Pretenţii. Sentința nr. 728/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 728/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 1049/250/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5
Ședința publică din 21 ianuarie 2014
Președinte M. A.
Judecător D. M.
Judecător T. B.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta M. N. împotriva sentinței civile nr. 728/11.10.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații S. D., S. A., S. D. jr., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei – avocat C. P. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 705 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depuse prin serviciul registratură la data de 21.01.2014 chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 705 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei de către recurentă, și întâmpinare de către intimații S. D., S. A., la care au atașat înscrisuri.
Nemaifiind solicitate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii, cu cheltuieli de judecată în ce privește taxă judiciară de timbru în primă instanță și în recurs.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 728/11.10.2013 pronunțată de Judecătoria L., s-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională M. N. (fostă S.) în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvenționali S. D., S. A. și cu pârâtul S. D. Junior.
A obligat pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 2.500 lei reprezentând investiții la imobilul din litigiu și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a administrat mijloacele de probă constând în înscrisuri, martori, expertiză, interogatoriu, iar din întreg materialul probator al cauzei a reținut că părțile au rămas să-și dispute caracterul cert, lichid și exigibil al unei creanțe constând în investițiile materiale aduse de reclamanta reconvențională imobilului proprietate redobândită a pârâților. Cu privire la echilibrul administrării probelor, prima instanță a încuviințat audierea inițială a câte doi martori propuși de către fiecare parte (C. A.-C., N. M., respectiv M. V., S. V.-S.), ulterior suplimentând audierea a încă doi martori propuși de pârâți (Korzsuk-P. F. și Cozmi I., persoane care au executat lucrările determinate menționate de martorul C. A.-C.) și administrarea, drept contraprobă, a interogatoriului pârâților.
Instanța de fond a reținut, în continuare, că reclamanta reconvențională a fost căsătorită cu pârâtul reconvențional S. D. Junior în perioada anilor 1995-2012, căsătoria acestora fiind desfăcută prin Sentința civilă nr. 34/17 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria L. în Dosar nr. 1._ și totodată că aceste părți și-au împărțit bunurile dobândite în timpul căsătoriei potrivit unei cote egale de contribuție prin Sentința civilă nr. 568/12 iunie 2012, modificată în parte, ca urmare a tranzacției părților, prin Decizia civilă nr. 1.719/13 decembrie 2012.
În ceea ce privește existența îmbunătățirilor și persoana sau persoanele care au suportat costurile acestora, din declarațiile martorilor audiați, cei propuși de pârâți – C. A.-C., N. M., Korzsuk-P. F. și Cozmi I. – și cei propuși de reclamantă – M. V., S. V.-S. – instanța de fond a reținut, în primul rând, faptul că toți martorii atestă existența mai multor îmbunătățiri aduse imobilului situat în L., mărturiile diferind după unghiul de vedere al fiecăruia în determinarea concretă a acestor investiții și, în al doilea rând, că niciunul dintre martorii ascultați, nici măcar cei propuși de reclamanta reconvențională nu au adeverit că reclamanta reconvențională ar fi suportat ea însăși vreunul din costurile investițiilor. S-a reținut că martorii Korzsuk-P. F. și Cozmi I. adeveresc faptul că pârâtul S. D. Senior a fost cel care a plătit pentru execuția porții din fier, montarea gresiei și a faianței în baie, schimbarea țiglei și a leațurilor acoperișului casei mari, respectiv țigla, leațurile și cornii acoperișului casei mici, iar martorul C. A.-C. atestă că același pârât i-a achitat costul montării centralei de încălzire a casei. Prima instanță a reținut că nu poate fi ignorată situația dovedită de pârâți în ceea ce privește retragerea în anul 2010 a unei sume de bani depuse prin economisire la bancă, 17.500 lei, care se coroborează cu celelalte probe cu înscrisuri în dovedirea existenței unor resurse materiale ale pârâților (administrau o Asociație familială) pentru suportarea costurilor unor investiții. De asemenea a reținut că reclamanta reconvențională nu a depus nici un înscris din care să rezulte că ea însăși ar fi achitat o parte din costurile investițiilor la casă.
Instanța de fond a reținut faptul că în ședința publică din data de 7 octombrie 2013, pârâții au ofertat reclamanta cu suma de 5.000 lei pentru a stinge procesul și că reclamanta a dovedit faptul că a fost încadrată în muncă depunând adeverința eliberată de ., respectiv Carnet de muncă.
Din concluziile Raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Ionicioiu C., instanța de fond a reținut că valoarea totală a investițiilor executate de oricare dintre părți în perioada 1995-2001 la imobilul situat în L., ., județul A. este de 48.300 lei.
