Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1243/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1243/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 3219/108/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA a I-a CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1243
Ședința publică din 24 iunie 2014
Președinte: L. L.
Grefier: A. C.
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul G. C., în contradictoriu cu pârâtul T. F. C. având ca încuviințarea executării silite a hotărârii nr. 39 HV 21/22 F-47 pronunțată de Tribunalul Landului Innsbruck, secția 39 la data de 25.03.2013.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nemaifiind formulate alte cereri constatând cauza în stare de judecată instanța o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. la data de 30.05.2014 instanța constată că, petentul C. G. în contradictoriu cu pârâtul F. C. T., a solicitat recunoașterea hotărârii nr. 39 HV 21/22 F-47 pronunțată de Tribunalul Landului Innsbruck, secția 39, la data de 25.03.2013. De asemenea a solicitat obligarea pârâtului si la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat că, prin hotărârea definitivă și executorie nr. nr. 39 HV 21/22 F-47 pronunțată de Tribunalul Landului Innsbruck, secția 39 la data de 25.03.2013, pârâtul F. C. T. a fost obligat la plata sumei de 1275.50 Euro către dl. C. G., suma ce reprezintă cheltuieli de reprezentare.
De asemenea petentul arată că la data de 06.02.2014 a fost emis certificatul menționat la articolele 54 și 58 din Regulamentul privind hotărârile și tranzacțiile judiciare, și deoarece pârâtul nu și-a executat de bunăvoie obligația de plată ce îi revine, petentul a înțeles să demareze procedurile legale în vederea recuperării sumei.
A precizat că, hotărârea nr. 39 HV 21/22 F-47 a fost pronunțată de către Tribunalul Landului Innsbruck, stat membru UE, astfel încât în raport de prevederile art. 1064 Cod pr. civilă, astfel că, în vederea parcurgerii procedurii de încuviințare a executării silite, urmează a fi aplicate prevederile Regulamentului Consiliului UE nr. 44/2001.
Totodată petentul arată că sunt îndeplinite prevederile art. 41 din cuprinsul regulamentului 44/2001, depunând în susținerea cererii hotărârea nr. 39 HV 21/22 F-47 pronunțată de Tribunalul Landului Innsbruck – în original, traducerea legalizată a hotărârii precum și certificatul menționat la art. 54 și art. 58 din Regulamentul nr. 44/2001.
Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată și încuviințarea executării silite a acestei hotărâri, cu cheltuieli de judecată.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține că pârâtul a fost obligat prin hotărârea nr. 39 HV 21/22 F-47 pronunțată de Tribunalul Landului Innsbruck, secția 39 la data de 25.03.2013, la plata sumei de 1275.50 Euro către dl. C. G., suma ce reprezintă cheltuieli de reprezentare, având în vedere că petentul, în calitate de avocat, a reprezentat pârâtul care a avut calitatea de învinuit, în cauza penală 39 HV 21/12F-47.
Hotărârea judecătorească este pronunțată în Austria, stat membru UE fiind irevocabilă și executorie, precum și faptul că hotărârea tradusă de un traducător autorizat întrunind elementele de autenticitate prevăzute de lege, fiind întrunite disp. art. 41 și 54 din Consiliului UE nr. 44/2001.
Față de cele reținute se va dispune încuviințarea executării silite a hotărârii nr. 39 HV 21/22 F-47 pronunțată de Tribunalul Landului Innsbruck, secția 39 la data de 25.03.2013.
În baza art. 451 Noul Cod de pr. civilă, va obliga pârâtul să plătească petentului suma de 20 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea petentului C. G. în contradictoriu cu intimatul F. C. T..
Dispune încuviințarea executării hotărârii nr. 39 HV 21/12 F-47 pronunțată de către Tribunalul Landului Innsbruck, Secția 39, Judecător Dr. Gunther Bohler în data de 25.3.2013.
Obligă pe intimatul F. C. T. la plata către petent a sumei de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmează să fie depusă la Tribunalul A..
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2014.
Președinte Grefier
L. LauraAdriana C.
Red/L.L./ Tehnored/A.C.
4ex/2com/01.07.2014
Se comunică cu:
- petentul – G. C. dom ales la SPRL „Portnoi, T. și Asociații” din București, ., Victory Business Center, etaj 3, sector 3
- pârâtul F. C. T., din A., ..21, ., .
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 44/2014. Tribunalul ARAD | Obligaţie de a face. Hotărâre din 22-01-2014, Tribunalul ARAD → |
|---|








