Pretenţii. Decizia nr. 275/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 275/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 310/250/2010*
ROMANIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._ A/2010*
DECIZIA CIVILĂ NR.275
Ședința publică din data de 05 martie 2014
Președinte H. O.
Judecător A. Ș.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de apelantul I. C. D. în contradictoriu cu intimații O. I. și S. DE A. ISVICRE SIGORTA PRIN BIROUL ASIGURĂRILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței civile nr.877 din 27.11.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, având ca obiect pretenții .
La apelul nominal sunt lipsă părțile.
Procedura completă .
Apelul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din ședința publică din 26 februarie 2014, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel că instanța trece la soluționarea cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la această instanță la data 19.02.2014 constată că prin sentința civilă nr.877 din 27.11.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, s-au respins excepțiile, s-a respins acțiunea reclamantului I. C.-D. în contradictoriu cu S. de asigurare ISVICRE SIGORTA din ISTAMBUL, prin Biroul Asigurărilor de Autovehicule din ROMÂNIA și intervenientul forțat O. I., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 35/1999, dată în dosarul nr. 474/1918 Judecătoria L. a obligat pe asigurătorul ISVICRE SIGORTA din ISTAMBUL, prin intermediul BAAR la plata unei despăgubiri în sumă de_ ROL cu titlu de daune morale în condițiile în care suma maximă totală, în conformitate cu prevederile contractului de asigurare era de_ ROL.
Prin Decizia nr._ martie 1999, Tribunalul A. și prin Decizia penală nr.984/21 iunie 1999 Curtea de Apel TIMIȘOARA au menținut hotărârea primei instanțe cu motivarea că „Prevederile Hotărârii de guvern invocate(HG nr. 1295/1966) nu sunt de natură a limita răspunderea societății de asigurare străine, pentru prejudiciile cauzate de persoana asigurată”.
Aceste hotărâri au fost casate prin Decizia nr.635/08.02.2001 a CSJ, apreciindu-se că sunt hotărâri contrare legii.
Ca urmare a Hotărârii CEDO din 14 februarie 2008 pronunțată în Dosarul I. ., Curtea Supremă de Justiție a desființat hotărârea anterioară, pronunțând Decizia nr.680/2008, în revizuire, în baza art. 408alin. 1 și 11 din Codul de procedură penală. Hotărârea CEDO a apreciat că, prin casarea unei decizii definitive printr-un recurs în anulare, s-a adus atingere securității raporturilor juridice și principiului autorității de lucru judecat. Prin urmare, Hotărârea CEDO nu a afectat în nici un fel soluția dată de Curtea Supremă de Justiție problemei de drept privind limitele răspunderii asigurătorului în cazurile accidentelor de circulație.
Cum pretențiile reclamantului se situează peste limitele maxime stabilite și achitate în baza contractului de asigurare valabil la data producerii accidentului, acțiunea reclamantului a fost respinsă și având în vedere starea de fapt, instanța de fond, în baza art. 137 Cod procedură civilă 1865, a respins excepțiile.
În baza HG 1295/1996, prima instanță a respins acțiunea reclamantului I. C.-D. în contradictoriu cu S. de asigurare ISVICRE SIGORTA din ISTAMBUL, prin Biroul Asigurărilor de Autovehicule din ROMÂNIA și cu intervenientul forțat O. I..
Văzând că nu s-a pus problema cheltuielilor de judecată acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei soluții a declarat apel apelantul I. C. D. solicitând admiterea apelului si modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea paraților - intimați la plata cheltuielilor de judecată, invocând în drept dispozițiile art.282 și următoarele Cod procedură civilă.
