Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 26-10-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 1195/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1195
Ședința publică din data de 26 octombrie 2015
Președinte R. M.
Judecător C. C. A.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta S.C. A. DK S.R.L. în contradictoriu cu intimații F. A. și C. B. Ș. împotriva sentinței civile nr.2036 din 21.04.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei avocat N. Vucoiev din Baroul A., absenți fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 783 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate invocată de apelantă în cererea de apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Avocatul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în primă instanță și în apel și onorariu expert.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 22 iunie 2015 constată că prin sentința civilă nr. 2036 din 21.04.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. DK SRL în contradictoriu cu pârâții F. A. și C. B. Ș., având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.
S-a luat act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin procura specială autentificată sub nr.602/15.05.2008 la BNP A. I. G., reclamanta, prin reprezentantul său legal, l-a mandatat pe pârâtul C. B. – Ș. ca în numele și pe seama societății reclamante să semneze contracte de vânzare – cumpărare, promisiuni bilaterale de vânzare – cumpărare sau orice fel de acte în vederea achiziționării de terenuri agricole pe raza comunelor S., Zărand, O., Pâncota și Șicula din județul A., pentru prețul maxim de 2.000 Euro/ha. În executarea mandatului acordat, pârâtul C. B. – Ș. a încheiat la data de 16.05.2008 cu pârâta F. A. o promisiune sinalagmatică de vânzare – cumpărare prin care aceasta din urmă s-a obligat să vândă pârâtului tarlalele cu nr.top.172/208/208/230, 933/2-1150/20, 1150/21, 1279/5/1, evidențiate în titlul de proprietate nr._/2006 cu prețul total de 8.860 lei, achitat integral la data semnării convenției. La data de 19.05.2008, prin procura specială autentificată sub nr.565 la BNP M. S. O., pârâta F. A. l-a mandatat pe pârâtul C. B. – Ș. să efectueze demersurile necesare în vederea întabulării terenului menționat, precum și să îl vândă numai societății comerciale A. Ialomița S.R.L. Potrivit declarației pe proprie răspundere dată de pârâtul C. B. – Ș. și autentificată sub nr.1879/30.06.2014 la BNP P. M., prețul total de 8.860 lei pe care l-a achitat pârâtei pentru imobilul în litigiu provine de la societatea reclamantă A. DK S.R.L. (fosta A. Ialomița S.R.L.).
Din analiza înscrisurilor menționate prima instanță a reținut că pârâtul C. B. – Ș., deși a primit un mandat cu reprezentare, a încheiat cu pârâta F. A. promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 16.05.2008 în numele propriu, însă pe seama societății reclamante, acționând în condițiile unui mandat fără reprezentare. Terenul în litigiu nu a fost până în prezent înscris în cartea funciară și a fost identificat pe baza expertizei tehnice judiciare efectuată de doamna expert C. M. M.. În temeiul art.102 al.1 din Legea nr.71/2011, față de data încheierii promisiunii sinalagmatice de vânzare – cumpărare, în cauză sunt aplicabile prevederile Codului civil de la 1864. Potrivit art.1073 cod civil de la 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la despăgubiri, iar în conformitate cu art.1077 Cod civil de la 1864, dacă obligația de a face nu a fost îndeplinită, creditorul poate să fie autorizat să o aducă la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului. Pe de altă parte, prin art.5 din Legea nr.17/2014 s-a prevăzut că „în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.”
Față de dispozițiile legale citate prima instanță a pus în discuția reclamantei prezentarea avizelor și a dovezii exercitării dreptului de preemțiune. Deși reclamanta a susținut că dispozițiile legale citate nu pot fi aplicate în cauză, dat fiind principiul neretroactivității legii civile, prima instanță a reținut că sub acest aspect prin decizia nr.755/16.12.2014 a Curții Constituționale s-a stabilit că: „19. În privința invocării încălcării art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivității legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi și principiul supraviețuirii legii vechi. Principiul neretroactivității legii civile este de rang constituțional și are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, și semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după ., iar nu situațiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situație juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit factum). 20. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea constată că autorii excepției de neconstituționalitate sunt beneficiarii unei promisiuni neexecutate de a vinde terenuri agricole situate în extravilan care s-au adresat instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare. Așadar, ei sunt titularii unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumată de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularii unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, indiferent de forma acestuia, autentică sau neautentică, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. În acest sens, instanța de judecată învestită în temeiul art. 1.169 din Codul civil trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate la data pronunțării hotărârii care ține loc de contract de vânzare, reprezentate, în speță, de normele legale referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești. Așadar, îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum. 21. Din acest punct de vedere, contrar susținerilor autorilor excepției de neconstituționalitate, aplicarea prevederilor legale criticate, respectiv a celor referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii, potrivit căruia orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004).”
