Exercitarea autorităţii părinteşti. Hotărâre din 17-09-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 998/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.998/A
Ședința publică din 17 septembrie 2015
Președinte:N. C.
Judecător:S. C. Ș.
Grefier: C. S.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâta C. M. I., în contradictoriu cu reclamantul T. C., împotriva sentinței civile nr.594 din 5.02.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10.09.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 21.04.2015, constată că prin sentința civilă nr. 594 din 5.02.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul T. C., în contradictoriu cu pârâta C. M. I., având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire locuință minor și stabilire pensie de întreținere și în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta C. M. I. în contradictoriu cu reclamantul T. C., având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire locuință minor, stabilire pensie de întreținere și reglementare relații personale minor și în consecință s-a dispus ca exercitarea autorității părintești față de minorii T. R. C. născut la data de 02.12.2003 în A. și T. D. E. născută la data de 06.05.2006 în A. să fie exercitată de ambele părți.
S-a stabilit ca locuința minorilor să fie la domiciliul tatălui.
A fost obligată pârâta la plata unei pensii de întreținere către reclamant, în favoarea minorilor în cuantum de 33 % lunar pentru ambii minori (câte 16,5 % pentru fiecare minor) din venitul net lunar realizat de pârâtă de la locul său de muncă, începând cu data de 15.09.2014 și până la majoratul minorilor sau alte dispoziții.
A fost reglementat dreptul pârâtei de a păstra relații personale cu minorii după următorul program:
- în fiecare zi de miercuri, o dată la două săptămâni, de la ora 15 la ora 20, la domiciliul pârâtei.
- în fiecare al doilea sfârșit de săptămână, de vineri ora 15 până duminică ora 20.00, la domiciliul pârâtei.
- șase săptămâni în perioada vacanței de vară a fiecărui an, la domiciliul pârâtei.
- o săptămână în perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv în anii impari care să cuprindă sărbătoarea Crăciunului, iar în anii pari, care să cuprindă Anul Nou, la domiciliul pârâtei.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Conform certificatelor de naștere . nr._ și . nr._ emise de Primăria municipiului A. rezultă că minorii T. R. C. născut la data de 02.12.2003 în A. și T. D. E. născută la data de 06.05.2006 în A. sunt copii părților, rezultați din relația de concubinaj a acestora, relație care s-a destrămat, părțile separându-se în fapt în vara anului 2014, fără a mai relua conviețuirea.
De asemenea, s-a reținut faptul că minorii au fost îngrijiți de ambii părinți până la separarea acestora, dar din cauza neînțelegerilor și a comportamentului violent al reclamantului față de pârâtă, pârâta a părăsit în mai multe rânduri domiciliul comun, împreună cu minorii sau fără aceștia, ultima plecare fiind în vara anului 2014. S-a reținut faptul că pârâta, ca urmare a plecărilor de la domiciliu, a neglijat copii, în timp ce tatăl s-a ocupat permanent de aceștia.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că pârâta a părăsit în mai multe rânduri domiciliul conjugal, fiind angajată în diverse relații de concubinaj, situație în care își neglija copii. S-a mai reținut faptul că minorii sunt îngrijiți de tată, care are o relație de afecțiune foarte puternică cu minorii. Tot din declarațiile părților, instanța a reținut faptul că pârâta a părăsit domiciliul comun, uneori, fără știrea reclamantului, iar minorii au rămas nesupravegheați sau la vecini. S-a mai reținut faptul că minorii sunt permanent împreună și și-au manifestat dorința de a locui cu tatăl lor, refuzând să meargă la domiciliul mamei, ca urmare a relației acesteia cu actualul concubin. Cu toate acestea copii sunt atașați de mama lor, astfel că este în beneficiul lor să păstreze relații cu mama lor, mai ales că reclamantul are uneori un program de lucru prelungit. Astfel, reclamantul trebuie să faciliteze și să permită păstrarea relației mamei cu copii cât mai mult posibil, în situația în care el este la serviciu, programul reglementat de instanță fiind unul minim.
Tot din declarațiile martorilor instanța a reținut faptul că între părți au existat neînțelegeri, pârâta fiind mereu supărată și părăsind de câteva ori domiciliul conjugal, după care revenea la copii și reclamant. S-a mai reținut faptul că reclamantul nu-i permite pârâtei să păstreze legătura cu minorii, astfel că-i întâlnește doar la școală și comunică la telefon, fiind afectată de lipsa lor.
