Pretenţii. Decizia nr. 256/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 256/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.256
Ședința publică din data de 25 februarie 2015
Președinte H. O.
Judecător O. Ș. S.
Grefier D. P.
S-a luat în examinare, contestația în anulare a contestatorilor M. N. și M. L. în contradictoriu cu intimatul Cronț C. C., împotriva deciziei civile nr. 1008/4.11.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2014, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatorilor avocat B. I. din Baroul A. și reprezentantul intimatului avocat D. M. din Baroul A., lipsind părțile.
Procedura de citare este completă.
Apelul este legal timbrat cu suma de 100 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul contestatorilor depune doua fișe de informații generale, învederând că nu este întemeiată excepția de tardivitate, deoarece hotărârea nu a fost comunicată, în acest caz potrivit art. 507 teza II termenul este de un an fără echivoc, iar contestatorii nu au fost nici citați legal.
Nefiind formulate cereri și apreciind apelul în stare de soluționare, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fond .
Reprezentantul contestatorilor solicită respingerea excepției tardivității si a inadmisibilității, și admiterea contestației la executare, anularea hotărârii și în rejudecare admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului susține excepția tardivității și excepția inadmisibilității așa cum au fost invocate prin întâmpinare, iar pe fond respingerea contestației în anulare cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare înregistrată la această instanță la data de 22.12.2014, constată că prin decizia civilă nr. 1008/4.11.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2014, s-a anulat ca netimbrat apelul exercitat de apelanții M. N. și M. L., în contradictoriu cu intimatul Cronț C. C. împotriva sentinței civile nr.2778/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria A. și au fost obligați apelanții să plătească intimatului 1800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul arad a reținut următoarele:
Prin înștiințarea comunicată la data de 29 august 2014, potrivit înscrisurilor de la fila 6, respectiv fila 7 dosar, apelanților li s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 969 lei, stabilită conform art. 23 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării căii de atac ca netimbrată, conform art. 470 alin. 3 C.. De asemenea, li s-a adus la cunoștință dreptul de a formula cererea de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în 5 zile de la primirea înștiințării.
Comunicarea a fost primită de apelanți la data de 2 septembrie 2014, potrivit înscrisurilor de la fila 10, respectiv fila 11 dosar.
La data de 18.09.2014 apelanții au fost citați cu mențiunea timbrării cererii de apel cu 969 lei taxă judiciară de timbru sub sancțiunea anulării căii de atac – fila 19, respectiv fila 20 dosar, comunicarea fiind primită de apelanți la data de 23.09.2014 –fila 21, respectiv fila 22 dosar, însă aceștia nu s-au conformat solicitării instanței.
Conform art. 197 Cod procedură civilă „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.
Art. 470 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă stabilește obligația apelantului de a atașa dovada plății taxei de timbru la cererea de apel, sub sancțiunea nulității căii de atac, cu precizarea că lipsa dovezii achitării taxei poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
Având în vedere că apelanții nu au achitat 969 lei la data exercitării apelului, nu au complinit până la primul termen de judecată la care au fost legal citați lipsa dovezii achitării taxei de timbru, tribunalul, în baza art. 470 alin. 2 și 3 din Noul Cod de procedură civilă, s-a admis excepția neîndeplinirii obligației de timbrare a căii de atac și s-a anulat ca netimbrat, apelul exercitat de apelanții M. N. și M. L., în contradictoriu cu intimatul Cronț C. C. împotriva sentinței civile nr. 2778/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria A., iar în baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, au fost obligați apelanții să plătească intimatului 1800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei soluții au formulat contestație în anulare apelanții M. N. și M. L., solicitând admiterea acesteia, admiterea apelului, casarea hotărârii invocând în drept dispozițiile art. 503 al.1 C.pr.civ.
