Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 768/2015. Tribunalul ARAD

Comentarii

0

Decizia nr. 768/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 1253/238/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.768/A

Ședința publică din 18 iunie 2015

Președinte:S. C. Ș.

Judecător:N. C.

Grefier:C. S.

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, apelurile declarate de reclamanta L. A. O. și de către pârâții B. V. L., B. P. și B. V., în contradictoriu cu pârâtul P. A., împotriva sentinței civile nr.519 din 3.12.2014, pronunță de Judecătoria Gurahonț în dosar nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 4.06.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelurilor înregistrate la Tribunalul A. la data de 18.03.2015, constată că prin sentința civilă nr. 519 din 3.12.2014, pronunță de Judecătoria Gurahonț în dosar nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. A..

S-a admis în parte acțiunea înaintată de către reclamanta L. A. O., în contradictoriu cu pârâții B. V. L., B. P. și B. V..

S-a a admis în parte acțiunea înaintată de către reclamanta L. A. O., în contradictoriu cu pârâtul P. A..

S-a constatat că pe durata căsătoriei părțile au dobândit cu titlul de bunuri comune următoarele bunuri:

- sporul de valoare adus imobilului situat în loc. Prunișor nr. 140, oraș Sebiș, jud. A. evidențiat în CF_ Sebiș, cu ñr. top 1 - 2/a, compus din casă și teren aferent, intabulat pe numele antecesoarei pârâților, P. S., actualmente decedată;

- autovehiculul ARG camionetă a cărui valoare o apreciez la 4400 lei, contravaloarea a 1000 Euro;

- bunuri mobile achiziționate de la Praktiker: mobilă bucătărie în valoare de 700 lei și vitrină în valoare de 350 lei;

- bunuri mobile achiziționate de la . cu prețul total de 7200 lei, a căror valoare actuală o apreciez la 6000 lei: mobilier sufragerie, mobilier dormitor, 2 canapele, masă cu 6 scaune și două măsuțe mici;

- mobilier executat la comandă: dressing în valoare de 500 lei și mobilier birou în valoare de 1.000 lei;

- aparate electrocasnice: mașină de spălat automată Zanussi, aragaz Zanussi, hotă Zanussi și combină frigorifică Whirlpool, achiziționate la prețul de 2557,80 lei, a căror valoare actuală o apreciază la 2.000 lei;

S-a constatat că reclamanta și pârâtul B. V. L. și-au adus câte o contribuție de 50% la dobândirea acestor bunuri mobile și de 40 % reclamanta și 60% pârâtul la sporul de valoare al imobilului menționat.

S-a constatat că valoarea totală a masei partajabile este de_ lei, din care_ lei, valoarea bunurilor mobile și_ lei reprezentând sporul de valoare adus imobilului.

S-a constatat că pârâții: B. P., B. V. L. și B. V. au calitatea de succesori după B. V., decedată la data de 28.11.2011, pârâtul B. P., ca soț supraviețuitor și pârâții: B. V. L. și B. V., în calitate de fii.

S-a constatat că pârâții sunt coproprietari asupra imobilului arătat după cum urmează: pârâtul P. P. cu o cotă de 1/4 părți și pârâții: B. V. L. și B. V., cu o cotă de 3/8 părți fiecare .

S-a dispus partajarea bunurilor mobile comune prin formarea a două loturi:

Lotul 1- format din aparate electrocasnice: mașină de spălat automată Zanussi, aragaz Zanussi, hotă Zanussi și combină frigorifică Whirlpool, achiziționate la prețul de 2557,80 lei, având valoarea actuală de 2.000 lei;

Lotul 2 – format din: bunuri mobile achiziționate de la Praktiker: mobilă bucătărie în valoare de 700 lei și vitrină în valoare de 350 lei;

- bunuri mobile achiziționate de la . cu prețul total de 7200 lei, în valoare de 6000 lei: mobilier sufragerie, mobilier dormitor, 2 canapele, masă cu 6 scaune și două măsuțe mici;

- mobilier executat la comandă: dressing în valoare de 500 lei și mobilier birou în valoare de 1.000 lei;

- autovehiculul ARO camionetă având o valoare de 500 lei.

S-a atribuit în deplină proprietate și posesie lotul 1 reclamantei și lotul 2 pârâtului.

A fost obligat pârâtul B. V. L. la plata cu titlul de sultă către reclamantă a sumei de 3750 lei – pentru valoarea bunurilor mobile.

A fost Obligat pârâtul P. P. la plata către reclamantă a sumei de_,6 lei cu titlul de sultă, corespunzător cotei de cu o cotă de 1/4 părți din investițiile la imobil și pe fiecare din pârâții: B. V. L. și B. V., la plata către reclamantă a sumei de_,9 lei, corespunzător cotei de 3/8 părți fiecare din imobil.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Părțile au fost căsătorite în perioada 22.09.2007-14 decembrie 2010, fapt ce reiese din înscrisul f.33,34. Potrivit recunoașterii ambelor părți, în timpul căsătoriei acestea au dobândit cu titlul de bunuri comun următoarele bunuri mobile:

- bunuri mobile achiziționate de la Praktiker: mobilă bucătărie în valoare de 700 lei și vitrină în valoare de 350 lei;

- bunuri mobile achiziționate de la . cu prețul total de 7200 lei, în valoare de 6000 lei: mobilier sufragerie, mobilier dormitor, 2 canapele, masă cu 6 scaune și două măsuțe mici;

- mobilier executat la comandă: dressing în valoare de 500 lei și mobilier birou în valoare de 1.000 lei;

- aparate electrocasnice: mașină de spălat automată Zanussi, aragaz Zanussi, hotă Zanussi și combină frigorifică Whirlpool, achiziționate la prețul de 2557,80 lei, având valoarea actuală de 2.000 lei;

Relativ la autovehiculul ARG camionetă cu privire la care pârâtul consideră că l-a cumpărat cu banii proprii iar reclamanta susține că are valoarea actuală de 4400 lei, contravaloarea a 1000 Euro; care a fost vândută de către reclamant la data de 08.04.2011 cu 500 lei, potrivit contractului f.130, instanța a constatat că, potrivit recunoașterii părților el a fost dobândit în timpul căsătoriei. Pârâtul nu a făcut dovada faptului că bunul menționat a fost achiziționat doar cu banii proprii. Ca urmare, potrivit art. 249 din noul Cod de procedură civilă, art.30 din Codul familiei, instanța a constatat că acesta este un bun comun, dobândit de către ambele părți, în timpul căsătoriei și având o valoare de 500 lei .

Cu privire la sporul de valoare adus imobilului situat în loc. Prunișor nr. 140, oraș Sebiș, jud. A. evidențiat în CF_ Sebiș, cu nr. top 1 - 2/a, compus din casă și teren aferent, intabulat pe numele antecesoarei pârâților, P. S., actualmente decedată instanța a constatat următoarele:

La numărul administrativ nr.140 există mai multe construcții: o casă care nu este tencuită, o casă tip parter și o casă cu etaj, pe colț, ultimele două corespondând printr-un hol și formând împreună un corp comun, care în prezent sunt tencuite și văruite în portocaliu, fapt ce reiese din fotografiile f.98-100 și depozițiile martorilor: A. L. (f.101), Csymbalmos F. A. (f.102 ).

Casa cu privire la care se solicită acordarea sporului de valoare este o construcție nouă, efectuată în baza Autorizației de construcție nr.31/08.08.1995 (f.139) eliberată pe numele lui P. S.. Ea a fost construită până în momentul încheierii căsătoriei părților, dar nu a avut utilitățile necesare.

Inițial tânăra familie a locuit în casa de bolțari, netencuită, împreună cu părinții pârâtului B. V. L., acolo având loc și nunta, casa nouă nefiind locuibilă, fapt ce rezultă din depozițiile martorilor: Csymbalmos F. A., H. N..

