Pretenţii. Sentința nr. 1306/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1306/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 2306/246/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 359
Ședința publică din data de 19 martie 2014
Președinte: D. C. U.
Judecător: M. C.
Grefier: C. I.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul B. V. M. împotriva sentinței civile nr. 1306/25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata R. T. F. având ca obiect, cerere privind apărarea drepturilor nepatrimoniale.
La apelul nominal se prezintă apelantul și reprezentantul intimatei avocat S. A. din BA A., lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul intimatei depune la dosar un înscris emis de Inspectoratul Școlar Județean A., copia adresei nr. 147/21.02.2014 emisă de Școala Gimnazială Șicula și extras de pe un site de socializare, din care un exemplar înmânează apelantului.
Apelantul depune la dosar răspuns la întâmpinare din care un exemplar de înmânează reprezentantului intimatei și arată că, prin prezenta acțiune a avut de suferit datorita faptului că fiind instructor auto și-a pierdut clienții astfel că solicită daune morale în cuantum de 5000 lei.
Instanța pune în discuție proba testimonială solicitată de apelant prin motivele de apel.
Apelantul solicită audierea martorilor Mihaicuta M. și M. L., și reaudierea martorului Ivascu I. cu care dorește să dovedească s-a ascuns adevărul, respectiv motivul tensiunii dintre fiica d-lui Ivascu și intimată și despre discuția purtată cu intimată în cancelarie și nu în curtea școlii.
Instanța pune în vedere apelantului să se limiteze la un martor.
Apelantul stăruie în audierea martorului M. L. care a asistat la o parte din discuția purtată în cancelarie.
Deliberând asupra cererilor de probațiune, instanța învederează că, martorul I. a fost audiat de prima instanță iar declarația acestuia cuprinde cu lux de amânunte toate aspectele. Cu privire la ceilalți doi martori instanța nu consideră necesar a fi audiați cu privire la aspectele pe care apelantul dorește să le dovedească, astfel că respinge cererile de probațiune formulate de apelant ca neutile cauzei.
Nefiind formulate alte cereri, instanța consideră cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul solicită admiterea apelului și anularea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la faptul că s-a exprimat în numele părinților și a avut o suspiciune ca urmare a recomandării unui anumit manual, apelantul arat că nu împotriva recomandării a avut această suspiciune, ci împotriva implicării efective în achiziționarea și distribuirea de către intimată a acestei cărți întrucât profesorii nu au voie să devină agenți pentru diferite edituri. În ceea ce privește afirmația potrivit căreia intimata a fost discreditată în fața personalului didactic cât și al elevilor, arată că aceștia nu fac parte din personalul didactic al școlii gimnaziale Șicula și nici nu locuiesc în localitate.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată. Arată că, instanța de fond a stabilit în mod corect că, în absenta vreunei probe a pârâtului din care să rezulte că reclamanta ar fi săvârșit faptele de care a suspectat-o, afirmațiile sale au fost de natură să pună sub semnul îndoielii onestitatea sa. Cu privire la momentul emiterii deciziei de angajare s-a respectat legislația care a permis numirea pe post fără concurs., ulterior a participat la un concurs în urma căruia a obținut postul pe care a fost numită. Relațiile apelantului cu școala depășește atribuțiile, intimata a depus înscrisuri ce dovedesc rezultatele bune la evaluarea națională a elevilor ca urmare a faptului că metoda didactică adoptată de aceasta a condus la creșterea nivelului de pregătire. În prezent intimata nu mai este angajata școlii a demisionat întrucât nu mai suporta atitudinea apelantului.
În replică apelantul arată că nu consideră că și-a depășit atribuțiile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr.1306/25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta R. T. F. împotriva pârâtului B. V. M., constatându-se caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârât cu încălcarea art.10 din C.E.D.O. și l-a obligat în compensare, la plata daunelor morale către reclamantă, în cuantum de 2.500 lei.
De asemenea, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamantă și pe reclamantă la 300 lei cheltuieli de judecată parțiale către pârât.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a absolvit Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, domeniul limbă și literatură-specialitatea limba și literatura română, limba și literatura engleză, sesiunea iunie 2012, obținând titlul de licențiat în filologie.