Față de această atitudine a reclamantului, instanța a atenționat că aceasta nu este benefică minorilor și a îndemnat, ca reclamantul să colaboreze cu pârâta astfel încât copii să aibă pe de o parte un mediu stabil iar pe de altă parte să nu fie privați de prezența mamei în viața lor, pârâta trebuind să se implice atât în educația lor cât și în pregătirea lor școlară.
În temeiul art. 483, 487 Cod civil, ocrotirea minorilor se realizează de ambii părinți, indiferent că este vorba despre copii din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie că aceștia conviețuiesc sau nu împreună.
Ocrotirea părintească reprezintă pentru părinți o obligație și un drept cu conținut complex, ce are ca finalitate asigurarea condițiilor materiale și spirituale necesare pentru creșterea, îngrijirea, educația și pregătirea profesională a copilului, principiu consacrat și în prevederile art. 48 al. 1 din Constituție.
Ocrotirea copilului prin părinți este un drept al acestuia, stipulat în mod expres de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești realizându-se numai în interesul copilului ( art. 483 alin. 2 Codul civil).
Ca regulă generală, potrivit art. 33 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii juridice și numai dacă această situație este impusă de interesul superior al copilului.
Față de cele arătate, apreciind că în situația dată, ambii părinți trebuie să se ocupe de dezvoltarea, îngrijirea și creșterea minorilor, neexistând nici un motiv ca mama să fie îndepărtată de la supravegherea și creșterea minorilor, mai ales că s-au preocupat de creșterea și supravegherea acestora, mai cu seamă cât au locuit împreună, ambii părinți având posibilitatea de a-i oferi garanții minorilor, raportat la vârsta și nevoile specifice ale acesteia.
Din probele administrate în cauză, s-a reținut că locuința în care domiciliază în prezent reclamantul împreună cu minorii, este o locuință de serviciu a tatălui, corespunzător mobilată și bine întreținută, minorii având astfel condiții bune de locuit. De asemenea s-a reținut faptul că în prezent reclamantul are un loc de muncă stabil și realizează venituri, fiind independent financiar.
Pe cale de consecință, apreciind că la domiciliul tatălui li se poate oferi minorilor un climat afectiv, moral și material corespunzător pentru creștere și educare, ținând seama de concluziile anchetei sociale efectuate de Autoritatea Tutelară care arată că tata realizează controlul efectiv și continuu cu privire la exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești și nu în ultimul rând, ținând cont de interesul copilului, de acordul pârâtei, precum și de vârsta minorilor și dorința acestora exprimată în camera de consiliu din data de 19.11.2014, instanța, față de poziția părților, în baza art.397 Codul civil a admis în parte acțiunea principală și în parte acțiunea reconvențională, astfel că a dispus ca exercitarea autorității părintești față de minorii T. R. C. născut la data de 02.12.2003 în A. și T. D. E. născută la data de 06.05.2006 în A., să fie exercitată în comun de către ambii părinți, iar în baza art.400 cod civil a stabilit locuința minorilor T. R. C. născut la data de 02.12.2003 în A. și T. D. E. născută la data de 06.05.2006 în A. la domiciliul tatălui lor, reclamantul din prezenta cauză.
La stabilirea cuantumului obligației de întreținere, instanța a avut în vedere faptul că pârâta realizează venituri, precum și dispozițiile art. 524, 529 Codul Civil conform cărora: „când întreținerea este datorată de părinte ... ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.”, prin urmare, instanța a obligat pârâta de plata către reclamant pe seama minorilor T. R. C. născut la data de 02.12.2003 în A. și T. D. E. născută la data de 06.05.2006 în A., a unei pensii de întreținere în cuantum de 33 % lunar pentru ambii minori (câte 16,5 % pentru fiecare minor) din venitul net lunar realizat de pârâtă de la locul său de muncă, începând cu data de 15.09.2014 și până la majoratul minorilor sau alte dispoziții, urmând ca în baza dispozițiilor noului Cod de procedură civilă, persoana interesată să facă demersurile ce se impun la locul de muncă al pârâtei (care în prezent este la . Romania SCS, cu sediul în A., Calea Bodrogului, f.n.) sau prin executorul judecătoresc.
