Legea 10/2001. Sentința nr. 947/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 947/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 947/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.947
Ședința publică din data de 07 decembrie 2015
Președinte C. C. A.
Grefier L. K.
S-a luat în examinare, acțiunea civilă formulată de reclamanții B. I. și B. M. L. în contradictoriu cu pârâtul P. M. A., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal se prezintă reclamantul B. M. L., lipsă fiind reclamantul B. I. și pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. 1 Legea 10/2001 actualizată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin încheierea de ședință din data de 18.11.2015 cauza a fost repartizată aleatoriu la completul C14 s1.
Reclamantul B. M. L. depune la dosar concluzii scrise la care atașează înscrisuri.
Conform art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție reclamantului B. M. L. dacă înțelege să cheme în judecată și pe titularii celorlalte contracte de vânzare cumpărare.
Reclamantul B. M. L. arată că nu înțelege să cheme în judecată și pe titularii celorlalte contracte de vânzare cumpărare.
Nefiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată încheiată faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamantul B. M. L. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile înregistrată la această instanță la data de 29.05.2015 la completul C12 s1 și transpusă la completul C14 s1 prin încheierea de ședință din data de 18.11.2015, în urma declarației de abținere formulată de doamna judecător L. L., care a fost admisă prin încheierea camerei de consiliu din 30.10.2015, constată că reclamanții B. I. și B. M. L. în contradictoriu cu pârâtul P. M. A., solicită a se analiza și modifica, în parte Dispoziția nr. 1060 din 23.04.2015 emis de primarul G. F..
În motivare, reclamanții arată că solicită modificarea Dispoziției cu privire la prevederile ..14 al imobilului din A., Piața A. I. nr.21, în sensul că în Referatul alăturat, care face parte integrantă a Dispoziției dispune la pag.2, alin. 1 emiterea unei dispoziții ulterioare pentru . cu privire la acordarea terenului aferent al acestuia, prevedere, pe care solicită a se modifica, în sensul, de a restitui terenul aferent foștilor proprietari.
Arată că, terenul aferent apartamentelor 13 și 14 nu face obiectul contractelor de vânzare-cumpărare. Chiar dacă aceste contracte au rămas valabile, nu pentru faptul că au fost valabil încheiate, ci datorită faptului că acțiunea s-a prescris, a vinde în prezent terenul aferent și a nu restitui foștilor proprietari, cărora imobilul a fost restituit în întregime este absolut împotriva Legii nr. 10 din 2001 precum și a tuturor prevederilor apărute după aceasta.
Așadar, solicită restituirea în natură a terenului aferent apartamentelor 13 și 14, deoarece imobilul fiind restituit în natură înseamnă că, și terenul aferent acestuia se restituie în natură. Rezultă clar atât din ieșirea din indiviziune, care a fost făcută în 2010, că aceste apartamente nu dispun de terenuri aferente, cât și din emiterea Dispoziției precum și a Referatului aferent, că aceste terenuri aferente acuma s-ar vinde la persoane deloc neîndreptățite.
Mai mult aceste persoane au făcut tot posibilul ca imobilul să nu poate fi renovat, cu efort enorm s-a putut renova acoperișul dar și în prezent e dispus de avarii grave, în curs de demolare, deoarece acești noi proprietari în mod intenționat blochează orice acțiune de renovare. Mai mult solicită renovări, dar numai pe seama și pe contul foștilor proprietari. Foștii proprietari dețin locul statului și acești „noi proprietari” sunt convinși că au toate drepturile de a dispune de toate condițiile necesare pentru ca ei să poată folosi după placul și nevoia lor. Până acuma din acțiunile lor nu rezultă cum că ar avea obligații, ci mai mult în prezent vor să facă ceea ce nu au reușit până acuma. Au făcut modificări în acest imobil de așa natură încât este dispus de demolare, fiind scoși pereți, care sunt pereți de susținere. Aceste două apartamente au intrare separată de pe . class="Style62" style="line-height:15.35pt"> Mai arată că în 2015 s-a încearcă continuarea manevrelor așa zis juridice, dar absolut neprofesional, terenul liber se restituie fostului proprietar. Nefăcând parte din contract ar însemna încheierea unui nou contract în prezent, sau a da pe gratis, sau în cadou prin așa zisa „dispoziție ulterioară”, care poate include chiar și un nou contract, care se acoperă cu această Dispoziție și Referat, care le-a fost trimisă. Și de fapt în prezent prin acest document se cere de fapt acordul foștilor proprietari pentru a „legaliza” acest pas.
