expertul face mențiunea, din nou neadevărată, conform căreia terenul ar reprezenta în întregime „o platformă de parcare". Așa cum rezultă din fotografia anexată la obiecțiuni, el reprezintă în realitate o parte din curtea

imobilului, acoperită cu piatră spartă și balast. Platforma de parcare reprezintă o construcție, care nu poate fi executată fără autorizație de construire și care se înscrie ca atare în cartea funciară. Așadar, suprafața respectivă nu este o platformă de parcare.

Pentru a stabili valoarea terenului, expertul a ales o comparabilă (C) a

cărei valoare face notă discordantă (39 euro/mp) cu valorile celorlalte două

comparabile, care au avut prețuri cuprinse între 3 și 10 euro/mp. Însă, dincolo de acest aspect, deși toate cele trei comparabile prezintă, conform ofertelor, aceleași utilități, expertul acordă, fără nicio justificare o corecție pentru utilități de + 50% comparabililor A și B și o corecție de - 60% comparabilelor C. Apoi, corecțiile pentru localizare sunt stabilite și ele arbitrar, ceea ce evident denaturează rezultatul final și, deși comparabilele au toate un front stradal, în timp ce terenul expertizat este un fond înfundat, expertul nu a găsit de cuviință să aplice corecții cestuia din urmă.

De asemenea, în raportul de expertiză se reține că imobilul este parțial dotat cu utilități, ceea ce din nou nu corespunde adevărului. Imobilul evaluat, parte din curtea imobilului înscris în CF nr._ A., nu are absolut niciun fel de utilități. Aspectele menționate de expert în raportul de expertiză, referitor la utilitățile atribuite imobilului, sunt, pur și simplu, hilare. În primul rând, toate utilitățile se află pe terenul învecinat (proprietatea intimatului) și în al doilea rând, stocatorul de gaze, puțul forat și rezervorul vidanjabil sunt în proprietatea privată a proprietarului fondului aservit, adică ale intimatului și nu reprezintă racordări la rețele publice de utilități.

Faptul că imobilul nu are nicun fel de utilități rezultă și din minuta întocmită de expert în data de 21.V.2014, în prezența părților, prin care părțile prezente au cerut să se consemneze că terenul nu este dotat cu absolut niciun fel de utilități. Chiar și recurenta a recunoscut că imobilul nu este dotat cu utilități, arătând că terenul doar „are acces la toate utilitățile existente în zonă conform PUZ aprobat". Expertul nu a ținut cont de contractele de vânzare-cumpărare

autentice privind terenul în litigiu, tocmai cele care dau valoarea reală de piață a

acestuia, respectiv de contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 166/25.1.2006 de B.N.P. I. D. F., și de contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 226/27.01.2011 de Biroul Notarial Public „F.". În fine, fără a efectua minime verificări privind prețurile de piață a materialelor (piatră spartă și balast) folosite pentru acoperirea suprafeței respective de teren, expertul le atribuie valori arbitrare exorbitante: Balast 0 – 70 mm = 27,5 Euro/mc, conform anexei 1 a Suplimentului - față de prețul de 8 Euro/mc rezultat din oferta depusă de intimat la dosar și piatră spartă = 45 Euro/mc, conform anexei 1 a Suplimentului - față de 15,71 Euro/tonă, adică 31,428 Euro / mc, rezultat din oferta depusă de intimat. Mai mult decât atât, pentru evaluarea umpluturii de piatră spartă și balast, expertul a folosit un catalog de prețuri din anul 1982, în care materialul evaluat începe cu un preț de 97,13 lei/mc și este „actualizat la nivel an 2013", astfel încât după 31 de ani ajunge la valoarea de 121,80 RON/mc, indicându-se în acest sens Anexa nr.1 a Suplimentului de expertiză tehnică.

Ca urmare a acestor calcule nerealiste, rezultă o valoare tehnică exorbitantă: de 9,75 Euro/mp, care aproape dublează valoarea (de asemenea foarte mare) pe care expertul a dat-o terenului. În consecință, prin descrierea inexactă a imobilului și prin reținerea unor caracteristici inexistente, fără a se ține seama de situația reală de fapt și de drept înscrisă în cartea funciară, a fost denaturat rezultatul evaluării. Astfel, având în vedere că expertiza și suplimentul la expertiză tehnică nu se coroborează cu celelalte probe administrate, se solicită înlăturarea acestor probe.

