Întoarcere executare. Decizia nr. 294/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 294/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 294/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 294
Ședința publică din data de 05 martie 2015
Președinte: N. C.
Judecător: S. C. Ș.
Grefier: L. K.
S-au luat în examinare apelurile formulate de apelanții Inspectoratul de Poliție al Județului A. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., în contradictoriu cu intimata Ș. I. împotriva sentinței civile nr. 5286/11.11.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, că nu s-au formulat alte cereri și că nu mai există probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține apelurile spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor înregistrate la Tribunalul A. la data de 08 ianuarie 2015 constată că prin sentința civilă nr. 5286 din 11.11.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul IPJ A., în contradictoriu cu pârâta Ș. I.. A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1107,93 lei.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Ș. I., în contradictoriu cu chemata în garanție DGRFP Timișoara. A fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1107,93 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.01.2012 încheiat de IPJ A., pârâtei de față Ș. I. i s-a aplicat o amendă contravențională de 1000 lei și i s-a confiscat cantitatea de 19 saci cartofi de câte 30 kg, 40 kg de mere, 30 kg clementine, 10 pachete de cafea a câte 1 kg, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990. Împotriva procesului-verbal, pârâta a formulat plângere contravențională, ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Chișineu-Criș.
Prin sentința civilă nr. 502/31.05.2012, Judecătoria Chișineu-Criș a admis plângerea, a dispus anularea procesului-verbal și restituirea mărfurilor confiscate sau a contravalorii acestora de 73.000 forinți plătibilă în lei la cursul BNR din data plății; totodată, IPJ A. (reclamantul de față) a fost obligat la plata unor cheltuieli de judecată de 868 lei.
Împotriva acestei sentințe, IPJ A. a formulat recurs, ce a fost soluționat prin decizia civilă nr. 645/R/25.09.2012 a Tribunalului A., prin care s-a respins recursul, iar IPJ A. a fost obligat la plata unor cheltuieli de judecată de 800 lei.
În baza sentinței de mai sus, pârâta Ș. I. a început executarea silită împotriva IPJ A., executare ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 302/2013 al B. C. G.. IPJ A. a formulat contestație privind lămurirea titlului executoriu (constând în sentința de mai sus), ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Chișineu-Criș, invocând că în titlu s-a dispus restituirea mărfii confiscate sau a contravalorii ei, dar nu IPJ A., ci DGRFP Timișoara – AJFP A. ar avea această obligație.
Prin sentința civilă nr. 431/04.09.2013, Judecătoria Chișineu-Criș a respins contestația privind lămurirea titlului executoriu. Împotriva acestei hotărâri, IPJ A. a formulat apel.
Înainte de soluționarea apelului, executarea silită a fost finalizată, iar IPJ A. a achitat suma de 3921,23 lei, compusă din: - creanța constând în echivalentul în lei al sumei de 73.000 forinți și suma de 1668 lei reprezentând cheltuieli de judecată; - 1145,3 lei – reprezentând cheltuieli de executare silită.
Prin decizia civilă nr. 44A/30.01.2014, Tribunalul A. a admis apelul IPJ A. și a desființat actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 302/2013 al B. C. G. în baza sentinței civile nr. 502/31.05.2012 a Judecătoriei Chișineu-Criș în ceea ce privește obligarea IPJ A. la restituirea contravalorii mărfii confiscate, reținând că instituția care trebuie să restituie pârâtei Ș. I. marfa confiscată sau contravaloarea acesteia nu este IPJ A., ci DGRFP Timișoara.
Având în vedere această decizie, prin cererea ce face obiectul cauzei de față, IPJ A. a solicitat întoarcerea executării silite și obligarea pârâtei Ș. I. la restituirea sumei de 3921,23 lei. Cererea de executare silită este întemeiată în parte și anume cu privire la echivalentul în lei al sumei de 73.000 forinți (1107,93 lei), reprezentând contravaloarea mărfii confiscate, atâta timp cât prin decizia Tribunalului amintită mai sus s-au desființat actele de executare în ceea ce privește obligarea IPJ A. la restituirea contravalorii mărfii confiscate, adică s-a stabilit că IPJ A. nu putea fi executat silit în privința acestei obligații.
În ce privește însă cheltuielile de judecată din primul proces (1668 lei) și cheltuielile de executare aferente, prima instanță a considerat că acestea au fost legal achitate.
În consecință, prima instanță a admis în parte cererea de întoarcere a executării și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1107,93 lei.
