Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1688/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1688/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 2751/205/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1688/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător A. M. P.
Judecător G. T.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta S.C. M. S.A. împotriva sentinței civile nr. 170/28.01.2013 pronunțată de judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind pârâții BUȘTENEA B. și BUȘTENEA M..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 13.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie .
Apoi, instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat prezenta decizie .
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 03 iunie 2010 reclamanta S.C. M. S.A. a chemat în judecată pe pârâții Buștenea B. și Buștenea M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună împărțirea imobilelor terenuri, aflate în proprietatea devălmașă a celor doi pârâți, atribuind bunurile direct, prin hotărâre asupra fondului procesului, lui Buștenea B., sau să se dispună vânzarea lor prin executor judecătoresc.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza titlului executoriu, sentința civilă nr. 2692/14.12.2007 a Judecătoriei Câmpulung, irevocabilă prin Decizia nr. 1379/R/2008 a Tribunalului Argeș, a început executarea silită împotriva debitorului Buștenea B., privind plata sumei de 25.397 lei, sumă ce reprezintă cheltuieli de judecată stabilite prin hotărâre irevocabilă, la care s-au adăugat 17.663,32 lei cheltuieli făcute în faza de executare cu onorariu de executor, dar și cu societatea care a executat lucrările de ridicare a unei părți a construcțiilor realizate de debitor pe terenul reclamantei, potrivit hotărârii judecătorești.
Potrivit procesului-verbal încheiat în 23.11.2009 în dosarul de executare nr. 549/2008 al executorului judecătoresc M. M. I., bunurile deținute de Buștenea B. sunt bunuri comune, fiind dobândite de acesta în timpul căsătoriei cu pârâta Buștenea M., respectiv două terenuri, unul în pct. „Săticul de Jos”, . (în suprafață de 5322 mp) și al doilea în ., .. Reclamanta este creditor personal al unui debitor codevălmaș și astfel, pentru a urmări cota parte a debitorului său, trebuie să ceară mai întâi împărțeala imobilelor și are latitudinea de a alege bunurile asupra cărora să se realizeze executarea. Pârâtul, în calitate de debitor, nu a învederat că ar avea alte bunuri sau venituri care să poată acoperi în regim de urgență debitul său constatat prin hotărâre judecătorească.
Cu privire la modalitatea de partajare, reclamanta solicită admiterea cererii de chemare în judecată și partajarea terenurilor atribuindu-se în totalitate și direct, prin hotărârea asupra fondului procesului pârâtului Buștenea B., cu obligarea acestuia la plata unei sulte către soție, sau să se dispună vânzarea bunurilor prin executor judecătoresc, bunuri imobile cuprinzând terenul din pct. „Săticul de Jos”, . (în suprafață de 5322 mp) și din punctul ., ..
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 493 alin. 1, 6731 și urm. C. proc. civ., 1718 Cod civil, 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului.
Lla data de 09.09.2010 reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată arătând că bunurile pentru care solicită împărțirea sunt imobilele din pct. „Săticul de Jos”, . (teren în suprafață de 5322 mp), din ., ., din pct. „Fundul Văii”, . (teren în suprafață de 10.000 mp), din pct. „Sătic P.”, . (teren în suprafață de 10.000 mp) și din pct. „Prundul Dîmboviței”, . (teren în suprafață de 15.000 mp).
Prin intâmpinare, pârâta Buștenea M. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată așa cum a fost precizată, ca fiind nefondată. A susținut că terenurile au fost identificate de executor doar în baza unor mențiuni din registrul agricol și că situația juridică a acestora nu este probată cu acte. Modalitatea de partajare propusă de reclamantă încalcă dreptul său de proprietate dar și principiul partajului în natură.
Prin sentința civilă nr. 1304/14.09.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ (număr în format vechi 2751/2010), s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus partajarea bunurilor comune ale părților, respectiv terenul în suprafață de 5322 mp, formandu-se doua loturi, potrivit raportului de expertiză întocmit de ing. expert C. P..
