Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 3127/205/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 1/2013
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. V.
Judecător G. D. N.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare apelul formulat de pârâta I. E., împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 19.12.2011 și împotriva sentinței civile nr.1501/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimat-reclamant fiind M. I., intimate-interveniente în nume propriu M. D. I. și M. R. E., și intimați-pârâți I. I. N., I. I. G. și I. I. I., având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelanta-pârâtă asistată de avocat E. C. și avocat M. P., intimatul-reclamant asistat de avocat E. C., intimatele-interveniente în nume propriu personal și intimații-pârâți I. I.N. și I. I.G. personal, lipsind intimatul-pârât I. I.I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar la data de 04.01.2013 precizare a motivului 3 de apel formulată de apelanta-pârâtă și la data de 09.01.2013 cerere de strigare a cauzei după ora 09,00 formulată de avocat E. C., apărător ales al intimatului-reclamant.
Tribunalul constată ca rămasă fără obiect cererea de strigare a cauzei după ora 09,00 formulată de avocat E. C., apărător ales al intimatului-reclamant în raport de prezența avocatului.
Avocat E. C. pentru apelanta-pârâtă depune la dosar taxa de timbru în suma de 1.500,00 lei și timbru judiciar în valoare de 4 lei.
Avocat M. P. depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare juridică și chitanță reprezentând onorariu de avocat pentru apelanta-pârâtă.
Tribunalul comunică precizarea motivelor de apel, avocatului intimatului-reclamant.
Avocatul intimatului-reclamant arată că nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua la cunoștință de precizare și nu are alte cereri de formulat în cauză.
Avocații apelantei-pârâtă având pe rând cuvântul arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Intimatele-interveniente în nume propriu și intimații-pârâți prezenți, având pe rând cuvântul arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond asupra apelului.
Avocat E. C. pentru apelanta-pârâtă solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, potrivit motivelor depuse în scris la dosar și pe care le susține. Arată că, în ceea ce privește primul motiv de apel, au fost încălcate dispozițiile art.88 din Legea nr.36/1995 și solicită a se da eficiență juridică certificatului de moștenitor. Arată că, s-a făcut dovada deplină a dreptului de proprietate inclusiv față de terți. Solicită ca instanța să nu retină la masa de partaj imobilul casă. Mai arată că, instanța a încălcat prevederile art.492 Cod civil. Arată că prin probele administrate prezumția prevăzută de dispozițiile legale arătate a fost răsturnată. Autorul I. I. a solicitat restituirea casei. Arată că, cele două părți au ajutat la edificarea casei. Dreptul patrimonial era un drept de creanță, dar instanța nu a fost învestită cu soluționarea unui drept de creanță. Arată că, nu a existat convenție între proprietarul terenului și cei doi soți în sensul ca aceștia să devină proprietari. Martorul Durau P. face mențiuni amănunțite însă acesta are domiciliul în București, iar cele relatate le știa de la reclamant. Cererea de eliberare a autorizației de construcție a fost solicitată de autor, pentru copii săi, pârâți în cauza de față, în nici un caz și pentru reclamant. De asemenea, evaluarea este întocmită greșit de instanța de fond. În subsidiar, în situația în care se reține că primele 3 motive de apel nu sunt întemeiate, solicită să se rețină că este necesară efectuarea unei expertize pentru evaluare imobil. Solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat M. P. pentru apelanta-pârâtă solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Arată că, susține capătul de apel privind valoarea autoturismului. Arată că, instanța nu a dispus efectuarea expertizei pentru evaluarea autoturismului la prețul de circulație la momentul propunerii probelor și s-a dat o valoare orientativă reținută la masa de partaj, ce nu este reală, fiind cu mult inferioară. Arată că, potrivit probelor administrate în cauză și susținerilor formulate prin întâmpinare, intimatul-reclamant nu avea cum să achiziționeze apartamentul din banii proprii având în vedere că, banii rezultați din vânzarea moștenirii, au fost obținuți cu mult înainte de cumpărarea apartamentului. Apartamentul este bun comun, dobândit de soți în timpul căsătoriei în cotă de ½ fiecare. În ceea ce privește valoarea apartamentului arată că lasă la aprecierea instanței criteriul reținut de instanță și solicită reevaluarea imobilului apartament.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată în ceea ce privește prima critică de apel că, se află în situația unui terț ce nu a avut cunoștință de conținutul certificatului de moștenitor. Arată că, neparticiparea la procedura notarială și compunerea masei succesorale atrage imprescriptibilitatea potrivit art.88 din Legea nr.36/1995. Arată că, practic este vorba despre o acțiune în revendicare. Instanța nu putea să respingă capătul de cerere ca fiind prescris. Față de motivul 2 de apel arată că, instanța de fond a avut în vedere valoarea imobilului integral sau, cuprins în masa succesorală. Față de dreptul de creanță solicitat arată că, nu a fost formulat ca și un capăt de cerere nou, astfel că nu are cum să fie solicitat la acest moment. Arată că se invocă accesiunea. Pentru opozabilitate cererea trebuia formulată în contradictoriu cu moștenitorii autorului proprietar al terenului. În ceea ce privește motivul 4 de apel arată că, nu sunt îndeplinite condițiile, terenul fiind grevat de o sarcină. În cauză nu poate fi reținută supraevaluarea casei. Arată că, valoarea ce se solicită a fi reținută este de cel puțin 4 ori mai mică decât propriile îmbunătățiri din 2003 aduse de reclamant. Critica 5 de apel arată că este nefondată în sensul că, apartamentul este un bun propriu al reclamantului pentru că s-a făcut dovada dobândirii acestui bun cu o suma obținută anterior de la părinții săi. Solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat E. C. pentru apelanta-pârâtă arată că, în ceea ce privește art.492 Cod civil, nu a invocat accesiunea ci prezumția de proprietar al terenului. Arată că tatăl pârâtei a construit sprijinit de celelalte părți. Imobilul a fost al lui I. și nu poate fi o proprietate exclusivă.