Astfel, inițial casa de pe colț a avut geamuri de lemn, executate și montate de către martorul H. N., acesta fiind plătit de către pârâtul P. A. și de părinții pârâtului B. V. L.. Ulterior, în timpul căsătoriei, aceste geamuri au fost în parte schimbate de tânăra familie, în partea de sus a casei cu etaj rămânând două geamuri de lemn, cu trei ochiuri executate cu cca. 10,15 ani în urmă de martorul menționat. Același martor a arătat că tencuiala a fost efectuată înainte de căsătoria reclamantei cu pârâtul B. V. L.. Și martorul H. N. a arătat faptul că această construcție a fost tencuită înainte de încheierea căsătoriei tinerei familii, fapt învederat și de martorul F. Ș. care a executat tencuiala în interiorul casei. Acesta a arătat că în toamna anului 2003, primăvara anului 2004 au început lucrările la exteriorul casei. Tencuirea în exterior și văruirea casei de pe colț și efectuarea soclului acestei casei a avut loc în timpul căsătoriei soților, în anul 2008, fapt învederat de martorul Zahan D. M., lucrarea fiind executată de către acesta și tatăl său, în baza unei înțelegeri cu pârâtul B. V. L. din anul 2006, acesta susținând că cca 60-70 % din preț i-a fost achitat în anul 2007.

Chiar și martorii: A. L. și Csymbalmos F. A. au învederat faptul că, casa de pe colț a fost tencuită în exterior în timpul căsătoriei. Instanța a constatat că operațiunea de tencuire interioară a fost efectuată anterior acestui moment, având în vedere faptul că martorii: H. N. și H. N. sunt localnici, ultimul efectuând și anumite lucrări la imobil.

Din depozițiile tuturor martorilor reiese că în timpul căsătoriei imobilul a fost văruit, că tânăra familie a amenajat holul de la intrare, a dotat casa cu parchet laminat și instalație de încălzire.

Tot din declarațiile martorilor: H. N. și H. N. rezultă că în casa portocalie exista instalație electrică atunci când s-a încheiat căsătoria acestora.

Relativ la construcția tip parter din partea stângă a casei portocalii, instanța a constatat din depoziția martorului H. N. faptul că aici exista teracotă încă din timpul vieții lui P. S. iar din declarația martorului F. Ș. reiese că aici exista și o chiuvetă dar nu erau montate ale instalații sanitare la bucătăria și baia din acest corp de clădire, precum și gresie și faianță.

Cu privire la soba din casa locuită de P. S., martorul F. Ș. a învederat instanței faptul că aceasta se încălzea cu ajutorul unei sobe simple cu plită.

Tot potrivit declarației martorului F. Ș. într-una din camerele din casa cu etaj exista o teracotă anterior căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V. L..

În spatele acestor case, într-o anexă se află atelierul pârâtului P. A., fapt ce reiese din depoziția martorului H. N..

Casa tip parter tencuită a fost folosită de către numita P. S., fapt învederat de martorii: H. N. și H. N..

Reclamanta a avut loc de muncă, cu contract de muncă în perioada 01.07._09 fapt ce reiese din adeverința emisă de ITM A.. În afară de această perioadă, ea a mai muncit în localitățile Sebiș și Ineu, fapt arătat de martorii: A. L., Csymbalmos F. A., H. N..

Reclamanta a avut un împrumut CAR în valoare de 10.000 lei, contractul fiind încheiat la data de 18.11.2008.

De asemenea, la data de 23.07.2008 reclamanta a încheiat și un credit de nevoi personale cu CEC Bank, împrumutând suma de_ lei, pe o durată de creditare de 10 ani.

De asemenea, din înscrisul de la fila 64 dosar_ și decizia de la filele 20-22 reiese faptul că mama reclamantei P. V. F. a depus în contul pârâtului B. V. L. suma totală de 8900 lei, cu titlul de dar manual, în vederea efectuării lucrărilor de investiții la casă. Totodată, martorul A. L. a arătă că mama reclamantei îi trimitea acesteia bani și pachete. De asemenea, martorul Csymbalmos F. A. a învederat faptul că mama reclamantei a făcut un împrumut bancar pentru a ajuta tânăra familie în vederea renovării casei.

În timpul căsătoriei, pârâtul B. V. L. a fost încadrat în muncă ca jandarm, conform adeverinței de la fila 110.

Acesta a încheiat cu Banca Transilvania un contract de credit în data de 23.11.2007 de 7580 lei.

Pârâtul P. A. l-a ajutat în timpul căsătoriei pe nepotul său, fapt învederat de martorul H. N..

Ca urmare, potrivit art.319 pct.1, art. 320 art. 667-668, art. 676 pct.1 și pct. 2 lit. a din Noul Cod Civil, art. 979-994 Cod procedură civilă, art.30 din Codul familiei instanța a constatat că pe durata căsătoriei părțile au dobândit cu titlul de bunuri comune, bunurile mobile arătate mai sus, precum și sporul de valoare adus imobilului situat în loc. Prunișor nr. 140, oraș Sebiș, jud. A. evidențiat în CF_ Sebiș, cu nr. top 1 - 2/a, compus din casă și teren aferent.

Ca urmare, instanța, în baza art. 27 din Legea 71/2011, art. 30 din Codul familiei, art. 339 din noul cod civil a constatat că reclamanta și pârâtul B. V. L. și-au adus câte o contribuție de 50% la dobândirea acestor bunuri mobile și de 40 % reclamanta și 60% pârâtul la sporul de valoare al imobilului menționat.

Din raportul de expertiză evaluatorie efectuat în cauză de către expert S. I. F. (f.182-218,253) reiese faptul că valoarea investițiilor efectuate la imobilul în litigiu este de_ lei, echivalentul a_,6 euro.

Ca urmare, valoarea totală a masei partajabile este de_ lei, din care_ lei, valoarea bunurilor mobile și_ lei reprezentând sporul de valoare adus imobilului.

Numita P. S. a fost mama pârâtului P. A. și a numitei B. V., fapt ce reiese din înscrisurile de la filele 139, 255 și depoziția martorilor: H. N. și H. N.. Numita B. V. a fost căsătorită cu pârâtul B. P. cu care a avut doi copii, pe pârâții: B. V. L. și B. V., conform înscrisurilor depuse la filele 256, 257, 258 și depozițiilor martorilor H. N. și H. N..

Numita P. S. a decedat la data de 11.02.2005, fapt ce reiese din certificatul depus la fila 141.

Succesiunea acesteia a fost dezbătută pe cale notarială, fiind emis Certificatul de moștenitor nr.5/24.11.2005 de către BNP „Ț. N.”, prin care s-a stabilit că singurul moștenitor acceptant este numita B. V., pârâtul P. A. fiind străin de moștenire.

B. V. a decedat la data de 28.11.2011, potrivit certificatului depus la fila 139.

Succesiunea acesteia nu a fost dezbătută pe cale notarială, conform încheierii f.267.

Ca urmare, în baza art. în baza art. 92 din Legea 71/2011, art. 650, art. 690,art. 700 și următ. vechiul Cod civil, instanța a constatat că pârâtul B. P. și pârâții: B. V. L. și B. V. au calitatea de succesori după B. V., decedată la data de 28.11.2011, pârâtul B. P., ca soț supraviețuitor și pârâții: B. V. L. și B. V., în calitate de fii.

Față de cele arătate anterior, instanța a constatat că pârâții sunt coproprietari asupra imobilului arătat după cum urmează: pârâtul P. P. cu o cotă de 1/4 părți și pârâții: B. V. L. și B. V., cu o cotă de 3/8 părți fiecare.

Potrivit art. 1143 din noul Cod civil nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel.

În baza art. 987 din noul Cod procedură civilă la formarea și atribuirea loturilor instanța a ținut seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altora asemenea.

Instanța având în vedere poziția părților și prevederile înscrise art. 667-668, art. 676 pct.1 și pct. 2 lit. a din Noul Cod civil, art. 1143 din noul Cod civil, art. 979-994 din noul Cod procedură civilă, a dispus partajarea bunurilor mobile comune prin formarea a două loturi, având componența arătată mai sus.

A atribuit în deplină proprietate și posesie lotul 1 reclamantei și lotul 2 pârâtului.

