Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 09-02-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 121/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.121
Ședința publică din data de 09 februarie 2015
Președinte R. M.
Judecător C. C. A.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta S.C. A. DK S.R.L., în contradictoriu cu intimații D. A. și C. B. Ș. împotriva sentinței civile nr.515 din 15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosar nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei – avocat Vucoiev N. din Baroul A., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu 369,90 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta apelantei depune la dosar chitanța nr._/10.04.2014 reprezentând taxă judiciară de timbru și împuternicire avocațială și solicită un nou termen de judecată în vederea încheierii unei tranzacții .
Instanța având în vedere că, cererea de amânare este formulată de apelantă și că apelul a fost înregistrat la data de 04.11.2014, nu consideră admisibilă cererea, astfel că o respinge.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Avocatul apelantei solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 04 noiembrie 2014 constată că prin sentința civilă nr. 515 din 15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr._ s-a respins în tot cererea de chemare în judecată precizată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții D. A. și C. B. Ș..
În cauză nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, conform antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți, reclamanta . a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare cu pârâta D. A. suprafața de 16.770 mp, situat în extravilanul localității Zărand, înscris în titlul de proprietate nr._/1993 – ., ./12.
În baza antecontractului depus la dosarul cauzei, s-a născut doar un raport obligațional, un drept de creanță în patrimoniul reclamantei, nu un drept real de proprietate.
Instanța a pus în vedere reclamantei să facă dovada că acțiunea îndeplinește condițiile 3 art. 4, art. 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, respectiv că terenul ce face obiectul cauzei nu este situat în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și nici la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale; că terenul ce face obiectul cauzei nu face parte din terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător; că înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan s-a făcut cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr.287/2009 privind Codul civil, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale; că antecontractul este încheiat în formă autentică și cu îndeplinirea condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din Legea nr.17/_, în cazul în care se solicită, în conformitate cu art.1.669 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare; precum și potrivit art. 9 din legea susmenționată avizul final emis de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală; dovada că imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în CF.
Analizând cu prioritate ca o excepție de fond legată de dreptul la acțiune, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr.17/2014, pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu din patrimoniul pârâtei în patrimoniul reclamantei, prima instanță a reținut următoarele: În cauză, chiar dacă legea 17/2014 a intrat în vigoare ulterior încheierii antecontractului prezentat de către părți, legea în cauză este incidentă și prezentei spețe, dat fiind faptul că, la data când se solicită validarea antecontractului în cauză, legea 17/2014 este în vigoare și aplicabilă, iar obiectul material al litigiului este un teren agricol extravilan.
În speță nu se pune problema retroactivității legii, pentru că Legea 17/2014 acceptă ca valabile antecontractele sub semnătură privată încheiate anterior intrării în vigoare a Legii 17/2014, dar validarea acestora, respectiv transmiterea dreptului de proprietate în baza antecontractelor în cauză, care are loc prin hotărârea judecătorească ce se pronunță după . Legii nr.17/2014, trebuie să respecte prevederile acestei legi; altfel spus, doar regimul juridic al validării antecontractului prin hotărârea judecătorească intră sub incidența Legii 17/2014.
De altfel, hotărârea judecătorească ce ar fi pronunțată cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 ar rămâne fără efecte juridice întrucât cererea de întabulare a dreptului de proprietate ar fi respinsă de către oficiul de carte funciară. Antecontractul încheiat cu respectarea normelor legale, anterior intrării în vigoare a Legii 17/2014 rămâne valabil, dar pentru transferul dreptului de proprietate care este operațiune juridică distinctă și subsecventă trebuie să se respecte normele juridice în materie de la data validării antecontractului. Respectiv trebuie să respecte normele legii noi. Transferul dreptului de proprietate se realizează în baza hotărârii judecătorești, nu în baza antecontractului, în baza căruia s-a născut doar o obligație de a face; antecontractul dând naștere unui drept de creanță, nu unui drept real.
Hotărârea judecătorească de validare a antecontractului nu recunoaște un drept de proprietate preexistent al reclamantului, ci transferă un drept de proprietate din patrimoniul pârâtului în patrimoniul reclamantului de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, ca urmare a admiterii acțiunii în realizare exercitate de către reclamant. Hotărârea pronunțată are un efect constitutiv, nu declarativ.