Intimatul S. S. D. susține că prima instanță a respins în mod legal și temeinic contestația la executare ca fiind nefondată, deoarece recurenta a solicitat, așadar, anularea raportului de evaluare întocmit de S.C. E. G. S.R.L. și a actelor de executare subsecvente, susținând că prețul la care expertul a evaluat imobilul urmărit silit nu este real, însă actele de procedură, în general și actele de executare silită, în concret nu pot fi anulate decât în condițiile strict prevăzute de Codul de procedură civilă, nemulțumirea părții față de cuprinsul acestora nefiind suficientă. În acest sens, art.105 al.2 C.pr.civ. prevede: „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. In cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie". După cum s-a reținut și în doctrină, pentru ca nulitatea prevăzută de art.105 al.2 C.pr.civ. să intervină trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:- existența unui act de procedură întocmit cu neobservarea formelor legale sau de către un funcționar necompetent; -actul de procedură să fi produs părții o vătămare; - vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. În cazul de față nu este îndeplinită nici măcar una din aceste condiții cumulative. În primul rând, actul de executare silită contestat, respectiv raportul de evaluare a fost întocmit cu respectarea deplină a prevederilor Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură civilă. Nici recurenta și nici intervenienta nu au fost în măsură să indice vreo dispoziție legală procedurală sau materială care s-ar fi încălcat cu ocazia evaluării. De asemenea, și actele de executare subsecvente s-au îndeplinit cu respectarea întocmai a formelor legale, neexistând nicio încălcare a vreunei dispoziții legale aplicabile din Codului de procedură fiscală sau Codul de procedură civilă. În al doilea rând, raportul de evaluare nu a produs recurentei nicio vătămare.

Astfel, la licitație nu s-a prezentat nicio altă persoană decât intimatul S. S. D.. Așadar, prețul de 32.984 Iei, despre care recurenta afirmă că nu este real, ci derizoriu, nu a atras niciun potențial cumpărător. Este evident că un preț mai mare, de 58.274 lei, stabilit de expertul Cziszter Kalman, prin suplimentul raportului de expertiză depus la dosar, nu putea aduce mai mulți participanți la licitație. Intimatul a fost nevoit să participe la licitație și să adjudece imobilul în litigiu doar pentru că posibila adjudecare a acestuia de către un terț i-ar fi stânjenit folosința proprietății dominante, respectiv a imobilului înscris în CF_ A., compus din construcție în suprafață de 540 mp, situată în A., DN 69, km 7 și teren intravilan de 5.160 mp, altfel, în niciun caz nu ar fi cumpărat o parcelă enclavă de 540 mp, complet lipsită de utilități și fără acces direct la calea publică.

Pe lângă faptul că a fost întocmit cu respectarea normelor procedurale, neîncălcând nicio dispoziție legală, raportul de expertiză contestat nici nu a adus vreo vătămare părții recurente. Atât timp cât recurenta nu a dovedit producerea unei vătămări, în mod evident nu este îndeplinită nici cea de a treia condiție cumulativă. Astfel că, nu sunt îndeplinite cerințele art.105 al.2 C.proc.civ. pentru a se putea dispune anularea vreunuia din actele de executare silită contestate. Chiar dacă s-ar admite că valoarea de piață a imobilul ar fi mai mare decât cea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cadrul dosarului de executare silită, acesta nu constituie un motiv suficient pentru anularea vânzării. Potrivit doctrinei și practicii judiciare, faptul că bunul urmărit silit a fost vândut la un preț mai mic decât valoarea de circulație nu este de natură a duce la anularea vânzării. Cu privire la prețul oricărei vânzări, art.1660 al.2 din Codul civil arată că prețul trebuie să fie serios și determinat sau cel puțin determinabil, dispoziții care sunt aplicabile inclusiv în materia vânzării silite, potrivit practicii judicare.

