Contestaţie la executare. Sentința nr. 2556/2014. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 2556/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 5198/55/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 729

Ședința publică din data de 4 septembrie 2014

Președinte S. C. Ș.

Judecător N. C.

Grefier I. I.

S-au luat în examinare apelul declarat de contestatoarea K. E. împotriva sentinței civile nr. 2556/28.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este netimbrat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând că apelanta nu a achitat suma de 500 lei taxă judiciară de timbru, instanța rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 10.07.2014, constată că prin sentința civilă nr. 2556 din 28.05.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A., s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea K. E., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A.; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în baza titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 101/20.03.2012 a Tribunalului A., așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 243/A/18.11.2013 a Curții de Apel Timișoara, și în cadrul dosarelor execuționale nr. 962/2014 și nr._/2014, intimata-creditor a pornit executarea silită împotriva contestatoarei-debitor, în vederea realizării unei creanțe fiscale în sumă totală de 2.208.541 lei, reprezentând despăgubiri și cheltuieli judiciare, sens în care la data de 05.03.2014 s-a emis somația, adresa de înființare a popririi și procesele-verbale de sechestru privind bunurile mobile/imobile aparținând contestatoarei.

Procesul penal ce a făcut obiectul dosarului nr._, și ulterior al dosarului nr._ *, a parcurs într-adevăr mai multe cicluri procesuale, însă, în ceea ce o privește pe inculpata-contestatoare K. E., sentința nr. 101/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. a rămas definitivă prin nerecurare la data de 07.01.2014, conform deciziei nr. 243/A/18.12.2013 a Curții de Apel Timișoara, la acea dată fiind nedefinitivă doar în ceea ce-l privește pe inculpatul D.. De altfel, la data soluționării prezentei contestații, inclusiv recursul intimatei a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta a fost respins în data de 20.05.2014, ca tardiv formulat.

Ca urmare, s-a văzut că executarea silită împotriva contestatoarei a fost declanșată în baza unei hotărâri judecătorești definitive, ce constituie titlu executoriu potrivit art. 415 alin. 1 și art. 416 pct. 1 lit. a) din vechiul Cod procedură penală, și totodată că alte motive de nelegalitate a executării silite nu s-au relevat, instanța, în temeiul art. 172 și urm. Cod procedură fiscală, a respins contestația la executare ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea K. E., pe care nu l-a timbrat cu suma de 500 lei taxă judiciară de timbru, deși a fost citată cu mențiunea timbrării sub sancțiunea nulității apelului prevăzută de art. 470 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă.

Analizând excepția netimbrării apelului, tribunalul constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Contestatoarei i s-a adus la cunoștință prin citația comunicată (fila 9 dosar), obligația de plată a sumei de 500 lei taxă judiciară de timbru.

Conform art. 23 alin. 1 din OUG 80/2013, taxa datorată pentru cererea de apel la acțiunile neevaluabile în bani, este de 50% din taxa datorată la prima instanță dar nu mai puțin de 20 lei.

Potrivit art. 33 din OUG 80/2013 taxele de timbru se plătesc anticipat iar neplata taxei de timbru, în termenul acordat în acest scop de instanță, atrage după sine anularea cererii taxabile conform art. 470 alin. 2 și 3, art. 480 Cod procedură civilă raportat la art. 197 Cod procedură civilă.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept și constatând că contestatoarea nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 500 lei în termenul stabilit de instanță în acest scop, tribunalul va dispune anularea pentru netimbrare a apelului declarat de contestatoarea K. E. împotriva sentinței civile nr. 2556/28.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A..

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează pentru netimbrare apelul declarat de contestatoarea K. E. împotriva sentinței civile nr. 2556/28.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A..

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2014.

Președinte, Judecător,

S. C. Ș. N. C.

Grefier,

I. I.

Red.S.S.C.

Tehnored.A.B.

4 ex./19.09.2014

2 . E. - A., .. 43, . Avocat Bățălărian S.)

- D. Timișoara - AJFP A. - A., .

Prima instanță – Judecătoria A. – judecător C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2556/2014. Tribunalul ARAD