În motivarea contestației la executare, se arată că în fapt, prin decizia contestată instanța de apel se anulează apelul, considerând că apelanții nu au achitat taxa judiciară de timbru dispusă prin citație la data de 18.09.2014, însă la o altă adresă. Ca urmare a faptului că s-a trecut la executarea silită, apelanții au primit de la OCP1 A. la 09.12.2014 comunicarea că trebuie să plătească intimatului o sumă uriașă de bani, astfel s-au prezentat la avocat și au purces la studierea dosarului, unde au observat că au fost citați la o altă adresă decât cea la care lociesc și care a fost prevăzută în antecontract, ei neprimind niciun act procedural.
În fine, contestatorii solicită admiterea contestației în principiu, să se anuleze hotărârea contestată și ca urmare a rejudecării să se admită apelul conform motivelor invocate în cererea de apel, iar pentru a putea beneficia de toate drepturile procesuale care le-au fost încălcate din culpa chiar a intimatului, fiind citați la adresa de la alt număr administrativ din chiar cuprinsul cererii introductive de instanță, numărul fiind indicat greșit de reclamantul intimat.
Prin serviciul registratură al instanței, la data de 19 ianuarie 2015, intimatul Cronț C. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, cu obligarea contestatorilor la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, invocând în drept dispozițiile art. 205 C.pr.civ. În motivarea poziției sale intimatul invocă excepția tardivității introducerii contestației în anulare, arătând că aceasta a fost introdusă cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care contestatorii au primit decizia atacată la data de 28.11.2014, expediată din 26.11.2014, conform dovezii de comunicare. În prezenta cauză există dovada că soții contestatori M. N. și M. L., au luat cunoștință încă de la data de 28 noiembrie 2014 despre decizia contestată, prin primirea acesteia odată cu somația, aspect care determină incidența termenului de 15 zile pentru formularea contestației în anulare, termen care s-a împlinit la data de 16 decembrie 2014, fiind calculat pe zile libere, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă. Potrivit art. 506 alin. (1) Cod procedură civilă, contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. Legiuitorul stabilește un termen obiectiv și altul subiectiv, în raport de care se calculează termenul de formulare a contestației în anulare. Termenul subiectiv este cel de 15 zile și se aplică atunci când contestatorul a luat cunoștință de hotărârea judecătorească, iar cel obiectiv este cel de un an, socotit de la data când hotărârea a rămas definitivă și devine incident atunci când nu se poate stabili data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre. Acesta din urmă este un termen limită, înăuntrul căruia partea interesată trebuie să cunoască hotărârea și să exercite contestația în anulare împotriva acesteia. De la data comunicării Deciziei civile nr.1008/2014, contestatorii aveau la dispoziție 15 zile pentru a o contesta, conform dispozițiilor art. 506 alin. (1) Cod procedură civilă. La data de 28.11.2014 contestatorii au primit de la executorul judecătoresc încheierea de încuviințare a executării silite din 20.11.2014, împreună cu titlul executoriu (Sentința civilă nr.2778/2014 și Decizia civilă nr.1008/2014, pronunțate în dosar nr._/55/2013), cu încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din 24.11.2014 și cu somația de executare din 24.11.2014. Comunicarea s-a făcut la adresa de domiciliu a contestatorilor, în A., .. În acest context, fiind cert momentul la care contestatorii au luat cunoștință de decizia atacată, respectiv data de 28.11.2014. Se poate susține că termenul subiectiv de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 506 alin. (1) teza I Cod procedură civilă începe să curgă cel mai devreme de la această dată, când se prezumă că părțile (contestatorii) aveau cunoștință de considerentele deciziei, fiindu-le imputabilă culpa pentru întârzierea în introducerea contestației în anulare, titularii contestației fiind astfel decăzuți din dreptul la acțiune.
