Validare poprire. Decizia nr. 522/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 522/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 16306/280/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 522/2013
Ședința publică de la 21 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier R. N.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de creditorul M. P. împotriva sentinței civile nr 4773/09.05.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimati fiind debitorul M. I. O. și terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a ., având în vedere că, din relatiile comunicate de ORC Argeș, rezultă că aceasta a fost radiată. Rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:
La data de 24.08.2011 s-a depus către creditoarea M. Pitești - prin primar, cerere de chemare în judecată a debitorului M. I. O. și a terțului poprit ., solicitând instanței să dispună menținerea popririi înființate prin adresa cu nr. F/_/17.12.2010 .
În motivarea cererii s-a arătat că debitorului M. I. O. figurează cu în evidențele fiscale ale mun. Pitești suma de 1.140 lei, reprezentând impozit auto și amenzi, fiind emise titlurile executorii anexate. Creanța este certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite prevederile art. 379 din C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 145, alin. 5 și 8 din O.G. 92/2003 repub. sumele de bani pe care petenta le avea de încasat de la debitor au fost declarate poprite, având în vedere prevederile art. 409 din C. proc. civ.; se apreciază că în cauză există raporturile juridice reglementate de dispozițiile art. 452 din C. proc. civ., respectiv raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit, precum și raportul dintre acesta din urmă și terțul poprit.
S-a solicitat și menținerea popririi până la concurența sumei de 1.176 lei, precum și a accesoriilor aferente pentru acestea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 379, 452 din C. proc. civ. și art. 146 din C. proc. fiscală.
Anexat cererii se depune un set de înscrisuri (filele 9-23).
Intimații, nu au formulat întâmpinări și nici nu au solicitat administrarea de probe în apărare.
În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria P. prin sentinta civilă nr. 4773/09 mai 2012 a respins cererea formulată de creditorul M. P. retinând în motivare că din probele administrate se constată că pe numele debitorului au fost întocmite mai multe procese verbale contravenționale prin care acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 1.140 lei.
Astfel prin procesul verbal . nr._/26.03.2009 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 480 lei fiind emisă somația cu nr. 574/11.02.210 ( filele 4-5).
Prin procesul verbal . nr._/26.02.2009 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 120 lei fiind emisă somația cu nr._ la data de 13.05.2009 ( filele 4-5).
Prin procesul verbal . nr._/6.08.2003 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 50 lei fiind emisă somația cu nr. 1872 la data de 17.11.2005 ( filele 9-11).
Prin procesul verbal . nr._/26.05.2003 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 70 lei fiind emisă somația cu nr. 1872 la data de 17.11.2005 ( filele 9-12).
Prin procesul verbal . nr._/15.12.2003 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 60 lei fiind emisă somația cu nr. 1872 la data de 17.11.2005.
Prin procesul verbal . nr._/15.12.2003 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 50 lei fiind emisă somația cu nr. 1872 la data de 17.11.2005 ( filele 9,14).
Prin procesul verbal . nr._/30.01.2006 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei fiind emisă somația cu nr._ la data de 27.09.2006 ( filele 15-17).
Prin procesul verbal . nr._/15.06.2006 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei fiind emisă somația cu nr._ la data de 27.09.2006 ( filele 15,18).
La data de 17.12.2010 adresa de înființare a popririi nr. F/_/17.12.2010 a fost comunicată terțului poprit ..
Din înscrisurile aflate la fila 21 rezultă că debitorul deține calitatea de asociat la terțul poprit.
Din probele administrate reiese că la momentul înființării popririi ori la momentul actual debitorul nu a realizat și nu realizează venituri la terțul poprit, nu este creditor al terțului poprit, astfel că în prezent nu există raport de creanță între terțul poprit . și debitorul M. I. O.. Debitorul are calitatea de asociat al terțului poprit, însă nu realizează venituri decât din dividende dacă este cazul, nefiind făcută dovada obținerii de către debitor a unor venituri salariale sau a altor venituri periodice realizate din munca prestată.
