Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1062/2014. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 1062/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 379/246/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. operator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1062

Ședința publică din data de 02 decembrie 2014

Președinte L. L.

Judecător S. O. S.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-pârâtă Di B. G. Contract SRL, în contradictoriu cu intimatul M. D. G. F., împotriva sentinței civile nr. 308/19.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este timbrat cu 25 lei taxă judiciară de timbru

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că prin serviciul registratură al instanței, la data de 03.11.2014 apelanta depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 25 lei.

La data de 27.11.2014 intimatul depune la dosar întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, închide dezbaterile.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. pe data de 31.10.2014, constată că prin sentința civilă nr. 308/19.08.2014, Judecătoria Ineu a respins excepția tardivității formulării plângerii ridicată de intimată și a admis plângerea formulată de petentul M. D. G. F. domiciliat în Ineu, ..10, jud. A., în contradictoriu cu intimata S.C,, DI B. G. CONTRACT,, S.R.L, cu sediul social în A., P-ța A. I., nr.15, .,_ privind încheierea de CF nr.976/2014, și în consecință a dispus anularea încheierii CF nr._/06.12.2013 emisă de O.C.P.I. A., B.C.F. Ineu și încheierii CF nr.976/17.01.2014, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.264/24.02.2011 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._, s-a admis acțiunea reclamantei . CONTRACT SRL împotriva pârâtului M. D. G. F. și a constatat că prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 08.07.2010 și 03.07.2010, între reclamantă și pârât, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în extravilanul Orașului Ineu, identificat în Titlul de proprietate nr._/20.09.2009, eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., respectiv suprafața de 0,58 ha teren arabil situat în . 631/2/14, respectiv suprafața de 1,13 ha în . de 1,56 ha, în ./2, 125/2, ., 829/1/29, 746/2/29, 476/2/30, 829/1/48, 829/2/57, pentru prețul total de 12.560 lei, cu obligarea pârâtului la încheierea cu reclamanta a contractului autentic de vânzare-cumpărare privind terenul identificat, în caz contrar hotărârea ținând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă nr.1457/2012, Tribunalul A. a admis recursul exercitat de pârâtul M. D. G. F., a casat sentința civilă nr.264/24.02.2011, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la prima instanță.

În urma casării, cauza s-a înregistrat sub dosar nr._ *, iar prin sentința civilă nr.390/27.02.2013, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemiată, împotriva acestei hotărâri nefiind exercitată calea de atac a recursului.

Prin cererea nr._/06.12.2013 (fila 7), intimata . Contract,, SRL a solicitat BCPI Ineu notarea dreptului de opozabilitate asupra imobilului înscris în CF nr._ Ineu, înscris în cartea funciară_ UAT Ineu în baza sentinței civile nr.264/24.02.2011 pronunțată de Judecătoria Ineu.

Prin Încheierea de CF nr._/06.12.2013 (fila 7) s-a admis cererea intimatei . Contract,, SRL fiind notat dreptul de opozabilitate în favoarea acesteia sub B.3 din CF_ UAT Ineu, cu referire la imobilul cu nr.cadastral_, înscris în CF_ UAT Ineu

Împotriva acestei Încheieri, la data de 17.01.2014, petentul M. D. G. F. a formulat cererea de reexaminare, (fila 6) a arătat că intimata a depus documente casate, anulate, false, respectiv aceea că sentința civilă nr.264/2011 a Judecătoriei Ineu a fost casată prin decizia nr.1457/2012 a Tribunalului A., adresa de domiciliu a petentului fiind ..10, orașul Ineu, județul A. și nu ..10, orașul Ineu, județul A..

Prin Încheierea nr.976/17.01.2014, BCPI Ineu a respins cererea formulată de petent și a dispus notarea respingerii cererii de reexaminare a încheierii nr._/06.12.2013, cu menținerea soluției inițiale sub B.5 din CF_ UAT Ineu și radierea din oficiu notarea cererii de reexaminare a încheierii nr._/06.12.2013 de sub B.6 din CF nr._ UAT Ineu(fila 4).