Intimatele-interveniente având pe rând cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.
Intimații pârâți prezenți având pe rând cuvântul având pe rând cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Constată că, prin sentința civilă nr. 1501/2012, Judecătoria Câmpulung, a admis în parte acțiunea completarea și precizată formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta I. E., prin care, reclamantul a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta.
A admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de M. D. I. și M. R. E. prin care, intervenientele, au solicitat constatarea dreptului lor de creanță, constând în contravaloarea unor lucrări de îmbunătățiri efectuate la imobile reținute la masa partajabilă.
A dispus dizolvarea comunității de bunuri existente între reclamantul M. I. și pârâta I. E., confirmând expertizele tehnice efectuate de experții judiciari P. A. și C. C., în sensul că: Lotul nr. 1 a fost atribuit reclamantului iar Lotul nr. 2 a fost atribuit pârâtei, cu obligarea la plata sultei corespunzătoare potrivit dispozițiilor art. 6735 alin.2 Cod pr.civilă.
A constatat că, apartamentul situat în Mioveni ., ., județul Argeș și o remorcă, aparțin reclamantului, în cotă de 1/1.
A obligat pe reclamantul M. I., să plătească intervenientei M. D. I., suma de 8.231 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse la apartamentul situat în Mioveni ., ., apt. 10, județul Argeș.
A obligat pe pârâta I. E., să plătească intervenientei M. R. E. suma de 42.793 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de la imobilul situat în comuna Țițești, ..
A respins ca neîntemeiate cererile formulat de reclamantul M. I., privind obligarea intervenientei M. D. I. de a ridica amenajările din apartament și privind plata lipsei de folosință a apartamentului situat în Mioveni ., ., județul Argeș și, ca prematur introdusă, cererea prin care reclamantul a solicitat evacuarea intervenientei din același imobil.
A respins și cererea prin care reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a certificatelor de moștenitor 364/1995 și 365/1995, cerere formulată în contradictoriu cu pârâții I. E., I. I. N., I. I. G. și I. I. I..
În temeiul art. 276 Cod pr.civilă, a compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamantul și de către pârâtă, iar în temeiul art. 274 Cod pr.civilă, a obligat pe reclamant, să plătească intervenientei M. D. I., suma de 804 lei și intervenientei M. R. E., suma de 1.361 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul acelorași dispoziții legale, a obligat pe pârâta I. E., să plătească intervenientei M. R. E., suma de 1.361 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, prin încheierea interlocutorie din data de 19.12.2011 a fost admisă în parte, în principiu, acțiunea completată și precizată, și în principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta M. D. I. și, s-a constatat că, reclamantul și pârâta, au dobândit în timpul căsătoriei - încheiată la data de 29.08.1970 și desfăcută prin sentința civilă nr. 872/30.01.1996 pronunțată de Judecătoria Pitești - următoarele bunuri: un imobil casă compusă din 3 camere, bucătărie, baie, verandă, cămară și garaj, construite în comuna Țițești, . terenul proprietatea tatălui pârâtei, I. I.; un autoturism Dacia 1310 TX, vândut de reclamant cu suma de 10.700.000 lei ROL, la data de 29.09.1996; o remorcă, la care reclamantul are o contribuție de 1/1.
A mai reținut că, prin aceeași încheiere interlocutorie s-a constatat că la bunurile mai sus-menționate, reclamantul și pârâta au un drept de 1/2 fiecare și că tot părțile, au mai dobândit în timpul căsătoriei, un apartament situat în Mioveni, ., județul Argeș, la achiziționarea căruia însă, reclamantul are o contribuție exclusivă de 1/1, apartament în care intervenienta M. D. I. a efectuat următoarele lucrări: a introdus instalația de gaze; a montat 2 apometre; a cumpărat și montat tâmplărie Gealan; centrala termică și instalația de căldură cu conducte și calorifere, urmând ca, în ce privește constatarea nulității absolute parțiale a certificatelor de moștenitor 364/1995 și 365/1996 precum și asupra cererilor obligarea intervenientei de a ridica bunurile din apartament și plata chiriei pentru apartament, pe ultimii 3 ani, să se pronunțe odată.
A constatat că, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificare, evaluare și lotizare de către un expert judiciar, și după pronunțarea încheierii din data de 19.12.2011, M. R. E., a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat să se constate că la imobilul situat în . Argeș a efectuat mai multe îmbunătățiri evaluate prin expertizele tehnice efectuate în cauză ca fiind în sumă totală de 42.793 lei; prin expertiza tehnică expertul judiciar C. C. a propus o singură variantă de lotizare ce corespunde principiilor și echității partajului, urmând ca imobilul casă de locuit și garajul (demolat) să fie atribuite pârâtei I. E., întrucât, acestea, sunt construite pe terenul proprietatea sa cu obligarea la pata sultei corespunzătoare, iar reclamantului să îi fie atribuită valoarea actualizată a autoturismului Dacia 1310TX înstrăinat de acesta, respectiv suma de 2.790 lei, și sulta în valoare de 55.655 lei; întrucât imobilul casă a fost atribuit pârâtei I. E. la valoarea fără îmbunătățirile efectuate de intervenienta M. R. E. stabilite și evaluate de exp. P. A. și exp. C. C., valoarea acestora fiind la construcții de 20.500 lei, instalații sanitare și branșament gaz de 18.733 lei, magazia de 3.560 lei, în total 42.793 lei, se va admite și cererea de intervenție formulată de aceasta și, pe cale de consecință, a obligat pe pârâta I. E., căreia îi profită aceste îmbunătățiri, să achite intervenientei suma de 42.793 lei.
