Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 458/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 458/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 2701/216/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 458/2013
Ședința publică de la 19 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA ANTON
Judecător A. D.
Judecător E. M. C.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de pârâtul I. M. G., împotriva sentinței civile nr.1045/2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta G. P. M. (fostă I.), având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul-reclamant asistat de avocat A. I. și intimata-reclamantă asistată de avocat M. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul Registratură la data de 12.02.2013 s-a depus de către intimata-reclamantă întâmpinare.
Se identifică recurentul-pârât prin CNP_ și intimata-reclamantă prin CNP_.
Se comunică recurentului-pârât copia întâmpinării formulată de către intimata-reclamantă.
Apărătorul recurentului-pârât depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și împuternicire avocațială. Arată că nu are probe de solicitat în cauză.
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar împuternicire avocațală și solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar borderou cu înscrisuri, ce se comunică și recurentului-pârât.
Instanța, considerând că proba cu înscrisuri solicitată de către intimata-reclamantă este utilă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul art.167 c.pc.le încuviințează.
Apărătorul recurentului-pârât arată că nu înțelege să solicite acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea și de înscrisurile depuse de către intimată. Arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Apărătorul intimatei-reclamante arată că nu mai are cereri prealabile de formulat și nici probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra acestuia.
Apărătorul recurentului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea excepției nulității recursului invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, arătând că în cauză sunt întrunite prev.art.69 alin.2 c.p.c. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței de fond cu privire la motivele de recurs 1 și 3 și casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la motivul 2 din recurs, fără cheltuieli de judecată. Consideră că sentința de fond este nelegală, pentru următoarele considerente: instanța a reținut la masa partajabilă imobilul casă compus dintr-un beci și o cameră deasupra, acest imobil fiind edificat de către pârât anterior anului 1993, mai exact în anul 1988; evaluarea exagerat de mare a imobilelor și reținerea unei contribuții majoritare a reclamantei la dobândirea bunurilor.
Apărătorul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar, menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că pârâtul nu a formulat recurs împotriva încheierii de admitere în principiu, în care au fost amplu analizate probele administrate în cauză și în cuprinsul căreia a fost stabilită componența masei bunurilor și contribuția părților la dobândirea bunurilor comune.
Instanța, conform disp.art.150 c.p.c. declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /11 octombrie 2011, reclamanta G. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul I. G. pentru a se dispune lichidarea comunității de bunuri dobândite de părți în timpul căsătoriei ce a fost desfăcută prin divorț. S-au solicitat și cheltuieli de judecată. Reclamanta a solicitat să se rețină în favoarea ei o contribuție de 80 % la dobândirea bunurilor comune.
În motivarea cererii s-a arătat că părțile s-au căsătorit în luna mai 1993 și au divorțat în anul 2011, prin sentința civilă nr. 687/MF/28 mai 2010 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 6/17 ianuarie 2011 a Tribunalului Argeș. În timpul căsătoriei, foștii soți au dobândit următoarele bunuri:
- o casă de locuit construită din calupi de beton armat și piatră, acoperită cui tablă zincată, formată din beci de 16 m.p. și două camere de câte 16 m.p. fiecare la parter și încă 3 camere de câte 16 m.p. fiecare la etaj, din care doar cea de deasupra beciului este terminată și locuită, având finisajele interioare, tâmplăria montată, racordul la energia electrică, iar celelalte două camere de la etaj sunt doar delimitate și împrejmuite cu lemn; casa a fost construită de soți în prelungirea casei pârâtului pe terenul bun propriu al acestuia situat în pct.,,Acasă” în intravilanul comunei Domnești, cu vecinii: N - Zmădu G. ; S - N. I. ; V - Drum comunal ; E - N. M.;
- o cocină, cu două încăperi pentru porci și deasupra încă două încăperi din care una cu destinația de coteț pentru păsări și cealaltă folosită ca pătul ( încăperi pentru depozit cereale), construită din beton armat și piatră, acoperită cu tablă ;
- următoarele bunuri mobile: un malaxor cu motor electric pentru prelucrare cărămidă de teracotă; un metru cub blană de stejar și brad ;un frigider cu congelator marca Arctic ; un aragaz cu 4 ochiuri și cuptor ;două televizoare color ; două dormeze de două persoane fiecare ; un recamier pe fond albastru cu alb ; un covor pe fond maro cu flori albe, de 1,80 x 2 m.l. ;un covor pe fond maro cu negru, de 1,80 x 2 m.l.