După cum s-a menționat anterior, reclamanta este îndreptățită la o cotă de 50% din valoarea bunurilor mobile, respectiv suma de 5750 lei și de 40% din valoarea investițiilor la imobil, respectiv suma de_,4 lei.

A fost obligat pârâtul B. V. L. la plata cu titlul de sultă către reclamantă a sumei de 3750 lei – pentru valoarea bunurilor mobile.

A fost obligat pârâtul P. P. la plata către reclamantă a sumei de_,6 lei cu titlul de sultă, corespunzător cotei de cu o cotă de 1/4 părți din investițiile la imobil și pe fiecare din pârâții: B. V. L. și B. V., la plata către reclamantă a sumei de_,9 lei, corespunzător cotei de 3/8 părți fiecare din imobil .

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. A. instanța a constatat următoarele:

Potrivit art.36 din noul Cod de procedură civilă „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

Din cele arătate anterior reiese faptul că pârâtul P. A. nu are calitate de succesor după P. S. și deci nu este coproprietar asupra imobilului Ca urmare, în baza art. 92 din Legea 71/2011, art. 650, art. 690,art. 700 și următ. vechiul Cod civil instanța a admis această excepție și în consecință a respins acțiunea introdusă împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Față de modul de soluționare a acțiunii, în baza art.451-453 din noul Cod procedură civilă instanța a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinței au declarat apel atât reclamanta L. A. O. cât și de pârâții B. V. L., B. P. și B. V..

Apelanta-reclamantă L. A. O. a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, după cum urmează: stabilirea unor cote de contribuție unitare la dobândirea bunurilor comune, la nivelul întregii mase partajabile compusă din bunuri mobile și investiție imobiliară, respectiv 65 % din partea sa și 35 % din partea intimatului - pârât B. V. L., și nu a unor cote diferențiate, cum a stabilit instanța de fond, de 50% pentru fiecare la dobândirea bunurilor mobile și de 40% în favoarea sa, respectiv 60% în favoarea fostului său soț la realizarea investiției imobiliare; atribuirea tuturor bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei în favoarea intimatului pârât B. V. L., inclusiv a aparaturii electrocasnice constând din: mașină de spălat automată Zanussi, aragaz Zanussi, hotă Zanussi și combină frigorifică Whirlpool, achiziționate la prețul de 2557.80 lei, având valoarea actuală de 2000 lei; stabilirea valorii de partaj a autovehiculul ARO camionetă la suma de 4400 lei, contravaloarea a 1000 Euro, (în loc de 500 lei cum a stabilit instanța de fond), obligarea intimatului - pârât B. V. L. la plata în favoarea sa a unei sulte de 9717,5 lei, corespunzător cotei sale de contribuție de 65% la achiziționarea bunurilor mobile comune, (în loc de 3750 lei cât a stabilit instanța de fond); obligarea intimaților - pârâți B. V. L., B. V. și B. P. la plata în favoarea sa a sumei de_,64 Euro sau contravaloarea în lei la data plății, sumă ce reprezintă contravaloarea cotei de 65% din sporul de valoare adus imobilului situat în loc Prunișor nr.140, oraș Sebiș, jud.A., proprietatea indiviză a acestora, conform cotelor de proprietate ale fiecăruia dintre ei, respectiv B. V. L. suma de 5675.86 Euro sau echivalentul în lei la dala plății, corespunzător cotei de proprietate de 3/8 din imobil, B. V. suma de 5675.86 Euro sau echivalentul în lei la data plății, corespunzător cotei de proprietate de 3/8 din imobil și B. P. suma de 3783.91 Euro sau echivalentul în lei la data plății, corespunzător cotei de proprietate de 1/4 din imobil; obligarea intimaților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, în favoarea sa, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că stabilirea unor cote de contribuție corecte și obiective nu se poate face decât în baza unor calcule matematice clare și precise, pornind de la sumele de bani cu care fiecare dintre foștii soți a contribuit la dobândirea bunurilor comune. Aceasta este algoritmul după care a determinat și susținut în fața instanței de fond o cotă do contribuție din partea sa de 65%, iar din partea intimatului-pârât B. V. L. de 35%, cote pe care le susține și în fața instanței de apel. Astfel, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că, la data de 23.07.2008 a contractat personal un credit în valoare de 35.000 lei în baza Contractului de credit nr. RQ_2/23.07.2008 încheiat cu CEC Bank SA. A contractat acest credit pe o durată de creditare de 10 ani, termenul final de rambursare fiind 20.07.2018, iar în considerarea lui achită lunar o rată de 531,73 lei. De asemenea, tot în cursul anului 2008, a contractat personal un împrumut în valoare de 10.000 lei în baza Contractului de împrumut nr. 7954/18.11.2008 încheiat cu Asociația pentru Ajutor de deces și Casa de Ajutor Reciproc „Expresul CFR" pe care l-a rambursat integral ulterior desfacerii căsătoriei, în anul 2011, după cum rezultă din adeverința nr. 42/20.01.2011 emisă de instituția de credit.

Tot în vederea efectuării investițiilor la imobil arată că, mama sa, Pardos V. F., a alimentat, în mod repetat, contul pârâtului B. V. L. deschis la Banca Transilvania cu sume de bani cu o valoare totală de 8900 RON. Pentru recuperarea acestora, mama sa a formulat o acțiune civilă în contradictoriu cu B. V. L., ce a format obiectul dosarului ni_ al Judecătoriei Gurahonț, acțiune prin care a solicitat restituirea sumei de 8900 lei. Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 322/17.05.2011 a Judecătoriei Gurahonț, iar recursul promovat de mama sa a fost respins prin decizia civilă nr. 1456/17.11.2011 a Tribunalului A.. Deși instanțele judecătorești au confirmat, cu putere de lucru judecat, alimentarea contului pârâtului de către mama sa cu suma totală de 8900 lei, motivarea cu care s-a respins acțiunea a fost aceea că suma de bani nu poate fi pretinsă a fi restituită în temeiul contractului de împrumut sau în temeiul plății nedatorate, însă constituie un criteriu de apreciere a contribuției sale, în calitate de fiică, la suportarea sarcinilor căsătoriei, respectiv la stabilirea cotei de contribuție la efectuarea investiției imobiliare. Menționează că ajutorul acordat de mama sa nu s-a rezumat la suma de 8900 lei care a făcut obiectul unor operațiuni bancare, ci a constat și în alte sume de bani și alimente pe care i le dădea de fiecare dată când se întâlneau.

Referitor la veniturile realizate de fiecare dintre soți în timpul căsătoriei, apelanta-reclamantă arată că acestea au fost echivalente. Martorii audiați în cauză, chiar și cei propuși de fostul său soț, confirmă faptul că și ea a muncit constant, având locuri de muncă atât în Sebiș, cât și în Ineu, doar că, în mare parte, angajatorii săi au ales să le presteze activitate fără ca aceste raporturi să se reflecte în cartea de muncă, o practică des întâlnită pe piața forței de muncă. Această împrejurare nu are, însă, nicio înrâurire asupra aprecierii contribuției sale la dobândirea bunurilor comune, câtă vreme i s-au acordat sume de bani cu titlu de salarii, iar acestea au întregit bugetul familiei.

În ceea ce privește contribuția intimatului-pârât B. V. L. la realizarea investiției imobiliare, arată că acesta nu a dovedit decât un împrumut bancar în sumă de 24.000 lei, contractat la CEC Bank tot în vara anului 2008 când s-au efectuat lucrările. Alte sume afirmate în fața instanței de fond nu au fost dovedite deoarece nici nu au existat, astfel încât, dată fiind contribuția sa majoritară la realizarea investiției imobiliare și la achiziționarea bunurilor mobile comune, respectiv credit bancar în valoare de 35.000 lei + CAR în valoare de 10.000 lei + 8900 lei de la mama sa, în timp ce pârâtul B. L. V. a contractat doar un credit în valoare de 24.000 lei, apelanta apreciază dovedită o cotă de contribuție de 65% din partea sa și de 35% din partea intimatului-pârât.

