Evacuare. Sentința nr. 1329/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1329/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 18601/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1015
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2014
Președinte C. C. A.
Judecător R. M.
Grefier L. K.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul Hărdăleu D., în contradictoriu cu intimata I. F., împotriva Sentinței civile nr.1329 din 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal se prezintă apelantul asistat de avocat L. Stanoiov din Baroul A. în substituirea avocatului titular G. V. din Baroul A., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la data de 9.10.2014 prin serviciul registratură intimata a depus la dosar precizare care a fost comunicată cu apelantul.
Reprezentanta apelantului depune la dosar împuternicire avocațială de substituire, un set de înscrisuri și o scrisoare de recomandare, arată că înțelege să formuleze o cerere de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr. 1674/8/D/2014 care are ca obiect punere sub interdicție arătând totodată că va formulat în scris această cerere pe care o va întemeia și în drept, până la sfârșitul dezbaterilor.
Instanța pune în discuție lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a-i oferi reprezentantei apelantului posibilitatea de a formulat în scris cererea de suspendare.
Față de această împrejurare reprezentanta apelantului arată că nu se opune.
La reluarea cauzei, reprezentanta apelantului depune la dosar cererea de suspendare a judecării prezentei cauze în temeiul art. 412 alin. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr. 1674/8/D/2014 având ca obiect punere sub interdicție. Apreciază că, prima instanță trebuia să procedeze la suspendarea cauzei, deoarece intimata suferă de demență, nefiind conștientă de faptele sale.
De asemenea, arată că este desemnat un curator pentru intimată, dar curatela privește un alt gen de curațiune, nu privește și semnarea contractului de asistență juridică și de a solicita evacuarea. Cererea de punere sub interdicție este pe rol și insistă în suspendarea cauzei în temeiul art. 412 alin. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea acesteia.
Instanța, față de cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 412 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, consideră că aceasta este neîntemeiată, sens în care respinge cererea de suspendare, întrucât partea nu a fost pusă sub interdicție așa cum arată și avocata apelantului, procedura de punere sub interdicție este în curs de desfășurare, mai precis în faza de cercetare.
În această situație reprezentanta apelantului solicită suspendarea cauzei în temeiul art. 413 Cod procedură civilă. Având în vedere modul în care a fost formulată acțiunea, apărările și întâmpinarea depusă de către intimată, aceasta consideră că este imposibil ca intimata să ceară evacuarea apelantului, în condițiile în care aceasta suferă de demență, acest lucru va fi lămurit prin cererea de punere sub interdicție.
Instanța pune în discuție reprezentantei apelantului și solicită acesteia să explice în ce mod poate ajuta instanța de apel, soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul privind cererea de punere sub interdicție.
Față de aceasta reprezentanta apelantului învederează că din cercetări va rezulta că este imposibil ca intimata să ceară evacuarea apelantului și arată că nu se specifică niciunde că acțiunea a fost formulată de curator, ci de intimată personal, iar dacă din cercetări va rezulta că intimata nu a fost în deplinătatea facultăților mintale, atunci acțiunea este lipsită de interes.
Instanța solicită apelantului să indice perioada de când mama sa are probleme de sănătate, cu cine locuiește și dacă sora sa locuiește cu intimata.
Apelantul arată că mama sa are probleme de sănătate de aproximativ 3 ani, personal a internat-o într-o clinică de unde, ulterior sora sa a externat-o și a dus-o la ea.
Instanța cu privire la cel de-al doilea temei de drept privind suspendarea cauzei, respectiv art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, respinge cererea întrucât procedura punerii sub interdicție nu influențează judecata acestei cauze.
Reprezentanta apelantului arată că își susține excepția lipsei capacității de exercițiu invocată prin răspunsul la întâmpinare.
În probațiune reprezentanta apelantului solicită încuviințarea probei privind audierea martorei Hanc M. V. care are cunoștință despre faptul că intimata este bolnavă psihic, precum și citarea intimatei cu mențiunea la interogatoriu.
Instanța cu privire la cererile de probațiune privind audierea martorei Hanc M. V., precum și citarea intimatei la interogatoriu, consideră că nu sunt utile soluționării cauzei, sens în care le respinge cu motivarea că, în această cauză nu se judecă aspecte cu privire la punerea sub interdicție, acest lucru făcând obiectul altui dosar.
