Contestaţie la executare. Decizia nr. 997/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 997/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 2885/280/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 997/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier R. N.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de intervenienții M. I. M. și M. I. V. și de intimata C. L. DE FOND FUNCIAR MARACINENI împotriva sentinței civile nr._/28.11.2011, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind contestatorii M. N. P. și M. IS. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, dezbaterile asupra recursurilor au avut loc la data de 04.04.2013 si sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față ;
Constată că, prin contestația înregistrată la data de 15.02.2010, contestatorul M. N. P. în contradictoriu cu intimata C. L. DE FOND FUNCIAR MARACINENI, a solicitat lămurirea întinderi titlului executoriu, respectiv a sentinței civile nr. 2330 din 23.04.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1623/25.10.2007 a Tribunalului Argeș.
În motivarea contestației, s-a arătat că prin sentința menționată mai sus, rămasă definitivă și irevocabilă a fost admisă acțiunea formulată de M. R. T. și M. I. S. N. P., M. N., în calitate de moștenitori ai lui M. I. împotriva pârâtei C. Locală de Fond Funciar Mărăcineni, respingându-se cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul N. I..
A relevat că a fost obligată pârâta C. Locală de Fond Funciar Mărăcineni să-i pună în posesie efectiv pe reclamanți, pe vechile amplasamente, pe următoarele suprafețe de teren: pe suprafața de 38,48 ha (13,48 ha +25 ha) teren agricol situat în punctul SMA Mărăcineni ( fost punct Maitoaia) din ., teren identificat în schița anexă de plan 1, în contur roșu a raportului de expertiză efectuat în cauză de ing. expert M. L., ce face parte integrantă din dispozitivul sentinței; pe terenul de 9 ha cu vegetație forestieră, într-un singur trup (tot pe vechiul amplasament) teren identificat de aceeași expertă în schița anexă a raportului de expertiză, planșa nr. 2, culoare verde, ce a făcut parte integrantă din dispozitivul sentinței, totodată, să li se elibereze proces verbal de punere în posesie.
De asemenea, a arătat că a fost obligată pârâta C. Locală de Fond Funciar Mărăcineni să-i pună efectiv în posesie pe reclamanti pe vechiul amplasament situat în aceeași comună Mărăcineni, jud. Argeș și pe diferența de teren de 23.700 m.p., teren reconstituit potrivit Legii nr. 18/1991, prin Hotărârea nr. 76/1991 a Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar, pentru suprafața totală de 7,52 ha, conform schiței anexe planșa 3 a raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. expert M. L., schiță ce face de asemenea parte integrantă din dispozitivul sentinței și să le elibereze proces verbal de punere în posesie, precum și obligată, în caz de refuz a îndeplinirii tuturor obligațiilor menționate în dispozitivul hotărârii, respectiv a Primarului la plata sumei de 3000 RON cu titlu de daune cominatorii, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile și până la îndeplinirea obligațiilor, cu cheltuieli de judecată în suma de 410,30 RON.
A relevat contestatorul că, sentința a fost pusă în executare de către intimata CLFF Mărăcineni, ce a pus în posesie în concret și în concret numai suprafața de 38,48 ha teren agricol, potrivit dispozitivului, dar în ceea ce privește suprafața de 9 ha teren forestier au apărut impedimente.
A mai arătat, cu privire la terenul cu vegetație forestieră, pe care a fost obligată CLFF Mărăcieni, să-i pună în posesie pe terenul de 9 ha, s-a constatat impedimentul, că pentru transpunerea exactă în teren sunt necesare lămuriri suplimentare din partea expertului judiciar, fapt care rezultă din adresa nr. 8918/05.12.2008 emisă de Direcția Silvică Pitești.
A susținut contestatorul, că expertiza care a stat la baza sentinței irevocabile efectuată de ing. expert M. L. trebuie suplimentată, în vederea transpunerii și individualizării în concret a suprafeței de 9 ha pădure, pentru a se putea lămuri întinderea titlului executoriu, respectiv sentința civilă irevocabilă pronunțată în materie funciară, pentru a se produce efecte juridice necesare, care să ducă la operațiunea reală în teren, la care a fost obligată intimata.