Plângerea împotriva încheierii de carte funciară este o cale specială de atac, cu caracter necontencios, ce se soluționează potrivit normelor de procedură specială prevăzute de Legea nr.7/1996, completate cu dispozițiile din Cartea a III-a din Noul Cod de procedură civilă. Caracterul necontencios al plângerii împotriva încheierii de carte funciară este o consecință a caracterului necontencios al cererii de înscriere a actelor și faptelor juridice în cartea funciară, reținut și în Decizia nr.2/2001 a Curții Supreme de Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, motivat de faptul că, prin formularea unei astfel de cereri, titularul nu urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.

Instanța învestită cu soluționarea unei astfel de plângeri verifică legalitatea și temeinicia soluției date cererii de înscriere în cartea funciară, de oficiul de cadastru, analizând doar înscrisurile avute în vedere de registratorul de carte funciară care a pronunțat încheierea atacată.

În drept, în temeiul art.31 alin.1-4 din Legea nr.7/1996, republicată:„ Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. În vederea soluționării cererii de reexaminare, persoana interesată va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-șef.

Împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial și se înscriu din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.

Plângerea împotriva încheierii se poate depune de cei interesați sau notarul public și direct la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, situație în care instanța va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii și copia cărții funciare, precum și notarea plângerii în cartea funciară”.

Aceste dispoziții legale sunt deci aplicabile atât în ceea ce privește soluționarea excepției cât și în ceea ce privește plângerea petentului.

Instanța a analizat mai întâi excepția tardivității, potrivit art.248, c.pr.civilă, unită cu fondul cauzei anterior închiderii dezbaterilor de la termenul din 19 august 2014, în soluționarea căreia s-a reținut că, încheierea CF nr.976/17.01.2014 a fost comunicată petentului la o altă adresă decât cea indicată de acesta în cuprinsul cererii de reexaminare, respectiv ..10, în loc de ..10, ambele din orașul Ineu (fila 42), această comunicare nefiind deci valabil efectuată.

La data de 05.03.2014, BCPI Ineu a înregistrat plângerea petentului cu privire la încheierea CF nr.976, (fila 3).

În aceste condiții, nefiind neputându-se reține ca valabil efectuată comunicarea încheierii nr.796/17.01.2014 cu petent, respectiv având în vedere că termenul de 15 zile în care poate fi formulată plângerea curge în favoarea petentului, în temeiul prevederilor art.31 Legea nr.7/1996, republicată, va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 881 Noul c.civil, ,,înscrierile sunt de 3 feluri: intabularea, înscrierea provizorie și notarea. Intabularea și înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară. Înscrierea provizorie și notarea se fac numai în cazurile anume prevăzute de lege.,,

De asemenea, potrivit art. 902 alin.2, Noul c.civil,, În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară: 1. punerea sub interdicție judecătorească și ridicarea acestei măsuri; 2. cererea de declarare a morții unei persoane fizice, hotărârea judecătorească de declarare a morții și cererea de anulare sau de rectificare a hotărârii judecătorești de declarare a morții; 3. calitatea de bun comun a unui imobil; 4. convenția matrimonială, precum și modificarea sau, după caz, înlocuirea ei; 5. destinația unui imobil de locuință a familiei; 6. locațiunea și cesiunea de venituri; 7. aportul de folosință la capitalul social al unei societăți; 8. interdicția convențională de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris; 9. vânzarea făcută cu rezerva dreptului de proprietate; 10. dreptul de a revoca sau denunța unilateral contractul; 11. pactul comisoriu și declarația de rezoluțiune sau de reziliere unilaterală a contractului; 12. antecontractul și pactul de opțiune; 13. dreptul de preempțiune născut din convenții; 14. intenția de a înstrăina sau de a ipoteca; 15. schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garanții reale asupra creanței ipotecare; 16. deschiderea procedurii insolvenței, ridicarea dreptului de administrare al debitorului supus acestei măsuri, precum și închiderea acestei proceduri; 17. sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale; 18. acțiunea în prestație tabulară, acțiunea în justificare și acțiunea în rectificare; 19. acțiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, acțiunea în partaj, acțiunile în desființarea actului juridic pentru nulitate, rezoluțiune ori alte cauze de ineficacitate, acțiunea revocatorie, precum și orice alte acțiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise; 20. punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o înscriere în cartea funciară săvârșită printr-o faptă prevăzută de legea penală.,,

În speță, instanța a constat că nu sunt incidente nici unul din aceste cazuri, astfel că notarea dreptului de opozabilitate în favoarea acesteia sub B.3 din CF_ UAT Ineu nu are fundament juridic și s-a impus radierea sa.

