Contestaţie la executare. Decizia nr. 978/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 978/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 978/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 978
Ședința publică din 15 septembrie 2015
Președinte M. A. Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta P. I. SRL Pecica în contradictoriu cu intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și Agenția Națională de Administrare Fiscală București împotriva sentinței civile nr. 2594/12.05.2015 a Judecătoriei A. având ca obiect, contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei – avocat B. C. din Baroul A., lipsă fiind reprezentanții intimatelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 500 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depusă prin serviciul registratură la data de 31.08.2015 întâmpinare de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București. De asemenea, se constată că în ședința camerei de consiliu din data de 14.09.2015 s-a respins declarația de abținere formulată de d-na judecător A. M. în cauza ce formează obiectul prezentului dosar. Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 25 iunie 2015 constată că prin sentința civilă nr. 2594 din 12.05.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr._ s-a luat act de renunțarea contestatoarei la cererea de suspendare a executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.AFHD 1944/11.03.2015. S-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea P. I. SRL, în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În cauză nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AFHD 1944/11.03.2015 emisă de Direcția Regională Antifraudă 5 D. s-a dispus instituirea popririi asigurătorii asupra soldurilor clienților enumerați în anexa deciziei, estimându-se în sarcina sa o obligație de plată către bugetul consolidat al statului în cuantum de 2.633.893 lei. În motivarea deciziei s-a reținut existența pericolului ca debitorul să se sustragă sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea, respectiv recuperarea sumelor estimate. S-a arătat că din verificările efectuate de inspectorii antifraudă ai DRAF 5 D. a reieșit faptul că societatea a achiziționat în anul 2014 combustibil de la S.C. Moldo Transgas International S.R.L., combustibil care din verificarea actelor financiar-contabile ale societății implicate rezultă că provine de pe un circuit economic fictiv.
Prima instanță a mai reținut că, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii s-a întocmit cu respectarea art. 129 Cod procedură fiscală raportat la art. 125.1 și urm. din HG nr. 1050/2004, actul fiind motivat atât în fapt, cât și în drept sub aspectul justificării măsurilor.
Având în vedere că scopul măsurilor asigurătorii îl reprezintă garantarea recuperării debitelor pe care persoanele juridice le au față de bugetul consolidat al statului, în cauză nu prezintă relevanță că au mai fost emise două decizii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale contestatoarei, în condițiile în care aceste măsuri sunt destinate să asigure garantarea unor creanțe diferite.
Pericolul sustragerii de la urmărire rezultă din însăși natura faptei imputate, respectiv achiziția combustibilului dintr-un circuit fictiv, cu consecința directă a fraudării bugetului consolidat al statului prin evidențierea în contabilitate a unor facturi generatoare de TVA deductibil, precum și reducerea profitului impozabil în vederea diminuării impozitului pe profit.
Aprecierile intimatei se întemeiază pe documentele înregistrate în contabilitatea contestatoarei, circuitul fictiv fiind amplu explicitat în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 02.03.2015.
De asemenea, inoportunitatea luării acestor măsuri cu consecința blocării activității contestatoarei nu prezintă relevanță sub aspectul legalității deciziei contestate, câtă vreme scopul acestor măsuri este acela de a eficientiza recuperarea debitelor în cazul neplății la scadență a creanțelor individualizate, când măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Prin urmare, văzând că nu există nici un motiv de nelegalitate a măsurii asigurătorii luate prin decizia contestată, în temeiul art. 172 și urm. Cod procedură fiscală, prima instanță a respins contestația la executare, ca neîntemeiată.
În temeiul art.406 Cod procedură civilă a luat act de renunțarea contestatoarei la cererea de suspendare a executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AFHD 1944/11.03.2015.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta P. I. SRL prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executarea și în consecință a solicitat a se dispune anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AFHD 1944/11.03.2015 emisă de intimată precum și a actelor subsecvente încheiate sau care urmează a fi încheiate în baza acestei decizii.