Totodată precizează că, proprietarii . până acum au făcut numai obstacole grave și absolut neomenești, ca acum să încerce să pună mâna pe teren. Nu pot face un pas din cauza schimbărilor enorme ce au făcut, renovarea acestora solicitând sume imense.
Reclamanții mai arată că în momentul în care se făceau actele necesare pentru ieșirea din indiviziune, a fost spus clar că aceste terenuri revin foștilor proprietari.
Pentru toate acestea, reclamanții solicită restituirea terenurilor aferente . către aceștia.
În probațiune depun la dosar înscrisuri.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, iar pe cale de consecință solicită a se constata temeinicia și legalitatea Dispoziției nr. 1060/24.04.2015.
În motivare, pârâtul arată că prin dispoziția nr. 1060 din 23.04.2015 emisă de P. M. A., s-au acordat reclamanților măsuri compensatorii în temeiul Legii 165/2013 pentru imobilele situate în A. . I. nr. 21 .,13,14. Motivul acordării de măsuri reparatorii pentru aceste apartamente este faptul că aceste apartamente au fost vândute către foștii chiriași în temeiul Legii 112/1995.
Față de situația de fapt depoziția cu pricina a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 care obliga, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, pe deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prevederilor legii cu soluționarea notificării ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin.1 să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Pârâtul consideră că, în ceea ce privește măsurile reparatori ce sunt reglementate prin Legea nr. 10/2001, republicată, conform Deciziei nr. 20/2007 a ICCJ dată în interesul legii, se impune a se avea în vedere faptul că imobilul în cauză se înscrie în categoria celor preluate abuziv de către stat în perioada 1945-1989 în sensul prevăzut de art. 2 alin. h din lege, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001 așa cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, în sensul că: „deși ca regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege, precum și terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,,.
Potrivit art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 republicată, în baza art. II din H.G. nr. 11/1997 în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și când este cazul și a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26, alineat ultim din lege. Terenul aferent reprezintă nu numai terenul de sub construcție, ci întreaga suprafață care asigură o utilizare normală a construcției înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. Ca proprietari ai construcției, chiriașii cumpărători au un drept de folosință și asupra terenului, dar numai în măsura necesară exercitării dreptului de proprietate asupra construcției. Așa cum s-a statuat în practica judiciară, dreptul de superficie (dreptul de proprietate pe construcție și dreptul de folosință pe terenul aferent) nu poate fi redus doar la suprafața de teren aflată efectiv sub construcție, deoarece în acest caz titularul construcției ar fi profund prejudiciat, el fiind în imposibilitatea de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra casei de locuit și fiind lipsit total de folosința terenului din jurul casei, teren absolut necesar pentru folosința normală a locuinței, precum și de folosința terenului care îi asigură accesul la calea publică.
Pentru toate aceste motive, pârâtul solicită respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată, iar pe cale de consecință solicită a se constata temeinicia și legalitatea Dispoziției nr. 1060/24.04.2015.
În drept, pârâtul invocă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/ 2001, art. 2 alin.h din lege, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 republicată.
La data de 22.09.2015 reclamanții au depus la dosar un înscris prin care solicită modificarea cererii inițiale de chemare în judecată, în sensul anulării dispoziției 1060/23.04.2015 emisă de pârâtul primarul M. A..
