Pretentii. Decizia nr. 2756/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2756/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 5266/205/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 2756/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA DIANA NĂSTASE
Judecător V. T.
Judecător A. M.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare, în rejudecare după casare, acțiunea civilă formulată de reclamanta M. (S.) I. A., în contradictoriu cu pârâții M. D. D., M. A.
S. C. și S. M., având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile fondului asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 Noiembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din aceea dată și care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față ;
Constată că, prin sentința civilă nr. 1273/2012, Judecătoria Câmpulung, a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanta M. (S.) I. A. în contradictoriu cu pârâții M. D. D. și M. A., prin care, reclamanta a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul M. D. D. și să se constatate dreptul său de creanță asupra imobilului proprietatea pârâtului M. A., constând în edificarea unui garaj și efectuarea mai multor îmbunătățiri, precum și obligarea la plata contravalorii dreptului de creanță constatat.
A admis în parte și cererea precizată, prin care, pe cale reconvențională, în contradictoriu cu reclamanta, dar și cu părinții acesteia, S. C. și S. M., pârâții au solicitat obligarea la plata dreptului de creanță în sumă de 2.950 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de contribuție ale pârâtului M. D. D. la realizarea îmbunătățirilor efectuate în gospodăria pârâților S., enumerate în cuprinsul cererii reconvenționale, cote ulterior precizate de același pârât, prin cererea înregistrată la dosar la data de 31.01.2012.
Pe cale de consecință, a confirmat varianta I propusă de expertul judiciar C. I. C. prin raportul de expertiză efectuat în cauză și a atribuit bunurile astfel: Lotul A - a fost atribuit reclamantei M. (S.) I. A. iar Lotul B - a fost atribuit pârâtului M. D. D., cu obligarea acestuia din urmă la plata sultei în sumă de 6.627 lei.
S-a făcut în cauză și aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 Cod pr.civilă, iar pârâții M. D. D. și M. A. au fost obligați să plătească reclamantei suma de 2.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, prin încheierea interlocutorie din data 28.02.2012, a fost admisă în parte, în principiu, acțiunea completată și s-a constatat că reclamanta și pârâtul M. D. D. au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale de ½ parte fiecare următoarele bunuri comune: un casetofon și boxe auto; un televizor color marca Samsung și un autoturism Dacia L. pentru care, în timpul căsătoriei, părțile au achitat împreună în aceleași cote, suma de 17.750 lei.
A constatat că, prin aceeași încheiere interlocutorie, a fost admisă în parte, în principiu, și cererea reconvențională precizată, și s-a constatat că pârâtul M. D. D., împreună cu reclamanta, au o contribuție la îmbunătățirile efectuate în gospodăria pârâților S. C. și M. (părinții reclamantei), astfel: 1/4 la edificarea unei podiști din beton la poartă, o alee betonată în curte de 60 m.p., la două camere - gletuit pereți interior și exterior; 1/2 din două uși și două ferestre din termopan la cele două camere, executat tencuieli interioare și exterioare la cele două camere, materialele la instalația electrică la cele două camere, patru foi OSB și zece onduline pentru garajul din curtea părinților reclamantei, suma de 150 lei pentru refacerea unei sobe din teracotă.
A mai constatat că, în cauză, a fost dispusă o expertiză tehnică pentru identificare, evaluare și pentru propuneri de lotizare, iar prin lucrarea completată, urmare obiecțiunilor formulate de către părți, expertul judiciar C. I. C. a propus mai multe variante de lotizare, așa încât, având în vedere acordul părților, care au solicitat omologarea variantei I din această lucrare, în temeiul art. 728 Cod civil, a admis în parte acțiunea completată și, în parte, cererea reconvențională și a atribuit bunurile în această variantă pe care a confirmat-o potrivit celor dispuse
Împotriva încheierii din data de 28.02.2012 și împotriva sentinței civile nr.1273/2012 au formulat recurs reclamanta și pârâții M. A. și M. D. D., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 9 Cod pr.civilă, reclamanta a arătat următoarele:
- în mod greșit, prin încheierea interlocutorie din data de 28.02.2012, nu a fost reținută la masa de partaj cantitatea de 20 grame aur - în fapt, un inel și un lănțișor bărbătesc - nici garajul și nici îmbunătățirile aduse unei camere, constând în zugrăvit și montat parchet sau, în subsidiar, constatarea dreptului de creanță constând în realizarea acelorași construcții și îmbunătățiri, la plata căruia, în final, trebuia să fie obligați pârâții.
