Stabilire program vizitare minor. Hotărâre din 11-06-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 723/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 723
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Președinte N. C.
Judecător S. C. Ș.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta N. S. F. și apelul declarat de pârâții B. C. R. și B. Christian împotriva sentinței civile nr. 5158/18.12.2014 pronunțată în dosarul nr. 1._ al Judecătoriei Ineu.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei – avocat Kirsch S. din Baroul A. și apelanta-pârâtă asistată de avocat N. I. în substituirea avocatei N. A. O. din Baroul T., lipsă fiind apelanta-reclamantă N. S. F. și apelantul-pârât B. Christian.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că apelurile sunt declarate și motivate în termen, fiind timbrat cu câte 20 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul apelanților-pârâți depune la dosar delegație de substituire, iar în probațiune solicită încuviințarea audierii martorului B. F., care este mama pârâtului și cunoaște împrejurări privitoare la raporturile existente între reclamantă și pârât, respectiv între reclamantă și minoră.
Instanța pune în discuție cererea de probațiune formulată.
Reprezentanta apelantei-reclamante solicită respingerea cererii cu motivarea că, față de gradul de rudenie dintre martor și apelantul-pârât, acesta nu ar fi obiectiv; de asemenea, apreciază că au fost audiați suficienți martori în cauză.
Față de cererea de probațiune formulată în cauză, deși procedural aceasta ar fi admisibilă, instanța, verificând utilitatea acesteia o respinge, având în vedere că relațiile dintre părți sunt bine conturate, urmând să evalueze interesul superior al copilului.
La solicitarea instanței, apelanta-pârâtă B. C. R. arată că încurajează o încercare a părților de a discuta privitor la relațiile reclamantei cu minora, dar consideră că trebuie să mai treacă un timp pentru aceasta.
Având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.
Reprezentanta apelantei-reclamante solicită admiterea apelului acesteia, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a modifica programul de vizitare a minorei în modalitatea propusă prin acțiune; fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul apelanților-pârâți solicită respingerea apelului părții adverse și admiterea apelului pârâților și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei; fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor înregistrate la Tribunalul A. la data de 24.02.2015, respectiv la 04.03.2015 constată că prin sentința civilă nr. 515 din 18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N. S. F., în contradictoriu cu pârâții B. C. și B. C. R., înregistrată în dosar nr._ și dosarul duplicat nr._ .
S-a constatat dreptul reclamantei N. S. F. de a avea legături personale cu minora B. A. M. născută la data de 5.03.2010, nepoată de fiică.
S-a stabilit următorul program de vizitare: în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta prin luarea minorei de la domiciliul pârâților, de la ora 11:00, în locuri publice și revenirea cu minora la ora 14:00, în aceeași zi la domiciliul pârâților.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta N. S. Floretina este mama pârâtei B. C. R., conform certificatului de naștere nr._/19.01.1990 (fila 3).
Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, F. F. (fila 48) și B. E. (fila 49), propuși de reclamantă, respectiv I. R. (fila 50) și R. A. M. (fila 84), propuși de pârâți, reclamanta N. S. F. și soțul ei nu au fost de acord cu căsătoria fiicei lor cu pârâtul B. C.. Din căsătoria pârâților a rezultat minora B. A. M., nepoata reclamantei. În primii doi ani după nașterea nepoatei, au existat perioade în care relațiile reclamantei cu pârâții au fost armonioase, reclamanta stabilind legături personale cu minora, nepoata sa. Ulterior, însă, în anul 2013, pe fondul neînțelegerilor determinate de faptul că inițial relația dintre pârâți nu a fost aprobată de reclamantă, pârâții și reclamanta s-au certat, și nu i s-a mai permis reclamantei să-și vadă nepoată.
În referatul de anchetă socială nr._/II/28.10.2014 întocmit de Primăria Orașului Ineu, s-a constatat că minora B. A. M., născută la data de 5.03.2010 este un copil foarte bine îngrijit, întreținut și educat de părinții săi, pârâții B. C. și B. C. R. (fila 66). Totodată, în referatul de ancheta socială nr._/4.11.2014 efectuat de Primăria Orașului A., s-au consemnat susținerile bunicilor materni în sensul că minora s-a aflat în mediul familial al bunicilor, în referat constatându-se că atât din punct de vedere material-locativ cât și din punct de vedere moral-afectiv, bunicii materni pot oferi cadrul necesar pentru a avea cu nepoata o relație benefică dezvoltării acesteia.