În ce privește cerința ca prețul să fie serios, în doctrină s-a subliniat faptul că prețul trebuie „să nu fie derizoriu (infim), atât de disproporționat în raport cu valoarea lucrului vândut, (de exemplu, teren înstrăinat cu 500 lei) încât să nu existe preț, să nu poată constitui obiectul principal al obligație cumpărătorului... Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lăsată la aprecierea instanței. Codul civil trasează anumite limite în libera apreciere de către instanță a seriozității prețului, stabilind în art.1665 al.2 că vânzarea este anulabilă când prețul este într-atât de disproporționat față de valoarea bunului, încât este evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare. Așadar, prețul este neserios doar atunci când este vădit disproporționat față de valoarea lucrului. Or, în cadrul executării silite, legiuitorul permite ca vânzarea silită să se efectueze și la un alt preț decât valoarea de circulație, respectiv decât prețul la care imobilul a fost evaluat și care este prețul de pornire a licitației,sens în care se invocă art.162 al.8 și 10 C.proc.fisc. Legiuitorul a stabilit că este serios un preț reprezentând jumătate din valoarea bunului urmărit silit, date fiind condițiile speciale ale acestui tip de vânzare. Iar în practica judiciară s-a stabilit că este serios chiar și un preț de 15-20 % din valoarea bunului urmărit. Prețul plătit de intimatul S. S. D. pentru imobilul adjuecat, în condițiile în care nicio altă persoană nu a fost interesată de cumpărarea lor, este mai mare decât prețul cu care recurenta a cumpărat imobilul în litigiu. Așadar, indiscutabil prețul este unul serios. Chiar și practica judiciară, cu care banca intervenientă a înțeles să își susțină apărările, statuează faptul că „prețul serios presupune ca el să fie stabilit astfel încât să nu fie disproporționat în raport de valoarea lucrului, încât să se considere că nu există și prin urmare să nu poată constitui obiect al obligației cumpărătorului și cauză suficientă a obligației asumată de vânzător". În speța respectivă, vânzarea a fost anulată întrucât „vânzarea pentru un preț reprezentând mai puțin de 10% din valoarea bunului este considerată a fi fost efectuată pentru un preț derizoriu ".

La data de 26 august 2014, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca netemeinice, nelegale și nefondate, admiterea excepției tardividății contestației la executare a intervenientei B. C. Intesa Sanpaolo România SA și menținerea sentinței civile atacate ca temeinice și legale, în sensul respingerii contestației formulate și precizate față de intimată, iar în subsidiar, în situația admiterii recursurilor, a respingerii excepției tardivității și a rejudecării cauzei pe fond, respectiv în cazul admiterii acțiunii față de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A.,se solicită admiterea cererii de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu intimata .. În drept s-a invocat art. 60-63, art.308 vechiul Cod de procedură civilă (art. 205 noul Cod de procedură civilă); HG nr. 520/2013; OPANAF nr. 1104/2013 și nr. 1500/2013; art. 62 alin. 8, art. 110 alin. 3 lit. a), art. 111 alin. 2 lit. b), art. 129 alin. 3, art. 145, art. 147 alin. 1,3 și 4 din C.pr. fisc;

În motivarea poziției sale, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a arătat că apreciază sentința atacată ca fiind temeinică si legală. În ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare formulată de intervenienta B. C. Intensa Sanpaolo România SA, în mod corect s- reținut că în ceea ce privește cererea de intervenție a intervenientei B. C. Intensa Sanpaolo România SA, faptul că aceasta reprezintă o contestație la executare care poate fi formulată în termenul legal de 15 zile de la data când a luat la cunoștință de actul/actele pe care le contestă. Cu toate că, toate actele procedurale i-au fost comunicate la termen, pentru fiecare act de executare silită în parte și cu toate că reprezentanții acesteia au fost prezenți la toate aceste etape, semnând toate actele procedurale de executare fără nicio obiecțiune intervenienta nu a considerat că, la momentele respective, trebuie să formuleze contestație la executare pentru toate sau pentru oricare dintre acestea. Astfel, intervenienta contestatoare nu a formulat contestație la executare în termenul legal de 15 zile nici când a luat cunoștință despre valoarea imobilului, nici când a publicat anunțul de vânzare, nici când a fost vândut imobilul la licitație și nici când i-au fost distribuite parte din sumele obținute din prețul de vânzare la licitație. Astfel, raportat la data introducerii contestației/cererii de intervenție la instanța de fond, aceasta era decăzută din dreptul de a mai contesta vreun act de executare silită sau subsecvent acestora.