Pârâtul B. V. M. este președintele Comitetului de părinți și membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale „E. Monția” din Șicula, iar tatăl reclamantei, dl. B. I. a ocupat funcția de director la aceeași școală.
În perioada 12.11._13, pârâtul a adresat mai multe sesizări conducerii Școlii Gimnaziale „E. Monția” Șicula, privitoare la angajarea reclamantei la catedra de limba română.
Ca urmare a sesizării pârâtului, în luna noiembrie 2012, a fost publicat în ziarul „Jurnalul A.” articolul „Scandal cu iz de nepotism la școală”, articol în cadrul căruia se face referire la sesizările pârâtului B. V. M., președinte al Consiliului Reprezentativ al părinților din cadrul Școlii Gimnaziale „E. Monția” din Șicula, privind angajarea reclamantei și a soțului acesteia la școala din localitatea Șicula, atribuirea orei de limba engleză, precum și a orelor pentru materia opțional pentru clasele a VII-a și a VIII-a.
Articolul menționat a acordat dreptul la un punct de vedere directorului școlii, dl.B. I. precum și Inspectoratului Școlar A.. Pârâtul a sesizat în scris și Inspectorul Școlar Județean A., prin adresa înregistrată sub nr.131//R din 26.11.2012, tot cu privire la ocuparea de către reclamantă a postului de profesor Limba română și engleză în cadrul școlii menționate. În adresele menționate pârâtul face aprecieri la comportamentul reclamantei, ca fiind „disprețuitor”, „arogant”, asupra calității metodelor de predare precum și a cunoștințelor acesteia, comparativ cu alte cadre didactice de aceiași specialitate.
Potrivit art. 70 cod civil „Orice persoană are dreptul la libera exprimare. Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75”. La art.72 Cod civil se arată că ,,Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.
Art. 75 Cod civil arată că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că ,,Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autoritarilor publice și fără a ține seama de frontiere”.
Dispoziții legale relevante cauze se regăsesc la art.1349 alin.1-2 din c.civil, astfel:,,orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral,, respectiv la art.1353 c.civil ,,Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv”.
Se reține de către prima instanță că reclamanta a solicitat să se constate caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârât și anume, susținerea potrivit căreia reclamanta și-a însușit banii destinați unor manuale alternative, susținere potrivit căreia nivelul de pregătire al elevilor a scăzut în perioada profesării reclamantei, susținerea că este arogantă și disprețuitoare, respectiv susținerea că a fost angajată ilegal, „pe ușa din dos” potrivit art.253 alin.1 lit.c din c.civil.
Astfel, potrivit art.253: Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței: încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
În cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanța poate dispune numai măsurile prevăzute la alin.1 lit. b) și c). Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.
De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive.
Din textele legale redate, rezultă că exercitarea dreptului reclamantului și anume dreptul la libera exprimare, poate fi supus anumitor restricții și sancțiuni, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru protecția reputației și a dreptului la demnitate al reclamantei. CEDO a stabilit în cauzele în care s-a pus problema încălcării art.10 din Convenție, că este importantă distincția dintre afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de valoare. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, în cauza Lingens c/a Austria (hotărârea din 08 iulie 1986) reluată în mai toate cauzele ulterioare, de exemplu C. și M. c/a României, cauza_/1996 (hotărârea din 17.12.2004), cauza B. c/a Moldovei (hotărârea din 21.12.2004), cauza McVicar c/a Marea Britanie (hotărârea din 07.05.2002) referitor la faptele supuse cenzurii instanței, arată că „existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit”.
În ceea ce privește susținerea pârâtului că reclamanta a solicitat elevilor cumpărarea unui anume manual, cu scopul de a-și însuși anumite sume de bani, acest fapt nu a fost justificat de pârât, aspect de rezultă din răspunderea la interogator, pârâtul afirmând acest lucru drept „suspiciune” deoarece nu avea dovezi și având în vedere antecedentele comportamentale ale tatălui reclamantei (acuzat în articolul de presă că a cerut o sumă de bani pentru achiziționarea de ecusoane, deși în realitate acestea constau mai puțin s.n).
