Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 4/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 108/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 108
Ședința publică din data de 05 februarie 2015
Președinte N. C.
Judecător S. C. Ș.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta P. F. în contradictoriu cu pârâtul M. A. S., împotriva sentinței civile nr. 4041/23.09.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei - avocat Lanevschi V. din Baroul A. și reprezentanta intimatului-pârât, avocat P. C. din Baroul A., absente fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimatului arată că nu este în măsură să depună la dosar alte chitanțe privind plata pensiei de întreținere, întrucât banii au fost trimiși apelantei, de către intimat, prin diferite persoane fizice.
Instanța, având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului și schimbarea hotărârii primei instanței, în sensul ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către mamă, iar pârâtul să fie obligat la plata a 1/4 din venitul minim pe economie în vigoare la data plății efective lunar – 600 euro, cu titlu de pensie de întreținere; cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar copiile chitanțelor în valoare de 400 lei.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului și menținerea soluției primei instanțe, cu cheltuieli de judecată în sensul compensării acestora, sens în care depune la dosar copia chitanței de 600 lei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 21.11.2014, constată că prin sentința civilă nr. 4041 din 23.09.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. F. în contradictoriu cu pârâtul M. A. S..
Totodată, a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional M. A. S. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională P. F. și în consecință a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți cu privire la copilul M. A. F., născut în data de 18.01.2006 în municipiul A..
S-a stabilit locuința copilului la domiciliul reclamantei, obligând pârâtul la plata a ¼ din venitul minim pe economie în vigoare la data plății efective, lunar, către reclamantă, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea copilului, începând cu data de 23.09.2014 și până la majoratul copilului. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut următoarele:
Privind capetele de cerere referitoare la exercitarea autorității părintești față de copilul M. A. F., născut în data de 18.01.2006 în A. și stabilirea locuinței acestuia, a reținut că părțile au avut o relație de concubinaj ce a durat o perioadă de aproximativ 12 ani, din aceată relație a rezultat copilul M. A. F., născut în data de 18.01.2006 în municipiul A.. Părțile au locuit o perioadă în Italia unde au și pus capăt relației de concubinaj. Din declarația martorului C. M., propus în probațiune de către pârât, instanța de fond a reținut că părțile au locuit o perioadă de timp împreună cu copilul în Italia, însă în mod separat. Copilul a locuit o perioadă de timp cu reclamanta în Italia, după care a fost adus în țară de reclamantă și lăsat în îngrijirea bunicii materne a copilului. Pârâtul a păstrat legăturile personale cu copilul, pe care îl căuta când venea în țară, îl ducea la cumpărături și îi aducea dulciuri din Italia. Pârâtul îi cumpăra copilului rechizite și alte lucruri și îi trimitea din Italia bani prin virament bancar sau prin diverse persoane care veneau în țară. Pârâtul s-a plâns martorului că nu își găsește un loc de muncă stabil în Italia și în aprecierea martorului copilul are o relație foare bună cu ambii părinți.
Din declarația martorului P. V., fratele reclamantei și care a locuit în aceeași localitate cu părțile în Italia, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost angajat în Italia, cu acte în regulă. Martorul nu a putut preciza exact perioada de timp și nici dacă în prezent pârâtul mai este angajat. A arătat însă, că în perioada în care părțile locuiau în Italia trimiteau bani mamei reclamantei pentru întreținerea copilului, prin virament bancar sau prin diverse persoane care veneau în țară. Și acest martor a arătat că părțile au locuit separat în Italia și că în perioada în care copilul a locuit în Italia, acesta a locuit împreună cu reclamanta dar că pârâtul căuta copilul. Reclamanta a revenit în țară împreună cu copilul în luna decembrie 2012. După acest moment, pârâtul a păstrat legăturile personale cu copilul, pe care îl căuta când venea în țară și îl lua la domiciliul lui și îi cumpăra copilului diverse lucruri. Martorul a văzut copilul în compania ambilor părinți și în aprecierea lui, copilul are o relație foarte bună cu ambii părinți. În aprecierea martorului, copilul era foarte bine îngrijit de mama reclamantei. Martorul a arătat că pârâtul consumă băuturi alcoolice, însă nu a putut preciza frecvența acestora.
