Anulare act. Decizia nr. 1608/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1608/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 208/205/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1608/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător A. M. P.
Judecător G. T.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul P. J. C. BERNARD împotriva sentinței civile nr. 1622/11.10.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind pârâții N. V. (fostă P.), intimat H. F., H. J., C. F., D. C., D. F. și B. N. PUBLIC D. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul reclamant asistat de av. B. P., lipsă fiind celelalte părți .
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 12.06.2013, întâmpinarea formulată de intimatul pârât B. N. PUBLIC D. C..
Tribunalul comunică apărătorului recurentului reclamant un exemplar al întâmpinării formulată de intimatul pârât B. N. PUBLIC D. C..
Apărătorul recurentului reclamant P. J. C. Bernard depune la dosar dovada citării intimaților H. F. și C. F. prin publicitate, respectiv prin intermediul ziarului Evenimentului Zilei din data de 30.05.2013. Totodată învederează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și nu solicită termen în acest sens, dar și că nu mai are cereri de formulat .
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia .
Apărătorul recurentului reclamant P. J. C. Bernard, în ce privește excepția tardivității promovării acțiunii, învederează că motivul este o eroare obstacol și că în raport de regimul nulității absolute oricine justifică un interes poate solicita anularea. Totodată, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris arătând că la momentul intrării în patrimoniu a apartamentului, părțile erau căsătorite, recurentul reclamant fiind cetățean străin, nevorbitor de limbă română . De asemenea, arată că notarul avea obligația să ia consimțământul recurentului, iar faptul că l-a întrebat dacă știe limba română și a confirmat, aceasta nu reprezentă o probă. Învederează că recurentul reclamant a crezut că cele spuse de intimata pârâtă reprezintă realitatea. Arată că notarul trebuia să îndeplinească prevederile legale. Învederează că prima instanță a inversat sarcina probei și greșit a aplicat dispoziții contrare celor aplicabile în speță . Arată că a solicitat nulitatea absolută a contractului, iar instanța a calificat cererea ca fiind una căreia i se aplică regulile lipsei consimțământului. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii sau casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea probatoriului. Arată că la instanța de fond au fost audiați patru martori pentru a se stabili dacă recurentul vorbește limba română. Mai arată că cererea a fost formulată într-un partaj de bunuri comune și a fost disjunsă. Arată că a învederat că din comunitatea de bunuri face parte apartamentul, iar pârâta a arătat că apartamentul este bunul său propriu . În subsidiar, solicită admiterea în parte a recursului, admiterea în parte a acțiunii, anularea parțială a contractului de vânzare cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
În timpul dezbaterilor asupra recursului se prezintă în sala de ședință apărătorul intimatei pârâte N. V.
Apărătorul intimatei pârâte N. V. solicită respingerea recursului ca nefondat, învederând că s-a făcut dovada că recurentul reclamant cunoaștea limba română la data încheierii contractului de vânzare cumpărare . Mai arată că în recurs nu se arată greșeala instanței de fond potrivit pct. 9 al art. 304 cod proc civ . Învederează că a făcut dovada cu înscrisuri și cu proba testimonială că recurentul reclamant locuia în România cu 4 ani înainte de a o cunoaște de intimata pârâtă și că recurentul reclamant a făcut și alte înscrisuri, fiind cunoscător de limba română, fără să aibă traducător. Notarul l-a întrebat personal pe recurent dacă cunoaște limba română Mai arată că recurentul reclamant nu putea solicita anularea contractului, întrucât nu este parte contractantă. În plus, arată că s-a făcut dovada că banii intimatei pârâte N. V. proveneau din vânzarea unei garsoniere. Învederează că nimeni nu s-a înscris în fals împotriva încheierii notariale . Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. După închiderea dezbaterilor depune la dosar concluzii scrise și dovada citării intimaților pârâți H. F. și C. F. prin publicitate.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin cererea formulată la data de 16.11.2011 ( disjunsă din dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung), reclamantul P. J. C. Bernard a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 934/6 martie 2007, încheiat la B. N. Public G. C. din București, acțiune formulată în contradictoriu cu pârâta N. V. și B. N. Public G. C..