CEDO a statuat în nenumeroase rânduri (citând aici cauza Nilsen și Johnsen c/a Norvegiei – hotărârea din 25.11.1999) că „afirmații referitoare la fapte determinate, care sunt deci susceptibile de a fi probate, făcute în absența oricăror dovezi care să le susțină și care nu sunt susținute de chiar afirmațiile părții vătămate, nu se bucură de protecția art.10 mai precis a libertății autorului de a-și exprima opinia”. Pârâtul nu și-a probat în nici un fel această „suspiciune”, în condițiile în care nu s-a menționat nici o împrejurare că reclamanta ar fi făcut acest lucru, astfel că prin această afirmație a adus atingere demnității reclamantei cu privire la acest aspect, punând sub semnul îndoielii onestitatea acesteia.
În ceea ce privește susținerea că nivelul de pregătire al elevilor a scăzut, precum și acea că reclamanta este „arogantă și disprețuitoare” în activitatea sa didactică, aceste afirmații au avut la bază doar o concluzie pe care pârâtul și-a însușit-o, fără existența unor aspecte concrete. Este adevărat că acestea acesta s-a raportat la rezultatele școlare ale unor elevi, care nu pot fi puse exclusiv în sarcina reclamantei, probatoriul administrat, mai precis declarația martorului I. I., confirmând că au existat unele neînțelegeri între reclamantă și elevi, dar acestea nu constituie atingerea acestui rezultat.
În ceea ce privește sesizările pe care pârâtul le-a făcut cu privire la angajarea ,,ilegală” a reclamantei, din înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a constatat că prin Decizia nr.227/26 din 30 august 2012 emisă de Inspectoratul Școlar Județean A., rezultă de asemenea că reclamanta R. T. F. a fost repartizată la Școala Gimnazială „G. P.” Apateu, nivelul de învățământ gimnazial, mediul rural, pentru perioada 01 septembrie 2012-31 august 2013.
Potrivit procesului-verbal din 14.12.2012, Comisia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice vacante constituită la nivelul Consorțiului „Crișul Alb” Ineu, în urma verificării dosarelor candidaților înscriși la Școala Gimnazială „E. Monția” din Șicula, a hotărât încadrarea pe postul de profesor suplinitor, la limba și literatura română a doamnei B. (fosta R.) T.-F., în baza notei 7,52, obținută la concursul de titularizare 2012, prin Decizia nr.76, reclamanta a fost repartizată pentru suplinire 20 ore, pe postul catedră Limba și Literatura Română, limba engleză, la Școala Gimnazială „E. Momția” Șicula.
Prin Decizia nr.53 din 14.09.2012 emisă de Școala Gimnazială „E. Monția” Șicula, în conformitate cu Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, aprobată prin OMECTS nr.5560/2011, reclamanta a fost repartizată a ocupa pentru postul/catedra de Limba și Literatura română, limba latină, la Școala Gimnazială „E. Monția” Șicula, nivelul de învățământ gimnazial, mediu rural.
Deși pârâtul ca reprezentant al părinților și membru în consiliul de administrație al școlii avea abilitatea să solicite informații asupra modului în care a fost angajată reclamanta, acesta nu a făcut nici un demers în acest sens, limitându-se în toate sesizările efectuate să afirme caracterul „ilegal” al ocupării catedrei de limba română de către reclamantă. Falsitatea acestora rezultă de altfel și din punctul de vedere al inspectoratului școlar cu ocazia publicării articolului menționat „Scandal cu iz de nepotism la școală” unde se afirmă că la angajarea reclamantei s-a respectat procedurile legale, iar pe de altă parte că Inspectoratul Școlar Județean A. nu a inițiat nici un demers administrativ sau judiciar pentru revocarea sau anularea deciziei de repartizare a reclamantei la școala în cauză.