Contestatorul a fost reprezentat de către apărătorul ales cu delegație, avocat S. A., care a avut delegație pentru toți moștenitorii, (fila 11) ce beneficiază de hotărârea judecătorească irevocabilă, acțiunea fiind formulată și în numele acestora, motiv pentru care s-a îndreptat eroare materială în acest sens, de conceptare și a celorlalți M. R. T. și M. Is. N., înainte de acordarea cuvântului pe fond și care au fost reprezentați, de avocat, fiind o eroare de concept și de dactilografiere a contestației inițiale.
În drept, acțiunea fost întemeiată pe prev. 399 alin 1 teza –II-a C.pr.civ, iar în copie s-au depus înscrisuri: adresa nr. 8954/17.12.2008 a CLFF Mărăcineni, adresa nr. 8918/05.12.2008 emisă de Direcția Silvică Pitești, filele 5-6, fiind atașat și dosarul cu nr. 1068/27.01.2006 al Judecătoriei Pitești, în care s-a pronunțat titlul executoriu, respectiv sentința civilă și nr. 2330 din 23.04.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1623/25.10.2007 a Tribunalului Argeș și dosarul nr. 2672/16.03.2004.
Intimata C. L. DE FOND FUNCIAR MARACINENI, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Ulterior, în cauză, a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu, de M. I. M. și M. I. V., prin care au solicitat respingerea contestației formulate de către contestator, dar în contradictoriu cu ambele comisii, deci și cu CJFF Argeș, nulitatea absolută a validării privind suprafața de 9 ha pădure.
Au motivat, că ele sunt moștenitoare ale defunctului G. P. și că au fost validate cu 6 ha pădure, prin decizia civilă nr. 1376/R/2008 a Tribunalului Argeș, contestatorii nu au calitatea de moștenitori, fiind de gradul V.
De asemenea, au arătat că reconstituirea dreptului de proprietate pentru 9 ha pădure, pentru contestatori s-a făcut cu încălcarea disp. art. 13-18 din Lg. 18/1991 modificată, depunând cu borderou înscrisurile aflate la filele 38-81.
Această cerere de intervenție, față de obiectul acțiunii a fost respinsă în principiu, prin încheierea din 13.12.2010, potrivit căreia s-a reținut în considerente că: „deja s-a pronunțat o hotărâre judecătorească care este definitivă și irevocabilă iar intervenientii nu au fost părți în dosarul ce a fost soluționat prin sentinta respectivă, dosar ce a avut ca obiect punerea în posesie pe vechiul amplasament, fapt recunoscut chiar prin cererea de interventie formulată. M. I M. și M. I V. nu pot invoca faptul că justifică interesul prin cererea formulată deoarece se solicită de fapt respingerea contestației, respectiv lămurirea titlului executoriu fără a formula o cerere care să justifice interesul acesteia, eventual aceste persoane pot formula o cerere accesorie sau aveau la îndemână formularea unei contestații la executare în cazul în care ar fi fost lezate prin punerea în executare a titlului executoriu deținut de contestatori, rămas definitiv și irevocabil.”
În cauză, au fost admise și administrate proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate, cu obiectivele: „1. să se identifice terenul în suprafață de 9 ha cu vegetație forestieră pentru care s-a pronunțat sentința civilă nr.2330/23.04.2007 în dosarul cu nr._, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, dar care nu este identificat de expertul cauzei; 2. identificarea suprafeței de 9 ha cu vegetație forestieră, pe vechiul amplasament, conform hotărârii și conform planului cadastral general avut în vedere de expert la efectuarea raportului de expertiză ce a stat la baza hotărârilor; 3. instanța va dispune din oficiu, având în vedere OG nr.139/5.10.2005 ca expertul să identifice terenul și să stabilească cert amplasamentul în funcție de prevederile art.5 din aceeași ordonanță, potrivit căreia exploatarea în regim silvic, indiferent de forma de proprietate se face de Ocolul Silvic, în speță Ocolul Silvic Pitești, în administrarea căruia se află terenul în suprafață de 9 ha, ca atare expertul va avea în vedere la stabilirea amplasamentului și individualizarea suprafeței, potrivit art.5 din OG și amenajările stabilite potrivit art. 5 de Ocolul Silvic Pitești în administrarea căruia se află terenul, stabilind clar amenajamentul dacă este de gradul I sau II și dacă amenajamentul aflat în administrarea Ocolului Silvic Pitești este vechiul amplasament pentru care s-a pronunțat sentința judecătorească arătată, vechi amplasament care a aparținut autorului contestatorului; 4. expertul va transpune cert într-o schiță de plan cu vecinătățile terenului în funcție de cele arătate de instanță din oficiu și mai mult va avea în vedere planul cadastral pus la dispoziție în urma demersurilor făcute de Ocolul Silvic Pitești”.