Au fost ignorate probatoriile administrate în cauză, chiar răspunsul la interogatoriu al pârâtului din care rezultă că garajul în discuție a fost edificat, după cumpărarea de către foștii soți a autoturismului marca L. reținut la masa partajabilă, iar răspunsul la interogatoriu al pârâtului se coroborează și se completează cu declarația martorului D. V. care a făcut referiri la edificarea unui garaj din OSB acoperit cu onduline.
Și în ce privește îmbunătățirile pretinse de pârâți, prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 357 și art. 1143 din Noul cod civil și, prin urmare, nu puteau fi reținute la masa partajabilă prin încheierea interlocutorie criticată, deoarece, fiind edificate pe terenul proprietate exclusivă a pârâtului M. A. și realizate la imobilul casă, tot proprietatea acestuia, prima instanță trebuia să constate doar dreptul de creanță al reclamantei, față de acest pârât și, pe cale de consecință, să îl oblige doar pe pârâtul M. A., la plata contravalorii dreptului de creanță constatat.
Obiectul împărțelii îl reprezintă doar bunurile comune ale soților care există în natură în patrimoniul lor la data împărțelii, iar efectuarea de către unul dintre coproprietari a unor lucrări de reparații, cu caracter de întreținere ale imobilului și de sporire a confortului, dă naștere unui drept de creanță, fără a fi afectate cotele de proprietate ale părților.
Cum, în ipoteza în care, valori comune trec în averea proprie a unuia dintre soți, principiul de drept comun potrivit căruia, îmbogățirea fără just temei trebuie restituită, îndreptățește pe oricare dintre soți să reclame o indemnizare pentru orice îmbogățire realizată în detrimentul său, tot astfel, în cazul în care soții au edificat îmbunătățiri la imobilul altei persoane, în temeiul accesiunii imobiliare și al principiului îmbogățirii fără justă cauză, este întemeiată și cererea de a se include la masa de împărțit dreptul de creanță, corespunzător acestor îmbunătățiri.
- din masa partajabilă, stabilită prin aceeași încheiere interlocutorie, trebuie înlăturată cota de ¼ - reținută în plus de prima instanță - chiar față de cota solicitată de pârâtul M. D. D., cu privire la executarea următoarelor îmbunătățiri: executat podișcă din beton la poartă, executat 85 mp. alee betonată, montat parchet laminat la pardoseli în două camere, gletuit pereții în interior, montat sobă teracotă, construire două camere din cărămidă, tencuieli interior și exterior, montat tâmplărie termopan, instalație electrică și executarea unei polate din OSB.
Pe de o parte, acest drept de creanță privește îmbunătățirile realizate la imobilul proprietatea pârâtului S. C., iar prin cerere, în mod expres, pârâtul a solicitat o cotă de ¼ din acest drept.
Cu toate acestea, prima instanță, a reținut îmbunătățirile la masa partajabilă și aceste îmbunătățiri, pronunțându-se practic asupra ceva ce nu s-a cerut.
Pe de altă parte, prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut, reținând alte cote decât cele solicitate.
Aceasta, în condițiile în care, deși, doar pârâtul M. D. D. justifica interesul formulării unei astfel de petit, totuși, prin cererea reconvențională, după o enumerare amplă a îmbunătățirilor, intimații au precizat cota de ¼ din valoarea totală a lucrărilor, mai puțin contribuția de 1/2 din autoturismul marca Dacia L..
În concluzie, prin încheierea interlocutorie din data de 28.02.2012, contrar limitelor învestirii și probatoriului administrat, prima instanță a reținut cu totul alte cote și bunuri decât cele indicate de către părți.
- în speță, și în ce privește atribuirea bunurilor, soluția instanței de fond este greșită.
Aceasta, nu numai urmare pronunțării unei încheieri de admitere în principiu nelegală și netemeinică, dar și omologării unei expertize tehnice defectuoase, netemeinică și nejudicios întocmită.