Prin decizia civilă nr. 1389/P/03.05.2012 a Tribunalului Argeș s-a casat sentința pronunțată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Potrivit deciziei de casare se menționează că datoria debitorului Buștenea B. este personală, nefiind vorba de o datorie comună, instanța având obligația să examineze regimul juridic al datoriilor personale ale unuia din soți potrivit art. 33 alin. 2 C.fam. ; se solicită instanței de fond să verifice existența bunurilor proprii ale debitorului Buștenea B., daca reclamanta a solicitat executarea asupra acestora, iar în cazul în care aceste bunuri nu există, poate fi cerut partajul bunurilor comune.
Prin sentința civilă nr. 170/28.01.2013 a Judecătoriei Câmpulung a fost respinsă acțiunea, reținându-se următoarele:
Din cuprinsul notificării nr. 549/2008/04.04.2012 întocmită de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 549 se constată că la data de 23.05.2012, urma să aibă loc vânzarea la licitație a trei imobile terenuri, respectiv: 2661 mp în punctul „Podul Dâmboviței”;_ mp în punctul „Fundul văii” și 10.000 mp în punctul „Sătic P.” din .> Împotriva formelor de executare din dosarul nr. 549/2008 Buștenea B. a formulat contestație la executare care a format obiectul dosarului nr._, contestație respinsă prin sentința civilă nr. 664/06.04.2012 a Judecătoriei Câmpulung. În cadrul contestației la executare, pârâtul a solicitat anularea formelor de executare, întrucât în procesul verbal de licitație au fost menționate 3 terenuri, dobândite în timpul căsătoriei, și pentru că nu este stabilit regimul juridic al terenurilor de 10.000 mp în punctul „Sătic P.” și 12.000 mp din punctul „Fondul văii”.
Sentința pronunțată a fost menținută prin decizia civilă nr. 2446/03.10.2012 a Tribunalului Argeș, care a respins recursul formulat de Buștenea B..
În considerentele deciziei civile se menționează că pârâtul Buștenea B. prin răspunsurile la interogatoriu, în dosarul nr._, având ca obiect partajul bunurilor comune, a recunoscut caracterul de bun propriu al suprafețelor de teren de 12.000 mp în punctul „Fundul văii” și 10.000 mp în punctul „Sătic P.”, iar potrivit art. 1204 C.civ., se poate opune unei părți, mărturisirea ce a fost făcută înaintea începerii judecății sau în urma judecății.
Chiar dacă aceste terenuri au aparținut autorului pârâtului Buștenea B., acest aspect nu împiedică executarea, întrucât cota indiviză a pârâtului este determinată prin lege, iar potrivit art. 493 alin. 2 C.pr.civ., creditorii personali pot urmării cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate, fără a mai fi necesar să ceară împărțeala.
Pentru argumentele redate mai sus, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a arătat următoarele:
Hotărârea este nemotivată, pentru că nu răspunde argumentelor invocate în acțiune, vizând faptul că pârâtul ar avea bunuri proprii care să fie supuse executării. Nu se explică în hotărâre care este cota indiviză determinată de lege pe care ar avea-o pârâtul dintr-un imobil teren, cotă ce ar putea să facă obiectul executării silite și nici dacă bunurile respective ar acoperi creanța pe care reclamanta o are împotriva pârâtului. Simpla trimitere la urmărirea unor cote nedeterminate asupra unor bunuri incerte și necunoscute, nu poate reprezenta o justificare a respingerii cererii de partaj in privinta singurului bun al debitorului, pentru care acesta deține act de proprietate.
Hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii. Dispozițiile art. 493 C.pr.civilă (forma veche) si art. 33 cod fam. (in vigoare la data sesizarii instantei) au fost interpretate eronat, deoarece în realitate pârâtul nu a demonstrat că terenurile din punctele P. Sătic și Fundul Văii Sătic, sunt proprii, pentru a se putea realiza executarea silită. Nu s-au făcut probe pentru a se stabili valoarea cotelor pe care pretinde debitorul că le deține din anumite imobile terenuri și nu s-a verificat dacă acestea pot acoperi creanța în sumă de 43.060 ,32 lei, existentă la nivelul anului 2010.