Prin sentința civilă nr._/28.11.2011 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis contestația la titlu formulată de contestatorul M. N. P., M. R. T. și M. Is. N. în contradictoriu cu intimata C. L. DE FOND FUNCIAR MARACINENI.
S-a dispus lămurirea întinderii titlului executoriu, respectiv a sentinței civile nr.2330 din 23.04.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1623/25.10.2007 a Tribunalului Argeș, numai în ceea ce privește întinderea și amplasamentul terenului cu vegetație forestieră reconstituit de 9 ha, pe care intimata a fost obligată la punerea în posesie, la eliberarea procesului verbal.
S-a dispus prin lămurirea sentinței menționate, în sensul că stabilește că întinderea și amplasamentul suprafeței de 9 ha teren cu vegetație forestieră pe care intimată este obligată să-i pună în posesie pe contestatorul M. N. P., alături de ceilalți moștenitori ai defunctului M. I., respectiv M. F. T., și M. I.S. N., reprezentat de procurator A. M., efectiv, și să elibereze procesul verbal de punere în posesie cu schița anexă pe vechiul amplasament situat pe teritoriul administrativ al comunei Mărăcineni, județul Argeș, în punctul „Vrăbioaica”, cu vecinătățile: N – P. Proprietate M. Is. I. și Drum; E – Drum; S- Regia patrimoniului de Stat și P. (M. Vrăbioaica), proprietate M. Is. I.; V – proprietăți particulare (teren agricol la hotar cu . în contur verde, în planșa anexă nr.1 la raportul de expertiză efectuat în cauză de ing. expert M. L., fila nr. 95, din dosar, schița anexă ce va face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentințe, teren format dintr-un singur trup, în amenajament silvic (I sau II ), exploatat în regim silvic de Oculus Silvic Pitești.
A fost obligată intimata CLFF Mărăcineni să plătească contestatorului M. N. P. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Prezenta sentință de lămurire a întinderii titlului executoriu, face parte integrantă din sentința civilă nr. 2330 din 23.04.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, contestatorii M. N. P., M. R. T. și M. Is. N. au obținut hotărâre judecătorească favorabilă, respectiv sentința civilă nr. 2330 din 23.04.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1623/25.10.2007 a Tribunalului Argeș.
Această sentință a devenit astfel titlu executoriu, fiind o hotărâre pronunțată în materie funciară, în temeiul Lg. 18/1991, așa cum a fost modificată și completată prin Lg. 247/2005.
Conform acesteia, în esență s-a statuat, în favoarea contestatorilor - persoane fizice, că a fost admisă acțiunea, a fost obligată pârâta-intimată C. Locală de Fond Funciar Mărăcineni să-i pună în posesie efectiv pe reclamanți, pe vechile amplasamente, pe următoarele suprafețe de teren: pe suprafața de 38,48 ha (13,48 ha +25 ha) teren agricol situat în punctul SMA Mărăcineni ( fost punct Maitoaia) din ., teren identificat în schița anexă de plan 1, în contur roșu a raportului de expertiză efectuat în cauză de ing. expert M. L., ce a făcut parte integrantă din dispozitivul sentinței. De asemenea, intimata a fost obligată să-i pună în posesie pe terenul de 9 ha cu vegetație forestieră, într-un singur trup (tot pe vechiul amplasament) teren identificat de aceeași expertă în schița anexă a raportului de expertiză, planșa nr. 2, culoare verde, ce a făcut parte integrantă din dispozitivul sentinței. Totodată, intimata CLFF Mărăcineni, a fost obligată să li se elibereze proces verbal de punere în posesie.
