Contestaţie la executare. Decizia nr. 327/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 327/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 12198/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 327/A
Ședința publică din data de 17 martie 2013
PreședinteRamona M.
JudecătorCristian C. A.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta G. E. R., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin DRDP Timișoara împotriva sentinței civile nr.6642 din 29.10.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei avocat M. E. R. din Baroul A., absenți fiind apelanta și reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 500 lei taxa judiciară de timbru.
La data de 12.03.2014 apelanta a depus la dosar înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Avocata apelantei solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii contestației la executare formulată de contestatoarea-debitoare Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 6642 din 29.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria A. a admis contestația la executare formulată de C. – prin DRDP Timișoara în contradictoriu cu intimata G. E. R., a anulat toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 44/2013 al B. G. H. D. și a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că împotriva contestatoarei C. – prin DRDP Timișoara s-a început executarea silită (dosar ex. nr. 44/2013 al B. G. H. D.) de către intimata G. E. R., în temeiul titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 855/27.02.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, prin care contestatorul a fost obligat să plătească intimatei: suma de 77.485 lei – cu titlu de despăgubiri aferente terenului expropriat, suma de 6118 lei – cu titlu de daune moratorii, suma de 3400 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată.
În speță este vorba despre executarea silită a unor sume de bani acordate cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit art. 622 al. 2 Cod procedură civilă „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
În caz de neexecutare benevolă, îndeplinirea obligației debitorului are loc prin sesizarea directă a unui executor judecătoresc, doar dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
În speță, legea specială (Legea nr. 255/2010 privind exproprierea) prevede altfel (la art. 19 al. 11) și anume: „în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii”.
Potrivit legii speciale, pentru plata despăgubirilor stabilite pentru expropriere, intimata ar fi trebuit să formuleze mai întâi către contestatoare o cerere însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii, după care, dacă aceasta n-ar fi plătit într-un termen rezonabil, ar fi putut sesiza executorul judecătoresc.
Intimata n-a procedat însă astfel, n-a adresat contestatoarei cererea la care să fi anexat hotărârea judecătorească, ci a apelat direct la executorul judecătoresc, solicitând astfel și cheltuieli de executare silită (3.000 lei – onorariu de avocat pentru faza de executare și 11.210 lei – reprezentând onorariu executare și cheltuieli de executare silită).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel G. E. R. solicitând admiterea apelului, modificarea totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare promovată de către contestatoare-debitoare CNADR ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului arată că prima instanța nu a apreciat corect sub raportul admiterii contestației la executare motivând aceasta hotărâre exclusiv prin prisma unei „proceduri speciale” prevăzute de Legea nr. 255/2010 care prin interpretarea extinderii consecințelor care derivă din această procedură s-ar concluziona asupra faptului că, creditorul nu are dreptul de a se adresa executorului judecătoresc deoarece această adresare ar încălca dispozițiile art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța de fond a ajuns la o interpretare inadecvată cu privire la sintagma - „lege specială” prin aceasta înțelegându-se o altă modalitate de executare silită decât procedura care începe prin sesizarea executorului judecătoresc prin cerere - în acest sens un exemplu elocvent ar fi procedura de executare silită prevăzută de Codul Fiscal.
Prima instanță nu a avut în vedere aspectul că, în discuție este punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ce nu trebuie confundată cu un titlu executoriu în condițiile care drepturile stabilite prin hotărârea judecătorească pusă în valorificare dobândesc forța executorie de la data la care s-a primit caracterul de definitiv și irevocabil ceea ce conduce la dreptul de punere în valorificare de îndată deoarece dispozițiile hotărârii judecătorești cu caracter definitiv și irevocabil nu stipulează accesul la obținerea creanței de vreun termen sau vreo condiție, situație în care sunt „îndeplinite toate cerințele legale pentru punerea în executare a dispozițiilor, creanța constatată fiind certă, lichidă și exigibilă, negrevată de vreun termen sau condiție la plată.
Modalitatea de punere în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile nu poate fi obturată de dispozițiile Legii nr. 255/2010, lege specială care prin reglementările aduse poartă asupra exproprierii pentru utilitate publică cu tot domeniul circumscris acestei noțiuni și nu poate institui o modalitate aparte de executare a hotărârilor judecătorești care se referă la cuantumul despăgubirilor limitând accesul creditorului la valorificarea dreptului sau unei noțiuni generice de „termen rezonabil” preluat, de altfel și de către instanța de fond în motivarea sentinței atacate care excede supravegherii creditorului și nu conferă nici cea mai elementară noțiune de predictibilitate.
