Pretenţii. Decizia nr. 570/2014. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 570/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 1244/238/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 570

Ședința publică din data de 10 iunie 2014

Președinte O. Ș. S.

Judecător L. L.

Grefier A. C.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-pârâtă Instituția P. Județului Hunedoara - Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule D. în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. L. M. și intimatul-pârât H. G. I. împotriva sentinței civile nr. 48 din data de 20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța considerând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 16 aprilie 2014, constată că prin sentința civilă nr. 48 din data de 20.02.2014 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria Gurahonț, a admis acțiunea civilă exercitată de reclamantul F. L. – M. împotriva pârâtului H. G. – I. domiciliat în ., jud. A. și în consecință:

A constatat că reclamantul i-a vândut pârâtului, în baza contractului sub semnătură privată încheiat la data de 07 aprilie 2001, autoturismul marca Dacia 1310 cu număr de înmatriculare_,

A dispus radierea autoturismului și înmatricularea lui pe numele pârâtului,

A obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 665 lei reprezentând impozitul achitat pentru autoturism în perioada de la data vânzării până la sfârșitul anului 2013 și 300 lei cheltuieli de judecată.

De asemenea a obligat pârâtul să plătească statului 71,55 lei.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut, că reclamantul i-a vândut pârâtului în data de 07 aprilie 2001 autoturismul marca Daci 1300 cu număr de înmatriculare_ .

Prima instanță a mai reținut că deși, conform art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 avea obligația să înmatriculeze autoturismul pe numele său în termen de 30 de zile de la dobândirea dreptului de proprietate asupra autoturismului și remiterea de către reclamant a actelor necesare radierii autoturismului, conform art. 17 din OUG nr. 195/2002 și OMAI nr. 1501/2006, reclamantul nu s-a conformat acestor dispoziții. În toate această perioada autoturismul s-a găsit în proprietatea pârâtului iar reclamantul a fost obligat și a achitat impozitul anual aferent acestuia în sumă totală de 665 lei.

Față de toate aceste reține, prima instanță având în vedere dispozițiile legale arătate, art. 358 din Noul Cod de procedură civilă și dispozițiile art. 1350 din Noul Cod Civil, a apreciat că se impune admiterea acțiunii reclamantului.

Totodată, conform art. 18 din OUG nr. 51/2008, prima instanță a obligat pârâtul să plătească statului 71,55 lei, pentru care reclamantul a beneficiat de scutirea taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel apelanta-pârâta Instituția P. Județului Hunedoara - Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule D., solicitând admiterea acestuia, și obligarea pârâtului H. G. I. să facă demersurile necesare pentru înmatricularea autoturismului pe numele său și să opereze în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim permise de Conducere si Înmatriculare a Autovehiculelor Hunedoara a mențiunii încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar.

În motivare, după expunerea stării de fapt, apelanta precizează faptul că, în prezent, procedura radierii și înmatriculării vehiculelor este reglementată de OUG nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unde la art. 11 alin 1-4, din conținutul cărora rezultă faptul că, în cazul înstrăinării unui vehicul, acesta va fi înmatriculat pe numele noului proprietar, vehiculul nefiind radiat de pe numele vechiului proprietar, operându-se doar mențiunea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar, în evidențele autorității competentă să realizeze înmatricularea.

Totodată mai arată că, în cauză, nu sunt îndeplinite nici unul din cazurile prevăzute de art. 17 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea mai arată că, prevederile legale cuprinse în ordinul nr. 1501/2006 al ministrului Administrației și Internelor, privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor se completează cu Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal precum și cu H.G. nr.44/2004 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

În drept apelanta invocă O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul 1501/13.11.2006 al ministrului Administrației și Internelor, Legea nr. 571/2003 –cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr.44/2004.

Intimații deși legal citați nu s-au prezentat în fata instanței și nici nu au depus întâmpinare în cauză.

Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, și în cadrul dat de art. 476-479 Noul Cod de pr. civilă, tribunalul constată că acesta este fondat.

Instanța de fond în pronunțarea hotărârii nu a avut în vedere procedura radierii și înmatriculării autovehiculelor reglementată de OUG nr. 195/2002, in sensul că potrivit art. 11 alin 1-4 in acest act normativ se prevede că în cazul înstrăinării unui vehicul datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar.

Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Având în vedere disp. art. 17 din OUG 195/2002 republicată cu modificările si completările ulterioare, text care prevede în mod limitativ patru cazuri în care se dispune radierea, în speța de față nefiind în prezența vreunuia dintre aceste cazuri, tribunalul apreciază că modul de radiere pronunțat de instanța de fond este nelegal.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 480 Noul Cod de pr. Civilă, va admite apelul formulat de apelanta-pârâtă Instituția P. Județului Hunedoara – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor D., împotriva sentinței civile nr. 48/20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Gurahonț în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. L. M. și intimatul-pârât H. G. I., schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că va obliga pe pârâtul H. G. I. să facă demersurile necesare pentru înmatricularea autoturismului identificat prin număr de înmatriculare_ pe numele său și să opereze în evidențele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor D. a mențiunii încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar reclamantul F. L. M..

Va menține dispoziția sentinței atacate cu privire la obligarea pârâtului la plata impozitului achitat de către reclamant, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 71,55 lei către stat.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă Instituția P. Județului Hunedoara – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor D., împotriva sentinței civile nr. 48/20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Gurahonț în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. L. M. și intimatul-pârât H. G. I., schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că:

- obligă pe pârâtul H. G. I. să facă demersurile necesare pentru înmatricularea autoturismului identificat prin număr de înmatriculare_ pe numele său și să opereze în evidențele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor D. a mențiunii încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar reclamantul F. L. M..

Menține dispoziția sentinței atacate cu privire la obligarea pârâtului la plata impozitului achitat de către reclamant, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 71,55 lei către stat.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 10 iunie 2014.

Președinte Judecător

S. O. S. L. L.

Grefier

A. C.

Red: jud. OSS

Tehnored: A.C

5 ex /18.06.2014

3 .

Se comunică cu:

- apelanta-pârâtă Instituția P. Județului Hunedoara – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor D. – cu sediul în mun. D., ..28

- intimatul-reclamant F. L. – M. cu domiciliul procesual la Cabinet avocat M. M. cu sediul în municipiul Hunedoara, . C, ., ., jud. Hunedoara

- intimatul-pârât H. G. – I. domiciliat în comuna Gurahonț, ., jud. A.

Prima instanță – Judecătoria Gurahonț – judecător G. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 570/2014. Tribunalul ARAD