Contestaţie la executare. Decizia nr. 235/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 235/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 1338/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.235/R
Ședința publică din 18 septembrie 2014
Președinte: N. C.
Judecător: S. N.
Judecător: S. C. Ș.
Grefier: C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de contestatorii Ț. R. E. și Ț. F., în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.1492 din 01.04.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă apelantul personal, lipsind apelanta și reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a formulat o cerere de recalificare a căii de atac ca fiind apelul și nu recursul, așa cum a menționat instanța de fond.
Apelantul arată că juristul de la firma unde a lucrat l-a ajutat să formuleze cererea de apel și acesta a solicitat recalificarea căii de atac.
De asemenea, arată că: imobilul nu a fost scos la vânzare însă urmează să fie scos la vânzare și de aceea a formulat contestație la executare; este șomer, nu are loc de muncă și nici soția sa nu lucrează.
Instanța apreciază că în cauză calea de atac este recursul, așa cum a fost indicată și de către prima instanță, întrucât dosarul de executare în care a fost începută executarea silită împotriva debitorului este din anul 2012, astfel că se aplică dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă.
De asemenea, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 500 lei taxă judiciară de timbru.
Recurentul solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja un apărător întrucât nu a reușit să-și angajeze un apărător nici până la acest termen de judecată deoarece nu a avut banii necesari.
Instanța, având în vedere că în prezenta cauză li s-a acordat recurenților un termen de judecată mai lung, de 3 luni, în vederea angajării unui apărător respinge cererea de amânare și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul Ț. F. solicită admiterea recursului și anularea procesului verbal de executare silită, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 22.05.2014, constată că prin sentința civilă nr.1492 din 1.04.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-au respins contestațiile la executare formulată de către contestatorii Ț. R. E. și Ț. F., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile întocmit de intimată la data de 15.01.2014, în dosar de executare nr._/2012 (f. 7), în conformitate cu dispozițiile art. 154 din O.G. nr. 92/2003 s-a dispus instituirea sechestrului imobiliar asupra cotei de 1/2 din imobilul înscris în CF nr._-C1-U19 A., constând în apartament cu două camere situat în A., ., ., . aferent, imobil aflat în coproprietatea contestatorilor, în cote de 1/2 fiecare.
Sechestrul s-a instituit doar asupra cotei contestatorului Ț. F. întrucât doar acesta este debitorul urmărit pentru suma de 57.451.486 lei, reprezentând daune materiale stabilite prin sentința penală nr. 947/10.04.2012 a Judecătoriei A.. Contestatoarea Ț. R. E. nu este urmărită silit în dosarul de executare de față.
Prin contestațiile la executare formulate de contestatori s-a solicitat anularea procesului-verbal de sechestru întrucât, conform art. 154 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, bunul imobil deținut în coproprietate cu altă persoană nu poate face obiectul executării silite până la realizarea partajului.
Cu privire la cele invocate de contestatori instanța a reținut că, într-adevăr, art. 154 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 prevede că în situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
În speță, însă, măsura dispusă de către intimată nu are ca efect decât indisponibilizarea cotei de proprietate a debitorului Ț. F., fără însă a se fi procedat efectiv la executarea silită a acesteia. De altfel, conform alineatului 6 al art. 154 din ordonanță, sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală, aceasta având ca efect acordarea unui rang preferențial dreptului de creanță al intimatei.
Într-adevăr, conform art. 159 din O.G. nr. 92/2003, în termen de 15 zile de la instituirea sechestrului, dacă debitorul nu plătește, imobilul este vândut. În speță, însă, nu se execută silit întregul imobil, astfel că aceste dispoziții trebuie interpretate coroborat cu art. 154 alin. 1 din aceeași ordonanță, în sensul că înainte de executarea silită efectivă este obligatoriu a se realiza partajul cu privire la imobil.
În concluzie, văzând că în speță nu s-a procedat la executarea silită efectivă asupra unui bun care nu aparține debitorului și, de asemenea, nu s-a executat silit imobilul înainte de a se solicita partajul, instanța a reținut că sunt neîntemeiate contestațiile la executare formulată de contestatori, astfel că le-a respins.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii Ț. R. E. și Ț. F., solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței atacate
și pe cale de consecință să se dispună anularea actului de executare constând în proces verbal de sechestru pentru bunuri imobile încheiat în data de 15 ianuarie 2014 dispus în cadrul dosarului de executare nr._/2012 și comunicat în data de 16.01.2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii, respectiv a prevederilor art.154 alin.5, coroborat cu art.154 alin.6 Cod pr. fiscală, însușindu-și motivarea depusă de intimată pe calea întâmpinării.