Tot ca o constatare lipsită de precizia cifrelor, instanța a reținut că pârâtul P. A. l-a ajutat în timpul căsătoriei pe nepotul său B. V. L..

Mai arată că, în urma calculelor pe care le-a efectuat rezultă dimensiunea prejudiciului care îi este cauzat prin sentința apelată, deoarece instanța de fond a apreciat că este îndreptățită să-și recupereze doar 41.162,4 lei din investiția imobiliară și 3750 lei sultă aferentă bunurilor mobile, în condițiile în care doar contribuția sa rezultată din creditele contractate și ajutor prin virament bancar primit de la mama sa se cifrează la 53.900 lei, iar contribuția incluzând și veniturile din muncă se cifrează la 74.103 lei.

În ceea ce privește cererea de atribuire a tuturor bunurilor mobile comune către intimatul - pârât B. V. L., apelanta-reclamantă arată că acesta a recunoscut în fața instanței de fond că ele au rămas după divorț în posesia sa, la fostul domiciliu conjugal al părților, respectiv imobilul din Prunișor nr. 140 al cărui coproprietar este. Împărțirea lor amiabilă nu a fost posibilă, imediat după desfacerea căsătoriei, tocmai datorită opoziției intimatului pârât, deși în acest scop a suportat costurile unei mașini de transport marfă pe ruta V. – A., însă i s-a interzis să scoată din imobil vreun bun comun, nici chiar bunurile proprii nereușind să le recupereze în totalitate, după cum rezultă din procesul-verbal olograf încheiat cu acea ocazie și anexat acțiunii introductive. Având în vedere că a folosit în exclusivitate bunurile mobile de la momentul desfacerii căsătoriei și până în prezent, uzura lor fiindu-i imputabilă în exclusivitate începând din anul 2010, că este foarte posibil ca fizic ele să nici nu mai existe și să fie pusă în imposibilitatea de a intra în posesia lor, iar în situația fericită în care ele ar exista, costurile ocazionale de transportul la domiciliul său actual din V. sunt împovărătoare (2.50 lei km care la o distanță de 500 km dus - întors înseamnă 1250 lei, la o valoare a bunurilor de 200o lei) apreciază întemeiată cererea privind atribuirea acestor bunuri în favoarea pârâtului, cu obligarea acestuia să-i plătească sulta corespunzătoare cotei sale de contribuție de 65% la achiziționarea lor.

În ceea ce privește solicitarea de stabilire a valorii de partaj a autovehiculului ARO camionetă la suma de 4400 lei, echivalentul a 1000 Euro, și nu la 500 lei cum a stabilit instanța de fond, apelanta-reclamantă menționează că acest bun a fost achiziționat în timpul căsătoriei, la data de 14.01.2009, cu prețul de 4500 lei din resurse financiare comune, în cotele de contribuție pe care le susține la nivelul întregii mase partajabile, și a fost înstrăinat de pârât, fără știrea și acordul său, în data de 08.04.2011, după mai bine de un an de la data desfacerii căsătoriei, timp în care l-a folosit în exclusivitate. Dacă autoturismul a dobândit un grad de uzură atât de avansat încât să ajungă să fie vândut cu suma de 500 lei, acest lucru i se datorează în exclusivitate pârâtului, respectiv modului cum a înțeles să-l exploateze și în nici un caz nu i se datorează ei. Oricum independent de gradul de uzură, prețul de 500 lei la care susține pârâtul că l-a înstrăinai este derizoriu, ceea ce o îndreptățește să creadă că părțile au convenit inserarea în contractul de vânzare-cumpărare a unui preț fictiv, tocmai cu scopul de a o prejudicia în eventualitatea partajului. Nici afirmațiile pârâtului potrivit cărora autovehiculul a fost vândut pentru dezmembrări nu se confirmă deoarece, în acest scop, trebuia radiat anterior din circulație, iar din înscrisul aflat la dosar rezultă că obiectul contractului îl reprezintă un autovehicul înscris în circulație, având numărul de înmatriculare_ . Susținerile pârâtului referitoare la prețul de vânzare al autovehiculului sunt neverosimile deoarece este imposibil să obții din vânzarea unui astfel de bun un preț mai mic decât cel pe care l-ai fi obținut din valorificarea lui la fier vechi.

În ceea ce privește cererea privind obligarea intimatului-pârât B. V. L. la plata în favoarea sa a unei sulte de 9717,5 lei, corespunzător cotei sale de contribuție de 65% la achiziționarea bunurilor mobile comune, apelanta arată că o apreciază întemeiată față de apărările expuse mai sus și raportat la valoarea totală a bunurilor mobile care este aceea de 15.400 lei, incluzând valoarea de partaj a autovehiculului de 4400 lei.

Referitor la cererea privind obligarea pârâților căzuți în pretenții la plata cheltuielilor de judecată pentru judecata în fond, apreciază soluția judecătoriei de compensare a cheltuielilor de judecată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii deoarece acțiunea sa a fost admisă în mare parte și cheltuielile pe cale le-a suportat, comparativ cu cheltuielile suportate de pârâți, au fost considerabile. Astfel, arată că a achitat singură jumătate din onorariul expertului, adică 2250 lei, în timp ce pârâții au suportat împreună cealaltă jumătate, a achitat taxa de timbru în sumă de 448,5 lei, onorariu de avocat 1000 lei și cheltuieli de deplasare.

În drept apelanta-reclamantă invocă dispozițiile art.466 și următoarele Cod procedură civilă, art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 339, art. 357 din Codul Civil.

Apelanții-pârâți B. V. L., B. P. și B. V. au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei, respectiv împărțirea bunurilor comune dobândite pe durata căsătoriei, atribuirea acestora reclamantei cu obligarea acesteia la plata unei sulte și respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului de valoare adus imobilului ca fiind neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în privința bunurilor mobile, arată că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul B. V. a invederat instanței faptul că nu contestă valoarea bunurilor mobile indicate de reclamantă în acțiunea introductivă, fiind de acord cu împărțirea acestora însă nu în modalitatea propusă de reclamantă. Totodată a menționat și faptul că la dobândirea acestor bunuri, părțile nu au contribuit în cote egale, cotele de contribuție fiind de cel mult 40% reclamanta și 60% pârâtul.

Arată că, pârâtul B. V., fiind angajat în cadrul Inspectoratului județean de Jandarmi A., a realizat venituri constante și net superioare celor realizate de reclamantă, astfel încât stabilirea unei cote de 60% la dobândirea bunurilor mobile în favoarea sa este una mai mult decât rezonabilă.

Cu toate acestea, în mod vădit neîntemeiat, instanța de judecată a stabilit că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune (50% fiecare), luând probabil în considerare și unele aspecte din declarațiile martorilor propuși de reclamantă, care ar fi menționat că aceasta a mai desfășurat activitate și în alte perioade decât cele menționate în înscrisul emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă A..

De asemenea, arată că la fel de neîntemeiată este și împărțirea bunurilor mobile în două loturi, atribuirea fiecărui lot unuia dintre foștii soți și obligarea pârâtului B. V. la plata unei sulte în valoare de 3.750 lei.

Având în vedere că nu a existat un consens al părților cu privire la modalitatea de împărțire a bunurilor comune, apelanții-pârâți apreciază că în cauză erau pe deplin aplicabile dispozițiile art. 676 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 287/2009 - Noul Cod civil, astfel încât instanța de judecată trebuia să dispună vânzarea bunurilor la licitație, iar prețul obținut din valorificarea acestora să fie împărțit între părți conform cotelor de contribuție la dobândirea acestora.

În privința cuantumului sultei stabilite de instanța de fond, menționează că și acesta este eronat. În condițiile în care valoarea lotului II atribuit pârâtului B. V. este de 9.050 lei iar lotul I atribuit reclamantei este de 2.000 lei, este lipsit de echivoc faptul că sulta corespunzătoare este de 3.525 lei și nu de 3.750 lei, așa cum a dispus instanța de fond.

