Pretenţii. Decizia nr. 144/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 144/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 144/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.144/A
Ședința publică din 12 februarie 2015
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta Asociația de P. .-7, . contradictoriu cu pârâții I. SA prin D. U. și Asociații - Administrator Judiciar Provizoriu, H. G. și H. A. împotriva sentinței civile nr. 4380/06.10.2014 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei, avocat B. C. din Baroul A., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Reprezentantul apelantei declară că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat în scris și schimbarea în partea a hotărârii atacate în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 300 lei către curatorul special A. Florița, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 5.12.2014 constată că prin sentința civilă nr.4380/06.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. din A. .-7 . cu pârâții . prin Administrator Judiciar D. U. și Asociații SPRL București, H. G. și H. Anemari.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei .. invocată de pârâta ..
S-a admis excepția prescripției extinctive invocată de pârâții H. G. și H. Anemari.
Au fost obligați pârâții H. G. și H. Anemari la plata sumei de 603,36 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere aferente perioadei 01.10._13 și la plata sumei de 444,81 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului, calculate până la data de 31.08.2013, și în continuare la penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului.
S-a dispus autorizarea reclamantei să solicite Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A. și să întabuleze în Cartea Funciară nr._-C1-U31 mun. A. nr. topografic 3933/b/1/5/3; 3933/b/1/6/2/LV A. pe proprietarii apartamentului nr. 55 din A. .-7 care sunt pârâții H. G. și H. Anemari.
Au fost obligați pârâții H. G. și H. Anemari la plata sumei de 1150,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 300 lei către curatorul avocat Abony Florița din Baroul A., reprezentând diferență remunerație aferentă curatorului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Pârâții H. G. și H. Anemari care au calitatea de proprietari extratabulari ai imobilului situat în A., .. 16, jud. A. înscris în Cartea Funciară nr._-C1-U31 mun. A. nr. topografic 3933/b/1/5/3; 3933/b/1/6/2/LV A. și nu a mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului pentru perioada 01.12.2010 – 01.09.2013cheltuieli în cuantum total de 603,36 lei, la care se adaugă și penalitățile de întârziere în valoare de 444,81 lei aplicate de asociație, pârâtul nu a contestat aceste restanțe, și deși pârâtul a fost pus de drept în întârziere, fiindu-i trimisă și o notificare de plată înainte de începerea procesului, nu a plătit până la data de 21.01.2014 când s-a înregistrat la instanță acțiunea.
Referitor la excepția prescripției extinctive invocată de pârâții H. G. și H. Anemari instanța a admis-o deoarece potrivit art. 2517 Noul Cod Civil, termenul de prescripție al dreptului la acțiune cu privire la plata cheltuielilor comune este de 3 ani, astfel că cererea pentru cheltuielilor comune aferente perioadei ianuarie 2009- decembrie 2010 este prescrisă.
Din centralizator cheltuieli și penalizări, rezultă că suma totală ce reprezintă cheltuieli comune aferente perioadei 01.12.2010 – 01.09.2013; se cifrează la 603,36 lei, penalitățile de întârziere se cifrează la suma de 444,81 lei.
Conform prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”
Conform prevederilor art.17 din statutul Asociației de P. din A. .-7 . având C.I.F_ cheltuielile comune se plătesc lunar de toate persoanele care locuiesc în . art.24 din statut cheltuielile comune se plătesc în termen de 30 de zile de la data la care se afișează listele de plată.
De asemenea sunt incidente și dispozițiile art. 32 din HG 1588/2007 „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.
Conform dispozițiilor art. 50 al.1 din Legea 230/2007, „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Întrucât pârâții G. și H. Anemari nu a făcut dovada plății cheltuielilor comune aferente perioadei 01.10._13 instanța în temeiul art. 46 din Legea nr. 230/2007, a obligat pârâții la plata sumei de 603,36 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere aferente perioadei 01.10._13 și la plata sumei de 444,81 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului, calculate până la data de 31.08.2013, și în continuare la penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei .. invocată de pârâta ., instanța a respins-o deoarece .. este proprietara tabulară al imobilului situat în A., .. 16, jud. A. înscris în Cartea Funciară nr._-C1-U31 mun. A. nr. topografic 3933/b/1/5/3; 3933/b/1/6/2/LV A., care a făcut obiectul contractul de vânzare cumpărare nr. 3710/1993, încheiat între ., în calitate de vânzător și pârâtul H. G., iar pârâta ., are calitate procesuale pasivă față de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 7/1996 Republicată, - Legea cadastrului și a publicității imobiliare, în contextul în care obiect al acțiunii îl constituie autorizarea reclamantei să solicite Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. și să întabuleze în Cartea Funciară nr._-C1-U31 mun. A. nr. topografic 3933/b/1/5/3; 3933/b/1/6/2/LV A. pe proprietarii apartamentului nr. 55 din A. .-7 care sunt pârâții H. G. și H. Anemari.