Având în vedere că prin decizia Tribunalului A. menționată mai sus s-a stabilit și faptul că DGRFP Timișoara are obligația să restituie contravaloarea mărfii confiscate, prima instanță a admis și cererea de chemare în garanție față de DGRFP Timișoara, iar chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1107,93 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului A. și chematul în garanție Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Prin apelul declarat apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. solicită admiterea apelului și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată împotriva D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. A. ca inadmisibilă.
În motivare arată că, intimata Ș. I., a chemat în garanție Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara ca în cazul în care va cădea în pretenții față de contestatoarea Inspectoratul de Poliție al Județului A., care a formulat în prezentul dosar cerere de întoarcere a executării silite, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara să restituie către IPJ A. contravaloarea mărfii confiscate, contravaloare pe care intimata Ș. I. a recuperat-o prin executare silită de la IPJ A..
Apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., consideră că hotărârea pronunțată de Judecătoria A. este netemeinică si nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Reiterează excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, solicitând a se avea în vedere dispozițiile art. 73, alin. 1 Cod procedură civilă conform cărora: „(1) Cererea va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată”. Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în garanție, aceasta nu este susținută nici în fapt și nici în drept, încălcându-se astfel prevederile art. 194, lit. d Cod procedură civilă.
Așa cum este reglementată în art. 72-74 Cod procedură civilă, instituția chemării în garanție reprezintă acea forma de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul. Deci, aceasta instituție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire care nu există în sarcina Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidență pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane pentru ca acesta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului pentru a obține prin aceeași hotărâre obligarea chematului în garanție la plata sumelor reținute cu titlul de pretenții. Temeiul unei astfel de cereri trebuie să îl constituie obligația de garanție ce revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții ce nu se regăsesc în cauza de față.
Pentru toate aceste considerente, apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție formulată de către intimată.
În subsidiar, pe fondul cauzei, precizează că H.G. nr. 731/2007 republicată privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului prevede, la art. 40 al CAP. X - Restituiri, următoarele: „art. 40 (1) Organele de valorificare restituie bunurile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau contravaloarea acestora, în baza hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile. (2) În cazul bunurilor trecute în proprietatea statului în baza unei ordonanțe emise de procuror, restituirea se poate face și în baza unei ordonanțe emise de procuror. (3) În cazul bunurilor valorificate, restituirea contravalorii acestora se face la nivelul valorii recuperate în urma valorificării”.
Având în vedere dispozițiile legale citate mai sus, referitor la susținerile intimatei din cererea de chemare în garanție, apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. solicită a se constata că aceasta nu a solicitat restituirea bunurilor sau contravaloarea acestora conform art. 40 din H.G. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, act normativ care reglementează această procedură. Totodată arată că restituirea bunurilor sau contravalorii acestora se face doar în baza unui certificat de atestare fiscală, din care să rezulte că solicitantul nu are obligații fiscale restante neachitate.
De asemenea, învederează că, în contradictoriu cu cele susținute de intimată în întâmpinare, apelantul I.P.J. A. a formulat cerere de chemare în garanție a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A. în dosarul nr._ al Judecătoriei Chișineu Criș, cerere de chemare în garanție respinsă prin sentința civilă nr. 431/04.09.2013 a acestei instanțe, soluție rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 44A/30.01.2014 a Tribunalului A., decizie civilă în baza căreia contestatoarea I.P.J. A. a formulat cererea de întoarcere a executării silite în prezentul dosar.
În drept, apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a invocat dispozițiile art. 466-470 Cod procedură civilă, precum și celelalte acte normative invocate.
Prin apelul formulat apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului A. solicită în primul rând, scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru. Potrivit art. 28 din OUG nr. 80/2013 este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare și extraordinare, împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată o acțiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru.
Precizează faptul că atât sancțiunea principală a amenzii, cât și sancțiunile complementare sunt prevăzute de lege a fi aduse la îndeplinire în mod obligatoriu prin organele fiscale ale statului.
În acest sens, învederează instanței că amenzile (neachitate) aplicate de agenții apelantului sunt transmise spre executare organelor fiscale conform art. 39 din OG 2/2001, iar mărfurile confiscate de organele de poliție sunt valorificate potrivit art. 1, art.3, alin.2 și 8 din OG 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, sumele astfel obținute fiind vărsate la bugetul de stat potrivit art. 10 din același act normativ.
