Pensie întreţinere. Decizia nr. 41/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 2258/205/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 41/2013
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier R. N.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de pârâtul B. G., împotriva sentinței civile nr 1212/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, intimată fiind reclamanta B. M. M., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părtile personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Părtile arată că nu mai au cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Tribunalul, față de această împrejurare, de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, suma stabilită cu titlu de pensie de întretinere fiind foarte mare.
Intimata-reclamantă solicită respingerea recursului, mentinerea hotărârii. Arată că nu este de acord cu cele arătate de recurent.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, pe rolul instanței, reclamanta B. M. M. a chemat în judecată pe pârâtul B. G., solicitând instanței obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei B. I. L..
În considerente reclamanta arată că este despărțită în fapt de soțul pârât din luna mai 2011 și de atunci acesta nu a mai contribuit cu nimic la întreținerea minorei.
În cauză s-a administrat proba cu acte și înscrisuri și s-a citat legal pârâtul.
Prin sentința civilă nr 1212/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, a fost admisă acțiunea privind pe reclamanta B. M. M., cu domiciliul în ., . și pe pârâtul B. G., cu domiciliul în ., . (la fam.B. V.), având ca obiect pensie întreținere.
A fost obligat pârâtul să presteze în favoarea minorei B. I. L., născută la data de 30 ianuarie 2008, pensie de întreținere în cuantum de 187 lei lunar, sumă ce se va actualiza cu rata inflației, de la data introducerii acțiunii – 16 mai 2012 și până la majoratul minorei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 524 și următoarele din Noul Cod Civil, minorul care nu se poate întreține din munca sa are dreptul să solicite întreținere de la părinții săi, care poate fi prestată în mod direct, în natură, sau prin plata unei pensii de întreținere.
Întrucât minora are doar 4 ani, iar de la părăsirea domiciliului pârâtul nu a mai contribuit la întreținerea acesteia, cererea este admisibilă.
În stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța va avea în vedere faptul că pârâtul nu are un loc de muncă, dar este apt de muncă, urmând ca pensia să se calculeze conform venitului minim pe economia națională.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul B. G., care a criticat-o, în esență, pentru următoarele motive:
Greșit s-a stabilit cuantumul pensiei de întreținere la 187 lei lunar, depășindu-se procentul de 25 din venitul minim pe economia națională ,încălcându-se astfel disp. art. 524 ș.u cod civil .S-a mai susținut de recurent că nu obține niciun fel de venituri lunare astfel că nu poate achita suma de 187 lei și că a solicitat să fie obligat la 100 lei pensie de întreținere ,astfel cum convenise cu reclamanta.
Analizând sentința atacată prin prisma criticii invocate tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Potrivit disp.art.524 Cod civil are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie ,neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale, iar potrivit art.529 Cod civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti ,cuantumul acesteia stabilindu-se până la o pătrime din venitul net al părintelui pentru un copil.În cauză, recurentul nu realizează venituri din muncă astfel că pensia se calculează raportat la nivelul venitului minim pe economia națională.La momentul pronunțării sentinței acesta avea cuantumul de 700 lei astfel că suma cuvenită cu titlu de pensie de întreținere este de 175 lei lunar,nu de 187 lei.Nu s-a făcut dovada că părțile s-au înțeles ca suma stabilită cu titlu de pensie de întreținere să fie în cuantum de 100 lei lunar.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civilă tribunalul va admite recursul,va modifica sentința în sensul că va obliga pârâtul să plătească pensie de întreținere în sumă de 175 lei în loc de 187 lei ,urmând a menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul B. G., împotriva sentinței civile nr 1212/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, intimată fiind reclamanta B. M. M..
Modifică sentința în sensul că obligă pârâtul să plătească pensie de întreținere în sumă de 175 lei în loc de 187 lei.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2013 la Tribunalul Argeș-Sectia Civilă.
Președinte, C. B. | Judecător, M. D. B. | Judecător, A. D. |
Grefier, R. N. |
Red.C.B/15.02.2013
Dact.CEC/ 2 ex.
← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1714/2013. Tribunalul ARGEŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|