În baza situației de fapt reținute, prima instanță a constatat, pe de o parte, că pârâta reclamantă reconvențională nu a dovedit, precum o cerea art. 1.169 Codul Civil, prin probe directe, înscrisuri și martori, că a suportat o parte din cheltuielile necesare realizării investițiilor la casa din L., ., Județul A., pe de altă parte, că aceeași a fost încadrată în muncă și că părțile adverse i-au recunoscut o contribuție nedeterminată la realizarea investițiilor atunci când i-au propus să primească suma de 5.000 lei pentru a fi stins procesul pe calea tranzacției, situație care a fost calificată de instanța de fond ca fiind o probă indirectă și care, pe calea prezumției simple reglementate de art. 1.203 Codul Civil, a fost acceptată în echitate pentru a acorda pârâtei reclamantă reconvențională suma de 2.500 lei. Această sumă se alătură valorii primite de pârâta reclamantă reconvențională de la fostul soț, pârâtul S. D. Junior, ca urmare a împărțirii bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. Și din această perspectivă, instanța de fond a reținut că foștii soți s-au preocupat de dobândirea propriilor lor bunuri fapt care contribuie la adeverirea susținerii pârâților reconvenționali S. D., S. A. că ei înșiși în cea mai mare parte au suportat costurile investițiilor la casă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta M. N. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii și pe cale de consecință obligarea pârâților intimați la plata sumei de_ de lei (reprezentând 1/2 din sporul de valoare total de_ de lei adus la imobilul în litigiu) și totodată, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, cheltuieli constând în taxă judiciară de timbru și onorariu expert și în recurs.
A subliniat că instanța de fond, i-a admis doar în parte acțiunea, considerând că suma de 2500 de lei, raportat la totalul sporului de valoare adus imobilului, reprezintă unica sa contribuție la realizarea investițiilor.
Susține că în mod greșit instanța de fond a reținut, în motivarea sentinței, că nu ar fi dovedit contribuția sa la realizarea investițiilor la imobil, din probele administrate în cauză, respectiv din proba cu înscrisuri (carte de muncă și adeverință de la locul de muncă) precum și din proba cu martori (martorii S. V. și M. V.) rezultând că pe perioada realizării investițiilor la imobil a realizat venituri din muncă, fiind angajată, spre deosebire de fostul său soț, care nu a fost încadrat în mod continuu în muncă și nu a realizat venituri consistente; pe perioada realizării investițiilor, pe lângă veniturile obținute din muncă, a realizat și venituri din activități comerciale (în sensul că a cumpărat bunuri de uz casnic și alimente din Ungaria pe care le revindea colegelor de la locul de muncă, profitul pe care îl obținea din această activitate investindu-l exclusiv în lucrările efectuate la casa pârâților reconvenționali), toate veniturile astfel obținute fiind folosite în vederea realizării investițiilor la imobil; a fost ajutată financiar și de părinții săi în sensul că aceștia i-au permis anual să vândă recolta agricolă de pe terenul acestora tocmai pentru a realiza investițiile la casa socrilor săi, intimații din prezentul litigiu; din declarațiile martorilor a rezultat în mod clar faptul că a contribuit la realizarea investițiilor la imobil.
De asemenea, a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că propunerea intimaților în sensul acordării unei despăgubiri de 5000 de lei reprezintă o probă indirectă care întemeiază soluția instanței de a-i atribui „în mod echitabil" suma de 2500 de lei cu titlu de despăgubire pentru contribuția sa la sporul de valoare adus imobilului.
Totodată, a subliniat că în mod greșit instanța de fond a reținut, ca motivare, faptul că a partajat bunurile mobile realizate în comun cu fostul său soț, situație juridică ce a făcut obiectul unui alt dosar și care nu privea sub nicio formă bunurile imobile prin încorporare realizate, cu titlu de investiții, la imobilul intimaților.
Instanța de fond, a făcut trimitere la dispozițiile art. 1203 din Codul civil, atribuind și acestei împrejurări, respectiv faptului că bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei cu fiul intimaților au fost partajate, valoarea unei prezumții simple și a unei probe indirecte care să conducă la ideea că dacă aceste bunuri au fost partajate, contribuția sa la realizarea investițiilor la imobil nu ar mai putea fi valorificată.
De asemenea, a subliniat că instanța a făcut confuzie între două situații juridice distincte, între două drepturi de creanță distincte, pe de o parte dreptul de creanță născut din lichidarea comunității de bunuri drept opozabil doar fostului său soț și dreptul de creanță ce face obiectul prezentului dosar, drept izvorât din investițiile efectuate la imobilul intimaților, investiții a căror valoare i se cuvine ca efect al rezoluțiuni contractului de întreținere și al repunerii părților în situația anterioară.
În mod total greșit și fără a argumenta, conform dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, soluția pronunțată, instanța de fond a reținut, fără a indica vreun criteriu obiectiv în acest sens, că, în mod echitabil i se cuvine o despăgubire de 2500 de lei, din totalul sporului de valoare de_ de lei adus imobilului.
Acest mod de soluționare a cauzei a considerat că echivalează cu nemotivarea sentinței deoarece, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au dus la pronunțarea hotărârii.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Intimații S. D. și S. A. au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nefondat.
