Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 432/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 432/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 432/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 432
Ședința publică din data de 8 aprilie 2015
Președinte S. N.
Judecător H. O.
Grefier D. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții intervenienți C. R. M., D. V., C. F., C. M. D. V., C. I., D. D., S. B. I. si C. O. S. în contradictoriu cu intimata petentă Asociația Composesoratul Șoimuș Buceava, împotriva încheierii civile nr. 509/9.12.2014 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în dosar nr._, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice.
La apelul nominal se prezintă apelanții intervenienți C. R. M., asistat de avocat Crăveanu C. din Baroul A., D. V. și reprezentantul intimatei Asociația Composesoratul Șoimuș Buceava prin P. Zorel P., asistat de avocat L. S. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei depune delegație și chitanța din 23.04.2015 privind plata onorariului avocațial de 1200 lei și nu mai formulează alte cereri.
Nefiind formulate cereri și apreciind apelul în stare de soluționare, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Apelanții, și prin avocat Crăveanu C., solicită admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se pronunța asupra cererii de intervenție.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la această instanță la data de 15 ianuarie 2015, constată că prin Încheierea nr. 509 pronunțată la data de 8.12.2014, în dosarul nr._, Judecătoria Gurahonț a admis cererea formulată de petentul Asociația C. Șoimuș – Buceava.
A dispus înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor a hotărârilor luate de composesorat în adunarea generală din data de 19 august 2014 privind modificările aduse statutului asociației după cum urmează: P. Zorel P. - președinte, C. V. - secretar, Bașcarău Hăinuț - paznic de pădure, I. C. - paznic de pășune, T. B. - casier, iar comisia de cenzori va fi compusă din C. I. C. I. și C. D..
A dispus înscrierea modificărilor survenite cu privire la petent în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la Judecătoria Gurahonț.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, intervenienții C. R. M., D. V., C. F., C. M. D. V., C. I., D. D., S. B. I. si C. O. S., solicitând admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare arată că dosarul a fost soluționat la data de 9.12.2014, fără citarea intervenienților în nume propriu, prin viciul de procedură fiind încălcate prevederile art. 159 coroborat cu art. 163 cod procedură civilă, cauza fiind din data de 18 septembrie 2014, în stare de suspendare, termen de care nu au avut cunoștință.
Prima instanță a ignorat cererea de intervenție când a dispus suspendarea cauzei la cererea intevenientei, ceea ce poate echivala cu o admitere în principiu a cererii.
Un alt motiv de apel este cel prevăzut de art. 488 pct. 7 cod procedură civilă, autoritatea de lucru judecat, care a fost încălcată, deoarece prin decizia pronunțată la data de 7.10.2014, a rămas definitivă si irevocabilă sentința Judecătoriei Gurahonț, prin care a fost stabilit noul consiliu de administrație ales în urma legalității ședinței adunării generate cu număr majoritar de membrii.
În mod nelegal în luna august, câteva persoane validate în consiliul de administrație au organizat o ședință cu un număr de 15-20 persoane, dintre care 90 % nu sunt membrii composesori si s-au autonumit pe funcții.
Apelanții solicită repunerea în termen în momentul în care au făcut demersuri pentru li se preda actele composesoratului în data de 19.12.2014, dată la care au aflat de fapt de încheierea apelată.
Intimata Asociația C. Șoimuș – Buceava a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului deoarece motivele invocate sunt nefondate.
Cu privire la calea de atac potrivit art. 534 pct. 2 cod procedură civilă, este apelul, iar criticile sunt neavenite. Apelanții presupun doar că suspendarea cauzei poate echivala cu o admitere în principiu a cererii lor de intervenție la instanta de fond, dar nu observa că Judecătoria Gurahonț a pronunțat o încheiere în conformitate cu art. 533 cod procedură civilă, fără a face aplicarea art. 531 cod procedură civilă, privind respingerea cererii, deoarece prin cuprinsul sau prin obiecțiile ridicate de persoane care intervin prezintă caracter contencios.
Cu privire la autoritatea de lucru judecat invocată prin hotărârea nr._, a Judecătoriei Gurahonț, excepția este nefondată, având în vedere că potrivit disp. art. 535 cod procedură civilă, încheierile în procedura necontencioasă nu au autoritate de lucru judecat.
Verificând hotărârea în cadrul prevăzut de art.479 NCPC, raportat la motivele pentru care intervenienții în interes propriu au declarat apel, se constată că acesta nu este fondat pentru cele ce succed.
Faptul că încheierea atacată, prin care s-a dispus înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor a hotărârilor luate de composesorat în adunarea generală din 19 august 2014 privind modificările aduse Statutului, a fost pronunțată fără ca intervenienții în interes propriu să fi fost citați după repunerea dosarului pe rol nu constituie motiv pentru admiterea apelului și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării.
Din actele și lucrările dosarului se reține că în urma depunerii cererii de intervenție s-a dispus suspendarea cauzei potrivit srt.413 alin.1 pct.1 NCPC până la soluționarea dosarului nr._ ce a avut ca obiect acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale în baza căreia a fost modificat Statutul intimatei Composesoratul localității Șoimuș Buceava, acțiune ce a fost exercitată de intervenienți în calitate de reclamanți.
Acțiunea în anulare a fost respinsă definitiv prin decizia civilă nr.893/07 octombrie 2014 a Tribunalului A., iar în condițiile în care în cererea de intervenție în interes propriu nu sunt invocate alte motive decât cele care au stat la baza exercitării acțiunii antemenționate, tribunalul consideră excesiv de formal să accepte motivul de casare invocat de intervenienți și să trimită cauza pentru rejudecare la prima instanță fiind evident că și în cazul prezenței acestora la dezbateri soluția în cauză ar fi fost aceeași, de admitere a cererii de înscriere.
În acest context tribunalul, considerând că analiza celorlalte motive invocate de apelanți cu privire la cererea de intervenție nu este necesară, în temeiul art.480 alin.1 NCPC va respinge apelul declarat de apelanții intervenienți C. R. M., D. V., C. F., C. M. D. V., C. I., D. D., S. B. I. si C. O. S. împotriva încheierii civile nr. 509/9.12.2014 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în contradictoriu cu intimata petentă Asociația Composesoratul Șoimuș Buceava.
În temeiul art.453 NCPC vor fi obligați apelanții la plata către intimată a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial redus în condițiile prevăzute de art. 451 al. 2 cod procedură civilă în limita unuia cu caracter rezonabil prin raportare la criteriile cuprinse în acest text de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanții intervenienți C. R. M., D. V., C. F., C. M. D. V., C. I., D. D., S. B. I. si C. O. S. împotriva încheierii civile nr. 509/9.12.2014 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în contradictoriu cu intimata petentă Asociația Composesoratul Șoimuș Buceava.
Obligă apelanții la plata către intimată a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial redus în condițiile prevăzute de art. 451 al. 2 cod procedură civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2015 .
Președinte, Judecător,
S. N. H. O.
Grefier,
D. P.
Red. jud. SN
Thred. DP
11 ex./9 .
Se comunică:
- apelanți intervenienti C. R. M., D. V., C. F., C. M. D. V., C. I., D. D., S. B. I. si C. O. S. . nr. 299 județul A.
- intimata Asociația C. Șoimuș – Buceava cu sediul în comuna Brazii, .. 45, jud. A.
Prima instanță – Judecătoria Gurahonț – judecător T. G.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 978/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