În drept, în temeiul art. 17 alin. 3 Legea nr.272/2004:
„Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului”.
Astfel cum rezultă din materialul probator analizat, în cauză nu au fost prezentate probe din care să rezulte că relația reclamantei cu nepoata sa ar primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Mai mult decât atât posibilitatea bunicii materne și a minorei de a se bucura reciproc de compania celeilalte reprezintă un element fundamental al vieții de familie în accepțiunea art.8 al Convenției Europene pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale.
În consecință, având în vedere atât faptul că minora, în primii ani, s-a bucurat de viața de familie alături de bunica maternă, cât și relațiile tensionate care există în prezent între părinți și bunică, în raport cu programul de vizitare solicitat de reclamantă, instanța constată că cererea acesteia este întemeiată numai în parte, urmând a fi stabilit un program de vizitare care să corespundă, în prezent, cu dezideratul interesului superior al copilului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 17 alin. 3 Legea nr. 272/2004, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N. S. F. în contradictoriu cu pârâții B. C. și B. C. R., înregistrată în dosar nr._ și dosarul duplicat nr._, a constatat dreptul reclamantei N. S. F. de a avea legături personale cu minora B. A. M. născută la data de 5.03.2010, nepoată de fiică și, a stabilit următorul program de vizitare: în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta prin luarea minorei de la domiciliul pârâților, de la ora 11:00, în locuri publice și revenirea cu minora la ora 14:00, în aceeași zi la domiciliul pârâților.
Întrucât reclamanta a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 Noul Cod proc. civ., acestea nu s-au acordat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta N. S. Floretina și pârâții B. C. R. și B. Christian.
Reclamanta N. S. F. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul de a modifica programul de vizitare a minorei B. A. M. născută la data de 5.03.2010, în prima și a treia sâmbătă din lună, de vineri după masă până duminică după masă, o săptămână în vacanța de iarnă și 2 săptămâni în vacanța de vară.
Apelanta arată că modalitatea în care poate avea legături personale cu minora, așa cum a fost stabilită de instanța de fond nu este una potrivită cu posibilitățile de petrecere a timpului liber al copiilor și cu ceea ce reclamanta dorește și ar putea să-i ofere nepoatei sale, în interesul acesteia.
Instanța limitând programul de vizitare la doar 3 ore, și doar în locuri publice, o forțează pe reclamantă să petreacă timpul exclusiv în Ineu, care este un oraș de dimensiuni reduse și care nu oferă prea multe atracții pentru un copil de 4 ani. În afara parcului, care nici acela nu este foarte mare, nu există un alt loc public potrivit pentru ca o bunică să-și petreacă timpul cu nepoata ci. Chiar dacă pe timp de vară a petrece trei ore în aer liber poate părea plăcut pentru un copil de 4 ani, pe timp de iarnă, să stai afară timp de 3 ore, în parc poate fi destul de solicitant și plictisitor, atât pentru copil, cât și pentru bunică. Datorită distanței între Ineu și A., practic este imposibil ca reclamanta să-și petreacă timpul împreună cu nepoata, altundeva decât în Ineu, deoarece nu ar putea să se încadreze în perioada de timp de 3 ore stabilită de instanță.
Instanța, în considerente, a făcut referire la ancheta socială efectuată la domiciliul reclamatei și a arătat că aceasta are condiții locative bune, iar din punct de vedere moral-afectiv, bunicii materni pot oferi cadrul necesar pentru a avea cu nepoata o relație benefică dezvoltării acesteia. De asemenea, instanța a reținut că din probele administrate nu reiese că relația reclamantei cu nepoata ar primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Reclamanta în interogatoriul luat în fața instanței de fond a afirmat că dorește să-și ducă nepoata la teatrul de păpuși, la cofetărie, în vizită la rude. Există o mulțime de variante de petrecere a timpului liber, într-un mod potrivit, plăcut și interesant pentru un copil, doar că datorită limitărilor impuse prin hotărâre, precum și distanței dintre domiciliul minorei și cel al reclamantei, variantele se diminuează foarte mult, în detrimentul interesului minorei.
