Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 216/2015. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 216/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 251/210/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 446

Ședința publică din data de 16 aprilie 2015

Președinte N. C.

Judecător S. C. Ș.

Grefier M. I.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta B. L. M., în contradictoriu cu pârâtul G. E.-D., împotriva sentinței civile nr. 216/08.04.2014, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, în dosarul nr._ .

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța invocă excepția de perimare a apelului având în vedere că de la suspendării pricinii a trecut mai mult de 6 luni de zile și rămâne în pronunțare asupra excepției.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 13.06.2014, constată că prin sentința civilă nr. 216 din 08.04.2014, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă precizată de reclamanta B. L.-M., în contradictoriu cu pârâtul G. E.-D., după cum urmează:

S-a stabilit locuința minorului G. Lucas-D., născut la data de 09.10.2002, în localitatea Castellon, țara Spania, la locuința reclamantei B. L.-M..

Drepturile părintești asupra minorului G. Lucas-D., se vor exercita împreună de către părinții minorului: B. L.-M. și G. E.-D..

A fost obligat pârâtul G. E.-D., în favoarea minorului G. Lucas-D., la plata unei pensii de întreținere lunară în cuantum de 25% din veniturile nete realizate lunar de pârât, dar nu mai puțin de 25% din salariul minim net lunar pe economie în România, începând cu data de 24.02.2014 și până la majoratul minorului sau noi dispozițiuni ale instanței. Fără de cheltuieli de judecată.

În termen, împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. L. M..

Instanța de apel, prin încheierea din data de 18.09.2014 a dispus suspendarea judecării apelului potrivit art. 411 pct. 2 Cod procedură civilă.

De asemenea, se constată că de la data suspendării cauzei a trecut mai mult de 6 luni de zile, fiind îndeplinite dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă.

Față de cele expuse, tribunalul, în baza art. 420 Cod procedură civilă, va constata perimarea apelului declarat de reclamanta B. L. M., împotriva sentinței civile nr. 216/08.04.2014, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul declarat de reclamanta B. L. M., împotriva sentinței civile nr. 216/08.04.2014, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, în dosarul nr._ .

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

N. C. S. C. Ș. M. I.

Red. NC

Thred. MI

2 ex./11.05.2015

Prima instanță – Judecătoria Chișineu Criș, judecător F. M. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 216/2015. Tribunalul ARAD