Reprezentanta apelantului arată că a solicitat în probațiune citarea intimatei cu mențiunea la interogatoriu pentru a se dovedi că intimata este bolnavă psihic.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 3 iunie 2014 constată că prin sentința civilă nr.1329 din 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr._ s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. F. în contradictoriu cu pârâtul H. D.. S-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în A., . bis, . CF nr._-C1-U8 A., nr. CF vechi_ CAD. 6318/XIV, cu nr. top. 3118/a/3-4/1/1, 3118/a/2/1/1/1; 3118/b/1/1, 3119/6-9/1; 3119/7-8/2; 3119/10/1/1; 3119/12/1/1/1/XIV.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 100 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, imobilul situat în A., . bis, . în CF nr._-C1-U8 A., liber de sarcini, compus dintr-o cameră în suprafață de 43 mp., constituie proprietatea tabulară a reclamantei I. F., dreptul de proprietate asupra cotei de 1/1 parte s-a dobândit de către reclamantă prin Convenție.
Pârâtul ocupă imobilul, dar nu deține niciun titlu locativ și, deși a fost notificat prin Notificarea emisă la data de 17.09.2013 să părăsească acest imobil, a refuzat să o facă, motiv pentru care reclamanta a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.
Prima instanță a mai reținut că pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 Cod proc. civ., respectiv în termenul de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile prevederilor art. 165 Cod proc. civ. – situație în care sunt incidente prevederile art. 208 alin. 2 Cod proc. civ., potrivit cărora nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu dispune altfel.
Reclamanta, care deține dreptul de proprietate privată asupra imobilului, are dreptul de a poseda, folosi și dispune de imobil în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege – potrivit prevederilor art. 555 alin. 1 Cod civil.
Reținând că reclamanta nu înțelege să tolereze locația pârâtului în imobil și având în vedere atributele dreptului real și absolut de proprietate care îi conferă proprietarului dreptul de dispoziție, posesie și administrare, în temeiul prevederilor art. 555 alin. 1 Cod proc. civ., prima instanță a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în A., . bis, . în CF nr._-C1-U8 A., cu nr. top. 3118/a/3-4/1/1 A..
În temeiul prevederilor art. 453 Cod proc. civ., a obligat pârâtul la plata sumei de 100 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Hărdăleu D. prin care solicită schimbarea în tot hotărârii atacate și pe fond solicită a se proceda la anularea cererii de chemare în judecată, deoarece aceasta nu a fost exercitată de către reclamanta I. F..
În motivare arată că prin sentința civilă nr. 1329/24.03.2014, pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._, s-a admis cererea de chemare in judecată, privind evacuarea apelantului din imobilul în care locuiește în prezent, respectiv . bis, ..
De asemenea, arată că pentru a hotăra astfel, prima instanța a reținut împrejurarea că locuiește în acel imobil fără nici un titlu locativ și având în vedere faptul că nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin.1 Cod procedură civilă, a fost decăzut din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții în afara celor de ordine publică.
Cu privire la nedepunerea întâmpinării, apelantul solicită a se observa faptul că prima instanța l-a citat pentru depunerea întâmpinării, doar la adresa din municipiul A. ., ., jud. A., adresă la care acesta nu locuiește în prezent. Din acest motiv nu a depus întâmpinarea în termenul legal de 25 zile.
Ulterior citația pentru termenul de judecată din data de 24.03.2014, s-a comunicat la ambele adrese.
În apel înțelege să susțină în continuare excepția lipsei capacității de exercițiu prevăzută de art. 37 și art. 43-44 Cod civil.
Având în vedere faptul că mama sa este bolnavă psihic, aceasta nemaiavând reprezentarea realității, fiind fără discernământ, nu putea să încheie contractul de asistentă juridică cu reprezentantul legal în persoana domnului avocat D. I. acesta fiind angajat de către sora sa, Hărdăleu M., care nu are nici un drept de proprietate asupra apartamentului mamei sale. Arată că acest aspect rezultă din împuternicirea avocațială existentă la dosarul cauzei, împuternicire în care sora sa semnează în numele mamei sale.
Astfel, consideră că prima instanța a fost indusă în eroare în ceea ce privește starea de fapt descrisă în motivarea cererii. De asemenea, precizează că mama sa, nu locuiește cu el, acesta nu este violent, iar acțiunea civilă în evacuare nu reprezintă voința mamei sale.
Mama sa, locuiește la locuința surorii sale Hărdăleu M., care, potrivit documentației depuse la dosar a efectuat toate formalitățile necesare în vederea instituirii curatelei și numirii acesteia ca și curator, având în vedere faptul că, potrivit Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 5053 din 19.07.2013, mama sa I. F., a fost încadrată în gradul de handicap „Grav”, cu asistent personal și nu este deplasabilă.
