Rezoluţiune contract. Decizia nr. 17/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 14442/280/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 17/2013

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Judecător E. V.

Judecător G. D. N.

Grefier G. G.

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de reclamantul G. N., împotriva sentinței civile nr.6216 din data de 22.06.2012 pronunțată de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimat-pârât fiind G. A., având ca obiect ”rezoluțiune contract”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclmant personal, lipsind intimatul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Recurentul-reclamant arată la interpelarea instanței că, Ginerică I. a decedat la aproximativ 4-5 ani de la decesul mamei sale N. C..

Tribunalul ia act de precizarea formulată de recurentul-reclamant G. Nicușor la acest termen de judecată, în sensul că, Ginerică I. a decedat la aproximativ 4-5 ani de la decesul mamei sale N. C..

Recurentul-reclamant arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond asupra recursului.

Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, potrivit motivelor depuse în scris la dosar și pe care le susține.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față ;

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 21.07.2011 sub nr._ reclamantul G. Nicușor a chemat în judecată pe pârâtul G. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 5732/28.10.1997 la BNP P. E. cu restituirea părții din moștenire ce se cuvenea mamei sale, ca și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin contractul de întreținere cu numărul de mai sus, au fost înstrăinate și bunuri care îi aparțineau mamei sale N. C., moștenite de la tatăl acesteia, însă pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, nu a avut grija de aceasta nu a prestat întreținere, lăsând-o să moară la spital. Pretinde reclamantul că actul nu a fost semnat de autoarea sa, în măsura în care aceasta se afla internată la spital, fiind bolnavă.

A atașat acțiunii o . înscrisuri.

La termenul de judecată din 24.02.2012 dat fiind că niciuna dintre parți nu s-a înfățișat la judecata și nici nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin 2 C.pr.civ. instanța a dispus suspendarea judecații până la o nouă stăruința a părților, după care la 14.05.2012 reclamantul a solicitat repunerea pe rol a dosarului, iar la 22.06.2012 a precizat acțiunea în sensul că, în măsura în care pârâtul va fi în imposibilitate de a-i pune la dispoziție terenul, să îi plătească valoarea acestuia în cuantum de 100.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 6216 din data de 22.06.2012 pronunțată de Judecatoria P. s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta G. NICUȘOR, în contradictoriu cu pârâtul G. A., ca fiind prescrisă.

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că la data 16.03.1993 s-a emis T.P. nr. 6934 de către Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș privind pe autorul N. I I., bunicul reclamantului pentru suprafața de_ mp pe teritoriul localității Budeasa M., jud. Argeș, după care, a intervenit decesul acestuia la 08.02.1997 așa cum rezulta din certificatul de deces atașat în copie la fila 8 a dosarului.

Urmare a acestui eveniment s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 442/16.10.1997 de către BNP P. E. din care reiese că au rămas ca moștenitori S. I N., Ginerică I I. și N. I C., toate trei în calitate de fiice, fiecare cu o cotă de 1/3 din moștenire ( f.27).

Reclamantul este fiul lui N. C., aceasta din urmă decedând la 12.03.1998 așa cum reiese din certificatul de deces atașat la fila 4 a dosarului.

Prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 5732/28.10.1997, Ginerică V A. în calitate de reprezentant al soției sale Ginerică I., S. N. personal și ca reprezentanta a surorii sale N. C. au înstrăinat în deplină proprietate și posesie pârâtului Ginerică A A. o casa de locuit cu 2 camere construită din paiantă și cărămidă și un fanar (grajd cu doua camere) pe terenul aferente în suprafața de 551 mp, precum și suprafața de_ mp situata în extravilanul comunei Budeasa, județul Argeș din care: 2640 mp fânețe, sola 14 cu vecinii: N și E- rest proprietate, S și V- ulița, 2000 mp pășune, sola 14 cu vecinii: N și E- Ocol Silvic, S-ulița, V-rest proprietate, 5640 mp livada, sola 14 cu vecinii: N- Ocol Silvic, E, S- și V- rest proprietate, 1110 mp arabil, sola 14 cu vecinii: N- Ocol Silvic, E și V- rest proprietate, S- ulița și 3000 mp teren neagricol, sola 14 cu vecinii: N- Ocol Silvic, E și V- rest proprietate, S- ulița, cu obligația pentru acesta din urmă de a întreține și îngriji cu cele necesare traiului pe Ginerică I. și N. C. pe toata durata vieții lor.