În ciuda probelor administrate, instanța a considerat, în mod inexplicabil că, o perioadă de timp de 3 ore, în două zile pe lună este suficientă pentru relația bunicii cu nepoata. Consideră apelanta că, impunând o perioadă de timp atât de scurtă, precum și limitând spațiul în care relația se desfășoară, la spațiul public, instanța de fond a îngrădit foarte mult posibilitatea reclamantei de a avea o relație benefică și în interesul minorei, deoarece pe de o parte posibilitățile de petrecere a timpului liber pentru bunică - nepoată în Ineu sunt limitate, iar pe de altă parte, nu există nici un motiv împotriva unei relații bunică-nepoată fără astfel de limitări.
În concluzie, se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr. 515/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr._, în sensul de a modifica programul de vizitare a minorei B. A. M. născută la data de 5.03.2010, în prima și a treia sâmbătă din lună, de vineri după masă până duminică după masă, o săptămână, în vacanța de iarnă și 2 săptămâni în vacanța de vară.
În drept se invocă dispozițiile art. 466,480 din noul Cod de procedură civilă.
Pârâții B. C. R. și B. Christian au solicitat admiterea apelului, iar în rejudecare să se dispună schimbare în tot a hotărârii atacate, iar, pe fondul cauzei, să se dispună respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
În opinia apelanților sentinței civilă nr. 515/2014 este criticabilă sub mai multe aspecte:
1. Instanța de fond a omis să ia în considerare un aspect covârșitor de important în ceea ce privește relațiile dintre părți, și anume, dorința exprimată, de către, bunica maternă, în timpul sarcinii apelantei, de a renunța la aceasta, insistența și determinarea reclamantei la încercarea de convingere a apelantei să procedez în acest sens. Mai mult, reclamanta s-a exprimat adeseori, chiar și după nașterea minorei, cu referire la minora ca la un „impediment” în viața apelantei pârâte, iar prezența acesteia în viața apelantei nu ar aduce decât neîmplinire, mai ales pe plan profesional. După nașterea minorei, reclamanta a propus chiar varianta continuării studiilor de către apelanta pârâtă în Anglia și lăsarea copilului în grija pârâtului și a mamei acestuia (aspect ce se desprinde din cuprinsul declarației martorei I. R. de la dosarul cauzei), înșiși reclamanta admite în notele de ședință depuse la dosarul cauzei că a pus în discuția pârâților întreruperea sarcinii.
2. Instanța de fond a nesocotit aspecte relevante ale stării conflictuale ce există între părți, referitoare la sursa acestui conflict și perpetuarea sa de-a lungul anilor. Aici se are în vedere percepția eronată pe care reclamanta a avut-o și încă o menține cu privire la familia pârâților, capacitatea lor decizională în toate aspectele ce privesc viața de familie, precum și antipatia nejustificată a reclamantei față de pârât. În considerarea celor de mai sus se arătă că pârâta, prin comportamentul ei a reprezentat și reprezintă un factor destabilizator al familiei armonioase a pârâților. Astfel, reclamanta a pus la îndoială capacitățile parentale ale acestora susținând constant că nu ar fi apți să ofere un cadru adecvat unei creșteri și dezvoltări armonioase a minorei B. A. M.. A avut permanent o atitudine de discreditare a pârâtului, pe care l-a considerat cauza tuturor problemelor existente între părți (acest aspect se desprinde și din declarația martorei I. R. de la dosarul cauzei care a afirmat că reclamanta nu l-a acceptat pe tatăl minorei considerându-l, fără vreun temei just: „oportunist, vânător de avere și om de nimic”, dar și din declarația martorului R. A. M.); ura și antipatia față de pârât este cât se poate de actuală, iar aceste aspecte se desprind din cuprinsul referatului de anchetă socială realizat la domiciliul acesteia, din cuprinsul notelor de ședință depuse de reclamantă în fața instanței de fond precum și din transcrierea conținutului email-urilor trimise între părți, depuse de asemenea, la dosarul cauzei. Or, o asemenea atitudine față de tatăl minorei, pârâtul, nu face decât să inducă o stare de confuzie fetiței care, fiind la o vârstă mică, incapabilă să înțeleagă aspecte ce țin de viața adultă, poate să își privească părintele într-o lumină negativă, mai cu seamă că minora are componenta parentală intactă și duce o viață împlinită pe toate planurile în cadrul familiei.