Toate bunurile mobile se afla în posesia pârâtului. Reclamanta a justificat contribuția sa de 80 % prin aceea că a primit ajutor bănesc de la părinții ei pentru edificarea casei bun comun, precum și pe parcursul căsniciei. Pentru casa părților tatăl, reclamantei i-a dat acesteia 4.000 lei proveniți din vânzarea unui teren și încă 2.000 lei împrumutați de la CEC Domnești. De asemenea, îi dădea lunar și 300 lei din pensia ce-i mai rămânea. Din anul 1996 pârâtul nu a mai avut serviciu, iar familia lui nu l-a ajutat financiar. Reclamanta s-a ocupat și de creșterea copilului și a muncit și în gospodărie.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 357 C.civ. și art. 673 ind. 1 și următ. C.pr.civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare (f. 30-32), prin care a recunoscut ca fiind bunuri comune următoarele:
- o anexă cu două camere construită în prelungirea casei proprietatea lui exclusivă din localitatea Domnești, județul Argeș;
- o cocină;
- următoarele bunuri mobile: un frigider cu congelator marca Arctic; un aragaz cu patru ochiuri și cuptor; două televizoare – unul color în stare de funcționare și unul alb-negru ce nu funcționează; o dormeză – cealaltă din cele două fiind luată de reclamantă; un recamier pe fond albastru cu alb; un covor pe fond maro cu flori albe; un covor pe fond maro cu negru.
Referitor la imobilul casă de locuit cu beci și alte 5 camere pe care
l-a solicitat reclamanta la masa partajabilă, pârâtul a arătat că acest imobil nu a fost edificat în timpul căsătoriei părților. De asemenea, malaxorul cu motorul electric a fost vândut în timpul căsătoriei, iar cantitatea de un metru cub de blană de stejar și brad a fost folosită la construcția șifonierului și la anexa cu 2 camere.
În legătură cu cota de contribuție de 80 % solicitată de reclamantă, pârâtul a arătat că acesta este nejustificată, cei doi foști soți având o contribuție de 50 % fiecare în dobândirea bunurilor comune. Referitor la acele sume de 4.000 lei, respectiv 2.000 lei, date de părinții reclamantei, pârâtul a precizat că sumele respective nu au fost date niciodată și că au fost folosite de părinții fostei soții în gospodărie și pentru nevoile lor. Ambele părți au adus venituri egale în gospodărie, pârâtul s-a ocupat și el de îngrijirea copiilor, iar părinții și sora lui l-au ajutat în gospodărie și la creșterea minorilor, care în prezent se află în custodia lui.
Prin încheierea de ședință interlocutorie din data de 12 iulie 2012, în baza probelor administrate și pentru argumentele arătate instanța a reținut următoarele:
,Constată că reclamanta G. M., domiciliată în ., județul Argeș, a fost căsătorită cu pârâtul I. M. G., domiciliat în comuna Domnești, . 9, județul Argeș, căsătoria lor fiind desfăcută prin divorț, în baza sentinței civile numărul 687/MF/28 mai 2010 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă numărul 6/17 ianuarie 2011 a Tribunalului Argeș.
În timpul căsătoriei, foștii soți au dobândit în comun următoarele bunuri:
- construcția casă cuprinzând un beci în suprafață de 10,26 m.p. și o cameră de locuit deasupra de 11,62 m.p., construită în anul 1998, situată pe terenul pârâtului din comuna Domnești, . 9, județul Argeș, așa cum aceasta a fost identificată și evaluată la_ lei prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D. I., aflat la filele numărul 193-196 și transpusă în schița de la fila numărul 139 dosar;
- anexa gospodărească, compusă din două camere, în suprafață de 27,62 m.p., construită în anul 2006, situată pe același teren menționat mai sus, așa cum aceasta a fost evaluată la 7495 lei prin același raport de expertiză tehnică întocmit de expertul D. I.;
- cocina de porci cu parter și etaj, în suprafață de 16,20 m.p. construită în anul 1999, situată pe același teren menționat mai sus, așa cum aceasta a fost evaluată la 1817 lei prin același raport de expertiză tehnică întocmit de expertul D. I.;
- un frigider ARCTIC cu congelator – 130 lei,
- un aragaz cu patru ochiuri și cuptor – 98 lei;
- două TV color – 500 lei;
- două dormeze – 120 lei;
- un recamier albastru cu alb – 53 lei;
- un covor maro cu flori albe – 80 lei;
- un covor maro cu negru – 80 lei.
Reclamanta are o contribuție de 55%, iar pârâtul de 45% la dobândirea comunității de bunuri”.
După pronunțarea acelei încheieri s-a dispus o expertiză pentru lotizarea bunurilor comune ale soților, expertiză efectuată de D. I. (f. 212-215).