Întrucât data de 28.11.2014, ca dată a primirii deciziei, nu se include în cele 15 zile libere luate în considerare la calculul termenului, reiese că prima zi din cele 15 zile a început în 29.11.2014, iar ultima zi, cea de a 15-a zi a termenului înăuntrul căruia părțile mai aveau posibilitatea de a introduce contestația în anulare a căzut într-o zi nelucrătoare, în data de 13 decembrie 2014 (sâmbătă), astfel că termenul s-a prelungit de drept până în prima zi lucrătoare, respectiv până în 15 decembrie 2014 (luni), ceea ce înseamnă că termenul s-a împlinit la data de 16 decembrie 2014. Termenul a început în 28.11.2014 și s-a împlinit în 16.12.2014. Potrivit datei menționate pe acțiune, contestația a fost introdusă peste termen, la data de 17.12.2014, fiind tardivă, fiind incident art. 185 alin. (1) Cod procedură civilă. Intimatul invocă și excepția inadmisibilității contestației în anulare, întrucât aceasta reprezintă acea cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile pot obține retractarea unei hotărâri judecătorești definitive în cazurile prevăzute de art. 503 Cod procedură civilă, dar numai dacă motivele care o legitimează nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Exercitarea contestației în anulare în această formă este subordonată condiției generale privitoare la inadmisibilitatea ei, dacă motivele pe care se fundamentează nu au fost invocate pe calea de atac recunoscută de lege, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori partea are acces la apel sau recurs, ea nu poate uza de exercițiul contestației în anulare, aceasta constituind o aplicare a principiului potrivit căruia nu se poate folosi o cale extraordinară de atac atunci când s-ar putea folosi calea de atac ordinară. Partea nu are un drept de opțiune între o cale de atac de reformare și calea de atac de retractare, dat fiind caracterul subsidiar al contestației în anulare. Art. 503 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula după care hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare pentru neregularitatea procedurii de citare, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Neprocedând astfel, contestatorii nu pot uza de prezenta cale extraordinară de atac, întrucât motivul greșitei citări nu a fost invocat de aceștia prin cererea de apel formulată, deși puteau să o facă. Această regulă circumscrie, de fapt, o condiție de admisibilitate a contestației în anulare, astfel că nerespectarea ei face aplicabilă sancțiunea inadmisibilității contestației în anulare. În aplicarea corectă a dispozițiilor legale sus-enunțate, este de reținut că partea interesată nu are drept de opțiune între apel sau recurs, pe de o parte, și contestație în anulare, pe de altă parte, pentru invocarea motivelor prevăzute la art. 503 alin. (1) C. proc. civ., consecința fiind aceea că ori de câte ori partea are la dispoziție căile de atac ale apelului sau recursului și nu le folosește, contestația în anulare este inadmisibilă. Or, tocmai aceasta este situația în speță, unde contestatorii nu au invocat nelegala lor citare pe calea apelului exercitat împotriva hotărârii instanței de fond, invocând acest motiv direct în calea de retractare a contestației în anulare, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile art. 504 alin. (1) Cod procedură civilă.
