Revendicare imobiliară. Decizia nr. 184/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 184/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 21994/109/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 184/2013

Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător R. T.

Judecător G. T.

Grefier M. L.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1730/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, formulată de revizuienții B. G. și B. M. în contradictoriu cu intimații S. M. C., S. M., S. E., A. V., M. P., M. M., F. V. G., F. V. V., F. C., F. A., F. I. A., F. O. V. și F. A. L..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av . P. A. pentru revizuienți și av. A. A. pentru intimați .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 28.11.2012, o precizare din partea numiților B. G. și B. M., în sensul că înțeleg să califice contestația în anulare, într-o cerere de revizuire îndreptată împotriva aceleiași decizii, întemeiată pe disp. art. 322 pct. 54 cod proc civ.

Tribunalul dispune grefierului de ședință să facă apelul părților și în dosarele nr._/109/2012, nr._/109/2013 și nr._/109/2012 ale Tribunalului Argeș (înaintate acestui complet de către Completele C2 recurs, C3 recurs și C4 recurs).

La apelul nominal făcut în dosarul nr. dosarele nr._/109/2012 și nr._/109/2013 au răspuns: av. P. A. pentru revizuienți și av. A. A. pentru intimați.

La apelul nominal făcut în dosarul nr. dosarul nr._/109/2012 au răspuns: av. P. A. pentru contestatori și av. A. A. pentru intimați.

Av. P. A. depune la dosarul nr._/109/2013 împuternicire avocațială pentru revizuienți, iar pentru dosarul nr._/109/2012 împuternicire avocațială pentru contestatori și o cerere din partea avocatului N. C. prin care învederează instanței că a încetat mandatul avocațial pentru B. G. și B. M., ca urmare a rezilierii contractului de asistență juridică dintre părți și a renunțării sale la mandat.

Tribunalul pune în discuție excepția de litispendență a dosarelor nr._/109/2012, nr._/109/2013 și nr._/109/2012 ale Tribunalului Argeș (înaintate acestui complet de către Completele C2 recurs, C3 recurs și C4 recurs) cu dosarul nr._ .

Apărătorul revizuienților este de acord cu admiterea excepției de litispendență în parte, respectiv cu conexarea dosarelor nr._/109/2012 și_/109/2012 la dosarul nr._, iar în ce privește dosarul nr._/109/2012 solicită respingerea excepției, arătând că nu sunt îndeplinite prevederile art. 164 cod proc civ, obiectul dosarului_/109/2012 fiind contestație în anulare, iar obiectul dosarului nr._ fiind revizuire.

Apărătorul intimaților solicită admiterea excepției de litispendență, învederând că în ce privește dosarul nr._/109/2012 și acesta trebuie conexat la cauza de față, întrucât nu s-a pus în discuție calificarea cererii . În plus, arată că prevederile art. 96 ind. 2 din ROI nu lasă loc de discuții, prima instanță investită fiind cea care trebuie să judece cauzele, situație față de care și dosarul nr._/109/2012 trebuie conexat ca și celelalte două dosare (_/109/2012 și_/109/2012) la dosarul nr._ . Solicită admiterea excepției de litispendență.

Tribunalul admite în parte excepția de litispendență, reținând că în dosarul nr._/109/2012 contestatorii nu au înțeles să-și modifice contestația în anulare așa cum au făcut în dosarele nr._, nr._/109/2012 și nr._/109/2012, dosarul nr._/109/2012 având ca obiect contestație în anulare, iar celelalte 3 dosare, în urma modificării cererii având ca obiect revizuire, sens în care apreciază că se impune ca dosarul nr._/109/2012 să fie restituit completului C2 recurs, urmând să se acorde termen de judecată pentru acesta la data de 20.02.2013.

Tribunalul dispune reunirea dosarelor nr._/109/2012 și nr._/109/2012 la dosarul nr._ .

Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat .

Tribunalul, în raport de această împrejurare, acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Apărătorul revizuienților solicită admiterea cererii de revizuire având în vedere motivele invocate în scris, fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimaților invocă excepția tardivității, precum și excepția inadmisibilității cereri de revizuire și solicită admiterea excepțiilor, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cererii de revizuire de față:

Constată că la data de 17.09.2012, în dosarul nr._, revizuienții B. G. și B. M. au chemat în judecată pe intimații S. M. C., S. M., S. E., A. V., M. P., M. M., F. V. G., F. V. V., F. C., F. A., F. I. A., F. O. V. și F. A. L., inițial în cadrul unei contestații în anulare împotriva deciziei civile nr. 1730/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, modificată ulterior într-o cerere în revizuire împotriva aceleiași decizii.

Pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrat dosarul nr._/109/2012 prin care revizuienții B. G. și B. M. au chemat în judecată pe intimații S. M. C., S. M., S. E., A. V., M. P., M. M., F. V. G., F. V. V., F. C., F. A., F. I. A., F. O. V. și F. A. L., inițial în cadrul unei contestații în anulare împotriva deciziei civile nr. 1730/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, modificată ulterior într-o cerere în revizuire împotriva aceleiași decizii.

Tot pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrat și dosarul nr._/109/2012, prin care revizuienții B. G. și B. M. au chemat în judecată pe intimații S. M. C., S. M., S. E., A. V., M. P., M. M., F. V. G., F. V. V., F. C., F. A., F. I. A., F. O. V. și F. A. L., inițial în cadrul unei contestații în anulare împotriva deciziei civile nr. 1730/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, modificată ulterior într-o cerere în revizuire împotriva aceleiași decizii.

La data de 21.09.2012, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș dosar nr._/109/2012, prin care contestatorii B. G. și B. M. au chemat în judecată pe intimații S. M. C., S. M., S. E., A. V., M. P., M. M., F. V. G., F. V. V., F. C., F. A., F. I. A., F. O. V. și F. A. L., solicitând anularea deciziei civile nr. 1730/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, pe motiv că la pronunțarea acestei hotărâri instanța de recurs a săvârșit o greșeală materială.

Contestatoarea B. M. și-a precizat contestația în anulare, în temeiul art.317 teza I Cod pr.civilă, invocând și soluționarea recursului cu lipsă de procedură.

În acest ultim dosar, contestatorii nu au înțeles să-și modifice contestația în anulare într-o cerere în revizuire.

În urma admiterii în parte a excepției de litispendență, la dosarul nr._ au fost reunite dosarele nr._/109/2012 și nr._/109/2012.

În motivarea cererii de revizuire s-a susținut că în prezent revizuienții dețin înscrisuri noi, respectiv: schița cadastrală întocmită de ing.D. I., raportul de expertiză criminalistică efectuat de Laboratorul Interjudețean de Expertize sub nr.20/24.01.1980, procesul verbal nr.2376/26.11.1979.

Revizuienții apreciază că aceste înscrisuri îndeplinesc condițiile impuse de art.322 pct.5 Cod pr.civilă, deoarece sunt înscrisuri noi ce nu au fost prezentate instanței în procesul în care s-a pronunțat hotărârea, au existat la data la care a fost pronunțată hotărârea supusă revizuirii, înscrisurile au fost necunoscute pentru revizuienți și instanță, revizuienții au fost împiedicați să le prezinte din motive similare forței majore și aceste înscrisuri au fost reținute de partea adversă, fiind determinante pentru soluționarea litigiului.

Pentru soluționarea cererilor de revizuire, a fost atașat dosarul nr._ în care a fost pronunțată decizia nr.1730/05.06.2012 ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac.

Prin această decizie, tribunalul Argeș a respins recursul formulat de revizuienții B. G. și B. M. împotriva sentinței civile nr.1995/2011 a Judecătoriei Câmpulung, pronunțată în dosar nr._, ca nefondat și i-a obligat pe revizuienți să plătească intimaților cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că sentința Judecătoriei Câmpulung este temeinică și legală, fără a face vreo modificare sau vreo adăugire la situația de fapt reținută de prima instanță.

Potrivit art.322 alin.1 Cod pr.civilă, se poate obține revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, numai atunci când evocă fondul.

În condițiile în care prin decizia supusă revizuirii nu se evocă fondul, urmează ca această cale de atac să fie respinsă ca inadmisibilă.

Apărătorul intimaților a invocat excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire.

Potrivit art.324 alin.1 pct.4 cod pr.civilă, în cazul prev.la art.322 pct.5 Cod pr.civilă, termenul de revizuire este de o lună din ziua în care s-au descoperit înscrisurile care se invocă.

Din cuprinsul cererii de revizuire, nu rezultă data la care revizuienții au luat cunoștință de înscrisurile pretins a fi acte noi, situație în care, în lipsa acestui moment, nu se poate reține că revizuirea este tardiv formulată.

Pentru considerentele expuse în baza art.322 alin.1 Cod pr.civilă, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

În baza art.274 Cod pr.civilă, revizuienții ca părți căzute în pretenții, vor fi obligați să plătească intimaților cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei, constând în onorariu avocat (f.26 dosar nr._/109/2012).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1730/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, formulată de revizuienții B. G. și B. M. în contradictoriu cu intimații S. M. C., S. M., S. E., A. V., M. P., M. M., F. V. G., F. V. V., F. C., F. A., F. I. A., F. O. V. și F. A. L..

Respinge excepția tardivității, invocată de intimați .

Obligă pe revizuienți la plata către intimați a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 24.01.2013.

Președinte,

C. D.

Judecător,

R. T.

Judecător,

G. T.

Grefier,

M. L.

red.C.D.

dact.C.E.C./2 exp.

29.01.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 184/2013. Tribunalul ARGEŞ