Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 493/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 493/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 87/108/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA a II-a CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 493
Ședința publică din data de 13 mai 2015
Judecător A. Ș.
Grefier D. S.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta E. SRL în contradictoriu cu pârâtele T. S. și T. SA având ca obiect acțiune în constatare nulitate contract.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei-avocat M. L. din Baroul T. și reprezentantul pârâtei T. SA-avocat C. R. din Baroul A., absenți fiind reprezentantul pârâtei T. S. – avocat M. R. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin Serviciul registratură al instanței, la data de 21.04.2015, pârâta T. SA a depus o cerere prin care solicită ca instanța s ia act de declarație de renunțare la însuși dreptul pretins formulată de reclamantă
Reprezentantul reclamantei depune la dosar declarație de renunțare prin care reclamanta renunță la dreptul pretins și solicită ca instanța să ia act de aceasta.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2014, constată că reclamanta . în contradictoriu cu:
S.C. T. S. și S.C. T. S.A., solicită instanței:
- să costate nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. 1136/20.12.2011 de B.N.P. P. I. V. încheiat între pârâtaa de rang 1 S.C. T. S., in calitate de împrumutator si parata de rang 2 S.C. T. S.A., în calitate de împrumutat având ca obiect împrumutarea sumei de 2.077.852 Euro (echivalentul in lei al sumei de 8.965.100,23 lei calculat la cursul BNR din data de 20.12.2011 de 4,3146 lei/euro) cu o dobânda anuală de 8%, restituibil pe o perioada de 5 ani, cu începere din 01.06.2012, in rate trimestriale egale și restabilirea situației anterioare încheierii contractului;
- să se constate nulitatea Actului adițional nr. 1 la contractul de împrumut menționat mai sus autentificat sub nr. 401/13.06.2013 de B.N.P. Pandurii I. V. încheiat intre parata de rang 1 S.C. T. S., în calitate de împrumutător și pârâta de rang 2 S.C. T. S.A., in calitate de împrumutat având ca obiect diminuarea împrumutului de 2.077.852 Euro (echivalentul in lei al sumei de 8.965.100,23 lei calculat la cursul BNR din data de 20.12.2011 de 4,3146 lei/euro) cu suma de 200.000 Euro și restabilirea situației anterioare încheierii acestuia și a contractului de împrumut;
- să se dispună radierea ipotecii înscrisă prin încheierea nr._/21.12.2011 in C. Partea III (Foaie de sarcini) de sub C2 din CF nr._ V., nr. cad._-C1 si nr. cad._-C2 (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 8562 V., nr. cad. 4062) pentru suma de 2.077.852 Euro (echivalentul in lei al sumei de 8.965.100,23 lei) asupra imobilului constând din corp administrativ parter și hala producție mase plastice si teren in suprafața de 36.011 mp proprietatea paratei de rang 2, in favoarea paratei de rang 1 S.C. T. S.;
- să se dispună radierea interdicției de înstrăinare si grevare înscrisa prin încheierea nr._/21.12.2011 in B.Partea II (Foaie de proprietate) de sub B5 din CF nr._ V., nr. cad._-C1 si nr. cad._-C2 (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 8562 V., nr. cad. 4062) asupra imobilului constând din corp administrativ parter si hala producție mase plastice si teren in suprafața de 36.011 mp proprietatea paratei de rang 2, in favoarea paratei de rang 1 S.C. T. S.;
- să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta . a formulat precizare a acțiunii introductive prin care arată că:
- in partea introductivă a acțiunii introductive s-a strecurat o eroare cu privire la datele societății și calitatea de repezentant al acesteia, prin care solicită să se ia act, că: .., cu sediul social în Timișoara, Calea S. V. (fostă Calea Buziașului), nr.!6A,_, jud. T., înmatriculată la O.R.C. T. sub nr. J_, având CUI RO_, se află in procedura insolvenței și este legal reprezentată prin lichidatorul judiciar AD PRO MANAGEMENT SPRL, cu sediul social in Timișoara, ., jud. T., autorizat in baza certificatului de înregistrare NRRSP 0338/_, C._, prin avocat S. F. și avocat M. L., cu delegație avocațială aprobată de lichidatorul judiciar AD PRO MANAGEMENT SPRL, cum este corect, in loc de .., cu sediul social în Timișoara, Calea S. V. (fostă Calea Buziașului), nr.l6A,_, jud. T., inmatriculata la O.R.C. T. sub nr. J_, având CUI RO_, reprezentata legal de administrator D-na Regis C., in calitate de acționar al societății comerciale T. SA, prin avocat S. F. si avocat M. L., cu delegație avocațiala aprobata de lichidatorul judiciar AD PRO MANAGEMENT SPRL, cu sediul social in Timișoara, ., jud. T., autorizat in baza certificatului de înregistrare NRRSP 0338/_, CTF_.