De asemenea, solicită a se dispune celor competenți de a emite o nouă dispoziție, în urma cererii depuse, în concordanță cu legile valabile la data respectivă și nulitatea absolută a contractelor de vânzare a apartamentelor: 3,5,10,13 și 14 și desființarea sentințelor judecătorești în baza cărora sau perfectat contractele de vânzare-cumpărare pentru ..
În motivare, reclamanții arată că în dispoziție se arată: Având în vedere Notificarea nr.99/22.05.2001. De reținut dispoziția 337/28.02.2006 al pârâtului primarul M. A. a fost emisă în baza acestei notificări, fără să fi cerut persoanelor notificate decizii sau dispoziții motivate. Decizia 3142/20.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar 5346/2002. Notificarea depusă s-a cerut, iar aceștia arată că nu au fost contactați.
În încadrarea juridică se fac referiri la art.2 alin.l lit.a din legea 10/2001 republicată. Naționalizarea a fost făcută pe D.92/1950, antecesorul a fost în categoria de muncitor, xerocopia cărții de muncă a fost depusă la data respectivă în urma cererii nr.382/10.06.1996 pe legea 112/95. Nu au fost respectate prevederile art.11 al D.92/1950 și al D.524/1955, în care se specifică, cu aplicațiunea de la data de 19.04.1950. Aceștia consideră că, corect era să fi avut în vedere art.2 alin.i din legea 10 din 2001 republicată.
În dispoziție nu se vorbește de art.7 alin.l pct.l prim, din legea 10/2001 republicată, care se referă la imobilele vândute în baza legii 112/95 cu respectarea condițiilor cerute de lege, aici se fac referiri la art.9 alin.l din legea 112/95 care specifică: după expirarea termenului de la art.14 chiriașii pot opta pentru cumpărare.
Comisia nu a avut în vedere art.9 din legea 10/2001 republicată „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și liber de orice sarcini”.
Reclamanți mai arată că, Comisia nu a avut în vedere art.18 lit.c din legea 10/2001 republicată, care prevede că „măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: lit.c „imobilul a fost înstrăinat cu respectarea legii 112/95,cu modificările ulterioare”. Nu a avut în vedere nici prevederile HG 250/2007 capitol I alin.l lit.a și f, alin.2 și art.1.
Reclamanții precizează că este de remarcat, contractul nr.4153/99, apartament ocupat de chiriaș cu contractul cu nr.5115/25.01.74 (. de cumpărare depusă cu nr.270/20.07.1999. Contractul de vânzare cumpărare încheiat și semnat la data de 23.07.1999. Dispoziția de unificare al primarului M. A. (P. N.) cu nr.863/23.11.1999. În contractul care este documentul de bază al înscrieri în CF se arată: se atribuie cumpărătorului cota indiviză..../1767% din terenul cuprins în CF 3649. Din coala colectivă din 15.01.2001 reiese, la acea dată CF 3649 nu mai există, imobilul a fost apartamentat sub nr.4560/1976. Tot pe aceasta coală la partea a II - a punctului 4 sub nr._/1999 apare înregistrarea acțiunii judecătorești sub nr.4739/1999 împotriva hotărârii nr.84/04.05.1999. Acțiune finalizată prin decizia civilă l45/R/15.02.2010, în dosar_ al Curții de Apel Timișoara.
Nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare a fost cerută în dosar 4554/25.04.2001 acțiunea finalizată după decizia civilă 3628/04.05.2007 din dosarul_ al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acțiunea din dosarul 4554/2001 fiind suspendată în dosarul sus menționat până la pronunțarea definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 3628/04.05.2007 din dosar_ al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă 845/25.09.2008 în dosar 1161/2012 se pronunță perimare.
Reclamanții mai arată că, nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare al apartamentelor 5 și 3 nu a fost cerut în acest dosar.