Văzând acțiunea reconvențională, prin care pârâta a solicitat a se reglementa dreptul acesteia de a avea legături personale cu minorii, având în vedere că reclamantul a fost de acord cu programul de vizitare solicitat de pârâtă, instanța ținând cont de faptul că părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, păstrează nu doar obligația de a participa la cheltuielile reclamate de nevoile minorului, dar și dreptul de a se implica în educația acestora, în procesul său de dezvoltare fizică și psihică și ținând seama și de vârsta minorilor, și de atașamentul acestora față de mama lor precum și de concluziile raportului psihosocial, care arată că minorii au condiții locative și materiale bune la domiciliul mamei lor, instanța în baza art. 401 Cod civil, a reglementat dreptul pârâtei de a păstra legături personale cu minorii T. R. C. născut la data de 02.12.2003 în A. și T. D. E. născută la data de 06.05.2006 în A., în conformitate cu programul arătat mai sus.
În baza art.451 Cod procedură civilă, văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le-a acordat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C. M. I. solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii reconvenționale principale cu consecința: stabilirii domiciliului minorilor la domiciliul mamei și obligării intimatului-reclamant la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 33% din venitul net lunar realizat de acesta, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, fiind insuficient cercetate faptele deduse judecății, consecința fiind pronunțarea unei soluții inechitabile. Astfel, arată că instanța a avut în vedere doar declarațiile martorilor propuși de reclamant și a ignorat aproape în totalitate declarațiile martorilor săi, precum și celelalte probe (înscrisuri și înregistrări audio) pe care le-a depus la dosarul cauzei.
Dacă instanța de fond ar fi luat în considerare întregul probatoriu administrat în cauză ar fi constatat că situația prezentată de reclamant nu corespunde realității. Precizează că relația dintre ei s-a deteriorat, în special începând cu anul 2009 pe fondul violențelor verbale și fizice ale reclamantului asupra sa, violențe practicate de acesta în fața minorilor, în acest sens, fiind declarația martorul C. L. M. care a declarat că: „De multe ori am asistat la conflicte dintre părți și am văzut când reclamantul i-a agresat fizic și verbal, atât pe parată, cât și pe cei doi copii." Aceste violențe ale reclamantului s-au soldat și cu leziuni traumatice asupra sa, astfel cum reiese și din certificatul medico-legal și fișa de consultații medicale depuse la dosarul cauzei. Acesta a fost motivul principal pentru care a părăsit domiciliul comun împreună cu minorii, de trei ori, prima dată locuind la fratele său, martorul C. L. M. și apoi la M., timp de o lună în anul 2011 și timp de 5 luni în anul 2013.
Apelanta mai arată că reclamantul a depus la dosarul cauzei, în probațiune, o „scrisoare" redactată de ea și adresată unui bărbat (de fapt, este vorba despre niște gânduri puse pe hârtie și neexpediate niciodată, motiv pentru care au fost găsite de reclamant). Într-adevăr, a încercat să-și refacă viața, o viață plină de durerea lăsată de relația cu reclamantul, pentru că fiecare persoană simte nevoia să fie iubită și să trăiască în pace și armonie. Dar, întotdeauna a avut în vedere interesul celor doi minori (dovadă în acest sens este chiar conținutul acelei scrisori) și nu a dorit să intre în relații care să le dăuneze acestora, iar pentru a le asigura minorilor un confort psihic și emoțional, de fiecare dată a revenit acasă. Atât în perioadele în care a locuit cu minorii la domiciliul comun, cât și în perioadele în care a fost nevoită să părăsească acest domiciliu, minorii au fost permanent sub supravegherea sa, fiind bine îngrijiți. În toate perioadele în care a fost plecată de la domiciliu comun, i-a permis reclamantului să păstreze legături personale cu cei doi minori, să se întâlnească cu aceștia fără prezență sa, să le cumpere cadouri.