Mai arată că, potrivit încheierii nr. 8345/03.12.2013, dată de Judecătoria A. în dosar nr. 17._, s-a admis cererea de instituire și numire curator, luându-se în considerare împrejurarea că intimata din cauza bolii, nu își poate apăra singură interesele și este în situația prevăzută de disp. art. 178 lit.a Cod civil.
Încheierea prin care sora apelantului a fost numită curator are puteri restrânse, aceasta putând să o reprezinte în fața autorităților publice, dar nu și să ii administreze averea.
Cererea de chemare în judecată este făcută prin reprezentant legal în numele intimatei I. F., iar starea de fapt prezentată nu este nici pe departe conformă cu realitatea.
Apelantul mai arată că în perioada în care, intimata locuia cu el, aceasta reprezenta un real pericol pentru cei din jur datorită stării sale de iresponsabilitate. S. sa, s-a oferit a o îngriji, astfel că în prezent beneficiază din partea Primăriei Municipiului A., de indemnizație de însoțitor.
Conform înscrisurilor depuse, apelantul arată că a depus și cerere de punere sub interdicție a mamei sale în calitate de intimată cu solicitarea de a fi numit el curator pentru aceasta. Această cerere este înregistrată pe rolul Judecătoriei A. și este în faza de cercetări la Poliția Municipiul A., urmând a se efectua o expertiză medico legală pentru a se constata dacă intimata mai are discernământ.
Față de această situație, consideră că se impune suspendarea facultativă a prezentei cauze până la soluționarea cererii de punere sub interdicție.
Pentru motivele arătate solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și în rejudecare, solicită anularea cererii de chemare în judecată, aceasta nefiind exercitată de către reclamantă.
În drept a invocat disp. art. 466 și urm. Cod procedură Civilă.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca fiind total nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile 1329/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ prin care își reiterează cererea solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: - evacuarea necondiționată și imediată a apelantului din imobilul proprietatea personală a intimatei în cauză, conform C.F. nr._ cu top.3118/a/3-4/l/l A., acesta ocupă în mod abuziv și fără nici un titlu locuința proprietatea personala a acesteia, datorită faptului că apelantul este foarte violent, consuma frecvent alcool și nu a plătit nici datoriile acumulate la întreținere din data de decembrie 2012 până în prezent.
În motivare solicită evacuarea imediată și necondiționată, a apelantului deoarece îi ocupă în mod abuziv locuința și îi interzice să locuiască în aceasta.
Arată că a fost amenințată de către acesta în nenumărate rânduri, a agresat-o fizic și verbal. Acesta prin apelul formulat nu ataca conținutul sentinței ci doar aspecte adiacente cauzei care nu fac obiectul prezentului dosar.
În conformitate cu art. 478 alin.2 C.P.C. arată că se opune cererii de luare a interogatoriului intimatei care nu este utilă și nici pertinentă în vederea soluționării cauzei. Apelantul nu înțelege că ocupă absolut fără nici un titlu locativ proprietatea altei persoane, iar intimata este pusă în situația de a plăti numeroasele datorii acumulate de apelant la întreținerea imobilului afirmație pe care o dovedește cu actele atașate prezentei, fiind chemat în judecată de asociația de proprietari pentru neplata întreținerii pe mai mulți ani în urmă.
Având în vedere cele enunțate mai sus, intimata solicită respingerea apelului și evacuarea imediată și necondiționată a acestuia, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat și taxă judiciară de timbru.
În drept a invocat Legea nr. 114/1996 art. 24 lit. b teza 3, art. 557-558 Cod civil.
Apelantul a depus răspuns la întâmpinare prin care invocă excepției lipsei capacității de exercițiu la încheierea contractului de asistentă juridică și implicit a calității de reprezentat.
Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant sancționează cu nulitatea actele procesuale întreprinse de cel ce a acționat în numele părții fără a putea prezenta dovada calității de reprezentant, fiind o excepție absolută de fond, având un caracter de ordine publică, acționând în sensul că produce nulitatea cererii înregistrate.
Calitatea de parte în proces este condiționată de existența unui reprezentant legal care va exercita drepturile și obligațiile părții în proces.
Arată că în prezenta cauză intimata nu a încheiat contract de asistentă juridică cu avocatul D. A.. Contractul de asistentă juridică a fost încheiat cu fiica acesteia numita Hărdăleu M., intimata fiind bolnavă psihic.
Prin încheierea nr. 8345/03.12.2013, s-a numit în calitate de curator pentru intimată, doamna Hărdăleu M., s-a constatat împrejurarea că intimata este încadrată în gradul de handicap „Grav” cu asistent personal și nu este deplasabilă, din aceste motive neputând exercita drepturile și apăra interesele în condiții mulțumitoare.
