Fond funciar. Decizia nr. 1824/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1824/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 470/214/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1824/2013

Ședința publică de la 02 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Judecător C. B.

Judecător M. D. B.

Grefier R. N.

S-au luat în examinare, pentru solutionare, recursurile declarate de reclamantii B. C., D. C. și de pârâtii C. C. S., C. C. M., C. V. împotriva sentinței civile nr 592/22.05.2012 pronunțată de Judecătoria Costesti, intimati fiind pârâtii C. J. DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, C. L. DE FOND FUNCIAR R., C. M., M. I. (ANIȘOARA ), C. F. TANIUȘA, A. A. E., V. C. M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, dezbaterile asupra recursurilor au avut loc la data de 13.06.2013 si sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL:

Asupra recursurilor civile de față, deliberând constată următoarele:

La data de 01.03.2010, petentul, C. T., a formulat plângere împotriva hotărârii nr 1219/9.10.2009, emisă de către C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ mentionând că s-a emis o hotărâre cu nr. 480/18.04.2002, la solicitarea vărului său, C. D. M., privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 18 ha, ce a aparținut bunicului petentului, D. V. I..

S-a arătat că la baza cererii de reconstituire a stat decizia penală nr. 1737/14.06.1951, prin care s-a dispus confiscarea suprafeței de 27 ha, de la autorul, D. V. I..iar din fosta proprietate s-a restituit unchiului petentului terenul de 9 ha, rămânând o diferență de 18 ha.

Petentul a apreciat că hotărârea nr. 480/2002 este corectă, de asemenea că a fost pus în posesia terenului, pe care l-a dat în arendă unor societăți iar prin hotărârea nr. 1219/2009 i se tulbură posesia terenului, ce-l deține de 8 ani.

Petentul a mai cerut să se dispună întocmirea titlului, în conformitate cu hotărârea nr 480/2002 și oprirea formalităților de eliberare a actului de proprietate, potrivit hotărârii nr. 1219/2009.

La data de 26.09.2010, petentul și-a completat acțiunea, cerând emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 7, 5 ha – pădure ( fila 24).

La data de 14.05.2010, completându-și din nou acțiunea, petentul a solicitat să se constate nulitatea titlului de proprietate cu nr. 25/2006, anularea hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș cu nr. 33/2006 și restituirea terenului forestier, ce i se cuvine ( filele 46).

Prin cererea de la fila 90, petentul și-a extins cadrul procesul subiectiv pasiv, chemând-o în judecată și pe intimata, C. M..

La data de 7.01.2011, reclamantul, în contradictoriu și cu pârâții, M. I., C. F. TANIUȘA, C. C. S., C. C. M., C. V., A. A. E., V. C. M. și C. M., a solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenurilor menționate în hotărârile Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar cu nr . 480/2002 și nr. 1689/14.10.2004 ( filele 104-105).

Întrucât decesul reclamantului a intervenit în timpul soluționării cauzei, fila 142, acțiunea a fost continuată de către moștenitoarele acestuia, la cererea lor, B. C. și D. C. ( fila 141).

Prin încheierea de ședință din 1.04.2011, li s-a pus în vedere celor două reclamante să precizeze cu claritate obiectul tuturor cererilor formulate, sub sancțiunea suspendării cauzei prev. de art 1551 C.pr.civ.

Și pârâții-reclamanți, C. V., C. M.-C., C. GH. C.- S., au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase la decesul autorului, D. I. ( filele 150-151).

La data de 6.05.2011, s-a dispus disjungerea acestei cereri și s-a constituit un nou dosar ( fila 177).

Prin aceeași încheiere, s-a luat act de renunțarea reclamantelor la judecarea cererii având ca obiect ieșirea din indiviziune și, în temeiul art 1551 C.pr.civ., s-a suspendat soluționarea celorlalte cereri ( fila 177).

La data de 22.11.2011, la cererea reclamantelor, cauza a fost repusă pe rol.

