Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 1494/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1494/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 18054/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 870
Ședința publică din data de 01 octombrie 2014
Președinte S. N.
Judecător H. O.
Grefier A. B.
S-au luat în examinare apelul declarat de contestatorii F. E. Letiția și F. M. împotriva sentinței civile nr. 1494/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații D. E., D. R. și D. R., având ca obiect alte cereri privind executarea silită.
La apelul nominal se prezintă apelanta - contestatoare F. E. Letiția asistată de avocat M. G. din Baroul T. care se prezintă și în reprezentarea apelantului - contestator F. M., intimata D. E. asistată de avocat Ț. P. I. din Baroul A. care se prezintă și în reprezentarea celorlalți intimați, lipsă fiind apelantul F. M. și intimații D. R. și D. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul apelantei depune la dosar chitanță reprezentând onorariu avocat și bilet de ieșire din spital al apelantului - contestator F. M..
Reprezentantul apelanților arată că prescripția a fost întreruptă, după care au intervenit alte aspecte cu privire la suspendare, reluându-se executarea silită începută din anul 2007 și faptul că au rămas fără doua case.
Reprezentantul intimaților a arătat că executarea silită nu s-a făcut procedural, contestatoarea a renunțat la executare, ulterior făcând cerere de redeschidere, că prescripția a curs din anul 2006 și că în tranzacție nu se solicită achitarea sumei de_ euro.
Nemaifiind alte probe de administrat și alte incidente de soluționat, președintele completului de judecată deschide dezbaterile asupra apelului.
Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 29.05.2014, constată că prin sentința civilă nr. 1494/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._, s-a respins cererea formulată de creditorii F. E. Letiția și F. M., în contradictoriu cu debitorii D. E., D. R. și D. R. și cererea debitorilor de obligare a creditorilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, creditorii F. E. Letiția și F. M. au solicitat repunerea în termenul de prescripție al dreptului de a obține executarea silită a deciziei civile nr. 198/A/17.05.2006 a Tribunalului A. (filele 26-28).
În motivare, creditorii au arătat, în esență, că au început executarea silită împotriva debitorilor în baza hotărârii judecătorești de mai sus, executarea făcând obiectul dosarului execuțional nr. 190/2007 al B. H. P..
Debitorii i-au convins să încheie o tranzacție, în sensul ca aceștia să le plătească o sumă de bani (10.000 euro), iar ei creditorii să renunțe la executarea silită. Au fost de acord, la 10.11.2011 s-a-ncheiat tranzacția (fila 12), astfel că au renunțat la executarea silită față de debitori (fila 85). Aceștia au fost însă de rea-credință, sfidând tranzacția încheiată, intentându-le o acțiune în justiție, în urma căreia ei creditorii au fost obligați să plătească unei terțe persoane suma de 15.000 euro.
Cererea de repunere în termen este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 709 alin. 1 și 2 C.pr.civ., „După împlinirea termenului de prescripție, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice. Cererea de repunere în termen se introduce la instanța de executare competentă, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Judecata cererii se face cu citarea părților, prin hotărâre supusă numai apelului, potrivit dreptului comun”.
Or, în speță, creditorii nu numai că n-au dovedit că ar fi existat în cazul lor vreun motiv temeinic care să-i fi împiedicat să ceară executarea, dar nici măcar n-au indicat vreun motiv concret în acest sens.
Împrejurarea descrisă de aceștia (faptul că debitorii ar fi fost de rea-credință, sfidând tranzacția încheiată și intentându-le o acțiune în justiție, în urma căreia ei creditorii au fost obligați să plătească unei terțe persoane suma de 15.000 euro) nu constituie un motiv de împiedicare în a cere executarea silită, cu atât mai puțin unul temeinic.
În speță este vorba despre o executare silită la care creditorii înșiși au renunțat de bunăvoie (fila 85) și care s-a prescris, nefiind posibilă repunerea în termen, cât timp nu s-a dovedit (și nici măcar invocat) existența unor motive temeinice de împiedicare.
Față de acestea, cererea de repunere în termenul de prescripție al dreptului de a obține executarea silită a fost respinsă ca neîntemeiat, iar cererea debitorilor de obligare a creditorilor la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, întrucât nu s-a dovedit, de către debitori, efectuarea vreunei astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei soluții au formulat apel contestatorii F. E. Letiția și F. M., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii inițiale, invocându-se în drept dispozițiile art.708, art.709 NCPC și art. 1207 NCC.