În considerente reclamantul arată că este cetățean elvețian și nu cunoaște limba română, nici legislația din România. Ca atare, la data semnării acestui contract de vânzare-cumpărare el a avut convingerea că semnează documentul în calitate de cumpărător, alături de soția sa de la acea dată, pârâta din prezenta cauză. Ulterior însă a aflat că el a semnat un acord prin care recunoaște că imobilul cumpărat este bun propriu al soției sale, rezultat din veniturile sale anterioare căsătoriei, situație ce nu corespunde nici realității, nici voinței sale. Consimțământul său la încheierea actului a fost dat din eroare asupra obiectului actului, eroare obstacol ce se sancționează cu nulitatea absolută a actului juridic.
Notarul avea obligația să verifice existența consimțământului valabil, lucru ce nu s-a întâmplat, ba chiar mai mult, nu i s-a asigurat un interpret, iar comunicarea dintre reclamant și notar s-a desfășurat doar prin intermediul pârâtei, direct interesată în încheierea actului în această formă.
La data de 23.11.2011, acțiunea a fost completată, fiind introduși în cauză vânzătorii și mandatarul acestora: H. J., C. F., D. C., D. F..
Prin sentința civilă nr._.10.2012 a Judecătoriei Câmpulung a fost respinsă acțiunea și s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 1300 lei, cheltuieli de judecată către pârâta N. V..
În adoptarea soluției, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 6 martie 2007 la B. N. Public C. G. din București, în fața notarului D. C., s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 934/6 martie 2007.
Conform acestui act, numiții H. F., H. J., C. F., C. E. și D. C., toți reprezentați prin mandatar D. F., conform procurilor autentificate sub numărul 284 din 23.01.2007 și respectiv 716/20.02.2007 la același birou al notarului public, vindeau către P. V., în calitate de cumpărător, și P. J. - C. Bernard, în calitate de declarant, apartamentul situat în București, sector 6, ., nr. 5, ., nr. 115. Conform contractului, apartamentul s-a achiziționat numai de P. V., actual N., din sume de bani obținute anterior căsătoriei, în timp ce reclamantul a semnat doar ca declarant, recunoscând caracterul de bun propriu al imobilului pentru soția sa.
Reclamantul invocă faptul că nu este cunoscător de limba română și în consecință nu a înțeles conținutul actului, astfel că a fost încheiat de notar fără consimțământul său, aflându-ne în situație unei erori obstacol distructive de voință, ce atrage nulitatea absolută.
Instanța de fond a analizat susținerile reclamantului, prin raportare la înscrisurile aflate la dosar și a concluzionat în sensul că apărările sunt nefondate, starea de fapt fiind alta decât cea prezentată de reclamant. Acesta a declarat în fața notarului că este cunoscător a limbii române și chiar a citit documentul, astfel cum rezultă din încheierea de autentificare. Din actele depuse la dosar rezultă că la data de 12.02.2004 reclamantul încheie contract de închiriere nr._ cu proprietarul D. A., contract tipărit în limba română fără a beneficia de interpret, la data de 22.06.2004 solicită autentificarea declarației nr. 3601 la B. N. Public M. P. din București, solicitând un interpret, o lună mai târziu încheie convenția nr._ din 22.07.2004 cu B.C.R. SA, fără interpret și confirmând că a luat cunoștință de condițiile actului, la data de 24.02.2005 solicită în scris prelungirea dreptului de ședere completând formularul în limba română, fără interpret, la data de 23 ianuarie 2007 reclamantul declară în fața notarului D. I. din Pitești că știe limba română.
A mai constatat prima instanță că reclamantul deschide o societate comercială pe teritoriul României, respectiv Roch Internațional SRL, înregistrată la ORC sub nr. J23/1203/10.08.2004 ca asociat unic/ administrator si semnează contracte de asistență juridică, polițe de asigurare și contracte de prestări servicii, fără traducator/interpret.
În plus, prima instanță a luat interogatoriu reclamantului, iar acesta și-a recunoscut semnătura pe toate actele prezentate și a recunoscut faptul că nu i s-au pus la dispoziție copii traduse.