Conformându-se dispozițiilor anterioare ale instanței, reclamantele și-au precizat acțiunea, solicitând, în contradictoriu cu pârâții, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR R., M. I. (ANIȘOARA), C. F. TANIUȘA, C. C. S., C. C.-M.,C. V., A. A. E., V. C. M. și C. M.:

1. - constatarea nulității absolute a hotărârii cu nr. 1219/9.10.2009;

2. – constatarea nulității absolute a procesului verbal de punere în posesie cu nr. 778/19.02.2010, emis în aplicarea hotărârii de mai sus;

3.- rectificarea titlului de proprietate cu nr. 25/14.11.2006, emis pe numele autorului, D. V. I., prin includerea numelui tatălui lor în cuprinsul acestuia;

4.- obligarea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș la emiterea titlurilor de proprietate, pentru suprafețele specificate-n hotărârile de validare cu nr. 480/18.04.2002 ( 18 ha), nr 868/20.03.2003 ( 7,5 ha, teren cu vegetație forestieră) și nr. 1689/2004 ( 7,5 – teren cu vegetație forestieră) ;

5. - obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar R. la întocmirea procesului - verbal pentru suprafața de 18 ha;

6. –obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele cererii, s-a menționat faptul că autorul, D. V. I. a deținut în proprietate suprafața totală de 38 ha, conform rolului agricol din perioada 1942-1947.

S-a precizat că, prin decizia penală nr. 1737/14.06.1951, pronunțată de Tribunalul București, secția penală, s-a dispus confiscarea suprafeței de 27 ha, din patrimoniul autorului, D. V. I..

S-au indicat și moștenitorii acestui autor, decedat în anul 1957, D. Z. ( soția), C. M., M. A., C. D. și D. G. ( descendenți de gradul I).

S-au enumerat și ceilalți succesori ai fiilor defunctului, care au decedat ulterior.

C. C. S., C. C. M. și C. G. ( fiul defunctei C. M.), M. M. și C. F. Taniușa sunt moștenitoarele defunctului, M. G. ( fiul autoarei, M. A.).

M. I. este fiica aceleiași autoare, M. A..

C. M., A. A. E. și V. M. C. sunt moștenitoarele defunctului, C. M. ( fiul autoarei C. D.).

D. G. a decedat în anul 1999, fără a avea descendenți sau soție supraviețuitoare.

S-a specificat că s-au formulat mai multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, înregistrate sub nr 182/9.03.1998 ( pentru suprafața de 27 ha, teren arabil), nr 562/3.04.1998 ( pentru suprafața de 38 ha, teren agricol și păduri).

S-a arătat că, în urma acestor cereri, s-au emis hotărârile de validare cu nr. 480/18.04.2002 pentru suprafața de 18 ha, teren arabil ; nr 868/20.03.2003, pentru suprafața de 7,5 ha, teren forestier și nr. 1689/14.10.2009, pentru suprafața de 7,5 ha, teren forestier.

Reclamantele au considerat că hotărârea nr. 480/2002 a fost corectată în mod nelegal, prin includerea unor noi persoane ( C. M. și C. G.) și eliminarea altor persoane ( C. D., M. A. și D. G.).

Pentru acestea din urmă s-a emis o nouă hotărâre cu nr. 1219/9.10.2009, a cărei nulitate absolută au solicitat-o în cauza de față.

Reclamantele au susținut că nu au fost formulate cereri de reconstituire de către C. G. și C. M..

S-a menționat că titlul cu nr 25/14.11.2006, a fost emis în mod nelegal pe numele unei singure moștenitoare, C. M., deși și alți succesori ai autorului comun, D. V. I., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

S-a mai precizat că de la data emiterii hotărârilor de validare cu nr 480/2002, nr 868/2003 și nr 1689/2004 și până-n prezent, nu s-au emis titluri de proprietate și procese-verbale de punere în posesie.

În scopul soluționării cauzei, s-au depus în copie înscrisuri și s-au solicitat relații de la C. Locală de Fond Funciar R..

În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria Costesti prin sentinta civilă nr. 802/10 august 2012 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a obligat C. Judeteană de Fond Funciar Arges la emiterea titlurilor de proprietate pentru suprafețele de 18 ha, 7,5 ha-teren cu vegetație forestieră( conform HCJ nr.868/2003) și 7,5 ha - teren cu vegetație forestieră ( potrivit HCJ nr.1689/2004), a respins celelalte cereri si a obligat C. Județeană de Fond Funciar Argeș la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, către reclamante.