Astfel, la termenul de judecată din data de 15.05.2012, prima instanță, a admis obiecțiunile aduse expertizei tehnice și a dispus refacerea lucrării cu obligația de a se reține cotele și bunurile reținute prin încheierea din data de 28.02.2012 și, totodată, de a se indica actul normativ avut în vedere la realizarea lucrării.
Prin completarea la raportul de expertiză însă, expertul cauzei și-a menținut punctul de vedere anterior.
Cu toate acestea, deși reclamanta a reiterat obiecțiunile inițial admise, în mod nelegal prima instanță le-a respins, și a pășit la judecata în fond a cauzei.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii din data de 28.02.2012, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare, în vederea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate în scopul de a se identifica și reevalua bunurile ce formează obiectul litigiului.
Prin decizia civilă nr. 258/30.01.2013 Tribunalul Argeș a respins ca tardiv recursul formulat de pârâtă pârâții M. D. D. și M. A., împotriva sentinței civile nr.1273 din data de 03 Iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați-pârâți fiind S. C. și S. M. și reclamanta M. (S.) I. A..
A admis recursul formulat de reclamanta M. (S.) I. A., împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 28.02.2012 și a sentinței civile nr.1273 din data de 03 Iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind pârâții M. D. D., M. A., S. C. și S. M..
A casat încheierea din data de 28.02.2012 și sentința și a reținut cauza spre rejudecare.
Pentru a dispune astfel tribunalul a reținut că după cum se observă și din sentința civilă nr. 1613/2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, părțile au fost căsătorite în perioada 18.08.2007 – 21.10.2011 când, prin această hotărâre judecătorească, s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul soților.
Prin urmare, chiar dacă este vorba de o căsătorie care era în ființă la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, respectiv 01.10.2011, în speță, în ce privește raporturile patrimoniale dintre soți și stabilirea regimului juridic al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, fiind vorba de acte și fapte juridice încheiate, săvârșite și produse înainte de . acestei legi, expres prevăzute de art. 6 din Legea nr. 287/2009 și art. art. 5 alin.1 din Legea nr. 71/2011, se va aplica regimul matrimonial legal și obligatoriu prevăzut de Legea nr.4/1953 privind Codul Familiei, completat cu prevederile dreptului comun, reprezentat de Codul civil din 1864.
Astfel, art. 30 alin.1 din Codul familiei dispune că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare din soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților și având în vedere că, în majoritatea cazurilor, bunurile sunt dobândite în timpul căsătoriei, prin contribuția ambilor soți, art. 30 alin.3 din Codul familiei instituie prezumția relativă de comunitate: „calitatea de bun comun nu trebuie dovedită”.
În speță, prezumția de egalitate dedusă din dispozițiile art. 30 Codul familiei nu a fost răsturnată, iar cotele de contribuție egale la dobândirea bunurilor comune de către părțile din proces nu au făcut obiectul criticilor din recurs.
Pe de altă parte, noțiunea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, trebuie înțeleasă în sensul ei juridic, adică desemnând atât lucrurile care pot fi obiect de drepturi și obligații patrimoniale, cât și drepturile patrimoniale și acțiunile privind lucrurile și drepturile patrimoniale.
În consecință, noțiunea de bunuri desemnează atât bunurile corporale, adică atât lucrurile mobile și imobile, câr și bunurile incorporale, adică drepturile reale, drepturile de creanță și acțiunile patrimoniale.
Cu referire la împărțirea bunurilor mobile, se constată că în mod corect prima instanță nu a reținut la masa partajabilă cantitatea de 20 grame din aur, în fapt, două bijuterii bărbătești din aur, respectiv un inel șu un lănțișor.
Astfel, la interogatoriu (f. 49 dosar fond) pârâtul M. D. D., a arătat că acestea au fost bunurile sale proprii și că au rămas în posesia sa.
Susținerile reclamantei privind apartenența acestor bunuri la masa partajabilă nu pot fi reținute, deoarece, cum corect a stabilit prima instanță, contrar dispozițiilor art. 129 alin.1 Cod pr.civilă, potrivit cărora, părțile au obligația să-și probeze pretențiile și apărările, reclamanta nu a făcut dovada că aceste bunuri au fost dobândite în timpul căsătoriei.