În motivare apelanta a arătat, că în urma efectuării unei verificări la aceasta, prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.AFHD 1944/11.03.2015 emisă de Direcția Regională Antifrauda Fiscală 5 D., s-a estimat în sarcina acesteia o obligație de plată către bugetul consolidat al statului în cuantum de 2.633.893 lei. De asemenea, organele de control au apreciat că există pericolul ca aceasta să se sustragă de la urmărire sau să își risipească patrimoniul/averea, astfel încât au dispus luarea de măsuri asigurătorii cu privire la sumele datorate acesteia de către clienți. Decizia este întemeiată pe prevederile art. 129 alin. 2 din OG 92/2003, republicată și actualizată.
Apelanta a mai arătat că asupra bunurilor mobile și imobile ale acesteia au mai fost instituite măsuri asigurătorii prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/23.06.2014 emisă de Direcția Regională Antifraudă 5 D., comunicată acesteia la data de 30.06.2014 și proceselor verbale de sechestru asigurător nr. 7254/30.06.2014, 7253/30.06.2014, 7252/30.06.2014 și nr. 7287/01.07.2014 emise de intimata AJFP A. - Colectare Contribuabili Mijlocii, Serviciul Executare Silită, încheiate în baza deciziei mai sus arătate, precum și prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 5/20.02.2015 emisă de Inspecția Fiscală Contribuabili Mijlocii A., prin care s-a instituit sechestru asupra tuturor bunurilor societății, poprire pe toate conturile precum și poprirea sumelor aflate la clienți.
Instanța de fond analizând contestația la executare a respins-o apreciind că decizia atacată este motivată atât în fapt cât și în drept, fără a arăta care sunt actele și faptele de natură a atrage convingerea existenței pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Apelanta a considerat că în speță acest pericol nu mai poate exista și subzista atât timp cât prin două decizii anterioare toate bunurile și sumele de bani ale societății sunt deja sub măsuri asigurătorii reprezentând sechestru și poprire.
Instanța de fond motivează că nu prezintă relevanță că au mai fost emise două decizii anterioare de instituirea a măsurilor asigurătorii în condițiile în care aceste măsuri sunt destinate să asigure garantarea unor creanțe diferite.
Apreciază că această reținere a instanței de fond este eronată deoarece, decizia emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală A. vizează întreaga sumă datorată bugetului de stat determinată în baza unui control de fond, control de fond care însă este suspendat și nu s-a emis Decizia de Impunere tocmai din acest considerent. Controlul de fond are în vedere toate constatările DRAF 5 D., ca atare o nouă decizie a acestora din urmă este neîntemeiată și nejustificată, deoarece prezumă obligații de plată peste cele stabilite estimativ de către Activitatea de Inspecție Fiscală, aceasta din urmă fiind singura în măsură să stabilească și să emită decizia de impunere cu privire la obligațiile suplimentare de plată la bugetul de stat.
Raportat la sentința atacată, solicită nulitatea acesteia pentru lipsa unei motivări coerente și suficiente a hotărârii raportat la motivele contestației la executare și neindicarea de către instanța de fond a argumentelor care denotă pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului cu scopul periclitării sau îngreunării colectării raportat și la deciziile anterioare de instituire a măsurilor asigurătorii. A invocat în acest sens dispozițiile art. 425 alin.(1) lit. b Cod procedură civilă.
Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, organul fiscal nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor, respectiv menținerea lor, neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării. Existența acestui pericol nu poate fi justificată, nici de către organul fiscal nici de către instanța de judecată, prin cuantumul sumei estimate a fi suplimentar de plată, întrucât legea nu prevede ca justificare a instituirii măsurilor asigurătorii cuantumul sumei, ci dovezi clare de înstrăinare, ascundere sau risipire a patrimoniului. Este greu de crezut că ar exista asemenea dovezi din moment ce la data emiterii deciziei contestate în prezentul dosar bunurile societății apelante se află deja sub sechestru asiguratoriu, iar conturile sub poprire asiguratorie blocarea și a sumelor de încasat de la terți conduce direct la falimentul societății, mai ales că aceste măsuri nu conduc la stingerea datoriei ci doar la indisponibilizarea bancară a sumelor respective. Instanța de fond nu a putut motiva sentința, la fel ca și DRAF 5 D., indicând acte și fapte concrete ce ar putea fi încadrate în prevederile art.129 alin.2 din OG 92/2003.