Reclamanții solicită nulitatea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare adică . și 13,14 vândute prin sentințe judecătorești al căror desființare o solicită, sentințe care au dispus vânzarea apartamentelor de către pârâți Recons și Consiliul Local A., aceștia vând lucrul altuia, Recons fiind administrator.
În cazul în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil, este cazul în speță. În acest caz legea 10/2001 prin art.2 alin.2 și Curte Constituțională printr-o decizie anterioară intrării în vigoare al legii 10/2001 prin decizia nr.73 al Curții Constituționale publicată în M.O.nr.177/08.08.1995, recunoaște că dreptul de proprietate a fostului proprietar nu a încetat niciodată să existe. Dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat. Curtea Constituțională prin decizia 145/25.03.2004 recunoaște faptul că, dacă imobilul a fost preluat de stat fără titlu, atunci dreptul proprietarului nu a încetat să existe. Asta înseamnă că, dacă imobilul aflat într-o asemenea situație a fost înstrăinat către chiriași, coexista 2 titluri de proprietate pe acest imobil.
Reclamanții mai arată că, în contractele de vânzare-cumpărare ale apartamentelor 3, 5 și 10 scrie ....”pe de altă parte în baza legii 112/1995 și HG 20/1996”. La acea dată acționau prevederile HG 11/1997 care aduceau completări și modificări normelor de aplicare ale HG 20/1996, al legii 11/95, aceste trebuiau respectate la încheierea contractelor. Nu au fost respectate nici prevederile legii 112/95, nici prevederile HG 11/1997, prin emiterea hotărârii 84/04.05.99.
Având în vedere art.9 alin.l și art.14 din legea 112/95 apăruta în 25.11.1995 publicat în M.0.279 din 29.11.1995, intra în vigoare în 60 de zile, adică 29.01.1996 cererile se depun în termen de 6 luni, până la 29.07.1996.
De remarcat, este faptul că pentru . cumpărare se depune cu nr.49../23.12.1999, pentru . cumpărare se depune cu nr.1228/01.10.1996, pentru . cumpărare se depune cu nr.270/20.07.1999 și prin unificarea apartamentului 10 cu 10/a, pentru apartamentele 13 și 14 acțiuni in instanța în anul 1999.
Reclamanții solicită a se avea în vedere cererea inițială cu nr.382/18.06.1996, hotărârea 84/04.05.1999, dispoziția 377/28.02.2006 și dispoziția 1060/23.04.2015, și solicită a se analiza în ce măsură au fost aplicate și respectate legile valabile la data respectivă.
În drept, invocă D92/1950, D524/1955, art.2 alin.a și i art.7 alin.l pct.l prim, art.9, art.18 litera c din legea 10 din 2001 republicat, art.3 alin.l și 2, art.9 alin.l, art.14 din legea 112/95, HG.11/1997, capitolul I alin. l litera a și f, alin.2, art.2 din HG.250/2007, decizia Curții Constituționale nr.73 din M.0.177/aug.1995, decizia civilă 145/25.03.2004 al Curții Constituționale.
În probațiune depun la dosar înscrisuri.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare la precizarea de acțiune prin care pe cale de excepție invocă autoritatea de lucru judecat raportat la cererea privind anularea contractelor de vânzare cumpărare a apartamentelor 3, 5, 10, 13, 14, deoarece așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, prin Sentința Civilă 4536 din 03.09.2001 a Judecătoriei A., rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 1451 din 26.11.2001 a Tribunalului A..
De asemenea, arată că prin Sentința Civilă nr. 286 din 07.03.2006 a Tribunalului A. în dosar 6720/2005 reclamanții au mai cerut anularea contractelor mai susmenționate, instanța de judecată constatând autoritate de lucru judecat. Și această hotărâre a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara conform Deciziei Civile nr. 268 din 21 septembrie 2006 cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 268/04.05.2007.
De asemenea, raportat la precizarea de acțiune, pârâtul apreciază că reclamantul ar fi trebuit să-și precizeze acțiunea respectiv dacă înțelege să cheme în judecată și beneficiarii contractelor de vânzare cumpărare.