În raport de cele expuse, prima instanță a apreciat ca parțial întemeiat capătul principal din cererea reclamantei, respectiv cu privire la caracterul ilicit al susținerilor pârâtului în sensul că reclamanta ,,și-a însușit banii destinați achiziționării unor manuale alternative și că a fost „angajată ilegal” prin încălcarea art.10 din CEDO.
În ceea ce privește repararea prejudiciului nepatrimoniale, prima instanță s-a raportat la prevederile art.253 alin.4 Cod civil în aplicarea cărora trebuie avute în vedere prevederile art.1357 alin.1 Cod civil și respectiv ale art.1358 Cod civil.
Problema reparării prejudiciului nepatrimonial trebuie deci privită strict în legătură cu persoana reclamantă și contextul în care a avut loc faptul ilicit prin care i s-a adus atingere dreptului nepatrimonial.
În cazul de față, prima instanță a avut în vedere că reclamanta a suferit un prejudiciu moral, fiind primul an în învățământ, a fost discreditată atât în fața personalului didactic cât și al elevilor, potrivit probelor testimoniale cu martorii S. G. și S. S., fapt pentru care, având în vedere și prev.art.41 din CEDO cu privire la reparația echitabilă, instanța de fond a apreciat că reclamanta este îndreptățită la acordarea unei indemnizații de satisfacție echitabilă de 2500 lei( RON), estimând că această sumă este suficientă reparării prejudiciului nepatrimonial suferit prin încălcarea dreptului la demnitate.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul apelant Băicueți V. M., a formulat apel în termen legal, prin care a solicitat anularea sentinței primei instanțe ca netemeinică, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului se arată că în ceea ce privește cartea "Pregătirea completa", discuția a avut loc in cancelarie pe un ton civilizat și nu în curtea școlii.
De asemenea, se arată că declarațiile Ministrului Educației Naționale sunt în sensul că profesorii nu au voie sa devină agenți pentru diferite edituri, apelantul este și el părinte, dar cumpără din magazin, nu din scoală si le cumpără cu factura.
Apelantul arată că nu a afirmat nici o dată că "și-a însușit" sume de bani, ci a exprimat in numele părinților, o suspiciune așa cum rezulta de altfel din prima întrebare din interogatoriu, cat si din cererea introductiva a reclamantei, afirmând ca: „credem că sunteți mână-n mână cu editura respectiv credem că vreți să vă îmbogățiți, ceia ce înseamnă cu totul altceva, întrucât a te îmbogăți nu înseamnă neapărat existenta unei infracțiuni, aceasta (îmbogățirea) putând surveni si pe cai legate, de fapt noi părinții am avut in vedere comisionul pe care editurile îl atribuie celor ce comercializează cartea”.
În ciuda suspiciunilor exprimate de părinți prin intermediul apelantului ca reprezentant al părinților, a insistat în continuare să se ocupe de achiziționarea acestei cărți, încălcând astfel și Regulamentul Școlar (M.E.C 4925/08.09.2005, art48, 53, 54, "Personalul didactic nu operează cu aceste fonduri") și care interzice implicarea cadrelor didactice in cheltuirea banilor părinților, motiv pentru care a suspectat-o de un oarecare interes.
Aceiași editura a contactat și pe profesorul de matematica M. L. în legătura tot cu cărți privind pregătirea suplimentara la matematica a elevilor, acesta prezentând un preț clar, neechivoc. Alte cadre didactice au recomandat cumpărarea de către părinți, a anumitor cărți de pregătire suplimentara, dar fără a se implica in achiziționarea acestora, limitându-se doar la a le recomanda.
În ceea ce privește faptul, din motivarea instanței cum că „Pârâtul nu și-a probat în nici un fel aceasta suspiciune", ("si-a însușit"), "nu s-a menționat nici o împrejurare ca reclamanta ar fi făcut acest lucru", arată că nu a afirmat nici odată că "și-a însușit" și bine-înțeles că nu a menționat nici o împrejurare că ar fi făcut faptic acest lucru, astfel, atunci aceasta ar fi fost o certitudine si nu o suspiciune, tocmai de aceia ea este o suspiciune, bazata pe motivele mai sus menționate.
