Contestaţie la executare. Hotărâre din 16-10-2013, Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 1225/828/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 2273/2013
Ședința publică de la 16 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător G. D. N.
Judecător V. T.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de intimata A. M., împotriva sentinței civile nr.141 din data de 05.02.2013 pronunțată de Judecatoria Topoloveni în dosarul nr._/828/2012, intimate-contestatoare fiind B. M. și B. E. M. și intimat B. E. JUDECĂTORESC V. I., având ca obiect „contestație la executare suspendare executare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta-intimată, asistată de avocat P. I., și avocat B. L. F. pentru intimații-contestatori, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocatul recurentului-intimat depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare juridică.
Tribunalul pune în discuție scoaterea din citativ a intimatului B. V. I., având în vedere că la termenul de judecată din data de 30.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecatoriei Topoloveni, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a intimatului B. V. I..
Avocații părților, având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord cu scoaterea din citativ a intimatului B. V. I..
Tribunalul dispune scoaterea din cauză a intimatului B. V. I., parte ce nu va mai fi conceptată și citată în recurs.
Avocații părtilor, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.
Tribunalul acordă cuvântul pe probe.
Avocatul recurentului-intimat depune la dosar timbru judiciar în valoare de 0,30 lei arată că nu solicită probe.
Avocatul intimaților-contestatori solicită proba cu înscrisurile pe care le depune la dosar și din care comunică un exemplar avocatului recurentei-intimată.
Avocatul recurentului-intimat arată că este de acord cu proba cu înscrisurile depuse la dosar de intimații-contestatori, prin avocat.
Tribunalul încuviințează, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri solicitată de intimații-contestatori și ia act că proba a fost administrată.
Avocații părtilor, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, în raport de actele și lucrările dosarului, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond asupra recursului.
Avocatul recurentei-intimată solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, potrivit motivelor depuse în scris la dosar și pe care le susține. Arată că prima instanță a apreciat că actele de executare sunt nelegale, însă până la stadiul de executare în patrimoniul intimatilor nu s-a creat nici un prejudiciu. Intimații-contestatori dau dovadă de rea-credință prin faptul că au mai dobândit un credit asupra imobilului față de care sunt și alti creditori. Arată că se impune a se constata insolvabilitatea debitorului. Bunul nu a fost scos la licitație. Plata sumelor dovedite prin înscrisurile depuse la dosar la acest termen de judecată, sunt derizorii față de debitul datorat. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței de fond cu menținerea actelor de executare, întrucât se așteaptă soluția ce se va da asupra partajului. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocatul intimaților-contestatori solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. Arată că se impunea ca executorul să astepte soluția ce se va da asupra partajului, întrucât debitul datorat reprezintă în fapt o datorie doar a intimatului B. M.. Arată că sumele depuse lunar, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar la acest termen de judecată, sunt în raport de veniturile realizate. Arată că s-au formulat numeroase dosare de sechestru pe o proprietate comună. Apartamentul în discuție este singurul bun cu destinație locuință al intimaților-contestatori. În mod fals se susține că se încearcă crearea insolvenței. Creditele au fost luate de intimații-contestatori datorită punerii sechestrului. S-a incercat incheierea unui credit pentru achitarea debitului, însă nu a fost posibil datorită faptului că exista executarea si trebuia ridicată somația pentru ridicarea creditului, iar aceste operatiuni nu au fost acceptate de către recurenta-intimată. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni sub nr._, contestatorul B. M. a solicitat în contradictoriu cu intimații A. M. și B. E. JUDECĂTORESC V. I., să se dispună anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr.155/2012 al B.E.J. V. I. și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
În motivarea cererii, contestatorul susține că prin somația imobiliară nr.155/24.05.2012, i s-a adus la cunoștință că datorează intimatei A. M. suma de 11.000 Euro la care adaugă cheltuielile de executare în sumă de 6450,30 lei. Contestatorul invocă inexistența creanței urmărite silit, întrucât nu datorează intimatei suma de 11.000 Euro, iar cheltuielile de executare sunt exagerate în raport cu valoarea creanței. Potrivit Ordinului nr.2550/C/14.11.2006, onorariul de executare perceput în acest caz, este de maxim 1693,50 lei, însemnând că executorul a stabilit un onorariu la o valoare de aproape patru ori mai mare decât cea prevăzută de lege. Pe de altă parte, s-a trecut la executarea silită a unui bun comun al contestatorului, deținut în coproprietate cu soția B. E. M., fără ca aceasta din urmă să datoreze intimatei o sumă de bani. Nu s-a făcut dovada împrejurării că debitorul nu deține bunuri proprii urmăribile, trecându-se direct la urmărirea unui bun imobil pe care debitorul l-a dobândit cu soția în timpul căsătoriei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art.399 și urm. Cod proc.civ.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni sub nr._, contestatoarea B. E. M. a solicitat în contradictoriu cu intimații A. M. și B. E. JUDECĂTORESC V. I., să se dispună anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr.155/2012 al B.E.J. V. I. și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
În susținerea cererii, se invocă aceleași motive de fapt și de drept ca și în cererea înregistrată sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 30.10.2012, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J V. I..