În motivare au arătat că atât din înscrisurile depuse la dosar, din raportul de expertiza întocmit în cauză, din declarațiile martorilor audiați, cât și din declarațiile recurentei cu ocazia deplasării expertului la fața locului în vederea efectuării verificărilor si măsurătorilor necesare întocmirii raportului de expertiză a rezultat că majoritatea investițiilor la imobilul casa de locuit din litigiu s-au realizat înainte de încheierea contractului de întreținere (15.12.2005), aceste investiții fiind realizate pe cheltuiala intimaților S. D. și soția sa S. A..
În ceea ce privește cheltuielile aferente lucrărilor de investiții după data de 15.12.2005, au arătat că acestea au fost suportate, în cea mai mare parte, așa cum rezulta din declarațiile martorilor, din înscrisuri (facturi chitanțe, dispoziție retragere numerar) și din raportul de expertiză întocmit în cauză, de asemenea de către aceștia, recurenta împreună cu soțul ei folosindu-și veniturile pentru întreținerea lor și a minorei.
Au subliniat că investițiile au continuat și după rezoluțiunea contractului de întreținere, în anul 2012 aspect ce denotă faptul că investițiile la acest imobil au fost făcute de către intimați și nu din salariul de muncitor al recurentei ce rezultă din copia cărții de muncă depusă la dosar.
Referitor la veniturile suplimentare la care face referire recurenta, au menționat că este adevărat că aceasta îi ajuta cu vânzarea anumitor produse, însă activitățile comerciale erau întreprinse de către aceștia, drept dovadă că și în prezent continuă aceste activități.
Au menționat faptul că fiul acestora, intimatul S. D. jr., nu are alți copii decât minora rezultată în urma căsătoriei cu recurenta, minoră care se află în grija și educarea acestuia, domiciliul său fiind stabilit la tată, la solicitarea minorei.
În ceea ce privește ajutorul acordat de către părinții recurentei, au învederat instanței faptul că aceștia nu au ajutat recurenta în sensul de a-i permite să vândă recolta, ci au vândut aceste terenuri recurentei și soțului acesteia, așa cum rezulta din colile CF nr. 442 Ususau, CF nr. 447 Ususau, CF nr. 441 Ususau, CF nr. 443 Ususau, folosind în continuare aceste terenuri în scopuri personale.
Din nici o declarație de martor, au subliniat că nu rezultă faptul că aceste investiții ar fi fost realizate de către recurentă, martorii acesteia susținând doar ca știu că s-au realizat investiții fără să cunoască însă din ce bani au fost achitate aceste investiții.
În drept au invocat dispozițiile art. 118, 242, 274 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 - 3041 Codul de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin primul motiv invocat recurenta susține că, în mod greșit prima instanță a considerat că nu și-a dovedit contribuția la realizarea investițiilor în litigiu.
Contrar susținerilor recurentei, instanța constată că la fond au fost administrate toate probele necesare, iar starea de fapt a fost stabilită în urma interpretării corecte a acestora.
Se observă, așa cum a reținut și prima instanță, că nici unul dintre martorii audiați, nu au confirmat faptul că recurenta ar fi suportat costul investițiilor – ori o parte din acestea. D-nul M. V. și d-na S. V. – martori propuși chiar de către reclamantă au relatat că dânșii nu cunosc „cine a executat lucrările, cine a suportat costul ori care a fost contribuția financiară a părților”.
Se mai invocă faptul că în sentință se face referire în mod eronat, la partajarea bunurilor mobile dobândite în comun cu fostul soț, prima instanță făcând confuzie între două situații juridice distincte.
Nu pot fi primite aceste susțineri întrucât din considerentele hotărârii atacate nu rezultă nicidecum faptul că partajarea bunurilor comune ar determina imposibilitatea valorificării contribuției la realizarea investițiilor. Prima instanță a subliniat doar faptul că veniturile obținute de foștii soți se reflectă în masa partajabilă stabilită în dosar nr._, respectiv 28.310 lei, în prezenta cauză reclamanta nefiind în măsură să prezinte vreun înscris ori lată probă în dovedirea investițiilor.
La fel de neîntemeiat se apreciază a fi și motivul ce vizează nemotivarea hotărârii. Se observă că prima instanță a redat corect starea de fapt în urma analizei tuturor probelor administrate, arătând că recurenta nu și-a îndeplinit obligația impusă de art. 1169 Codul Civil.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca neîntemeiat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată recurenta să plătească intimaților 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta M. N., în contradictoriu cu intimații S. D., S. A., S. D. jr. împotriva sentinței civile nr. 728/11.10.2013 pronunțată de Judecătoria L..
Obligă recurenta să plătească intimaților 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2014.
Pentru președinte Judecător Judecător
M. A. D. M. T. B.
aflat în concediu de odihnă
semnează președinte Secție civilă
judecător N. C.
Grefier
M. C.
Red.TB/20.02.2014
Thred.MC
2 ex./
Nu se comunică.
Primă instanță – Judecătoria L. - judecător I. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 165/2014. Tribunalul ARAD | Evacuare. Hotărâre din 05-06-2014, Tribunalul ARAD → |
|---|
