Evacuare. Hotărâre din 05-06-2014, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 77/250/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.560/A
Ședința publică din 5 iunie 2014
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâtul M. I., în contradictoriu cu reclamanta S. E. M., împotriva sentinței civile nr.966 din 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, având ca obiect acțiune în evacuare și revendicare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29.05.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 7.02.2014, constată că prin sentința civilă nr. 966 din 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea reclamantei-pârâte reconvențional S. E.-M..
S-a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional M. I..
A fost obligat pârâtul să-i lase reclamantei în deplină posesie și proprietate casa cu nr.119 înscrisă în CF nr._ Ghioroc și în deplină posesie terenul aferent casei în suprafața de 619 mp.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului-reclamant reconvențional suma de 3000 euro reprezentând contribuția pârâtului.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei câte 200 euro pentru fiecare lună, pe perioada începând cu luna iulie 2012 și până lasă în deplină posesie și proprietate imobilul.
S-a instituit un drept de retenție în favoarea pârâtului-reclamant reconvențional pentru suma de 3000 euro dacă această sumă nu este mai mare sau egală cu suma datorată de pârât reclamantei pentru perioada începând cu luna iulie 2012 și până la lăsarea imobilului în deplină proprietate și folosință a reclamantei.
S-a respins acțiunea reconvențională pentru partaj și instituirea ipotecii.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2558 lei și 650 euro cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Părțile au fost căsătorite pe o perioadă cuprinsă între 13 august 2004 și 6 septembrie 2011 și au divorțat conform sentinței civile nr. 737 pronunțată de Judecătoria L., la data de 6 septembrie 2011.
Cu ocazia încheierii contractului s-a strecurat o eroare în privința numărului de CF, eroare care a fost rectificată prin sentința civilă nr. 314/19.05.2005 a Judecătoriei L..
În perioada 2004-2005 reclamanta a efectuat lucrări de construcții și instalații în construcții în valoare de_ euro, sporul de valoare adus imobilului fiind de_ euro.
Din declarația martorului B. B., instanța a reținut că la data încheierii căsătoriei, respectiv la 13.08.2004, 80-90% din volumul lucrărilor a fost executat.
Din actele dosarului, cât și din declarațiile martorilor care se coroborează cu înscrisurile, instanța a reținut că reclamanta a fost aceea care a suportat costul acestor lucrări.
Astfel, în perioada cât au fost efectuate lucrările din contul reclamantei a fost ridicată suma de_ 3uro.
Aceasta rezultă atât din ordinele de plată emise de către reclamantă, în care beneficiarul era ea însăși, în care scopul folosinței banilor era consemnat „doar pentru titular” cât și din formularele de eliberare numerar persoane fizice din care rezultă că pârâtul ridica banii doar ca împuternicit.
Suma ridicată de către pârât depășește cu mai mult de_ euro suma necesară efectuării lucrărilor.
Pe de altă parte, pârâtul reclamant-reconvențional nu a făcut dovada că a realizat venituri care să-i permită să contribuie la realizarea lucrărilor.
Din copia carnetului de muncă al pârâtului rezultă că în perioada 2003-2006 cât a fost angajat la Spitalul Județean A., a realizat venituri lunare în jur de 400 lei.
Nu s-a putut reține că în perioada cât a fost angajatul Spitalului Județean A., pârâtul a fost angajat, în același timp, și în Germania așa cum se arată în actul de la fila 132, vol.I.
Faptul că în perioada 9.08.2005 – 31.12.2007 pârâtul a contribuit la fondurile de asigurări din Germania nu presupune că acesta ar fi realizat veniturile avute în considerarea contribuției.
Cât timp, înainte de încheierea căsătoriei, părțile au convenit prin contract asupra separației de bunuri, iar din evidențele de CF rezultă că reclamanta este proprietara casei și superficiară asupra terenului, nu poate fi pusă în discuție partajarea imobilului.