În sensul celor de mai sus, prin Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, Curtea Constituțională a constatat că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut cu valoare de principiu, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în perioada ulterioară intrării ei în vigoare.
Sub aspectul incidenței Legii 17/2014, așa cum a fost modificată prin Legea nr.68/2014, se rețin următoarele texte legale: - la art.2: (1) Terenurile agricole situate în intravilan nu intră sub incidența prezentei reglementări. - la art.. 5: (1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.
(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.
- la art. 16: Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preemțiune, potrivit art. 4, sau fără obținerea avizelor prevăzute la art. 3 și 9 este interzisă și se sancționează cu nulitatea relativă.
- la art. 20: (1) Prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia.
(2) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică înstrăinărilor între rude până la gradul al treilea, inclusiv.
(2) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Din economia textelor legale sus citate rezultă că Legea 17/2014 se aplică tuturor antecontractelor care au ca obiect terenuri extravilane. Pentru admisibilitatea cererii de validare a antecontractelor de vânzare cumpărare prin hotărâre judecătorească este necesar îndeplinirea condițiilor art.3,4,9 din Legea 17/2014 și imobilul ce face obiectul antecontractului să fie înscris pe rol fiscal și în cartea funciară la data pronunțării hotărârii judecătorești. Prevederile Legii 17/2014 nu se aplică antecontractelor și pactelor de opțiune autentificate de notariat anterior intrării în vigoare a acestei legi și nici înstrăinărilor între rude până la gradul al treilea inclusiv. per a contrario Legea 17/2014 se aplică și antecontractelor încheiate anterior intrării în vigoare a legii, sub semnătură privată ce au ca obiect promisiuni de înstrăinare a unor terenuri extravilane.
În condițiile art.16 din Legea 17/2014, așa cum a fost modificat prin Legea 68/2014, înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempțiune, potrivit art. 4, sau fără obținerea avizelor prevăzute la art. 3 și 9 este interzisă și se sancționează cu nulitatea relativă.
Conform regimului juridic al nulității relative, aceasta poate fi invocată numai de persoana ocrotită prin norma juridică încălcată care a suferit o vătămare; nu poate fi invocată și de către instanță din oficiu. În acest sens este art.1248 NCCiv.
Într-o atare situație înstrăinarea imobilelor de categoria celor de mai sus fără respectarea prevederilor art.3,4 și 9 din Legea 17/2014, este afectată de nulitate relativă și poate fi invocată de cel prejudiciat, în principal de peremtorii, respectiv inclusiv Statul Român care este ocrotit atât în calitatea de peremtor prin normele de la art.4 dar și prin prevederile art.3 și 9 sub aspectul siguranței teritoriale sau al ocrotirii patrimoniului istoric al statului.
Pe de altă parte chiar dacă înstrăinările de mai sus sunt afectate de nulitate relativă, ce nu poate fi invocată de către instanță din oficiu acest lucru nu înseamnă că instanța poate valida un antecontract de vânzare cumpărare fără a fi respectate prevederile Legii 17/2014. Instanța din oficiu este obligată să verifice legalitatea înstrăinării și să nu valideze o vânzare cu încălcarea normelor legale în materie. Numai după transferul dreptului de proprietate în baza unei promisiuni de vânzare cumpărare, instanța nu mai poate invoca nulitatea vânzării. Judecătorul nu poate pronunța o hotărâre cu știință care să încalce ordinea de drept, chiar dacă aceasta ocrotește numai un interes privat; el având obligația să asigure supremația legii.
În acest sens Legea 303/2004 prevede:
- La art. 1 - Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.
- La art.4 (1) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, …..
De altfel de cele mai multe ori nu părțile dintr-un proces care are ca obiect validarea unui antecontract de vânzare cumpărare sunt prejudiciate ci terți; situație în care dacă nu s-ar admite posibilitatea instanței ca din oficiu să pună în discuție nerespectarea Legii 17/2014 ca o excepție de fond, s-ar ajunge la validarea antecontractelor în cauză și . puterea de lucru judecat garantat de art.6 din Convenția CEDO sub aspectul securității raporturilor juridice generate de o hotărâre judecătorească definitivă și art.432 NCPCIV; hotărârea în cauză fiind opozabilă și terților în condițiile art. 435 NCPCIV.