Au fost înlăturate apărările prin care reclamantul a arătat că de fapt semnează fără probleme contracte standard, cu aceleași clauze, deoarece judecătorul fondului a constatat că aceste clauze nu sunt identice și că reclamantul înțelege perfect conținutul înscrisurilor pe care le citește. De asemenea, au fost avute în vedere depozițiile martorilor audiați în cauză, din conținutul cărora s-a reținut că reclamantul înțelege perfect limba română, susținând contrariul numai în anumite cazuri.
În aceste condiții instanța de fond a apreciat că nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu, existența unei erori obstacol prin interpretarea greșită a naturii juridice a actului. Gama variată a contractelor pe care reclamantul le-a încheiat, conduce la convingerea că reclamantul are o bună reprezentare ideatică a noțiunilor juridice, fondul actului fiindu-i clar, chiar dacă formele diferă.
Sub aspectul viciului de consimțământ, aceasta nu este cauză de nulitate absolută, ci cauză de nulitate relativă, iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani.
Sub aspect formal, actul este încheiat cu respectarea condițiilor ad validitatem, impuse de lege. Conform art. 47 din Legea nr. 36/1995 notarul public asigură un interpret părții numai dacă acesta nu cunoaște sau nu vorbește limba română, nu și în condițiile în care notarul nu are nici un dubiu că partea înțelege. Conform dispozițiilor legale, constatările făcute de notar prin propriile simțuri nu pot fi înlăturate decât prin înscrierea în fals, lucru pe care însă reclamantul nu l-a făcut, situație în care prezumția de legalitate și autenticitate se menține.
Prima instanță a analizat și excepțiile invocate de părți, concluzionând în sensul că pârâtul D. F. nu are calitate procesuală pasivă, în raport de obiectul cauzei, de limitele învestirii și de faptul că acesta a avut doar calitatea de mandatar. Excepția lipsei calității procesuale pasive a notarului D. C. este nefondată, având în vedere că actul s-a încheiat în fața sa, chiar dacă la acea dată funcționa în cabinetul altui notar. Ca atare, această a fost respinsă.
S-a apreciat că reclamantul justifică interes în promovarea acțiunii, pentru că dorește aducerea la masa de partaj a acestui bun, pentru care prin încheierea de admitere în principiu, pronunțată în dosarul de împărțire a bunurilor comune dintre soți, s-a constatat caracterul de bun propriu al pârâtei.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs reclamantul, care a arătat că sentința este nelegală și netemeinică sub aspectul aprecierilor privind exprimarea consimțământului său la momentul încheierii actului. Prin recurs, s-a făcut un istoric al cauzei și au fost reluate argumentele din cererea de chemare în judecată.
În sinteză, s-a arătat că prima instanță a interpretat greșit probele administrate în cauză și a concluzionat eronat că reclamantul nu a dovedit existența erorii obstacol .Deși în momentul de față poate înțelege limba română, totuși are nevoie de un traducător atunci când angajează conversații care să-l oblige din punct de vedere juridic . Notarul public trebuia să verifice dacă el înțelege conținutul actului și consecințele juridice ale declarației sale, iar prin neîndeplinirea acestor obligații a încălcat disp.art.47 din Legea nr. 36/1995.Nu a fost exprimat consimțământul la încheierea actului, acesta fiind lovit de nulitate absolută.
Recursul a fost întemeiat pe disp.art. 304 pct.9 C.pr.civilă.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin înscrisurile de la dosar s-a făcut pe deplin dovada că recurentul înțelege perfect limba română, că a citit și a semnat actul de vânzare cumpărare în perfectă cunoștință de cauză, iar acest act autentic face dovada până la înscrierea în fals.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și a disp.art.304 ind.1 C.pr.civilă, tribunalul apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin consimtamant se intelege manifestarea de vointa a partilor la formarea unui contract. Nu este posibila incheierea unui contract in absenta consimtamintului, existând distinctie intre absenta consimtamantului si viciile acestuia. Lipsa consimtamintului impiedica formarea conventiei si de aceea consimtamantul este considerat un element esential pentru validitatea contractului. Eroarea este reprezentarea falsa, inexacta, a realitatii cu ocazia incheierii unui contract. Nu orice eroare insa constituie viciul de consimtamant, ci, potrivit art. 954 cod civil eroarea este considerata viciu al vointei doar in doua cazuri cand poarta asupra calitatilor substantiale ale obiectului contractului sau asupra persoanei contractante. Eroarea obstacol este acea eroare distructiva de vointa, deoarece impiedica formarea acordului de vointa si duce la nulitatea absoluta a contractului.
