Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 842/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 842/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 434/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.434/A
Ședința publică din 9 aprilie 2015
Președinte:S. N.
Judecător:H. O.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta R. O., în contradictoriu cu pârâtul R. M. B., împotriva sentinței civile nr.842/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal se prezintă apelanta, asistată de avocat Vucoiev N. din Baroul A. și intimatul, asistat de avocat U. C., din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat la acest termen de judecată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._/9.04.2015.
Reprezentanta apelantei depune la dosar împuternicire avocațială și în copii xerox: contract de comodat încheiat la data de 26.01.2015 și scrisoare medicală din 1.03.2015 privind starea de sănătate a minorei, care se comunică cu reprezentanta intimatului.
Reprezentanta intimatului depune la dosar chitanța nr.395 din 12.03.2015, reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentantele părților declară că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 4.03.2015 constată că prin sentința civilă nr. 842/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta R. O., în contradictoriu cu pârâtul R. M. B. având ca obiect stabilire locuință copil.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 300 lei către pârât cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Părțile sunt căsătorite, căsătoria fiind încheiată în data de 12.07.2008 în municipiul A.. Din căsătorie a rezultat copilul R. A. Brianna, născut în data de 10.04.2009 în municipiul A..
În data de 20.01.2015 reclamanta a înregistrat la Judecătoria A. o acțiune de divorț prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, exercitarea de către ambii părinți a autorității părintești față de minoră și stabilirea locuinței copilului la domiciliul reclamantei.
Acțiunea civilă formulată de reclamantă face obiectul Dosarului nr._ .
Ca urmare a unor certuri, reclamanta a părăsit domiciliul conjugal în luna ianuarie 2015. Din certificatul medico – legal depus la dosar în probațiune de reclamantă a rezultat că aceasta a suferit o leziune traumatică care necesită pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale. Această leziune i-a fost provocată reclamantei de către pârât, care a arătat că acest lucru s-a întâmplat în momentul în care părțile își disputau, în timpul unor certuri, un telefon mobil.
Din extrasul de carte funciară depus la dosar rezultă faptul că părțile au avut domiciliul conjugal în municipiul A., .. 60, ., ., imobil înscris în CF nr._-C1-U1 A.. Proprietarii acestui imobil sunt doamna R. I. în cotă de ½ și pârâtul în cotă de ½. Acesta este imobilul în care minora a locuit de la nașterea ei.
Din caracterizarea făcută minorei de educatoarele acesteia, a rezultat că minora frecventează grădinița, fără însă a fi indicată și denumirea unității frecventate de minoră. Pârâtul și respectiv bunicii sunt cei care o duc pe minoră la grădiniță și o iau pe aceasta după terminarea programului. Reclamanta a fost văzută foarte rar de către educatoarele minorei. Minora este un copil receptiv, vesel educat, respectuos și ordonat.
Din materialul probator nu a rezultat ca pârâtul să fi exercitat vreo violență asupra minorei. Minora și în prezent, ca și înainte de despărțirea în fapt a soților prin părăsirea de către reclamantă a domiciliului comun, are același program. Este dusă la grădiniță și adusă de acolo de același persoane, respectiv pârâtul și bunicii.
Instanța a constatat că în cursul procesului civil, reclamanta nu a reușit să dovedească faptul că lăsarea minorei la domiciliul unde a locuit și până acum și pe care îl cunoaște ar pune în pericol în vreun fel dezvoltarea în bune condițiuni a acesteia.
Prin prisma dispozițiilor art. 996 Cod procedură civilă, instanței de judecată îi revine obligația să cerceteze aparența dreptului, să stabilească dacă există urgență sau nu în ce privește luarea unei măsuri provizorii referitoare la minoră. Instanța în soluționarea acestei cereri are obligația legală de a nu prejudeca fondul cauzei, fond care urmează a fi soluționat în Dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei A..
În ce privește condiția referitoare la vremelnicia măsurii, aceasta, din punct de vedere formal, este îndeplinită având în vedere că există pe rolul Judecătoriei A. Dosarul nr._ descris la alineatul precedent, deci oricare ar fi măsura care s-ar lua, aceasta ar dura doar până la soluționarea în mod definitiv a capetelor de cerere referitoare la exercitarea autorității părintești față de minoră și stabilirea locuinței acesteia.
În ce privește condiția de urgență a măsurii, instanța a apreciat că aceasta nu este îndeplinită. Instanța nu a constatat existența unor pericole de natură a face necesară stabilirea de urgență a domiciliului minorei la domiciliul reclamantei.
Prin urmare, instanța a apreciat că până la pronunțarea unei sentințe prin care să se prevadă, pe baza unor probe de fond administrate, care dintre cei doi părinți poate oferi condiții mai bune, mai potrivite nevoilor minorei, având în vedere în special vârsta acesteia, 5 ani și 10 luni, instanța a apreciat că, interesul minorei nu este ca locuința ei să fie stabilită la domiciliul reclamantei, în mod provizoriu, prin scoaterea ei forțată din mediul de viață în care a crescut și s-a dezvoltat de la nașterea ei și până în prezent.