În ce privește fondul, prima instanță, în mod corect a reținut faptul că singurul motiv de contestație este cel al nelegalității raportului de evaluare prin care s-a stabilit valoarea imobilului la_ lei, valoare de la care s-a pornit licitația de vânzare, contestatoarea apreciind că imobilul a fost subevaluat. Soluția este corectă și prin aceea că, contestatoarea, prin contestația formulată, a solicitat anularea anunțurilor privind vânzarea bunurilor ei mobile și imobile emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și înregistrate sub nr._/26.02.2013, precum și a tuturor actelor de executare silită subsecvente acestora, neinvocând nici un motiv de fapt și de drept care să ducă la anularea lor, singura critică majoră fiind făcută asupra raportului de evaluare, intimata neavând nicio calitate în ceea ce privește stabilirea prețului de evaluare a bunului. Astfel, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții civile efectuată de către d-l expert tehnic ing. Cziszter Kalaman, expert autorizat ANEVAR, valoarea imobilului stabilită prin utilizarea de oferte reale din piața imobiliară locală este de 13.155 Euro, echivalent cu 58.274 lei, cu aproximativ 55% mai mult decât cea stabilită prin raportul de evaluare.

Conform raportului de evaluare, instanța a reținut că evaluarea imobilului s-a bazat pe folosirea mai multor metode (cea mai bună utilizare, abordarea prin comparație, abordarea prin cost), valoarea finală estimată fiind valoarea de piață obținută prin metoda comparației vânzărilor. Prin urmare, nu se poate susține că imobilul a fost subevaluat prin folosirea greșită a criteriilor din cadrul uneia dintre aceste metode, din moment ce prețul obținut prin metoda comparației a fost raportat și la informațiile obținute din folosirea celorlalte metode.

Se observă, de asemenea, că între momentul efectuării expertizei evaluatorii întocmite de către . (ianuarie 2013) și momentul efectuării expertizei judiciare dispusă de instanță (octombrie 2013), s-a scurs un interval de timp apreciabil, interval în care pot surveni fluctuații ale pieței imobiliare. Ținând seama că pentru comparare, expertul tehnic judiciar a avut în vedere imobile similare, dar nu identice, diferența valorică dintre cele două expertize apare ca justificată din perspectiva faptului că orice procedură evaluatorie nu are la bază elemente exacte și bine determinate, ci presupune un procedeu de estimare și comparare din partea persoanei ce efectuează evaluarea, fapt ce implică o oarecare doză de subiectivism și justifică rezultatele diferite raportat la același obiect evaluat.

Câtă vreme deposedarea debitorului, prin vinderea bunurilor sale, la prețuri derizorii, nu reprezintă unul din scopurile executării silite, vânzarea la licitație publică reprezintă o garanție a debitorului că bunurile sale vor fi înstrăinate silit la cel mai mare preț oferit. Scopul este același și în ceea ce-l privește pe garantul debitorului. O atare finalitate este de natură a asigura atât realizarea scopului primordial al executării silite, respectiv realizarea efectivă și concretă a creanței creditorului, a accesoriilor și cheltuielilor de executare, cât și evitarea asanării patrimoniului debitorului întru avantajarea nejustificată a terților adjudecatari. Pentru atingerea acestui deziderat este necesar a fi respectate toate dispozițiile legale menite a asigura o desfășurare a licitației publice în condiții de transparență, publicitate și corectitudine și care tind a asigura debitorului, respectiv garantului acestuia, garanția unei vânzări a bunurilor sale la prețuri cât mai apropiate de prețul real de pe piață. Aceasta nu înseamnă însă, că el trebuie să fie echivalent prețului obținut dintr-o vânzare consensuală, ele nu pot fi asimilate până la identificare. Nemulțumirea contestatoarei cu privire la prețul vânzării la licitație, în condițiile în care nu s-a probat existența unei conivențe frauduloase între participanții la licitație sau alte neregularități în legătură cu actele de executare contestate, nu poate fi calificată drept o vătămare în sensul art. 105 Cod procedură civilă, de natură să atragă sancțiunea nulității actelor de executare. Nici împrejurarea că, pe parcursul derulării procedurii de executare silită, contestatoarea a făcut plăți în contul creanțelor fiscale datorate nu poate avea o asemenea finalitate, întrucât în conformitate cu art. 371 ind. 1 alin. 3 Cod procedură civilă 1865: „Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.".