A mai constatat că și intervenienta M. D. I. a adus îmbunătățiri în valoare de 8.231 lei, la apartamentul situat în Mioveni, ., ., ., reținut prin încheierea din data de 19.12.2011 ca fiind al reclamantului în cotă de 1/ 1, din care: 5.601 lei pentru lucrări de instalații și 2.630 lei montat tâmplărie PVC, așa încât, a admis și cererea de intervenție formulată de aceasta și a obliga pe reclamantul M. I. să plătească intervenientei suma de 8.231 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățiri; a fost respinsă solicitarea reclamantului de a fi obligată intervenienta M. D. I. să ridice aceste lucrări, deoarece, pe de o parte, aceasta a fost de bună credință și la efectuarea lor, la acel moment, reclamantul nu a efectuat nicio obiecție iar, pe de altă parte, aceste îmbunătățiri nu pot fi ridicate; a fost respins și capătul de cerere privind obligarea intervenientei M. D. I. la plata chiriei pentru apartament, întrucât, aceasta nu ocupă spațiul de locuit în baza vreunui contract de închiriere, iar oricum, cu privire la lipsa de folosință, reclamantul nu a făcut nicio dovadă; a fost respinsă, ca prematur introdusă, și cererea privind evacuarea intervenientei din apartament, având în vedere că nu s-a stabilit definitiv și irevocabil dreptul exclusiv al reclamantului asupra acestui imobil; și capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatelor de moștenitor 364/1995 și 365/1995, prin care a fost inclus în succesiunea defuncților I. I. și I. V. imobilul situat în comuna Țițești, . Argeș, solicitare făcută în contradictoriu cu pârâții I. E., I. I. N., I. G. și I. I., este neîntemeiat, întrucât, pe de o parte, includerea în cele două certificate a imobilului ca aparținând succesiunii nu constituie motiv de nulitate absolută; după consolidarea titlului, reclamantul are posibilitatea formulării acțiunii în revendicare; având în vedere însă, că imobilul casă a fost atribuit pârâtei I. E., o asemenea acțiune, dacă ar fi formulată de reclamant, ar fi și inadmisibilă.
A concluzionat, în raport de dispozițiile art. 36 din Codul Familiei, că acțiunea pentru dizolvarea comunității de bunuri, astfel cum a fost completată și precizată de reclamant, este întemeiată, potrivit celor dispuse.
Împotriva încheierii din data de 19.12.2011 și împotriva sentinței a formulat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în susținerea căruia a arătat următoarele:
- în mod eronat instanța de fond a reținut că menționarea imobilului casă în cuprinsul celor două certificate de moștenitor nu poate produce nici un efect juridic opozabil reclamantului, care este terț față de aceste acte.
Dacă lucrurile ar sta așa cum a reținut prima instanță, s-ar putea considera că reglementarea conținută de art. 88 din Legea nr. 36/1995, potrivit căreia, orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale prin mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor poate cere anularea acestuia, este inutilă.
Or, interpretarea per a contrario a acestei prevederi legale nu poate conduce decât la concluzia că, atâta timp cât nu a fost desființat, situația juridică căreia certificatului de moștenitor i-a dat naștere, trebuie respectată de toată lumea.
Ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, instanța trebuia să respingă capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a celor două certificate de moștenitor, ca prescris sau, eventual ca nefondat, și nu ca inadmisibil.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, din redactarea textului de lege evocat, rezultă că sancțiunea care intervine în cazurile în care, prin mențiunile pe care le cuprinde, un certificat de moștenitor vatămă drepturile altuia este nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută, soluția aleasă de legiuitor în acest sens fiind și explicabilă, având în vedere că, în acest mod, sunt protejate interesele particulare ale unei persoane, și nu interesele generale ale societății, ceea ce este specific nulității absolute.
Cum reclamantul pretinde că, prin menționarea în cele două certificate de moștenitor a casei construite în anul 1972, i s-ar fi încălcat un pretins drept de proprietate, adică un drept personal, în speță, sancțiunea aplicabilă era nulitatea relativă, și având în vedere că, instanța nu este ținută de calificările juridice date de parți ci este obligată să le califice ea însăși în funcție de conținut, prima instanță trebuia să observe că a fost sesizată cu o acțiune în anularea certificatelor de moștenitor și totodată, având în vedere că, o astfel de acțiune este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, să respingă această cerere a reclamantului ca fiind prescrisă.
- prima instanță a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea certificatului de moștenitor.
Însă, prin refuzul de a da eficiență acestor certificate, a căror valabilitate a menținut-o, totuși, instanța de fond a încălcat prevederile art. 85 alin.1 teza a II a din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora, până la anularea sa prin hotărârea judecătorească, certificatul de moștenitor face dovadă deplină în privința calității de moștenitor și a cotei, sau bunurilor ce se cuvin fiecărui moștenitor în parte.
Pe de altă parte, este străin de natura pricinii considerentul prin care instanța a reținut că sentința de partaj, prin care casa a fost atribuită în lotul pârâtei, nu-i este opozabilă reclamantului, care nu a fost parte în proces.