De asemenea, apelanta arată că din iunie 2014 și până în prezent reclamantul a făcut tot posibilul pentru a-i îndepărta pe minori de ea. Singurele modalități în care putea ține legătura cu minorii a fost cea telefonică și vizitele la școală. Reclamantul nu le-a permis minorilor să se întâlnească cu ea decât la domiciliul său și în prezența sa. În convorbirea telefonică, depusă în probațiune, minora spune că nu o poate vizita „până nu decide legea programul de vizită", iar la întrebarea „Cine ți-a spus, ție treaba asta?", răspunsul a fost: „Tati." De asemenea, minorei i s-a inoculat ideea că dacă ar vizita-o și „dacă se întâmplă ceva, e vina lui tati!" Reclamantul nu a respectat niciodată programul de vizită stabilit de către prima instanță. Consecința acestui comportament al reclamantului a fost faptul că, în data de 05.03.2015 minorul i-a solicitat prin intermediul Facebook-ului să meargă după el la locuința tatălui său pentru că nu mai dorea să locuiască cu acesta, fiindu-i frică de el. Astfel, arată că a găsit un copil speriat și introvertit, care a avut nevoie de câteva zile pentru a se liniști. Ulterior, minorul i-a povestit că după momentul ascultării lor de către prima instanță, atitudinea reclamantului s-a schimbat radical. Acesta folosea constant violența verbală în relația cu minorii, iar când minorul i-a cerut reclamantului permisiunea de a lua legătura cu mama sau de a o vizita, acesta a folosit violența fizică asupra copilului.
De fapt, apelanta, precizează că, în toată această perioadă reclamantul nu a făcut altceva decât să o denigreze în fața minorilor, iar toate cadourile pe care le-a trimis minorilor au fost aruncate la gunoi de către reclamant.
De asemenea, arată că în ziua în care a mers să-l ia pe minor de la domiciliul tatălui său nu a intrat în acel imobil și prin urmare, nu a reușit să ia lucrurile copilului. A revenit după 2-3 zile, iar când a ajuns în fața apartamentului a constatat că toate lucrurile minorului fuseseră aruncate pe holul blocului de către reclamant.
Reclamantul, care în primă instanță a prezentat o atitudine de părinte iubitor, grijuliu, care nu vrea să-i despartă pe cei doi copii, nu a păstrat deloc legătura cu minorul din momentul mutării acestuia la domiciliul său și nici nu îi permite acestuia să vorbească cu sora lui. Îl consideră pe minor ca fiind trădător, iar cu ocazia unei vizite -efectuate la niște prieteni vecini cu reclamantul, acesta i-a adus minorului nenumărate acuze, fiind chiar pe punctul de a-1 lovi pe copil, chestiune care din fericire nu s-a întâmplat. Precizează că în preajma tatălui său minorul este extrem de timorat.
Deși în fața primei instanțe, minorul a declarat că nu dorește să meargă la domiciliul mamei datorită relației sale cu actualul concubin, în prezent relația dintre cei doi este una foarte bună, ceea ce confirmă cele susținute în fața primei instanțe, respectiv faptul că actualul său concubin este o persoană care poate oferi minorilor condițiile optime pentru o creștere și dezvoltare armonioasă. În realitate, ceea ce a declarat minorul în fața primei instanței i-a fost inoculat de către reclamant.
Precizează că, din păcate, minora locuiește în continuare cu reclamantul, iar acesta o influențează puternic împotriva sa. Minora are o altfel de fire decât fratele ei, are vârsta de doar 8 ani și este mult mai ușor de manipulat de către reclamant. Aceasta i-a indus minorei de-a lungul timpului sentimente de teamă și vinovăție. Arată că, în toată această perioadă a putut păstra legătura cu minora doar vizitând-o la școala pe care o frecventează. Și cu acele ocazii, uneori minora trebuia să ceară acordul reclamantului pentru a vorbi cu mama sa.
Având în vedere cele relatate de minor cu privire la comportamentul reclamantului, apelanta arată că, este îndreptățită să creadă că și minora este expusă acelorași „tratamente" pe care tatăl le-a aplicat băiatului, cu efecte negative asupra creșterii și dezvoltării sale armonioase. Pentru acest motiv a formulat o sesizare la DGASPC A. în vederea efectuării unei evaluări psihologice a celor doi minori de către specialiștii acestei instituții.
Atitudinea reclamantului față de minor nu este neapărat surprinzătoare, în condițiile în care, reclamantul mai are un copil minor rezultat dintr-o căsătorie anterioară, o fiică în vârstă de 17 ani, care locuiește în Cristești și cu care nu păstrează legătura și nici nu a făcut vreodată eforturi în acest sens, astfel cum a declarat cu ocazia luării interogatoriului.