În fine, fără a se aduce o critică și a invoca motive de fapt și de drept care să conducă la anularea tuturor formelor de executare silită făcute în prezenta speță, nu se poate pronunța o hotărâre de admitere a recursului și cu atât mai puțin a contestației la executare doar pentru părți din întregul proces de executare silită, care nu-i place sau nu-i convin contestatoarei, fără a avea în vedere întreg ansamblul procesului de executare silită din prezenta cauză.

În subsidiar, în cazul admiterii recursului și a rejudecării cauzei, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. solicită admiterea cererii de chemare în garanție față de ., în calitate de persoană de specialitate care a întocmit Raportul de Evaluare prin care au fost stabilite valorile de piață a apartamentelor din imobilul supus vânzării la licitație în cadrul executării silite bugetare contestate de . și obligarea chematei în garanție la suportarea tuturor cheltuielilor și a altor consecințe pecuniare ori de altă natură ce ar rezulta în sarcina intimatei, în cazul admiterii contestației la executare ce face obiectul dosarului de față. Conform Declarației de Conformitate formulată de societatea evaluatoare, parte componentă a Raportului de Evaluare contestat, evaluatorul își asumă responsabilitatea pentru concluziile Raportului de Evaluare, astfel încât, orice răspundere pentru prețurile de evaluare prezentate îi revine acestuia.

Rezultă fără dubiu din aceste dispoziții, obligația prestatorului de a răspunde pentru exactitatea și corectitudinea constatărilor din Raportul de Evaluare întocmit. Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., nu are nici calitatea și nici competență de a verifica realitatea celor stabilite prin Raportul de Expertiză, acesta fiind, de altfel, motivul pentru care legea impune o evaluare de specialitate, rezultând în mod cert că întreaga responsabilitate pentru constatările Raportului de Evaluare revine evaluatorului, intimata nefăcând altceva decât să pună în aplicare constatările persoanei de specialitate, respectiv evaluatorul. Evaluarea în sine a fost efectuată de o societate specializată în acest gen de lucrări și atestată de ANEVAR, societate care a fost desemnată câștigătoare în urma licitației organizată de fosta DGFP A., prețul evaluării fiind stabilit în totalitate de evaluator ca organ de specialitate, astfel încât realitatea lui nu o poate analiza intimata. Astfel, în situația admiterii contestației în rejudecare intimata solicită admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea chematei în garanție . la suportarea tuturor cheltuielilor și a altor consecințe pecuniare ori de altă natură ce ar rezulta în sarcina intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., în cazul admiterii contestației la executare ce face obiectul dosarului de față.

Prin serviciul registratură al instanței, recurenta B. C. Intensa Sanpaolo România SA, a depus la data de 09 septembrie 2014 răspuns la întâmpinările depuse de intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., . și de S. S. D., invocând dispozițiile art. 129 C.pr.civ.

Privitor la întâmpinarea depusă de intimat, Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., recurenta B. C. Intensa Sanpaolo România SA, arată că solicită a se dispune înlăturarea ca nefondate a susținerilor formulate prin întâmpinare și, în consecință, să se dispună admiterea recursului său și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției tardivității formulării cererii de intervenție principală și admiterii contestației la executare formulată de către S.C. P. S. S.R.L, cu consecința reținerii cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării pe fond a cererii de intervenție principală și a contestației la executare formulate de către S.C. P. S. S.R.L, în sensul admiterii acestora, menținându-se în rest sentința recurată. Cu privire la tardivitatea cererii de intervenție se arată că, în recurs a fost prezentate pe larg considerentele pentru care excepția tardivității a fost în mod greșit admisă de prima instanță. Dispozițiile art.173 alin. (1) lit. a C.pr.fisc. au caracter special, ele completându-se cu dispozițiile generale ale Codului de procedură civilă doar în chestiunile pe care nu le reglementează. Or, în cuprinsul Codului de procedură fiscală nu se prevede vreun termen special pentru formularea unei cereri de intervenție principală, astfel că, în virtutea art. 2 alin. (3) C.pr.fisc, potrivit cărora „unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă", se vor aplica dispozițiile generale prevăzute de codul de procedură civilă în materia intervenției, respectiv art. 50 alin. (2) C.pr.civ. de la 1865 (preluate în art. 62 alin. (2) C.pr.civ.), potrivit căruia „cererea poate fi făcută numai în fața primei instanțe,înainte de închiderea dezbaterilor în fond". Astfel, având în vedere faptul că stadiul procesual în care se află cauza la momentul formulării cererii de intervenție era cel al administrării probelor încuviințate, deci înainte de închiderea dezbaterilor în fond, rezultă că cererea de intervenție principală, formulată la termenul din 13.11.2013, a fost introdusă în termenul legal. În mod greșit prima instanță a admis excepția tardivității formulării cererii de intervenție principală, iar ca urmare a acestui fapt, se impune admiterea recursului și, în temeiul art.312 alin. (3) și (4) C.pr.civ., rejudecarea în vederea soluționării pe fond a cererii de intervenție principală.