Totodată apelanta a considerat că este de netolerat ca o activitate producătoare de taxe să fie blocată teoretic definitiv în baza unei Decizii de instituire a măsurilor asigurătorii aplicată pe termen nelimitat și lipsită de orice motivare. Toată această ipoteză este în contradicție cu dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul Fiscal: (2) Inspecția fiscală va fi efectuată în așa fel încât să afecteze cât mai puțin activitatea curentă a contribuabililor și să utilizeze eficient timpul destinat inspecției fiscale.
În ceea ce privește acuzația adusă de organul fiscal că aceasta ar fi intrat într-un circuit fictiv de achiziție combustibil, din procesul-verbal nr.277/02.03.2015 care stă la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, apelanta a arătat că nu reiese de niciunde că aceasta ar fi făcut operațiuni financiare astfel încât să se sustragă de la plata obligațiilor către stat. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să cumpere motorină pentru propriile camioane (peste 100 la număr), motorină pentru care a achitat toate taxele și accizele prevăzute de lege. Ceea ce au făcut sau nu au declarat furnizorii nu poate fi pus în sarcina acesteia, mai ales că la momentul când s-au făcut acele achiziții (2014) inspectorii antifraudă fiscală erau la sediul acesteia, iar când au fost rugați de administratorul acesteia să verifice pe Moldo Transgas International SRL, aceștia i-au comunicat că pare a fi în regulă.
Inspectorii Antifraudă nici nu se mai „ostenesc” să fundamenteze judicios potențialul prejudiciu și implicarea contribuabilului, cu bună știință, în presupusa schemă evazionistă - în totală opoziție cu practica CJUE care, în numeroase rânduri a arătat că: „Este contrar legislației europene ca organele fiscale să judece o operațiune efectuată de o persoană impozabilă luând în considerare intenția unei alte persoane decât cea în discuție; Dreptul de deducere al unei persoane impozabile nu poate fi afectat de frauda săvârșită de altă persoană care face parte din lanțul de distribuție, atâta timp cât aceasta nu avea cunoștință și nici mijloacele de a cunoaște respectiva fraudă.”
Apelanta a mai arătat că pentru toate livrările s-au întocmit facturi fiscale, ele fiind achitate. Este deosebit de important că pe fiecare factură fiscală furnizorul emitent a menționat că acciza este plătită. Această mențiune, însoțită de garanția oferită de lege că nicio cantitate de combustibil nu poate fi pusă în consum de producător, antrepozitar sau importator fără dovada plății accizei, i-a creat convingerea că marfa a fost procurată de aceasta în mod legal. În contra a ceea ce susține de reprezentanții fiscului, documentele justificative ale înregistrărilor contabile sunt reprezentate de facturile fiscale (care conțin toate datele necesare conform Legii Contabilității) și contractele. Prepușii statului nu au oferit niciun argument legal pertinent pentru care aceste documente nu au calitatea de documente pentru înregistrarea în contabilitate.
Apelanta a susținut că nu datorează TVA-ul și accizele achitate integral furnizorilor, acesta fiind achitat. În acest context, nu se justifică instituirea măsurilor asigurătorii dispuse de inspectorii antifraudă.
Față de toate cele expuse, apelanta a solicitat admiterea apelului cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare formulată.
În drept a invocat dispozițiile art.717 alin.1 Cod procedură civilă, art. 6, art. 43, art.46, art.129 și art. 172-174, Cod procedură fiscală, art.718 alin.(1) și (2) Cod procedură civilă.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea apelului declarat împotriva sentinței civile nr.2594/12.05.2015, hotărâre pe care a solicitat instanței de control să o mențină ca fiind temeinică și legală.
În motivare, arată faptul că apelanta nu aduce argumente noi în calea de atac, reluând succint motivele expuse și în fața instanței de fond. Singurele critici diferite față de acțiunea de fond se axează pe lipsa unei motivări coerente și suficiente a hotărârii atacate. Aceste motive de apel sunt nefondate, întrucât hotărârea atacată îndeplinește cerințele legale nefiind susceptibilă de vreo nulitate așa cum învederează apelanta.