Din declarația martorului A. E. D., propus în probațiune de pârât, instanța de fond a reținut că părțile au avut o relație de concubinaj, relație din care a rezultat copilul în cauză și care s-a încheiat în urmă cu 4-5 ani. Martorul nu a putut preciza care dintre părți a părăsit domiciliul comun, însă a precizat că în perioada în care părțile locuiau împreună, mama reclamantei a fost cea care s-a ocupat de creșterea și educarea copilului, și mai puțin părțile, având în vedere că pârâtul locuia mai mult în Italia, unde a plecat în urmă cu 10 ani, fiind urmat și de reclamantă la o distanță de 2-3 ani. Ambele părți au trimis bani din Italia pentru întreținerea copilului, însă preponderent, pârâtul Pârâtul trimitea bani mamei reclamantei prin virament bancar sau prin intermediul a diverse persoane care veneau în țară, fiind destinați exclusiv nevoilor copilului. Când venea în țară pârâtul cumpăra copilului cele necesare pentru școală, haine și încălțăminte și în aprecierea martorului, relația dintre aceștia era una foarte bună, pârâtul iubindu-și copilul. În aprecierea martorului, copilul este foarte prost îngrijit de mama reclamantei și acest martor a arătat că pârâtul consumă băuturi alcoolice, odată la 2-3 zile și că face acest lucru și în prezența copilului, însă nu ajunge în stare de ebrietate. După știința martorului, pârâtul nu a fost angajat niciodată în Italia. Cunoștea însă că reclamanta lucra la un restaurant. Martorul a mai arătat că pârâtul loocuia mai mult în Italia Și acest martor a arătat că relația copilului este foarte bună cu ambii părinți
Din declarația martorului P. M., mama reclamantei, instanța de fond a reținut că părțile au avut o relație de concubinaj de aproximativ 12-13 ani și că s-au despărțit în fapt în anul 2010, pârâtul fiind cel care a părăsit locuința coomună. După despărțirea în fapt a părților, copilul a rămas în îngrijirea reclamantei. Și martorul în cauză a ajutat reclamanta la creștera și educarea copilului. În urmă cu 2 ani și reclamanta a plecat în Italia și a lăsat copilul în îngrijirea martorului. După despărțirea în fapt a părților, pârâtul a păstrat legăturile personale cu copilul dar nu a contribuit cu nimic la creștera și educarea copilului, reclamanta find cea care trimitea bani din Italia pentru nevoile copilului. Când a venit în țară, pârâtul a adus copilului articole de îmbrăcăminte.
Martorul a mai arătat că pârâtul consuma băuturi alcoolice în perioada în care locuia în țară și că a făcut acest lucru și de față cu copilul. Într-o astfel de situație, pârâtul a lăsat copilul singur pe stradă, reclamanta fiind cea care a găsit copilul. În aprecierea martorului, copilul are o relație forate bună cu mama lui, însă nu a putut preciza relația dintre copil și tatăl lui.
Reclamanta locuiește împreună cu copilul în comuna Șeitin, ., jud. A., în locuința proprietatea bunicii materne a copilului, compusă din 5 camere, bucătărie și baie, bine întreținute.
Reclamanta este clinic sănătoasă, nu lucrează în baza unui contract de muncă, dar a început demersurile pentru deschiderea unei afaceri proprii, având venituri din munca prestată în Italia.
Pârâtul locuiește singur la periferia satului Roccagorga, Via Fornace, nr. 213, Italia, într-o locuință autonomă oferită în folosință prin comodat, compusă dintr-o baie, o bucătărie și un dormitor. Acesta lucrează în domeniul edilitar, nu are un contract de muncă regulat și realizează un venit lunar de aproximativ 600 euro.
Cu ocazia efectuării anchetei psihosociale, pârâtul a declarat că păstrează legăturile telefonice cu reclamanta și copilul din România și că trimite copilului bani și bunuri materiale, în situația în care are disponibilitate economică.
Văzând cele de mai sus, instanța de fond, având în vedere interesul superior al copilului, vârsta și concluziile referatelor de anchete psihosociale efectuate în cauză, a apreciat că ar fi benefic ca autoritatea părintească față de copilul M. A. F., născut în data de 18.01.2006 în municipiul A., să fie exercitată de către ambii părinți.
Prin urmare, în baza art. 397 cod civil raportat la 505 Cod civil, a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți cu privire la copilul M. A. F., născut în data de 18.01.2006 în municipiul A.