Față de cele de mai sus, prima instanță a reținut că exercitarea unei acțiuni civile care are ca obiect validare antecontract, fără a fi respectate rigorile Legii 17/2014, poate fi privită ca o acțiune lipsită de interes, în condițiile art. 33, 40 NCPCIV, deoarece pe de o parte într-o astfel de situație interesul nu este unul legitim, dat fiind faptul că exercitarea acțiunii contravine normelor legale în vigoare; iar pe de altă parte, interesul nu este născut și actual, dat fiind faptul că, chiar în cazul în care s-ar admite acțiunea reclamantului, exercitată fără respectarea Legii nr.17/2014, hotărârea judecătorească pronunțată ar fi lipsită de efecte juridice, fiind incident art.5 al.2 din Legea 17/2014, care arată că, cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 17/2014, iar art. 885 cod civil nou, arată că drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai prin înscrierea în Cartea funciară. Totodată înscrierile în cartea funciară, în baza Legii 7/1996 au efect de opozabilitate și sunt obligatorii pentru a putea tranzacționa mai departe dreptul de proprietate.
Legea 17/2014 este în vigoare la data prezentă, respectiv din aprilie 2014. Pentru a se respecta dreptul la apărare al reclamantei s-a acordat acestora un termen să își dovedească cererea, în acord cu Legea nr.17/2014, cu toate acestea, reclamanta nu au făcut dovada demersurilor întreprinse în conformitate cu legea nr.17/2014, situația în care, în condițiile art.180, art.185 NCPCIV, văzând nerespectarea termenului judecătoresc acordat, în regularizarea cererii de chemare în judecată, prima instanță a constatat decăderea reclamantei din exercitarea dreptului de a-și regulariza cererea, cauza soluționându-se conform probatoriului existent la dosar.
Este de reținut că promitentul cumpărător poate să exercite măsuri de conservare a drepturilor sale în condițiile art.1558 și următoarele Cod civil nou; respectiv să solicite, dacă este cazul, instanței competente dreptul ca în numele debitorului său, să îndeplinească toate formalitățile prevăzute de legea nr.17/2014, stabilite în sarcina promitentului vânzător pe care acesta neglijează sau refuză să le îndeplinească.
Văzând că reclamanta nu a făcut în cauză dovada că acțiunea îndeplinește prevederile Legii nr.17/2014, prima instanță a respins-o, deoarece în condițiile art.249 NCPCIV și art.10 NCPCIV, sarcina probei revine reclamantei, aceasta având obligația să aibă un rol activ în soluționarea cauzei, obligație căreia nu i s-a dat curs.
În baza art.451 Noul Cod de procedură civilă, prima instanță nu a acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. DK S.R.L. prin care solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, în temeiul art. 480 al. 2 Cod procedură civilă.
În motivare, apelanta arată că prima instanță a respins acțiunea formulată de către aceasta, cu motivarea că nu a făcut dovada respectării prevederilor art. 3,4,5 și 9 din Legea 17/2014 .
În cauză, aceasta și-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepțiile ridicate de către instanță, respectiv a susținut că nu pot fi aplicabile prevederile Legii 17/2014 spețelor având ca obiect validarea de către instanța a promisiunilor de vânzare-cumpărare încheiate mult anterior apariției legii, aceasta neputând retroactiva.
Învederează că s-a formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale referitor la articolele de lege invocate, în prezent sesizarea fiind înaintată către instanță.
Apelanta consideră că art. 3,4,5 și 9 din Legea 17/2014 sunt neconstituționale, întrucât prin conținutul lor determină aplicarea retroactivă a Legii 17/2014 asupra actelor juridice indiciate anterior intrării în vigoare a legii, fiind astfel în vădita contradicție cu art. 15 alin. 2 din Constituția României, care prevede că „legea dispune numai pentru viitor”.
În condițiile în care la data încheierii promisiunilor de vânzare cumpărare nu era necesară parcurgerea nici unei etape din cele prevăzute expres în art. 3 ,4,5 și 9 din Legea 17/2014, este inadmisibil ca, pentru valorificarea acestor promisiuni pe cale judecătorească, să se impună parcurgerea procedurii.
Apelanta mai arată că, potrivit dispozițiilor exprese ale legii, procedura poate fi demarată doar de către promitentul-vânzător, iar cel care are interes în soluționarea problemei sale fiind în imposibilitate de a face ceva rezolvării problemei. În condițiile în care se ajunge la acționarea acestuia în instanță, este evident că între părți există neînțelegeri, iar vânzătorul nu își dă concursul la efectuarea formalităților și valorificarea dreptului transmis prin promisiune către cumpărător.