Cu privire la faptul ca d-na R. are un comportament disprețuitor, aceasta rezulta din procesul verbal de ședința cu părinții clasei a-V-a din 23 11 2012, declarația martorului Ivascu I., copie carnet elev, unde d-na R. i-a dat nota 2, motivul fiind faptul ca a șoptit, fără ca nota să o treacă în catalog, așa cum rezulta din răspunsul Scolii Gimnaziale Sicula, nr.1454/13.12.2013, or carnetul de elev este "oglinda" acestuia si trebuie sa reflecte ceia ce este in catalog și caiete elevi, unde d-na R. i-a pus sa scrie pe toți elevii de 500 ori, respectiv 150 ori anumite definiții si fraze, pentru ca un copil a râs, respectiv nu au știut ce este nuvela, lecție pe care d-na R. a predat-o chiar în ziua respectivă.
Cu privire la declarația martorului reclamantei, Ivascu I., se arată că acesta a ascuns adevărul cu privire la "tensiunea" dintre fiica sa și d-na R., în sensul că nu a fost vorba de o neadaptare datorita faptului ca fiica sa fost cu familia în Spania, deoarece potrivit răspunsului Scolii Gimnaziale "E. Montia" Sicula, nr.1454/13.12.2013 aceasta este eleva a scolii din Șicula încă din clasa, I-a, motivul tensiunii fiind de fapt nota 2, atribuita de către d-na R., nota pentru care, nu a dorit sa semneze de luare la cunoștință.
În ce privește susținerea ca nivelul de pregătire al elevilor a scăzut, se anexează răspunsul Scolii Gimnaziale "E. Montia" Sicula, nr.1435/04.12.2013, din care rezulta, în cazul clasei a-VIII-a, unde de fapt a fost si președintele comitetului de părinți pe clasa, ca situația la învățătura, in doar 4 luni de la venirea pe post a d-nei R., a scăzut cu 55%, iar corigenta 10%, cea ce l-a îndreptățit sa afirme cele arătate prin adresele: 1127/ 27.12.2012, respectiv 28/14.01.2013, cu atât mai mult ca elevii clasei a-VIII-a urmau sa susțină examenul de evaluare naționala.
De asemenea cu privire la invocatul proces-verbal din 14.12.2012, prin care instanța a constatat că se hotărăște încadrarea pe post în urma concursului, a d-nei R., acesta (concursul) reprezintă tocmai o dovada a faptului ca ea a fost angajata ilegal, fiind necesară organizarea acestui concurs, la doar 4 luni de la încadrarea pe post a d-nei R., deși Decizia nr.53/14.09.2012, face referire la o perioada contractuala, pana la 31.08.2013, mai mult, potrivit adresei nr.1045/29.11.2012, acest concurs, nu s-a desfășurat așa după cum a fost anunțat, adică cu probe practice, scrise si orale, mai mult, lipsind chiar si reprezentantul ISJ A..
Cu privire la Decizia 53/14.09.2012, care a fost depusă la dosarul cauzei de către apelant pentru a demonstra contrariul, reclamanta nedorind să o prezinte datorita faptului ca decizia este ilegală, motiv pentru care nu o invoca în cererea introductiva, iar instanța a folosit-o ca și contra-argument împotriva apelantului, deși în răspunsul oficial ISJ A. nr.130/R/27.12.2012 adresat părinților cu privire la angajarea d-nei R., invocată prin adresa 131/R/26.11.2012, se arată că, s-a constatat că directorul nu a convocat CA-ul (consiliul de administrație) al scolii privind situațiile de încadrare pe posturile vacante, iar încadrarea personalului didactic suplinitor s-a realizat fără a respecta metodologia in vigoare (d-na R. fiind suplinitoare), si cu toate acestea, instanța ia de bun afirmațiile apărute in presă, a căror veridicitate este îndoielnica, în detrimentul acestui înscris autentic, înscris care vine cu precizări clare si ulterioare articolului apărut in presa, mai mult, intre timp, apelantul s-a adresat si instituțiilor abilitate ale statului, drept pentru care anexează răspunsul nr.7685/13.01.2014 al Inspectoratului de Politie A., Serviciul Investigare Fraude.
