Acţiune în constatare. Decizia nr. 34/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 34/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 441/109/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 34/2013

Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU

Judecător C. D.

Judecător R. T.

Grefier M. L.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de completare a sentinței civile nr. 1300/10.07.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ formulată de reclamanții P. I. și P. ARGEȘEL R., disjunsă din dosarul nr._ al Tribunalului Argeș (privind recursul declarat de pârâții B. F. și B. P. împotriva sentinței civile nr. 1300/10.07.2012).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta P. I. asistată de av. P. D. și același avocat pentru reclamantul P. Argeșelu R. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială privind soluționarea cererii și acordă cuvântul asupra acesteia .

Apărătorul reclamanților învederează instanței că este de acord cu excepția invocată de instanță și cu declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Pitești .

INSTANȚA

Constată că prin sentința civilă nr.1300/10.07.2012, Judecătoria Câmpulung a respins excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților cu privire la constatarea nulității absolute a procesului verbal de punere în posesie nr. 325/16.10.2009 formulată de pârâți.

A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat formulată de pârâți.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a comunei R. formulată de pârâți.

A fost respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea faptului că terenul situat în pct. L. Banchii nu a trecut în patrimoniul statului formulată de pârâți.

A fost admisă acțiunea completată formulată de reclamanții P. I., domiciliată în Câmpulung, Gruiului, nr. 63, ., ., județul Argeș în contradictoriu cu pârâții B. F. și B. P., domiciliați în Câmpulung, .. 13, ., ., județul Argeș, C. L. de Fond Funciar R., cu sediul în ., C. Județeană de Fond Funciar Argeș, cu sediul în Pitești, ., nr. 1, județul Argeș, . în . – prin primar.

S-a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 9237 mp, situat în pct. L. Banchii, ., identificat în raportul de expertiză D. G., prin uzucapiunea de 30 de ani, prevăzută de art. 1890 Cod civil, prin joncțiunea posesiilor.

S-a constatat că terenul în suprafață de 9237 mp situat în pct. L. Banchii, . nu a intrat legal în patrimoniul statului.

S-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie nr. 325/2009 emis pe numele pârâților pentru suprafața de 9237 mp, teren identificat în raportul de expertiză efectuat de ing. expert D. G..

Au fost obligați pârâții B. F. și B. P. să plătească reclamanților suma de 1380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs pârâții B. F. și B. P..

În dosarul de recurs, pentru termenul din 10.01.2013, intimații reclamanți P. I. și P. Argeșel R. au formulat o cerere de completare a sentinței Judecătoriei Câmpulung.

Această cerere a fost disjunsă de către Tribunalul Argeș și s-a constituit dosarul nr._ .

Prin cererea completatoare, intimații reclamanți solicită completarea sentinței, în sensul că în partea finală a acesteia a fost omis intimatul reclamant P. Argeșel R..

Potrivit art.2812a Cod pr.civilă, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii, nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art.281 – art.2812 Cod pr.civilă.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de completare a sentinței Judecătoriei Câmpulung aparține acestei instanțe.

Pentru considerentele expuse, în baza art.159 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, urmează să se decline competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a cererii de completare a sentinței civile nr. 1300/10.07.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ formulată de reclamanții P. I. și P. ARGEȘEL R., disjunsă din dosarul nr._ al Tribunalului Argeș (privind recursul declarat de pârâții B. F. și B. P. împotriva sentinței civile nr. 1300/10.07.2012), în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 10.01.2013.

Președinte,

A. M. P.

Judecător,

C. D.

Judecător,

R. T.

Grefier,

M. L.

red.C.D.

dact.C.E.C./2 exp.

15.01.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 34/2013. Tribunalul ARGEŞ