Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 824/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 824/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 15956/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 824/2013
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE MIHAELA BADEA, judecător
Judecător I. P.
Judecător M. P.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul U. D. D. împotriva sentintei civile nr. 497/21 01 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ intimat fiind reclamantul R. V. având ca obiect „restituire împrumut”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant asistat de avocat F. R., lipsă fiind recurentul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei s-a depus de către recurentul-pârât dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 367 lei și timbru judiciar de 3 lei și cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Apărătorul ales al intimatului depune la dosar împuternicire avocațială însoțită de chitanța reprezentând onorariu avocat și se opune amânării cauzei.
Tribunalul respinge cererea de amânare formulată de recurentul-pârât și invocă excepția tardivității declarării recursului și acorda cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul ales al intimatului solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca fiind tardiv declarat, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față ;
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 08.08.2012, sub nr._, reclamantul R. V. a chemat în judecată pe pârâtul U. D. D., solicitând instanței pe cale de ordonanță președințială, să fie obligat pârâtul să-i restituie de urgență suma de 10.000 lei, dată acestuia cu titlu de împrumut, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că i-a acordat pârâtului un împrumut în valoare de 10.000 lei, împrumut pe care pârâtul s-a obligat să îl restituie până la data de 25.10.2011, încheind în acest sens un înscris sub semnătură privată, intitulat „chitanță” semnat de ambele părți precum și de martorul M. I..
A relevat reclamantul, că deși a trecut mult timp de la data scadentă, pârâtul refuză să-i restituie suma.
A mai arătat reclamantul că, la data de 03.07.2012 a notificat pârâtul, punându-i în vedere acestuia să achite suma de 10.000 lei în termen de o lună, însă după primirea notificării, pârâtul i-a comunicat că nu are bani și nu deține bunuri, iar din punct de vedere legal nu poate fi pedepsit.
A reliefat reclamantul că, nerestituirea la scadență a sumei de 10.000 lei de către pârât, îi creează un prejudiciu iminent prin sporirea nevoilor familiale, deoarece banii proveneau din veniturile familiei, în prezent nu poate acoperi cheltuielile zilnice pentru susținerea gospodăriei.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prev. art. 581 C.pr.civ și art. 274 C..
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat la instanță și nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 14.08.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se judece pe calea dreptului comun și nu pe calea ordonanței președințiale.
La termenul de judecată din data de 21.01.2013, instanța a dispus administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, iar întrucât acesta lipsește la acest termen, se face aplicabilitatea disp. art. 225 Cod procedură civilă, conform căruia „Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice”.
Ca urmare a probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 497/21 01 2013 admiterea acțiunii modificată formulată de reclamantul R. V., în contradictoriu cu pârâtul U. D. D., și a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 10.000 lei (Ron), precum și suma de 1.711,50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că ,reclamantul R. V. i-a acordat pârâtului U. D. D. un împrumut în valoare de 10.000 lei, împrumut pe care pârâtul s-a obligat să îl restituie până la data de 25.10.2011.
Deși a trecut mult timp de la data scadentă, pârâtul nu a înțeles să restituie împrumutul.
Reclamantul a notificat pârâtul, la data de 03.07.2012, punându-i în vedere acestuia să achite suma de 10.000 lei în termen de o lună, însă după primirea notificării, pârâtul i-a comunicat că nu are bani și nu deține bunuri, iar din punct de vedere legal nu poate fi pedepsit.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză a reieșit că reclamantul și pârâtul au fost colegi de serviciu și în anul 2011, reclamantul i-a dat cu titlu de împrumut pârâtului suma de 10.000 lei, suma care trebuia să fie restituită în toamna anului 2011, fapt care nu s-a întâmplat.
Martorii au arătat că între cele două părți au avut loc mai multe discuții, în care reclamantul îi solicita pârâtului restituirea sumei împrumutate, însă acesta din urmă îi comunica că nu are bani și nu deține bunuri în proprietate, iar din punct de vedere legal nu poate fi pedepsit.
Martorii audiați au depus mărturie sub prestare de jurământ, aducându-li-se la cunoștință consecințele penale ce se pot produce în cazul în care declarațiile lor nu corespunde adevărului, în cauză neexistând indicii de natură să conducă la înlăturarea depoziției martorilor.
Conform art. 1576 Cod. civil: „Împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate”, iar potrivit art. 1584 Cod.civil: „Împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași cantitate și calitate, și la timpul stipulat”.
Sentința sus menționată a fost recurată de pârâtul U. D. D. care a considerat-o nelegală și netemeinică în raport de disp.art. 304 pct.9 C.pr.civ. motivat de faptul că instanța de fond a evaluat în mod eronat probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt ce nu corespunde realității
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării recursului invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Sentința civilă nr. 497/2013 a fost pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 21.01.2013, iar potrivit art. 582 pct.1 C.pr.civ. ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor .
În cauza de față se constată că cererea de ordonanță președințială a fost soluționată cu citarea părților, situație în care termenul de 5 zile curge de la pronunțare, respectiv de la data de 21.01.2013.
Recurentul a promovat recursul la data de 06.02.2013, respectiv peste termenul de 5 zile arătat de textul legal de mai sus, acesta fiind în termenul de decădere și care trebuie imperativ respectat.
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 582 pct. 1 C.pr.civ. rap la art. 312 pct. 1 C.pr.civ tribunalul urmează să respingă recursul ca tardiv formulat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtul U. D. D. împotriva sentinței civile nr. 497/21 01 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ intimat fiind reclamantul R. V.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27 Martie 2013, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.
Președinte, M. B. | Judecător, I. P. | Judecător, M. P. |
Grefier, E. R. |
Red.I.P.
Tehn D.T./2 ex.
09.04.2013
← Anulare act. Decizia nr. 1608/2013. Tribunalul ARGEŞ | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 17/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|