În privința sporului de valoare adus imobilului apelanții-pârâți arată că, prin raportul de expertiză tehnică, expertul judiciar numit în cauză a stabilit că sporul de valoare adus imobilului prin investițiile făcute doar de pârâtul B. V. și reclamantă este de 102.906 lei, imobilul având la data inspecției o valoare de circulație de 320.000 lei (echivalentul a 72.440 Euro). Pentru a stabili aceste valori, expertul a luat în considerare toate lucrările și investițiile făcute la imobil (de la starea „în roșu" până la zi), deși prin încheierea de ședință din data de 25.06.2014 s-a stabilit ca și obiectiv: „să se stabilească valoarea investițiilor realizate la imobilul situat în localitatea Prunișor, nr. 140, oraș Sebiș jud. A. în timpul căsătorie reclamantei cu pârâtul B. V. L.".

În condițiile în care, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul B. V. doar în perioada 22.09._10, este lipsit de echivoc faptul că expertul judiciar desemnat în cauză trebuia să stabilească valoarea investițiilor realizate strict în această perioadă de foștii soți, nu valoarea tuturor investițiilor la imobil, de la stadiul „în roșu" la zi, realizate și de alte persoane, așa cum a procedat în fapt.

Învederează faptul că la dosarul cauzei există mai multe înscrisuri care confirmă cele arătate anterior și anume: declarația martorului H. N. care arată că geamurile de lemn ale imobilului au fost realizate de acesta conform unei înțelegeri avute cu pârâtul P. A. și cu părinții pârâtului B. V., costurile fiind suportate exclusiv de aceștia; o parte din aceste geamuri (cele de la etaj) există și la momentul de față, nefiind înlocuite; tencuiala casei a fost efectuată anterior căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V., instalația electrică a casei exista la data căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V., declarația martorului H. N. care arată că tencuiala casei a fost efectuată anterior căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V.; instalația electrică a casei exista la data căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V.; declarația martorului F. Ș. care arată că tencuiala casei a fost efectuată anterior căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V., fiind cel care a efectuat tencuiala în interiorul casei; în toamna anului 2003 – primăvara anului 2004 a început tencuiala pe exterior a casei; într-una din camerele de la etaj exista o teracotă anterior căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V.; declarația martorului Zahan D. care arată că în anul 2008, în timpul căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V., a finalizat tencuirea exterioară a casei și văruirea acesteia și a executat soclul casei de pe colț; lucrările au fost efectuate în baza unei înțelegeri avute de acesta cu pârâtul B. V. din anul 2006, aproximativ 70% din valoarea lucrărilor fiind achitată de pârâtul B. V. în anul 2007 - deci anterior căsătoriei cu reclamanta; precum și interogatoriul pârâtului P. A. care arată că există parchet în două camere; a efectuat îmbunătățirile la imobilul în care au locuit reclamanta, pârâtul B. V., părinții pârâtului B. V. și pârâta B. V. (execuție și montare ferestre de lemn și uși, tencuire interior și exterior, instalație electrică - existentă de când s-a ridicat casa, turnat șapă - când s-a ridicat casa, tavane de rigips montate anterior căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V., gresia și faianța montată anterior căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V.).

În considerarea celor menționate, apreciază că instanța, în considerarea prevederilor art. 338 din Legea nr. 134/2010 - Noul Cod procedură civilă, trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize de către alt expert, care să stabilească strict investițiile făcute de reclamantă și de pârâtul B. V. la imobilul în cauză, precum și valoarea acestora.

Și în ceea ce privește stabilirea cotei de contribuție a reclamantei la realizarea investițiilor la imobil (40%), apelanții-pârâții apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Astfel, arată că instanța de fond a luat în considerare faptul că reclamanta a realizat venit din muncă (chiar dacă numai 3 luni), a contractat două credite (unul de 35.000 lei de CEC Bank și unul de 10.000 lei de la CAR) și a beneficiat de ajutor din partea mamei acesteia (8.900 lei). Instanța de fond nu a luat în calcul sub nici o formă mențiunile expuse de pârâtul B. V. prin întâmpinare, respectiv faptul că unul din credite (cel de 10.000 lei) nu ajuns în bugetul familiei fiind cheltuit exclusiv de către reclamantă. Instanța de fond nu a luat în considerare nici faptul că o . lucrările de investiții au fost efectuate de pârâtul B. V. L. și pârâtul B. P. în regie proprie.

De asemenea, arată că instanța de fond nu a făcut nicio referire la faptul că o mare parte din creditul de 35.000 lei a fost cheltuit de asemenea exclusiv de reclamantă cu ocazia unor deplasări în orașul natal V., la rude în mun. Satu M. și în străinătate (2 săptămâni la Veneția).

În privința ajutorului material primit de la mama reclamantei (8.900 lei) apelanții-pârâți consideră că acești bani nu au fost utilizați de reclamantă pentru investițiile la imobil, în condițiile în care este știut faptul că orice persoană are nevoie de resurse financiare pentru asigurarea traiului zilnic (8.900 lei: 1.185 zile (căsătorie) = 7,51 lei, sumă net inferioară necesarului unei persoane adulte pentru nevoile zilnice).

De asemenea, consideră că instanța de fond trebuia să solicite reclamantei explicații suplimentare cu privire la pretențiile pe care aceasta le are vis-a-vis de lucrările la imobil, în condițiile în care totalul veniturilor dovedite ale reclamantei din perioada căsătoriei cu pârâtul B. V. se cifrează la suma de 53.900 lei, iar prin hotărârea apelată, instanța de judecată i-a obligat la plata către reclamantă a unei sulte de 41.162,4 lei, ceea ce ar presupune că toți banii obținuți de aceasta au fost investiți în imobil, fapt ce contravine în mod cert cu realitatea în condițiile în care, așa cum au menționat anterior, reclamanta a cheltuit o mare parte din credit pentru interesul său propriu, aceasta având de asemenea nevoie de resurse financiare pentru asigurarea traiului zilnic.

În condițiile în care instanța de judecată, din declarațiile martorilor audiați, a constatat că, în toată perioada căsătoriei pârâtului B. V. cu reclamanta, în imobilul în litigiu au locuit și părinții pârâtului precum și pârâta B. V., apreciază că, în vederea stabilirii situației reale de fapt, instanța de fond trebuia să solicite și acestora dovada veniturilor realizate, pentru că și aceștia au contribuit la investițiile aduse imobilului.

Având în vedere că suma menționată în raportul de expertiză referitoare la sporul de valoare a imobilului este vădit eronată precum și faptul că stabilirea cotei de contribuție a reclamantei la realizarea investițiilor la imobil în perioada căsătoriei este netemeinică, nefiind susținută de probatoriul administrat în cauză, apelanții-pârâți solicită a se dispune efectuarea unei noi expertize în cauză prin care să se stabilească valoarea reală a investițiilor aduse exclusiv de reclamantă și de pârâtul B. V. la imobil.

În drept apelanții-pârâți invocă dispozițiile art. 466 alin. (1), art. 468 alin. (1) și art. 480 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, Noul Cod procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinare la apelul pârâților, apelanta-reclamantă L. A. O. a solicitat respingerea apelului, întrucât criticile pe care se fundamentează sunt neîntemeiate. În privința bunurilor mobile, apreciază că nu se justifică cererea apelantului V. L. de a-i fi atribuite în totalitate, în condițiile în care aceste bunuri se află în posesia lui încă de la momentul separării în fapt și că el este cel care le-a folosit în integralitatea lor până în prezent, uzura bunurilor fiindu-i imputabilă în exclusivitate, astfel după cum a arătat în cerere sa de apel.

În privința cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, arată că își menține apărarea formulată prin cererea de apel.