În motivarea poziției sale apelantul arată că, calea de atac este apelul și nu recursul cum se menționează în dispozitivul sentinței atacate, având în vedere valoarea litigiului (art.282 indice 1 C. pr. civ.). Tribunalul A. a calificat calea de atac ca fiind apelul în această cauză, atunci când a pronunțat decizia civilă nr. 359/2011 și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. Aceeași instanță în același complet de judecată a admis mai întâi acțiunea în prezenta cauză, iar ulterior după casare cu trimitere spre rejudecare a respins acțiunea. Motivele de casare cu trimitere au vizat doar chestiuni de ordin procesual. Instanța nu avea nici un temei să respingă acțiunea față de persoana răspunzătoare de producerea accidentului de circulație și care trebuie să răspundă civil pentru pagubele produse printr-o faptă ilicită care a îmbrăcat forma unei infracțiuni. Instanța penală a stabilit vinovăția inculpatului O. I. și a dispus condamnarea acestuia pentru ucidere din culpă și respectiv vătămare corporală din culpă. Prin urmare este evident că instanța trebuia să admită acțiunea față de pârâtul O. I..
În ceea ce privește motivele pentru care instanța a respins acțiunea față de societatea de asigurări, pârâta reprezentata prin BAAR, apelanta arată că solicită instanței de apel să aprecieze că hotărârea primei instanțe este nelegală. Prima instanță a reținut că Hotărârea CEDO nu a afectat în nici un fel Decizia ÎCCJ atacată la Curtea Europeana. Lucrurile nu stau așa deoarece ÎCCJ a admis cererea de revizuire și a revizuit hotărârea pronunțată, ca urmare a pronunțării hotărârii CEDO. Ca urmare a admiterii cererii de revizuire, societatea de asigurări a fost obligată la plata despăgubirilor stabilite de instanțele de judecată chiar în condițiile în care cuantumul acestor despăgubiri a depășit limitele de despăgubire invocate de societatea de asigurări. Mai mult, Judecătoria L. a admis cererea reclamantului din prezenta cauză de actualizare a nivelului despăgubirilor în raport cu rata inflației, iar societatea de asigurări a fost nevoită să plătească sumele reactualizate.
Acțiunea din prezenta cauză este întemeiată pe prev. art.20 alin. 3 C.proc. pen., în sensul că reclamantul a solicitat daune pentru prejudiciile suferite după pronunțarea sentinței penale nr.35/1999 a Judecătoriei L.. Este clar faptul că toate prejudiciile invocate în prezenta cauză sunt o consecință directă a accidentului de circulație ce a avut loc în anul 1997. Prima instanță a încălcat autoritatea de lucru judecat pe care o are sentința penală nr. 35/1999 a Judecătoriei L. și deciziile pronunțate în aceeași cauza de Tribunalul A. și Curtea de Apel Timișoara, în raport cu instanța civilă din prezenta cauză. Instanțele penele au stabilit și au motivat că despăgubirile ce se cuvin persoanelor care au suferit vătămări în accidentul de circulație ce a avut loc la data de 23.12.1997 nu sunt limitate în condițiile prevăzute de HG nr. 1295/1996 și că acele prevederi legale nu sunt aplicabile în cauză. Judecătoria L. ca instanță civilă a respins acțiunea în prezenta cauză tocmai în baza HG 1295/1996, aducând atingere autorității de lucru judecat. După ce o instanță penală a hotărât printr-o hotărâre definitivă că nu sunt aplicabile prevederile HG 1295/1996 în ceea ce privește despăgubirile ce se pot solicita ca urmare a accidentului de circulație ce a avut loc la data de 23.12.1997, nu poate o instanță civilă să invoce exact prevederile HG 1295/1996 pentru a respinge acțiunea în prezenta cauză. Așa cum a reținut Judecătoria L. în motivarea sentinței atacate, Hotărârea CEDO invocată în prezenta cauză s-a pronunțat în sensul admiterii cererii petenților tocmai pentru faptul că s-a adus atingere securității raporturilor juridice și principiului autorității de lucru judecat. Cu toate cele reținute în motivarea sentinței atacate, instanța, respingând acțiunea din prezenta cauză a adus din nou atingere principiului autorității de lucru judecat, hotărând aplicabilitatea HG 1295/1996, deși instanța penală a stabilit cu autoritate de lucru judecat că această hotărâre de guvern nu este aplicabilă în prezenta speță.