În ceea ce privește o eventuală invocare din oficiu de către instanța de apel, ca motiv de ordine publică, a nelegalei citări în apel, aceasta nu ar putea fi reținută ca greșeală a instanței de apel, deoarece art. 479 alin. (1) teza finală C. proc. civ. instituie doar o facultate, iar nu o obligație pentru instanța de apel de a invoca din oficiu motive de ordine publică și, de altfel, nulitatea care sancționează citarea cu neobservarea formelor legale nu este de ordine publică, spre a putea fi invocată din oficiu de către instanță. Dispozițiile legale care reglementează citarea sunt destinate să ocrotească interesele părților, iar nu un interes general și, ca atare, nulitatea care sancționează nerespectarea lor este relativă, putând fi declarată numai la cererea părții interesate, conform art. 178 alin. (2) C. proc. civ. Lipsa de procedură este o cauză de nulitate relativă care poate fi invocată doar de partea vătămată prin această neregularitate. Contestatorii nu au invocat-o prin cererea de apel. În prezenta speță numai contestatorii, în calitatea acestora de apelanți ar fi avut dreptul să invoce neregularitatea procedurală a citării la altă adresă, însă, deși au observat că au fost chemați în judecată și citați la altă adresă, aceștia au renunțat tacit la dreptul de a invoca această nulitate relativă. Contestatorii nu au invocat nelegala citare prin cererea de apel formulată împotriva sentinței pe care au primit-o, aspectul sesizat reieșind fără echivoc din faptul că au renunțat să invoce greșita citare, atât prin întâmpinarea depusă la judecata fondului (art. 178 alin. 3 lit a C. proc. civ), cât și prin cererea de apel, prin aceasta nefiind invocată sau dovedită existența unei vătămări a dreptului părților (art.175 alin. 2 teza finală C. proc. civ). Prin urmare, neregularitatea procedurii de citare în apel putea și trebuia să fie invocată pe calea cererii de apel formulată de către contestatori, calea contestației în anulare nefiind deschisă pentru valorificarea acestui motiv, cât timp el putea fi invocat pe calea apelului, după cum rezultă neechivoc din dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. civ. În contextul arătat, contestația în anulare dedusă judecății este inadmisibilă, soluția de anulare a apelului pronunțată prin decizia contestată fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor art. 178 alin. (4), cu consecințele disp. art. 504 alin. (1) C. proc. civ. Cât privește criticile prin care se argumentează lipsa de procedură în apel și consecințele acestei neregularități, raportat la prevederile art. 175 alin. (2) C. proc. civ., acestea nu pot fi analizate, întrucât vizează fondul contestației în anulare, or cercetarea fondului nu este posibilă față de soluția inadmisibilității contestației în anulare. În fine, intimatul solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, motivând că, contestatorii nu au introdus acțiunea cu bună-credință, este lipsită de sinceritate susținerea că nu au primit nici un act de procedură, susținerea fiind infirmată, pe de o parte, de faptul că aceștia au primit acțiunea introductivă și au depus întâmpinare la judecata înaintea primei instanțe dar nu au invocat greșita citare, iar prin cererea de apel au renunțat la invocarea nulității relative, iar pe de altă parte, susținerea a fost infirmată de existența dovezii procedurii de comunicare a deciziei atacate, de către executorul judecătoresc. Instanța de apel a făcut aplicarea corectă la speță a dispozițiilor art.470 alin.(2) si (3), raportate la prevederile art.178 alin.(4) C.proc.civ., criticile în acest sens nefiind fondate.
La data de 02 februarie 2015, contestatorii au depus la dosar prin registratura instanței răspuns la întâmpinarea prin care au solicitat respingerea exceției tardivității contestației în anulare, întrucât contestația a fost formulată fără a le fi comunicată hotărârea contestată, ci ca urmare a faptului că au primit de la OCPI A. la data de 09.12.2014 încheierea prin care au aflat că li s-a înscris o creanță ce trebuie să o plătească intimatului, unde era menționată această hotărâre, după care au studiat dosarul la Judecătoria A., dată la care a luat cunoștință de hotărârea contestată, însă oricum după data de 9 dec. 2014.
Legiuitorul stabilește în art. 506 Cod pr. civilă că această contestație „poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii", în situația dată neputându-se aplica această prevedere întrucât termenul comunicării hotărârii nu poate curge împotriva contestatorilor întrucât aceasta a fost comunicată la o altă adresă, acesta fiind și motivul contestației, adică cel de la art. 503 al. 1 Cod pr. civilă, ei nefiind legal citați și nu au fost la termenul de judecată, iar cea de a II-a ipoteză a art. 506 al. 1 Cod pr. civilă „dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă", ipoteză în care se regăsesc contestatorii, termenul de un an nefiind împlinit.