În speță, nu este vorba de opozabilitatea sentinței, ci despre opozabilitatea erga omnes a dreptului de proprietate pe care reclamanta l-a dobândit în temeiul certificatului de moștenitor, a căruia anulare reclamantul nu a obținut-o, și, de asemenea, prin atribuirea tuturor cotelor părți din dreptul de proprietate asupra casei, în urma partajului.
Or, prin soluția sa, prima instanță, a încălcat astfel și dreptul de proprietate exclusivă a reclamantei asupra casei, drept protejat de prevederile art. 480 Cod civil.
- hotărârile încalcă prevederile art. 492 cod civil și sunt contrare probelor administrate.
Astfel, potrivit art. 492 Cod civil, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până se dovedește din contră.
În speță, construcția reținută la masa de partaj a fost edificată pe terenul tatălui pârâtei, iar prezumția de proprietate, prevăzută de art. 492 Cod civil, nu numai că nu a fost combătută, dar a fost și întărită de probele administrate în cauză.
Astfel, în primul rând, toată documentația tehnică și autorizația de construcție îl indică drept titular pe tatăl pârâtei, defunctul I. I..
În al doilea rând, din răspunsurile la interogatoriile administrate în cauză ale pârâților I. N., I. G. și I. I., a rezultat că veniturile, care au fost folosite pentru plata meseriașilor și achiziționarea materialelor de construcție, au fost ale părinților acestora și ai pârâtei, care au crescut și vândut animale pentru a le obține.
Aceleași împrejurări au fost dovedite și cu declarația martorei B. F., chiar și reclamantul, cu ocazia administrării aceleași probe, a recunoscut că părinții pârâtei creșteau animale.
În ceea ce îi privește pe foștii soți, la aceea dată, erau căsătoriți de numai doi ani și realizau venituri modeste, deoarece, reclamantul era șofer iar pârâta era muncitoare la fosta Uzină de Autoturisme Colibași, așa încât, aceștia, nu au putut obține economiile necesare pentru realizarea unei asemenea investiții.
În realitate, foștii soți au fost cei care au ajutat pe părinții pârâtei să edifice respectiva construcție, cumpărând cu banii lor și transportând materialele de construcții, și tocmai de aceea, în considerarea acestui ajutor, le-a fost permis ulterior să locuiască împreună cu părinții pârâtei în casa cea nouă.
De altfel, cum a recunoscut și reclamantul la interogatoriu, casa veche a părinților pârâtei era foarte veche, iar ei s-au mutat în casa nouă, după care au demolat-o pe cea veche, relatări din care se poate trage concluzia că, aceștia din urmă erau proprietari și că și-au construit o casă de locuit, totodată, fiind confirmat de martorii P. C. și D. P. P. că, în gospodăria părinților pârâtei și de către aceștia, a fost confecționată și cărămida necesară construcției.
În aceste circumstanțe, foștii soți, nu au putut dobândi decât, cel mult, un drept de creanță echivalent cu contribuția lor.
Edificatoare în susținerea acestui motiv de apel este și cererea prin care tatăl pârâtei a solicitat eliberarea autorizației de construire în care a arătat că dorește să construiască noua locuință pentru copiii săi, iar nu pentru fiica și ginerele său, și dacă totuși, în speță, s-ar putea reține un drept de superficie cu privire la acest imobil și nu un drept de proprietate astfel cum susține reclamantul, acesta nu ar putea avea ca titular decât pe pârâtă, deoarece, numai aceasta face parte dintre „copii” pentru care proprietarul terenului a consimțit să se construiască noua locuință.
Nici împrejurarea că imobilul construit a fost înscris în registrul agricol pe numele reclamantului nu poate duce la o altă concluzie, pentru că mențiunile din respectivul registru nu fac dovada dreptului de proprietate.
În plus, declarația martorului D. P. care prin declarația sa a confirmat afirmațiile reclamantului referitoare la o pretinsă contribuție esențială pe care ar fi avut-o la construcția casei nu este credibilă, deoarece, acest martor a fost doar vecin în copilărie cu reclamantul, când acesta locuia în orașul Câmpulung, acesta nu a fost niciodată în domiciliul foștilor soți din . și locuiește în continuare în municipiul București, fiind astfel evident că declarația martorului este subiectivă, acesta relatând doar ce l-a învățat reclamantul fără să constate personal aspectele relatate.
Mai mult, prima instanță trebuia să aibă în vedere faptul că declarațiile notariale depuse la doar, au fost întocmite după ce reclamantul a dus actele de identitate ale martorilor la notar, iar martorii au semnat respectivele declarații fără să le citească, aspect confirmat și de martorul Chijbescu Mironel, care prin declarația pe care a dat-o în condițiile mai sus arătate, a arătat că a lucrat la finisajele garajului, deși o astfel de construcție nu a existat și nu există nici în momentul de față.
- pentru ipoteza în care se va reține totuși de tribunal că, imobilul casă în discuție, face parte din bunurile comune supuse partajului, urmează să se observe și faptul că, prima instanță a evaluat-o greșit, ca și când imobilul ar face obiectul unui drept de proprietate deplină, deși ea face, în realitate, numai obiectul unui drept de superficie - în prezent terenul pe care este construită fiind proprietatea reclamantei – iar dreptul de superficie care, este doar un dezmembrământ al dreptului de proprietate, constituit din dreptul de proprietate asupra construcției unit cu dreptul de folosință asupra terenului, nu poate avea o valoare egală cu valoarea dreptului de proprietate deplină.