Apelantul solicită a se avea în vedere netemeinicia acestei hotărâri, în raport cu situația medicală absolut disperată a reclamantului din prezenta cauză. Vătămările ce au rezultat din accidentul rutier din data de 23.12.1997 au avut un impact puternic asupra reclamantului I. C. D. (minor la acea dată), vătămări care au afectat iremediabil sănătatea și viata acestuia. Vătămările au fost de așa natură încât recuperarea completă a reclamantului a devenit imposibilă datorită complicațiilor survenite în urma accidentului. De la data producerii accidentului reclamantul a suferit mai multe intervenții chirurgicale și în fiecare an a fost nevoit să urmeze tratamente de recuperare la spitale specializate în acest sens. În prezent starea de sănătate a reclamantului rămâne puternic afectată, fiind în imposibilitate de a folosi mâna stângă datorită intervențiilor chirurgicale și protezei care i-a fost aplicată. Piciorul stâng nu a mai putut fi recuperat în totalitate, drept consecință reclamantul nu poate folosi piciorul stâng pentru a se deplasa. După mai bine de 10 ani de la data producerii accidentului de circulație, I. C. D. a fost supus unei noi intervenții chirurgicale la cap datorită unor complicații, ocazie cu care i-a fost introdus un tub pentru scurgerea în abdomen a lichidului cefalic. Toate aceste suferințe provocate de accidentul rutier petrecut în data de 23.12.1997 persistă și în prezent, fiind iremediabile, în sensul că reclamantul nu poate să-și folosească nici piciorul și nici mâna stângă, vederea îi este afectată grav (vede cu un singur ochi până la 1 - 2 m distanță), acuză dureri de cap de o intensitate sporită, datorită plăcii metalice care i-a fost aplicată cu ocazia intervențiilor chirurgicale și în fiecare an trebuie să se prezinte la spital pentru investigații și recuperare. În fine, se arată că având în vedere toate aceste aspecte, starea de sănătate a reclamantului care este iremediabil afectată, consecințele vătămărilor suferite, intensitatea suferințelor, atât pe plan fizic cât și psihic, impactul negativ asupra vieții și integrității fizice, precum și imposibilitatea de a duce o viata normală, se impune acordarea de daune morale suplimentare pentru suferințele fizice și psihice suportate de reclamant în ultimii 3 ani. Astfel, cererea reclamantului pentru acordarea de daune morale în sumă de 200.000 lei este justificată, având în vedere suferințele sale din ultimii 3 ani, cauzate prin infracțiunea de vătămare corporală din culpă săvârșită de pârâtul O. I..
Prin serviciul registratură al instanței, la data de 21 februarie 2014, Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România - numele Societății de asigurare ISVICRE SIGORTA din Istabmul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.
În motivarea poziției sale intimata reiterează succint situația înainte și în timpul prezentului litigiu.
Referitor la primul punct al motivelor de apel, intimata arată că apelantul califică calea de atac ca fiind apelul, cu toate că în hotărârea atacată este indicată calea de atac a recursului, susținere care este corectă având în vedere prevederile art. 27 din Noul Cod de procedură civilă raportat la art.282 și art. 282 ^1 din Codul de procedură în vigoare la data începerii procesului.
Cu privire la faptul că instanța de fond, respectiv același complet de judecată a admis inițial acțiunea reclamantului iar după rejudecare a respins-o în considerentele aceleași stări de fapt și a aceluiași probatoriu administrat, intimata arată că în speță atât completul de judecată a formulat propunere de abținere cât și intimatul a formulat cerere de recuzare, ambele fiind respinse.
