Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 8/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. OPERATOR 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2015
Președinte S. N.
Grefier D. P.
S-a luat în examinare cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A..
La apelul nominal se prezintă reprezentantul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A., consilier juridic P. O. P. lipsind reclamanta B. M..
Ministerul Public este reprezentat de procuror F. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. solicită respingerea cererii de ordonanța președințială, conform întâmpinării de la dosar.
Procurorul pune concluzii de respingerea cererii de ordonanța președințială.
TRIBUNALUL
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 14.11.2014, reclamanta B. M., în contradictoriu cu Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A., a solicitat înapoierea minorilor C. S. aflat în Centrul pentru minori A. . D. S. de 10 luni, internat la Spitalul Clinic Județean A.-secția Pediatrie.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta arătat că la finele lunii octombrie a plecat în Germania la sora sa, care avea nevoie de ajutor pentru o perioadă de 2 săptămâni, lăsând minorii în grija tatălui lor I. N.. S-a mai arătat că la data de 04.11.2014 acesta a fost arestat de organele de poliție, astfel că minorii au fost ridicați de D.G.A.S.P.C A. și unul dintre copii fiind bolnav a fost internat în spital. Reclamanta a mai arătat că imediat ce a fost anunțată, a revenit în țară de urgență la data de 06.11.2014 și s-a prezentat pentru a-și lua copii acasă. Arată că l-a vizitat de copil mic la spital, care plânge după mama sa, a formulat o cerere pentru a-și primi copii înapoi, s-a efectuat o anchetă socială la domiciliul reclamantei, dar tot nu a fost lăsată să-și ia copii acasă.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art.996 noul cod procedură civilă și Legea nr. 272/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A. în judecarea prezentei cereri, fiind de competența Tribunalului A., iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
Instanța, în deliberare asupra excepției de necompetență a instanței a reținut că potrivit disp. art. 133 alin 1 din Legea nr. 272/2004 republicată, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența Tribunalului de la domiciliul copilului, în cauză Tribunalul A..
Prima instanță a constatat că excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă este întemeiată și în consecință a declinat soluționarea cauzei formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A., având ca obiect ordonanță președințială, în favoarea Tribunalului A..
Din probele administrate în cauză, inclusiv cele din dosarele atașate nr._ și nr._ ale Tribunalului A., reține în fapt următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială reclamanta B. M. a solicitat obligarea pârâtei D.G.A.S.P.C A. la înapoierea copiilor minori C. S. și B. D. D..
Copiii B. D.-D. și C. S. au fost luați în evidența Compartimentului abuz și neglijare din cadrul D.G.A.S.P.C A. în luna iulie 2014, când sora celor doi copii, C. C. S. împreună cu verișorul lor, B. M. D., au ajuns la NPI cu intoxicație medicamentoasă voluntară.
Pentru minorul C. S. născut la data de 5.10.2004, fiul lui C. L. și B. M., a fost luată măsura de protecție specială a plasamentului la un centru care va fi desemnat, prin sentința civilă nr. 1650 din 15.12.2014 a Tribunalului A..
S-a reținut că luarea unei măsuri de protecție specială față minorul C. S. este necesară și se circumscrie sferei interesului superior al copilului, deoarece mama nu prezintă garanțiile morale și materiale pentru creșterea și educarea minorului.
Pentru minorul B. D. D. născut la data de 2.01.2014, fiul lui I. N. și B. M. a fost luată măsura de protecție specială a plasamentului la asistent maternal profesionist.
Instanța a avut în vedere la instituirea măsurii de protecție că minorul a fost neglijat de părinți, mama fiind plecată din țară, iar tatăl urmează să execute o pedeapsă cu privare de libertate.
Minorii C. S. și B. D. D. au fost neglijați de mama lor și concubinul acesteia în mod foarte grav, mama fiind plecată în străinătate, iar concubinul ei(tatăl copilului B. D. D.) având probleme de natură penală, în prezent fiind privat de libertate, mama acestora deși cunoștea situația concubinului ei (tatăl firesc al copilului B. D.-D.). De altfel reclamanta, mama copiilor în cauză, nici în prezent nu prezintă garanții morale și nu oferă condiții materiale și financiare în vederea creșterii și educării celor doi copii deoarece nu are un loc de muncă, nu realizează venituri și nu are o locuință proprie.
Față de cele reținute în fapt și față de prevederile Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, tribunalul consideră că cererea reclamantei pentru pronunțarea unei hotărâri, în procedura ordonanței președințiale, pentru reintegrarea celor doi minori în familie, nu este fondată.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.272/2004 disponibilitatea manifestată de părinți pentru reintegrarea în familie trebuie dublată de îndeplinirea condițiilor materiale și morale care să permită o astfel de măsură, instanța fiind cea care verifică dacă față de împrejurările concrete ale speței. Ori, după cum rezultă din actele depuse la dosar de la data luării măsurilor de protecție până la zi, în situația celor doi copii minori nu au intervenit schimbări care să permită încetarea plasamentului și reintegrarea acestora în familie.
Cu toate că mama copiilor a depus la dosar un contract de comodat ce îi permite folosința unei încăperi din locuința situată în A., ..49 A, proprietatea doamnei C. M.(mătușă), în condițiile în care nu a prezentat concret cum se va implica în îngrijirea copiilor pentru a le asigura o ocrotire efectivă, ocrotire care nu se limitează la prezența fizică a părintelui sau a persoanei care își asumă acest rol, ci și la activități ori/și acțiuni care să permită copiilor o dezvoltare fizică și psihică corespunzător vârstei, tribunalul nu poate reține că reintegrarea în familie a celor doi copii minori este în interesul acestora.
În prezent, pentru cei doi copii minori au fost luate măsuri care să permită respectarea dreptului pe care îl au la educație, la sănătate și la păstrarea legăturilor directe cu familia, în caz de reintegrare în familie, mama, în absența unor venituri din muncă neavând posibilitatea de a le menține, ceea ce contravine interesului superior al acestora, consacrat cu valoare de principiu de art.2 din Legea 272/2004.
Față de cele arătate, tribunalul va respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A., având ca obiect reintegrarea minorilor în familie.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta B. M., CNP._, cu domiciliul în A., ..5, . și reședința în A., .. 49 A, județul A. în contradictoriu cu Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. cu sediul în A., ., nr. 14, județul A., având ca obiect reintegrarea minorilor în familie.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2015 .
Președinte, Grefier,
S. N. D. P.
Red. SN Thred. DP 9.01.2015
Se comunică:
- reclamanta B. M. cu domiciliul în A., ..5, . și reședința în A., .. 49 A, județul A.
- “ B. M. A. Dezna .. B .
- Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. cu sediul în A., ., nr. 14, județul A.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 842/2015. Tribunalul ARAD | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... → |
|---|








