Pretenţii. Decizia nr. 215/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 215/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 24268/280/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 215/2013

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA ANTON

Judecător A. D.

Judecător E. M. C.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de pârâtele M. L. și M. G., împotriva sentinței civile nr.6078/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.V, intimați fiind reclamanta A. DE P. 308 P. și pârâții T. I., T. M., A. E., C. V., C. G., L. I., L. A., P. I., P. L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. A. pentru intimata-reclamantă în baza delegației de substituire, lipsă fiind reclamantele-pârâte și intimații-pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Avocat G. A. pentru intimata-reclamantă depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire. Invocă excepția nulității recursului ca nemotivat, solicitând să se constate că recursul este nul, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față, deliberând:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 23.12.2011 sub nr._, reclamanta A. de P. 308 P. a chemat în judecata pe pârâții T. I., T. M., M. L., M. G., A. E., C. V., C. G., L. I., L. A., P. I. și P. L., solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să dispună obligarea acestora la plata utilităților neachitate și a penalităților datorate către Asociația de P., cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții datorează asociației cheltuieli de întreținere restante.

S-a adresat acestora în nenumărate rânduri pentru achitarea obligațiilor de plata fără vreun rezultat, ceea ce a atras dificultăți ale asociației în efectuarea plaților către furnizori și perceperea de penalități la facturile pe care nu a putut să le achite în termenul scadent.

Pârâții nu au contestat listele de plata în termenul legal de 10 zile potrivit Lg. nr. 230/2007.

În drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 46 și urm din Lg. nr. 230/2007.

La data de 30.03.2012 reclamanta a depus o precizare prin care a arătat că pârâții datorează următoarele sume de plata: pârâții T. I. și T. M. datorează suma de 1517,60 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada martie 2010 – februarie 2012 și suma de 191,80 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat; pârâții M. L. și M. G. datorează suma de 6212,39 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada mai 2010 – februarie 2012 și suma de 1014,80 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat; pârâta A. E. datorează suma de 5238,42 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada decembrie 2010 – februarie 2012 și suma de 303,90 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat; pârâții C. V. și C. G. datorează suma de 1241,10 lei pentru perioada noiembrie 2010 - februarie 2012 și 55,60 lei penalități de întârziere aferente; pârâții L. I. și L. A. datorează suma de 657,40 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada aprilie 2010 – februarie 2012 și suma de 43 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat și pârâții P. I. și P. L. datorează suma de 1329,20 lei utilități și 4 lei penalități de întârziere.

Anexat cererii precizatoare au fost depuse înscrisuri și listele de plata (filele 26-136).

La data de 10.04.2012 reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecata fața de pârâții C. V., C. G., P. I. și P. L., instanța luând act de renunțare în temeiul art. 246 C.pr.civ. prin încheierea din aceeași data.

Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Pârâta M. L. a solicitat reeșalonarea debitului întâmpinând dificultăți la plata.

În cauza a fost administrată proba cu înscrisuri, apreciind ca fiind concludentă pentru soluționarea cauzei potrivit art. 167 C. pr. civ.

Prin sentința civilă nr.6078/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta A. de P. 308 Pitești, cu sediul în mun. Pitești, .. 2, ., . în contradictoriu cu pârâții T. I. și T. M., ambii domiciliați în mun. Pitești, .. 2, ., ., M. L. și M. G. ambii domiciliați în Pitești, .. 2, ., ., A. E., domiciliata în Pitești, cart. G. 3, ., ., C. V. și C. G., ambii domiciliați în mun. Pitești, cart. G. 3, ., ., L. I. și L. A. ambii domiciliați în mun. Pitești, cart. G. 3, ., ., P. I. și P. L., ambii domiciliați în mun. Pitești, cart. G. 3, ., ..

Au fost obligați pârâții T. I. și T. M. la plata către reclamantă a sumei de 1517,60 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada martie 2010 – februarie 2012 și la plata sumei de 191,80 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat.

Au fost obligați pârâții M. L. și M. G. la plata către reclamantă a sumei de 6212,39 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada mai 2010 – februarie 2012 și la plata sumei de 1014,80 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat.

Au fost obligați pârâta A. E. la plata către reclamantă a sumei de 5238,42 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada decembrie 2010 – februarie 2012 și la plata sumei de 303,90 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat.

Au fost obligați pârâții L. I. și L. A. la plata către reclamantă a sumei de 657,40 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada aprilie 2010 – februarie 2012 și la plata sumei de 43 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat.

A fost respinsă cererea de eșalonare formulată de către pârâta M. L..

Au fost obligați pe pârâți să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de câte 200 lei fiecare.