Referitor la cea de a treia critică, intimata arată că este de acord cu susținerea că dacă instanța de fond ar fi constatat că pretențiile reclamantului erau fondate, ar fi trebuit ca la plata lor să fie obligat O. I., care așa cum a stabilit instanța penală prin Sentința nr. 35/16.02.1999, s-a făcut vinovat de producerea accidentului din data de 23.12.1997. De altfel prin concluziile scrise depuse în rejudecare la pag.5 intimata arată că și-a exprimat poziția. Instanța de fond însă nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la pretențiile formulate de reclamant, dacă acestea erau fondate sau nu, sau dacă erau în legătură de cauzalitate cu accidentul din 23.12.1997 sau nu, ci doar le-a respins inclusiv făță de vinovat, fără a motiva în nici un fel hotărârea sub acest aspect. Astfel, această critică a apelantului apare ca fiind fondată.
Intimata apreciază că în privința societății de asigurare, hotărârea instanței de fond este legală.
Totodată, cu privire la punctul 5 din motivele de apel, intimata arată că la dosarul la care face referire apelantul-reclamant, obligarea societății de asigurare la despăgubiri peste limita de răspundere preluată prin contract s-a făcut în mod nelegal, însă plata despăgubirilor s-a făcut la acel nivel pentru că în cauză se pronunțase o hotărâre definitivă care trebuia respectată.
Cu privire la actualizarea nivelului despăgubirilor în raport cu rata inflației, intimata arată că acest lucru nu a fost decât consecința normală a revenirii la hotărârea inițială a instanței după soluționarea acțiunii la CEDO și a cererii de revizuire. Intimata nici nu a contestat la vremea respectivă actualizarea întrucât aceasta a apărut ca fiind justificata. Astfel, hotărârea instanței de fond de a obliga societatea de asigurare la plata de despăgubiri peste limitele de răspundere preluate prin contract a fost nelegală, dar aceasta a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească definitivă care trebuia respectată. O eroare judiciară nu poate fi însă speculată în interesul unei persoane, așa cum încearcă apelantul-reclamant prin prezenta acțiune.
Referitor la punctul 7 din motivele de apel, intimata arată că ceea ce a dovedit reclamantul cu documente justificative este doar starea sa actuală de sănătate dar nu și legătura de cauzalitate între aceasta și accidentul produs în anul 1997.
În ce privește punctul 8 din motivele de apel, respectiv privitor la excepția autorității de lucru judecat raportat la hotărârile date de instanța penală în procesul anterior, intimata arată că potrivit art. 22 din Codul de procedură penală „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia”.Sub acest aspect intimata solicită a se constata că în cadrul acestui proces nu s-a pus în discuție și nu a fost contestată nici fapta, nici persoana care a săvârșit-o și nici vinovăția acesteia. Conform art. 1201 din Codul civil, în forma în vigoare la data la care a început procesul – este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiat pe aceeași cauză și este între aceleași părți. În prezentul proces există identitate de cauză și de părți ca și în procesul anterior, dar obiectul diferă. Prin acest proces, care este un proces nou, se solicită alte despăgubiri față de cele deja acordate și este normal ca instanța să analizeze pe lângă justețea cererii și legalitatea acesteia raportat la persoana de la care se solicită. Dacă într-un raport obligațional, mai multe persoane pot fi obligate dar în proporții diferite, acest fapt trebuie respectat așa cum rezultă din lege sau din convenția părților. Instanțele penale la care face referire apelantul au hotărât în acel proces să oblige asiguratorul să plătească peste limitele de răspundere preluate în contract, dar hotărârea respectivă nu se poate constitui ca autoritate de lucru judecat în acest litigiu care este un litigiu nou având un alt obiect.