De altfel, în ce privește aceste bunuri, criticile din recurs nu au decât valoarea unor afirmații generale și nu își regăsesc susținerea nici în probatoriul administrat, nici măcar în declarațiile martorilor audiați în cauză, urmând în acest sens a se observa că, niciunul dintre aceștia, nu au confirmat achiziționarea acestor bunuri după încheierea căsătoriei părților și cu mijloace bunuri comune ale foștilor soți.
Se poate concluziona astfel că bunurilor în discuție le sunt aplicabile dispozițiile art. 31 lit. a din Codul familiei și că, în mod corect, prima instanță nu le-a reținut la masa de partaj.
Pe de altă parte, criticile reclamantei nu pot fi primite și dintr-o altă perspectivă.
Nu se poate reține calitatea de bun comun a bijuteriilor din aur, raportat la art. 31 lit. c din Codul Familiei, având în vedere că, în speță, nu s-a dovedit o valoare deosebit de mare a acestora, care să le atribuie caracterul de achiziție făcută în scopul investirii economiilor realizate de către soți în timpul căsătoriei, astfel că, fiind bunuri de uz personal, sunt bunuri proprii ale pârâtului.
În ce privește situația construcțiilor edificate pe terenurile părților M. A., S. C. și S. M. și a îmbunătățirilor efectuate de foștii soți la imobilele – terenuri și construcții - deja existente în patrimoniul acestora, fiind confirmat, prin declarațiile martorilor audiați în cauză că, în timpul căsătoriei, foștii soți, au locuit atât în gospodăria părinților reclamantei, cât și în gospodăria părinților pârâtului M. D. D., unde au realizat astfel de construcții și au făcut îmbunătățiri și amenajări, într-adevăr, soluția instanței de fond este greșită.
Astfel, potrivit art. 492 Cod civil, proprietarul terenului este prezumat a fi proprietarul construcțiilor sau plantațiilor executate pe un teren, reglementarea decurgând din dreptul de accesiune, ca mijloc originar de dobândire a proprietății.
Articolul 494 din aceleași cod reglementează drepturile ce se nasc din ridicarea unor construcții sau reglementarea unor plantații de către terț.
În situația în care soții au făcut îmbunătățiri la imobilul proprietatea părinților unuia dintre ei, deci la un imobil care nu le aparține, în patrimoniul comun al soților s-a născut un drept de creanță împotriva proprietarului acelui imobil.
Cu ocazia sistării stării de devălmășie, când se poate cunoaște cota de contribuție a fiecărui soț, acest drept de creanță, constituie element al activului patrimonial comun și trebuie să fie suspus împărțelii, iar apoi, urmându-se regulile în această materie, în lotul fiecăruia dintre copartajanți trebuie inclusă și o parte din această creanță, determinată în funcție de contribuția lor la dobândirea dreptului, urmând ca, dreptul astfel recunoscut față de soț și părinții acestuia, să fie valorificat în raport cu aceștia din urmă, cerere care, la rândul său, cum s-a solicitat și în prezenta cauză, are caracter accesoriu în raport de cererea de partaj.
Or, în speță, prima instanță nu a dat eficiență acestor dispoziții legale și nu a reținut la masa partajabilă dreptul de creanță, așa cum a fost pretins de reclamantă și de pârâtul M. D. D., fiind astfel fondate criticile referitoare la faptul că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut.
Mai mult, în aplicarea regulilor mai sus amintite, câtă vreme, a admis în parte cererea reconvențională, cerere formulată în contradictoriu și cu pârâții S. C. și S. M., soluția se impunea și în ce privește acțiunea principală și, prin urmare, recunoscute și pretențiile reclamantei fiind, într-adevăr dovedit, prin probatoriul administrat în cauză, respectiv cu răspunsul la interogatoriu al pârâtului M. D. D. (f. 49 –dosar fond) coroborat cu declarația martorului D. V. că, și în gospodăria pârâtului M. A., prin mijloace comune și prin contribuții egale de câte ½ parte fiecare, foștii soți, au construit un garaj din OSB acoperit cu onduline, au parchetat și au zugrăvit cu vopsea lavabilă una dintre camerele de locuit ale casei, proprietatea acestui pârât.