Pârâta S.C. T. S.A. a formulat întâmpinare prin care se solicită respingerea acțiunii care face obiectul prezentului dosar ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta S.C. T. S., a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art.453 al. l C. proc. civ.
P. Încheierea din data de 19.05.2015, instanța, în temeiul art. 413 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea soluționării acțiunii civile formulată de reclamanta E. SRL în contradictoriu cu pârâtele T. S. și T. SA având ca obiect acțiune în constatare nulitate contract, până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului A..
La data de 17.04.2015 pârâta T. SA formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Cauza a fost repusă pe rol, fiind fixat termen de judecată la data de 13.05.2015.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține că, la termenul de judecată din data de 13.05.2015, instanța constată că, în perioada în care cauza a fost suspendată Judecătoria A. prin Sentința civilă nr. 2881 din data de 12.06.2014 pronunțată în dosar nr._/55/2014 a admis execepția litispendenței în ce privește capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. 1136 din data de 20.12.2011 de către BNP P. I. V. și a actului adițional la acesta, autentificat sub nr. 401 din data de 13.06.2013 de BNP P. I. V., a disjuns capetele de cerere respective a format un nou dosar nr._/55/2014 care a trimis la prezentul dosar nr._ al Tribunalului A..
Pârâta S.C. T. S.A., a depus la dosar prin Serviciul registratură al instanței la data de 21.04.2015, o cerere prin care solicită ca instanța să ia act de declarația de renunțare a reclamantei la însuși dreptul pretins.
P. Hotărârea Adunării Generale din data de 02.07.2014 care a fost confirmată de către judecătorul sindic în dosarul nr._, . a hotărât să renunțe în mod definitiv și irevocabil la însuși dreptul pretins în cadrul dosarului nr._/55/2014 disjuns de Judecătoria A..
Declarația de renunțare în acest sens a fost autentificată sub nr. 567 la 24.03.2015 de către Societatea Profesională Notarială „L. G. -Miriana Câdărean” – fiind anexată în copie declarația anterior menționată (anexa 1) fila 276 dosar.
De asemenea în baza Hotărârii Adunării Generale din data de 02.07.2014 care a fost confirmată de către judecătorul sindic în dosarul nr._, reclamanta . a hotărât să renunțe în mod definitiv și irevocabil la însuși dreptul pretins în cadrul prezentului dosar nr._ aflat pe rolul Tribunalului A.. Declarația de renunțare în acest sens a fost autentificată sub nr. 569 la 24.03.2015 de către Societatea Profesională Notarială „L. G. -Miriana Câdărean” – fiind anexată în copie declarația anterior menționată (anexa 1) fila 281 dosar.
Potrivit înscrisurilor de la filele 266 și 277 dosar, pârâta Telecomest SA depus la dosar Declarația de renunțare autentificată sub nr. 574 la 24.03.2015 de către Societatea Profesională Notarială „L. G. -Miriana Câdărean” – fiind anexată în copie și Declarația de renunțare autentificată sub nr. 579 la 24.03.2015 de către Societatea Profesională Notarială „L. G. -Miriana Câdărean” –anexată în copie, prin care declară că, renunță la dreptul de a solicita cheltuieli de judecată în cadrul dosarului nr._/55/2014 disjuns de Judecătoria A. și trimis la dosar nr._ aflat pe rolul Tribunalului A., de asemenea renunță la dreptul de a solicita cheltuieli de judecată în cadrul prezentului dosar nr._ aflat pe rolul Tribunalului A..
Având în vedere declarațiile de renunțare la dreptul pretins formulată de către reclamanta E. SRL și declarația de renunțare la dreptul de a solicita cheltuieli de judecată formulată de pârâta T. SA, instanța în temeiul disp. art. 408 cod procedură civilă, va respinge acțiunea formulată de către reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtele . . ca obiect acțiune în constatare nulitate ca urmare a renunțării reclamantei la dreptul pretins.
Fără cheltuieli de judecată urmare a renunțării pârâtelor la dreptul de a solicita cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtele . . ca obiect acțiune în constatare nulitate ca urmare a renunțării reclamantei la dreptul pretins.
Fără cheltuieli de judecată urmare a renunțării pârâtelor la dreptul de a solicita cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2015.
Președinte, Grefier,
A. Ș. D. S.
Red. A.Ș. Tred. S.D.
5 ex- 3 .
-se comunică cu:
-reclamant E. SRL- Timișoara, . Calea Buziașului) nr. 16 A jud T.
-pârâte T. S. – Ostuni, Italia, Via dell Industria nr. 21
T. SA- sediul procesual ales la SCA V. și Asociații Timișoara, . .
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 26-05-2015, Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 547/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