În ce privește afirmația din motivarea instanței ca d-na R. ar fi fost discreditată în fața personalului didactic cât și al elevilor, potrivit probelor testimoniale cu martorii S. G. si S. S., se arată că aceștia nu fac parte din personalul didactic al scolii gimnaziale Sicula, nici nu locuiesc in localitatea Sicula, ci la aproximativ 50 km distanta, d-nul S. nici măcar nu este cadru didactic, iar d-na S. G. deși este titularul postului de limba română nu s-a prezentat la scoală Sicula, nici măcar să-și încheie contractul individual de munca potrivit răspunsului scolii gimnaziale Sicula nr.1251/24.10.2013, obligație ce-i revenea potrivit Deciziei nr.208/3/14.08.2012, ceia ce demonstrează ca nu puteau sa facă referiri cu privire la discreditarea d-nei R., exprimând doar păreri personale, de care au luat la cunoștința din discuția cu reclamanta.
În drept apelantul își întemeiază apelul pe dispozițiile art.470 Cod procedură civilă.
În probațiune, apelantul depune adrese de la Școala Gimnazială E. Monția Șicula.
Intimata, legal citată, se prezintă în fața instanței prin avocat și depune întâmpinare prin care solicită respingerea apelului pârâtului Băcuieti V. M., ca nefondat.
În motivare se arată că în cuprinsul motivelor de apel, însuși pârâtul recunoaște că a săvârșit faptele pentru care am solicitat constatarea caracterului ilicit.
Astfel, pârâtul-apelant recunoaște că si-a exprimat public "suspiciunea" că intimata a urmărit să se îmbogățească pe seama elevilor ca urmare a recomandării unui anumit manual care să fie achiziționat de elevi pentru pregătire. Din motivele de apel se poate deduce că apelantul-pârât consideră că "suspiciunea" exprimată nu are caracter ofensator, ceea ce demonstrează că acesta ignoră însăși sensul, înțelesul acestui cuvânt.
Instanța de fond a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, că în absenta vreunei probe a pârâtului din care să rezulte că ar fi săvârșit faptele de care m-a "suspectat", afirmațiile sale au fost de natură să pună sub semnul îndoielii onestitatea mea fiind, astfel, ofensatoare.
De asemenea, pârâtul continuă să susțină că rezultatele școlare mai slabe ale elevilor au fost urmarea activității mele didactice si că a avut o atitudine "arogantă si disprețuitoare" astfel că prin aceasta confirmă temeinicia hotărârii instanței de fond, care a constatat caracterul ilicit al acestor afirmații.
Intimata a depus înscrisuri ce dovedesc rezultatele bune la evaluarea națională a elevilor care a fost urmarea faptului că metoda didactică adoptată de ea, inclusiv notarea elevilor fără menajamente, a condus la mobilizarea acestora si creșterea nivelului de pregătire. Afirmația apelantului-pârât în sensul că a dovedit comportamentul disprețuitor si arogant prin procesul-verbal de ședință al părinților elevilor din data de 23.11.2012, prin declarația martorului Ivascu I. si prin fotocopiile carnetului de elev, este neadevărată.
Instanța de fond a stabilit în mod corect că afirmațiile pârâtului privitoare la angajarea ei ilegală, s-au dovedit neadevărate. Nu s-a stabilit niciodată că Decizia nr.53/14.09.2012, prin care a fost numită pe post, ar fi fost nelegală. Dimpotrivă, am explicat instanței de fond că, la momentul emiterii deciziei s-a respectat legislația în vigoare, care a permis numirea pe post fără concurs. După ce normele legale s-au modificat, a participat la un concurs, în urma căruia am obținut postul pe care fusesem anterior numită.