Au fost încălcate disp.art.6 din CEDO pentru că prin soluția pronunțată instanța a permis pârâtului să sustragă de la executare singurul bun pentru care deține acte de proprietate(terenul de 5322 mp) și a provocat o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile. Jurisprudența CEDO a criticat situațiile în care executarea unei hotărâri judecătorești a fost întârziată excesiv, reclamanta încearcând inca din anul 2008 să pună în executare un titlu irevocabil.
Recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 ind.1 C.pr.civilă, art.1 din Protocolul 1 și art.6 din CEDO.
Pârâții nu au formulat întâmpinare în recurs și nici concluzii scrise.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, și a disp.art.304 ind.1 C.pr.civilă, tribunalul apreciază că recursul este fondat strict pentru următoarele considerente:
Prima critică formulată de recurent nu este întemeiată, deoarece sentința primei instanțe este motivată și îndeplinește condițiile prevăzute de art. 261 alin.1 pct.5 C.pr.civilă. Judecătorul fondului și-a argumentat punctul de vedere în adoptarea soluției, în sinteză, a răspuns motivelor din cererea de chemare în judecată și argumentelor invocate, a analizat fondul cauzei, astfel că nu ne aflăm în situația prevăzută de art.312 alin.5 C.pr.civilă, pentru a fi casată hotărârea cu trimitere spre rejudecare.
În privința modului în care prima instanță a răspuns apărărilor formulate de părți și in privinta interpretărilor pe care le-a dat dispozițiilor legale, prin raportare la actele aflate la dosar, tribunalul va răspunde în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs.
Se constată că reclamanta deține într-adevăr împotriva pârâtului un titlu executoriu cu caracter irevocabil, reprezentat de sentința civilă nr. 2692/2007 a Judecătoriei Câmpulung, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1379/R/2008 a Tribunalului Argeș, și că de la acest moment al anului 2008 încearcă să aducă la îndeplinire dispozițiile.
Este adevărat că procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că “Dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează, de asemenea, și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv” (hotărârile Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Burdov împotriva Rusiei din 7 mai 2002; Jasiuniene împotriva Lituaniei din 6 martie 2003; Ruianu împotriva României din 17 iunie 2003, S. P. împotriva României, 2005).
Potrivit art.493 c.pr.civilă creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora. Creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate, fără a mai fi necesar să ceară împărțeala.
Potrivit art.33 din Codul Familiei ( aplicabil în speță, având în vedere data introducerii acțiunii) bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.
În cadrul executării silite se urmăresc cu prioritate de către creditor bunurile proprii ale debitorului său, în vederea recuperării creanței, și în măsura în care acestea nu sunt suficiente pentru îndestulare, se poate cere executarea silită a bunurilor comune, pentru care este necesar să se realizeze împărțeala cu scopul stabilirii cotei ce aparține debitorului, pentru ca aceasta să facă obiectul executării.
În speță, reclamanta a cerut partajul terenurilor despre care a considerat că sunt proprietatea debitorului său și a soției acestuia- Buștenea M., deoarece potrivit procesului verbal din data de 23.11.2009 al executorului judecătoresc, i s-a adus la cunoștință, în cadrul dosarului de executare cu nr. 549/2008 al B. M. M., că terenurile sunt bunuri comune.
Aceasta înseamnă că reclamanta și-a justificat cererea de față, îndeplinind condițiile art. 493 C.pr.civilă.
În acest moment, sarcina probei nu mai aparține reclamantei, pentru a face dovada regimului juridic al terenurilor din punctul „ Săticul de Jos” ( în suprafață de 5322 m.p.), Fundul Văii ( în suprafață de 10.000 m.p.), Sătic P. ( în suprafață de 10.000 m.p.), Prundul Dâmboviței ci pârâtului debitor Buștenea B., care susține că sunt bunuri proprii, apărare de natură a paraliza acțiunea de partaj.