Față de excepția inadmisibilității, ceea ce invocă intimatul, nu poate fi acceptat, cum că se poate valorifica faptul că nu au fost citați legal prin calea de atac ordinară a apelului, însă dacă nu au fost legal citați, nu se poate accepta o asemenea ipoteză, într-adevăr față de faptul că nu au fost pe tot parcursul procesului citați legal în cazul în care s-ar fi prezentat la fond o singură dată se consideră procedura realizată, însă contestatorii lucrând în Germania, au venit în țară doar în vacanță și de sărbători și nu au fost citați niciodată, ci au aflat de proces inițial de la o cunoștință care auzise că au fost strigați în sala de judecată, apoi au luat legătura cu reclamantul și le-a confirmat, hotărârea din fond a fost găsită pe stradă. Este greu a analiza cât sunt contestatorii de bună credință, dar din studiul dosarului de fond se poate observa că au fost chemați în judecată la o adresă greșită și s-a persistat în această eroare cu toate că în convenția lor este prevăzut în concret faptul că s-a încheiat doar cu M. N. care locuiește la nr.7, unde se prevăd niște obligații foarte clare de predare în fapt a bunului imobil până la un anumit termen și intimatul să plătească diferența de bani, numitul M. N. respectând obligația, predând imobilul în fapt imediat intimatului, care a fost însoțit de soție și de tatăl său.
În concluzie, contestatorii arată că nu au fost legal citați, aceștia fiind citați la o adresă greșită ca urmare a indicării chiar de intimat, drept pentru care se solicită respingerea excepțiilor invocate și admiterea contestației în anulare.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 503 al.1 c.pr.civ. constată că nu este fondată.
Problema de fond pe care o evocă contestatorii este legată de faptul că adresa lor este A., . și în mod greșit au fost citați la nr. 9. Ori, așa cum se vede din acțiunea introductivă, reclamanții au indicat nr. 9, . class="Style35" style="widows:2; orphans:2"> Acest fapt însă nu a constituit un impediment, apelanții pârâți participând la proces în sensul exprimării poziției lor procesuale prin întâmpinare.
Mai mult, nefiind mulțumiți de hotărârea primei instanțe au declarat apel, care însă a fost anulat ca netimbrat.
Cu privire la excepția tardivității invocate aceasta va fi respinsă întrucât așa cum rezultă din copiile cărților de identitate, apelanții locuiesc la nr. 7, . comunicarea făcându-se la nr. 9, este un motiv ca, contestatorii să fie repuși în termen de la data comunicării deciziei 14 noiembrie 2014 și înregistrarea contestației 22 decembrie 2014, curgând peste 30 de zile.
Cu privire însă la contestația însăși, aceasta este inadmisibilă, deoarece potrivit art. 504 al.1 – contestația în anulare este inadmisibilă dacă motivul prezumat la art. 503 al.1, adică hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, deci dacă aceste motive puteau fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În speță, însă contestatorii au depus întâmpinare la fond, au formulat apel, dar în niciuna din fazele procesuale parcurse nu au invocat faptul că ar fi fost greșit citați, necitați sau citați la o adresă greșită, ceea ce duce la aplicarea art. 504 al.1 c.pr.civ., în sensul că această cale de atac este inadmisibilă în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare a contestatorilor M. N. și M. L. în contradictoriu cu intimatul Cronț C. C., în sensul că respinge excepția tardivității și admite excepția inadmisibilității contestației în anulare, împotriva deciziei civile 1008/2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul_/55/2014
Obligă contestatorii să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, onorar avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 25 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
H. O. O. Ș. S.
Grefier,
D. P.
Se comunică:
- contestatori M. N. și M. L. domiciliați în A. . județul A.
- intimatul Cronț C. C. dom. în A. . avocat D. M. nr. 82 . jude-ul A..
Red. OH
Tred. VM/DP
5 ex./3 .
Tribunalul A. – judecători M. A. si T. B.
| ← Evacuare. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