În motivarea cererii de apel, apelanta arată că prin Decizia civilă nr. 198/17.05.2006,D. D. a fost obligat la plata sumei de 40.000 euro, formându-se dosarul execuțional nr. 190/2007 al B. H. P.. Executarea a avut 5 licitații, iar la data de 15.07.2011, la ultima licitație apelanta care era și creditor a adjudecat cota ideală de ½ din imobilul proprietatea debitorului din A. ..52 înscris în CF nr._ A. pentru prețul de 218.453 lei. La data de 04.08.2011, apelanta arată că a vândut cota lor indiviză din imobilul susmenționat pentru suma de 15.000 euro numitei S. E. E..
Față de actele de executare, în speță publicații de vânzare la licitație, debitorii au formulat contestație soluționată de către Judecătoria A., prin admiterea acesteia și întoarcerea executării până la ultimul act de executare anterior suspendării executării la data de 16.12.2010, ca urmare a anulării publicațiilor de vânzare la licitație din data de 15.06.2011 și licitația publică din 28.06.2011. După întoarcerea executării, la data de 10.11.2011 apelanta arată că a încheiat cu debitoarea D. E. un înscris autentic denumit – tranzacție, prin care au convenit ca urmare a plății de către debitoare a sumei de 10.000 euro, atât apelanta cât și aceasta să renunțe la litigiile existente între ele. Debitoarea ignorând tranzacția încheiată a continuat cu judecățile, devenind apelanta în cele din urmă debitoarea acesteia și a cumpărătoarei S. E. E. care a obținut prin sentința civilă nr.555 din 07.02.2014 a Judecătoriei A. întoarcerea de preț, respectiv suma de 15.000 euro, prețul vânzării din contractul nr.665 din 04.08.2011. Această situație s-a creat ca urmare anulării contractului de vânzare – cumpărare nr.665/2011 al BNP P. M. N., prin sentința civilă nr. 5403/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul_/55/2011.
În această situație apelanta arată că este prejudiciată de două ori, pe de o parte se susține că nu mai poate continua executarea ca urmare a intervenției prescripției, astfel că pierde suma de 40.000 euro constatată prin hotărârea irevocabilă, iar pe de altă parte este obligată la plata sumei de 15.000 euro și cheltuieli față de cumpărătoarea S. ca urmare a anulării contractului de vânzare - cumpărare. Această stare de fapt nu ar fi apărut dacă debitoarea D. E. ar fi fost de bună credință și ar fi respectat tranzacția intervenită. Prin încheierea tranzacției, pe care știa că nu o va respecta, continuând procedurile judiciare împotriva apelantei, debitoarea D. E. a indus și a menținut în eroare obținând pentru sine titluri executorii împotriva apelantei ca urmare a nerespectării tranzacției. Nelegalitatea hotărârii atacate rezidă și din greșita interpretare a dispozițiilor legale, în speță art.708 și 709 NCPC. La art.708 al.1 pct.4 se specifică faptul că, prescripția se întrerupe pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare.
Ori, ca urmare a anulării publicației de vânzare la licitație din data de 15.06.2011 și a licitației din 28.06.2011, ultimul act de executare a fost la data de 16.12.2010 ca atare, dreptul de a cere executarea silită, continuarea sau reluarea acesteia s-ar fi prescris la data de 16.12.2013 însă, prin cererea depusă de apelantă în dosarul de față, acest curs al prescripției s-a întrerupt.
Referitor la dispozițiile art.708 (3) NCPC, apelanta arată că renunțarea la executarea silită despre care se face vorbire în acest text de lege se referă la renunțarea înaintată de efectuarea vreunui act de executare. Ori apelanta a efectuat o . acte de executare astfel că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile.
În fine, apelanta arată că, prin manopere de inducere și menținere în eroare, debitoarea a determinat-o să încheie o tranzacție care în condiții corecte și oneste nu ar fi încheiat-o, acesta fiind un motiv de împiedicare în continuare a executării silite motivat pe buna credință a apelantei, care a înțeles să respecte întocmai litera și spiritul tranzacției încheiate, spre deosebire de debitoare.