Astfel, angajarea intimatei a fost legală, respectându-se legislația in vigoare la data emiterii deciziei nr.53, respectiv 14.09.2012. Actul normativ emis de Ministrul Educației, Cercetării si Tineretului (Ordinul nr.5624/31.08.2012 publicat in Monitorul Oficial nr.656 din 17.09.2012 pentru aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului școlar 2012-2013 în unitățile de învățământ preuniversitar de stat) se refera la posturi vacante sau incomplete după data de 17.09.2012.
În ceea ce privește neconvocarea Consiliului de administrație la care se referă apelantul, solicită a se avea în vedere că, potrivit art.10 al.1 din Metodologia de Organizare si Funcționare a Consiliului de Administrație din unitățile de învățământ preuniversitar "Membrii consiliului de administrație sunt aleși/desemnați, pentru o perioadă de 1 an, după cum urmează....”, astfel ca, la data de 14 septembrie 2012, datorita nepublicării normelor de aplicare, nu era constituit la școala din Sicula noul Consiliu de Administrație, in timp ce vechiul Consiliu își încetase mandatul, potrivit legii. În aceste condiții, numirile pe posturi nu puteau fi discutate . nu exista.
Apelantul-pârât nu a contestat niciodată că ar fi susținut că a fost angajată ilegal, dimpotrivă, în toate demersurile si petițiile depuse a continuat să afirme aceasta, inclusiv prin apărările pe care le-a formulat în fata instanței si prin motivele de apel. Declarațiile martorilor au fost valorificate în mod corect, aceștia arătând instanței ce efecte au avut faptele pârâtului-apelant asupra intimatei, justificându-se astfel despăgubirile acordate.
Apelantul depune răspuns la întâmpinare (filele 31-32 dosar), prin care arată același lucru ca și în motivele apelului precum și faptul că dorește să solicite daune morale, cu titlu de despăgubiri, in cuantum de 5000 lei.
Instanța de apel examinând hotărârea atacată, în limitele cererii de apel, în temeiul dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă cât și din oficiu pentru motivele de ordine publica, constată că apelul declarat este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin hotărârea primei instanțe a fost admisă în parte acțiunea reclamantei și pârâtul a fost obligat să îi plătească 2.500 lei daune morale, constatându-se caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârât.
Astfel, potrivit art.252 cod civil, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, valori cum sunt demnitatea, iar potrivit art.253 al.1 lit.c și al.4 cod civil, persoana fizică ale cărei drepturi au fost încălcate, poate cere instanței să constate caracterul ilicit al faptei săvârșite și poate solicita o reparație patrimonială pentru prejudiciul chiar nepatrimonial ce i-a fost cauzat.
Tribunalul reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1357 Cod civil, care prevăd faptul că „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”, deoarece fapta ilicită săvârșită de pârâtul apelant a avut loc în luna octombrie 2012, sub imperiul noului cod civil.
Condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1357 c. civil, sunt: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa sau greșeala.
Tribunalul constată că fapta ilicită a pârâtului apelant constă în acțiunea de a afirma că reclamanta vrea să se îmbogățească prin faptul că a recomandat o carte care este prea scumpă și că este „mână în mână” cu editura, acuzații pe care i le-a adus public în curtea școlii pe o voce ridicată.
Ulterior acestui fapt, pârâtul a continuat să depună mai multe adrese la Inspectoratul Școlar Județean și în luna noiembrie 2012 a apărut în ziarul Jurnalul A. un articol intitulat „scandal cu iz de nepotism la școală” prin care reclamanta era acuzată de angajare ilegală, de favoritisme, lipsă de preocupare, atribuire în mod abuziv de ore, comportament arogant și disprețuitor, etc.
Aceste fapte sunt recunoscute de către pârât prin interogatoriul luat în fața primei instanțe (filele 81-82 dosar primă instanță) precum și prin apelul formulat, acesta susținând doar că discuția despre cartea recomandată și îmbogățire nu a avut loc în curtea școlii, ci în cancelarie, fapt pe care tribunalul nu îl consideră relevant cu privire la existența faptei.
Prin aceste fapte pârâtul a încălcat dreptul la demnitate al reclamantei, drept prevăzut de art.72 Cod civil, care prevede faptul că orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane fără consimțământul acesteia.