În baza art. 563 Cod civil, a obligat pârâtul să-i lase reclamantei în deplină posesie și proprietate casa cu nr. 119 înscrisă în CF nr._ GHIOROC și deplină posesie asupra terenului aferent casei în suprafața de 619 mp.
S-a mai reținut că toate cheltuielile efectuate cu construcțiile și instalațiile în construcții au fost efectuate de către reclamantă, chiar dacă unele sume de bani au fost plătite efectiv de către pârât.
În ce-l privește pe pârâtul-reclamant reconvențional, atât din actele dosarului, declarațiile martorilor, cât și din recunoașterea reclamantei, acesta și-a adus contribuția la realizarea lucrărilor, făcând demersuri pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, procurând materialele, supraveghind lucrările și efectuând plăți către muncitori, din banii reclamantei.
Reclamanta recunoaște această contribuție ca fiind în suma de 5400 euro, sumă pe care reclamanta o pretinde ca și despăgubire pentru lipsa de folosință a casei pe perioada iunie 2011 – iunie 2012.
Reclamanta a fost de acord ca această sumă să fie compensată cu pretențiile reclamantului de a fi despăgubit pentru contribuția adusă la realizarea construcțiilor.
În ce privește cuantumul lunar al despăgubirii de 450 euro lunar, instanța l-a apreciat ca disproporționat față de locul situării imobilului.
S-ar putea ca această sumă să poată fi obținută dacă imobilul s-ar afla într-o locație mai favorabilă.
Reclamanta nu a făcut dovada că în zonă ar exista cereri de închiriere a unor imobile de același gen, la prețul chiriei arătat.
Față de locul situării imobilului și a dotărilor acestuia, s-a apreciat ca rezonabilă suma de 200 euro lunar ca și chirie, astfel că pe o perioadă de 12 luni ar rezulta o sumă de 2400 euro.
Compensând această sumă cu contravaloarea contribuția recunoscută de către reclamantă, rezultă că pârâtului i se cuvine suma de 3000 euro, sumă ce urmează a fi suportată de către reclamantă.
Pentru perioada începând cu luna iulie 2012 și până când lasă în deplină proprietate și posesie locuința, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei câte 200 euro pe fiecare lună.
A fost institui în favoarea pârâtului-reclamant reconvențional un drept de retenție pentru suma de 3000 euro dacă suma datorată de acesta reclamantei pentru perioada de după luna iunie 2012 nu este mai mare sau egală cu 3000 euro.
Întrucât acțiunea reconvențională a reclamantei cu privire la partajarea imobilului a fost respinsă în întregime, a fost respinsă ca rămasă fără obiect și acțiunea privind instituirea ipotecii pentru o eventuală sultă.
Cu susținerea prezentului proces reclamanta a efectuat cheltuieli în suma de 3130 lei reprezentând taxe de timbru și 900 euro reprezentând onorar avocat.
Având în vedere că acțiunea în pretenții a fost admisă în proporție de 45%, obligațiile pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată au fost stabilite raportându-se taxa de timbru în suma de 1569 lei și onorarul de avocat pentru un capăt de cerere de 450 euro la acest procent.
Prin urmare, în baza art. 276 Cod procedură civilă pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei 2558 lei și 650 euro cheltuieli de judecată parțiale.
În ce-l privește pe reclamant, a achitat suma de 5552,35 lei taxă de timbru și 3500 lei onorar expert.
Cum acțiunea sa reconvențională a fost admisă doar în parte, acordându-i-se o despăgubire în suma de 3000 euro taxa judiciară de timbru aferentă acestei sume a fost dedusă din cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. I. solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii reconvenționale și respingerii acțiunii principale atât în forma inițială, cât și acțiunea precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arătă că a avut o cotă de contribuție de 50% la realizarea investițiilor efectuate la imobilul înscris în CF nr._ Ghioroc sub nr.topografic 255-257/b și Cad.C1 Top 255-257/b, în condițiile în care și-a folosit pentru realizarea investițiilor economiile sale strânse în urma muncii de-o viață și, totodată, întregul venit pe care l-a încasat cu titlu de pensie l-a folosit tot în acest scop.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv martorii G. S., P. C. N., D. I., Retezat G. și P. M.-G. a rezultat, fără dubiu faptul că a participat efectiv la realizarea investițiilor, că a achitat, personal, contravaloarea acestor investiții precum și faptul că s-a ocupat cu aprovizionarea cu materialele necesare lucrărilor de investiții.