Apelanta mai arată și faptul că, pentru termenul de judecata din 29. 10.2013 a depus la dosarul note de ședință prin care a supus atenției instanței faptul că, în mod nelegal contestatoarea debitoare CNADR a îndreptat contestația la executare doar împotriva acesteia, deoarece din piesele dosarului execuțional nr. 44/2013 B. G. H. D., rezultă, fără echivoc, aspectul că începând cu cererea de executare silită și până la procesul-verbal de distribuție al creanței rezultă că sunt două creditoare-petente care au intervenit în cauza de fond în calitate de moștenitoare conform certificatului de moștenitor nr. 66/28.04.2012 depus la dosarul, iar ca urmare raportat la obiectul cauzei de contestație la executare nu poate fi apreciată incidența noțiunii de solidaritate, având în vedere că instanța s-a pronunțat în sensul admiterii capătului de cerere privind întoarcerea executării silite integral de la ea în pofida evidențelor scriptice a dosarului de executare silită.
Apelanta solicită instanței să supună analizei și situația sa personală respectiv ca urmare a comunicării la domiciliul său a încheierii de ședința din 08.10.2013 cu privire la aspectul că va fi obligată singură să întoarcă suma de 101.613 lei, situația sa medicală s-a agravat galopant din punct de vedere cardiovascular și în câteva zile de la această comunicare a ajuns în situația de contractură gravă la nivelul organismului egală ca și consecință cu paralizia membrelor inferioare și semiparalizia membrelor superioare fiind și la ora actuală nedeplasabilă, necesitând îngrijire zilnică la pat în condițiile în care este singură și nu are copii.
Tot în sfera relațiilor personale, cea de a doua creditoare Borsos C., care a încasat suma cuvenită din executarea silită raportat cotei sale de moștenire, este sora sa, însă, datorită unor neînțelegeri în legătură cu întreținerea pe timpul vieții a defunctei lor mame Polonyi E. R., relațiile cu sora sa au cunoscut o evidentă îndepărtare ceea ce în situația obligării la întoarcerea executării nu îi va permite nici să solicite partea pe care aceasta a primit-o și cu atât mai mult să o oblige să predea partea sa în condițiile în care prin hotărâre aceasta nu este obligată ceea ce conduce, pe cale de consecința, la o situație de netemeinicie și nelegalitate evidentă în a fi ea obligată la întoarcerea sumei integrale executate.
Pretinsa extindere a reglementarilor Legii nr. 255/2010 și asupra modalității de executare a hotărârilor judecătorești nu poate fi primită deoarece se poate lesne constata aspectul că, creditorul nu are la dispoziție nici un fel de condiții de plată a creanțelor, termene precis reglementate, o modalitate de control la dispoziția creditorului asupra acestui pretins segment de executare cu caracter special, ceea ce ar însemna că, la momentul la care s-ar conferi o forță legală pe calea interpretării chiar și asupra unor asemenea lacune legislative se conduce neîndoios la un proces inechitabil pentru creditor (reclamant în procesul de fond) cunoscut fiind aspectul că noțiunea de proces include și procedura executării silite conform practicii Curții Europene de Justiție, iar pe lângă inechitatea evidentă s-ar adăuga un termen de soluționare nerezonabil și nici măcar predictibil pentru creditor.
Apelanta solicită instanței să aibă în vedere și încheierea nr. 4717/24.07.2013 a Judecătoriei A., care poartă asupra încuviințării silite, în cuprinsul căreia se remarcă aspectul că instanța de încuviințare a procedat la verificarea aspectelor privitoare la existența titlului executoriu raportat la prevederile art. 527 coroborat cu art. 632 NCPC constatând că sentința civilă 855 din 27.02.2013 constituie titlu executoriu îndeplinind condițiile conform art. 377 alin. 2 pct. 1 Noul Cod de procedură Civilă.
Contestatoarea invocă încălcarea dispozițiilor art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă, invocare care generează o confuzie de interpretare cu privire la sintagma - „Lege Specială”, deoarece prin ceea ce legiuitorul înțelege să direcționeze ca prevedere într-o lege speciala vizează o altă modalitate de executare silită decât cea prin care este sesizat executorul judecătoresc prin cererea de executare silită.