Față de considerentele arătate, din care rezultă inexistența unor raporturi juridice actuale între debitor și terțul poprit, văzând și dispozițiile art.452 alin.1 și art.460 alin.2 C.pr.civ., instanța a apreciat că cererea formulată este neîntemeiată, si a respins-o.
Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat recurs M. P. prin Primar criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie în sensul motivelor prev. de art. 304 pct.8 si 9 C. pr. civ.
A arătat recurentul că prin cererea de chemare în judecată a solicitat mentinerea popririi înfiintate prin adresa nr._/17.12.2011 urmând ca tertul poprit . să retină debitorului M. I. O. suma de 1140 lei rezultată din titlul executoriu. Până la momentul promovării cererii de chemare în judecată tertul poprit nu si-a îndeplinit obligatiile prev. de art. 146 si urm din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în sensul că nu a retinut sumele debitorului.
A arătat recurentul că în temeiul rolului activ instanta de fond trebuia să solicite tertului poprit să depună declaratia fiscală pentru a verifica sumele încasate la nivelul anului 2010-2011 mai cu seamă pentru a putea obliga tertul la retinerea siumelor mentionate în adresele de înfiintare a popririi F/ nr._/17.12.2011. De asemenea instanta avea posibilitatea să solicite de la Administratia Finantelor Publice Arges să comunice declaratiile fiscale, aceasta pentru că instanta a retinut că din verificările efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Arges nu rezultă că debitorul are calitatea de asociat iar singurele venituri realizate sunt dividendele, dacă este cazul.
S-a solicitat admiterea recursului, desfiintarea hotărârii recurate si mentinerea popririi înfiintate prin adresa nr. F/_/17.12.2011 precum si obligarea tertului la virarea sumei datorate de debitor.
Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă recurată prin prisma criticilor formulate de recurent tribunalul retine următoarele:
Din actele depuse în fata instantei de fond rezultă în esentă că pe numele debitorului M. I. O. au fost întocmite mai multe procese verbale contravenționale prin care acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 1.140 lei, de asemenea rezultă că debitorul deține calitatea de asociat la terțul poprit.
La fila 13 a dosarului în recurs a fost depusă adresa nr._/20.12.2012 emisă de Oficiul N. al Registrului Comertului – Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Arges din curpinsul căreia rezultă că . cu sediul social în Valea M.-Podgoria, Oras Stefănesti, .. 36 A. camera 2 etaj P judetul Arges a fost radiată la data de 13.04.2012 ca urmare a dizolvării împrejurare în raport de care tribunalul din oficiu la data de 21.02.2013 a invocat exceptia lipsei capacitătii de folosintă a tertului poprit .
Potrivit art. 41 C.pr.civ. orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată, iar potrivit art. 42 C.pr.civ, persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată.
Radierea unei societăti comerciale din registrul comertului are drept efect încetarea capacitătii de folosintă si de exercitiu a acesteia. Practic, din momentul radierii sale o persoană juridică nu mai există. Exceptia lipsei capacitătii de folosintă sau de exercitiu este o exceptie absolută si peremptorie ce poate fi invocată de orice parte si din oficiu de instantă în orice stadiu al solutionării pricinii.
De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale invocate, văzând prevederile art. 137 alin.1 C. pr. civ. si retinând si art. 304 pct.9 si 312 C. pr. civ. va admite exceptia lipsei capacitătii de folosintă a tertului poprit . si va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite exceptia lipsei capacitătii de folosintă a tertului poprit.
Respinge recursul declarat de M. P. prin Primar T. P. împotriva sentintei civile nr. 4773/09.05.2012 pronuntată de Judecătoria P. în dosarul civil nr._ , intimat fiind debitorul M. I. O., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 Februarie 2013 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, C. B. | Judecător, M. D. B. | Judecător, A. D. |
Grefier, R. N. |
Red AD
Dact DT/2 ex/05.03.2013
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 521/2013. Tribunalul ARGEŞ | Fond funciar. Decizia nr. 2339/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|