Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1291/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1291/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 10773/280/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1291/2013
Ședința publică de la 16 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător A. M. P.
Judecător E. M. C.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA -AUTORITATEA N. A VAMILOR - DIRECTIA REGIONALA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE C. împotriva încheierii de ședință din 07.02.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind contestatoarea ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. B. A. cu delegație de substituire a avocatului P. R. pentru intimata contestatoare ., lipsă fiind recurenta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. B. A. depune la dosar împuternicire avocațială din partea avocaților P. R. și V. A. pentru intimata contestatoare ., precum și delegație de substituire a avocatului P. R. . Totodată, învederează instanței că nu mai are cereri de formulat .
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia .
Apărătorul intimatei contestatoare . solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond, fără cheltuieli de judecată. arătând că sunt respectare prevederile art. 403 cod proc civ . Totodată, depune la dosar două hotărâri judecătorești ( filele 23-42) cu titlu de practică judiciară.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin cererea formulată la data de 31.05.2011 contestatoarea . a formulat în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Autoritatea N. a Vamilor, Directia Regionala Pentru Accize și Operatiuni Vamale C. contestație la executarea silită pornită împotriva sa prin somația nr. 359/06.05.2011 a DRAOV C., solicitând în același timp și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că din somația ce i s-a comunicat, rezultă că datorează suma de 16.191 lei reprezentând accize, TVA și majorări de întârziere calculate prin decizia de regularizare nr. 8258/11.03.2011 emisă de Directia Regionala Pentru Accize și Operatiuni Vamale Argeș. Executarea este nelegală pentru că obligația de plată a fost calculată eronat, petenta nu a avut cunoștință de existența unui control și nici de împrejurările care au condus la stabilirea unei diferențe de plată față de cea pe care a achitat-o deja în anul 2006, nu au fost respectate prevederile art.109 alin.3 C.pr.fiscală, iar împotriva titlului de creanță s-a formulat contestație potrivit art.205 -211 din OG nr.92/2003. Măsura suspendării este justificată pentru că executarea ar produce grave prejudicii societății, punând în pericol existența acesteia .
Judecătoria Pitești prin încheierea din data de 07.02.2013 a admis cererea de suspendare a executării silite pornită în dosarul nr. 2953/2011 al ANAF - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C., până la soluționarea contestației la executare.
În adoptarea soluției s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile art.403 C.pr.civilă, că petenta contestatoare a achitat cauțiunea în cuantumul impus de instanță, potrivit recipisei nr._/1/7.02.2013 și că urgența măsurii rezultă din indisponibilizarea unor sume de bani de natură să ducă la . de plăți.
În ce privește cuantumul creanței puse în executare și contestat de către petentă, instanța de fond a apreciat că pentru determinarea acestuia este necesar a se face cercetări pe fondul dreptului în discuție, aspect ce urmează să fie lămurit în cadrul procedurii de drept comun a contestației la executare.
Împotriva încheierii din 7.02.2013 a Judecătoriei Pitești a declarat recurs intimata Directia Regionala Pentru Accize și Operatiuni Vamale C., sens în care a arătat următoarele:
Încheierea este nemotivată, iar instanța de fond și-a însușit apărarea contestatoarei. Potrivit art. 261 alin.1 pct.5 C.pr.civilă ( forma veche), hotărârea trebuie să fie clară si precisă pentru a conduce în mod logic la soluția din dispozitiv.
Încheierea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece contestatoarea datorează suma de bani cu care figurează debitoarea către intimată. Cuantumul drepturilor vamale a fost stabilit prin decizia nr. 8258/2011 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, iar acest act face corp comun cu procesul verbal de control nr. 8257/2011. În acest sens recurenta și-a exprimat pe larg punctul de vedere pe fondul cauzei, arătând de ce, în opinia sa, contestatoarea datorează drepturi de import stabilite în raport de valoarea de tranzacție, considerând că nu pot fi primite apărările din contestația la executare.
Recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.7 și 9 C.pr.civilă, precum și pe disp.art. 304 ind.1 C.pr.civilă.
Examinând încheierea prin prisma criticilor formulate, tribunalul apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs este nefondat, pentru că instanța de fond a respectat disp.art. 261 alin.1 pct.5 C.pr.civilă, fiind exemplificate în cuprinsul încheierii motivele de fapt și de drept care au format convingerea în adoptarea soluției. Judecătorul fondului și-a exprimat punctul de vedere, a arătat că în speță sunt aplicabile disp.art.403 C.pr.civilă, a explicat de ce se impune suspendarea executării silite, în ce constă urgența măsurii și posibila prejudiciere a contestatoarei dacă executarea ar continua și ar fi finalizată inainte de soluționarea contestației.
Cea de-a doua critică este de asemenea nefondată, deoarece prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale. Recurenta a făcut un istoric al cauzei, argumentându-și recursul prin analiza pe fond a problemei de drept supusă litigiului.
Tribunalul reține că analiza pe fond a motivelor din contestația la executare nu se poate realiza la acest moment, pentru că nu face obiectul cauzei. Instanța este investită cu un recurs împotriva încheierii prin care a fost suspendată executarea silită, ceea ce înseamnă că trebuie verificat dacă s-au aplicat corect disp.art. 403 C.pr.civilă, fără a se face aprecieri asupra fondului cauzei. Respectând limitele investirii, tribunalul va cerceta dacă este justificată măsura suspendării, iar din acest punct de vedere se apreciază că soluția primei instanțe este legală.
Fără a analiza fondul cauzei, tribunalul constată că potrivit art.403 C.pr.civilă, poate fi suspendată executarea, până la soluționarea contestației la executare, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.
În speță, cauțiunea a fost achitată în cuantumul stabilit, iar măsura se justifică prin aceea că indisponibilizarea unor sume de bani ar putea să atragă perturbarea activității financiare a activității, iar in cazul admiterii contestatiei, s-ar genera un alt litigiu, adica o intoacere de executare. În plus, în momentul de față este cercetată legalitatea deciziei de regularizare a situației cu nr. 8258/2011 invocată drept titlu, iar în cadrul acestui dosar aflat pe rolul Tribunalului Argeș se va analiza efectiv dacă petenta contestatoare datorează sau nu sumele de bani pe care a fost somată să le plătească.
Pentru toate cele de mai sus, tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul potrivit art.312 alin.1 și 304 ind.1 C.pr.civilă, cu consecința menținerii în vigoare a încheierii din 7.02.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata DIRECTIA REGIONALA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE C. in nume propriu si pentru -AUTORITATEA N. A VAMILOR - împotriva încheierii de ședință din 07.02.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ 11, intimată fiind contestatoarea ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.05.2013.
Președinte, C. D. | Judecător, A. M. P. | Judecător, E. M. C. |
Grefier, M. L. |
Red. A.M.P/Dact. NE/ 2 ex/31.05.2013
← Întoarcere executare. Decizia nr. 929/2013. Tribunalul ARGEŞ | Fond funciar. Decizia nr. 874/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|