La termenul de judecată din data de 29.01.2013, s-a dispus conexarea celor două dosare, întrucât vizează aceleași acte de executare silită.
Prin sentința civilă nr. 141 din data de 05.02.2013 pronunțată de Judecatoria Topoloveni, a fost admisă în parte cererea de contestația la executare formulată de contestatorii B. M. și B. E. M., în contradictoriu cu intimata A. M..
Au fost anulate actele de urmărire silită imobiliară întocmite de B. E. Judecătoresc V. I. în dosarul nr.155/2012, având ca obiect imobilul apartament proprietatea comună a contestatorilor situat în orașul Topoloveni, ..111, ., ., astfel: procesul-verbal de situație nr.155/23.05.2012, somația imobiliară de plată nr.155/24.05.2012, adresa nr.155/24.05.2012 de notare a somației imobiliare de plată în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni.
Au fost menținute în rest actele de urmărire silită întocmite de B. E. Judecătoresc V. I. în dosarul nr.155/2012.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării silite.
A fost obligată intimata A. M. să plătească contestatorilor cheltuieli de judecată în sumă de 404,6 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Din cercetarea actelor dosarului de executare și a evidenței informatizate a Tribunalului Argeș, se constată că prin sentința civilă nr.813/10.10.2011 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._ modificată prin decizia Tribunalului Argeș nr.749/R/08.03.2012, contestatorul B. M. a fost obligat să plătească intimatei A. M. suma de 11.000 Euro, echivalent în lei împreună cu dobânda legală, reprezentând împrumut nerestituit și suma de 3070 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (fila 64).
Astfel cum s-a reținut la analiza cererii de suspendare, una din formele de executare silită ce formează obiectul dosarului nr.155/2012 al B.E.J. V. I. este executarea silită imobiliară îndreptată împotriva apartamentului bun comun proprietatea contestatorilor.
De altfel, acest aspect nu a fost contestat în speță de creditoarea A. M., pretinzând că debitorul B. M. nu deține alte bunuri din a căror valoare și-ar putea acoperi creanța.
Potrivit adresei nr.4203/24.05.2012 emisă de Consiliul Local al orașului Topoloveni – Impozite și Taxe Locale, contestatorii figurează în evidențele fiscale cu un apartament situat în orașul Topoloveni și un autoturism Renault (fila 86).
Un alt aspect de necontestat în speță este natura sumelor urmărite silit în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.813/10.10.2011 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, fiind o datorie proprie a debitorului B. M. și nu o datorie comună a soților B. M. și B. E. M..
Pe rolul Judecătoriei Topoloveni este înregistrat dosarul nr._, cu termen de judecată la data de 14.02.2013 (părțile au depus la dosar copii de pe cererea principală și cererea reconvențională formulate în cadrul acestui dosar, filele 139, 144), având ca obiect sistarea stării de codevălmășie asupra apartamentului bun comun al soților B. M. și B. E. M., solicitată de creditoarea A. M., dosar înregistrat pe rolul instanței la data de 02.10.2012.
Potrivit art.493 al.1 Cod proc.civilă, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmas nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate in proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.