Instanța de fond, în baza art. 400 Cod civil raportat la art. 505 Cod civil a stabili ca locuința copilului să fie la domiciliul reclamantei, unde copilul va beneficia de condiții optime de creștere și educare de care are nevoie pentru o dezvoltare armonioasă atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere psihic.
Cu privire la capătul de cerere referitor la stabilire pensie de întreținere, prima instanță a reținut că, pârâtul este tatăl copilului și în conformitate cu dispozițiile art. 525 Cod civil, datorează întreținere acestuia. La stabilirea cuantumului obligației de întreținere datorată de pârât, instanța de fond a avut în vedere că în prezent pârâtul nu este angajat și nu realizează venituri și s-a ghidat după dispozițiile art. 529, alin. 1 Cod civil care prevăd că întreținerea este datorată în raport de nevoia aceluia care o cere și de mijloacele celui ce urmează a plăti și dispozițiile art. 529, alin. 2 Cod civil conform cărora: „când întreținerea este datorată de părinte ... ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.”.
Prin urmare, instanța de fond l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a ¼ din venitul minim pe economie în vigoare la data plății efective, lunar, către reclamantă, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea copilului, începând cu data de 23.09.2014 și până la majoratul copilului. Având în vedere că acțiunea civilă formulată de reclamantă și a fost admisă în parte, instanța de fond, în baza art. 453 pct. 2 Cod procedură civilă a compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Împotriva sentinței a declarat apel apelanta P. F. solicitând, în baza art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate și în rejudecare, exercitarea autorității părintești față de minorul M. A. F. exclusiv apelantei, obligarea pârâtului la plata a ¼ din veniturile realizate de acesta, începând cu data introducerii acțiunii și acordarea cheltuielilor de judecată, atât în fața instanței de fond cât și în apel.
În motivare arată că, în mod greșit instanța de fond a stabilit ca exercitarea autorității părintești cu privire la minorul A. F. să aparțină ambilor părinți. Precizează că, de la despărțirea părților intimatul nu s-a interesat de minor, nu a contribuit financiar la creșterea și educarea copilului în mod constant, ci doar sporadic. Minorul a suferit de diverse afecțiuni fiind necesară luare unor măsuri ferme și rapide, iar pârâtul nu s-a implicat. Pentru ca minorul să beneficieze de unele consultații medicale în Ungaria, era obligatoriu acordul intimatului pentru a scoate copilul din țară, iar intimatul care locuiește în Italia, fie refuza să-și dea acordul, fie amâna acest lucru. Anul trecut i-a dat împuternicire intimatei pentru părăsirea țării de către minor, deși pașaportul era expirat iar pentru a i se elibera un nou pașaport era necesară prezența intimatului, însă acesta nu s-a prezentat, astfel că procura nu a avut nicio valoare, fără existența unui pașaport valabil.
Atitudinea pârâtului care își vizita copilul și îl lua cu el atunci când venea în țară sau îi trimitea rar sume de bani, nu este suficientă pentru un părinte responsabil. De asemenea, faptul că intimatul consuma în fața copilului băuturi alcoolice, este deosebit de grav. Apelanta este singura care își îndeplinește cu responsabilitate obligațiile părintești, îi creează copilului un mediu familial adecvat, corespunzător unei dezvoltări armonioase astfel că, se impune ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către acesta.
Cu privire la pensia de întreținere, apelanta arată că, deși nevoile minorului nu sunt sporadice și limitate la perioada în care intimatul se află în țară, acesta necesită o întreținere permanentă iar starea sa sensibilă de sănătate implică o atenție deosebită față de acesta și costuri suplimentare, pârâtul nu a făcut dovada unei contribuții regulate și contribuție, la cheltuielile privind creșterea și educarea minorului.
Mai susține apelanta că se impunea obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere de la data introducerii acțiunii și nu de la data pronunțării hotărârii, singura situație în care și pârâtul ar fi obligat să-și îndeplinească obligația legală de întreținere.