Astfel, preocuparea reclamantei a fost permanent în sensul distrugerii echilibrului familial al pârâților și al fetiței lor, ea manifestând lipsă de toleranță, empatie, comportament imatur și puternic resentimentar în relația cu aceștia. Astfel, în acest moment, o eventuală legătură bunică-nepoată reprezintă un factor de risc crescut, nu numai pentru copil, ci și pentru integritatea familiei, aceasta se poate repercuta chiar asupra relației dintre membrii familiei (părinți/copil) periclitând satisfacerea nevoilor copilului de a avea o dezvoltare normală în cadrul unei familii complete și stabile.
Apelanții amintesc două evenimente ce scot în evidență caracterul îndoielnic al reclamantei și intenția clară a acesteia de a submina rolul și autoritatea pârâților în raport cu fiica acestora. La data de 07.01.2013, reclamanta împreună cu sora pârâtei și-au manifestat dorința de a merge împreună cu minora la cofetărie. Pârâtă era plecată, soțul său fiind cel ce le-a condus la cofetărie. După ce au petrecut timp la cofetărie, reclamanta, împreună cu sora pârâtei, fără a anunța telefonic pârâții, așa cum ar fi fost firesc într-o astfel de situație și contrar înțelegerii dintre părți, au mers la domiciliul reclamantei împreună cu minora. În aprilie 2013 reclamanta împreună cu sora pârâtei s-au prezentat la domiciliul pârâților, în timp ce fetița se afla în grija bonei, pârâții fiind la serviciu, și, din nou fără a-i anunța și fără să fi purtat o discuție în prealabil au decis să ia fetița la o plimbare prin împrejurimi, întâmplarea ar fi rămas necunoscută dacă nu le-ar fi fost relatată pârâților ulterior de către bona ce o avea pe fetiță în grijă.
3. Instanța de fond a trecut cu vederea aspecte ce țin de asumarea rolului de bunică a reclamantei, care, în primi doi ani și jumătate din viața fetiței (perioadă dintre cele mai solicitante din viața unui copil) s-a eschivat fără vreun motiv real de la a petrece timp cu fetița ori de la a avea grijă de aceasta. Reclamanta nu a manifestat, așa cum reiese și din cuprinsul declarațiilor martorilor de la dosarul cauzei, dorința reală de a-și cunoaște nepoata, aceasta neparticipând nici la evenimentele importante din viața de familie a pârâților.
Așadar, în mod netemeinic și nelegal a apreciat instanța că nu au fost probe din care să rezulte că relația reclamantei cu nepoata sa ar primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. Instanța invocă ca temei pentru admiterea în parte a acțiunii art. 17 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 făcând abstracție de prevederile art. 17 alin. 4 și 5 din cuprinsul aceluiași act normativ care stipulează:
„In caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante.
(5) Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere și la stabilirea programului de relații personale și cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie.”
Astfel, referitor la intensitatea legăturii afective dintre fiica pârâților și reclamantă, se arată că această legătură afectivă nu există, reclamanta a făcut din nepoata sa un obiect de șantaj și este interesată de aceasta doar în scopul șicanării pârâților. Relativ la comportamentul reclamantei se menționează că aceasta a menținut o stare conflictuală deschisă cu pârâții fiind o fire extrem de agresivă în limbaj cu un nivel de înțelegere scăzut neavând calitățile umane necesare relaționării cu nepoata sa.
Apelanții apreciază că stabilitatea emoțională a minorei reclamă menținerea climatului familial actual de care se bucură aceasta, prezența reclamantei nu ar face decât să constituie o sursă perpetuă de conflicte fiind de natură a aduce atingere interesului superior al minorei.
Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului. Or, reclamanta prin atitudinea și comportamentul ei manifestate atât în cursul sarcinii cât și în prezent nu prezintă garanțiile morale suficiente și necesare pentru a asigura minorei o dezvoltare viitoare armonioasă.