În aceste condiții, valoarea construcției, determinată de expertul judiciar C. C. în baza Decretului nr. 256/1984, la suma de 113.500 lei, trebuia diminuată la jumătate, cum de altfel a precizat și expertul consilier G. M. încuviințat pârâtei, care a arătat că, potrivit Buletinului documentar - Expertiza Tehnică nr. 103/2007, valoarea construcțiilor care sunt situate pe terenul proprietatea altei persoane se diminuează cu 50%.
De altfel, expertul cauzei a stabilit doar o valoare tehnică a casei, și nu una de circulație, stabilind greșit prețul pe m.p., chiar și în raport de prevederile Decretului nr. 256/1984, în condițiile în care, la evaluarea camerei mansardă, conform decretului nr. 256/1984, prețul/m.p. este de 1.545 lei și nu de 1.810 lei cum greșit a stabilit expertul cauzei, deoarece, pentru încăperile de la mansardă, valorile se reduc cu 25% m.p., iar în ce privește uzura fizică-fisuri a scăzut 7%, adică 0,93%, rezultând astfel un preț tehnic de 112.512 lei.
Pe de altă parte, la stabilirea prețului de circulație al casei nu s-au avut în vedere și ceilalți coeficienți prevăzuți în Buletinul documentar – Expertiză Tehnică nr. 103/2007, respectiv: -5% pentru lipsa mijloacelor de transport în comun; -5% lipsă magazine și piață în zonă; -50% pentru construcțiile care nu au teren cel puțin nici cel de sub casă și care au o vechime de peste 35 ani; -20% pentru lipsă canalizare în zonă, lipsă interes, blocaj imobiliar, criză etc., rezultând astfel un total coeficienți negativi de -90% și un preț de circulație al construcției de 11.251 lei.
- prima instanță a încălcat și prevederile art. 5 din Decretul – Lege nr. 61/1990 astfel cum a fost modificat acesta prin Legea nr. 85/1992 și, de asemenea, art. 30 alin.1 din Codul familiei, prin aceea că a reținut apartamentul din Mioveni, ca fiind dobândit cu contribuția exclusivă a reclamantului.
Astfel, pe de o parte, potrivit art. 5 din Decretul – Lege nr. 61/1990, apartamentele proprietate de stat vor fi vândute chiriașilor, iar în cazul persoanelor căsătorite, când ambii soți au avut calitatea de chiriași, împreună aceștia au devenit proprietari prin cumpărarea apartamentului respectiv, nefiind permis a se concepe în aceste condiții ca, unui dintre coproprietari să-i revină o cotă de 100% din bun, iar celuilalt o cotă de 0%.
Pe de altă parte, potrivit art. 30 alin.1 din Codul familiei, bunurile dobândite de oricare de soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soților.
Cum în speță, apartamentul a fost dobândit în timpul căsătoriei părților, iar în contract figurează în calitate de cumpărători ambii soți, înseamnă că, acest imobil, este bun comun, în plus, contrar celor reținute de instanța de fond, chiar dacă reclamantul a dovedit că anterior a vândut o casă bun propriu, acesta nu a dovedit că a folosit prețul astfel obținut pentru cumpărarea apartamentului.
Dimpotrivă, astfel cum rezultă și din considerentele sentinței civile de divorț nr. 872/1996 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, la data cumpărării apartamentului, foștii se aflau deja în raporturi proaste, din cauza unei relații extraconjugale a reclamantului, astfel că acesta nu avea nici un interes să mai participe cu banii proprii la achiziționarea unor bunuri comune.
De altfel, apartamentul a fost cumpărat cu plata prețului în rate, iar intenția comună a părților a fost aceea de a asigura fiicei lor C. ( M.) D. I. o locuință, așa fiind explicată și încheierea contractului de întreținere la data de 27.06.1995, prin care, intervenientei și fostului său soț C. D., le-a fost transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului.
În cuprinsul contractului de întreținere s-a menționat că apartamentul este bun comun al înstrăinătorilor, la fel cum s-a precizat și atunci când a fost introdusă în justiție acțiunea prin care s-a solicitat rezilierea respectivului contract.
Prin urmare, apartamentul este bun comun și a fost dobândit cu contribuția egală a soților.
- în mod greșit instanța a reținut la masa de partaj prețul autoturismului înstrăinat de pârât, în loc să stabilească valoarea de circulație pe care o avea acest bun la data despărțirii în fapt a foștilor soți.
Astfel, instanța de fond a reținut la masa de partaj suma de 2.790 lei, rezultată din actualizarea unui preț similar, în timp ce, numai pentru predarea pentru casare a unui autoturism, în prezent, se poate obține suma de 3.500 lei.
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței și încheierii de admitere în principiu, urmând să se rețină de tribunal că imobilul casă nu face parte din comunitatea de bunuri, urmând, pe cale de consecință, ca acest imobil să fie scos de la masa de partaj, să se rețină că apartamentul din Mioveni este bun comun, dobândit cu contribuția egală a soților iar autoturismul a fost subevaluat, urmând să fie reținută la masa de partaj, evaluarea acestuia la data despărțirii în fapt.
Examinând încheierea și sentința atacată prin prisma criticilor aduse și în raport de probatoriul administrat în fond se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o chestiune prealabilă este important de subliniat faptul că părțile din prezentul proces s-au căsătorit la data de 29.08.1970, căsătorie ca fost desfăcută prin sentința civilă nr. 872/30.01.1996 pronunțată de Judecătoria Pitești.