Pe de altă parte, există riscul ca Statul sau altă persoană decât promitentul-cumpărător să aibă prioritate și să își manifeste intenția de a cumpăra terenul. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în oferta de publicare a intenției de vânzare a terenului, promitentul-vânzător nu ar avea posibilitatea să treacă un preț superior celui stabilit deja cu promitentul-cumpărător, cu atât mai mult cu cât în dosarele aflate deja pe rolul instanțelor s-au depus promisiunile de vânzare-cumpărare.
Apelanta consideră că, având în vedere că majoritatea promisiunilor de vânzare-cumpărare au fost încheiate în urmă cu mai bine de 10-15 ani, este clar că prețul stabilit de către părți este la nivelul acelor ani, putând fi chiar de 100-200 euro/ha.
În aceste condiții, apelanta consideră că promitentul-cumpărător este în imposibilitatea de a-și valorifica dreptul transmis prin promisiunea perfect valabilă la data încheierii sale. Interesele și drepturile promitentului-vânzător sunt afectate în aceeași măsura deoarece este pasibil de a fi acționat în judecată de către promitentul-cumpărător și de a achita daune-interese al căror cuantum variază până la de 10 ori valoarea terenului.
Cu referire concretă la Legea 17/_, apelanta învederează că subiectele raportului juridic civil la data încheierii promisiunilor de vânzare-cumpărare și-au exprimat un acord valabil în concordanță cu o anumită legislație în vigoare. Este firesc ca promisiunea să fie guvernată de aceeași legislație până la executarea ei integrală, care poate însemna inclusiv obținerea unei hotărâri judecătorești de validare atunci când, independent de motive, executarea voluntară nu este posibilă.
Modificarea în această manieră a cadrului legislativ, cu efecte retroactive, determină practic anularea efectelor și rămânerea fără obiect a tuturor acestor promisiuni, care, reiterează, au fost perfect valabile, raportat la cadrul legislativ în vigoare la data încheierii.
În aceste condiții, apelanta consideră că prima instanță în mod greșit a respins acțiunea, făcând aplicarea în cauză a unei legi care nu exista la data încheierii raportului juridic.
Pentru aceste motive solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Intimații nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.
Analizând apelul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:
Apelanta critică soluția primei instanțe de respingere a cererii sale prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare. Critica sa vizează greșita apreciere a primei instanțe cu privire la incidența dreptului de preemptiune reglementat de dispozițiile Legii nr.17/2014. Apelanta apreciază că dispozițiile acestei legi nu ar trebui să retroactiveze, sens în care prima instanță a sesizat Curtea Constituțională pentru a se pronunța în materie. Așa fiind, apelanta susține că în măsura în care dispozițiile legii noi nu i se aplică, antecontractul încheiat între părțile din prezenta cauză constituie temei suficient al pronunțării unei hotărâri care ține loc de contract autentic de înstrăinare fără a fi necesară îndeplinirea altor cerințe, cum ar fi dovada îndeplinirii procedurilor prealabile pentru asigurarea exercitării dreptului de preempțiune. Din aceste motive a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii și al pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare.
Tribunalul constată că, în cauză, deși s-a sesizat Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta-apelantă, cu toate acestea, procesul poate continua, nefiind necesară suspendarea judecării cauzei dată fiind interpretarea actuală a dispozițiilor art.29 din Legea nr.47/1992 modificată. Prin urmare, dacă la data soluționării cauzei, Curtea Constituțională nu a pronunțat încă o decizie cu privire la constituționalitatea unui text de lege incident în cauză, instanța poate avea în vedere prevederile acelui text de lege la darea soluției.
Tribunalul mai are în vedere faptul că, în cauză, indiferent de soluția ce se va adopta de către Curtea Constituțională, mai precis indiferent de incidența sau nu a Legii nr.17/2014, acțiunea reclamatei este oricum nefondată și în egală măsură și apelul exercitat, ce urmează a fi respins. Astfel, părțile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, având drept conținut obligația pârâtei-intimate de a vinde în viitor reclamantei-apelante terenul în suprafață de_ mp., situat în extravilanul localității Zărand, înscris în titlul de proprietate nr._/1993 – ./27/1, ./12.