Apelanta, mai arată că, un alt aspect privește programul de muncă al reclamantului. Astfel, arată că, deși cu ocazia luări interogatoriului, reclamantul a susținut că programul său de lucru este până la ora 16.00 și doar uneori rămâne peste program precum și sâmbăta, în realitate acesta muncește zilnic până la ora 18.00 și sâmbăta până la ora 16.00. Astfel, minorii petreceau destul de mult timp singuri, din declarația martorei G. M. reieșind că fiica acesteia, de 14 ani mai trece uneori pe la ei să vadă dacă sunt bine. În prezent, minora este lipsită și de compania fratelui ei, petrecând mult din timpul unei zile nesupravegheată.
În drept, apelanta invocă dispozițiile art.466 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimatul T. C. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prin motivele de apel, apelanta recunoaște că a plecat de la domiciliu conjugal în mai multe rânduri, împreună cu minorii sau fără aceștia, cu scopul de a-și reface viața, începând cu anul 2009. Este adevărat că până la finalizarea prezentului proces a și reușit acest lucru, plecând de la domiciliul comun fără copii, din luna iunie 2014 și mutându-se cu un bărbat cu care locuiește și în prezent. Persoana cu care aceasta s-a raliat în concubinaj a divorțat pe perioada prezentului proces de soția sa, plecată în Italia și fiind de acord ca copilul rezultat din căsătoria acestora să rămână la mamă. Cu ocazia ultimei plecări, pârâta a plecat în luna iunie 2014, lăsând copii în întreținerea exclusivă a sa, care le-a asigurat toate nevoile, raportate la vârsta lor, și pentru a beneficia de o educație corespunzătoare, fără ca mama să contribuie în niciun fel la întreținerea copiilor.
Apelanta a profitat de faptul că i-a permis ca în lipsa lui, fiind plecat la lucru, să de-a buzna peste copii, în așa fel încât să îi atragă de partea sa, comunicând cu aceștia personal sau pe internet. Aceste discuții s-au înmulțit înainte de finalizarea procesului, și după finalizarea acestuia, atunci când a constatat că trebuie să achite pensie, din luna septembrie 2014, începând să-i determine pe copii să meargă la domiciliul său. Intimatul precizează, că la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri de pe internet prin care pârâta îl apostrofa, în condițiile în care merge la lucru, vine acasă și pregătește mâncarea pentru cei doi copii, spală, calea, etc. De altfel martorii audiați, au precizat că aceste lucruri le făcea tatăl lor și când era împreună cu mama lor.
Frica de a achita pensie de întreținere a determinat-o pe apelantă să profite de faptul că minorul, având o atitudine necorespunzătoare (a spart un ghiveci de flori, jucând fotbal în clasă, și lovind copii în cap), acesta a știut că o să-i atragă atenția ca de fiecare dată când a greșit, fapt pentru care i-a solicitat mamei să-l transfere de la școală respectivă, mutându-se la domiciliul mamei, acest fapt întâmplându-se după comunicarea sentinței.
De altfel, intimatul arată că, apelanta profitând de vârsta fragedă a copiilor pe parcursul procesului și-a fabricat probe în sensul că discuțiile purtate cu copii, aveau ca țintă din partea mamei anumite răspunsuri din partea copiilor, care fie să îl denigreze, fie să rezulte că copii până la venirea tatălui sunt preocupați de temele pentru a doua zi, înregistrări care au fost și depuse la dosar.
De asemenea, arată că, minorul a fost atras de pârâtă, oferindu-i o tabletă, astfel că acesta stă toată ziua pe internet, iar rezultatele la învățătură sunt foarte slabe de când minorul se află la mama sa.
Consideră că nu este în interesul minorului ca pe viitor copilul să locuiască împreună cu mama și concubinul acesteia, pe care minorul îl cunoaște doar de o lună și jumătate, fără a avea un spațiu locativ stabil, iar rezultatele școlare fiind evident dezastruoase. Apreciază că locul minorului, chiar dacă în acest moment este puternic influențat de mama sa, este lângă tată și sora sa.
În drept, intimatul invocă dispozițiile art.466, 480, 471 pct. 5 și art.478 pct.2 Cod procedură civilă.
Apelul este fondat, urmând a fi admis în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pentru a hotărî ca locuința celor 2 minori să fie stabilită la domiciliul tatălui acestora, prima instanță a reținut afecțiunea foarte puternică dintre aceștia, locuința corespunzătoare oferită, independența financiară, climatul afectiv, moral și material corespunzător pentru creștere și educare, concluziile anchetei sociale, acordul pârâtei, vârsta minorilor și dorința exprimată de aceștia.