În ceea ce privește fondul acțiunii intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a învederat că în urma controlului efectuat la apelantă, s-a constatat faptul că aceasta a efectuat în cursul anului 2014 achiziții de combustibil de la S.C. Moldo Transgas Internațional S.R.L, din verificarea documentelor financiar-contabile ale societăților implicate rezultând că acestea provin dintr-un circuit economic fictiv. În consecință, prin Decizia nr. A_FHD 1944/11.03.2015 s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii la contribuabilul P. I. S.R.L, în vederea garantării recuperării creanțelor fiscale, prin Procesul-verbal nr. 277/02.03.2015 fiind estimate obligații de plată constând în: Impozit pe profit - 513.211; TVA – 784.937; Acciza - 1.335.745, rezultând un total de 2.633.893. Pericolul sustragerii de la urmărire se deduce din însăși natura faptei imputate respectiv achiziția combustibilului printr-un circuit economic fictiv, scopul acestei achiziții fiind fraudarea bugetului consolidat al statului prin înregistrarea în evidențele-contabile a unor facturi generatoare de TVA deductibil.
A mai arătat că în urma verificărilor efectuate de echipa de control, s-a constatat că deși se efectuează o singură achiziție a unei cantități de motorină de la antrepozitul fiscal, Moldo Transgas Internațional S.R.L. "a livrat" aceiași marfă către cel puțin 3-4 clienții de-ai săi (inclusiv apelanta), aceștia prezentând pentru stabilirea provenienței același set de documente emise de Mayaro Carb S.R.L. (ordine de plată a accizei, documente de conformitate, avize/CMR emise pentru același mijloc de transport). De asemenea, s-a constatat că, în unele cazuri nu există tranzacții comerciale între furnizorii din circuitul în care este implicată Societatea Moldo Transgas Internațional S.R.L., astfel că aceasta nu avea cum să livreze apelantei combustibil. Mai mult, din verificarea informațiilor furnizate de sistemele de monitorizare GPS s-a constatat că unele mijloace de transport nu au parcurs distanțele stabilite prin documentele de transport întocmite și prezentate. Astfel, documentele de achiziție prezentate de clienți de la Societatea Moldo Transgas International SRL. nu pot fi considerate ca fiind documente justificative conform legii.
Totodată a mai arătat că facturile primite de apelantă au înscrise elemente de identificare a mijloacelor de transport și conducătorilor auto, astfel că aceasta avea nu numai posibilitatea, ci și obligația de a verifica datele înscrise în documentele justificative anterior confirmării primirii mărfurilor și efectuarea recepției. După cum s-a arătat și în actul de control, mijloacele de transport menționate în facturi nu aveau posibilitatea să efectueze transportul la care se referă, iar dacă societatea verificată a achiziționat combustibil, acesta nu a provenit pe relația comercială cu Moldo Transgas Internațional S.R.L., motiv pentru care asemenea cheltuieli nu pot fi considerate ca fiind cheltuieli deductibile ori efectuate în scopul propriilor operațiuni taxabile în sensul Legii nr. 571/2003, pentru a putea beneficia de dreptul de deducere al TVA.
Înregistrarea în contabilitate a unor achiziții care nu au avut loc pe circuitul scriptic al documentelor, ci în baza unor situații create artificial, au avut drept scop nu numai obținerea dreptului de a deduce TVA, ci și reducerea profitului impozabil în vederea diminuării impozitului pe profit pe care contestatoarea ar trebui să-l plătească dacă nu ar beneficia de situațiile create artificial.
Cum prin circuitul fictiv creat, societățile implicate, inclusiv apelanta, au urmărit să se sustragă de la plata TVA, și a impozitului pe profit, neputându-se stabili nici proveniența combustibilului, consideră că instituirea măsurilor asigurătorii este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 din Codul de procedură fiscală. De altfel, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.AFHD 1944/11.03.2015 a fost motivată tocmai prin arătarea faptului că, potrivit documentelor financiar-contabile, combustibilul achiziționat provine de pe un circuit economic fictiv.