Cu privire la modul de sistare a coproprietății, apelantul solicită instanței să îi atribuie intimatei, în natură, aceste investiții, dat fiind faptul că aceasta are calitatea de proprietară tabulară a imobilului la care s-au realizat investițiile, cu obligația acesteia de plată a unei sulte, sultă în cuantum de 50% din valoarea investițiilor.
De asemenea, având în vedere faptul că acțiunea principală are ca obiect evacuarea sa din imobil, solicită instanței să instituie în favoarea sa un drept de retenție asupra imobilului înscris în CF nr._ Ghioroc sub număr topografic 255-257/b și Cad: C1 Top 255-257/b până la plata de către pârâta reconvențională a sultei.
În privința acțiunii reclamantei intimate, arată că, în mod total nelegal instanța de fond a admis această acțiune, având în vedere că: nu s-a făcut dovada că folosește imobilul în cauză; nu s-a făcut dovada că reclamanta intimată ar fi fost împiedicată să folosească imobilul și nu s-a făcut dovada că intimata ar fi încercat măcar o dată să intre în imobil, iar acest drept i-ar fi fost interzis; cu privire la cuantumul despăgubirii lunare de 200 de euro, nu s-a făcut dovada, prin probe certe străine de subiectivismul judecătorului, respectiv printr-o expertiză de specialitate, că acesta ar fi echivalentul lipsei ce folosință; de asemenea, cu privire la acest cuantum, apelantul arată că Minișul este o localitate rurală, nu este încadrată într-o zonă turistică sau industrială sau de interes cultural, or, din această perspectivă, rezultă clar că un cuantum al chiriei de 200 de euro lunar, pe lângă faptul că a fost stabilit de instanță în mod arbitrar, este unul exorbitant, fără niciun temei.
Apelantul mai menționează faptul că instanța de fond, în mod nelegal, nu a făcut nicio evidențiere a aportului pe care l-a adus personal la realizarea tuturor lucrărilor, atât de investiții, cât și a celor de reparații, așa cum este dovedit prin declarațiile martorilor (de exemplu, martorul G. S., care a realizat lucrările de investiții pe care le-a menționat în declarația dată în fața instanțe, lucrări realizate ca urmare a abandonării de către domnul B. a lucrărilor precum și a lucrărilor nou efectuate). Arată că intimata a contribuit la realizarea lucrărilor doar cu suma de_ de euro, restul sumelor folosindu-le în scop personal, în condițiile în care nu a avut acces la acești bani, nici nu l-a interesat modul în care intimata își cheltuia banii personali și, mai mult, aceasta își ajuta financiar fiica, care a edificat o casă în M., aceasta fiind, în opinia sa, destinația sumelor transferate bancar de către intimată.
În drept apelantul invocă dispozițiile art. 282 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata S. E. M. a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, cu privire la acțiunea în evacuare și plata contravalorii lipsei de folosință, arată că, criticile aduse de către apelant sunt nefondate.
Referitor la faptul că nu s-a făcut dovada împrejurării că apelantul folosește imobilul, arată că aceasta era inutilă câtă vreme apelantul nu a tăgăduit acest fapt, comunicând el însuși instanței domiciliul său ca fiind cel din Minis nr.119, adică cel al imobilului din litigiu, iar refuzul de a părăsi imobilul este dat chiar de petitul acțiunii reconvenționale în care se solicită instanței să rețină în favoarea apelantului un drept de retenție asupra imobilului până la plata contravalorii investiților efectuate. În aceeași ordine de idei, intimata arată că pentru admiterea acțiunii în evacuare nu este nevoie să dovedească faptul că a fost împiedicată ca, alături de apelant, să folosească imobilul. Dorește să-și valorifice pe deplin atributele dreptului de proprietate, drept ce-i aparține exclusiv și nu trebuie nici să justifice de ce vrea să facă lucru acesta și nici să accepte să-l facă alături de apelant care nu are nici un drept asupra casei.