De asemenea, a mai fost obligată să-i pună efectiv în posesie pe vechiul amplasament situat în aceeași comună Mărăcineni, jud. Argeș și pe diferența de teren de 23.700 m.p., teren reconstituit potrivit Legii nr. 18/1991, prin Hotărârea nr. 76/1991 a Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar, pentru suprafața totală de 7,52 ha, conform schiței anexe planșa 3 a raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. expert M. L., schiță ce face de asemenea parte integrantă din dispozitivul sentinței și să le elibereze proces verbal de punere în posesie, precum și Primarul, în calitate de președinte al CLFF Mărăcineni, în caz de refuz a îndeplinirii tuturor obligațiilor menționate în dispozitivul sentinței, la 3000 RON daune cominatorii, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a acesteia și până la îndeplinirea acestora, cu suma de 410,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Intimata CLFF Mărăcineni, prin reprezentanții săi și în primul rând, Primarul, în calitate de Președinte, au pus în aplicare titlul executoriu deținut de către contestatori, potrivit dispozitivului, dar în concret s-a eliberat proces verbal doar pentru suprafața totală arabilă, care a fost individualizată în dispozitiv de către experta cauzei M. L..
În ceea ce privește, suprafața de 9 ha teren forestier, s-a constatat impedimentul, că pentru transpunerea exactă în teren sunt necesare lămuriri suplimentare din partea expertului judiciar, fapt care rezultă din adresa nr. 8918/05.12.2008 emisă de Direcția Silvică Pitești, comunicată de intimata CLFF Mărăcineni, prin adresa nr. 8954/17.12.2008.
Conform adresa nr. 8918/05.12.2008 emisă de Direcția Silvică Pitești, aflată la fila 6, rezultă că s-a comunicat CL că pentru aplicarea prevederilor sentinței civile ce constituie titlu executoriu pentru contestatori, privind suprafața de 9 ha cu vegetație forestieră ce formează un singur trup, identificat de experta M. L., trebuie ca să se facă identificare pe harta silvică a amplasamentului, pentru că schița întocmită de expertă nu are corespondent în aceasta, făcând lucrarea de la o scară de 1:_ din care nu rezultă clar vechiul amplasament al acesteia.
În atare situație, s-a formulat contestație la titlu executoriu, în sensul lămuririi acestuia, pentru că se impune lămurirea titlului evocat, pentru că nu reiese cert individualizarea amplasamentului de 9 ha cu vegetație forestieră, din schița întocmită de experta M. L., ce reprezintă vechiul amplasament.
În acest context, instanța în speță, va analiza dacă se impune sau nu, lămurirea titlului executoriu, și dacă intimata CLFF Mărăcineni putea să pună în posesie pe contestatori, pe terenul cu vegetație forestieră, în raport de cele invocate și de expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, de cele dispuse prin sentința definitivă și irevocabilă, în funcție și de cele arătate de Direcția Silvică Pitești, cu privire la schița generală întocmită de expert.
Sentința prin care s-au stabilit obligațiile intimatei CLFF Mărăcineni este o hotărâre judecătorească (art. 255 din C. proc. civ.), iar împotriva acesteia dispozițiile art. 299, alin. 1, raportat la cele ale art. 2821, alin. 1 din C. proc. civ. au prevăzut o procedură de contestare („Art. 299. Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.”; „Art. 282^1. Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege.”).
Astfel, titlurile executorii reprezentând sentințele judecătorești pot fi atacate numai în procedura prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă (și citată mai sus), iar nu și pe calea contestației la executare.
Expertiza efectuată în cauză de ing. expert M. L. cu privire la identificarea suprafeței de 9 ha, cuprinsă în dispozitivul sentinței civile nr. 2330 din 23.04.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1623/25.10.2007 a Tribunalului Argeș, în funcție de configurația terenului, vecinătățile și repere, nu duce la o individualizare în concret a vechiului amplasament, pentru că la momentul respectiv, experta nu a avut în vedere harta silvică a Ocolului Silvic Pitești.