În aceste condiții, prima instanță a reținut că reclamanta avea obligația să dovedească, pe lângă executarea obligațiilor asumate prin promisiunea de vânzare – cumpărare, și exercitarea dreptului de preemțiune și obținerea avizelor prevăzute de Legea nr.17/2014.
Constatând că în cauză nu au fost respectate condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr.17/2014 privind exercitarea dreptului de preemțiune și obținerea avizelor, raportat și la prevederile art.16 din aceeași lege, prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. DK SRL în contradictoriu cu pârâții F. A. și C. B. Ș. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.
În temeiul art.453 al.1 Cod procedură civilă, a luat act că pârâții nu au cerut obligarea reclamantei, căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. DK S.R.L. prin care solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, în temeiul art.480 al.2 Cod procedură civilă.
În motivare, apelanta consideră că art. 3, 4, 5 și 9 din Legea 17/2014 sunt neconstitutionale, întrucât prin conținutul lor determină aplicarea retroactivă a Legii 17/2014 asupra actelor juridice încheiate anterior intrării în vigoare a legii, fiind astfel în vădita contradicție cu art. 15 alin. 2 din Constituția României, care prevede că „legea dispune numai pentru viitor”. În condițiile în care, la data încheierii promisiunilor de vânzare -cumpărare nu era necesară parcurgerea nici unei etape din cele prevăzute expres în art. 3, 4, 5 și 9 din Legea 17/2014, consideră că este inadmisibil ca, pentru valorificarea acestor promisiuni pe cale judecătorească, să se impună parcurgerea procedurii. În primul rând, potrivit dispozițiilor exprese ale legii, procedura poate fi demarată doar de către promitentul-vânzător, iar cel care are interes în soluttionarea problemei sale fiind în imposibilitate de a face ceva rezolvării problemei. În condițiile în care se ajunge la acționarea acestuia în instanță, este evident că între părți există neînțelegeri, iar vânzătorul nu își dă concursul la efectuarea formalităților și valorificarea dreptului transmis prin promisiune către cumpărător. Pe de alta parte, arată că există riscul ca Statul sau altă persoană decât promitentul-cumpărător să aibă prioritate și să își manifeste intenția de a cumpăra terenul. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în oferta de publicare a intenției de vânzare a terenului, promitentul-vânzător nu ar avea posibilitatea să treacă un preț superior celui stabilit deja cu promitentul-cumpărător, cu atât mai mult cu cât în dosarele aflate deja pe rolul instanțelor s-au depus promisiunile de vânzare-cumpărare.
Având în vedere că majoritatea promisiunilor de vânzare-cumpărare au fost încheiate în urmă cu mai bine de 10 ani, apelanta consideră că este clar că prețul stabilit de către parti este la nivelul acelor ani, putând fi chiar de 100- 200 euro/ ha. În aceste condiții, promitentul-cumpărător este în imposibilitatea de a-și valorifica dreptul transmis prin promisiunea perfect valabilă la data încheierii sale. Interesele și drepturile promitentului-vânzător sunt afectate în aceeași măsură deoarece este pasibil de a fi acționat în judecată de către promitentul-cumpărător și de a achita daune-interese al căror cuantum variază până la de 10 ori valoarea terenului.
Cu referire concretă la prezenta lege, apelanta învederează că subiectele raportului juridic civil la data încheierii promisiunilor de vânzare-cumpărare și-au exprimat un acord valabil în concordanță cu o anumită legislație în vigoare. Consideră că este firesc ca promisiunea să fie guvernată de aceeași legislație până la executarea ei integrală, care poate însemna inclusiv obținerea unei hotărâri judecătorești de validare atunci când, independent de motive, executarea voluntară nu este posibilă. Modificarea în această maniera a cadrului legislativ, cu efecte retroactive, determină practic anularea efectelor și rămânerea fără obiect a tuturor acestor promisiuni, care, reiterează, au fost perfect valabile, raportat la cadrul legislativ în vigoare la data încheierii.
În aceste condiții, apelanta consideră că prima instanță în mod greșit a respins actiunea, făcând aplicarea în cauză a unei legi care nu există la data încheierii raportului juridic.
Sub aspect procedural, apelanta apreciază că instanța a inversat ordinea cercetării judecătorești, deoarece a procedat la efectuarea unei expertize topografice, pe cheltuiala părții, în condițiile în care a respins acțiunea pe excepția inadmisibilității.