În ce privește cuantumul lipsei de folosință, instanța arată că și-a diminuat pretențiile tocmai în considerarea argumentelor aduse de către apelant, respectiv a redus despăgubirile lunare de la 450 euro cât s-a solicitat la 200 euro, cu aceea că sunt disproporționat de mari față de locul situării imobilului. Însă arată că nu se poate ignora faptul că în speță nu este vorba de un apartament cu doua camere, ci de o casă, indiferent de locul situării ei, cu piscină. Pe această casă în A., s-ar obține chiar și 1000 euro chirie, astfel că 200 euro este o sumă rezonabilă, raportat la preturile de notorietate ale pieței imobiliare.
De asemenea, arată că, contribuția apelantului la efectuarea investițiile nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă, în pofida susținerilor acestuia. Astfel, deși apelantul critică hotărârea primei instanțe cu aceea că în mod nelegal nu s-ar fi făcut o evidențiere a aportului adus de el la realizarea lucrărilor de investiții așa cum ar fi fost dovedit prin declarațiile martorilor, nu arată în concret ce, din aceste declarații, constă dovada în înțelesul legii, a faptului că din banii proprii a plătit pentru vreo lucrare. Dimpotrivă, din înscrisurile depuse la dosar și din declarația martorului B. B., rezultă limpede cine a plătit toate lucrările de investii și cine a trimis bani atât pentru cumpărarea materialelor cât și pentru manoperă. De altfel, în prezența unor dovezi din care rezultă că venitul lunar al apelantului de la acea perioada era de 400 lei și în absența unor dovezi care să confirme susținerile acestuia că anterior acestei perioade ar fi câștigat de 10 ori mai mulți bani, astfel încât să se poată vorbi de „economii de o viață", instanța în mod corect a valorificat probele administrate și a respins acțiunea reconvențională a apelantului pentru suma pretinsă ca reprezentând contravaloarea investițiilor.
Apelul pârâtului M. I. este nefondat, urmând a fi respins în baza art.296 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pârâtul a invocat în fața primei instanțe și în apel că participarea sa la investițiile în litigiu s-a realizat din economiile strânse în urma muncii de o viață și din folosirea integrală a pensiei în acest scop.
Aceste susțineri nu sunt însă probate prin indicarea instrumentului concret de economisire (depuneri în bancă etc), iar examinarea veniturilor sale a condus în mod corect prima instanță la concluzia că acesta nu a avut în mod concret posibilitatea de a contribui în aceeași măsură cu fosta sa soție la realizarea investițiilor.
Astfel, în intervalul august 2004 – septembrie 2011 în care părțile au fost căsătorite, chiar luând în calcul situația detaliată de către pârât în privința veniturilor sale ( fila 131 vol.I dosar fond), pârâtul a realizat venituri în România de_ lei pentru 86 luni, adică o medie lunară de aproximativ 550 lei, imposibil de alocat altor scopuri decât subzistenței.
Apelantul nu a combătut argumentul instanței cu privire la fictivitatea angajării sale la firma din Germania aparținând fostei sale soții, pentru perioada în care era angajatul Spitalului Județean A. ( august 2005 – martie 2006), astfel că luând în calcul salariul brut de 1500 euro (fila 132 vol.I dosar fond), ar fi putut obține din Germania salarii brute de 31.500 euro pentru 21 de luni, adică venituri nete care raportate la costurile vieții din Germania indică o posibilitate concretă redusă de economisire.