Mai mult decât atât, notarea a avut la bază o hotărâre judecătorească casată de instanța de control judiciar, respectiv prin decizia civilă nr.1457/2012.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art.31 Legea nr.7/1996, republicată, instanța a admis plângerea petentului, în sensul că a dispus anularea încheierii CF nr._/06.12.2013 emisă de O.C.P.I. A., B.C.F. Ineu și încheierii CF nr.976/17.01.2014, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Di B. G. Contract SRL solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței primei instanțe iar în rejudecare pe cale de excepție, respingerea plângerii ca fiind tardiv introdusă.

În motivarea cererii de apel, apelanta arată că în fața instanței de fond, reclamanta, prin apărător a ridicat excepția tardivității plângerii, excepție susținută și în instanța de control judiciar, pe care Judecătoria Ineu în mod greșit a respins-o.

Apelanta mai arată că la data de 14.02.2014, intimatului i-a fost comunicată prin afișare la domiciliu său din Ineu, .. 10 încheierea de respingere nr. 976/17.01.2014 prin care s-a respins cererea de reexaminare a încheierii de CF nr._/06.12.2013 a BCPI Ineu.

Împotriva acestei încheieri, apelanta mai arată că intimatul a formulat plângere ce face obiectul prezentului dosar la data de 05.03.2014, iar drept urmare au fost nesocotite dispozițiile imperative ale legii privind termenul de introducere a plângerii, motiv pentru care se solicită admiterea excepției tardivității.

Prin întâmpinarea depusă la data de 27.11.2014, intimatul solicită respingerea apelului ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea sentința instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul arată că motivele invocate în cererea de apel sunt neîntemeiate întrucât sunt aceleași invocate și în fața instanței de fond, motive pe care instanța le-a respins,

Analizând apelul prin prisma dispozițiile art. 476 – 479 Noul Cod de Procedură Civilă, tribunalul apreciază că nu este fondat.

Verificând sentința atacată, tribunalul constată că prima instanță a reținut o stare de fapt cum rezultă din probele administrate în cauză și a făcut o crudă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În mod întemeiat, prima instanță a respins excepția tardivității invocată de intimată. Astfel, încheierea CF nr. 976/17.01.2014 a fost comunicată petentului la o altă adresă decât cea indicată de acesta în cuprinsul cererii de reexaminare, respectiv .. 10, în loc de .. 10, ambele din orașul Ineu (fila 42), această comunicare nefiind deci valabil efectuată.

La data de 05.03.2014, BCPI Ineu a înregistrat plângerea petentului cu privire la încheierea CF nr. 976 (fila 3). În mod corect s-a reținut faptul că, comunicarea încheierii nr. 796/17.01.2014 nu poate fi apreciată ca valabil efectuată.

Pe fondul cauzei, prima instanță în mod întemeiat a reținut că în cauză nu sunt prezente nici una din dispozițiile prevăzute de art. 881, art. 902 din Noul Cod Civil.

Tribunalul mai reține că notarea existentă sub B3 din CF nr._ UAT Ineu nu au nici un fundament juridic, mai mult au la bază o hotărâre judecătorească casată de către instanțele de control judiciar prin decizia civilă nr. 1457/2012.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 480 Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul apelanta-pârâtă Di B. G. Contract SRL, în contradictoriu cu intimatul M. D. G. F., împotriva sentinței civile nr._14, pronunțată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr._, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă Di B. G. Contract SRL, în contradictoriu cu intimatul M. D. G. F., împotriva sentinței civile nr. 308/19.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 02 decembrie 2014.

Președinte, Judecător,

L. L. S. O. S.

Grefier,

A. B.

Red. L.L.

Tred. A.B./03.12.2014

4 ex/

2 . comunică

  1. apelanta Di B. G. Contract Srl - A., sediu ales - ., .
  2. intimat - M. D. G. F. - Ineu, .. 10, J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1062/2014. Tribunalul ARAD