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Reclamanta a făcut dovada debitului solicitat reprezentând contravaloare utilități prin depunerea listelor lunare de plată (f. 38-136), astfel: pentru pârâții T. I. și T. M. în cuantum de 1517,60 lei pentru perioada martie 2010 – februarie 2012; pentru pârâții M. L. și M. G. în cuantum de 6212,39 lei pentru perioada mai 2010 – februarie 2012; pentru pârâta A. E. în cuantum de 5238,42 lei pentru perioada decembrie 2010 – februarie 2012; pentru pârâții L. I. și L. A. în cuantum de 657,40 lei pentru perioada aprilie 2010 – februarie 2012.

Potrivit art. 1082 C. civ., în cazul obligațiilor de a da, creditorul nu trebuie decât sa facă dovada creanței sale, împotriva debitorului născându-se o prezumție relativă de neexecutare culpabilă a obligației corelative. Pârâții nu au contestat debitul solicitat și nu au făcut dovada achitării debitului. În ce privește pe pârâta M. L., reclamanta a avut în vedere la calcularea debitului rămas sumele achitate anterior potrivit chitanțelor depuse la dosar, iar la stabilirea cheltuielilor de întreținere subvențiilor acordate.

În ce privește sumele pretinse cu titlu de penalități, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. În conformitate cu art. 25 alin. 1 teza a III-a din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007. Prin procesul – verbal din data de 19.04.2012, Comitetul Asociației a stabilit perceperea unor penalități de 0,04% din prima zi după data scadenței (f. 200), fiind încheiat anterior un proces – verbal de percepere a penalităților la nivelul celor percepute de unitățile furnizoare (f. 154), necontestat de pârâți.

Pentru perioada menționată pârâții au acumulat următoarele penalități, potrivit fișelor de calcul depuse la dosar (f. 26-37): pârâții T. I. și T. M. suma de 191,80 lei; pârâții M. L. și M. G. suma de 1014,80 lei; pârâta A. E. suma de 303,90 lei; pârâții L. I. și L. A. suma de 43 lei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 46 și 49 alin. 1 din Legea 230/2007, instanța a admis cererea precizată și a obligat pe pârâții T. I. și T. M. la plata către reclamantă a sumei de 1517,60 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada martie 2010 – februarie 2012 și la plata sumei de 191,80 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat; pe pârâții M. L. și M. G. la plata către reclamantă a sumei de 6212,39 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada mai 2010 – februarie 2012 și la plata sumei de 1014,80 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat; pe pârâta A. E. la plata către reclamantă a sumei de 5238,42 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada decembrie 2010 – februarie 2012 și la plata sumei de 303,90 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat; pe pârâții L. I. și L. A. la plata către reclamantă a sumei de 657,40 lei reprezentând contravaloare utilități pentru perioada aprilie 2010 – februarie 2012 și la plata sumei de 43 lei penalități de întârziere aferente debitului restant înregistrat.

În ce privește solicitarea pârâtei M. L. de eșalonare a plății sumelor datorate, instanța a apreciat că aceasta nu este întemeiată întrucât pârâta nu a invocat vreun motiv întemeiat în susținerea cererii sale, având în vedere totodată disp. art. 1101 alin. 1 și 3 C. civ. potrivit cărora debitorul nu poate sili pe creditor să primească parte din datorie, chiar divizibilă. Pe de altă parte, reclamanta, la rândul său, este ținută să achite facturile către furnizorii de servicii, ceea ce ar determina dificultăți în onorarea propriilor obligații și perceperea de penalități.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele M. L. și M. G..

La dosarul cauzei se află depusă doar declarația de recurs nefiind însoțită și de motive.

La termenul. din 29.01.2013 instanța a invocat excepția nulității recursului ca urmare a nemotivării.

Tribunalul având în vedere că recurenții nu au înțeles să depună la dosarul cauzei decât declarația de recurs fără a fi însoțită de motive apreciază ca întemeiată excepția.

Potrivit art.306 Cod pr.civilă recursul este nul dacă a fost motivat în termenul legal respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii recurate.

Întrucât în cauză recurenții nu au depus la dosarul cauzei motivele de recurs tribunalul în baza art.306 Cod pr.civilă va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Constată nul recursul formulat de pârâtele M. L. și M. G., împotriva sentinței civile nr.6078/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.V, intimați fiind reclamanta A. DE P. 308 P. și pârâții T. I., T. M., A. E., C. V., C. G., L. I., L. A., P. I., P. L.

Obligă recurentele să plătească intimatei Asociația de Proprietari suma de 400 lei,cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă

Președinte,

E. A.

Judecător,

A. D.

Judecător,

E. M. C.

Grefier,

E. R.

red.E.M.C.

dact.C.E.C./2 exp.

28.02.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 215/2013. Tribunalul ARGEŞ