Apoi, tocmai în scopul respectării dreptului fundamental la viața de familie, apărat de art. 8 din Convenție, statele semnatare au și obligații corelative acestui drept, mai precis, autoritățile publice competente în această materie trebuie să asigure punerea în executare a dreptului la vizită sub rezerva respectării interesului superior al copilului care impune ca acțiunile pozitive ale autorităților pentru a proteja dreptul la viața de familie al rudei care reclamă dreptul la vizită să nu afecteze dreptul copilului la viața de familie.
Or, în speța de față apelanții apreciază că există motive temeinice de temere că relația reclamantei cu minora ar periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, afectându-i totodată sentimentul de siguranță și stabilitate pe care îl are alături de părinții săi. Nepoata reprezintă pentru reclamantă doar un prilej de manifestare a unei dorințe vindicative față de pârâți, privind copilul ca pe un obiect, ca și când ar dori să exercite asupra sa posesiunea considerând că aceasta i-ar aparține în timpul alocat întâlnirii, interesul reclamantei fiind mai presus decât interesul major al copilului.
Articolul 5, alin. 2 din cuprinsul Legii 272/2004 stipulează următoarele: „răspunderea pentru creștere și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia”. În esență, responsabilitatea părintească impune ca, înaintea altor persoane, părinții să fie cei care să analizeze interesul copilului, în fiecare moment al vieții acestuia și să acționeze conform acestui interes.
Având în vedere vârsta mică a fetiței, de 5 ani, faptul că aceasta se află la începutul procesului de dezvoltare afectivă, emoțională și psihică, de formare a personalității sale, apelanții apreciază că primordială în această perioadă este satisfacerea nevoilor de ordin afectiv ale copilului care presupun asigurarea unui mediu familial stabil, fără modificarea reperelor umane si morale ce constituie fundamentul formării sale, prezența reclamantei în viața acesteia la momentul actual ar fi profund perturbatoare riscând să aibă consecințe negative asupra dezvoltării sale ulterioare cu posibilitatea creării unui dezechilibru afectiv fetiței, putând avea, de asemenea, asupra copilului efecte traumatizante iremediabile.
Pentru toate aceste motive se solicită admiterea apelului pârâților așa cum a fost formulat și modificarea în tot a hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii reclamantei ca nefondată.
În drept se invocă dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâții B. C. R. și B. Christian au solicitat respingerea apelului formulat de către apelanta reclamantă N. S. F., ca nefondat.
Astfel, cât privește dreptul de a avea legături personale cu minorul a rudelor sau a altor persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament se observă că acesta se găsește cuprins în dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004.
Acest drept nu are caracter absolut, ci este susceptibil de limitări. Există dispoziții legale ce permit instanțelor să limiteze sau chiar să interzică relația bunic-nepot.
În situația de față, instanța de fond a apreciat că aceste limitări se impun astfel că a admis în parte acțiunea apelantei pârâte, motivat și de relațiile tensionate dintre pârâți și reclamantă. Mai mult, așa cum reiese din cuprinsul probelor administrate în fața primei instanțe există motive temeinice ca relația bunică-nepoată să fie de natură a primejdui creșterea și dezvoltarea armonioasă a acesteia. Rezultă, de asemenea, din cadrul aceluiași material probator existența unei stări profund conflictuale între apelanta reclamantă și pârâți, generată de comportamentul abuziv manifestat de către apelanta reclamantă la adresa acestora.
Cu privire la dreptul sus amintit, acela recunoscut rudelor de a avea legături personale cu minorul, se arată că acesta trebuie să fie exercitat în așa fel încât să nu perturbe dezvoltarea armonioasă a viitorului adult, formarea și menținerea unui psihic echilibrat, să nu influențeze negativ starea sufletească a copilului.
Se apreciază că, în situația concretă conduita dominată de resentimente a apelantei reclamante poate influența dezvoltarea afectiv-emoțională a minorei și reprezintă totodată un motiv temeinic pentru limitarea dreptului acesteia de a avea legături personale cu minora.