Referitor la fondul cauzei, pârâtul reiterează susținerile din întâmpinarea depusă la cererea inițială.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea acțiunii iar pe cale de consecință menținerea ca temeinicia și legală a Dispoziției nr. 1060/24.04.2015.
Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care învederează că prin articolele invocate se arată faptul că restituirea în natură nu este posibilă, având în vedere soluționarea notificărilor. Nici o referire la faptul că ei cei petenti îndreptățiți de ce nu au fost citați la locul și data dezbaterii asupra cererii de retrocedare, pentru a-și susține cererea, ce a ce au cerut-o expres. Nici înaintea emiteri deciziei 377/28.02.2006, nici înaintea emiteri dispoziției 1060/23.04.2015. Mai mult consilierul juridic P. L. căruia i-a fost repartizată soluționarea petiției. A făcut parte din ambele comisii pe legea 10/2001, era competentă să răspundă și la întrebarea dacă: s-a solicitat persoanelor notificate decizii sau dispoziții motivate (decizia 3142/20.04.2005 la dosar, dispoziția 377 emisă la data de 28.02.2006 de P. M. A., cerere depusă pe legea 10/2001 și notificarea 99/22.05.2001).
Consilierul Juridic P. L. a manifestat rea credință, nerăspunzând la cererea pe legea 165/2013 cu nr._/21 oct. 2013 în special la cererea ulterioară cu nr._/03.03.2015 prin care au solicitat: un răspuns la cererea 6553/21 oct. 2013; numărul de ordine al cererii depuse de aceștia de pe lista solicitanților pe legea 165/2013.
Reclamanții învederează faptul că în întâmpinare se invocă art.2 din legea 10/2001 republicată, însă consideră că, corect era să se observe și să se răspundă celor prevăzute de art.2 (1) care arată ce se înțelege prin imobile preluate în mod abuziv, prin a reflecta asupra celor prevăzute la litera (a) „imobilele naționalizate prin decret 92/1950”, și litera (i) „orice alte imobile preluate fără titlu valabil” sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau administrației de stat”. În întâmpinare nu este nici o referire la capitolul l.alin.l litera a și f, alin.2 și art.2 din H.G.250/2007 norme metodologice de aplicarea unitara a legii 10/2001. În întâmpinare se face referire la H.G.11/1997, acest H.G. zice „prin imobile trecute în proprietatea statului potrivit deciziei 92/1950, se înțelege imobilele naționalizate cu respectarea prevederilor art. 1 pct.1-5 și ale art.11 din Decret”.
Reclamanții mai arată că antecesorul lor B. L. a fost muncitor. Tot în H.G.11/1997 se arată „locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sau care au intrat în posesia acestuia în condițiile inexistenței unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii de proprietate al statului sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intra sub incidența legii 112/1995”.
Totodată învederează că imobilele care nu intra în incidența legii 112/1995 și pentru care nu exista titlu valabil construit în favoarea statului poate face obiectul cererilor de restituire sau acordarea despăgubirilor, formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească potrivit dreptului comun.
Tot în H.G.11/1997 se arată: Contractele de vânzare-cumpărare la care se refera art.9 din lege le sunt aplicabile dispozițiile legale privind nulitatea actelor juridice, dacă: a) Au obiect imobilele naționalizate pe decret 92/1950 arătate în normele metodologice H.G.11/1997; b) Dacă chiriașii, părți contractante nu au îndeplinit condițiile de aceste norme metodologice; c) Dacă încheierea acestora are loc cu nerespectarea prevederilor art.9 din lege. Comisia pentru aplicarea legii 112/1995 avea obligația conform H.G.11/1997 să întreprindă toate demersurile să clarifice situația juridical al imobilelor, după caz de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare. Chiar și H.G. 20/1996 pe baza căruia au înstrăinat apartamente, la art. l pct.3 zice „locuințele care au fost preluate de stat în fapt, în condițiile inexistenței unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate ai statului, sunt considerate ca fiind trecute fără titlu, în proprietatea statului și nu intra sub incidența legii 112/1995.