Cu toate acestea aceeași instanță reține că minorii au fost îngrijiți de ambii părinți până la separarea acestora, că pârâta a părăsit în mai multe rânduri domiciliul comun împreună cu minorii sau fără aceștia, datorită comportamentului violent al reclamantului față de pârâtă, ultima plecare fiind în vara anului 2014, că minorii sunt atașați de mama lor dar refuză să meargă la domiciliul acesteia ca urmare a relației cu noul concubin, că reclamantul nu-i permite pârâtei să păstreze legătura cu minorii.
În apel s-a schimbat situația faptică a locuinței minorului T. R., care în urma unui conflict cu tatăl său a ales să locuiască la mamă, fiind transferat la o unitate școlară din apropierea locuinței acesteia.
Instanța de apel a procedat la audierea celor doi minori în camera de consiliu, prilej cu care aceștia au arătat că ar dori să locuiască împreună, însă fiecare la părintele cu care locuiește în acest moment. În motivare, minora în vârstă de 9 ani a arătat că este deranjată de relația mamei cu actualul concubin despre care tatăl i-a spus că le-a stricat familia, în timp ce minorul de 12 ani a arătat că tatăl său vorbește urât despre mama sa și despre actualul ei concubin și nu îi permite sorei lui să își vadă mama și fratele ori să ia legătura telefonic.
Potrivit notelor de ședință depuse de apelată și celor relatate de intimat în fața instanței de apel, relație dintre minor și tatăl său s-a înrăutățit în urma unui alt conflict recent, intimatul fiind acuzat că l-a lovit pe copil.
Valorificând toate aceste aspecte, tribunalul va reține că prima instanță a avut în vedere criterii ce pun pe cei doi părinți în situație de egalitate (afecțiunea față de copii, locuința corespunzătoare oferită, independența financiară) în timp ce în speță sunt relevante alte aspecte, la care fac referire dispozițiile art.21 alin.1 raportat la art.2 alin.6 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, respectiv aspectele de violență relevate în comportamentul reclamantului, denigrarea celuilalt părinte în fața copilului, lipsa disponibilității acestuia de a permite menținerea relațiilor personale dintre pârâtă și copii ori dintre aceștia din urmă.
Față de aceste considerente, întrucât primează interesul celor 2 frați de a crește împreună și deoarece lipsa dorinței minorei la a locui cu mama sa este rezultatul unui comportament indus, fiind nejustificată prin prisma motivației oferite de minora în vârstă de 9 ani, tribunalul va schimba în parte hotărârea primei instanțe în sensul că va admite în tot acțiunea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantului T. C..
Va stabili la pârâtă locuința minorilor T. R. C. și T. D. E., va obliga pe reclamant să plătească pârâtei pe seama acestora câte o pensie de întreținere de 16,5% din veniturile nete lunare, începând cu data pronunțării prezentei și până la majoratul copiilor și va înlătura dispozițiile din sentință privind programul de legături personale cu minorii.
Va menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
În baza art.453 Cod procedură civilă va obliga intimatul reclamant să plătească apelantei pârâte suma de 520 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta C. M. I. împotriva sentinței civile nr.594 din 05.02.2015, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A. pe care o schimbă în parte în sensul că admite în tot acțiunea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantului T. C..
Stabilește la pârâtă locuința minorilor T. R. C. și T. D. E., obligă pe reclamant să plătească pârâtei pe seama acestora câte o pensie de întreținere de 16,5% din veniturile nete lunare, începând cu data pronunțării prezentei și până la majoratul copiilor și înlătură dispozițiile din sentință privind programul de legături personale cu minorii.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Obligă intimatul reclamant să plătească apelantei pârâte suma de 520 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2015.
Președinte,Judecător,Grefier,
N. C. S. C. Ș. C. S.
Red.SSC
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.N. P.
Ex.4/2 .
Se comunică cu:
1. Apelanta: C. M. I. –A., dom.ales la cab.av.P. Slavoica, ..15, jud.A.
2.Intimatul: T. C. - A., ., .-107, județul A.
| ← Curatelă. Decizia nr. 1046/2015. Tribunalul ARAD | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3865/2015.... → |
|---|