Conform expertizei efectuate de către expertă, s-a identificat terenul cu vegetație forestieră, avându-se în vedere extrasul de plan cadastral al .); planul cu unități amenajistice (anexa 3); plan de amplasament și delimitare (anexa 4); extras din ortofotoplan (anexa 5).
Potrivit raportului de expertiză, experta a stabilit cu certitudine, conform hotărârii ce constituie titlu executoriu, cu privire la terenul cu vegetație forestieră de 9 ha, este în amenajament silvic, gradul II, cu exploatare în regim silvic de către Ocolul Silvic Pitești.
Experta a mai avut în vedere la efectuarea lucrării Protocolul nr. 5101/27.11.2007 al Ocolul Silvic Pitești (anexa 6), prin care s-a predat intimatei CLFF Micești, suprafața de 109,40 ha menționată la pct. 2 pe raza . 4 UA 53 a, UA 54A, UA 55A, UA 56A, UA 57A, UA 164A, DAR și suprafața de 97,06 ha cu care a fost pus în posesie M. I. cu aceleași unități amenajistice.
S-au avut în vedere de asemenea, indicațiile instanței și prevederile OG 139/05.10.2005, suprafața fiind identificată în concret, ce reprezintă vechiul amplasament, concluzionând că este pe teritoriul administrativ al comunei Mărăcineni, județul Argeș, în punctul „Vrăbioaica”, cu vecinătățile: N – P. Proprietate M. Is. I. și Drum; E – Drum; S- Regia patrimoniului de Stat și P. (M. Vrăbioaica), proprietate M. Is. I.; V – proprietăți particulare (teren agricol la hotar cu .> Terenul a fost identificat în contur verde, în planșa anexă nr.1 la raportul de expertiză efectuat în cauză de ing. expert M. L., fila nr. 95, din dosar, schița anexă ce va face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentințe, teren format dintr-un singur trup, în amenajament silvic (I sau II ), exploatat în regim silvic de Ocolul Silvic Pitești.
Instanța nu a putut avea în vedere o situație juridică diferită în prezent, de cea avută în vedere la data pronunțării, din motivele arătate, și pentru că cele stabilite prin legea nouă, referitoare la individualizarea terenului cu vegetație forestieră, prevăzute de Lg. 247/2005, așa cum s-a reținut de expertă pentru motivele arătate, neimputabile acesteia, nu duc la o altă interpretare a executării titlului și la un alt regim juridic al terenului.
În acest sens, sunt prevederile art. 1 pct. 15 din Titlul VI al Lg. 247/2005, ce a fost introdus aliniatului 1 ind. 2 al art. 9 din Lg. 1/2000, potrivit căruia, așa cum s-a arătat mai sus, se restituie foștilor proprietari pe fostul amplasament, conform art. 1, unitățile de cercetare, primind în administrare, suprafețe de teren corespunzătoare in proprietatea statului.
Prin urmare, este cert că dispozițiile sunt imperative, astfel încât terenul cu vegetație forestieră retrocedat contestatorilor - persoane fizice, pe vechiul amplasament, conform titlului executoriu, a fost predat către CLFF Mărăcineni, prin Protocol, în vederea punerilor în posesie, putând să-și execute obligația, și cu privire la satisfacerea celor statuate, de a nu se obține un drept iluzoriu, care ar prejudicia pe beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate.
În acest sens, este și jurisprudența Curții Constituționale, care a îmbrățișat jurisprudența CEDO, reieșită din cauza Fernandez –Molina Gonzales împotriva Spaniei, potrivit căreia dispozițiile privind garantarea și ocrotirea proprietății se aplică numai titularilor dreptului de proprietate.
Dispozițiile art. 10 din Lg. 1/2000 din perspectiva dispozițiilor constituționale ale art. 44, garantează ocrotirea proprietății private, dar în același timp, ocrotește și celelalte drepturi reale sau izvorâte din dreptul de proprietate, cum este și cazul contestatorilor.
Or, în fața titlului executoriu, CLFF Mărăcineni recunoaște că are la dispoziția sa terenul cu vegetație forestieră pe care trebuie să efectueze punere în posesie, pe vechiul aplasament, iar prin retrocedare către adevărații proprietari, statul român nu mai are dreptul de proprietate tocmai din motivele arătate, legea specială având prevederi imperative în acest sens (Lg. 247/2005).