Mai arată că, curatorul Hărdăleu M., prin curatela înființată nu are exercițiul drepturilor de a dispune și de drepturile de proprietate și de administrare a averii, fiind limitată doar pentru reprezentarea mamei în fața autorităților publice, pentru situații care nu țin de administrarea sau transferul dreptului de proprietate.
Față de această situație, consideră că Hărdăleu M., nu poate să o reprezinte pe intimată - bolnavă psihic - în vederea evacuării necondiționată a apelantului din apartamentul ce este proprietatea intimatei.
Intimata nu a putut încheia contract de asistentă juridică cu dl. Avocat D. A., sau dacă l-a încheiat acesta este lovit de nulitate absolută, având în vedere faptul că, potrivit actelor medicale depuse la dosar aceasta este lipsită de discernământ, fiind grav bolnavă psihic.
Potrivit referatului medical, intimata prezintă agitație psihomotorie, irascibilitate, iritabilitate, dezorientare temporală, stări halucinatorii delirante cu comportament secundar, incapacitate de autoadministrare și autoîngrijire, având nevoie de a fi îngrijită și asistată de alte persoane.
Reiterează faptul că a depus cererea în vederea punerii sub interdicție a intimatei și pentru a fi numit tutore în vederea ocrotirii intereselor acesteia, care se află în faza de cercetare la P. de pe lângă Judecătoria A..
În probațiune a depus înscrisuri.
Intimata a depus la dosar precizare prin care reiterează motivele din întâmpinare.
Analizând apelul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:
Din motivele invocate de apelant, tribunalul reține că, în cauză, este vorba de un apel nedevolutiv prin care, în baza art.476 alin.3 din Codul de procedură civilă, se tinde la anularea hotărârii primei instanțe și a acțiunii reclamantei-intimate în temeiul excepției lipsei capacității de exercițiu.
Analizând excepția lipsei capacității de exercițiu, invocată de apelant, tribunalul apreciază că este neîntemeiată. Din prevederile art.43 alin.1 ale Codului civil din 2009 rezultă că nu au capacitate de exercițiu: minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și interzisul judecătoresc. per a contrario, toate celelalte persoane fizice au capacitate de exercițiu și implicit și capacitate procesuală de exercițiu. Așadar, pentru ca o persoană să fie lipsită de capacitate procesuală de exercițiu, iar acțiunea promovată de aceasta să fie anulabilă, este necesar ca acea persoană să fie un minor sub 14 ani sau o persoană pusă sub interdicție prin hotărâre judecătorească definitivă. Or, în prezenta speță, reclamanta-intimată, la data depunerii cererii de chemare în judecată, nu a fost pusă sub interdicție, prin hotărâre definitivă și nu este nici un minor cu vârsta sub 14 ani, motiv pentru care se poate considera că are capacitate procesuală de exercițiu. Împrejurarea că există pe rol un proces de punere sub interdicție a reclamantei-intimate nu influențează soluția din prezenta cauză, întrucât punerea sub interdicție nu operează retroactiv, iar, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta-intimată nu era pusă sub interdicție. Ca atare, tribunalul nu poate primi această argumentație a pârâtului-apelant în susținerea excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu.
Cât privește invocarea instituirii curatelei pentru reclamanta-intimată, în susținerea aceleiași excepții, tribunalul apreciază că susținerea este nefondată. Contrar afirmațiilor apelantului, curatela nu a fost instituită pentru incapacitate, intimata nefiind pusă sub interdicție la acel moment, instituirea curatelei dispunându-se în baza art.178 lit.a din Codul civil din 2009, pentru neputința de administrare a bunurilor. Prin urmare, instituirea curatelei pentru intimată nu influențează asupra capacității sale de exercițiu.
Din cele ce preced, văzând că excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată de apelant este nefondată, tribunalul apreciază că apelul promovat este nefondat urmând a-l respinge în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul HĂRDĂLEU D. CNP_, cu domiciliul în A., ., ., . în contradictoriu cu intimata I. F. CNP_ cu domiciliul în A., . bis, . și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat D. A., în A., ., nr. 5/B, județ A., împotriva Sentinței civile nr.1329 din 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2014.
Președinte, Judecător,
C. C. A. R. M.
Grefier,
L. K.
Red.CCA /Thred.LK
Data:13.11.2014
5ex./3com./
Se comunică:
apelantului Hărdăleu D. cu domiciliul în A., ., ., . și la adresa din A., . bis, .
intimatei I. F. cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat D. A., în A., ., nr. 5/B, județ A.
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător C. F. M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3362/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|