În ce privește cotele de contribuție ale pârâtului la realizarea îmbunătățirilor și amenajările efectuate de foștii soți în gospodăria pârâților S. C. și S. M., urmează să se rețină următoarele:
Într-adevăr, în cazul proprietății comune în devălmășie (aparținând soților) cota de contribuție se stabilește în raport de întreaga masă partajabilă și nu pe categorii de bunuri, cum a solicitat pârâtul prin cererea reconvențională, iar prin soluția adoptată, recunoscând contribuția pârâtului M. D. D. împreună cu reclamanta în cotă de ¼ în ce privește: edificarea unei podiști din beton la poartă, o alee betonată în curte de 60 mp., executarea unor lucrări de gletuit interior și exterior la două camere de locuit din gospodăria pârâților S. C. și S. M. și, separat, o cotă de ½ din: două uși și două ferestre din termopan la două camere, executat tencuieli interioare și exterioare la cele două camere, materialele la instalația electrică la cele două camere, patru foi OSB și zece onduline pentru garajul din curtea părinților reclamantei și suma de 150 lei pentru refacerea unei sobe, lucrări a căror contravaloare a fost pretinsă în fapt prin cererea reconvențională astfel cum a fost precizată (f. 48 –dosar fond) prima instanță a încălcat atât principiul disponibilității prevăzut de art. 129 alin.6 Cod pr.civilă cât și principiul unității patrimoniului comun al soților.
Cu toate acestea, cota în care urmează să fie reținută la masa partajabilă dreptul de creanță născut din executarea următoarelor îmbunătățiri: edificarea unei podiști din beton la poartă, o alee betonată în curte de 60 mp., la două camere gletuit pereți interior și exterior – lucrări executate în gospodăria pârâților S. C. și S. M. - nu poate fi decât cea de ¼, cum de altfel a fost stabilită și de prima instanță.
Aceasta, deoarece, pe de o parte, recursul formulat de pârâtul M. D. D., care a fost prejudiciat prin reținerea unei contributive diferențiate și, totodată, mai mică decât cota legală și decât cea solicitată, a fost respins ca tardiv de tribunal.
Or, se cunoaște, dincolo de faptul că pârâtul M. D. D. nu a înțeles să formuleze critici împotriva încheierii din data de 28.02.2012, un recurs tardiv, este socotit ca și cum nu ar fi introdus.
Pe de altă parte, aplicarea principiului unității patrimoniului comun al soților și reținerea unei cote de ½ din același drept de creanță, nu poate fi reținută automat în circumstanțele concrete ale cauzei, deoarece, o soluție în acest sens, ar încălca dispozițiile art. 316 raportat la art. 296 Cod pr.civilă, fiind de principiu că, prin admiterea recursului, nu se poate face părții a cărui recurs a fost admis o situație mai grea decât cea creată prin hotărârea primei instanțe, care nu a fost atacată cu recurs de partea adversă.
În concluzie, luând în considerare toate aceste argumente, tribunalul a constatat că reclamata și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale de câte ½ parte fiecare următoarele bunuri comune: un casetofon și boxe auto, un televizor marca Samsung, un autoturism Dacia L., pentru care, în timpul căsătoriei, părțile au achitat, în aceleași, cote suma de 17.750 lei; dreptul de creanță constând în contravaloarea următoarelor lucrări de îmbunătățiri efectuate în gospodăria pârâtului M. A.: construit un garaj din OSB acoperit cu onduline, parchetat și zugrăvit cu vopsea lavabilă în una dintre camerele de locuit ale casei proprietatea aceluiași pârât; dreptul de creanță constând în contravaloarea următoarelor îmbunătățiri efectuate în gospodăria pârâților S. C. și S. M.: montat două uși și două ferestre din termopan la două camere de locuit; executat tencuieli interioare și exterioare la două camere, materialele la instalația electrică la cele două camere, patru foi OSB și zece onduline pentru garajul din curtea acestor pârâți, suma de 150 lei pentru refacerea unei sobe de teracotă și dreptul de creanță constând în cota de ¼ din contravaloarea următoarelor lucrări efectuate în gospodăria acelorași pârâți: edificarea unei podiști din beton la poartă, o alee betonată în curte de 60 m.p., la alte două camere - gletuit pereți interior și exterior.