Prin sentința civilă nr. 1045/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, s-a dispus împărțirea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei lor, omologând varianta A din raportul de expertiză D. I. și s-a atribuit părților loturile potrivit dispozitivului sentinței .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că varianta A a raportului de expertiză tehnică D. I. corespunde criteriilor prev. de art. 673 ind. 14 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâtul I. G. criticând-o pentru următoarele motive:
1.- În mod greșit instanța a reținut la masa partajabilă imobilul casă compus dintr-un beci și o cameră deasupra deoarece această construcție a fost edificată de către recurent anterior încheierii căsătoriei, respectiv în anul 1988.
2.- Expertul a supraevaluat imobilul reținut la masa de partaj.
3.- În mod greșit instanța a reținut o contribuție superioară a reclamantei la dobândirea bunurilor comune, în condițiile în care nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens .
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului.
Prin întâmpinare, intimata –reclamantă solicită să se constate nulitatea recursului ca nemotivat în temeiul art. 306 alin.3 C.pr.civ.
De asemenea, solicită să se anuleze cererea de recurs deoarece nu este semnată de către recurent și nici nu există la dosar dovada că ar fi mandatat pe cineva pentru redactarea motivelor .
Pe fondul recursului se solicită respingerea acestuia ca nefondat .
Analizând recursul cu prioritate potrivit art. 137 C.pr.civ. prin prisma excepțiilor invocate tribunalul va constata că acestea nu sunt întemeiate .
Astfel, în ceea ce privește excepția de nulitate invocată de intimată, tribunalul va constata că motivele de recurs prev. de pct. 1 și 3 se circumscriu motivului de recurs prev. de ar. 304 pct.9 C.pr.civ.
În ceea ce privește cea de a doua excepție, tribunalul va reține că potrivit delegației depusă la dosar ,avocatul Alexin I. a fost mandatat de către recurent să redacteze motivele de recurs .
Analizând pe fond recursul,tribunalul va constata următoarele .
Primul motiv de recurs nu este întemeiat.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză specialitatea construcții ( filele 193-196) rezultă că imobilul casă compus dintr-un beci în suprafață de 10,26 mp și o cameră deasupra în suprafață de 11,62 a fost edificat de părți în timpul căsătoriei ,respectiv în anul 1998 .
Recurentul cu înscrisurile depuse la dosar nu a reușit să facă dovada că acest imobil a fost edificat în anul 1988 așa cum susține .
Astfel, comparând schița întocmită la data de 24.05.1984 ( fila 40) cu cele aflate la filele 38 și 39 tribunalul va reține că doar construcția C1 indicată la fila 38 și 39 corespunde cu amplasamentul propus pentru construcție în schița din 1984 și cu construcția C1 în suprafață de 83 mp menționată în adeverința de la fila 174 dosar fond .
În plus, deși recurentul a precizat inițial prin răspunsul dat la interogatoriu ce i-a fost administrat la întrebarea nr. 1 că acest imobil ( beci + cameră deasupra ) a fost edificat împreună cu fosta sa soție, ulterior recurentul a pretins că acestea sunt edificate în anul 1988, însă din cuprinsul adeverinței indicată de recurent, anul edificării acestui imobil apare ca fiind 1987 și nu 1988 .
Imobilul a fost evaluat corespunzător anului edificării, fiindu-i aplicat un coeficient de uzură 1 și nu 0,87 cum în mod eronat susține recurentul.
Valoarea acestui imobil a fost stabilită de expert la suma de 18.921 lei ( fila 194) și nu la suma de 16.461 lei cum, în mod greșit susține recurentul.
Nici motivul doi de recurs nu este fondat, deoarece expertul atât în lucrarea inițială cât și în completările ulterioare a menționat actele normative și criteriile avute în vedere la evaluarea bunurilor reținute la masa de partaj.
Și ultimul motiv de recurs care vizează contribuția părților la dobândirea bunurilor reținute la masa de partaj este nefondat ,deoarece cu probele administrate în cauză respectiv depoziții de martori și înscrisuri ,intimata – reclamantă a făcut pe deplin dovada faptului că a muncit ca salahor la edificarea casei bun comun, dar și în gospodărie și s-a ocupat și de creșterea minorilor.
De asemenea, intimata a făcut dovada că a primit de la părinții săi sume de bani folosiți la edificarea construcțiilor cât și împrejurarea că a avut serviciu, obținând venituri din salariu, în timp ce recurentul – pârât nu realiza decât sporadic venituri.
Pentru aceste considerente,tribunalul în temeiul art.312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat .
În baza art. 274 C.pr.civ. va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat. recursul formulat de pârâtul I. M. G., împotriva sentinței civile nr.1045/2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta G. P. M. (F. I.)
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.
Președinte, E. A. | Judecător, A. D. | Judecător, E. M. C. |
Grefier, E. R. |
Red.A.D.
Tehn D.T./ 2 ex
14.03.2013
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 421/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|