Privitor la fondul cauzei, recurenta B. C. Intensa Sanpaolo România SA arată că, susținerile intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. sunt complet nefondate, impunându-se respingerea acestora. Recurenta susține că, intimata deține calitatea de creditor declanșator al procedurii de executare silită, în această calitate intimata organizând licitația în urma căreia societatea . a fost desemnată să efectueze raportul de evaluare contestat. Intimata și-a însușit concluziile raportului de evaluare contestat, procedând la valorificarea imobilului ipotecat în favoarea intimatei prin raportare la prețul derizoriu rezultat în urma evaluării defectuoase, în dauna intimatei și chiar împotriva propriilor interese. Prin urmare, intimata nu poate susține că este lipsită de responsabilitate în ceea ce privește stabilirea prețului de evaluare a bunului și valorificarea acestuia la un preț derizoriu. Recurenta B. C. Intensa Sanpaolo România SA prin răspunsul la întâmpinarea depusă de S. S. D. a făcut aceleași solicitări și precizări cu privire la excepția tardivității cererii de intervenție ca și în răspunsul la întâmpinarea Administrației Județene a Finanțelor Publice A.. În ce privește fondul cauzei, recurenta referitor la înlăturarea raportului de expertiză nr. 12/13.01.2014 întocmit de către expertul Cziszter Kalman, arată că acestor critici li s-a răspuns în mod pertinent de către expert prin răspunsul la obiecțiuni depus la dosarul cauzei la data de 11.03.2014, precum și prin suplimentul de expertiză nr. 343/03.06.2014. Raportul de expertiză nr. 12/13.01.2014 întocmit de către expertul Cziszter Kalman, completat prin răspunsul la obiecțiuni depus la dosarul cauzei la data de 11.03.2014, precum și prin suplimentul de expertiză nr. 343/03.06.2014 prezintă relevanță în soluționarea cauzei având în vedere că valoarea imobilului, potrivit raportului de expertiză completat, este de 58.274 lei, deci cu 54% peste valoarea stabilită în cadrul executării silite (26.579 lei). într-adevăr, rezultatul evaluării poate fi diferit, însă, această diferență nu poate fi calificată ca fiind „o marjă de eroare acceptabilă" în condițiile în care aceasta este de 54%. Astfel, având în vedere că imobilul în discuție s-a valorificat la prețul de 26.600 lei, adică la mai puțin de jumătate din valoarea imobilului rezultată din raportul de expertiză administrat în cauză, că prețul de valorificare este unul neserios, apt să conducă la anularea raportului de evaluare în baza căruia s-a efectuat valorificarea.Față de acestea, recurenta solicită ca la soluționarea cauzei să se aibă în vedere raportul de expertiză administrat în cauză, precum și explicațiile suplimentare aduse prin răspunsul la obiecțiuni depus la dosarul cauzei la data de 11.03.2014 și prin suplimentul de expertiză nr. 343/03.06.2014 și, în consecință să se constate caracterul neserios al prețului la care s-a valorificat imobilul, raportat la valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză completat. Susținerile intimatului S. S. D. sunt complet nefondate, impunându-se respingerea acestora. Față de cererea de intervenție, este atât în interesul creditorilor cât și al debitorului ca valorificarea bunurilor în procedura executării silite să nu se realizeze la un preț subevaluat, în caz contrar ambele părți putând fi prejudiciate, creditorii prin faptul că este posibil ca debitorul să nu mai aibă bunuri de valorificat și astfel creanța lor să nu mai poată fi stinsă integral, iar debitorul prin faptul că va trebui să suporte diferența de valoare rezultată din subevaluare prin valorificarea altor bunuri din patrimoniul său, în vederea acoperirii creanțelor rămase. În același sens s-a pronunțat și jurisprudența, invocându-se decizia nr. 184/2009 a Tribunalului Bistrița-Nâsăud. În cauză, este evident că valorificarea la un preț neserios, bazat pe evaluarea din raportul efectuat de S.C. E. CRUP S.R.L., are consecințe nefaste asupra șanselor de recuperare a creanței recurentei, care este în cuantum de 2.099.827,95 RON, având în vedere că suma distribuită din prețul obținut în urma adjudecării imobilelor ipotecate de către intimatul S. S. D. reprezintă aproximativ 25% din creanță. Se impune respingerea acestor susțineri ale intimatului . În ce privește cheltuielile de judecată, recurenta arată că potrivit art. 455 C.pr.civ., „dacă în cauză sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor putea fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu poziția lor în proces, ori cu natura raportului juridic existent între ei". Față de aceste dispoziții legale, în eventualitatea respingerii recursului formulat de intimata B. C. Intensa Sanpaolo România SA se solicită ca la aprecierea întinderii culpei sale procesuale să se țină seama numai de cheltuielile pe care partea a fost nevoită să le suporte exclusiv pentru combaterea cererii acestei recurente și să se facă aplicarea dispoziției legale menționate, în sensul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată în mod proporțional cu cheltuielile pe care partea a fost nevoită să le suporte exclusiv pentru combaterea recursului B. C. Intensa Sanpaolo România SA .