Prejudiciul pe care l-a produs pârâtul, reclamantei, prin săvârșirea acestei fapte, este unul nepatrimonial și constă în suferința morală provocată deoarece reclamanta a fost jignită prin aceste afirmații care nu au avut nici un suport legal, iar angajarea reclamantei la școală s-a dovedit a fi legală.
Reclamanta a fost afectată de aceste acuzații și, ulterior, chiar s-a mutat de la școală din cauza acestor acuzații false care au discreditat-o, fapt ce rezultă din declarațiile martorilor S. G. A. și Foescu S. D. (filele 78-79 dosar).
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, deoarece prejudiciul moral cauzat reclamantei este consecința faptei ilicite a pârâtului.
De asemenea, tribunalul constată că există culpa autorului faptei ilicite, respectiv a pârâtului-apelant, deoarece acesta și-a dat seama de caracterul antisocial al faptei sale, a prevăzut consecințele acesteia și a urmărit ca ele să se producă, acționând cu intenție directă.
Prin urmare, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, așa cum corect a constatat prima instanță, dar în ceea ce privește valoarea prejudiciului moral de 2.500 lei, prima instanță a considerat o sumă prea mare pentru repararea prejudiciul produs, fără să țină seama de faptul că pârâtul apelant avea dreptul să facă verificări cu privire la modul în care a fost angajat un cadru didactic, dar nu avea dreptul la afirmații de genul că s-a îmbogățit pe seama elevilor și încercarea de discreditare a reclamantei în mediul profesoral.
Tribunalul apreciază valoarea prejudiciului moral produs reclamantei ca fiind în sumă de 1.000 lei, sumă considerată ca fiind îndestulătoare pentru suferințele provocate prin afirmațiile făcute de către pârât.
Prin urmare, tribunalul va reduce suma acordată de către prima instanță ca prejudiciu moral, de la suma de 2.500 lei la suma de 1.000 lei.
Referitor la daunele morale solicitate de către pârâtul apelant direct în apel prin cererea de apel, daune în sumă de 5.000 lei, instanța constată că potrivit art.478 al.1 și 3 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe și nu se pot formula cereri noi, iar apelantul pârât nu a avut o cerere reconvențională în primă instanță prin care să solicite daune morale, ci această cerere este o cerere nouă formulată direct în apel, astfel încât această cerere este inadmisibilă.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.478 al.1 și 3 și art. 480 al. 2 din Codul de procedură civilă, instanța va admite apelul formulat de apelantul B. V. M. și va schimba în parte sentința civilă nr. 1306/25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta R. T. F., în contradictoriu cu pârâtul B. V. M. și va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 lei daune morale, către reclamantă.
Va menține dispozițiile din sentința atacată în ceea ce privește caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârât, respingerea în rest a acțiunii reclamantei, precum și cu privire la cheltuielile de judecată acordate în primă instanță.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va dispune obligarea intimatei la plata către apelant a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru și constată că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul B. V. M., în contradictoriu cu intimata R. T. F., împotriva sentinței civile nr.1306/25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ și în consecință:
Schimbă această hotărâre în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta R. T. F., în contradictoriu cu pârâtul B. V. M. și dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 lei daune morale, către reclamantă.
Menține dispozițiile din sentința atacată în ceea ce privește caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârât, respingerea în rest a acțiunii reclamantei, precum și cu privire la cheltuielile de judecată.
Dispune obligarea intimatei la plata către apelant a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 19.03.2014.
Președinte, Judecător,
D. C. U. M. C.
Grefier,
C. I.
Red. DCU/10.04.2014
Thred. CI
4 ex./ 2 .
se comunică cu:
1. apelantul B. V. M. în Șicula, nr.174, jud. A.
2. intimata R. T. F. la dom. proc. ales la Cabinet de avocat S. A., din A.,
., nr.3, .>
Primă instanță – judecător L. M.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 19-02-2014, Tribunalul ARAD | Rectificare carte funciară. Încheierea nr. 1480/2014.... → |
|---|