Având în vedere că pârâții H. G. și H. Anemari, au plătit prețul integral de 24.503 lei al imobilului care a format obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 3710/1993, fiind proprietari extratabulari, este îndreptățită cererea reclamantei cu privire la autorizarea acesteia să solicite Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. și să întabuleze imobilul, astfel că în temeiul prevederilor art.1560- 1561 Cod civil, instanța a dispus autorizarea reclamantei să solicite Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. și să întabuleze în Cartea Funciară nr._-C1-U31 mun. A. nr. topografic 3933/b/1/5/3; 3933/b/1/6/2/LV A. pe proprietarii apartamentului nr. 55 din A. .-7 care sunt pârâții H. G. și H. Anemari.
În baza art. 451- 453 Noul Cod procedură civilă, pârâții au fost obligați la plata sumei de 1150,40 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă reprezentând onorariu avocațial justificate conform chitanței nr.342/16.06.2014 și nr. 251/31.10.2014, emisă de Cabinet de Avocat B. E., remunerație curator în sumă de 200 lei, cheltuieli O.C.P.I. - extras CF în sumă de 20 lei justificate conform chitanței ._/24.10.2013 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. copii xerox 11,60 lei, taxe poștale de 9,8 lei, taxă judiciară de timbru de 50 lei, taxe publicitate de 45 lei, taxă informații în sumă de 8 lei conform chitanței nr. A1025392/02.12._ emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A., taxă SPCLEP în sumă de 6 lei.
În temeiul prevederilor art. 58 alin. 4 Noul Cod procedură civilă a obligat reclamanta la plata sumei de 300 lei către curatorul avocat Abony Florița din Baroul A., reprezentând diferență remunerație aferentă curatorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Asociația de P. .-7, . admiterea apelului și schimbarea în partea a hotărârii atacate în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 300 lei către curatorul special A. Florița, ca diferență de remunerație.
În motivare arată că, curatorul nu a solicitat mărirea sumei primite și nu s-a pus în discuție vreo analiză a activității sau necesitatea unei plăți suplimentare. În astfel de condiții mărirea remunerației este neîntemeiată atât în fapt, întrucât nu există o analiză și o stabilire a activității curatorului, care să justifice o mărire și nici în drept, deoarece lipsește cererea curatorului, care arată că reglementarea legală nu permite instanței ca din proprie inițiativă să mărească onorariul cuvenit curatorului special.
În ipoteza legii art.58 al.4 pretinde întrunirea celor două condiții, cererea ar trebui bineînțeles pusă în discuția părților, reclamantul care plătește având dreptul și interesul ca această cheltuială să se adauge la cheltuielile de judecată la care pârâtul sau pârâții urmează să fie obligați.
În situația în care nu va fi scutită de plata sumei de 300 lei, apelanta solicită obligarea pârâților H. G. și H. Anemari la plata și a acestei sume de 300 lei.
În drept apelanta invocă dispozițiile art.466-482 Cod procedură civilă.
P. întâmpinare, avocat A. Florița, în calitate de curator al pârâților H. G. și H. A., a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, contrar susținerilor apelantei, prin cererea înregistrată la data de 2.09.2014 a solicitat instanței să fixeze și să dispună fixarea remunerației curatorului, modalitatea și termenul de plată, persoana obligată la plata acesteia, având în vedere dispozițiile art.48 alin.2 din OUG 80/2013 precum și Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și UNBR conform cărora „Instanța poate stabili prin încheierea prevăzută de art.58 alin.4 Cod procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului”.