Cu privire la obligarea pârâtului la plata a 1/4 din venitul minim pe economie, apreciază apelanta că, instanța de fond în mod greșit a stabilit ca această cotă de 1/4 să fie raportată la venitul minim pe economie. Intimatul lucrează în Italia, este proprietarul unui autovehicul cu care realizează curse, asigurându-și venituri care depășesc lunar depășind 1000-1200 euro. Prin referatul de anchetă socială efectuată la domiciliul pârâtului (o anchetă lapidară bazată doar pe susținerile acestuia, fără alte verificări), acesta susține că realizează în medie venituri de 600 euro/lună, venituri care sunt sensibil mai mari față de salariul minim pe economie din România, iar dacă nu ar mai avea loc de muncă, ar fi îndreptățit să beneficieze de ajutor de șomaj. Nivelul pensiei de întreținere trebuie să reflecte nevoile minorului raportat la veniturile intimatului, în condițiile în care acesta realizează lunar un venit de 2600 lei (echivalentul în lei a 600 EURO) nu este corect să plătească minorului pensie de întreținere de aproximativ 200 lei, mai puțin de 10% din venitul realizat. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept, apelanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 398, 402, 529 alin. 1 și 2 Cod civil, art. 466 și urm. Cod procedură civilă, art.453 Cod procedură civilă.
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
În motivare a arătat că, raportat la probațiunea administrată în cauză, în mod corect a apreciat prima instanța că este în interesul minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, de către ambii părinți. Consideră intimatul că nu se poate reține starea sa de beție, dacă consuma o bere cu rudele sau cu prietenii nu este un motiv întemeiat pentru a fi decăzut din drepturile părintești, atâta timp cât se interesează de minor și își onorează cu regularitate obligațiile de părinte, legătura dintre el și minor este una foarte strânsa. Pe lângă sumele de bani pe care le trimitea prin virament bancar sau prin persoane fizice, precum și cadouri pentru minor, intimatul îl duce pe minor la cumpărături, îi cumpără haine, rechizite și dulciuri. Subliniază intimatul că acesta este singurul său copil, iar toată dragostea și afecțiunea de tată se revarsă asupra acestuia, onorându-și obligația de tată și anterior pronunțării prezentei hotărâri judecătorești.
Mai arată intimatul că, nu sa opus niciodată ca apelantă să părăsească țara cu minorul în interesul acestuia, astfel că i-a dat o procură în acest sens și nu știa că expirase pașaportul minorului, decât cu ocazia prezentului apel. Pașaportul fiind la apelantă nu a avut posibilitatea să verifice perioada de valabilitate a pașaportului și nici nu i s-a cerut o procură în acest sens, sau să vină în România.
Cu privire la stabilirea pensiei de întreținere apreciază că, instanța trebuie să aibă ca reper, veniturile sale așa cum a făcut și instanța de fond, iar în funcție de aceste venituri putându-se calcula și suma ce i se va cuveni minorului rămas în întreținerea celuilalt părinte. Instanța nu poate lua în calcul decât veniturile clar stabile, respectiv, salarul. De asemenea, practica judiciara, a statuat că dacă intimatul nu are un venit cert, dovedit printr-un înscris al angajatorului, atunci instanța va lua ca reper în stabilirea pensiei de întreținere nivelul salariului minim pe economie. Corect a reținut prima instanța că din înscrisurile depuse la dosar, nu exista un contract de munca stabil.
Apreciază intimatul că, atât copilul cât și tatăl acestuia au dreptul de a menține legaturi personale pentru a da conținut dreptului la viața de familie, așa cum prevăd dispozițiile din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau Jurisprudența consacrată de CEDO.
În drept, a invocat dispozițiile art. 397, 401, 486, 496 Cod civil, art.205 Cod procedură civilă și Legea nr. 272/2004 republicată.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 282-298 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este fondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în ce privește problema autorității părintești, tribunalul va constata că în mod corect prima instanță a stabilit ca aceasta să se exercite în comun de către ambii părinți.
Instanța reamintește părților faptul că, potrivit art. 483 Cod civil autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său; autoritatea părintească include, printre altele, posibilitatea supravegherii copilului, precum și luarea deciziilor majore din viața copilului (cum ar fi cele cu privire la educația/forma de învățământ urmată de acesta, religia copilului, intervenții medicale etc). Ea se poate defini ca fiind puterea atribuită părinților prin care li se permite acestora să decidă în privința întreținerii, supravegherii și educației copilului. Autoritatea parentală comună înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei în creșterea și educarea copiilor lor, urmând ca deciziile curente, privind viața de zi cu zi a acestora să fie luate de părintele la care s-a stabilit locuința minorului.