În ceea ce privește mențiunea apelantei că în speță pericolul nu mai poate exista și subzista atâta timp cât prin două decizii anterioare toate bunurile și sumele de bani ale societății sunt deja sub măsuri asigurătorii, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a arătat că măsurile asigurătorii dispuse prin Decizia nr. A_FHD 1944/11.03.2015 au avut în vedere alte fapte săvârșite de apelantă decât cele care au stat la baza emiterii deciziilor anterioare.
Față de cele prezentate, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a considerat că se justifică instituirea măsurilor asigurătorii și, implicit, menținerea acestora, justificarea fiind tocmai comportamentul apelantei, respectiv implicarea acesteia în circuite fictive în vederea sustragerii de la plata TVA, reducerii profitului impozabil, deținerea de produse energetice (combustibili) a căror proveniență licită nu poate fi stabilită.
A mai învederat faptul că, urmare controlului efectuat la apelantă, s-a apreciat în mod corect faptul că aceasta a înregistrat în contabilitate tranzacții comerciale care nu au un conținut economic, nu reflectă practici economice obișnuite, iar prin înregistrarea de astfel de operațiuni fictive s-a disimulat realitatea prin crearea aparentei existentei unor operațiuni care în fapt nu au fost efectuate, consecința fiscală fiind diminuarea profitului impozabil și a TVA de plata la bugetul general consolidat.
Întrucât în timpul efectuării verificărilor au existat indicii/elemente care indicau pericolul ca apelanta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, a fost emisă Decizia de măsuri asigurătorii, întrucât potrivit prevederilor art.129, o astfel de măsura este perfect justificată în speța de față. Fără a mai relua aspectele semnalate de organele fiscale cu ocazia controlului operativ, se poate concluziona că, estimarea prejudiciului adus bugetului de stat, constând în impozit pe profit, accize și TVA în valoare de 2.633.893 lei, rezultat din înregistrarea în evidența contabilă de către apelantă a unor documente ce nu au la baza documente reale, este perfect legal și justificat.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile art.129 alin.2 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, este suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior.
Prin faptul că apelanta nu a evidențiat corect realitatea contabilă, organele fiscale în mod corect au estimat că această societate se sustrage de la procedura de colectare, dispunând măsuri asigurătorii în consecință.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a mai arătat că în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.129 alin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile asigurătorii fiind instituite ulterior. Prin urmare, organul fiscal, ori de câte ori constata că exista pericolul ca contribuabilul supus controlului să se sustragă, să își ascundă, sau să își risipească patrimoniul, îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor, are dreptul legal de a dispune de urgență măsuri asigurătorii.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a precizat că în opinia sa, măsurile luate de organul fiscal sunt întemeiate pe prezumții legale, astfel că, până la stabilirea unei situații certe cu privire la activități financiare ilicite desfășurate de apelantă sau terțe persoane cu care s-a angajat în operațiuni economice, intimatele au dispus măsurile prevăzute de art.129 Cod procedură fiscală, aceste măsuri fiind temeinice și legale.
Având în vedere faptul că s-a constatat că apelanta nu a respectat prevederile legale financiar contabile au fost dispuse măsuri asigurătorii sub forma popririi și a sechestrelor în cuantumul admis de lege, respectiv până la concurența a 150% din valoarea prejudiciului estimat.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a precizat că prin emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu consecința instituirii sechestrelor asigurătorii asupra bunurilor reclamantei, organele fiscale au urmărit protejarea creanței pe care debitoarea o datorează bugetului general consolidat, neprejudiciind în niciun fel reclamanta, aceasta putându-si desfășura nestingherită activitatea. Din documentele emise de organul fiscal se observă că motivele care au impus emiterea Decizie de instituire a măsurilor asigurătorii și a actelor de executare subsecvente contestate prin prezenta acțiune, sunt detaliate în concret cu menționarea prevederilor încălcate.
Reținerea existenței pericolului real de sustragere din partea apelantei, justifică în mod evident și măsura organului fiscal de poprire înființată asupra conturilor apelantei și chiar sechestrele instituite, întrucât la momentul emiterii deciziei era cel mai rapid mijloc de asigurare a recuperării creanțelor stabilite drept obligații de plata în sarcina apelantei.