Contestația la titlu se exercită atunci când se contestă însuși titlu executoriu, dar nu în ceea ce privește validitatea sa în fond, ci numai înțelesul, întinderea și aplicarea sa, art. 399 alin 1 teza a-II-a C., cum este și cazul în speță.
Dispozitivul trebuie să fie clar și fără echivoc, să rezolve toate cererile părților, să arate în mod concret care sunt limitele „condamnării” pentru a putea fi pusă în executare.
Pe calea contestației la titlu nu se poate invoca faptul că dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice, care nu pot fi aduse la îndeplinire, mijlocul procedural pus la îndemâna părții interesate, putând fi numai revizuirea.
În practică, s-a pus problema executării sentințelor în materie funciară, dar acestea se execută, în conformitate cu Codul de procedură civilă. Pentru realizarea efectivă a unui drept și pentru a se traduce în viață, prin hotărârea dată, pentru a avea eficacitate, tocmai în virtutea forței ei executorie, ele se execută.
Este de reținut că, persoane fizice - contestatorii, trebuie să-și exercite dreptul de proprietate asupra terenului reconstituit, iar o soluție contrară, ar face posibilă punerea în discuție din nou a litigiului dintre părți, cu consecința încălcării principiului autorității de lucru judecat, cu nesocotirea evidentă a dispozițiilor art. 1201 din C. civ. și art. 166 din C. proc. civ. („Art. 1201. Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.”; „Art. 166. Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.”).
Acest fapt a fost avut în vedere și când s-a respins cererea de intervenție în interes propriu, în principiu.
Atât timp cât hotărârea judecătorească nu a fost casată sau modificată acestea își produce efectele.
Obligațiile ce revin intimatei CLFF Mărăcineni, se concretizează, conform titlului executoriu în strânsă concordanță cu acesta, iar în concret prin operația de punere în posesie, întocmirea documentației și eliberarea titlului de proprietate, care se realizează prin fapte materiale denumite și operațiuni tehnico-materiale.
Acestea cuprind în conținutul lor, prin ele însele, de cele mai multe ori prin operațiunile ce le revin, iar faptele materiale se realizează prin punerea efectivă în posesie, obligația fiecărei intimatei fiind prevăzută expres.
Este adevărat, că obligația de punere în posesie consfințită prin hotărârea judecătorească este în sarcina intimatei, nefiind o obligație de a face a cărei executare să presupună, cu necesitate faptul personal al debitorului, dar realizarea efectivă a unui drept, pentru a se executa o hotărâre irevocabilă, se face în situația opunerii la executare de bună voie, însă aceasta a depus diligențele necesare.
A nu se recunoaște posibilitatea executării silite unei hotărâri judecătorești, înseamnă a-i atribuit acesteia un caracter formal, a o lipsi de elementul constrângerii, absolut necesar pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, fără de care actul justiției nu se mai poate înfăptui.
Or, în cazul de față, repunerea în drepturi nu se poate realiza decât prin stabilirea exactă a amplasamentului terenului cu vegetație forestieră, ce reprezintă vechiul amplasament, acesta fiind singurul mijloc de restabilire a legalității încălcate, conform Codului de procedură civilă, dreptul de proprietate fiind reconstituit, contestatorilor cu obligarea la predarea terenului în litigiu, la punere în posesie.
În executarea unei sentințe sau hotărâri a unei instanțe de judecată, trebuie privite deciziile CEDO, cum este cazul „B.”, care a statuat că executarea unei hotărâri a unei instanțe de judecată, trebuie privită ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul art. 6 din Convenție. Dreptul de acces la instanță ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant, ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părți.
De asemenea, instanța europeană a hotărât în cauza „I. C. și I. împotriva României” că: statului îi revine obligația de a avea un comportament diligent nu numai atunci când acționează ca deținător al forței publice, când hotărârea instanței nu a fost pusă în aplicare din culpa comisiilor administrative; că atitudinea statului nu poate fi considerată o asistență efectivă și diligentă din partea autorităților pentru executarea celor statuate prin hotărâre judecătorească.