De asemenea, este de observat și aspectul că art. 10 din Legea nr. 255/2010 reglementează situația în care sumele aferente exproprierii se consemnează pe numele persoanelor aflate în litigiu urmând a fi plătite în condițiile legii. Chiar în situația în care titularul dreptului real nu este de acord cu despăgubirea stabilită suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului - obligație legală pe care contestatoarea nu a îndeplinit-o și solicită instanței să observe din piesele dosarului de executare silită faptul că, ca urmare a somației execuționale înregistrată la sediul debitoarei la 05.08.2013 în dosar execuțional 44/2013 B. G. H. D., debitoarea CNADR a procedat la plata sumei de 3.254,13 lei despăgubiri stabilite prin hotărârea nr. 29/49 din 05.10.2011 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 - Pecica, plata efectuată la data de 20.08.2013 - în condițiile în care la data de 20.08.2013 debitoarea neîndoios cunoștea obligația sa de plată prevăzută în sentința civilă nr. 855/27.02.2013 ca fiind de 77.485 lei cu titlu de despăgubiri, iar conform prevederilor legale de către debitoarea CNADR maxim până la data de 05.01.2012 cu respectarea caracterului prealabil al plății despăgubirilor prin consemnare, ceea ce conferă legalitate transferului dreptului de proprietate asupra bunului imobil expropriat.
Contestatoarea invoca încălcarea prevederilor art. 19 alin.11 din Legea nr. 255/2010 cu privire la obligația adresării unei cereri directe debitorului ceea ce nu poate să excludă accesul creditorului la prevederile procedurale care permit valorificarea pe calea executării silite deoarece dispozițiile titlului executoriu respectiv a sentinței civile nr. 855/27.02.2013 Tribunalul A. nu sunt potentate de evidențierea vreunui termen sau a unei condiții în ceea ce privește punerea în aplicare de îndată a dispoziției privind obligația de plată a despăgubirilor în sarcina pârâtei CNADR. A aprecia în sens contrar acestui raționament ar însemna în opinia sa a pune la îndoială forța executorie a unei hotărâri judecătorești.
Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și pe cale de consecință menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, atât în fața instanței de fond cât și în calea de atac a apelului.
În motivarea întâmpinării arată că în data de 05.08.2013, B. G. H. D. a somat societatea ca în termen de 1 zi să achite suma de 101.613 lei din care suma de 77.845 lei reprezentând despăgubiri, 3.400 lei cheltuieli de judecată, 6.118 reprezentând dobânda legală, 3.000 lei reprezentând onorariu avocațial, iar 11.210 lei reprezentând onorariu executare și cheltuieli de executare silită.
Apelanta trebuia să formuleze o cerere către societate, cerere însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii și nicidecum să se adreseze organelor de executare silită. Apelanta nu trebuia să se adreseze organelor de executare silită în vederea realizării dreptului său, atâta timp cât prin lege specială (în speță Legea nr. 255/2010) se prevede cu totul altă procedură decât cea la care aceasta a apelat.
Intimata precizează că Legea nr. 255/2010 este foarte clară în sensul reglementării procedurii ce trebuie urmată de către persoanele expropriate, în vederea realizării dreptului lor vizavi de despăgubirile ce li se cuvin. Astfel, art. 19, alin. 11 din acest act normativ dispune că titularii drepturilor „despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii”, deși se susține că această procedură ar fi reglementat procedura administrativă de obținere a despăgubirilor.
Cu privire la faptul că societatea nu ar fi consemnat întreaga sumă datorată pe numele apelatei, arată că suma stabilită inițial ca despăgubire, a fost consemnată pe numele apelantei, dar suma stabilită ulterior de instanța de judecată, irevocabilă la data de 20.06.2013 nu avea cum să o consemneze atât de repede, raportat la data sesizării organului de executare. Hotărârea instanței de fond a rămas irevocabilă la data de 20.06.2013, (apelanta nici nu a mai așteptat redactarea deciziei Curții de Apel Timișoara, punând în executarea hotărârea fondului, însoțită de minuta deciziei pronunțată în recurs), urmând ca imediat să procedeze la sesizarea B. (nici măcar 30 zile), iar acum invocă faptul că în perioada respectivă, societatea nu a consemnat întreaga sumă la care a fost obligată de către instanță, pe numele ei, deși apelanta, trebuia să urmeze altă procedură decât cea la care a apelat.
În drept invocă art. 471 Cod procedură civilă, art. 711 Cod procedură civilă, art.622. alin. 2 Cod procedură civilă, art. 19. alin. 11 din Legea nr. 255/2010.
Apelanta a depus la dosar concluzii scrise prin care a reiterat susținerile din cererea de apel.
Examinând sentința atacată, conform prevederilor art. 476, art. 477 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este fondat.
Titlul executoriu ( sentința civilă nr. 855/27.02.2012 a Tribunalului A. – irevocabilă prin decizia nr. 913/20.06.2013 a Curții de Apel Timișoara, prin care a fost respins recursul ) constă, speță, în hotărârea judecătorească de modificare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii aferente exproprierii.