Referitor la afirmația apelantei reclamante potrivit căreia instanța de fond limitează programul de vizitare al acesteia la doar 3 ore și doar în locuri publice „forțând-o” pe apelanta reclamantă să petreacă timp cu nepoata doar în orașul Ineu, se reamintește instanței de apel că sintagma „a avea legături personale cu minorul” reprezintă un drept și nu o obligație, astfel că nu se impune nicio constrângere în sarcina apelantei reclamante de către instanța de fond de a menține vreo legătură cu minora B. A. M.. Modalitatea stabilită de către instanța de fond în care apelanta reclamantă poate să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minora B. A. M. a fost apreciată ținând seama de interesul superior al minorei și nu de interesul apelantei reclamante.
Potrivit art. 18 din Legea 272/2004 relațiile personale se pot realiza și prin „corespondență ori alte formă de comunicare cu copilul”, „transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul”, astfel că, așa cum rezultă din cuprinsul acestor dispoziții, se poate exercita dreptul antemenționat și prin alte modalități decât aceea de întâlnire efectivă cu copilul.
Apoi, domiciliul minorei este la părinții acesteia, adică la domiciliul pârâților în localitatea Ineu. Faptul că reclamanta locuiește în localitatea A. nu poate avea vreo relevanță sub aspectul condiției interesului superior al minorei. Programul de vizitare trebuie să fie stabilit astfel încât să existe o deplină concordanță între îndatoriri și drepturi, fără nicio prejudiciere a interesului minorului. Apreciază pârâții că nu interesul apelantei reclamante este primordial, ci acela al minorei. Nici susținerile apelantei reclamante conform cărora nu ar exista spații publice în care să petreacă timp cu minora nu pot fi primite; în localitatea Ineu există spații în care se poate petrece timp cu un copil în vârsta de 5 ani într-un mod agreabil, spre exemplu, parcurile, cofetăria sau locuri de joacă special amenajate, în interior.
Apreciază pârâții că nici afirmația că apelanta reclamantă are condiții locative bune, iar din punct de vedere moral-afectiv, bunicii materni pot oferi cadrul necesar pentru a avea o relație benefică cu nepoata nu poate fi primită întrucât, așa cum se observă, solicitarea de a se constata dreptul de a avea legături personale cu minora a aparținut doar apelantei reclamante N. S. F., iar bunicul patern - soțul apelantei reclamante - numitul N. C. nu și-a manifestat în niciun fel intenția de a-și cunoaște nepoata, deși ar fi avut posibilitatea să procedeze în acest sens, înțelegându-se că acesta nu dorește ca minora să fie prezentă în viața sa, neavând interes ori disponibilitate să o cunoască.
Pârâții învederează instanței că numitul N. C. este consumator de băuturi alcoolice în cantități semnificative, în timpul liber.
Consideră pârâții că, prin prisma argumentelor de mai sus și a celor susținute în cuprinsul cererii lor de apel, o eventuală găzduire la domiciliul bunicilor materni ar fi nu doar inoportună, ci chiar periculoasă pentru dezvoltarea psihică și fizică armonioasă a minorei B. A. M..
Programul de vizită limitat atât sub aspectul duratei cât și sub aspectul cadrului în care se desfășoară a fost determinat ținând cont atât de specificul relațiilor pârâților cu apelanta reclamantă, cât și ținând seama de interesul superior al minorei.
Pentru toate aceste motive se solicităm respingerea apelului declarat în cauză de apelanta reclamantă N. S. F. ca nefondat.
În drept se invocă dispozițiile art. 205 alin. 1 Cod procedură civilă.
Reclamanta N. S. F. a formulat întâmpinare la apelul pârâților prin care a arătat că aceștia critică soluția instanței bazându-se exclusiv pe motive care țin de relația dintre bunică - fiică - ginere. Intimata este acuzată fără nici un motiv care s-ar putea desprinde din declarațiile martorilor, chiar înainte de ai face ceva, de un comportament care au dauna fetiței și chiar integrității familiei. Nu reiese un asemenea pericol din declarațiile martorilor sau alte probe administrate în instanță.
După ce apelanții interpretează notele de ședință și declarațiile martorilor, adaugă și alte întâmplări care ar dezavantaja-o pe intimată dacă ar fi fost adevărate, întâmplări care nu se regăsesc nici în declarațiile martorilor, nici în notele de ședință.
După ce pe tot parcursul apelului, apelanții au arătat cât de dăunătoare ar putea fi relația bunicii cu nepoata ei, reproșează intimatei că nu a petrecut destul timp cu nepoata, că s-a eschivat fără un motiv real de la a petrece timpul cu aceasta.