Instanța a atras atenția părților că oricare ar fi problemele și neînțelegerile pe care reclamanta și pârâtul le au, interesul superior al minorei trebuie să primeze. Părinții au obligația să manifeste și să ofere aceeași grijă, ocrotire și supraveghere de care minora are nevoie ca și în perioada premergătoare când cei doi locuiau în același imobil.
Văzând cele de mai sus, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile legale arătate în dispozițiile art. 996 Cod. proc. civilă pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale.
În consecință, instanța a constatat că cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta R. O. în contradictoriu cu pârâtul R. M. B. nu este întemeiată și în baza art. 996 Cod procedură civilă a respins-o.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că reclamanta a căzut în pretențiuni, instanța a obligat reclamanta la plata sumei de 300 lei către pârât cu titlu de cheltuieli de judecată, suma reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta R. O. solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și admiterea cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, în ce privește urgența, apreciază că, raportat la vârsta extrem de fragedă a minorei și la faptul că este fetită, se impune ca, până la finalizarea procesului de divorț să locuiască la domiciliul mamei de care nu a fost despărțită niciodată. Or, după cum afirma chiar pârâtul în întâmpinare, în procesul de divorț intenționează să formuleze cerere reconvențională, ceea ce, evident, va prelungi durata procesului. Iar în acest timp locul minorei este lângă mama sa care-i poate asigura stabilitatea emoțională la care se referă pârâtul în întâmpinare, cu singura precizare că acesta face o gravă confuzie între locuința minorei și părinții săi, deoarece, cu siguranță, nu locuința este cea care-i asigură stabilitatea unui copil de 5 ani. Spre deosebire de pârât care consideră că locuința și camera sa îi vor asigura fetiței această stabilitate, apelanta apreciază că i-o va asigura doar prezența mamei.
Apelanta mai arată că, pârâtul face susțineri tendențioase și neadevărate în întâmpinare. Astfel, arată că, susținerea acestuia că se ocupa de fetiță doar în week-end, este neadevărată. Din momentul sosirii acasă de la serviciu doar ea se ocupa de fetiță, nu pârâtul care-i asigura doar prezența sa fizică, nu și atenția de care un copil are nevoie. Astfel, acesta își petrecea timpul cu jocuri pe internet, iar pe minoră o instala la televizor, la desene animate. Mai mult, pe fondul firii sale extrem de agresive, pârâtul devenea nervos în timpul acestor jocuri, înjura, trântea obiecte și traumatiza minora. Mama era cea care se ocupa ulterior de minoră, o hrănea, o spală și se juca cu ea până în momentul în care o ducea la culcare. Este adevărat că de transportul fetiței la grădiniță se ocupau mai mult bunicii, așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor în care părinții lucrează, dar și mama participa la această activitate.
De asemenea, apelanta arată că în prezent lucrează în două schimburi pentru că aceasta a fost înțelegerea cu pârâtul care, de asemenea, lucrează în ture, să lucreze în ture care să nu se suprapună pentru a putea fi unul dintre ei cu minora. Având în vedere că s-a separat în fapt de pârât, arată că va reveni în cel mai scurt timp posibil la programul de la 8 la 16,00, program ce îi permite să asigure fără probleme transportul minorei la grădiniță. Apartamentul în care locuiește este un apartament cu două camere, în care minora va avea, de asemenea, camera ei, și are, la rândul său, părinți și frate care ar putea să o ajute în situații de urgență, la fel cum reclamantul este ajutat de părinții săi.
Susținerile că i se permite vizitarea minorei nu au relevanță, deoarece dorește ca minora sa-i fie încredințată, nu să petreacă timp limitat zilnic cu aceasta, la bunul plac al pârâtului. De altfel, având în vedere relațiile tensionate dintre părți și firea violentă a pârâtului care a și determinat-o la părăsirea domiciliului, apelanta apreciază că vizitarea minorei în aceste condiții ar fi mai traumatizantă pentru aceasta decât stabilirea domiciliului său la mamă până la finalizarea procesului de divorț.
Prin întâmpinare intimatul R. M. B. a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, susținerile apelantei din memoriul de apel sunt pur retorice, aceasta neaducând nici în această fază procesuală probe care să justifice urgența măsuri solicitate instanței sau interesul minorei în luarea unei astfel de măsuri.
