Fond funciar. Decizia nr. 826/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 826/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 3124/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 826/2013

Ședința publică de la 27 Martie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE MIHAELA BADEA, judecător

Judecător I. P.

Judecător M. P.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva sentintei civile nr. 7621/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ intimati fiind pârâtele C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI UDA, C. L. DE FOND FUNCIAR A PREFECTURII JUDETULUI ARGES, având ca obiect „fond funciar oblig. de a face”.

La apelul nominal facut în sedință publică a răspuns recurentul-reclamant, personal, lipsă fiind intimatele-pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei s-a depus de către recurentul-reclamant, la data de 15 03 2013 o completare a motivelor de recurs.

Recurentul-reclamant arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Tribunalul constată că prezenta cale de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în raport de prevederile art. 161 din Legea nr. 146/1997 și invocă nulitatea motivelor de recurs depuse la dosar la data de 15 03 2013 și acorda cuvântul atât asupra acestei excepții cît și pe fond.

Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 22.02.2012 sub nr._, reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Uda și C. Judeteana de Fond Funciar Argeș a solicitat întocmirea documentației pentru modificarea suprafețelor din titlului de proprietate nr._/19.08.1994 din punctele „Poiana Mirchi” și „B.”.

În motivare, reclamantul a arătat că în executarea sentinței civile nr. 744/2010 s-a procedat la măsurătoarea cadastrală, exactă a suprafețelor de teren din titlul de proprietate menționat rezultând în punctul „Poiana Mirchi” suprafața de 1239 mp pășune față de 2200 mp în TP, iar în pct. „B.” suprafața de 4200 mp fânețe și pășune, față de 1600 mp fânețe și 1600 mp pășune în TP.

A susținut reclamantul că este necesară modificarea suprafețelor din titlul de proprietate întrucât nu poate înscrie terenul în cartea funciară. Procesele verbale de punere în posesie pe care le-a primit sunt acte necesare, dar nu suficiente pentru acest lucru.

Reclamantul a solicitat, de asemenea, întocmirea documentației pentru emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafețele de pădure, pentru care CLFF Uda i-a înmânat proces verbal de punere în posesie, pe vechiul amplasament. A precizat că după măsurătoarea cadastrală a rezultat suprafața de 6223 mp, față de 6240 mp, respectiv 5151 mp, față de 6200 mp.

În drept, nu s-au invocat dispoziții legale.

Prin sentința civilă nr. 7621/2012 a Judecătoriei Pitești a fost admisă cererea și s-a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/1994 și emiterea unui nou titlu de proprietate în conformitate cu procesul verbal de punere în posesie nr. 1092/2011 și 1795/2011.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin titlului de proprietate nr._/19.08.1994 a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea autorului reclamantului, S. N. M., asupra unei suprafețe totale de teren de 1 ha și 3600 mp, printre care, suprafața de 2200 mp în punctul „Poiana Mirchi” și suprafețele de 1600 mp fânețe și 1600 mp pășune în pct. „B.” (f. 8).

Prin sentința civilă nr. 744/25.01.2010 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ a fost obligată pârâta C. Locală de Fond Funciar Uda să-l valideze pe reclamantul S. I., pentru suprafața de 6240 mp teren cu vegetație forestieră pe vechiul amplasament situat în pct.”Poiana Mirchii”, zis D. Târgului, și în pct.”B.” cu 6200 mp teren, cu vegetație forestieră, în total reclamantul –petent având dreptul să i se reconstituie pentru suprafața totală de 6240 mp pădure, aflată în punctele arătate, dar și pentru suprafața de 1000 mp pădure cu salcâmi, pe vechiul amplasament situat în pct.”Fierata”, toate situate în extravilanul comunei Uda, județ Argeș (f. 9, 10).

În urma măsurătorilor cadastrale a rezultat în punctul „Poiana Mirchi” suprafața de 1239 mp pășune față de 2200 mp în TP, în pct. „B.” suprafața de 4200 mp fânețe și pășune, față de 3200 mp (1600 mp fânețe și 1600 mp pășune) în TP (f. 18, 19). În ceea ce privește terenurile din sentința civilă nr. 744/25.01.2010 a rezultat suprafața de 6223 mp în pct. ”Poiana Mirchii”, față de 6240 mp, respectiv 5151 mp, în pct. „B.” față de 6200 mp (f. 20, 21).