În același sens, sunt și cauza „G. împotriva României” cauza „D. și D. împotriva României”, cauza M., care se referă la hotărâri neexecutate integral, definitive, prin care s-au atribuit suprafețe de teren, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin care s-au stabilit obligații în sarcina autorităților administrative.
Este cert că, titlu executoriu trebuie executat, fiind acum lămurit în ceea ce privește amplasamentul, ne mai existând niciun fel de impediment, pentru efectuarea punerii în posesie.
În consecință, dacă nu se procedează la respectarea unei hotărâri judecătorești al cărui conținut este clar, în funcție de legea aplicabilă la data pronunțării ei și în raport de Lg. 247/2005, se poate ajunge la încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în maniera în care a fost interpretat de către Curtea Europeană, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a se „plia” la hotărârile judecătorești definitive și obligatorii, prin organele abilitate prin lege să aplice Legea Fondului Funciar, respectiv prin intimata CLFF Mărăcineni.
În acest context, potrivit disp.art.20 art. 43, 45 rap. la art. 136 din Constituție rezultă că motivele invocate prin contestație sunt întemeiate în raport de prevederile legale.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța a admis contestația la titlu în raport de art. 401, 399 alin 1 C.pr.civ .
Văzând și disp. art. 274 C.pr.civ.
Împotriva sentinței au declarat recurs M. I M. SI M. I V..și C. LOCALĂ MĂRĂCINENI DE FOND FUNCIAR care au considerat-o nelegală și netemeinică ,după cum urmează:
În recursul formulat de intervenientele M. I.M. și M. I.V. se critică hotărârea primei instanțe invocându-se nulitatea prev. de art 304 pct.9 C.pr.civ. în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii .
În acest sens se arată că temeiul drept invocat de contestatori și în baza căreia s-a pronunțat instanța de judecată,respectiv art. 399 și art. 401 C.pr.civ. instanța de fond a respins în mod greșit cererea de intervenție în interes propriu ca inadmisibilă, reținându-se ca temei disp.art. 281 ind. 1 C.pr.civ .
În cauză, nu s-a avut în vedere că intervenientele și-au dovedit interesul și calitatea procesuală activă în formularea cererii de intervenție fiind îndreptățite să-și ocrotească amplasamentul de teren pădure de 6 ha pădure, pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în nod irevocabil potrivit expertizei V. A în parcele 53,54,55 din UP IV Micești prin decizia civilă nr. 1376/R/2008 a Tribunalului Argeș .
Prin urmare, instanța a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție prin raportare la disp.art. 281 ind. 1 C.pr.civ. fără a avea în vedere că prin sentința pronunțată nu se lămurește un dispozitiv ,ci se modifică dispozitivul ajungându-se la suprapunere de amplasament peste terenul ce reprezintă vechiul amplasament al autorilor intervenientelor reținându-se în mod nelegal și caracterul irevocabil al soluției pronunțate .
În recursul CV.L.F.F. Mărăcineni se critică hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei obligării la plata cheltuielilor de judecată arătându-se că nu se poate reține culpa acesteia în executarea obligației de punere în posesie .
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și analizând cauza sub toate aspectele potrivit art. 304 ind. 1 C. proc. civ. în raport de actele și lucrările dosarului tribunalul constată următoarele:
Cu privire la prima critică din recursul intervenientelor tribunalul va reține că contestația formulată privind lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2330/23.04.2007 a fost întemeiată în drept pe disp.art. 399 alin.1 teza a II a C.pr.civ ,aspect reținut și de prima instanță în considerentele sentinței recurate reținându-se aplicabilitatea disp.art. 401 și art. 399 alin.1 C.pr.civ atunci când a dispus lămurirea întinderii titlului executoriu în ceea ce privește întinderea și amplasamentul suprafeței de 9 ha teren cu vegetație forestieră pe care intimata C.L.F.F.Mărăcineni este obligată să-l pună în posesie pe contestator alături de ceilalți moștenitori ai defunctului M. I. și să elibereze proces verbal de punere în posesie cu schița anexă potrivit expertizei M. L. întocmită în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 2330/23.04.2007 a Judecătoriei Pitești, rămasă irevocabilă din decizia 1623/25.10.2007 a Tribunalului Argeș.