Actul dedus judecații, respectiv titlul executoriu îl constituie sentința penală nr. 947 din 10.04.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2008, rămasă definitivă prin respingerea recursului care face obiectul deciziei penale nr. 1291/R/20.09.2012 a Curții de Apel Timișoara, în care contestatorul Ț. F. a fost obligat pe latura civilă, la plata sumei de 57.459.622 lei cu titlu de daune materiale.
Intimata a procedat la punerea în executare silită a titlului executoriu mai sus menționat întocmind în cadrul dosarului de executare nr._/2012, procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile încheiat în data de 15 ianuarie 2014. În baza acestui proces verbal s-a dispus sechestrarea bunului imobil constând în: apartament în suprafața de 63 mp compus din 2 camere și dependințe, situat în municipiul A., ..2, ..A, ., jud.A. înscris în CF nr._-C1-U19-A., nr.top 3158/2/2, 3159/2/3/XXX1V, deținut de contestatorul Ț. F. în cota de 1/2 și evaluat la suma de 120.000 lei (exclusiv TVA); terenul aferent construcției în suprafață de 8/352 mp situat în municipiul A., ..2, ., jud.A. înscris în CF nr._-Cl-U19-A., nr.top 3158/2/2, 3159/2/3/XXXIV, deținut de contestatorul Ț. F. în cota de 1/2 și a cărui valoare este inclusă în valoarea apartamentului.
Nelegalitatea actului de sechestru, a măsurii de executare constă în faptul că intimata a dispus instituirea sechestrului în conformitate cu prevederile art.154 alin.5 coroborat cu art.154 alin.6 asupra unui bun imobil deținut de contestatorul Ț. F. în coproprietate, iar sechestrul a fost aplicat asupra bunului imobil în integralitatea sa.
Această modalitate de aplicare a textului de lege încalcă prevederile art.154 alin.1 din C.pr.fiscală, întrucât bunul constând dintr-un apartament cu 1 cameră, nefiind partajabil în materialitatea sa, este deținut de către debitor în coproprietate cu o altă persoană, fapt pentru care executarea silită trebuia să se întindă numai asupra sultei atribuite în urma efectuării partajului.
De asemenea, recurenții critică soluția instanței de fond care a validat un act de executare emis cu încălcarea prevederilor art.142 alin.1 C.pr.fiscală, potrivit cărora: „Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor și bunurilor proprietatea debitorului, urmăribile potrivit legii ..." . Din coroborarea art.154 alin.1 cu art.142 alin.1 C.pr.fiscală, rezultă ca intimata a procedat la executarea silită cu încălcarea acestor prevederi legale, întrucât a instituit măsuri și acte de executare silită asupra unui bun deținut în coproprietate și față de care legea instituie stipulează în mod expres prin art.154 alin.1, faptul că … executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei… ."
Este de observat faptul că bunul sechestrat nu este integral proprietatea debitorului și ca atare nu intră în categoria de bun urmăribil în accepțiunea textelor legale invocate mai sus, întrucât în acest caz particular instituit de lege (cel al bunurilor deținute în coproprietate), executarea silită se poate inunde doar asupra sultei.
Totodată, instanța de fond nu a reținut ca fiind relevantă starea de insolvabilitate a contestatorului Ț. F., raportat la prevederile art.176 alin. 1 din C.pr.fisc, care prevăd că: „În sensul prezentului cod, este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată …".Cuantumul creanței fiscale pentru recuperarea căreia intimata a dispus executarea silită și a încheiat procesul verbal de sechestru, este în cuantum de 57.459.622 lei, adică echivalentul a aproximativ 13 milioane euro.
Recurenții apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art.176 alin.1 din C.pr.fiscală, întrucât bunurile urmăribile au o valoare extrem de mică raportat la obligațiile fiscale de plată. Astfel, făcând aplicarea prevederilor art.176 alin.1 C.pr.fiscală, contestatorul Ț. F. apreciază că poate fi încadrat ca fiind insolvabil, sens în care incidente în cauză sunt prevederile art.176 alin.2 și urm. C.pr.fiscală, texte de lege în baza cărora intimata este obligată să scoată creanța din evidența ei curentă și să o treacă într-o evidență separată și totodată să întrerupă executarea silită, (art.176 alin.2 și alin.3 din C. pr. fiscală).
În drept, recurenții invocă dispozițiile art.466 și urm. Cod procedură civilă, coroborat cu art.172-173, 176 și art.154 alin.1, art.142 alin.1 din O.G.92/2003.