Este de asemenea important de menționat și faptul că, în principiu, problema stabilirii datei la care soții duc un trai separat, este o chestiune de fapt ce poate fi dedusă din orice mijloc de probă, inclusiv pe bază de prezumții.
În mod corect prima instanță a reținut la masa de partaj suma de 10.700.000 lei vechi reprezentând valoarea contravaloarea autoturismului marca Dacia 1310 TX înstrăinat de reclamant în baza contractului pentru vehicul folosit încheiat la data de 29.09.1996 (f. 42 – dosar fond), deci după desfacerea prin divorț a căsătoriei dintre părți prin sentința civilă nr. 872/1996 pronunțată de Judecătoria Pitești.
Suma de 10.700.000 lei vechi reținută de prima instanță rezultă cu certitudine din contractul mai sus menționat și, nici în fața instanței de fond și nici în apel, deși în conformitate cu prevederile art. 1169 Cod civil și art. 129 alin.1 Cod pr.civilă, avea obligația să probeze orice pretenție dedusă judecății, pârâta nu a administrat probatorii care să justifice o altă valoare de circulație a autoturismului în discuție, în luna iunie 1995, când potrivit răspunsului la interogatoriu (f. 287 – dosar fond) reclamantul a recunoscut că a avut loc separația în fapt a foștilor soți, sau cel puțin la data la care acesta a fost înstrăinat.
Susținerile pârâtei potrivit cărora, alta ar fi fost valoarea autoturismului la data la care a avut loc separația în fapt a foștilor soți, fiind reiterat și prin motivele de apel faptul că, în prezent, prin predarea pentru casare a unui autoturism se poate obține suma de 3.500 lei, nu pot fi primite în mod automat de către instanțe.
Desigur, incontestabil, determinarea corectă a valorii acestui bun ce urma să fie reținută la masa de partaj, câtă vreme, acest bun, nu mai există la data împărțelii, este un aspect un aspect important, dar pentru stabilirea cu certitudine a valorii autoturismului în sensul celor invocate, pârâta trebuia să solicite și să administreze proba cu expertiza tehnică prin care, pe bază de criterii verificabile, să se determine de către un expert având cunoștințele de specialitate, valoarea de circulație a acestui bun, și aceasta, în funcție de elementele particulare menite să îl distingă de altele similare, fiind recunoscut prin întâmpinare și că, în speță, nu a fost vorba de un autoturism nou, ci de un autoturism vechi asupra cărora părțile au făcut reparații capitale prin achiziționarea mai multor piese de schimb, inclusiv a unei caroserii, începând cu anul 1991.
Or, în condițiile în care, pârâta nu a solicitat proba cu expertiza tehnică singura concludentă în cauză, nici în fața instanței de fond și nici a instanței de apel, în mod corect, în raport de dovezile existente la dosar, prima instanță a reținut la masa de partaj suma de 10.700.000 lei reprezentând contravaloarea autoturismului înstrăinat de reclamant.
În plus, tocmai pentru acoperirea prejudiciului cauzat pârâtei pentru plata cu întârziere a sumei ce i se cuvenea din prețul obținut, chiar și în lipsa unei cereri exprese formulată de către aceasta, prima instanță a reținut la masa partajabilă nu valoarea nominală a sumei obținute din vânzarea autoturismului, ci suma de bani obținută din actualizarea în raport cu indicele de inflației, potrivit mențiunilor adresei nr._/29.05.2012 (f. 373 dosar fond) emisă de Institutul Național de S., al cărei conținut nu a făcut obiectul contestațiilor judiciare, respectiv suma de 2.790 lei, sumă ce, în final, a fost imputată lotului atribuit reclamantului.
Nici criticile pârâtei privind aducerea la masa partajabilă a apartamentului nr. 10, situat în Mioveni, ., ., județul Argeș, achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1995 cu fosta Regie Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Colibași (f. 49 –dosar fond) nu pot fi primite.
Cu privire la acest imobil, prima instanță a făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, stabilind, conform art. 31 lit. f din Codul familiei, că apartamentul este bun propriu al reclamantului, prin efectul subrogației reale cu titlu universal, fiind achiziționat cu prețul obținut din înstrăinarea imobilul dobândit prin moștenire de reclamant, situat în Pitești .. 79, județul Argeș, aspecte confirmate de mențiunile înscrisul sub semnătură privată numit „chitanță” aflat la fila 148 în dosarul de fond coroborate cu mențiunile certificatului de moștenitor eliberat în dosarul notarial nr. 851/1992 la decesul autorului său M. N. – decedat la data de 06.02.1992 și cu declarația martorului D. P. P. audiat la propunerea acestuia.
Prin probele administrate, pârâta nu a dovedit contribuția sa la achiziționarea acestui apartament, cătă vreme, nu a făcut dovada contractării de împrumuturi de la C.A.R.-ul Uzinei de Automobile Colibași, astfel cum a susținut în mod implicit prin modul de formulare a interogatoriul administrat reclamantului (f. 195 – dosar fond – întrebarea nr. 12).
De asemenea, mențiunile contractului de vânzare mai sus analizat contrazic susținerile pârâtei privind achiziționarea apartamentului cu plata prețului în rate.
Dimpotrivă, din cuprinsul acestui înscris rezultă că prețul în sumă de 491.033 lei vechi a fost achitat la momentul perfectării contractului cu chitanțele nr. 1866/14.03.1995 și nr. 1865/14.03.1995, deci anterior datei la care a intervenit separarea în fapt a foștilor soți.