De altfel, trebuie avută în vedere că potrivit art 399 alin.1 teza a II C.pr.cvi,. în cazul în care nu s-a utilizat procedura prev. de art 281 ind. 1 C.pr.civ. se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, prin aceste dispoziții procesuale legiuitorul conferindu-i instanței competența de a proceda la clarificarea înțelesului întinderii ,m ori aplicării titlului executoriu printr-o hotărâre ulterioară, fără însă a se ajunge la o modificare a titlului .
În cauză, nu s-a făcut dovada că s-ar fi procedat anterior la o lămurire în sensul disp.art. 281 ind. 1 C.pr.civ. reținându-se în mod corect aplicabilitatea disp.art. 399 alin.1 teza a II C.pr.civ. de către prima instanță .
În legătură cu procedura lămuririi înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executorii trebuie avut în vedere că atât în cadrul celei prev. de art 281 ind. 1 C.pr.civ. cât și în cadrul celei prev. de art. 399 alin.1 teza a II a C.pr.civ. legitimate procesual activ într-o astfel de cerere sunt exclusiv părțile din proces, întrucât scopul acestora este cel al înlăturării caracterului echivoc al dispozițiilor menționate în dispozitivul sentinței puse în executare și care în lipsa unor elemente insuficient determinate face cu neputință punerea în executare a titlului executoriu ,acest aspect generând prezentul litigiu, limitele judecății contestației la titlu fiind determinate în mod clar de faptul că nu se poate aduce atingere acelor efecte ale hotărârii intrare în puterea lucrului judecat .
Prin urmare, în prezenta cauză, intervenientele nu pot obține recunoașterea unui drept față de părțile din contestația la titlu, fiind inadmisibilă o asemenea cerere ținându-se cont de faptul că acestea nu au avut calitatea de parte în dosarul 1063/280/006 în care s-a pronunțat titlul executoriu având la îndemână alte căi procesuale pentru valorificarea drepturilor invocate în legătură cu suprafața de 6 ha pe amplasamentul atribuit acestora prin decizia civilă nr. 1376/R/2008 a Tribunalului Argeș în cadrul cărora să se examineze prin comparație care persoană este îndreptățită la deținerea acestuia.
În plus, cele menționate prin sentința recurată ca și mențiunea că aceasta are un caracter irevocabil nu pot fi opozabile intervenientelor avându-se în vedere că față de acestea nu s-a examinat cu putere de lucru judecat îndreptățirea contestatorului la deținerea plasamentului în litigiu, motiv pentru care tribunalul va reține că în mod corect prima instanță a respins cererea de intervenție în interes propriu ca inadmisibilă, având în vedere cadrul procesuale determinat de contestația la titlu promovată în baza art. 399 alin.1 teza II a C.pr.civ.
Referitor la recursul promovat de intimata C.L.F.F.Mărăcineni ,tribunalul va reține că procedura contestației la titlu nu presupune existența unei culpe procesuale din partea intimatei, întrucât aceasta vizează doar lămurirea dispozitivului, instanța fiind ținută să se circumscrie celor statuate în mod irevocabil, fără a se modifica titlul executoriu, motiv pentru care în temeiul art. 274 C.pr.civ rap la art. 304 pct.9 C.pr.civ va admite recursul intimatei, va modifica sentința în sensul că va înlătura mențiunea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către contestator; va mentine în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M. I M. SI M. I V..
Admite recursul COMISIEI LOCALE MĂRĂCINENI DE FOND FUNCIAR.
Modifică sentința în sensul că înlătură mențiunea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către contestator.
Mentine în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.04.2013 la Tribunalul Argeș-Sectia Civilă.
Președinte, C. B. | Judecător, M. D. B. | Judecător, A. D. |
Grefier, R. N. |
Red.M.D.B.
Tehn D.T./ 3 ex
13.05.2013
Jud fond I.C.E.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 34/2013. Tribunalul ARGEŞ | Fond funciar. Decizia nr. 2408/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|