Analizând actele și lucrările dosarului în rejudecarea cauzei se constată următoarele :
Prin decizia de casare cu reținere pronuntata in recurs s-a reținut cu putere de lucru judecat că soții au o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, conform art. 30 C.fam., nu s-a reținut ca făcând parte din masa partajabilă 20 g din aur, două bijuterii bărbătești din aur respectiv un inel și un lănțișor, că în gospodăria pârâtului M. A., soții au construit prin contribuție egală un garaj din OSB acoperit cu onduline, au parchetat și au zugrăvit cu vopsea lavabilă una dintre camerele de locuit ale casei proprietatea pârâtului, dreptul de creanță născut din executarea îmbunătățirilor constând în edificarea unei podiște la poartă, o alee betonată în curte de 60 mp, gletuit pereți interiori și exterior, lucrări în cotă de ¼ ,executate în gospodăria pârâților S. .
În rejudecarea cauzei s-a dispus efectuarea expertizei construcții pentru identificarea și evaluarea acestor lucrări de construcții, obiective la care expertul cauzei C. C. a răspuns prin raportul de expertiză.
Prin urmare, instanța de recurs în rejudecarea pe fond a cauzei va dispune ieșirea din indiviziune conform variantei I din raportul de expertiză care răspunde cel mai bine solicitării părților în cauză si respecta prevederile art. 673ind 9 C.pr.civ., iar bunul mobil autoturismul Dacia L. sa aflat în posesia pârâtului și care a solicitat atribuirea în natură a acestuia.
Față de cele reținute, tribunalul rejudecind pe fond cauza va admite în parte cererea principală și cererea reconvențională, va constata că reclamanta și pârâtul M. D. D. au un drept de creanță față de pârâții S. în valoare de 5168 lei și față de pârâtul M. A. în cuantum de 2588 lei si se va dispune ieșirea din indiviziune conform RET C. C., varianta I, astfel se va atribui reclamantei-pârâte lotul A compus din: - dreptul de creanță față de pârâții S., în valoare de 5168 lei, se va atribui pârâtului-reclamant M. D. D. lotul B compus din:- dreptul de creanță față de pârâtul M. A. în valoare de 2588 lei;- TV Samsung, casetofon și boxe, auto Dacia L. si se va obliga pârâtul M. D. la plata către reclamantă a sultei în valoare de 7905 lei.
În raport de disp.art.274 C.pr.civ., instanta va obliga pe pârâtul M. D. la plata către reclamantă a sumei de 2920 lei, cheltuieli de judecată, din care 1000 lei cheltuieli de judecată la fond, după compensare și 1920 lei, cheltuieli de judecată în recurs, care in recurs cuprind suma de 420 lei taxa de timbru, 1200 onorariu de avocat si suma de 300 lei onorariu de expertiza si fata de calitatile partilor de copartajanti, si reclamanta va suporta jumatate din onorariul expertului, iar restul onorariului pretins de avocat nu se va acorda recurentei fata de imprejurarea ca cererea sa nu s-a admis in integralitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Rejudecând cauza, după casare cu reținere:
Admite în parte cererea principală și cererea reconvențională formulată de reclamanta M. (S.) I. A., în contradictoriu cu pârâții M. D. D., M. A. ,S. C. și S. M. .
Constată că reclamanta și pârâtul M. D. D. au un drept de creanță față de pârâții S. în valoare de 5168 lei și față de pârâtul M. A. în cuantum de 2588 lei.
Dispune ieșirea din indiviziune conform RET. C. C., varianta I.
Atribuie reclamantei-pârâte lotul A compus din:
- dreptul de creanță față de pârâții S., în valoare de 5168 lei.
Atribuie pârâtului-reclamant M. D. D. lotul B compus din:
- dreptul de creanță față de pârâtul M. A. în valoare de 2588 lei;
- TV Samsung, casetofon și boxe, uto Dacia L..
Obligă pe pârâtul M. D. la plata către reclamantă a sultei în valoare de 7905 lei.
Obligă pe pârâtul M. D. la plata către reclamantă a sumei de 2920 lei, cheltuieli de judecată, din care 1000 lei cheltuieli de judecată la fond, după compensare și 1920 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 Noiembrie 2013
Președinte, G. D. N. | Judecător, V. T. | Judecător, A. M. |
Grefier, G. G. |
Red. G.D.N.
Tehn D.T. /GDN/3 ex.
12.12.2013
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