În ședința publică din 02 iulie 2014, intimații au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat, ca nefondat, si menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției lor intimații arată că, după cum și apelanții recunosc, decizia civile nr.198/A/2006, irevocabilă a fost pusă în executare silită la începutul anului 2007, formându-se astfel dosarul execuțional nr.190/2007 al B. Pasculescu H.. Acest dosar execuțional s-a aflat pe rolul organului de executare, derulându-se procedura execuțională, până în anul 2011, când creditorii au renunțat la executarea silită din acel dosar, înregistrând la dosarul execuțional o cerere de renunțare la executare silită și chiar la creanța ce forma obiectul dosarului execuțional. Deși anterior renunțării, între apelantă și creditori a intervenit o tranzacție, aceștia nu au făcut referire la aceasta în dosarul execuțional, ci au renunțat pur și simplu la executare. Creditorii nu au fost împiedicați din motive temeinice să ceară executarea silită, după cum cere art.709 c.pr.civ., ci, din contră, aceștia au cerut executarea silită (formându-se dosarul execuțional nr. 109/2007), care s-a derulat normal, până la renunțarea creditorilor la executare. Prin urmare, textul legal invocat nu li se aplică. Pe de altă parte, odată renunțând la executare silită, termenul scurs de la momentul obținerii titlului executoriu și până la momentul renunțării, se pune la socoteală pentru calculul termenului de prescripție, aceasta nemaifiind întreruptă în acest interval, așa cum, fără echivoc arată dispozițiile art.708 alin.3 c.pr.civ. În aceste condiții nu pot fi primite argumentele apelanților, cu atât mai mult cu cât aceștia nu au învederat instanței motive întemeiate, care să-l fi împiedicat a cere executarea silită, nearătând asemenea motive nici măcar de la momentul renunțării până în prezent. Oricum textul legal prevede că repunerea în termen se poate solicita într-un interval de 15 zile de la momentul când motivele care au împiedicat a se cere executarea au încetat. Nu poate fi vorba despre această ipoteză în speță. Nu corespunde adevărului faptul că termenul de 3 ani de prescripție începe a curge de la momentul renunțării la executare silită (respectiv anul 2011) și nici acela că termenul a început să curgă de la data ultimului act de executare valabil (care nu a fost desființat prin contestație), ci așa cum s-a arătat termenul se calculează de la momentul când se putea cere executarea silită, adică momentul în care s-a obținut titlul executoriu. Este adevărat, însă, că actul care a făcut ca acel termen să nu fie întrerupt este cererea de renunțare la executare silită. Privitor la tranzacția încheiată, intimații arată că au respectat întru-totul clauzele acesteia, fiind de bună - credință, câtă vreme a achitat cei 10.000 euro, la care s-au obligat și au renunțat la toate dosarele existente pe rolul instanțelor, menționate în tranzacție. Nicăieri nu s-a făcut vreo referire în tranzacție și nu și-au asumat vreo obligație în ceea ce privește dosarul civil nr._/55/2011 al Judecătoriei A., în care s-a anulat actul de adjudecare al soților F. și licitația în dosarul execuțional nr. 190/2007.
Intimații arată că dimpotrivă, soții F., încercând să nesocotească dispozițiile tranzacției au încercat prin toate căile să obțină anularea tranzacției, atât prin formularea de plângeri penale, cât și prin acțiuni civile de anulare, sau contestații la executare. Prin urmare, susținerile apelanților privitoare la reaua - credință sunt neîntemeiate.