Dovada acestor susțineri din partea pârâtului nu s-a realizat prin nici un mijloc de probă. De altfel, în primul ciclu procesual, în primă instanță, pârâtul nici măcar nu și-a formulat o astfel de apărare, invocând-o în recurs. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și din cele aflate în dosarul de executare atașat, nu rezultă că pârâtul deține bunuri personal, si nici că aceste terenuri ar fi bunurile sale proprii, cu atât mai mult cu cât, la rolul agricol sunt menționați ambii soți cu terenurile din punctul Fundul Văii ,P. și Prundul Dâmboviței (f.50 d.fond. primul ciclu procesual).
În măsura în care aceste terenuri ar reprezenta o moștenire proprie, înseamnă că debitorul se afla în indiviziune cu alți succesori, aceștia nefiind precizați si identificați, neavând cote stabilite. Într-adevăr așa cum se susține în recurs, prima instanță nu a verificat nici dacă aceste posibile bunuri proprii ar fi suficiente ca valoare pentru îndestularea creanței creditorului.
Pe de altă parte, la interogatoriul ce s-a administrat pârâtului (f.69 dosar fond primul ciclu procesual), pârâtul a susținut că toate terenurile ce fac obiectul acțiunii sunt bunuri proprii, fie moștenire de la părinți, fie dobândite înainte de căsătorie, însă nu a depus nici un act pentru a face dovezi ale celor susținute. Se observă că și în privința terenului din punctul Săticul de Jos în suprafață de 5322 m.p. a exprimat același punct de vedere, preluat de instanța de fond, deși regimul juridic al acestuia este de bun comun, aspect dovedit prin contractul de vânzare – cumpărare aflat la dosar. Pârâtul debitor nu a depus la dosar nici măcar acest înscris, el fiind obținut de instanță prin solicitarea adresată către Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.
În concluzie, recunoașterile acestuia sunt pro cauza, în favoarea sa pentru a împiedica partajul, nefiind făcută nicio probă pentru a se dovedi caracterul de bun propriu al unor bunuri ce ar putea fi executate silit, pentru satisfacerea creanței creditoarei.
În contestația la executare, pe care debitorul a avut-o pe rol, s-a reținut existența unei recunoașteri a pârâtului, însă la acel moment nu s-au avut în vedere probele existente în dosarul de față, recunoasterea fiind în contradicție cu acestea.
În concluzie, pentru toate cele redate mai sus, tribunalul apreciază că recursul este fondat, iar în baza art.312 alin.3 și 304 ind.1 C.pr.civilă va fi admis, cu consecința modificării sentinței și admiterii acțiunii, în sensul partajării terenului în suprafață de 5322 m.p. din punctul „Săticul de Jos”, singurul pentru care au fost depuse înscrisuri prin care s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
Împărțeala se va dispune prin formarea a două loturi, de natură a nu prejudicia nici pe intimata – pârâtă, sens în care lotul nr.1 se va atribui pârâtului debitor, având suprafața de 2661 m.p., iar cel de-al doilea pârâtei Buștenea M., potrivit expertizei C. P. ( dosar fond I ciclu procesual).
În baza art.274 C.pr.civilă intimații vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3247,5 lei, din toate fazele procesuale (1500 lei-fond, primul ciclu procesual, 500 lei recurs onorariu avocat, 500 lei fond rejudecare onorariu avocat si 747,5 lei recurs- avocat si taxa de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. M. S.A. împotriva sentinței civile nr. 170/28.01.2013 pronunțată de judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind pârâții BUȘTENEA B. și BUȘTENEA M..
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea în parte .
Sistează coproprietatea soților cu privire la suprafața de teren având 5322 mp după cum urmează, prin omologarea expertizei ing C. P. ( dosar fond I ciclu procesual).
Lotul nr. 1- suprafața de 2661 mp se atribuie pârâtului Buștenea B., identificată în expertiza tehnică a ing. C. P. ( dosar fond I ciclu procesual) .
Lotul nr. 2- suprafața de 2661 mp se atribuie pârâtei Buștenea M. .
Obligă intimații la 3247,5 lei cheltuieli de judecată către recurenta .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.06.2013.
Președinte, C. D. | Judecător, A. M. P. | Judecător, G. T. |
Grefier, M. L. |
Red. A.M.P
Dact. NE/ 4 e
11.07.2013
Jud.fond. G.O.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 41/2013. Tribunalul ARGEŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
