Fond funciar. Decizia nr. 1623/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1623/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 968/109/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1623/2013

Ședința publică de la 13 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU

Judecător C. D.

Judecător M. C.-E.

Grefier M. L.

S-au luat în examinare, pentru soluționare, contestațiile în anulare ( reunite) împotriva deciziei civile nr. 2918/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/280/2006, formulate de contestatorii S. Gr. E., S. M. G. și S. C. S., precum și de contestatoarea S. M . E., în contradictoriu cu intimații S. M. I., S. M. C., C. L. DE FOND FUNCIAR MOSOAIA, C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES, C. M. DE FOND FUNCIAR P., C. L. DE FOND FUNCIAR ALBOTA, C. L. DE FOND FUNCIAR BĂBANA, S. F., T. E., E. F. T., S. F. și T. E..

Dezbaterile asupra contestațiilor în anulare au avut loc în ședința publică din data de 06.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie .

Apoi, instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat prezenta decizie .

INSTANȚA

Asupra contestațiilor în anulare:

Constată că, prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 17.01.2013 (dosar nr._ ), contestatorii S. Gr. E., S. M. G. și S. C. S. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR MOSOAIA, C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES, C. M. DE FOND FUNCIAR P., C. L. DE FOND FUNCIAR ALBOTA, C. L. DE FOND FUNCIAR BĂBANA, anularea deciziei civile nr. 2918/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/280/2006.

În motivarea contestației, s-a susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de modificare a sentinței recurate, respectiv nu a analizat deloc concluziile celor 2 rapoarte de expertiză.

În drept, contestația a fost întemeiată pe disp.art.318 teza a-II-a Cod pr.civilă.

La data de 11.02.2013, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș dosarul nr._, ca urmare a contestației în anulare formulată de contestatoarea S. M . E., împotriva deciziei civile nr. 2918/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/280/2006.

În motivarea acestei contestații, contestatoarea S. M E. susține că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de modificare/casare a sentinței recurate, cu privire la neidentificarea de către expert, în mod corect, a vecinătăților suprafețelor de teren ce urmau a fi restituite.

Conform motivelor de recurs invocate, tribunalul ar fi trebuit să analizeze în primul rând cele 2 rapoarte de expertiză efectuate în cauză, care au avut în vedere toate actele de proprietate ale părților, pe care tribunalul le-a ignorat.

Astfel, conform adresei nr._/21.11.1951 și a înscrisurilor „tablou cu numele și prenumele locuitorilor ce au pământ în perimetrul terenului Bascov” și „tabel nominal…..teren de la hotarul Smeurei și până la Șoseaua Hințești L.”, terenurile în suprafață de 0,25 ha și 0,50 ha ce au aparținut autorilor contestatoarei, au fost expropriate, ele aflându-se în prezent în Tancodromul Școlii de Tancuri Pitești .

Tribunalul nu a dat o motivare corespunzătoare hotărârii recurate și nu a cercetat decât parțial fondul cauzei.

Conform interpretării date art.6 paragraf 1 din CEDO, existența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii și locul unde sunt redate argumentele care au format convingerea instanței.

Și în practica instanței supreme (decizia 317/1995 ) s-a statuat că o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei, echivalează cu inexistența motivării.

În drept, cea de-a doua cerere de contestație în anulare a fost întemeiată pe disp.art.318 alin.1 teza ultimă Cod pr.civilă.

Reținând că între cele 2 contestații ce vizau aceeași decizie a Tribunalului Argeș și aceleași părți, există o strânsă legătură, tribunalul a admis excepția de litispendență, reunind dosarul cu numărul mai mare –_ la dosarul cu numărul mai mic_ .

Pentru soluționarea contestațiilor, s-a atașat dosarul nr._/280/2006 al Tribunalului Argeș.

Examinând actele dosarului și contestațiile în anulare, tribunalul va reține:

Prin decizia civilă nr.2918/13.11.2012, Tribunalul Argeș a admis recursurile declarate de C. L. DE FOND FUNCIAR MOSOAIA, C. M. DE FOND FUNCIAR P., C. L. DE FOND FUNCIAR ALBOTA, C. L. DE FOND FUNCIAR BĂBANA, a modificat sentința civilă nr._/21.12.2011 a Judecătoriei Pitești, în sensul că a respins acțiunea și cererile conexe formulate de contestatorii din prezenta cauză și de intervenienții S. F., Târcomnicu E., E. F. T..

Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea recurentei C. Locală de Fond Funciar Băbana de acordare a cheltuielilor de judecată.

Potrivit art.318 alin.1 teza a-II-a Cod pr.civilă, hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare, atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Raportat la aceste dispoziții legale și la decizia ce face obiectul prezentelor contestații în anulare, tribunalul apreciază că susținerile contestatorilor sunt nefondate, întrucât în cuprinsul deciziei sunt redate pe larg argumentele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțată de instanța de control judiciar.

Astfel, tribunalul a reținut că pe fond pretențiile contestatorilor din prezenta cauză sunt nefondate, deoarece nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra unei suprafețe mai mari de 10,46 ha ce le-a fost reconstituită prin HCJ nr.69/1991, 169/2001, 336/2001 (potrivit sentinței civile nr.1505/2003 – f.14 verso, dosar nr._/280/2006), iar pe de altă parte, că această suprafață s-ar afla în raza teritorială a altor comisii, respectiv Albota, Băbana și Pitești.

Instanța de recurs a ajuns la această concluzie, după examinarea tuturor înscrisurilor de la dosar.

Prin urmare, nu se poate reține că instanța de recurs a omis să examineze rapoartele de expertiză, critică ce nu se subsumează prevederilor art.318 alin.1 teza a-II-a Cod pr.civilă, întrucât nu este vorba de omisiunea examinării unui motiv de recurs, ci de interpretarea dată de instanța de control judiciar probelor administrate.

Pretinsa nemotivare sau motivare insuficientă a deciziei de către Tribunalul Argeș nu se circumscrie motivelor expres și limitativ prev.de legiuitor pentru promovarea căii extraordinare de atac, contestația în anulare.

Pentru considerentele expuse, în baza art.318 Cod pr.civilă, tribunalul va respinge ca nefondate contestațiile reunite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate contestațiile reunite împotriva deciziei civile nr. 2918/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/280/2006, formulate de contestatorii S. Gr. E., S. M. G. și S. C. S., precum și de contestatoarea S. M . E., în contradictoriu cu intimații S. M. I., S. M. C., C. L. DE FOND FUNCIAR MOSOAIA, C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES, C. M. DE FOND FUNCIAR P., C. L. DE FOND FUNCIAR ALBOTA, C. L. DE FOND FUNCIAR BĂBANA, S. F., T. E., E. F. T., S. F. și T. E..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.06.2013.

Președinte,

A. M. P.

Judecător,

C. D.

Judecător,

M. C.-E.

Grefier,

M. L.

red.C.D.

dact.C.E.C./2 exp.

26.06.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1623/2013. Tribunalul ARGEŞ