Reclamanta apelantă insistă că urgența este dată de faptul că dată fiind vârsta fetiței, locul ei este lângă mamă, susținând în continuare că locuința (tatălui) nu este de natură să-i asigure stabilitate emoțională. Intimatul arată că, critică această primă susținere din următoarele puncte de vedere: Pe de o parte, așa cum arată și cererea, se solicită „stabilirea domiciliului" la mamă. Asta înseamnă că domiciliul are totuși un rol important. Despre acest domiciliu mama arata doar că locuiește într-un apartament cu două camere, fără să dovedească vre-un drept locativ sau condițiile de care ar beneficia copila în situația în care s-ar muta de urgență la ea. Pe de altă parte, prezența mamei nu poate fi un criteriu singular în aprecierea oportunității unei astfel de măsuri. F. nu a fost despărțită în egală măsură nici de tată, astfel că nu vede de ce este mai important ca de urgență să se aleagă unul sau altul dintre domiciliile părinților aflați în litigiu, și nu poate fi lăsată fetița în mediul în care a crescut și în care evident ar face față mai bine despărțirii dintre părinți. O schimbare - care poate fi provizorie - alt mediu, alte persoane în grija cărora este lăsată, alt program, etc. nu poate fi de natură să îi confere stabilitatea de care vorbește reclamanta. Nu există nicio probă la dosar din care să rezulte că acolo unde se află, viața, dezvoltarea psihică sau fizică, programul, sănătatea mentală și emoțională sau orice altceva îi sunt puse în pericol, astfel că s-ar impune o măsură urgentă.
Cu privire la programul reclamantei, intimatul arată că și acest subiect comportă două abordări. În ce privește programul vechi, acesta era de la 08.30 la 17, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar. În aceste condiții și raportat la faptul că reclamanta făcea naveta de la C., susținerile sale că aceasta ajungea seara acasă (de multe ori mult după închiderea programului) sunt perfect plauzibile. Reclamanta ajungea în jurul orei 19, astfel că timpul petrecut cu fetița era limitat, viața acesteia nedesfășurându-se doar între 19 și 21. Restul timpului se ocupau de minoră tatăl și bunicii, care îi permiteau să se uite la desene animate, la fel ca și toți ceilalți copii de vârsta ei. Referitor la programul de acum, intimatul nu vede cum ar putea fi în interesul copilei ca atunci când mama sa este în schimbul 1, să se trezească în jurul orei 4.30 dimineața ca să poată fi dusă eventual înainte de serviciu la grădinița, iar în schimbul 2 al mamei să stea singură sau cu străini până la miezul nopții, având în vedere că mama lucrează pana la 22.55 la C..
Cu privire la un presupus ajutor din partea fratelui (căsătorit, cu familia și programul său) sau din partea părinților care locuiesc în B., intimatul arată că acesta este improbabil și nedovedit.
Intimatul mai arată că apelanta petrece exact atâta timp cât dorește cu fetița și nu după „bunul plac al pârâtului". Bunul plac este exclusiv al reclamantei care nu odată i-a promis fetiței că vine să o vadă, dar nu a venit.
Verificând hotărârea atacată prin prisma art.996-1012 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este nefondat, iar prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât în ce privește starea de fapt reținută, cât și în ce privește dispozițiile legale aplicabile.
Cu privire la caracterul acțiunii, instanța reține că dispozițiile ce reglementează procedura ordonanței președințiale impun trei condiții pentru admiterea cererii: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului. Potrivit art.996 Cod procedură civilă „instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
În ce privește caracterul vremelnic al măsurii luate pe calea ordonanței președințiale, acest fapt presupune că pe această cale nu se pot lua măsuri definitive care să rezolve fondul litigiului dintre părți. D. urmare, măsura luată prin hotărârea de ordonanță președințială este provizorie și durează până la rămânerea definitivă a soluției ce vizează fondul pricinii.
Neprejudecarea fondului decurge din condiția vremelniciei și rezultă din împrejurarea că ordonanța presupune cercetarea aparenței dreptului. Este de menționat că pe rolul instanței se află în curs de soluționare cererea părților vizând fondul dreptului, cerere ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei A., urmând ca situația copilului să fie definitiv stabilită o dată cu soluționarea fondului pricinii.
Referitor la urgență, tribunalul va împărtăși opinia primei instanțe, în sensul că luarea unei asemenea măsuri speciale nu se justifică în speța de față, nefiind oportun pentru moment a scoate minora din mediul în care a crescut și cu care s-a obișnuit, pentru a o muta într-o altă locuință necunoscută acesteia, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu o împiedică pe reclamantă să aibă legături personale cu minora și să o viziteze la locuința acesteia, atunci când dorește; pe de altă parte, vârsta minorei – 6 ani – nu presupune o dependență accentuată de mama sa, astfel că acest aspect nu constituie un argument valid pentru admiterea prezentei cereri.
Față de cele expuse anterior, considerând legală și temeinică hotărârea primei instanțe, în baza a reclamanta R. O., împotriva sentinței civile nr. 842/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.453 Cod procedură civilă va obliga rec lamanta la plata către pârât a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta R. O., în contradictoriu cu pârâtul R. M. B., împotriva sentinței civile nr. 842/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. N. H. O. C. S.
Red.SN
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.G. C.
Ex.4/2 .
Se comunică cu:
1.Apelanta: R. O. cu domiciliul procesual ales la cab.av.Vucoiev N. din A., .. 18-26, ., .
2.Intimatul: R. M. B. - A., .. 60, ., .
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 446/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