Pe de altă parte, intimații arată că în dosarul civil nr._/55/2012 al Judecătoriei A., având ca obiect contestație la executare, a fost pronunțată sentința civilă nr._/04.12.2012, irevocabilă prin decizia civilă nr.122/11.02.2013 a Tribunalului A., prin care, cu putere de lucru judecat s-a respins cererea soților F. de continuare (redeschidere) a executării silite în dosarul execuțional nr. 190/2007 al B. P. H., solicitare formulată, evident după momentul renunțării soților F. la executare în acel dosar execuțional. Ulterior, soții F., împreună cu S. E. E., au inventat o cesiune de creanță, prin care primii cesionau în favoarea ultimei, partea din creanță, rezultată din decizia civilă nr. 198/A/2006, pe care susțineau că o dețin asupra intimatei D. R., fiică a defunctului debitor D. R. (soții F. susțineau că, în urma decesului, datoria antecesorului lor s-a împărțit între toți trei moștenitorii potrivit cotelor de moștenire, astfel că tranzacția s-a încheiat numai pentru partea soției supraviețuitoare D. E., rămânând astfel nestinse datoria copiilor defunctului). Pentru că cesionara S. E. E. pusese în executare silită așa - zisa datorie cumpărată, intimata D. R. a formulat contestație la executare, arătând că, prin tranzacția încheiată între mama sa și soții F. s-a stins întreaga datorie rezultată din decizia civilă nr. 198/A/2006, ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 190/2007. Astfel s-a format dosarul civil nr._, în care a fost pronunțată sentința civilă nr.4074/04.06.2013, irevocabilă prin decizia civilă nr. 422/2013, prin care, cu putere de lucru judecat, instanța a stabilit că nu există nici o creanță împotriva intimatei D. R., care să rezulte din decizia civilă nr. 198/A/2006. Cu putere de lucru judecat, prin aceeași sentință, a mai stabilit instanța faptul că tranzacția este validă, iar prin aceasta creditorii F. au considerat stinse toate datoriile pe care intimații, moștenitorii debitorului defunct D. R., le aveau față de soții F., inclusiv aceea ce făcea obiectul dosarul civil nr. 190/2007 al B. P. H.. Și în aceste dosare apelanții de azi au invocat faptul că intimații ar fi folosit manevre dolosive, cu ocazia încheierii tranzacției, însă instanțele au validat tranzacția, neținând seama de asemenea afirmații, neprobate. Mai mult, apelanții de azi au formulat împotriva intimaților o plângere penală pentru înșelăciune, reclamând faptul că ar fi fost induși în eroare cu ocazia tranzacției, însă plângerea a fost soluționată definitiv cu NUP. Astfel, în fața instanței de apel nu se mai pot invoca, aceleași manevre dolosive.
Or, în acest context, a da posibilitatea petenților F. de a pune încă o dată în executare, prin repunerea în termenul prescripție al executării silite, decizia civilă nr. 198/A/2006, ar reprezenta o știrbire a puterii de lucru judecat al hotărârilor arătate mai sus.
În ceea ce privește invocarea de către apelantă a art.708 pct.4 C.pr.civ., acest argument nu poate fi primit, deoarece, îndeplinirea unui act de executare are efect întrerupător de prescripție, doar în situația în care creditorul nu renunță la executare. Când există o asemenea renunțare la executare, alin.3 al aceluiași articol, o spune foarte clar că nu se consideră întreruptă prescripția. Interpretarea apelantei, cum că alin.3, se referă la renunțarea dinaintea efectuării vreunui act de executare, nu poate fi primită și pentru simplul motiv că ubi lex non distinguit nec nos distingvere debemus.
Analizând apelul în condițiile art.479 c.pr.civ. prin prisma motivelor scrise constată că nu este fondat.
Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea a avut în vedere o stare de fapt corectă susținută de probatoriul administrat.
În speță, există două elemente esențiale, și anume o tranzacție între părți (fila 12 dosar) care a fost încheiată și autentificată de notar, prin care părțile de comun acord convin să stingă litigiul dintre ele, iar la fila 85 depun o solicitare către B. P. H. prin care renunță expres la executarea silită, renunță la creanță și solicită încheierea dosarului de executare. Ori tranzacția, ea însăși este un contract consensual, oneros și sinalagmatic prin care părțile pun capăt unui litigiu.
Tranzacția ca act întocmit în scris soluționează definitiv litigiul care în cursul unui proces este cuprinsă în dispozitiv, hotărârea în acest sens nemaiputând fi atacată. În speță, față de tranzacție și renunțarea de bună voie la executare nu se poate vorbi de argumente legate de conduita debitorilor câtă vreme litigiul trebuie să fie soluționat efectiv între părți la momentul încheierii actelor mai sus arătate, apelanții neavând nici un motiv să facă astfel de demersuri dacă interesele lor nu erau protejate.
Față de aceste motive, repunerea în termen față și de o executare pentru care termenul de prescripție s-a împlinit, nu este sancționată de argumente legale, urmând ca în baza art. 480 c.pr.civ. apelul să fie respins.
În baza prev. Art. 453 c.pr.civ. vor fi obligați apelanții la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul contestatorilor F. E. Letiția și F. M. în contradictoriu cu intimații D. E., D. R. și D. R., împotriva sentinței civile 1494/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil_ .
Oblig apelanții să plătească intimaților 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
S. N. H. O.
Grefier,
A. B.
Red.H.O.
Tehnored.A.B./V.M.
7 ex./5 .
Se comunică părților:
- F. E. Letiția - A., .. 14
- F. M. - A., .. 14
- D. E. - A., .. 52
- D. R. - A., .. 52
- D. R. - A., .. 52
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător A. N.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
