Pretenţii. Sentința nr. 186/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 186/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 411/109/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 186/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Grefier Florinița Z. D.
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea civilă privind pe reclamanții F. L., N. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții-perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 03.02.2010, reclamanții F. L., N. M. au chemat în judecată pe pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor în cuantum de 2.250.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a condamnării autorilor lor.
La termenul din data de 15.09.2011 judecarea cauzei a fost suspendată în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, întrucât niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii.
Potrivit art.248 alin.1 Cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
Întrucât, de la data de 15.09.2011, când s-a dispus suspendarea judecării cauzei și până la termenul de astăzi, a trecut o perioadă mai mare decât termenul de 1 an prevăzut de art.248 alin.1 Cod pr.civilă, în baza acestor dispoziții legale, urmează ca tribunalul să constate perimată acțiunea .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea privind pe reclamanții F. L., N. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.06.2013.
Președinte, C. B. | ||
Grefier, Florinița Z. D. |
red.C.B.
dact.C.E.C./2 exp.
01.07.2013.
← Fond funciar. Decizia nr. 384/2013. Tribunalul ARGEŞ | Partaj judiciar. Decizia nr. 50/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|