Referitor la investiția imobiliară arată că apelantul încearcă să inducă în eroare instanța de judecată atunci când susține că expertul a evaluat și lucrări realizate la imobil anterior căsătoriei părților. Astfel, geamurile vechi din lemn, dotate cu rolete nu au fost cuprinse în evaluare. Expertul s-a limitat să evalueze doar geamurile noi, cu sticlă termopan, care le-au înlocuit pe cele vechi la parterul imobilului și, parțial, la etaj. În ceea ce privește instalația electrică a casei, aceasta nu a fost cuprinsă în totalitate în evaluare, ci s-a evaluat doar instalația electrică nouă realizată în bucătărie și camera 2, expertul precizând că este vorba despre o modificare adusă instalației electrice vechi. Referitor la teracotele existente, expertul a evaluat doar două dintre acestea, tocmai deoarece ce-a de-a treia a fost ridicată anterior căsătoriei. Practic, au fost evaluate doar lucrările efectuate în timpul căsătoriei, identificate de părți în prezența expertului cu ocazia deplasării la fața locului. Deși legal convocat de expert, apelantul B. V. L. nu s-a prezentat pentru a constata personal lucrările evaluate de expert, iar la termenul de judecată ulterior celui la care a fost comunicat părților raportul de expertiză pentru studiu nu a formulat obiecțiuni care să vizeze tocmai critica pe care o formulează în apel, respectiv aceea că s-ar fi evaluat și lucrări realizate anterior căsătoriei părților. Apelantul critică instanța de fond pe motiv că nu ar fi dispus efectuarea unei noi expertize, în condițiile în care partea care a avea interes să o ceară, adică acesta, nu a cerut-o.

Investiția imobiliară de anvergură, realizată în timpul căsătoriei asupra imobilului situai în loc. Prunișor nr. 140, este dovedită cu declarațiile martorilor audiați în cauză, cu raportul de expertiză de evaluare și a fost recunoscută în fața instanței de fond inclusiv de apelantul de astăzi B. V. L. prin întâmpinare și de P. A. prin răspunsul la interogator.

De asemenea, arată că martorii audiați la solicitarea sa, A. L. și Csymbalmos F. A., au văzut imobilul și înainte de efectuarea lucrărilor și după aceea și au perceput transformarea lui dintr-un imobil ridicat și acoperit, la stadiul de casă în roșu, într-un imobil amenajat modern, potrivit standardelor anului 2008.

Referitor la sursa banilor din care s-a realizat investiția imobiliară, reiterează aceleași motive ca cele arătate prin cererea de apel. Arată că afirmațiile apelantului B. V. L. că nu a avut cunoștință de împrumutul contractat sunt contrare adevărului deoarece cumpărarea electrocasnicelor ce formează obiectul partajului s-a făcut în data de 28.11.2008, cum rezultă din factura depusă la dosar, după două zile de la momentul ridicării sumei aferente CAR-ului.

Tot în vederea efectuării investițiilor la imobil, arată că, mama sa, Pardos V. F., a alimentat, în mod repetat, contul pârâtului B. V. L. deschis la Banca Transilvania cu sume de bani cu o valoare totală de 8900 RON. Apărările apelanților potrivit cărora această sumă fracționată la numărul de zile de căsnicie însemnă 7.51 lei/zi care nu au acoperit nici măcar traiul său zilnic, sunt contrazise de dispozițiile legale care statuează că soții sunt cei care își datorează sprijin material reciproc în timpul căsătoriei, în niciun caz nu datorează întreținere părinții pentru copiii lor căsătoriți. Mai mult decât atât, Judecătoria Gurahonț prin sentința civilă nr. 322/17.05.2011, cât și Tribunalul A. prin decizia civilă nr.1456/17.11.2011 au statuat, cu putere de lucru judecat, că suma de 8900 lei constituie un criteriu de apreciere a contribuției sale, în calitate de fiică, la suportarea sarcinilor căsătoriei, respectiv la stabilirea cotei de contribuție la efectuarea investiției imobiliare.

Referitor la veniturile realizate de fiecare dintre soți în timpul căsătoriei, intimata arată că acestea au fost echivalente. Chiar dacă pârâtul încearcă să acrediteze ideea că doar el a lucrat constant, martorii audiați în cauză confirmă același lucru și în ceea ce o privește, doar că angajatorii săi au ales să le presteze activitate fără ca aceste raporturi să se reflecte în cartea de muncă, o practică des întâlnită pe piața forței de muncă. Această împrejurare nu are, însă, nicio înrâurire asupra aprecierii contribuției sale la dobândirea bunurilor comune, câtă vreme i s-au acordat sume de bani cu titlu de salarii, iar acestea au întregit bugetul familiei. Chiar și contractarea creditelor bancare este dovada faptului că avea venituri care să asigure rambursarea lunară a ratelor.

Prin întâmpinare la apelul reclamantei, apelanții-pârâți au solicitat respingerea apelului formulat de reclamantă ca fiind netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că solicitările apelantei-reclamante sunt vădit nefondate, fiind netemeinice și nelegale.

Astfel arată că susținerile din primul motiv de apel referitoare la stabilirea cotei de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune sunt vădit nefondate în condițiile în care creditul la care face referire apelanta-reclamantă a fost utilizat de aceasta exclusiv în interes personal și nu pentru a achiziționa bunurile mobile la care face referire, cum de altfel au arătat și prin motivele propriului apel.

Susținerea apelantei-reclamante că veniturile obținute de fiecare dintre soți în timpul căsătoriei au fost echivalente, este una vădit nefondată și nesusținută de nicio teză probatorie în condițiile în care în timpul căsătoriei, apelanta-reclamantă a avut loc de muncă, deci a realizat venituri doar o perioadă de aproximativ trei luni (01.07._09).

Alegațiile apelantei-reclamante potrivit cărora a prestat activitate și a realizat venituri și în afara acestei perioade nu pot fi luate în considerare în condițiile în care singura dovadă concludentă și pertinentă cu privire la realizarea veniturilor de către aceasta era contractul de muncă sau un înscris eliberat în acest sens de către organele fiscale prin care să se ateste realizarea acestor venituri.

Pretinsa muncă „la negru" a apelantei-reclamante apreciază că nu poate fi luată în considerare la stabilirea cotei de contribuție a acesteia la dobândirea bunurilor mobile, în condițiile în care nu există nici o certitudine cu privire la realizarea unor venituri și cu atât mai puțin la cuantumul acestora.

În privința împărțirii bunurilor comune, apelanții-pârâți arată că solicitarea apelantei-reclamante este una nelegală, în condițiile în care, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, atât apelanta-reclamantă cât și intimatul-pârât B. V. au solicitat ca toate bunurile mobile comune să fie atribuite celuilalt soț, astfel încât este lipsit de echivoc faptul că nu a existat un consens al părților cu privire la modul de împărțire a bunurilor comune.

Referitor la autoturismul ARO, apelanții-pârâți arată că și această solicitate este nefondată, instanța de fond în mod temeinic și legal stabilind valoarea de partajare a acestui bun mobil la suma de 500 lei, aceasta fiind valoarea la care a fost valorificat bunul în cauză. Valoarea solicitată de apelanta-reclamantă reprezintă în fapt valoarea bunului la momentul achiziționării acestuia de către aceasta și fostul ei soț în anul 2009.

Referitor la susținerile apelantei-reclamante potrivit cărora prețul menționat în contractul de vânzare-cumpărare al acestui autoturism este unul fictiv, solicită a fi înlăturate aceste susțineri ca nefiind dovedite în niciun fel.

Referitor la sporul de valoare adus imobilului, apelanta-reclamantă susține că în vederea efectuării investițiilor la imobil, mama acesteia le-a acordat un ajutor bănesc în sumă de 8.900 lei. Aceste sume au fost catalogate de apelanta-pârâtă ca un aport propriu la efectuarea investițiilor la imobil, doar după ce acțiunea formulată de mama apelantei-reclamante prin care aceasta a solicitat restituirea acestor sume de la intimatul-pârât B. V. a fost respinsă în mod irevocabil de către instanțele de judecată. În ipoteza în care, intimatul-pârât ar fi fost obligat la restituirea sumei de 8.900 lei către mama apelantei-reclamante, atunci nu înțeleg cum ar fi justificat apelanta-reclamantă contribuția personală la efectuarea investiților la imobil.