De asemenea, apelanta consideră că, în acest mod, instanța a dat acesteia falsa impresie a unui proces echitabil, dispunând administrarea de probe pe parcursul a aproape doi ani. Prelungirea procesului a dus la cheltuieli suplimentare pentru aceasta, respectiv aceasta a plătit expertiza efectuată, în condițiile în care proba a devenit inutilă, prin soluționarea cauzei pe excepție. În acest mod apelanta apreciază că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut de art.6 din CEDO.
Pentru toate aceste motive, apelanta solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Intimata F. A. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului promovat de către apelantă și menținerea sentinței civile nr. 2036 pronunțată de Judecătoria A. în data de 21.04.2015, ca temeinică și legală.
În motivare, intimata F. A. arată că prin apelul promovat apelanta, este nemulțumită de faptul că instanța de fond a respins acțiunea promovată pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 de către apelantă, invocând principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 (2) din Constituția României.
Intimata F. A. consideră că apelanta ar trebui să facă referire și la Decizia nr. 755/16.12.2014 a Curții Constituționale, care e statuat că, obligația de respectare a procedurilor prevăzute de Legea nr. 17/2014 de către orice persoană care solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan, este în concordanță deplină cu principiul activității legii, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității legii, astfel cum arată apelanta.
Totodată, învederează că, apelanta nu a făcut dovada respectării Legii nr. 17/2014, astfel că în mod temeinic și legal, instanța de fond a respins acțiunea.
Intimata F. A. mai arată că, din procura 565/19.05.2008 nu rezultă că a încheiat un act civil cu apelanta, respectiv un contract, ci aceasta are caracterul unui act civil unilateral și nu bilateral, intimatul C. B. Ș. obligându-se să facă demersurile necesare în vederea întabulării parcelelor de teren menționate în procura specială și pentru vânzarea acestora către apelantă (fosta .). Între apelantă și intimată nu există un contract care să îi reglementeze răspunderea civilă.
Pentru a putea vorbi de răspundere civilă, intimata F. A. consideră că ar trebui să fie dovedite toate cele 4 condiții de fond ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unui prejudiciu; vinovăția sa, în calitate de debitor; existența unei fapte ilicite; un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Menționează că nici una dintre aceste condiții nu există și consideră că, se află în fața unei oferte în vederea încheierii unui contract de vânzare cumpărare, fără termen, situație în care această ofertă trebuie păstrată un termen rezonabil, dar procura fiind întocmită în anul 2008, respectiv cu 6 ani în urmă, este căzută în desuetudine, pentru că apelanta nu a făcut demersuri pentru valorificarea acesteia.
Intimata F. A. solicită a se observa faptul că prin procura specială nr. 565 din 19.05.2008 l-a mandatat pe intimatul C. B. Ș., să facă toate demersurile necesare pentru întabularea terenului în suprafață de 44.300 mp situat în extravilanul Comunei Zărand și pentru vânzarea acestui teren numai societății comerciale A. IALOMIȚA SRL în calitate de apelantă.
Învederează că prin promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare, s-a obligat să vândă intimatului C. B. Ș., care de altfel i-a achitat și contravaloarea terenului la momentul încheierii. În procura specială nr. 565/19.05.2008 a specificat următoarele: „Mandatarul meu va declara că am încasat în întregime prețul contractual pentru imobilul descris mai sus, pe care l-am negociat, primit și acceptat anterior, că nu mai am nici o pretenție, de nici o natură de la cumpărătoare, pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului antemenționat, va putea îndeplini toate formalitățile necesare pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare autentic, va achita toate taxele impuse de efectuarea operațiunilor susmenționate, semnând valabil pentru mine și în numele meu oriunde va fi necesar în realizarea prezentului mandat, semnătura sa fiindu-mi deplin opozabilă.”
Intimata F. A. consideră că, prin acțiunea introductivă apelanta invocă reaua credință susținând că a refuzat să se prezinte la notar personal pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, fără a depune dovada faptului ca a notificat în scris pentru a se prezenta la notar. De asemenea, în procesul verbal nr. 4 din 08.01.2014, consideră că se arată în mod eronat, că aceasta, ar fi refuzat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului. Arată că nu a primit nici o solicitarea oficială de la apelantă, pentru a se prezenta la vreun cabinet notarial, în vederea perfectării contractului autentic de vânzare cumpărare, motiv pentru care solicită obligarea apelantei să facă dovada faptului că a notificat-o, conform legii, pentru a se prezenta la notar.