În ce privește întâmpinarea depusă de intimata E. G. SRL, recurenta B. C. Intensa Sanpaolo România SA pune aceleași concluzii de înlăturare a susținerilor intimatei ca nefondate, făcând aceleași solicitări și precizări în ce privește tardivitatea cererii de intervenție, ca și în celelalte răspunsuri la întâmpinări. De asemenea, în ce privește fondul, recurenta B. C. Intensa Sanpaolo România SA referitor la criticile formulate de chemata în garanție S.C. E. G. S.R.L. privitoare la utilități arată că, din minuta întocmită cu ocazia cercetării la fața locului la data de 21.05.2014 (anexa 1 la suplimentul de expertiză) nu rezultă, așa cum susține chemata în garanție, că expertul ar fi constatat inexistența utilităților, ci că S.C. E. G. S.R.L. își menține punctul de vedere cu privire la utilități exprimat prin notele scrise din 19.03.2014. Astfel, față de faptul că existența utilităților a fost clar stabilită de către expert prin raportul de expertiză administrat în cauză, celelalte critici referitoare la creșterea artificială a valorii imobilului prin cuantificarea utilităților sunt irelevante. Prin urmare, în mod corect expertul și-a menținut punctul de vedere cu privire la utilitățile identificate de acesta, iar susținerile chematei în garanție se impun a fi respinse, reiterând aceleași aspecte ca și în celelalte răspunsuri la întâmpinare. Recurenta contestatoare P. S. S.R.L. în ședința publică din 01 octombrie 2014 a depus concluzii scrise prin care și-a menținut poziția exprimată prin înscrisurile depuse la dosar .

Recurenta - intervenientă B. C. Intensa Sanpaolo România SA de asemenea în ședința publică din 01 octombrie 2014 a depus concluzii scrise, menținându-și solicitările din recursul formulat din răspunsurile la întâmpinările depuse la dosar.

Analizând recursurile, în condițiile art.304 – 304 ind.1 c.pr.civ. și prin prisma motivelor scrise constată că nu sunt fondate.

Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea a avut în vedere o stare de fapt corectă susținută de probatoriul administrat.

Fondul cauzei îl reprezintă un alt imobil al debitoarei care a fost scos la licitație în condițiile arătate mai sus. Motivele invocate reprezintă practic nemulțumirea legată de prețul de adjudecare al imobilului, ambele recurente apreciind că sunt prejudiciate.