Cei care au depus cererea nr.382/10.06.1996 nu apartamente cer a fi retrocedate, reclamanții învederează că ei cer respectarea art.3 din legea 112/95 legat de imobilul cuprins în C.F.3649 Topo 986-A.. Acest art.3 „apartamentul astfel cum a fost definit în alin.1 rămâne considerat ca atare, indiferent dacă ulterior trecerii în proprietatea statului, sau efectuat modificări constructive interioare ori au fost luate în evidență ca reprezentând două sau mai multe apartamente.
Reclamanții consideră că este de remarcat decizia 457/23.04.1976 al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al M. A., care decide împărțirea imobilului din C.F.3649 Topo 986-A. teren cu clădiri în realitate o singură clădire.
Mai arată că cel care cere apartamentarea conform adresei_/16.04.1996,este Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor-A., în calitate de chiriaș. Motivul fiind trecerea din administrarea operativă I.J.G.C.L A. în administrarea C.A.R.P.- A.. Această apartamentare a dat naștere unui fapt curios, în C.F.3649 la A-l apare scris cu mașina Teren fără construcții, fără să fi șters „casa în centrul orașului, curte și grădină”,conform contractului de vânzare-cumpărare. La poziția 23 al foii de proprietate...”rămâne în aceasta C.F. numai terenul fără construcții”.
Pentru toate aceste motive reclamanții solicită restituirea imobilului din C.F.3649 Topo 986-A., așa cum a fost la data contractului de vânzare-cumpărare identic cu cea de la data naționalizării pe decret 92/1950. Prin nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare având în vedere motivele invocate.
În probațiune au mai depus la dosar înscrisuri.
Prin concluziile scrise depuse la acest termen reclamanții, având în vedere cererea precizată și actele doveditoare depuse, solicită admiterea acțiunii și prin decizia care se va pronunța solicită a se dispune anularea dispoziției nr.1060/23.04.2015 emisă de pârâtul P. M. A..
De asemenea, solicită a se dispune celor competenți de a emite o nouă dispoziție, în urma cererii depuse, în concordanță cu legile valabile la data respectivă, precum și nulitatea absolută a contractelor vânzare-cumpărare a .,13 și 14, desființarea sentințelor judecătorești în baza cărora sau perfectat contractele de vânzare-cumpărare 13 și 14.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, instanța apreciază că aceasta este nefondată, potrivit celor ce succed:
Prin dispoziția nr.1060/23.04.2015 emisă de pârâtul primarul M. A., s-a dispus acordarea de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr.165/2013 reclamanților B. I. și B. M. L. pentru următoarele apartamente:
- apartamentul nr.3, înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top.986/III, vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4498/2000 numitului Stoiadin M..
- apartamentul nr.5, înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top.986/V, vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr.731/1997 numitei G. M..
- apartamentul nr.10, înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top.986/X, vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4153/1999 numiților Goldberger A. și Goldberger S..
- apartamentul nr.13, înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top.986/XIII, vândut prin sentința civilă nr.327/29.02.2000 societății ..
- apartamentul nr.14, înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top.986/XIV, vândut prin sentința civilă nr.6647/07.12.1999 societății ..
Reclamantul, prin acțiunea formulată și ulterior precizată a solicitat anularea dispoziției 1060/23.04.2015 emisă de pârâtul primarul M. A. și dispunerea emiterii unei noi dispoziții, în urma cererii depuse, în concordanță cu legile valabile la data respectivă și restituirea în natură a apartamentelor menționate în decizie.
De asemenea, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor: 3,5,10,13 și 14 și desființarea sentințelor judecătorești în baza cărora sau perfectat contractele de vânzare-cumpărare pentru ..
În ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea vânzărilor efectuate prin contract de către stat prin S.C. Recons S.A. și prin hotărâri judecătorești, instanța are în vedere că pentru anularea respectivelor operațiuni de vânzare-cumpărare este necesară introducerea în proces a tuturor părților participante la operațiunile de vânzare-cumpărare, respectiv și a chiriașilor ce au cumpărat apartamentele din litigiu. Aceasta întrucât în cauză este vorba de un litisconsorțiu obligatoriu, neputându-se accepta ca o operațiune de vânzare-cumpărare să poată fi considerată nulă față de o parte contractantă și valabilă față de cealaltă. Acesta este și motivul pentru care instanța, în baza art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, a pus în discuție reclamantului B. M. L. dacă înțelege să cheme în judecată și pe titularii celorlalte contracte de vânzare cumpărare.
În condițiile în care reclamantul a arătat că nu înțelege să cheme în judecată și pe titularii celorlalte contracte de vânzare cumpărare, instanța va respinge capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor: 3,5,10,13 și 14 și desființarea sentințelor judecătorești în baza cărora sau perfectat contractele de vânzare-cumpărare pentru . fără a cerceta în fond această cerere, având în vedere dispozițiile art.78 alin.2 teza a II-a Cod procedură civilă.
În ce privește capătul de cerere ce are ca obiect anularea dispoziției 1060/23.04.2015 emisă de pârâtul primarul M. A. și dispunerea emiterii unei noi dispoziții, în urma cererii depuse, în concordanță cu legile valabile la data respectivă și restituirea în natură a apartamentelor menționate în decizie, tribunalul are în vedere dispozițiile art.7 din Legea nr.10/2001, modificate prin Legea nr. 1/2009, potrivit cărora: „deși ca regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege, precum și terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,,.
Or, aplicând aceste dispoziții legale în prezentul litigiu și având în vedere faptul că s-a respins capătul de cerere privind anularea operațiunilor de vânzare-cumpărare a apartamentelor ce fac obiectul dispoziției 1060/23.04.2015 emisă de pârâtul primarul M. A., instanța apreciază că reclamantului nu îi mai pot fi restituite în natură apartamentele respective, ele fiind vândute prin contracte de vânzare-cumpărare sau prin sentințe unor terți în baza Legii nr.112/1995. În ipoteza în care apartamentele nu mai pot fi restituite în natură, rezultă că dispoziția emisă de primar și contestată de reclamant este perfect valabilă, în cauză reclamantul putând beneficia doar de măsuri compensatorii în baza Legii nr.165/2013. Din aceste considerente, instanța va respinge și capătul de cerere, ce are ca obiect anularea dispoziției 1060/23.04.2015 emisă de pârâtul primarul M. A. și dispunerea emiterii unei noi dispoziții, în urma cererii depuse, în concordanță cu legile valabile la data respectivă și restituirea în natură a apartamentelor menționate în decizie.
Din expozeul de mai sus rezultă că ambele capete de cerere formulate de reclamant sunt nefondate, motiv pentru care instanța va respinge întreaga acțiune a reclamantului.
Întrucât nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă având ca obiect Legea 10/2001, formulată de reclamanții B. I. cu domiciliul în ., județ Harghita și B. M. L. CNP_ cu domiciliul în Oradea, ., nr. 105, .. 10, județ Bihor, în contradictoriu cu pârâtul P. M. A. cu sediul în A., ., județ A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se depune la Tribunalul A..
Pronunțată în ședință publică, azi 07.12.2015.
Președinte, Grefier,
C. C. A. L. K.
Red.CCA/Thred. LK/18.12.2015
5ex./3com./
Se comunică cu:
reclamantul B. I. cu domiciliul în ., județ Harghita
reclamantul B. M. L. cu domiciliul în Oradea, ., nr. 105, .. 10, județ Bihor
pârâtul P. M. A. cu sediul în A., ., județ A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1341/2015. Tribunalul ARAD | Grăniţuire. Sentința nr. 316/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