Pe lângă aceste dispoziții s-a avut în vedere numărul părților reprezentate de curator, cele două termene la care a fost prezent la instanță, precum și înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Mai arară că, instanța de fond în mod justificat a stabilit onorariul final al curatorului la suma de 500 lei având în vedere atât cele două capete de cerere cât și numărul părților pe care le-a reprezentat, respectiv cei doi pârâți.
Cu privire la solicitarea apelantei de obligare a pârâților de ordin 2 și 3 la plata către aceasta a diferenței de onorariu curator, în cuantum de 300 lei, invocă acțiunea în regres contra celor doi pârâți, instituție de care apelanta poate uza pentru recuperarea cheltuielilor de judecată.
În drept invocă dispozițiile art.205 Cod procedură civilă.
Intimata I. SA prin D. U. și Asociații - Administrator Judiciar Provizoriu nu a depus întâmpinare la dosar.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art.466-482 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este fondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin încheierea din 16.06.2014, prima instanță a dispus desemnarea în cauză a curatorului special A. Florița pentru reprezentarea intereselor pârâților H. G. și H. A..
P. cererea înregistrată la instanță la 02.09.2014 (f.82) curatorul special desemnat a solicitat instanței să dispună fixarea remunerației provizorii, făcând trimitere la protocolul încheiat între Ministerul Justiției și UNBR privind onorariile ce se cuvin avocaților în cererile ce au un obiect evaluabil în bani, în sensul că acestea sunt stabilite la suma de 200 lei, plus 0,5% din valoarea obiectului litigiului, dar nu mai mult de 500 lei.
D. urmare, prin încheierea din 08.09.2014 instanța de fond a stabilit o remunerație a curatorului de 200 lei, obligând reclamanta la plata acestei sume.
Ulterior, cu ocazia dezbaterii cauzei la termenul din 06.10.2014, curatorul special a solicitat admiterea în parte a acțiunii, fără a pretinde majorarea remunerației fixate inițial de către instanță. Cu toate acestea însă, instanța de fond a suplimentat din oficiu onorariul curatorului cu 300 lei, ajungând astfel la plafonul maxim de 500 lei, deși, ținând cont de valoarea obiectului litigiului, s-ar fi cuvenit un onorariu de 205 lei (0,5% din 984 lei = 5 lei).
Or, potrivit art.58 al.4 teza II-a Cod procedură civilă, la cererea curatorului, ținându-se seama de activitatea desfășurată remunerația va putea fi majorată.
Așadar, câtă vreme curatorul nu a pretins majorarea onorariului inițial fixat de instanță de 200 lei, aceasta nu se putea sesiza din oficiu cu acest aspect, fără a încălca dispozițiile art.58 al.4 Cod procedură civilă; pe de altă parte, în mod neîntemeiat instanța a stabilit un onorariu chiar mai mare decât cel cuvenit conform protocolului menționat, fără a justifica acest fapt în vreun fel.
Față de cele expuse anterior, în baza art.480 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de reclamanta Asociația de P. .-7, . sentinței civile nr. 4380/06.10.2014 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Va înlătura obligarea reclamantei la plata sumei de 300 lei reprezentând diferență remunerație curator A. Florița.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în apel,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta Asociația de P. .-7, . contradictoriu cu pârâții I. SA prin D. U. și Asociații - Administrator Judiciar Provizoriu, H. G. și H. A. împotriva sentinței civile nr. 4380/06.10.2014 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Înlătură obligarea reclamantei la plata sumei de 300 lei reprezentând diferență remunerație curator A. Florița.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. C. S.
Red.NC
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.M. C. F.
Ex.8/6 .
Se comunică cu:
1.Apelanta - Asociația de P. din A. .-7 . cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat B. E. din A. Calea A. V. . .
2.Intimata: . D. U. și Asociații Administrator Judiciar Provizoriu – A., .-5, jud.A.
3.Intimata: . Adm.Juciiar D. U. și Asociații – sector 3, București .. 8 etaj 3 . class="BodyText"> 4.Intimatul: H. G. - A. .-7 .
5.Intimata: H. Anemari - A. .-7 .
6.Curator avocat A. Florița pentru pârâții H. - cu sediul în A., . nr. 19, .
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1310/2015. Tribunalul ARAD | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 96/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