Contrar susținerilor pârâtei, esențială pentru stabilirea corectă a regimului juridic al imobilului și pentru combaterea prezumției de comunitate prevăzută de art. 30 din Codul familiei, era dovedirea contribuției exclusive a soțului la dobândirea acestui imobil, fapt ce, așa cum am arătat, a fost demonstrat de reclamantul din prezenta cauză, și nu dispozițiile legale sub imperiul cărora care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare și, aceasta, chiar dacă, în speță, contractul de vânzare al apartamentului în litigiu a fost încheiat pe numele ambilor soți.
În plus, în conformitate cu prevederile art. 5 alin.1 din Decretul nr. 32/1954 – aplicabile în speță în raport de dispozițiile art. 6 din Noul Cod Civil și art. 5 din Legea nr. 71/2001 – dovada că un bun este propriu se va putea face, între soți, prin orice mijloc de probă” oricare dintre soți putând dovedi, prin orice mijloc de probă, chiar împotriva sau peste conținutul unui act scris, că anumite bunuri nu sunt comune, ci proprii, chestiune perfect valabilă și în ce privește contractul de întreținere autentificat sub nr. 7035/1995, reziliat prin sentința civilă nr. 9476/2000 pronunțată de Judecătoria Pitești.
Pe de altă parte, declarația martorului D. P. P. nu poate fi înlăturată de instanță doar în baza unei “prezumții de nesinceritate”, cu atât mai mult cu cât, în fața instanței, pe calea întrebărilor pe care le-ar fi putut adresa martorului, pârâta care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat, ar fi putut clarifica cu ocazia administrării acestei probe, aspectele controversate ce țin de modul, timpul sau locul în care martorul a perceput aspectele relatate, în atare condiții, criticile din apel în legătură cu modul în care prima instanță a apreciat declarația acestui martor neavând decât valoarea unor simple afirmații, totodată, nefiind dovedită nici împrejurarea că, martorul audiat în cauză se face vinovat de mărturie mincinoasă, iar aceste considerente se vor avea în vedere de tribunal, în ce privește valoarea probatorie a acestei mărturisiri, și în ce privește celelalte bunuri reținute la masa partajabilă.
Prin urmare, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 31 lit. f din Codul familiei pentru a se considera că apartamentul în discuție a fost achitat de reclamant cu banii proprii și a devenit proprietatea exclusivă a acestuia.
În mod corect prima instanță a reținut la masa de partajabilă imobilul casă compus din trei camere, bucătărie, baie, verandă, cămară și garajul, construite pe terenul proprietatea tatălui pârâtei, I. I., în prezent decedat.
Întreg probatoriul administrat direct în faza jurisdicțională, inclusiv declarațiile martorilor audiați în cauză, demonstrează că intenția soților și dorința părinților pârâtei a fost aceea de a-i determina pe soți să-și întemeieze o gospodărie în ., județul Argeș.
În acest scop, cu acordul acestora, și în baza adeverinței aflată la fila 29 dosar fond și baza autorizației de construire nr. 18/393/13.04.1972, emisă pe numele defunctului I. I., s-au realizat în . casa și garajul, în fapt „o gospodărie nouă”, tocmai de aceea a fost demolată și casa bătrânească, și pe cale de consecință, la stabilirea drepturilor părților, era necesar ca prima instanță să aibă în vedere și dispozițiile art.970 Cod civil, potrivit căruia, convențiile trebuie executate cu bună credință; ele obligă nu numai la cele ce este expres într-însele, dar și la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.
Este neîndoielnic, toate aceste construcții au fost realizate și cu o oarecare contribuție a părinților pârâtei, concluzie impusă de întreg probatoriul administrat în cauză dar, această împrejurare nu este de natură să schimbe situația părților, mai sus evocată, cu atât mai mult cu cât, inclusiv dosarul de partaj nr._, finalizat printr-o tranzacție, în legătură cu imobilul în discuție, între moștenitorii defunctei I. V. – decedată la data de 06.03.1994, nu au existat neînțelegeri, frații pârâtei, neemițând pretenții mari de ordin material, imobilul, fiind evaluat numai la suma de 3.000 lei.
Cum construcțiile au fost edificate în temeiul convenției încheiate cu defuncții I. I. și I. V. proprietarii terenului în baza titlului de proprietate nr._/1993 și fiind răsturnată prezumția prevăzută de art.492 Cod civil, în patrimoniul comun al soților se va include dreptul de proprietate asupra construcțiilor existente, care, fiind realizate în timpul căsătoriei, devin comune în sensul art.30 Codul familiei.
Tocmai de aceea, nu există niciun motiv, dar nici temei legal, pentru care, casa de locuit și garajul să nu fie supuse exclusiv regimului juridic prevăzut de art.30 Codul familiei și să se stabilească în favoarea foștilor doar un drept de creanță..
Aceasta, deoarece, convenția părților dedusă din întreg probatoriul administrat în cauză, nu a dat naștere unui drept de proprietate în favoarea celor care au făcut investiții, iar distincțiile pe care pârâta le-a invocat între regimul juridic acestor construcții și dreptul de superficie asupra terenului aferent imobilului nu poate fi decât artificiale, câtă vreme, toate probele administrate în cauză confirmă intenția părinților pârâtei a fost de a sprijinii pe ambii soți, așa încât, în speță, nu se poate reține că prin aceasta s-a urmărit doar gratificarea unuia dintre soți, și în concret, gratificarea pârâtei.
D. fiind caracterul subsidiar a criticilor privind modul de evaluarea a construcției casă de locuit, acestea nu vor mai fi analizate de tribunal.
Și celelalte critici formulate de pârâtă, sunt nefondate.