Pentru a pronunta această solutie prima instantă a retinut că prin hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar cu nr. 480/18.04.2002, s-a validat propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar R. referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 18 ha, în patrimoniul moștenitorilor autorului, Dumuitrescu V. I., C. D., C. T., M. A., D. I. G. ( anexa nr 38) – fila 255.

Prin hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș cu nr 1219/9.10.2009, s-a dispus rectificarea poziției nr. 5 din cadrul anexei nr. 38 a hotărârii nr. 480/18.04.2002, în sensul scrierii corecte a numelor moștenitorilor autorului, D. V. I.: C. D M., C. T. și C. G. 8 fila 250).

În adresa nr. 861/15.03.2012, C. Locală de Fond Funciar R. a menționat motivul pentru care s-a procedat la modificarea anexei nr. 38.

Astfel, au fost reevaluate cererile de reconstituire a dreptului de proprietate și s-a constatat că acestea nu au fost semnate sau formulate de către persoanele în beneficiul cărora s-au efectuat inițial propuneri de validare.

Potrivit art. 11 alin 3 din Legea nr 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se realizează numai la cererea celor îndreptățiți.

C. Locală de Fond Funciar R. a evidențiat faptul că doar D. G. și C. D. au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autorului, D. V. I..

În aceeași adresă, s-a specificat faptul că în hotărârea nr. 1219/2009 au fost trecuți succesorii defunctului, D. G., nominalizați în certificatul de moștenitor cu nr. 17/8.03.2000, emis de Biroul Notarului Public M. V. L. :C. D M., C. N T. și C. M G. ( f.32)

Instanța a constatat că în ambele anexe de validare, este înscris numele autorului reclamantelor, C. T., aspect care evidențiază și lipsa interesului în inițierea cererii în anularea hotărârii cu nr. 1219/2009 întrucât acesta trebuie să fie personal și nu în folosul unor terțe persoane

Așadar, instanța a respins cererile privind constatarea nulității absolute a hotărârii nr.1219/2009 și a procesului verbal de punere în posesie cu nr. 778/19.02.2010, întocmit în aplicarea acesteia.

Instanța a mai reținut că doar C. M., în calitate de soție supraviețuitoare a formulat cerere de reconstituire a terenului de 11 ha – pădure, ce a aparținut părinților și bunicilor soțului ei, C. M., astfel că, în mod corect titlul cu nr 25/14.11.2006 a fost eliberat doar în beneficiul acesteia ( fila 251), pentru suprafața respectivă.

În consecință, s-a respins și cererea referitoare la rectificarea titlului, prin includerea și a numelui autorului reclamantelor, C. T. în cuprinsul acestui act.

Instanța a subliniat și faptul că prin alte două hotărâri emise de către C. Județeană de Fond Funciar cu nr. 1689/14.10.2004 ( fila 259) și nr. 868/20.03.2003 (filele 62-64), s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră, ce măsoară în total 15 ha ( în anexa fiecărui act fiind specificată suprafața de 7,5 ha), în patrimoniul moștenitorilor autorului, D. V. I., printre care se numără și autorul reclamantelor, C. T..

Cele două terenuri, de 7,5 ha fieare, au fost atribuite în posesia titularilor reconstituirii dreptului de proprietate așa cum rezultă din procesele verbale de la filele 29 și 30.

Și pentru suprafața de 18 ha, teren arabil, au fost întocmite fișa cu date pentru titlu de proprietate ( fila 28), procesul-verbal de punere în posesie cu nr. 778/19.02.2010 ( fila 155) și planul de amplasament și delimitare al corpului de proprietate ( fila 158).

În aceste condiții, cererea privind obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar R. la emiterea procesului verbal pentru cele 18 ha nu se justifică, urmând a fi respinsă.

Întrucât nu au fost întocmite și titlurile de proprietate pentru toate suprafețele validate, instanța de fond a considerat că solicitarea reclamantelor constând în obligarea Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar la realizarea acestei operațiuni, este întemeiată, având în vedere dispozițiile art . 6 lit.f din Regulamentul aprobat prin H.G. nr 890/2005.

Împotriva sentintei civile sus mentionate au declarat recurs reclamantele B. C. si D. C. precum si pârâtii Crângus C. M., Crângus V. si C. C. S. .