Având în vedere aspectele mai sus menționate, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea apelului declarat de apelantă cu consecința menținerii sentinței civile nr.2594/2015 pronunțate de Judecătoria A..
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 codul de procedură civilă și art. 129 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, principalul motiv invocat de apelantă este întemeiat pe dispozițiile art. 129, alin. 5 din OG 92/2003, dispoziții care instituie obligativitatea motivării deciziei emise, apreciindu-se că in cazul de față lipsește motivarea necesității instituirii unor măsuri asigurătorii. Se susține de asemenea că nu mai poate exista vreun pericol de a-și risipi patrimoniul atât timp cât prin două decizii anterioare toate bunurile și sumele de bani ale societății sunt deja sub măsuri asiguratorii reprezentând sechestru și poprire.
Nu pot fi primite aceste susțineri în condițiile în care organul fiscal a consemnat în cuprinsul deciziei atacate că a identificat elemente ce indică pericolul ca debitorul să se sustragă sau să își ascundă ori să îți risipească patrimoniul, periclitând recuperarea sumelor estimate.
S-a arătat că din verificările efectuate reiese faptul că societatea a achiziționat în 2014 combustibil ce provine de pe un circuit economic fictiv.
Motivarea organului fiscal este pertinentă și justificativă pentru măsurile asigurătorii luate, fiind respectate exigențele impuse de art. 129 alin. (5) din OG nr. 92/2003 precum și cele ale art. 5.1 din Ordinul nr. 2605 din 21 octombrie 2010, pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Cu privire la dispozițiile art. 5.1 din Ordinul nr. 2605 din 21 octombrie 2010, instanța reține că organul de control le-a respectat, nefiind impuse de legiuitor consemnarea altor date concrete decât cele consemnate în decizie, atribuția acestuia fiind să ,,constate”; din cuprinsul deciziei rezultă că organul fiscal a constatat în urma verificării documentelor financiar-contabile, că motorina provine de pe un circuit economic fictiv.
Instanța va avea în vedere că un act administrativ se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa. Prezumția unei conduite fiscale nelegale justifică presupunerea că apelanta ar putea să-și ascundă ori să-și risipească patrimoniul, iar dispozițiile art. 129 din OG 92/2003 conferă organului fiscal posibilitatea de a lua măsuri de indisponibilizare și conservare de natură a împiedica debitorul să-și diminueze activul patrimonial.
Măsurile asiguratorii nu reprezintă măsuri de executare silită, ci doar mijloace procesuale având drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului, asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite atunci când se va emite titlul executoriu.
Măsurile asiguratorii se iau în condițiile existenței unui risc, a unui pericol, iar nu a certitudinii înstrăinării bunului debitorului.
Se mai susține că din procesul verbal nr. 277/02.03.2015 care stă la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, nu reiese de niciunde că P. I. ar fi făcut operațiuni financiare, astfel încât să se sustragă de la plata obligațiilor de către stat.
Sunt irelevante aceste susțineri întrucât efectuarea acestor operațiuni imputate de către organele fiscale urmează a fi dovedită ori infirmată în cadrul procedurii de contestare a actelor administrative reglementată de Codul de procedură fiscală. În cadrul contestației la executare dedusă judecății, se analizează exclusiv existența ori inexistența vreunui potențial pericol constând în riscul sustragerii de la urmărire ori a risipirii averii, iar nu a creanței fiscale certe, lichide și exigibile.
În fine se mai susține și lipsa unei motivări coerente a sentinței atacate – susținere ce se constată a fi neîntemeiată în condițiile în care considerentele hotărârii sunt clar expuse în baza unui perfect raționament logico – juridic.
Pentru aceste considerente constatând legalitatea și temeinicia sentinței în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta P. I. SRL Pecica în contradictoriu cu intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și Agenția Națională de Administrare Fiscală București împotriva sentinței civile nr. 2594/12.05.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 septembrie 2015.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red.TB / Thred.MC
5 ex./ 3 .
Se comunică cu:
- apelanta P. I. SRL Pecica – A., .. 37 .> - intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. – A. . județul A.
- intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București – sector 5 București .
Primă instanță – Judecătoria A. - judecător S. S.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 958/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