Ori, în prezenta cauză se discută un imobil de 540 mp teren intravilan care potrivit raportului de evaluarea are valoarea de_ lei. Prețul terenului stabilit de evaluator nu a fost contestat ci doar criticat în sensul că raportul de expertiză întocmit de expertul autorizat are valoare de 58.274 lei .

Cu privire la cele două rapoarte de expertiză se poate observa că raportul întocmit de evaluator este extrem de amplu făcând pe circa 40 de pagini o analiză aproape exhaustivă a elementelor care pot duce la concluzia unei valori reale de piață.

Ceea ce se poate desprinde din cele două pagini ale expertizei întocmite de expertul ANEVAR, este faptul că nu avem de a face cu un teren ci cu o platformă betonată pe toată suprafața terenului cu o grosime de 50 cm.

Ori, o parcare de 15/36 m nu o putem identifica direct cu un teren intravilan care ar putea produce ceva, platforma betonată având o altă destinație. Mai mult, dacă s-ar pune problema spargerii acestui beton, ar rezulta la un calcul simplu câte sute de tone ar trebui excavate și transportate.

De altfel, indiferent de valoarea terenului, cumpărătorul a fost singurul participant la licitație, iar argumentul pentru care s-a prezentat a fost unul solid, respectiv acela că această suprafață face parte din suprafața cumpărată inițial, fiind practic o enclavă iar prezența unui alt proprietar ar fi creat în mod evident probleme de organizare, dezmembrare, etc. Ca poziție a recurenților, este evident că aceștia nu pot fi întru-totul mulțumiți, dar acest aspect nu atrage culpa nimănui. Faptul că debitoarea datorează o sumă de bani băncii, iar această sumă nu acoperă întreg creditul apare ca o problemă personală a celor două entități implicate în raportul juridic inițial.

Vânzarea și cumpărarea, respectiv scoaterea la licitație a unor bunuri nu creează garanția că acestea vor fi achiziționate la prețul propus și însăși legea a stabilit scăderea prețului în cazul reluării acestor proceduri tocmai pentru a fi recuperate măcar o parte din debite.

Sub acest aspect pentru prima licitație a terenului cu construcție de 5160 mp s-a stabilit un preț de pornire de 705.696 lei și s-a vândut la licitația a doua cu 530.000 lei, deci cu 175.000 lei mai puțin, fără ca acest aspect să fie imputabil cuiva. De reținut însă că în prezenta cauză este vorba de o platformă pentru parcare, și față de cele arătate mai sus, criteriile E. G., au fost cele mai obiective, pertinente și argumentate.

Cu privire la tardivitatea contestației formulată de Intessa Sanpaolo România S.A. aceasta este susținută de probe și textele legale în condițiile în care în mod corect a argumentat și instanța de fond. B. creditoare este de fapt un participant direct la acest raport juridic câtă vreme toate sumele până la concurența sumei datorate merg la ea. Ori, în acest context demersurile sale procesuale trebuie să fie conform procedurilor legale în sensul că cererile formulate sunt echivalentul legal al contestației la executare care se raportează la art.401 al.1 lit.a c.pr.civ., sens în care termenul de 15 zile fiind depășit, tardivitatea nu poate fi înlăturată.

În consecință față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 412 c.pr.civ. recursurile se vor respinge.

În baza dispozițiilor art.274 c.pr.civ. recurentele vor fi obligate să plătească în total 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial intimatului S. S. D..

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de contestatoarea P. S. S.R.L. și intervenienta B. C. Intessa Sanpaolo România S.A. Sucursala A., în contradictoriu cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., S. S. D. și E. G. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 3191/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._ .

Obligă recurentele să plătească în total 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial intimatului S. S. D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. C. A. H. O. L. L.

Grefier,

A. B.

Red. O.H.

Tred. A.B./V.M.

2 ex / 31.10.2014

Prima instanță – Judecătoria A.-judecător C. H.

Nu se comunică.

← Cerere necontencioasă. Decizia nr. 193/2014. Tribunalul ARAD		Obligaţie de a face. Hotărâre din 19-02-2014, Tribunalul ARAD →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 21-01-2014, Tribunalul ARAD Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1481/2014. Tribunalul ARAD Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1611/2014. Tribunalul ARAD Cerere necontencioasă. Decizia nr. 193/2014. Tribunalul ARAD Obligaţie de a face. Hotărâre din 19-02-2014, Tribunalul ARAD