În recursul lor reclamantele au criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie în sensul motivului prev de art. 304 pct.9 C. pr. civ.

Au arătat recurentele că în cererea lor au arătat că cele două Hotărâri de validare cu nr. 1219/09.10.2009 si nr. 480/18.04.2002 au ca beneficiar al reconstituirii si pe tatăl acestora Crângus T., iar dreptul lui de a beneficia de prevederile legilor fondului funciar nu a fost contestat niciodată însă prin modificarea mostenitorilor defunctului D. V. I. s-au modificat în realitate si cotele ce se cuvin fiecăruia dintre mostenitorii în viată la această dată, astfel că prin modificarea Hotărârii nr. 480/2002 scade cota ce se cuvenea tatălui recurentelor din terenurile ce au format obiectul reconstituirii, motiv pentru care acestea justifică interesul în promovarea cererii. Au arătat recurentele că potrivit hotărârii de validare nr. 480/2002 Crângus T. vine la mostenirea lui D. V. I. prin reprezentarea mamei sale Crângus M., fiica lui D. V. I., culegând partea ce se cuvenea acesteia, însă vine si la mostenirea lui D. G. decedat în anul 1999 în nume propriu în calitate de nepot .În urma rectificării Hotărârii de validare nr. 480/2002 prin Hotărârea nr. 1219/2009 tatăl recurentelor vine la mostenire numai pentru D. G..

Au mai arătat recurentele reclamante că de pe urma autorului D. V. I. au fost formulate mai multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate astfel, cererea nr. 182/09.03.1998 pentru suprafata de 27 ha teren arabil, izlaz si păduri din decizia penală nr. 1737/14.06.1951 pentru mostenitorii: C. St. D., Crângus T., M. A. si D. I. G. precum si cererea nr. 562/03.04.1998 pentru suprafata ade 38 ha teren agricol si pădure formulată de D. G. în nume propriu ca mostenitor al lui D. V. I., în total fiind depuse cereri de reconstituire de către mostenitorii lui D. V. I. pentru suprafata de 65 ha teren arabil si păduri . Prin cele trei hotărâri ale comisiei judetene s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 18 ha teren arabil, 15 ha peten pădure, în total 43 ha rămânând un rest de 22 ha teren pe care C. Locală de Fond Funciar R. îl consideră ca făcând într-adevăr parte din mostenirea lui D. V. I. alături de cele deja reconstituite. Titlul de proprietate nr. 25/14.11.2006 pentru suprafata de 11 ha a fost emis pe numele autorului D. V. I. pentru un singur mostenitor si anume C. M. desi existau două cereri anterioare prin care si alti mostenitori solicitaseră suprafete de teren forestier altele decât cele pentru care au fost emise hotărârile de validare mentionate anterior. S-a solicitat rectificarea titlului de proprietate în sensul introducerii ca mostenitor a tatălui recurentelor Crângus T..

În ceea ce priveste Hotărârea nr. 1219/2009 a CJAFF s-a arătat că aceasta este nelegală pentru că niciuna dintre legile fondului funciar nu permite o rectificare de asemenea natură fiind în afara cadrului legal iar orice modificare a hotărârii intră potrivit art. 55 din Legea nr. 18/1991 doar în competenta instantei, în plus potrivit prev. art. 2 alin.1 din HG nr. 1832/2005 nu mai pot face obiectul unor modificări actele emise în baza legilor fondului funciar care nu au fost atacate în termen legal . În cazul de fată C. Judeteană Arges a modificat propria hotărâre la cca 7 ani diferentă perturbând circuitul civil iar procesul verbal de punere în posesie nr. 778/19.02.2010 a fost încheiat în considerarea hotărârii nr. 1219/2009 fiind subsecvent actului principal respectiv hotărârii sus arătate, de asemenea prin Hotărârea nr. 1219/2009 se rectifică Hotărârea nr. 480/2002 în ceea ce priveste pe recurente însă aceasta se referă la anexa 38 pe când recurentele sunt evidentiate în anexa 38 care astfel a rămas neschimbată.