Antecontractul a fost încheiat la 08.09.2010, dată la care nu era în vigoare Codul Civil din 2009 (. producându-se abia la 01.10.2011), ci dispozițiile Legii nr.247/2005, privind circulația juridică a terenurilor.
Potrivit Titlului X din Legea nr.247/2005 privind „Circulația juridică a terenurilor”:
„ART. 5
(1) Înstrăinările realizate sub orice formă, în temeiul prezentei legi, nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor.
(2) În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.
Tribunalul reține că reclamanta-apelantă a solicitat primei instanțe să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de înstrăinare, perfectând astfel antecontractul sus menționat.
Pârâta-intimată nu s-a opus admiterii acțiunii.
Din dispozițiile legale de mai sus, tribunalul reține că, o hotărâre care să țină loc de contract autentic de înstrăinare poate fi pronunțată doar în condițiile în care pârâtul refuză să se prezinte la notar în vederea perfectării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare. În această situație dreptul dedus judecății devine un drept litigios, iar instanța este chemată să sancționeze acest refuz și să oblige pârâtul să respecte obligațiile asumate prin promisiunea sinalagmatică. Per a contrario, în cazul în care pârâtul este de acord să perfecteze contractul în formă autentică, dreptul dedus judecății nu este un drept litigios, ci este de natură necontencioasă, părțile trebuind să se adreseze notarului public pentru perfectarea acordului lor de voință și nu instanței de judecată. Altminteri ar exista posibilitatea ca instanța să se substituie notarului chiar și în absența unui raport conflictual dintre părți, fapt ce ar excede legii, ajungându-se în situația depășirii atribuțiilor judecătorești.
În cauză, nu s-a făcut dovada refuzului pârâtei-intimate de a se prezenta la notar în vederea perfectării contractului autentic de vânzare-cumpărare. Simpla existență a unui proces-verbal de încercare a medierii nu reprezintă o dovadă a unui refuz al pârâtei de a perfecta contractul, pentru aceasta fiind nevoie de punerea sa prealabilă în întârziere, ce se realizează printr-o o notificare scrisă transmisă acesteia și însoțită de dovada comunicării. Or, în cauză nu există vreo dovadă că pârâta ar fi recepționat efectiv vreo notificare din partea reclamantei prin care să i se solicite expres perfectarea contractului în formă autentică, ci doar un proces-verbal prin care se arată că părțile nu agreează calea medierii, proces-verbal ce putea fi întocmit și pro causa, dat fiind faptul că mediatorul este și avocatul reclamantei-apelante, ce este direct interesată în transmiterea dreptului de proprietate pe cale judiciară. Mai mult, prin solicitarea de amânare a judecății pentru încheierea unei tranzacții, solicitare respinsă de altfel de instanță, reclamanta-apelantă întărește dovada lipsei caracterului litigios al raportului juridic dintre părți.
Din moment ce pârâta-intimată nu a fost pusă în întârziere cu privire la obligația sa de prezentare la notar în vederea perfectării contractului în formă autentică, nu se poate constata refuzul acesteia de a perfecta vânzarea și prin urmare, prima instanță în mod corect a respins acțiunea civilă având ca obiect pronunțarea unei hotărâri ce ține loc de act autentic de înstrăinare.
Văzând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, tribunalul, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă va respinge apelul declarat.
Întrucât nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta S.C. A. DK S.R.L. CUI:_, cu sediul în Cluj N., ., . și sediul procesual la cabinet avocat Vucoiev N. din A., ., în contradictoriu cu intimații D. A. CNP:_, domiciliată în ., județul A. și C. B. Ș. CNP:_, domiciliat în București, Valea Ialomiței, nr.1 A, ., ., ., împotriva Sentinței civile nr.515 din 15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09.02.2015.
Președinte, Judecător,
R. M. C. C. A.
Grefier,
F. M.
Red.CCA/Thred.LK
Data: 13.02.2015
5ex./ 3com./
apelantei S.C. A. DK S.R.L cu sediul procesual la cabinet avocat Vucoiev N. din A., .. C, ., județul A.
intimatei D. A. domiciliată în ., județul A.
intimatului C. B. Ș. domiciliat în București, Valea Ialomiței, nr.1 A, ., ., .
Prima instanță – Judecătoria Chișineu Criș – judecător F. M. D.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 96/2015. Tribunalul ARAD | Întoarcere executare. Decizia nr. 294/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