Prin întâmpinare intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În motivare arată că prima instanță a respins contestația la executare, reținând în mod corect că, „într-adevăr art.154 alin.1 din O.G. nr.92/2003 prevede că în situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei… însă, măsura dispusă de către intimată nu are ca efect decât indisponibilizarea cotei de proprietate a debitorului Tepelea F., fără însă a se fi procedat efectiv la executarea silită a acesteia. De altfel, conform alineatului6 al art. 154 din ordonanță, sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală, aceasta având ca efect acordarea unui rang preferențial dreptului de creanță al intimatei."
Precizează că, debitorul Tepelea F. se află în evidența A.J.F.P. A. cu obligații de plată în sumă de 57.459.622 lei, reprezentând daune materiale, conform sentinței penale nr.947 din 10.04.2012, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1291 R pronunțată la data de 20.09.2012 de Curtea de Apel Timișoara în același dosar.
Pentru recuperarea acestor debite A.J.F.P. A. a instituit sechestru pentru bunuri imobile, în dosarul de executare nr._/2012, conform procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.3021/ 15.01.2014, semnat de debitor.
Menționează că, imobilul asupra căruia s-a instituit sechestru este proprietatea contestatorului Ț. F. în cotă de 1/2 și C. R. E., în cotă de 1/2, dar din procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 3021/ 15.01.2014 rezultă foarte clar faptul că a fost instituit sechestru doar pe 1/2 din imobil, proprietatea debitorului Ț. F. și nu pe întreg imobilul. Astfel că sechestrul a fost aplicat doar asupra cotei de 1/2, precizând că în cazul valorificării bunurilor sechestrate să se procedeze la partajarea judiciară a acestora.
Având în vedere cele mai sus menționate, susținerea recurenților că bunul sechestrat nu poate face obiectul executării silite, deoarece recurentul deține doar 1/2 din imobil, nu poate fi luată în considerare deoarece organele fiscale nu au procedat la valorificarea imobilului, ci doar au instituit sechestru pe 1/2 din imobil, așa cum rezultă din extrasul CF depus la dosar.
Totodată, intimata învederează că, atât în acțiunea principală, cât și în cererea de recurs, contestatorii nu aduc nicio critică procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile emis de A.J.F.P. A., apărările acestora neputând fi reținute de către instanță, contestația la executare fiind o cale de atac contra măsurilor de executare nelegale, astfel că, cel ce recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare, însă în speță nu există îndoială cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului.
De asemenea, prima instanță a mai reținut corect și aspectul că: „în speță nu s-a procedat la executarea silită efectivă asupra unui bun care nu aparține debitorului și, de asemenea, nu s-a executat silit imobilul înainte de a se solicita partajul…".
Intimata mai precizează că, la data de 23.04.2014 a înregistrat la Judecătoria A. o cerere de partaj judiciar a imobilului aparținând debitorului Ț. F. în coproprietate cu soția acestuia Ț. R. E. în dosar nr._ aflat pe rol la Judecătoria A..
În drept, intimata invocă dispozițiile art. 114-118 C. pr. Civ., O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Examinând cauza în cadrul prevăzut de art.304 ind.1 Cod pr.civilă 1865, raportat la motivele pentru care contestatorii au declarat recurs se constată că acesta nu este fondat, sentința atacată fiind pronunțată cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor legale cuprinse în Codul de pr.fiscală privind urmărirea creanțelor fiscale.
Astfel, titlul executoriu este pus în executare doar față de debitorul Ț. F. în forma sechestrului, cu efect de indisponibilizare a cotei de proprietate a debitorului și de dobândire pentru creanța creditoarei a rangului preferențial, vânzarea efectivă a bunului urmând să fie realizată după finalizarea procesului de partaj a bunului, aflat în proprietate indiviză, proces înregistrat pe rolul Judecătoriei A. la solicitarea intimatei.
Criticile pe care contestatorul le aduce sentinței atacate din perspectiva existenței situației reglementate de dispozițiilor art.176 Cod pr.fiscală nu sunt fondate, deoarece incidența acestui text se va putea analiza doar la momentul finalizării procedurilor de partaj.
Față de cele arătate, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă 1865 tribunalul va respinge recursul formulat de recurenții Ț. F. și Ț. R. E. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.1492 din 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții Ț. F. și Ț. R. E. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.1492 din 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.09.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
N. C. S. N. S. C. Ș.
Grefier,
C. S.
Red.SN
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.A. M. A.
Ex.2
Nu se comunică
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3346/2014. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