Totodată, având în vedere că instituția apelantă este finanțată integral din bugetul de stat, înțelege să invoce și prevederile art. 62 din Legea 500/2002 privind finanțele publice adică venituri ale bugetului de stat, alin. 2 al acestui articol stipulând că instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat varsă veniturile realizate la bugetul din care sunt finanțate, astfel că recuperarea oricărei datorii cu orice titlu va profita bugetului de stat, suma urmând a fi virată direct în contul bugetului de stat și nu la bugetul I.P.J. A..
În motivare, apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului A. arată că cererea inițială a acestuia de întoarcere a executării silite a fost formulată în condițiile în care Tribunalul A. a admis apelul formulat de către IPJ A. prin care a solicitat schimbarea sentinței civile nr. 431/04.09.2013 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul_, sentință prin care i s-a respins contestația la executare formulată împotriva executării silite demarate în baza încheierii civile nr. 1740/28.03.2013 a Judecătoriei A.. Tribunalul A. a admis contestația la executare, a desființat în tot încheierea civilă nr. 1740/28.03.2013 a Judecătoriei A. precum și formele de executare silită din dosarul execuțional nr. 302/2013 al B. C. G. emise în baza sentinței civile nr. 502/31.05.2012 a Judecătoriei Chișineu-Criș și deciziei civile nr. 645/R/25.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. în același dosar în ceea ce privește obligarea IPJ A. la restituirea contravalorii bunurilor confiscate.
Totodată, mai arată că Decizia Tribunalului A. nr. 44/30.01.2014 prin care s-a admis apelul este definitivă și în urma înființării popririi asupra conturilor bancare al apelantului IPJ A. dispusă de executorul judecătoresc C. G. în dosarul execuțional nr. 302/2013 a fost virată de către acesta la data de 31.10.2013, prin ordinul de plată nr. 2659 în contul bancar indicat de către executor, suma de 3921,23 lei ce reprezintă suma totală datorată potrivit titlurilor executorii la care a făcut referire mai sus.
Având în vedere aceste considerente, apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului A. consideră că sentința atacată este injustă și că nu ține cont de decizia nr. 44/30.01.2014 a Tribunalului A. din dosarul nr._ * prin care a fost desființată în tot încheierea civilă nr. 1740/28.03.2013 a Judecătoriei A. și formele de executare silită din dosarul execuțional nr. 302/2013, precum și de prevederile art. 722 alin. 1 din Cod procedură civilă care stabilește că în toate cazurile în care se desființează executarea silită cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.
De asemenea, apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului A. solicită a se observa că prin contestația la executare inițială formulată nu a înțeles să se împotrivească executării silite în ceea ce privește cheltuielile de judecată ci doar a restituirii de către instituția acestuia a contravalorii mărfii confiscate. Cum prin ordinul de plată nr. 2659 în contul bancar indicat de către executor a fost virată întreaga sumă solicitată de către executor, inclusiv cuantumul cheltuielilor de judecată, este legal și just ca întoarcerea executării să privească pe lângă echivalentul în lei a 73.000 forinți (1107,93 lei) și cheltuielile de executare stabilite prin încheierea executorului judecătoresc din dosarul nr. 302/2013 în cuantum de 1145,30 lei (desființate prin decizia nr. 44/30.01.2014 a Tribunalului A. din dosarul nr._ *).
Pentru toate aceste motive, apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului A. solicită admiterea apelului și întoarcerea executării în sensul restituirii atât a sumei de 1107,93 lei reprezentând contravaloarea mărfii confiscate cât și a celei de 1145,30 lei reprezentând cheltuielile de executare, adică suma totală de 2253,23 lei.
În drept, apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului A. și-a întemeiat cererea de apel pe codul de procedură civilă și OUG 80/2013.
Intimata nu a formulat și nu a depus la dosar întâmpinare.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 466-482 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelurile promovate în cauză sunt nefondate, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reținute, cât și al dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel, în mod corect prima instanță a admis contestația la executare, obligând pârâta Ș. I. la restituirea către reclamant a sumei de 1107,93 lei reprezentând contravaloare marfă confiscată, admițând totodată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva DGRFP Timișoara, în sarcina căreia s-a reținut printr-o hotărâre anterioară obligația restituire contravaloarea bunurilor confiscate.
Așadar, întregul demers de întoarcere a executării silite are la bază Decizia Civilă 44/A/30.01.2014 a Tribunalului A., prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că instituția competentă să restituie în natură sau în echivalent mărfurile confiscate ilegal de la pârâta Ș. I. este DGFP A. (în prezent DGRFP Timișoara) iar nu IPJ A.. Este de menționat că în prezent IPJ a executat deja obligația de restituire către pârâtă a sumei datorate, motiv pentru care solicită întoarcerea executării.