În mod corect prima instanță a respins cererea reclamantului privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatelor de moștenitor nr. 364/1995 și nr. 365/1995 eliberate la decesul autorilor acesteia I. I. – decedat la data de 18.07.1989 și I. V. – decedată la data de 06.03.1994.
În primul rând, în conformitate cu prevederile art. 88 din Legea nr. 36/1995, text de lege în baza căruia au fost emise cele două certificate de moștenitor, fiind eliberate de notari pe calea procedurii necontencioasă, acestea nu au transmis un drept de proprietate și nu constituie un titlu de proprietate, cum nu constituie titlu de proprietate, nici sentința civilă nr. 2359/2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, tranzacția încheiată între moștenitori, materializată de această hotărâre judecătorească, având numai caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi.
În al doilea rând, într-adevăr, din punct de vedere probator certificatul de moștenitor produce efecte atât față de părți, cât și față de terți, fiind deci opozabil tuturor, ca orice act jurisdicțional, raționamentul fiind valabil, și în ce privește sentința civilă nr. 2359/2007 pronunțată de Judecătoria Câmpulung.
Forța probantă a certificatului de moștenitor este totuși diferită în cele două situații.
Astfel, față de părți, eficiența este determinată de acordul de voință intervenit și în care își au sorgintea înseși constatările făcute de notarul public.
De aceea, se stipulează prin dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 că, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau a bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.
În schimb, terților, cum este cazul reclamantului, sau moștenitorilor care nu au figurat în procedura succesorală nu li se poate opune o „înțelegere succesorală” față de care au fost străini, iar certificatul de moștenitor are doar o valoare relativă, în atare condiții, aceștia având posibilitatea să combată prin orice mijloc de probă constatările din certificatul de moștenitor, astfel cum s-a întâmplat și în prezenta cauză, fără a mai fi necesar ca reclamantul să solicite nulitatea sau anularea certificatului de moștenitor, și în acest caz, distincțiile dintre regimul juridic al cele două acțiuni, făcute prin motivele de apel de pârâtă, fiind artificiale și fără consecințe juridice, în ce privește componența masei partajabile.
Distincțiile privind opozabilitatea și valoarea de prezumție relativă, susceptibilă de dovadă contrară, sunt valabile și în ce privește sentința civilă nr. 2359/2007 pronunțată de Judecătoria Câmpulung.
În realitate, pârâta nu critică legalitatea sub acest aspect a soluției instanței de fond, ci modul în care a fost motivată sentința apelată, critici ce însă, nu sunt de natură să atragă schimbarea hotărârii, cunoscut fiind că, eroarea cuprinsă într-unul dintre considerentele hotărârii nu justifică admiterea apelului, obiectul acestuia vizând exclusiv dispozitivul hotărârii apelate, observându-se totodată că, pârâta, nu justifică nici interes în formularea unor astfel de critici, câtă vreme, în ce privește respingerea acestei cereri, reclamantul este cel care are calitatea de parte căzută în pretenții.
Pe de altă parte, în cauză nu se poate reține nici măcar că, numai prin desființarea certificatelor de moștenitor, pârâta s-ar putea apăra împotriva pretențiilor celorlalți moștenitori sau s-ar pune capăt definitiv unei situații care, și pentru viitor, i-ar putea crea dificultăți în raport cu aceștia, deoarece, pârâta se află și în posesia sentinței civile nr. 2359/2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, prin care toți moștenitorii, inclusiv pârâții, au procedat, propriei voințe, la împărțirea prin bună învoială, a averii succesorale rămase de pe urma celor doi autori.
În raport cu alte subiecte de drept, se vor avea în vedere statuările privind relativitatea și opozabilitatea hotărârii judecătorești obținută în contradictoriu cu reclamantul.
În realitate, în prezentul litigiu, discuția nu poartă asupra modului de realizare a drepturilor pe care reclamantul le-a pretins asupra construcției casă de locuit, menționată și în cuprinsul celor două certificate de moștenitor, ci dacă această construcție este sau nu supusă regimului juridic prevăzut de art. 30 Codul familiei, regim juridic care, în raport de toate cele mai sus arătate și în raport de cele stabilite în mod corect de prima instanță, se apreciază că nu comportă discuții.
Prin urmare, față de cele mai sus reținute și văzând și dispozițiile art. 296 Cod pr.civilă, urmează să fie respins apelul formulat de pârâtă, ca nefondat.
În raport de dispozițiile art. 1169 Cod civil și art. 129 alin.1 Cod pr.civilă, va fi respinsă și cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că, prin nicio probă aflată la dosarul intimatul reclamant M. I. nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâta I. E., domiciliată în com.Tițești ..Argeș, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 19.12.2011 și a sentinței civile nr.1501/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimat-reclamant fiind M. I., domiciliat în Mioveni . . jud.Argeș, intimate-interveniente în nume propriu M. D. I. domiciliată în Mioveni . . jud.Argeș și M. R. E., domiciliată în Mioveni . . jud.Argeș și intimați-pârâți I. I. N., domiciliat în com.Tițești ., I. I. G. domiciliat în Curtea de Argeș ..E5 . jud.Argeș și I. I. I. domiciliat în com.Tițești ..
Respinge cererea intimatului-reclamant M. I. privind plata cheltuielilor de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 11 Ianuarie 2013.
Președinte, E. V. | Judecător, G. D. N. | |
Grefier, G. G. |
red.E.V.
dact.C.E.C./9 exp.
07.02.2013.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 397/2013. Tribunalul ARGEŞ | Pretentii. Decizia nr. 2756/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