Din analiza acestei dispoziții legale, rezultă cu claritate că pentru o datorie personală a debitorului nu se pot face acte de executare asupra unui imobil în integralitatea sa și care se află în proprietatea comună a debitorului cu o altă persoană.
Astfel creditorul are obligația să urmărească fie cota-parte determinată din bunul comun, fie, după partajarea bunului comun, să urmărească bunul atribuit debitorului la partaj, ori sulta obținută de acesta.
În cazul de față, executarea silită imobiliară realizată în cadrul dosarului de executare nr.155/2012 al B.E.J. V. I. încalca prevederile legale mentionate anterior, întrucât actele de executare au fost emise față de bunul imobil în integralitatea sa, fără ca intimata creditoare să fi solicitat mai întâi împărțeala acestuia, încadrându-se în această categorie următoarele acte de urmărire silită imobiliară: procesul-verbal de situație nr.155/23.05.2012, somația imobiliară de plată nr.155/24.05.2012, adresa nr.155/24.05.2012 de notare a somației imobiliare de plată în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni, comunicată O.C.P.I Argeș-B.C.P.I Topoloveni.
Nerespectarea normei de drept prevăzută în mod imperativ la art.493 al.1 Cod proc.civ atrage desființarea efectelor actelor enumerate anterior, întrucât aduc atingere fără niciun temei legal, dreptului de proprietate al soților B. M. și B. E. M. asupra apartamentului bun comun, imobil aflat la acest moment în folosința acestora, constituind domiciliul lor comun, cu atât mai mult cu cât contestatoarea B. E. M. nu are calitatea de debitor în raportul juridic al executării silite ce formează obiectul cauzei.
Deși contestatorii au solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr.155/2012 al B.E.J. V. I., celelalte acte de executare întocmite în cadrul acestui dosar sunt pe deplin valabile, întrucât nu afectează dreptul de proprietate imobiliar al contestatorilor și nu există motive de desființare a lor, aflându-ne în fața unui dosar în care s-a declanșat executarea silită a titlului executoriu în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
Referitor la procesul-verbal de constatare cheltuieli de executare nr.155/17.05.2012, executorul judecătoresc a stabilit valoarea cheltuielilor de executare silită la suma de 6450,30 lei compusă din 6386 lei cu TVA inclus, reprezentând onorariu executor și 64,30 lei, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și timbre poștale (fila 74).
Această valoare este legal stabilită în conformitate cu Ordinul ministrului justiției nr.2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești Anexa 1 nr.3 „Executări indirecte”, în raport cu valoarea creanței urmărite silit (11.000 Euro, împrumut nerestituit, echivalent în lei, plus dobânda legală și suma de 3070 lei, cheltuieli de judecată).
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept susmenționate, în temeiul art.399 Cod pr.civ, instanța a admis în parte contestația la executare, a dispus anularea actelor de urmărire silită imobiliară întocmite de B. E. Judecătoresc V. I. în dosarul nr.155/2012, având ca obiect imobilul apartament proprietatea comună a contestatorilor situat în orașul Topoloveni, ..111, ., .-verbal de situație nr.155/23.05.2012, somația imobiliară de plată nr.155/24.05.2012, adresa nr.155/24.05.2012 de notare a somației imobiliare de plată în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni, menținând în rest actele de urmărire silită întocmite de B. E. Judecătoresc V. I. în dosarul nr.155/2012.
Impotriva sentintei a declarat recurs intimata A. M., criticand-o ca nelegala si netemeinica, pentru urmatoarele motive:
In dosarul de executare s-au efectuat doar acte preliminare de executare silita cu privire la imobilul in discutie, astfel incat contestatoarea B. E. nu a fost prejudiciata in dreptul sau codevalmas. Bunul nu a fost expertizat sau scos la vanzare, singurul act facut fiind somatia imobiliara. Demersul executarii silite a fost realizat ca si unica solutie de indisponibilizare a singurului bun supus executarii, debitorul incercand sa isi creeze starea de insolvabilitate.
Reua-credinta rezulta si din faptul ca in dosarul de partaj aflat pe rol, contestatoarea invoca o contributie de 90% la dobandirea bunurilor comune, tocmai pentru fraudarea intereselor creditoarei.