În recursul lor pârâtii pârâtii Crângus C. M., Crângus V. si C. C. S. au criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie în sensul motivului prev. de art. 7 si 9 C. pr. civ. arătând că în dispozitivul sentintei s-a omis a se arăta că terenul de 18 ha are categorie de folosintă arabil fiind omisă si mentionarea mostenitorilor autorului D. V. I. respectiv C. D., M. A., Crângus M. si D. G., prin urmare ar trebui trecuti cei patru mostenitori ai titularului.

Au arătat recurentii pârâti în cadrul celei de a doua critici aduse sentintei că desi actiunea precizată a continut un număr de 6 capete de cerere instanta de fond a analizat numai o parte dintre acestea pentru restul făcând mentiunea potrivit formulei „ respinge celelalte cereri” formulare ce echivalează cu nepronuntarea .

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instantă de fond .

Comisisa Locală R. de Fond Funciar a depus la dosar întâmpinare arătând în esentă că nu este vorba de două terenuri de fond forestire în suprafată de 7,5 ci de o singură suprafată de 7,50 ha.

La dosar au fost depuse precizări de către reclamante si cerere precizatoare ; cererea nr. 805/11.04.2007; cererea nr. 938/15.05.2007; cererea nr. 173/23.01.2008; cererea nr. 3386/11.12.2000; cererea nr. 3387/2008; contract de arendă locator ; adeverintă nr. 1498/2002 a Primăiei Comunei R.; proces verbal nr. 41/24.11.2004; cererea nr. 182/09.03.1998; Certificatul de Mostenitor nr. 41/18.09.2003 ;certificatul de Mostenitor nr. 42/18.09.2003; Contract de Cesionare de drepturi litigioase;

Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă recurată prin prisma criticilor formulate de recurentele reclamante B. C. si D. C. tribunalul constată că recursul este fondat.

Astfel, prin actul de învestire a instantei petentul Crângus T. ( autorul reclamantelor ) a formulat plângere împotriva hotărârii nr. 1219/9.10.2009, emisă de către CJAFF mentionând că s-a emis o hotărâre cu nr. 480/18.04.2002, la solicitarea vărului său, C. D. M., privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 18 ha, ce a aparținut bunicului petentului, D. V. I., la baza cererii de reconstituire fiind decizia penală nr. 1737/14.06.1951, prin care s-a dispus confiscarea suprafeței de 27 ha, de la autorul, D. V. I.., din fosta proprietate restituindu-se unchiului petentului terenul de 9 ha, rămânând o diferență de 18 ha.

Petentul a apreciat că hotărârea nr. 480/2002 este corectă, de asemenea că a fost pus în posesia terenului, pe care l-a dat în arendă unor societăți iar prin hotărârea nr. 1219/2009 i se tulbură posesia terenului, ce-l deține de 8 ani solicitând astfel întocmirea titlului, în conformitate cu hotărârea nr. 480/2002 și oprirea formalităților de eliberare a actului de proprietate, potrivit hotărârii nr. 1219/2009.

Urmare a decesului reclamantului Crângus T. au fost introduse în cauză mostenitorii acestuia, recurentele reclamante care au precizat actiunea solicitând: constatarea nulității absolute a hotărârii cu nr. 1219/9.10.2009; constatarea nulității absolute a procesului verbal de punere în posesie cu nr. 778/19.02.2010, emis în aplicarea hotărârii de mai sus; rectificarea titlului de proprietate cu nr. 25/14.11.2006, emis pe numele autorului, D. V. I., prin includerea numelui tatălui lor în cuprinsul acestuia; obligarea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș la emiterea titlurilor de proprietate, pentru suprafețele specificate-n hotărârile de validare cu nr. 480/18.04.2002 ( 18 ha), nr 868/20.03.2003 ( 7,5 ha, teren cu vegetație forestieră) și nr. 1689/2004 ( 7,5 – teren cu vegetație forestieră) ; obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar R. la întocmirea procesului - verbal pentru suprafața de 18 ha;obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prima si cea de a treia critică adusă sentintei civile recurate constând în aceea că prin modificarea Hotărârii nr. 480/2002 scade cota ce se cuvenea tatălui recurentelor, Crîngus T., din terenurile ce au format obiectul reconstituirii si de asemenea că pârâta C. Judeteană Arges de Fond Funciar nu putea modifica propria hotărâre, calea legală fiind aceea a plângerii prevăzute de lege, sunt întemeiate întrucât, pe de o parte, din actele depuse la dosar rezultă că prin Hotărârea nr. 480/18.04.2002 a Comisiei Judetene Arges de Fond Funciar, a fost reconstituit dreptul de proprietate autorului D. V, I. cu mostenitorii C. D., Crîngus T., M. A. si D. I G. pentru suprafata de 18 ha teren reconstituit potrivit anexei 38 – filele 3 si 4 dosar fond - .