Ulterior, C. Locală de Fond Funciar Uda a emis procesul verbal de punere în posesie nr. 1092/02.05.2011 pentru terenul de 1239 mp pășune din punctul „Poiana Mirchi” și terenul de 4200 mp fânețe și pășune din pct. „B.” (f. 16).

De asemenea, a emis procesul verbal de punere în posesie nr. 1795/21.06.2011 pentru terenul de 6223 mp din pct. ”Poiana Mirchii” și 5151 mp din pct. ”B.” (f. 17).

Din adresa nr. 9214/20.08.2012 emisă de OCPI Argeș rezultă că nu există o solicitare din partea Comisiei Locale de Fond Funciar Uda pentru redactarea titlurilor de proprietate în baza sentinței civile nr. 744/25.01.2010 și a proceselor verbale de punere în posesie nr. 1092/02.05.2011 și nr. 1795/21.06.2011 (f. 53).

În ceea ce privește terenul arabil reconstituit reclamantului prin titlul de proprietate nr._/19.08.1994 în punctele „Poiana Mirchi” și „B.”, instanța apreciază că se impune modificarea acestui titlu de proprietate, prin consemnarea suprafețelor exacte rezultate în aceste puncte din documentația cadastrală (f. 18, 19), și anume suprafața de 1239 mp pășune în punctul „Poiana Mirchi” și terenul de 4200 mp fânețe și pășune în pct. „B.”, așa cum rezultă și din procesul verbal de punere în posesie nr. 1092/02.05.2011 (f. 16).

Referitor la terenul cu vegetație forestieră pentru care se solicită emiterea titlului de proprietate, instanța, având în vedere sentința civilă nr. 744/25.01.2010 prin care reclamantului i s-a recunoscut dreptul de a fi validat pentru reconstituire și procesul verbal de punere în posesie nr. 1795 emis de CLFF Uda la data de 21.06.2011, în baza acestei hotărâri judecătorești și în urma efectuării măsurătorilor cadastrale așa cum rezultată din documentația cadastrală aflată la filele 20 și 21 din dosar, instanța constată că se impune emiterea titlului de proprietate, ca act finalizator al procedurii de stabilire a dreptului de proprietate, pentru suprafețele de teren cu vegetație forestieră de 6223 mp din pct. ”Poiana Mirchii” și de 5151 mp din pct. ”B.”

Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 7621/2012 a Judecătoriei Pitești a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând însă motive străine de cauză.

Analizând recursul tribunalul constată că este nefondat, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală fiind în concordanță cu cele solicitate de către reclamant și întrucât acțiunea i-a fost admisă promovarea recursului este și lipsită de interes.

Prin titlul de proprietate nr._/1994 a fost reconstituit dreptul de proprietate autorului reclamantului S. M. pentru suprafața de 1 ha și 3600 m.p, din care 2200 m.p. în pct. „ Poiana Mirchii” și 1600 m.p păsune în pct. „ B..

În urma măsurătorilor în punctul Poiana Mirchii a rezultat 1230 m.p față de 2200 m.p, trecut în titlul de proprietate iar în pct. B. 4200 m.p față de 3200 m.p, astfel că ulterior C. Locală de Fond Funciar Uda a emis proces verbal de punere în posesie 1092/2011 pentru 1239 m.p. păsune și 4200 m.p, pct. B., așa cum era corect, astfel că s-a apreciat asupra modificării titlului de proprietate pentru suprafețele echivalente în procesul verbal de mai sus.

În ceea ce privește terenul cu vegetație forestieră pentru care se solicită emiterea titlului de proprietate conform s.c.744/2010 prin care recurentului i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru 6223 m.p respectiv 5151 m.p, astfel încât în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a obligat C. Locală de Fond Funciar Uda la emiterea titlului de proprietate pentru aceste suprafețe de mai sus, respectiv 6223 m.p Poiana Mirchii și 5151 m.p pct. B..

Pentru toate aceste considerente întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în baza disp.art.312 C.pr.civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva sentintei civile nr. 7621/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ intimati fiind pârâtele C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI UDA, C. L. DE FOND FUNCIAR A PREFECTURII JUDETULUI ARGES ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27 03 2013, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.

Președinte,

M. B.

Judecător,

I. P.

Judecător,

M. P.

Grefier,

E. R.

red MB

dact E.N. 07 Mai 2013/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 826/2013. Tribunalul ARGEŞ