Prima instanță a interpretat corect probele administrate în cauză, concluzionând în mod legal că reclamantul și-a exprimat consimțământul atunci când a semnat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.934/2007, în calitate de declarant, cu privire la faptul că apartamentul achiziționat de soția sa – pârâta N. V., este cumpărat cu venituri proprii, obținute înainte de căsătorie.
Într-adevăr contractul de vânzare cumpărare face dovada până la înscrierea în fals cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul (art.100 din Legea nr.36/1995), iar din conținutul acestuia rezultă că reclamantul a citit înscrisul, a consemnat la autentificare, fiind cunoscător al limbii române ( mențiune expresă).
Din depozițiile martorilor audiați în cauză, rezultă, așa cum a reținut și prima instanță, că reclamantul vorbește și citește în limba română, neavând nevoie de traducător.
În plus, instanța de fond a administrat acestuia interogatoriul din oficiu, în cadrul căruia personal a arătat că își recunoaște semnătura de pe contract, invocând dar că, în general, semnează acte tipizate, care nu necesită o atenție amănunțită. Această apărare însă nu poate fi primită, pentru că reclamantul a semnat nenumărate înscrisuri redactate în limba română, fără a i se asigura traducător, înțelegând perfect conținutul acestora, actele nefiind formulare tipizate. În acest sens, sunt contractul de închiriere încheiat în anul 2004, precum și declarațiile autentificate date, fie pentru exercitarea calității de asociat unic și administrator al unei firme deschise în România- Roch Internațional SRL, fie cele prin care fac mențiuni pentru anumite bunuri de inventar sau polițe de asigurări. În acest sens sunt înscrisurile aflate în dosarul de fond la filele 64 – 72, din care rezultă că acesta formulează cereri de prelungire a dreptului de ședere temporară în România, completând cererile în limba română; din declarația autentificată sub nr.222/2007 rezultă că acesta declară expres în fața notarului că este cunoscător al limbii române, în vederea emiterii permisului de ședere.
Astfel toate probele administrate în cauză converg către ideea că reclamantul înțelege limba română și că a avut reprezentarea noțiunilor juridice pentru care a semnat, astfel că în mod corect prima instanță a concluzionat în sensul că și-a exprimat consimțământul în mod valabil și că nu a probat existența unei erori obstacol .
Obligația notarului de a asigura un traducător/ interpret subzistă numai în cazul în care partea nu cunoaște sau nu înțelege limba română, nu și în cazul în care notarul nu are dubii acestui aspect. De altfel nimic nu-l împiedica pe reclamant să se prezinte la notar, în momentul semnării contractului cu un traducător și cu un avocat, în măsura în care aprecia că acest lucru este necesar.
În concluzie, tribunalul apreciază că prima instanță a interpretat corect probele administrate în cauză, sens în care recursul va fi respins ca nefondat, în baza art.312 alin.1 și 304 ind.1 C.pr.civilă.
În baza art. 274 C.pr.civilă recurentul va fi obligat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de pârâta N. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. J. C. BERNARD împotriva sentinței civile nr. 1622/11.10.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind pârâții N. V. (fostă P.), intimat H. F., H. J., C. F., D. C., D. F. și B. N. PUBLIC D. C..
Obligă pe recurent la 500 lei cheltuieli de judecată catre intimata pârâtă N. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.06.2013.
Președinte, C. D. | Judecător, A. M. P. | Judecător, G. T. |
Grefier, M. L. |
Red. AMP/2 ex./Dact. NE/12.07.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 826/2013. Tribunalul ARGEŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 824/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