Admiterea contestatiei la executare trebuie sa aiba ca si premisa vatamarea drepturilor contestatorului, or contestatoarea nu a dovedit ca a fost prejudiciata prin inceperea executarii silite.
In drept, au fost invocate disp. art.3041 C.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul apreciaza ca recursul nu este fondat.
Astfel, este cert ca bunul imobil cu privire la care s-a inceput executarea silita este un bun comun, in sensul art.30 C.fam., in vreme ce datoria a carei executare se urmareste este datorie proprie a debitorului B.. Prin urmare, sunt aplicabile disp. art.33 C.fam. (fata de disp. art.35 din Legea de aplicare a Noului Cod civil) si art.493 alin.1 C.pr.civ.
Or, potrivit acestor norme, ordinea in care se poate face urmarirea bunurilor in cazul unei datorii proprii a unuia dintre soti este imperativa, trebuind a fi constatata si din oficiu de catre instanta, nu doar invocata de partea interesata. Dispozitia vizeaza salvarea comunitatii de bunuri si implicit protectia vietii de familie, legiuitorul dorind ca faptele personale ale unuia dintre soti sa nu afecteze drepturile celorlalti membri ai familiei, in special drepturile sotului codevalmas.
In aceste conditii, declansarea de catre un creditor personal a executarii silite asupra unui bun comun, anterior efectuarii partajului, este lovita de nulitate, legea prezumand existenta vatamarii prin acest act juridic care afecteaza comunitatea de bunuri. Imprejurarea ca, dupa emiterea somatiei si notarea acesteia in cartea funciara, nu s-au mai efectuat alte acte de executare nu are relevanta, contestatoarea B. fiind vatamata prin chiar notarea acestei somatii si indisponibilizarea bunului realizata nelegal, cum reiese din cele aratate anterior, fara a fi necesar sa se astepte declansarea procedurii de vanzare silita a imobilului. Proprietarul devalmas are dreptul de a reactiona imediat ce a sesizat declansarea executarii cu incalcarea dispozitiilor legale, exercitarea acestui drept si diligenta manifestata pentru protectia intereselor sale neputand echivala cu reaua-credinta si intentia de fraudare a intereselor creditorului, chiar daca solutia primita in urma acestor demersuri este favorabila si sotului-debitor.
S-a sustinut ca nu exista o alta modalitate de protejare a creditorului care risca sa se loveasca de insolvabilitatea debitorului sau, creata fraudulos de cei doi soti. In legatura cu acest aspect, tribunalul observa, fapt subliniat si in doctrina si jurisprudenta, ca legea interzice doar efectuarea actelor de executare silita impotriva bunului comun, pentru recuperarea unei datorii proprii a unuia dintre soti, nu si instituirea masurilor asiguratorii ( in acest sens, Tribunalul Suprem, decizia de indrumare nr.19/1960, C.A. Timisoara, s.civ., dec. nr.498/2009). Prin urmare, recurenta-creditor avea posibilitatea sa solicite, la momentul oportun si cu indeplinirea conditiilor cerute de lege, luarea unor astfel de masuri pentru evitarea unei situatii ca cea invocata in recurs.
Pe de alta parte, notarea in cartea funciara a procesului de partaj a bunului comun este, de asemenea, o masura de protectie a creditorului in eventualitatea unor acte frauduloase de instrainare a bunului in discutie.
In concluzie, retinand legalitatea si temeinicia solutiei primei instante, raportat si la cele arate anterior, tribunalul urmeaza ca, in temeiul art.312 C.pr.civ., sa respinga recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de intimata A. M., domiciliată în orașul Topoloveni, ., jud.Argeș împotriva sentinței civile nr.141 din data de 05.02.2013 pronunțată de Judecatoria Topoloveni în dosarul nr._/828/2012, intimate-contestatoare fiind B. M. și B. E. M., domiciliați în Topoloveni, ..111, ., ., ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 Octombrie 2013.
Președinte, A. M. | Judecător, G. D. N. | Judecător, V. T. |
Grefier, G. G. |
red.A.M./14.11.2013
dact.C.E.C./2 exp.
← Fond funciar. Decizia nr. 874/2013. Tribunalul ARGEŞ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|