Problema pe care o ridică IPJ A. pe calea prezentului apel se referă la faptul că prima instanță a dispus întoarcerea executării doar pentru suma reprezentând contravaloarea mărfii confiscate (1107,93 lei) iar nu și pentru celelalte sume pe care le-a plătit pârâtei, constând în cheltuieli de executare silită în cuantum de 1145 lei. Cu privire la acest aspect, tribunalul remarcă faptul că, pârâta era îndreptățită la restituire nu numai a sumei de 1107 lei contravaloarea mărfii, ci și a sumei de 1668 lei reprezentând cheltuieli de judecată stabilite în sarcina IPJ, în cadrul procesului având ca obiect plângere contravențională, finalizat prin Sentința Civilă 502/2012 a Judecătoriei Chișineu Criș, definitivă prin Decizia Civilă 645/R/2012 a Tribunalului A. (fila 49 dosar fond).
Altfel spus, IPJ A. a plătit în urma declanșării executării silite de către pârâta Ș. I. atât suma reprezentând contravaloarea mărfii confiscată (1107,93 lei), cât și suma de 1668 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Prin urmare, această instituție nu este îndreptățită să pretindă exonerarea de plata cheltuielilor de executare silită (1145,3 lei), câtă vreme avea datoria de a plăti pârâtei creanța de 1668 lei constând în cheltuieli de judecată, stabilite de instanță în procedura plângerii contravenționale; așadar, calcularea de către executor a unor cheltuieli de executare silită este pe deplin justificată, fiind datorate de IPJ A. pentru suma de 1668 lei – cheltuieli de judecată.
Tribunalul nu va găsi întemeiată susținerea IPJ în sensul că prin Decizia Civilă 44/2014 a Tribunalul A. a fost desființată integral Încheierea Civilă 1740/2013 de încuviințare a executării silite, precum și formele de executare silită efectuate de executor în dosarul execuțional 302/2013. În realitate, executarea silită a fost desființată numai în măsura vizând obligația de restituire a contravalorii mărfii confiscate, iar nu și în ceea ce privește cheltuielile de judecată de 1668 lei; de altfel, în dispozitivul Deciziei Civile 44/2014 se arată că desființarea formelor de executare se face „în ceea ce privește obligarea IPJ la restituirea contravalorii bunurilor confiscate”.
Cu alte cuvinte, pentru ceea ce nu vizează contravaloarea bunurilor confiscate, executarea silită a fost menținută, iar pe cale de consecință aceeași este și situația încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1740/2013 a Judecătoriei A., chiar dacă spre deosebire de considerente, în dispozitiv apare mențiunea desființării în tot a menționatei încheieri, fiind vorba de o eroare materială.
În ce privește criticile formulate pe calea apelului de către DGRFP Timișoara, tribunalul le va aprecia drept nefondate, fiind evidentă obligația chematei în garanție de a restitui pârâtei contravaloarea mărfii confiscate de IPJ A., astfel după cum rezultă cu claritate din Decizia Civilă 44/2014 a Tribunalului A., hotărâre prin care s-a stabilit expres că sarcina restituirii valorii mărfii aparține DGRFP, iar nu IPJ; apărările DGRFP Timișoara tind să contrazică o hotărâre judecătorească intrată în puterea de lucru judecat, fapt ce nu poate fi apreciat decât ca inadmisibil.
Față de cele expuse anterior, considerând legală și temeinică hotărârea primei instanțe, tribunalul, în baza art. 480 al. 1 Cod Procedură Civilă va respinge apelurile declarate de contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului A. și de chematul în garanție Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5286/11.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A..
Văzând că partea îndreptățită nu a solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelurile declarate de contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului A. cu sediul în A., .-19, județ A. și de chematul în garanție Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. cu sediul în A., ., județ A., în contradictoriu cu intimata Ș. I. cu domiciliul în Sintea M., Țipar, nr. 829, județ A., împotriva sentinței civile nr. 5286/11.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2015.
Președinte, pentru judecător S. C. Ș. N. C. aflat în concediu de odihnă semnează președinte secția I civilă N. C.
Grefier,
L. K.
Red.NC/Thred.LK/3.04.2015
4ex./3com./
Se comunică cu:
apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului A. cu sediul în A., .-19, județ A.
apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. cu sediul în A., ., județ A.
intimata Ș. I. cu domiciliul în Sintea M., Țipar, nr. 829, județ A.
Prima instanță – Judecătoria A. – Judecător A. N.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din... | Pretenţii. Decizia nr. 303/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