Ulterior, prin Hotărârea nr. 1219/09.10.2009 aceeasi Comisie Judeteană Arges de Fond Funciar a dispus corectarea Anexei nr. 38 pozitia 5 din Hotărârea nr. 480/2002 în sensul scrierii corecte a numelui mostenitorilor astfel: autor D. V. I. cu mostenitorii C. D. M., Crîngus T. si Crîngus G. - fila 5 dosar fond-.

Se constată însă că desi se referă la o corectare a anexei nr. 38 pozitia 5 cea de a doua hotărâre a comisiei judetene aduce modificări de substantă primei hotărîri cu implicatii importante asupra dreptului de proprietate si asupra cotei cuvenite mostenitorilor autorului D. V. I.. Astfel, în ceea ce priveste pe autorul recurentelor reclamante, Crîngus I., se constată că în cazul primei hotărâri de validare acesta vine la mostenirea autorului atât în calitate de fiu al defunctei Crîngus M. – fiica defunctului D. V. I. - cât si în calitate de nepot al defunctului D. G. ceea ce nu se mai regăseste în cazul celei de-a doua hotărâri, contestate în care vine numai la mostenirea defunctului D. G. .

Pe de altă parte, potrivit teoriei de drept comun a irevocabilitatii actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdictionale, odata ce un act a fost emis, el nu mai poate fi retractat de catre partea emitenta, ci poate fi desfiintat doar prin intermediul instantei judecatoresti.

C. Judeteană Arges de Fond Funciar nu mai avea posibilitatea legala de a reveni asupra hotărârii initiale si de a stabili o altă categorie de mostenitori ai autorului pentru că cei initial stabiliti prin emiterea primei hotărâri au dobândit un bun în sensul dispozitiilor art.1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta CEDO. În jurisprudenta CEDO s-a largit acceptiunea notiunii de bun si s-a stabilit că aceasta cuprinde nu numai drepturile de proprietate si alte drepturi reale, ci si drepturile de creantă, chiar interesele economice si sperantele legitime cu anumite limitări.

Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului - conform aceleiasi jurisprudente CEDO - este principiul securitatii raporturilor juridice, or, în spetă, revocarea actului juridic civil reprezentat de Hotărârea nr. 480/18.04.2002 prin care intimata a stabilit îndreptatirea mostenitorilor autorului D. V. I. la suprafata de 18 ha teren arabil - printr-un act ulterior, în spetă Hotărârea nr. 1219/09.10.2009 care modifică drepturi recunoscute initial înseamnă o încălcare a principiului securitătii raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente tribunalul retinând si prevederile art. 304 pct.9 si 312 C. pr. civ. va admite recursul reclamantelor si va modifica sentinta în sensul că va admite actiunea si va anula Hotărârea nr. 1219/09.10.2009 a Comisiei Judetene Arges de Fond Funciar cu consecinta mentinerii Hotărârii nr. 480/18.04.2002 a aceleiasi comisii.

În ceea ce priveste critica referitoare la suprafata de 11 ha teren pădure pentru care se sutine că gresit instanta de fond a retinut că numai sotia supravietuitoare C. M. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate si astfel gresit a retinut că titlul de proprietate cu nr. 25/14.11.2006 a fost eliberat corect doar în beneficiul acesteia, tribunalul o priveste ca neîntemeiată urmând a o respinge cu consecinta mentinerii dispozitiilor stabilite de prima instanta întrucât, în aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate al defunctului D. V. I. cu mostenitor C. M. pentru suprafata de 11.000 mp teren cu vegetatie forestieră pe teritoriul localitătii Negrasi judetul Arges sens în care a fost eliberat titlul de proprietate nr. 25/14.11.2006 – fila 48 dosar fond – .