În ce privește punctul 9 din motive, unde apelantul susține că instanța de fond a adus atingere autorității de lucru judecat pronunțând hotărârea în baza H.G. 1295/1996, intimata arată că și-a exprimat poziția însă mai adaugă faptul că autoritate de lucru judecat dobândește doar dispozitivul unei hotărâri și în dispozitivul nici unei hotărâri care s-au pronunțat în procesul anterior nu se menționează că -... nu sunt aplicabile prevederile HG 1295/1996 în ceea ce privește despăgubirile ce se pot solicita ca urmare a accidentului de circulație ce a avut loc la data de 23.12.1997 ...- așa cum susține apelantul. În considerentele deciziilor pronunțate de instanțele de apel și de recurs în procesul anterior se reține doar că - prevederile hotărârii de guvern invocate nu sunt de natură a limita răspunderea societății de asigurare străine, pentru prejudiciile cauzate de persoana asigurată - dar care în opinia intimatei reprezintă doar o afirmație a instanțelor fără să constituie o motivare reală care să se poată circumscrie instituției autorității de lucru judecat.
Referitor la punctul 10 din motive, intimata arată că apelantul invocă faptul că acțiunea CEDO a fost declarată admisibilă pentru că s-a adus atingere securității raporturilor juridice și principiului autorității de lucru judecat. Aceasta a fost într-adevăr motivul pentru care acțiunea a fost declarată admisibilă, dar în cazul CEDO era vorba de faptul că există deja o hotărâre definitivă, chiar dacă era nelegală, care a fost casată printr-un recurs în anulare.
În fine, intimata arată că așa cum a arătat și în fața instanței de fond, nu contestă starea de sănătate a reclamantului, dar după părerea sa acesta nu a făcut dovada că starea de sănătate actuală este în legătură de cauzalitate cu accidentul de acum 16 ani.
Analizând apelul prin prisma motivelor scrise invocate și a dispozițiilor art. 295 Cod procedură civilă constată că nu este fondat.
Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea a avut în vedere o stare de fapt corectă, dar în susținerea hotărârii mai sunt și alte elemente.
Motivele invocate în apel nu reprezintă decât o reiterare a stării de fapt reținută de instanță, singura critică fiind legată de nerespectarea autorității de lucru judecat și suferințele invocate de reclamant în ultimii trei ani.
Ori, ceea ce este de reținut este faptul că în cauză se solicită numai despăgubiri morale și nu materiale. Despăgubirile morale rezultate în urma accidentului în care în care a fost implicat reclamantul au fost stabilite încă din anul 1999 și ele sunt stabilite pe viață și nu pe anumite perioade de timp.
Spre deosebire de daunele materiale care pot suporta modificări în timpul vieții, cele morale se acordă o singură dată avându-se în vedere vârsta victimei, suferința fizică și pe această cale se urmărește o compensare în plan psihic a traumelor suferite, compensare care dacă nu ar fi unică ar duce la concluzia că orice persoană poate invoca suferințe psihice oricând pentru a cere compensații bănești. De aceea scopul acordării daunelor morale este unic și nu are în vedere perioade de timp, fiind evident că orice astfel de traumă te poate afecta pe tot restul vieții.
Întrucât sumele cu acest titlu au fost stabilite, actualizate și achitate, noi pretenții izvorâte din raportul juridic inițial nu mai sunt posibile.
Față de aceste considerente de principiu, art. 998-999 C.civ. nu sunt aplicabile urmând ca în baza art. 296 Cod procedură civilă apelul să fie respins.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul reclamantului I. C.-D. în contradictoriu cu intimații O. I. și S. de asigurare ISVICRE SIGORTA, prin Biroul Asigurărilor de Autovehicule din ROMÂNIA împotriva sentinței civile 877/2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul civil_ .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
H. O. A. Ș. V. M.
Se comunică:
- apelantului I. C.-D. – A., .. 19, jud. A.
- intimatului Biroului Asigurătorului de Autovehicule din ROMÂNIA – BUCUREȘTI, Sector 2, .-40 Bis, .> - intimatului - intervenient forțat O. I. – la ușa instanței
Red.H.O.
Tehnored/V.M.
5 ex/3 ..2014
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 08-12-2014, Tribunalul... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