Pârâtul a invocat faptul că debitorul întreținerii nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, la interogatoriu administrat din oficiu precizând că a luat cunoștința de acest act în cursul anului 2004, când i-a fost prezentat chiar de către S. N..

Față de aceasta împrejurare instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Analizând cu prioritate litigiul prin prisma acestei excepții în condițiile art. 137 alin 1 C.pr.civ. potrivit căruia

[Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.], se reține că, dispozițiile art. 1 din Decretul nr.167/1958 prevăd că

[Dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.]

Raportat la natura acțiunii de față, termenul general de prescripție, în care se putea formula o cerere privind rezoluțiunea contractului de întreținere, este cel de 3 ani, conform dispozițiilor art. 3 din același decret, începutul acestuia fiind marcat de momentul decesului înstrăinătorului, în speță, față de împrejurările concrete, fiind vorba cel mult, despre momentul la care reclamantul a luat cunoștința de existența contractului de întreținere, acest aspect intervenind în cursul anului 2004, așa cum reclamantul a arătat personal la interogatoriu.

De altfel, reclamantul cunoștea despre moștenirea rămasă de la bunicul său, precizând totodată ca nu a stăpânit niciodată terenurile ce au făcut obiectul înstrăinării către pârât, aspecte ce se vor interpreta în sensul că, cel târziu în cursul anului 2004 s-a născut dreptul la acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere în ceea ce îl privește pe reclamant.

Cum cererea de chemare în judecată, ce face obiectul dosarului de față, a fost formulata la 21.07.2011, iar reclamantul nu a dovedit că au intervenit cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, se constată că termenul de prescripție extinctivă a fost de mult împlinit, considerente față de care excepția este întemeiată, fiind dmisă în baza textelor de lege mai sus menționate, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamantul G. Nicușor, recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la data de 06.09.2012 sub nr._ .

Prin recursul promovat se arată că, hotărârea este nelegală și netemeinică având în vedere că contractul de întreținere s-a încheiat în anul 1997, cu obligația de întreținere pentru cei doi creditori, însă nu s-a dovedit că s-a prestat întreținere pentru Ginerică I. și N. C. pe toată durata vieții lor .

Se mai arată că, se impune rezoluțiunea contractului de întreținere cu restituirea părții de moștenire ce i se cuvenea mamei reclamantului ,iar pentru faptul că nu s-a prestat întreținere urmează ca instanța să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere .

Analizând sentința civilă recurată în raport de criticile formulate de către recurentul reclamant, potrivit motivului de recurs prev. de art. 304 pct.9 C.pr.civ încadrare ce va fi făcută de către tribunal în raport de prevederile art. 306 alin.3 C pr.civ., se constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond a soluționat acțiunea prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar termenul de prescripție reținut în mod corect este prevăzut de disp.art. 1 din Decretul 167/1958, contractul de întreținere fiind încheiat la data de 28.10.1997, sub imperiul dispozițiilor vechiului cod civil.

Raportat la natura acțiunii de față care este o acțiune patrimonială ce intră sub incidența disp.art. 1 din Decretul 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani, iar începutul termenului de prescripție curge de la momentul decesului înstrăinătorului sau de la momentul cind reclamantul a luat cunoștință de existența contractului de întreținere, acesta intervenind în anul 2004 după cum chiar reclamantul arată la interogatoriul administrat in fata instantei de fond.

De altfel, chiar reclamantul arată avea cunoștinta despre moștenirea rămasă de la bunicul său precizând că nu a stăpânit niciodată terenurile ce au făcut obiectul înstrăinării către pârât ,iar acțiunea s-a introdus în anul 2010 cu mult peste termenul de prescripție de 3 ani ,iar reclamantul nu a invocat și dovedit existența vreunor motive de întrerupere sau de suspendare a termenului prescripției extinctive . De altfel in recurs, recurentul-reclamant G. Nicușor a previzat, ca si Ginerică I. a decedat la aproximativ 4-5 ani de la decesul mamei sale N. C..

Prin urmare, nu se poate considera decât că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și astfel se impune respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. .312 C.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat. recursul formulat de reclamantul G. N., împotriva sentinței civile nr.6216 din data de 22.06.2012 pronunțată de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimat-pârât fiind G. A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 09 Ianuarie 2013.

Președinte,

V. T.

Judecător,

E. V.

Judecător,

G. D. N.

Grefier,

G. G.

Red.G.D.N.

Tehn D.T. 2 ex

24.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Decizia nr. 17/2013. Tribunalul ARGEŞ