Nici cuantumul pensiei obținute ulterior de către pârât din România (aproximativ 500 lei lunar), al ajutorului de șomaj și pensiei din Germania (8499 euro pe anul 2008, respectiv 42 euro lunar pensie) nu justifică pretenția pârâtului, de a i se recunoaște o contribuție semnificativă (50%) la lucrări de investiții ce au însumat 82.500 euro.
Dimpotrivă, separat de posibilitățile reduse de economisire, este greu de crezut că pârâtul ar fi avut vreo justificare să contribuie mai mult decât modic la respectivele investiții, prevenit fiind că se află sub un regim al separației de bunuri ce o indică pe reclamantă ca proprietar al bunului și deci presupus realizator al investițiilor, iar pe de altă parte, din probele administrate rezultă că reclamanta a transferat din Germania în România fonduri bănești mai mult decât suficiente pentru realizarea investițiilor (filele 177 și urm.vol.I dosar fond).
Mai mult, deși apelantul afirmă că nu a avut acces la banii reclamantei și că aceasta ar fi folosit banii pentru a-și ajuta fiica la edificarea unei case, potrivit înscrisurilor de la fila 196 și urm. Vol.I dosar fond, filele 1-18 vol.II dosar fond, acesta a ridicat ca împuternicit bancar al reclamantei peste 30.000 euro. Din acest motiv, faptul că pârâtul a efectuat unele plăți ale investițiilor, inclusiv către martorii audiați la solicitarea sa, nu are relevanță cu privire la contribuția bănească pe care și-a adus-o la realizarea respectivelor lucrări.
În ce privește lipsa dovezii privind folosința imobilului de către pârât, tribunalul apreciază că prin lipsa întâmpinării sub acest aspect, coroborată cu indicarea de către pârât a domiciliului său în imobilul în litigiu (deși conform cărții de identitate – fila 106 vol.I dosar fond, are alt domiciliu) și cu cererea reconvențională vizând recunoașterea în favoarea sa a unui drept de retenție, s-a probat corespunzător faptul că pârâtul locuiește în respectivul imobil, relevante fiind: primirea citațiilor la adresa respectivă (fila 10 vol.I dosar fond), conformarea de primire la aceeași adresă a convocării făcute de expert (fila 181 vol.II dosar fond) și primirea comunicării hotărârii primei instanțe (fila 66 vol.III dosar fond).
Contrar susținerilor apelantului, tribunalul apreciază că folosința unui imobil cu dotările celui în discuție și amplasarea imobilului într-o zonă viticolă recunoscută ca având potențial turistic, coroborate cu declarația martorului Biruaș B. (fila 162 vol.I dosar fond) care arată că a închiriat în aceeași comună o casă asemănătoare, unor portughezi, cu suma de 800 euro pe lună, justifică acordarea în favoarea reclamantei a sumei de 200 euro pe lună drept contravaloare a lipsei sale de folosință asupra imobilului.
În fine, întrucât prin apelul declarat pârâtul face referire la dreptul de retenție pe care l-a solicitat, tribunalul constată că instanța i l-a acordat astfel că, în lipsa unor critici concrete sub acest aspect, nu se impune schimbarea soluției primei instanțe.
Pe cale de consecință, în baza art.274 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, apelantul va fi obligat să plătească intimatei suma de 2400 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel, apreciind că, în raport cu complexitatea cauzei și munca desfășurată în concret de avocatul intimatei, punerea integrală în sarcina apelantului a onorariului de 4400 lei ar însemna recunoașterea pe cale judiciară a posibilității de exercitare a dreptului la apărare peste limitele normale ale exercițiului acestui drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul M. I. împotriva sentinței civile nr.966 din 18.12.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei L..
Obligă apelantul să plătească intimatei S. E. M. suma de 2400 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. C. S.
Red.SCS
Thred..
Prima instanță: Judecătoria L., jud.I. D.
Ex.4/2 .
Se comunică cu:
1.Apelantul: M. I. – ..174 B, jud.A.
2.Intimata: S. E. M. – A., dom.ales la cab.av.A. C. – Piața Luther nr.2, ., jud.A.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 728/2014. Tribunalul ARAD | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