Astfel, justificat prima instanță a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului M. A. S. să se facă în comun, de către ambii părinți, aceasta fiind regula statuată prin art. 397 Noul Cod civil. Legiuitorul a admis însă posibilitatea ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de un singur părinte, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului (art. 398 și 507 Noul Cod civil). În prezenta cauză instanța nu a putut identifica un atare motiv întemeiat care să justifice exercitarea autorității părintești doar de către mamă, motiv pentru care nu va da curs solicitării acesteia formulate atât în fața primei instanțe cât și în apel. Trebuie menționat faptul că de principiu, părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească (art. 503 Noul cod civil) care, constă în dreptul și îndatorirea acestora de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, (art. 487 Noul cod civil).
Chiar dacă am admite temeinicia reproșurilor reclamantei la adresa pârâtului legat de lipsa de implicare a acestuia în viață minorului, tribunalul nu poate considera că aceste aspecte constituie motive întemeiate în sensul legii, pentru a justifica privarea unui părinte de posibilitatea exercitării autorității părintești; altfel spus, animozitățile, resentimentele și o eventuală stare conflictuală existentă între părți nu are legătură cu capacitatea pârâtului a a-și asuma în mod responsabil exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești.
În plus, trebuie menționat că în cazul în care pârâtul refuză în mod abuziv să-și dea consimțământul pentru părăsirea țării de către minor, reclamanta are posibilitatea de a promova o acțiune, chiar pe calea ordonanței președințiale, pentru ca instanța să suplinească acordul pârâtului.
Cea de-a doua critică a reclamantei vizează problema pensiei de întreținere și va fi găsită parțial întemeiată de către instanță. Referitor la cuantumul pensiei, reclamanta susține că pârâtul lucrează în Italia și realizează circa 600 euro pe lună, astfel după cum a susținut acesta cu ocazia anchetei sociale efectuate la 20.05.2014 în Italia (fila 112). Ulterior, pârâtul a susținut că nu realizează venituri în mod constant în Italia, lucrând doar 2-3 luni pe an, depunând la dosar „adeverință de înscriere pe liste” (f. 24 apel), din care rezultă că acesta are în Italia statutul de șomer; având în vedere faptul că pârâtul este actualmente șomer, precum și declarația martorului C. M. din care rezultă că pârâtul s-a plâns că nu-și găsește loc de muncă stabil, tribunalul va constata că pârâtul nu realizează venituri din muncă în mod constant, motiv pentru care îl va obliga pe acesta să plătească 1/4 din veniturile nete pe care le realizează, ori, în cazul în care nu realizează venituri – 1/4 din venitul minim pe economie.
Potrivit art. 532 Cod civil, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Pe parcursul judecății, pârâtul a arătat că a trimis minorului diverse sume de bani pentru a contribui la întreținerea acestuia, dar, din copiile facturilor depuse la dosar rezultă că sumele trimise de acesta nu au caracter constant, motiv pentru care nu se poate aprecia că pârâtul s-a achitat până la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe de obligația de întreținere pe care o are față de minor; în aceste condiții, tribunalul îl va obliga la plata pensiei începând cu data introducerii acțiunii.
Față de cele expuse anterior, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă anterior va admite apelul declarat de reclamanta P. F. împotriva sentinței civile nr. 4041/23.09.2014 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pe pârâtul M. A. S. la plata lunară a unei pensii de întreținere de 1/4 din venitul net lunar realizat sau în cazul în care nu realizează venituri – 1/4 din venitul minim pe economie, de la data de 28.12.2012 până la majorat.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe pârâtul M. A. S. la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată în apel, către reclamanta P. F., menținând dispozițiile primei instanțe de compensare a cheltuielilor de judecată ale părților, având în vedere admiterea în parte atât a acțiunii principale, cât și a celei reconvenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta P. F. împotriva sentinței civile nr. 4041/23.09.2014 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pe pârâtul M. A. S. la plata lunară a unei pensii de întreținere de 1/4 din venitul net lunar realizat sau în cazul în care nu realizează venituri – 1/4 din venitul minim pe economie, de la data de 28.12.2012 până la majorat.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Obligă pe pârâtul M. A. S. la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată în apel, către reclamanta P. F..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
N. C. S. C. Ș.
Grefier,
M. I.
Red. NC
Thred. MI
4 ex./09.03.2015
2 . comunică cu:
1. apelanta P. F. loc. Șeitin, ., jud. A.
2. intimatul M. A. S. la dom. proc. ales loc. Șeitin, ., jud. A.
Primă instanță – judecător G. C. – Judecătoria A.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 114/2015. Tribunalul... → |
|---|