În mod greșit a reținut prima instanță că nu sunt incidente dispozițiile art. 622 Noul Cod de procedură civilă, conform cărora executarea hotărârii judecătorești se realizează de bună voie (alin. 1), executarea silită fiind pusă la dispoziția creditorului pentru ipoteza dovedită în această cauză, respectiv a refuzului nejustificat al debitorului de a-și îndeplini obligația (alin. 2). Legea nr. 225/2010 reglementează doar procedura de aducere la îndeplinire a obligației de plată în mod benevol de către expropriator, așa încât în situația nerespectării acestei obligații, intervin normele de drept comun ale Codului de procedură civilă în materia executării silite, astfel cum prevede de altfel și art. 34 din Legea nr. 255/2010.
Art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010, potrivit căruia „Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii” nu instituie o procedură prealabilă executării hotărârii judecătorești de acordare a despăgubirilor. Obligația depunerii de către beneficiarul despăgubirii a unei noi cereri de plată, însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii, a fost instituită în scopul exclusiv al facilitării executării benevole de către expropriator a hotărârii judecătorești, în condițiile în care acesta este o persoană juridică cu o rază largă de acțiune și care are în evidență un număr foarte mare de persoane expropriate.
Astfel, dispozițiile art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010 nu prevăd o procedură prealabilă executării silite și a cărei neîndeplinire să împiedice creditorul să apeleze la executarea silită, cu atât mai mult cu cât contestatoarea intimată a fost parte în procesul de fond finalizat prin hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu pus în executare silită în dosarul execuțional nr. 44/2013 al executorului judecătoresc G. H. D.. În aceste condiții, debitoarea este prezumată a cunoaște obligația ce îi revine, precum și faptul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, moment din care obligația de plată a despăgubirilor a devenit exigibilă.
Textul legal invocat de intimata contestatoare nu amână exigibilitatea obligației de plată, așa încât de la data respectivă devin incidente dispozițiile art. 622 alin. 1 NCPC privitoare la îndeplinirea de bună voie a obligației.
Somația din 01.08.2013 comunicată în dosarul execuțional produce același efect ca și cererea creditorului de plată efectuată în condițiile art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010, și anume o ultimă punere a debitorului în întârziere, astfel că cererea de întoarcere a executării silite privitor la suma plătită de contestatoare nu are justificare prin prisma prevederii legale de mai sus.
Intimata a contestat cheltuielile de executare silită, în ceea ce privește onorariul avocațial stabilit în faza executării silite în cuantum de 3.000 lei.
Faza de executare silită a unei hotărâri judecătorești reprezintă o etapă a litigiului dintre părți, conform jurisprudenței CEDO, iar conform dispozițiilor art. 453 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, ,,Partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”; conform alin. 2 al art. 451, instanța poate să reducă motivat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de acesta.
Instanța constată că la dosar s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate, cuantum pe care tribunalul îl apreciază ca rezonabil, având în vedere obiectul litigiului dintre părți, valoarea creanței, munca efectiv prestată de avocat și faptul că acest onorariu a fost prevăzut pentru întreaga procedură a executării silite, nefiind solicitate alte onorarii în cadrul contestației la executare în fața instanței de fond sau instanței de apel. Întrucât cheltuielile de judecată constând în onorariul avocatului au fost necesare și într-un cuantum rezonabil, se apreciază că nu există motive pentru neacordarea acestora.
Neputând fi reținută aprecierea instanței de fond privind prematuritatea executării silite pentru nerealizarea unei proceduri prealabile, tribunalul constatând că nu au fost invocate alte motive în susținerea contestației la executare, urmează a fi respinsă ca nefondată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, se va admite apelul formulat de apelanta creditoare și în consecință se va schimba în tot sentința apelată în sensul respingerii contestației la executare.
Constată că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelanta G. E. R., CNP_, cu domiciliul în Pecica, ., județul A., cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V.M., nr. 5-7, ., județul A. – la cab. av. M. R., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin DRDP Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 18, județul T. înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J40/552/15.01.2004, CUI RO16054368 și în consecință dispune:
- Schimbarea în tot a Sentinței civile nr.6642 din 29.10.2013 pronunțată de Judecătoria A. în sensul respingerii contestației la executare.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.03.2014.
Președinte, Judecător,
R. M. C. C. A.
Grefier,
F. M.
Red. RM/Thred. FM
Data: 17.04.2014
Ex.4/.> Se comunică:
apelantei G. E. R. - cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V.M., nr. 5-7, ., județul A. – la cab. av. M. R.
intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin DRDP Timișoara - cu sediul în Timișoara, .. 18, județul T.
Judecător instanța de fond – A. O.
| ← Acţiune pauliană. Sentința nr. 1600/2014. Tribunalul ARAD | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1513/2014. Tribunalul... → |
|---|