Mai învederează faptul că l-a împuternicit pe intimatul C. B. Ș., să facă toate demersurile necesare pentru întabularea terenului și vânzarea acestuia către apelantă, fiindu-i reținute cheltuielile necesare perfectării contractului de vânzare cumpărare, după cum rezultă din procura nr. 565/19.05.2008 încheiată la Biroul Notarial M. S. O..
Având în vedere cele arătate, intimata F. A. solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii civile nr. 2036 pronunțată de Judecătoria A. în data de 21.04.2015, ca temeinică și legală.
În drept invocă prevederile Noului Cod de procedură civilă.
Intimatul C. B. Ș. nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând apelul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul apreciază că acesta este nefondat, potrivit celor ce succed:
Prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. DK SRL în contradictoriu cu pârâții F. A. și C. B. Ș., având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.
În mod corect a reținut prima instanță că, raportând prevederile art.102 al.1 din Legea nr.71/2011 la data încheierii promisiunii sinalagmatice de vânzare – cumpărare, în cauză sunt incidente prevederile Codului civil de la 1864. Potrivit art.1073 din Codul civil de la 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la despăgubiri, iar potrivit art.1077 din Codul civil de la 1864, dacă obligația de a face nu a fost îndeplinită, creditorul poate să fie autorizat să o aducă la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului. În egală măsură, tribunalul apreciază că în mod corect a reținut prima instanță incidența în litigiul pendinte a dispozițiilor art.5 din Legea nr.17/2014, potrivit cărora, „în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.”
Nu pot fi primite motivele de apel vizând neconstituționalitatea prevederilor art.3,4,5 și 9 din Legea nr.17/2014, întrucât, potrivit considerentelor Deciziei nr.755/16.12.2014 a Curții Constituționale a României, prin prevederile legale menționate nu se încalcă dispozițiile art.15 alin.2 din Constituiție, referitoare la neretroactivitatea legilor. Astfel, sub aspectul momentului la care se produce efectul translativ de proprietate, efect ce diferențiază promisiunea de vânzare-cumpărare de contractul de vânzare-cumpărare, Curtea a reținut că: “Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, indiferent de forma acestuia, autentică sau neautentică, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. În acest sens, instanța de judecată învestită în temeiul art. 1.169 din Codul civil trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate la data pronunțării hotărârii care ține loc de contract de vânzare, reprezentate, în speță, de normele legale referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești. Așadar, îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum. 21. Din acest punct de vedere, contrar susținerilor autorilor excepției de neconstituționalitate, aplicarea prevederilor legale criticate, respectiv a celor referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii, potrivit căruia orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004).”
În condițiile în care Curtea Constituțională a declarat constituționale prevederile Legii nr.17/2014, referitoare la cerința probării respectării dreptului de preempțiune și în cazul antecontractelor încheiate înainte de ., nu se poate susține neconstituționalitatea acestor dispoziții legale fără o nouă sesizare a Curții Constituționale bazată pe motive diferite de cele invocate anterior. Or, în aceste condiții, reținând incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.17/2014, tribunalul implicit reține și incidența condițiilor de admisibilitate prevăzute pentru pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de înstrăinare, referitoare la exercitarea dreptului de preemțiune și obținerea avizelor, condiții care dacă nu au fost respectate se impune respingerea acțiunii reclamantului.
Or, din economia litigiului pendinte rezultă că nu au fost respectate condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr.17/2014 privind exercitarea dreptului de preemțiune și obținerea avizelor, raportat și la prevederile art.16 din aceeași lege, motiv pentru care prima instanță a respins corect acțiunea reclamantei și în consecință tribunalul va respinge apelul exercitat de aceasta ca nefondat, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă.
Întrucât nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta S.C. A. DK S.R.L. înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI_, cu sediul în Cluj N., ., ., județul Cluj și cu sediul procesual la cabinet de avocat N. Vucoiev, în A., .. C, ., județul A., în contradictoriu cu intimații F. A. CNP_, cu domiciliul în A., .. 39-49, . și C. B. Ș. CNP_ cu domiciliul în București, .. 1A, ., ., împotriva Sentinței civile nr.2036 din 21.04.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.10.2015.
Președinte, Judecător,
R. M. C. C. A.
Grefier,
F. M.
Red.CCA/Thred.LK
Data:30.10.2015
5ex./3com./
Se comunică cu:
apelanta S.C. A. DK S.R.L. cu sediul procesual la cab.av. N. Vucoiev, în A., .. C, ., județul A.
intimata F. A. cu domiciliul în A., .. 39-49, ., .
intimatul C. B. Ș. cu domiciliul în București, .. 1A, ., .
Prima instanță – Judecătoria A. - Judecător – S. S.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1334/2015.... | Uzucapiune. Decizia nr. 1199/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