Se arată că motivele pentru care apelanții se opun stabilirii unui program de vizitare a nepoatei de către bunică nu au nici o legătură cu cele relatate de martori. Intimata este de profesie profesoară, pe lângă faptul că este mamă, și nu au fost dovedite nici un fel de împrejurări din care să reiasă că influența ei asupra nepoatei ar fi una negativă sau că ar avea vreo influență negativă asupra familiei.
Referitor la limbajul folosit de intimată, acesta a putut fi constat de instanța de judecată cu ocazia interogatoriului ce i-a fost luat și este departe de a fi agresiv. Dimpotrivă intimata, la solicitarea fiicei sale i-a cerut scuze în fața instanței de judecată, ceea ce constituie o împrejurare deloc obișnuită și este o dovadă a caracterului iertător și împăciuitor al intimatei.
În concluzie, se consideră că prezența bunicii în viața nepoatei nu poate avea decât o influență benefică, motiv pentru care se solicită respingerea apelului formulat de pârâți.
Apelul pârâților este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, iar apelul reclamantei este fondat, urmând a fi admis în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pârâții în calitate de părinți ai minorei se opun legăturilor personale ale acesteia cu bunica maternă, cu toate că acestea reprezintă un drept al copilului, expres prevăzut de art. 17 din Legea nr. 272/2004, care precizează inclusiv faptul că părinții nu pot împiedica relațiile personale ale copilului cu bunicii, cu excepția situațiilor în care există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Nu constituie însă astfel de situații de excepție aspectele invocate de apelanții pârâți privind: dorința bunicii materne ca fiica sa să renunțe la sarcina din care a apărut copilul, stările conflictuale dintre părinții copilului și bunica copilului, neasumarea rolului de bunică în primii 2 ani și jumătate din viața copilului.
În speță nu s-a probat că păstrarea legăturilor personale dintre bunică și copil reprezintă doar un pretext pentru șicanarea pârâților, dimpotrivă probele testimoniale relevând că reclamanta este bine intenționată, dorind cu adevărat să facă parte din viața minorei în calitate de bunică.
În concluzie, nu există motive temeinice de natura celor care ar justifica măsura solicitată de către pârâți, aceea ca reclamantei să nu i se permită dezvoltarea de legături personale cu nepoata sa.
În schimb, este fondat apelul reclamantei, deoarece programul de legături personale cu minora nu a ținut cont de distanța între locuința minorei și cea a reclamantei, de aproximativ 60 km, ceea ce ar face imposibilă găzduirea fetiței de către bunica sa, deși această modalitate de desfășurare a legăturilor personale este permisă de lege, uzuală în raporturile dintre bunici și nepoți și posibilă în concret deoarece fetița are vârsta de peste 5 ani, iar reclamanta are la dispoziție un spațiu locativ corespunzător.
Pentru aceste considerente, tribunalul va schimba în parte sentința civilă nr. 515/18.12.2014 pronunțată în dosar nr. 1._ al Judecătoriei Ineu, în sensul că va stabili următorul program de vizitare: în prima sâmbătă din lună între orele 10-19 și în vacanța de vară, în primul sfârșit de săptămână din lunile iulie și august, de vineri ora 10 până duminică ora 20.
Văzând dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta N. S. F. împotriva sentinței civile nr. 515/18.12.2014 pronunțată în dosar nr. 1._ al Judecătoriei Ineu pe care o schimbă în parte în sensul că stabilește următorul program de vizitare: în prima sâmbătă din lună între orele 10-19 și în vacanța de vară, în primul sfârșit de săptămână din lunile iulie și august, de vineri ora 10 până duminică ora 20.
Respinge apelul declarat de pârâții B. C. R. și B. Christian împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2015.
Președinte,Judecător,Grefier,
N. C. S. C. Ș. M. I.
Red.SCS
Thred.MI
Prima instanță: Judecătoria Ineu, judecător P. I. A.
Ex.5/24.06.2015
3 . comunică cu:
apelantul - reclamant N. S. F. - A., dom. ales la C.. av. Kirsch S. - .. 14, J. A.
apelanții - pârâți B. C. - Ineu, ., J. A.
B. C. R. - Ineu, ., J. A.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 101/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