La fila 83 a dosarului de fond se constată că a fost depusă cererea formulată de C. M. si înregistrată sub nr. 305/30.11.2005 prin care aceasta în calitate de sotie supravietuitoare a lui C. M., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurii ce-i revine sotului său de la părintii si bunicii acestuia, C. St. D. si D. V. I., cerere ce a fost validată de C. Judeteană Arges si astfel emis titlul de proprietate contestat, aspect pe care corect l-a retinut si instanta de fond care astfel corect a retinut că titlul de proprietate sus arătat a fost eliberat în mod corect în beneficiul sotiei supravietuitoare C. M. pentru suprafata arătată, critica recurentelor sub aspectul învederat fiind privită ca neîntemeiată.

De aceea tribunalul, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 304 pct.7 si 9 C. pr. civ. văzând si art. 312 C. pr. civ. va admite recursul reclamantelor, va modifica sentinta si va admite actiunea cu consecinta anulării Hotărârii nr. 1219/09.10.2009 a Comisiei Judetene Arges de Fond Funciar urmând a mentine în rest sentinta.

În ceea ce priveste recursul pârâtilor Crângus C. M., Crângus V. si C. C. S., tribunalul retine că prima critică adusă sentintei referitoare la faptul că în dispozitivul sentintei s-a omis a se arăta că terenul de 18 ha are categorie de folosintă arabil fiind omisă si mentionarea mostenitorilor autorului D. V. I. respectiv C. D., M. A., Crângus M. si D. G., astfel că ar trebui trecuti cei patru mostenitori ai titularului se priveste ca neîntemeiată pe de o parte pentru că suprafata de 18 ha teren are categoria de folosintă arabil asa cum rezultă cu claritate din cuprinsul hotărârii de validare si cum se retine si în considerentele hotărârii recurate, iar pe de altă parte critica ce vizează eventuale nemultumiri privind pe mostenitorii defunctului D. V. I. nu poate fi analizată la cererea recurentilor de fată în conditiile în care mostenitorii vizati nu au înteles să critice hotărârea sub acest aspect si astfel nu au formulat recurs în care să sustină această critică.

Si cea de a doua critică adusă de pârâti sentintei în sensul că desi actiunea precizată a continut un număr de 6 capete de cerere instanta de fond a analizat numai o parte dintre acestea pentru restul făcând mentiunea potrivit formulei „ respinge celelalte cereri” formulare ce echivalează cu nepronuntarea, se priveste ca neîntemeiată întrucât pe de o parte desi critica aceasta interesa în mod direct pe reclamante ca semnatare ale actului de învestire a instantei, acestea nu au invocat-o si astfel nu au învederat instantei nemultumiri legate de modul de solutionare a capetelor de cerere cu care a fost învestită iar pe de altă parte recurentii de fată nu au arătat o eventuală vătămare produsă lor prin modalitatea în care instanta de fond a rezolvat actiunea reclamantelor sub aspectul învederat, în plus partea care declară recurs trebuie să justifice interes în exercitarea căii de atac ceea ce nu este cazul în spetă asa încât tribunalul, în raport de considerentele arătate si retinând că sentinta civilă recurată este temeinică si legală o va mentine iar în temeiul art. 304 pct.9 si 312 C. pr. civ. va respinge recursul pârâtilor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele B. C. si D. C. împotriva sentintei civile nr. 592/22.05.2012 pronuntată de Judecătoria Costesti în dosarul civil nr._ intimati fiind pârâtii C. C. S. ; CRÎNGUS C. M.; CRÂNGUS V. ;C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR R., M. I. (ANIȘOARA), C. F. TANIUȘA, A. A. E., V. C. M. și C. M. .

Modifică sentinta în sensul că admite actiunea si anulează Hotărârea nr. 1219/09.10.2012 a Comisiei Judetene Arges de Fond Funciar.

Mentine în rest sentinta.

Respinge recursul pârâtilor Crângus C. M., rângus V. si C. C. S. ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 02 Iulie 2013 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.

Președinte,

A. D.

Judecător,

C. B.

Judecător,

M. D. B.

Grefier,

R. N.

Tehnored.AD/2 ex/16.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1824/2013. Tribunalul ARGEŞ