În ceea ce privește sporul de valoare al imobilului adus de reclamantă și pârâtul B. V., spor de valoare stabilit de expertul judiciar, pârâții-apelanți arată că își mențin poziția arătată prin motivele propriului apel.

Susținerea apelantei-reclamate potrivit căreia contribuția acesteia la sporul de valoare al imobilului este de 15.135 Euro (aproximativ 68.000 lei) este una vădit nefondată în condițiile în care, totalul veniturilor din perioada căsătoriei cu pârâtul B. V., dovedite de apelanta-reclamantă se cifrează doar la suma de 53.900 lei, iar o mare parte din această sumă a fost utilizată de apelanta-pârâtă în interes propriu.

În drept invocă dispozițiile art. 471 alin (5) din Legea nr. 134/2010 și Noul Cod de procedură civilă.

Intimatul Petrușe A. nu a depus întâmpinare la dosar.

Ambele apeluri sunt fondate, urmând a fi admise în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, tribunalul va constata că, potrivit art. 470 alin. 1, lit. c), 471 Cod procedură civilă și dispozițiilor art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, ceea ce înseamnă că nu pot fi avute în vedere criticile sentinței apelate ce nu au fost expuse prin motivele de apel, ci într-un moment procesual ulterior.

În acest sens, în contextul motivului de apel formulat de pârâți privind sporul de valoare adus imobilului, tribunalul se va limita la examinarea apărărilor privind faptul că o parte din investiții nu au fost realizate în timpul căsătoriei, anume cele la care s-a făcut referire expresă prin motivele de apel: geamurile de lemn, tencuiala casei, instalația electrică, o teracotă, parchet în 2 camere, uși, turnat șapă, tavane rigips, gresie și faianță.

Astfel, nu vor putea fi luate în examinare noile critici înserate de apelanții pârâți în „Note de ședință” depuse pentru termenul de judecată din 4 iunie 2015, prin care se tinde extinderea verificărilor și asupra altor repere în afara celor indicate prin cererea de apel.

În al doilea rând, tribunalul va reține că în masa bunurilor comune nu se include sporul de valoare adus imobilului prin investițiile realizate, ci dreptul de creanță pe care soții care au realizat investițiile îl au față de proprietarii imobilului.

În privința componenței și valorii masei partajabile, instanța va aprecia drept întemeiată critica apelantei reclamante privind greșita includere a autovehiculului Aro camionetă la valoarea de 500 lei, câtă vreme bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei, având regimul de bun comun și a fost înstrăinat de către pârâtul B. V. L. după desfacerea căsătoriei încheiate cu reclamanta, fără acordul acesteia.

Astfel, prețul de 500 lei obținut de către pârât prin vânzarea autovehiculului la data de 08.04.2011 nu este opozabil reclamantei și apare neverosimil chiar în raport cu propriile susțineri ale pârâtului, care arată că l-a achiziționat în 2009 cu 4.000 lei, valoarea de revînzare fiind inexplicabil de mică după doar 2 ani de utilizare și în ciuda posibilității de a obține o sumă mult mai mare prin programul „Rabla”.

Întrucât pârâtul a arătat prin întâmpinare că nu contestă valorile stabilite de reclamantă pentru bunurile imobile indicate în acțiune, tribunalul, urmare admiterii apelului reclamantei, urmează a stabili contravaloarea autovehiculului Aro înstrăinat la suma de 4.400 lei și în consecință valoarea masei bunurilor mobile comune va fi de 15.400 lei (11.500-500+4.400).

Sub același aspect, tribunalul va constata drept întemeiate criticile apelanților pârâți privind greșita considerare ca fiind făcute sub durata căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V. L. a unora dintre investițiile aduse la imobilul pârâților.

Astfel, geamurile de lemn în valoare de 1561 lei (pct. 4 expertiză – fila 197 dosar Judecătorie) au existat la imobilul anterior căsătoriei pârâților, după cum arată martorul Csymbalmos F. A. (fila 102 dosar Judecătorie) și îndeosebi martorul H. N. (fila 104 dosar Judecătorie) care arată că el le-a făcut și montat.

La fel, potrivit interogatoriului pârâtului P. A. (fila 85), tencuiala interioară a casei s-a realizat anterior căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V. L., ceea ce se coroborează cu declarațiile martorilor H. N. (fila 103), H. N. (fila 104) și F. Ș. (fila 172), precum și cu declarația martorului C. F. audiat în apel (fila 94). Acest fapt rezultă și din imaginile foto de la nunta celor doi soți (paginile 98, 99 dosar Judecătorie) unde se observă interioare tencuite și zugrăvite.

Conform evaluării expertului tehnic judiciar (pct. 5, fila 197 dosar Judecătorie) tencuielile interioare au o valoare de 4.981 lei.

În schimb, din declarația martorului Zahan D. M. (fila 222 dosar Judecătorie), rezultă că acesta a executat tencuielile exterioare la imobil în anul 2008, când reclamanta și pârâtul B. V. L. erau căsătoriți. Această declarație se coroborează cu declarațiile martorilor A. L. (fila 101 dosar Judecătorie) și R. M. V. (fila 95 dosar apel), cu precizarea că imaginile foto de la nunta celor doi soți (filele 96-100, fila 261) arată că în curte exista și o anumită parte tencuită din exteriorul casei, împrejurare relatată și de martorii C. F. și R. M. V., fără a releva că respectiva suprafață ar fi semnificativă.

În această situație, tribunalul va aprecia că lucrarea de tencuiala exterioară în ansamblu, inclusiv finisarea soclului, a fost realizată sub durata căsătoriei soților sus-menționați; vor fi reținute însă, ca argumente în aprecierea contribuției pârâtului B. V. la dobândirea bunurilor comune, că tencuiala exterioară a casei a fost inițiată înainte de căsătoria celor doi soți, după cum arată de altfel și martorului Zahan D. M., care declară că parțial a executat lucrarea în contul unui împrumut acordat de B. V. L. în primăvara anului 2007.

În ce privește instalația electrică de la imobil, în valoare de 1984 lei conform evaluării expertului tehnic judiciar (fila 198), din declarațiile martorilor Csymbalmos F. A., H. N. și H. N. (audiați în prima instanță), din declarațiile martorilor C. F. și R. M. V. (audiați în apel), coroborate cu răspunsul pârâtului P. A. la interogatoriu (fila 85 dosar Judecătorie), rezultă că această investiție a fost realizată anterior căsătoriei dintre cele două părți.

Expertul tehnic judiciar a evaluate două teracote la valoarea de 2.296 lei (fila 196 și 197 pct. 16), însă potrivit răspunsului pârâtului P. A. la interogatoriu și declarațiilor martorilor H. N., H. N. și F. Ș., una dintre teracote a existat dinainte de căsătoria celor două părți, astfel că nu intră în dreptul de creanță al celor doi soți valoarea acesteia de 1.148 lei.

Potrivit răspunsului la interogator al pârâtului P. A. în două camere există parchet dar pârâtul nu poate preciza dacă a fost montat în timpul căsătoriei celor două părți; martorul H. N. arată însă că în timpul căsătoriei celor doi soți, parchetul existent a fost înlocuit cu parchet laminat, investiție a cărei valoare intră în dreptul de creanță.

Din răspunsul la interogatoriu al pârâtului P. A., coroborat cu declarația martorului C. F., rezultă că ușile evaluate de expertul tehnic judiciar la suma de 5.243 lei (fila 197 pct. 2 dosar Judecătorie) au fost executate și montate de martor și achitate de către acest pârât, anterior căsătoriei reclamantei cu pârâtul B. V. L..

La fel, turnatul șapei a fost realizat anterior respectivei căsătorii, după cum rezultă din răspunsul pârâtului P. A. la interogator, coroborat cu declarația martorului F. Ș. dar și din împrejurarea că zugrăveala interioară, ca operațiune ce se execută ulterior, se găsea realizată anterior căsătoriei.

Așadar, nu se include în dreptul de creanță valoarea de 447 lei indicată de expertul tehnic judiciar (fila 197, pct. 7 dosar Judecătorie).

Potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtului P. A., coroborat cu declarațiile martorilor H. N., C. F. și R. M. V., montarea gresiei și a faianței a avut loc înainte de sosirea reclamantei în imobil (la pag. 98 dosar Judecătorie, în a doua fotografie se observă existența gresiei la momentul căsătoriei părților), astfel încât această investiție, evaluată de expert la sumele de 5.663 lei și 2.862 lei (fila 197, pct. 8 și 9 dosar Judecătorie), nu intră în dreptul la creanță al soților.

În fine, potrivit răspunsului la interogator al pârâtului P. A. și ținând cont că nu s-a plasat montarea tavanului fals sub durata căsătoriei celor două părți, dar această investiție se face de regulă în același timp cu zugrăvelile interioare, rezultă că această investiție evaluată de expert la valoarea de 2.768 lei (fila 197 pct. 11 dosar Judecătorie), nu intră în dreptul de creanță al soților.

În consecință, urmează a se constata că valoarea dreptului de creanță constând în investițiile realizate de reclamantă și pârâtul B. V. L. la imobilul pârâților este de 76.249 lei iar nu 102.906 lei, iar valoarea masei partajabile este de 91.649 lei iar nu 114.406 lei.

Prima instanță a reținut în mod eronat contribuția egală a celor doi soți la dobândirea bunurilor mobile comune deși pe durata căsătoriei pârâtul a fost permanent încadrat în muncă și a realizat venituri salariale lunare de 1.500-1.800 lei lunar, la care s-au adăugat și premii bănești anuale și drepturi normă echipament (fila 110 dosar fond), în timp ce reclamanta a realizat venituri salariale în temeiul unui contract individual de muncă doar timp de 2 luni în anul 2009 (fila 90 dosar Judecătorie), tribunalul neputând prezuma că prin munca în temeiul unor raporturi juridice neînregistrate legal aceasta ar fi putut realiza mai mult decât venitul minim pe economie.

Este adevărat că reclamanta a fost ajutată de mama sa cu suma de 8.900 lei (după cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 1456/17.nov. 2011 a Tribunalului A.) și că a contractat un credit CAR de 10.000 lei din care a achiziționat aparate electrocasnice și perdele (potrivit răspunsului (fila 8) la interogatoriu – fila 106 dosar Judecătorie) și un credit bancar de 35.000 lei.

În același timp, însă, din probele administrate rezultă că și pârâtul B. V. L. a luat un credit bancar de 24.000 lei, refinanțat prin alt credit bancar în anul 2012 (fila 114 dosar Judecătorie) și a beneficiat de o linie de credit de 7.580 lei pe termen de 12 luni începând din august 2009 (fila 123 dosar Judecătorie), la care se adaugă veniturile salariale de 22.059 lei în anul 2008, 21.858 lei în anul 2009 și 21.630 lei în 2010.

În plus, pârâtul a beneficiat de ajutor de la părinți și unchi, după cum declară martorii H. N., C. F. și R. M. V. și chiar a plătit rate din creditul luat de la CEC Bank de soția sa (filele 111 și următoarele dosar Judecătorie).

Pentru toate aceste considerente, tribunalul va reține că pârâtul B. V. L. a avut o contribuție de 60% iar reclamanta o contribuție de 40% la dobândirea bunurilor comune.

Potrivit acestor cote de contribuție, reclamantei i-ar reveni în urma partajului, în proprietate exclusivă, bunuri mobile în valoare de 6.160 lei.

Având în vedere însă că toate bunurile mobile au rămas în posesia pârâtului, iar reclamanta a părăsit locuința conjugală din anul 2010, mutându-se în localitatea V. jud. Hunedoara, tribunalul în temeiul art. 987 Cod procedură civilă va reține ca echitabilă măsura atribuirii tuturor bunurilor pârâtului care deține locuința echipată cu respectivele bunuri și care a putut în această perioadă să le folosească, beneficiind de uzura lor în timp; în schimb, reclamanta urmează a primi o sultă de 6.160 lei.

Apelantul a invocat dispozițiile art. 676 alin. 2, lit. b) din Noul Cod civil pentru a argumenta necesitatea vânzării la licitație a bunurilor mobile, însă respectivele dispoziții legale sunt aplicabile doar dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură; dispozițiile art. 988-991 din codul de procedură civilă sunt, de asemenea, aplicabile pentru situația în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia.

De asemenea, reclamantei îi revine suma de 30.499,6 lei din dreptul de creanță de mai sus, urmând a fi obligați cei trei coproprietari să îi plătească acesteia creanța datorată în aport cu cotele lor de coproprietate (2/8 pârâtul B. P., câte 3/8 pârâții B. V. L. și B. V.).

Apelanta a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în prima instanță, fără a realiza o critică a considerentelor pentru care respectivele cheltuieli de judecată ale părților au fost compensate, soluție ce apare ca temeinică și legală prin prisma dispozițiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, dată fiind admiterea doar în parte a pretențiilor acesteia.

Pe cale de consecință, vor fi menținute celelalte dispozițiile ale sentinței apelate.

În temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul va compensa în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel și va obliga reclamanta să plătească pârâților în solidar (corespunzător admiterii unei părți de aproximativ un sfert din pretențiile acestora legate de investițiile la imobil) suma de 250 lei cheltuieli de judecată parțiale, constând în taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de reclamanta L. A. O. și de pârâții B. V. L., B. P. și B. V. împotriva sentinței civile nr. 519/03.12.2014 pronunțată în dosar nr. 1._ al Judecătoriei Gurahonț pe care o schimbă în parte în sensul că:

-constată că valoarea masei bunurilor mobile comune este de 15.400 lei, prin stabilirea contravalorii autoturismului Aro înstrăinat la suma de 4.400 lei;

- constată că valoarea dreptului de creanță constând în investițiile realizate de reclamantă și pârâtul B. V. L. la imobilul pârâților este de 76.249 lei ;

-constată că valoarea masei partajabile este de 91.649 lei și că la dobândirea acesteia pârâtul B. V. L. a avut o contribuție de 60% iar reclamanta de 40%;

-constată că reclamantei îi revin bunuri mobile comune în valoare de 6.160 lei, atribuie pârâtului B. V. L. toate bunurile mobile comune și îl obligă pe acest pârât să plătească reclamantei suma de 6.160 lei drept sultă;

-constată că reclamantei îi revine suma de 30.499,6 lei iar pârâtului B. V. L. îi revine suma de 45.749,4 lei din dreptul de creanță de mai sus;

-obligă pe pârâtul B. P. la plata sumei de 7.624,9 lei iar pe pârâții B. V. L. și B. V. la plata sumei de câte 11.437,35 lei ,din dreptul de creanță de mai sus, către reclamantă.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Compensează în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel și obligă reclamanta să plătească pârâților în solidar suma de 250 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2015.

Președinte, Pentru Judecător, Grefier,

S. C. Ș. N. C. C. S.

Aflat în concediu de odihnă

Semnează Președintele completului

S. C. Ș.

Red.SCS

Thred..

Prima instanță: Judecătoria Gurahonț, jud.A. A.

Ex.7/5 .

Se comunică cu:

1.Apelanta-reclamanta L. A. O. cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat Buptea L. din A., . -16, ., ., județul A.

2.Apelantul- pârât B. V. L. – A., dom.ales la cab.av.R. S., ..9, .

3.Apelantul-pârât B. P. - A., dom.ales la cab.av.R. S., ..9, .

4.Apelanta-pârâtă B. V. - A., dom.ales la cab.av.R. S., ..9, .

5.Intimatul Petrușe A. cu domiciliul în oraș Sebiș, ., jud. A.

← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1663/2015. Tribunalul ARAD		Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 216/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Reintegrare în familie. Sentința nr. 156/2015. Tribunalul ARAD Pensie întreţinere. Sentința nr. 419/2015. Tribunalul ARAD Suspendare executare. Decizia nr. 889/2015. Tribunalul ARAD Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1663/2015. Tribunalul ARAD Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 216/2015. Tribunalul ARAD Pensie întreţinere. Decizia nr. 763/2015. Tribunalul ARAD